FalunDafa.org
smallA bigA

Practica noastră și termenul „religie”

Falun Dafa este un grup religios conform definiției standard a termenului. Atunci, de ce am spus în trecut că [practica] noastră nu este o religie? Există două motive pentru aceasta.

1) Prima dată am predat Falun Dafa în China, care este sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC). Partidul consideră toate religiile drept forțe ostile care concurează cu el pentru inimile și mințile oamenilor, și ceva ce trebuie strivit sau suprimat dacă nu reușește să le coopteze. Astfel că nu mă puteam referi la Falun Dafa ca la o religie fără a pune în pericol discipolii noștri. După ce am venit în Statele Unite, am fost întrebat de un reporter dacă Falun Dafa era o religie. Am continuat să spun că nu era, deoarece majoritatea practicanților noștri - aproximativ 100 de milioane - se aflau în China, chiar dacă eu mă aflam în SUA. Și erau supuși suprimării și persecuției de către PCC.

2) Prin faptul că nu am folosit acest termen am ținut cont și de ce fel de limbaj ar folosi o ființă divină sau iluminată. Nici Buddha, nici Laozi, nici Iisus, de exemplu, nu au folosit termenul „religie" pentru învățăturile sau practicile lor. Pur și simplu așa le numesc oamenii astăzi. A fost firesc ca Falun Dafa să ajungă să fie desemnată ca un grup religios, pe măsură ce învățăturile sale au devenit adoptate pe scară largă de mulți oameni. Astfel, practicanții Falun Dafa din întreaga lume și-au înregistrat organizațiile ca fiind religioase sau angajate în activități religioase, iar principalul centru religios al Falun Dafa, Dragon Springs, este un templu religios înregistrat în Statele Unite.

Există oameni care nu sunt foarte clari în această privință, așa că am vrut să mă adresez lor și să clarific lucrurile.


Învățătorul Hongzhi Li
1 decembrie 2024

(Tradus din engleză,
și verificat cu originalul în limba chineză.
Data ultimei actualizări: 2024-12-04)