Li Hongzhi, 14 mai 2017
(tradus după traducerea echipei galbene)
(Maestrul vine pe scenă în aplauzele entuziaste ale aproximativ zece mii de discipoli.)
Bună dimineața! Ați muncit din greu! (Discipolii răspund:"Bună dimineața, Maestre!")
În fiecare an mai mulți oameni participă la conferința Fa. Astăzi, vai, sala este plină. Pentru un discipol Dafa, cel mai important lucru este să facă cele trei lucruri bine. Numai cultivându-vă bine în primul rând pe voi înșivă, puteți să vă îndepliniți misiunea istorică. De aceea nu vă puteți neglija cultivarea proprie de-a lungul procesului de salvare a ființelor și de validare a Dafa. Așadar trebuie să luați cultivarea în serios; este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă cultivatorii pentru a-și asigura succesul. Aveți în vedere asta: dacă nu cultivați voi înșivă, ceea ce faceți este același lucru cu o persoană obișnuită care face fapte bune. Dar, ca discipoli Dafa, voi ați stabilit legături karmice și ați pavat calea de-a lungul istoriei pentru a deveni astăzi un discipol Dafa. Prin urmare, ați suferit mult în trecut pentru a deveni astăzi un discipol Dafa, iar originile voastre supreme sunt speciale. Așadar, nimic din asta nu este simplu.
Lumea umană este una a iluziei. Nimeni nu poate să vadă realitatea lucrurilor în timp ce se află aici în acest cadru iluzoriu, secular. Ființele umane văd lumea bidimensional, în timp ce ființele divine o văd multi-dimensional și pot să vadă fiecare plan al lumii ca un întreg. Ochii unei ființe umane pot să vadă numai suprafața acestei lumi, iar oamenii nici nu pot să se vadă pe ei înșiși în întregime – și nu mă refer la organele lor interne, ci la înfățișări și forme în alte dimensiuni, a straturilor peste straturi de particule care compun ființa lor. Nu pot să vadă nimic din acestea. Ei pot să vadă numai suprafața lor. Asta înseamnă că există constrângeri mari. Lumea este cel mai iluzoriu și înșelător loc pentru că nu pot să vadă lucrurile așa cum sunt. Dar numai atunci, cu o iluzie ca aceasta, este posibilă cultivarea. În alte dimensiuni sau lumi nu se spune nimic despre cultivare și nu există. După cum știți, zeii nu pot cultiva. Și de ce nu? Pentru că nu se consideră cultivare dacă poți să vezi totul așa cum este cu adevărat. Numai atunci când nu poți vedea realitatea se consideră cultivare. Astfel că nu este deloc ușor să trăiești conform standardelor pentru un cultivator și să te străduiești către divinitate în timp ce trăiești într-o lume iluzorie care este plină de tentații.
Iar acest lucru se întâmplă astăzi în China, unde cu presiunea enormă la care sunt supuși discipolii Dafa, tot ce trebuie să facă este să renunțe la cultivare și maleficul îi va lăsa să se bucure de o viață normală. Pe când a nu renunța înseamnă persecuție – probabil chiar mai severă decât înainte. Este remarcabil că ați reușit [trecând] prin toate acestea și ați ajuns până în ziua de azi. Spun asta pentru că înainte, când zeii au căzut de acord în privința modului în care ar trebui să fie această chestiune, decizia ca voi să veniți în această lume nu a fost o problemă simplă. Cei care au avut curajul să vină sunt extraordinari și chiar și zeii îi consideră astfel. Ei sunt cei curajoși. Ei au curajul să susțină Fa, să valideze și să marcheze noi căi pentru a salva vieți atunci când toate forțele vechi ale cosmosului se concentrează în acest loc. Acest lucru este fără precedent. Asta este natura acestei chestiuni – ceva ce nu s-a mai văzut de la începuturile timpului. Sub legile vechiului cosmos de formare – stagnare – degenerare – distrugere, tot ce a atins punctul în care trebuia să fie dezintegrat, era dezintegrat, iar apoi era creat din nou. Știți, este foarte simplu să recreezi ceva, mai ușor decât vă puteți imagina. Când un zeu își dorește să fie ceva, se întâmplă doar la acel gând și devine realitate deplină. Zeii pot să înfăptuiască tot ceea ce vor. Atunci, nu ar fi asta chiar mai ușor pentru zeii mai mari? Și pentru Creatorul suprem al cosmosului? El are toate puterile care există la toate planurile de existență și un singur gând al lui poate influența toate planurile și să aducă la viață un univers care este complet cu toate planurile, cu lucrurile de toate felurile, chiar și cu nenumărați zei. Cu doar un singur gând. Shakyamuni a menționat de asemenea ceva de genul acesta, după cum probabil știți, despre faptul că lumile sunt create de un singur gând al unui zeu.
Dar legea vechiului cosmos este formare – stagnare – degradare – distrugere, iar perspectiva celui mai mare cosmos dezintegrat în acel ciclu era într-adevăr teribilă. De-a lungul timpului, multitudinea de zei, împreună chiar cu cel mai înalt Zeu, nu au dorit să renunțe la ființele din cosmos și fiecare a vrut să se salveze atât pe el însuși cât și ființele în general. De-a lungul veacurilor, ființele cosmosului au realizat, în cursul vieților lor, multe multe lucruri care sunt prețioase pentru acei zei mai înalți, astfel că ei au vrut să păstreze acele lucruri. Mulți zei au avut astfel o dorință de a salva ființe simțitoare. Dar, după cum am spus înainte, există nenumărate ființe, cât și divinități, la fiecare plan, cât și mulți lorzi, iar pentru fiecare univers există un conducător. Dar, niciunul dintre conducători nu știe dacă există alte universuri deasupra lor și de aceea ei cred că domnia lor este supremă. Atât de mulți lorzi și regi și-au dorit să vină în această lume pentru a salva ființe simțitoare. Dar nu au putut, pentru că erau doar regii și lorzii unei întinderi limitate; dacă era să facă ceva la o scară atât de limitată, acel lucru nu era recunoscut [de cei de mai sus]. Așadar, extinderea acestei chestiuni este extrem de enorm.
Vorbesc doar în termenii principiilor Fa. Rectificarea Fa a cosmosului a progresat până acolo unde este astăzi. A progresat cu adevărat până în stadiul final și acum tranzitează spre rectificarea Fa a lumii umane. Privind înapoi, aș spune că, într-adevăr, toate acestea nu s-au obținut cu ușurință. Pe când ceea ce vedeți în fața ochilor voștri este persecuția – o suprimare absurdă a discipolilor Dafa – au existat, de asemenea, revolte intense și tulburătoare în istorie care au fost oribile în mod similar. Și numai turnând acea fundație, pe parcursul istoriei, în timpul încarnărilor grele, discipolii Dafa pot să se ocupe de ceea ce au astăzi. Fiecare dintre voi prezenți aici, oricine ați fi, ați trecut prin viață după viață de-a lungul istoriei înainte să ajungeți în prezent. Și fie că sunteți sau nu discipoli Dafa, în timpul fiecărei vieți a trebuit să vă reduceți păcatele și karma prin suferință și să îndurați greutăți toți acești ani pentru a câștiga o șansă să fiți salvați într-o zi și să ajungeți până în prezent. Fiecare ființă umană a trecut prin asta, fie că își dă sau nu seama. Datorită naturii acestui cadru uman oamenii cred că totul este bine în vremuri de pace, dar apoi trebuie să trăiască tot felul de greutăți în vremuri tulbure sau când trebuie să treacă prin lucruri grele. Întregul proces de descindere de la un plan înalt al cosmosului la unul inferior este extrem de dureros, chiar dacă în tărâmuri mai înalte lucrurile nu sunt atât de dificile ca în lumea umană și ființele nu sunt la fel de pierdute.
După cum am menționat mai devreme, zeii văd lumea multidimensional. Cu o singură privire, ei văd întregul vostru corp care este format din straturi peste straturi de particule. Corpul vostru de suprafață este format din molecule, dar nici măcar moleculele nu pot fi percepute de ochii voștri – voi puteți vedea numai celulele, care sunt formate din molecule. Și ochii voștri sunt alcătuiți din celule, astfel încât vedeți numai planul celulelor. Cu toate acestea, pentru a vedea doar celulele în mod individual este nevoie de un microscop, pentru că ochii umani văd numai acest plan de suprafață, care este compus din celule. Așadar omenirea este supusă unui mare grad de iluzie. Straturile peste straturi de particule care alcătuiesc corpul uman se întind peste planuri de dimensiuni. Ele formează ființa ta completă și sunt extrem de numeroase. Corpul uman are la fel de multe straturi de particule, câte are și Cele Trei Tărâmuri. Atât de numeroase sunt. Pe când voi nu sunteți capabili să vedeți multele planuri pe care le are corpul vostru, zeii pot doar dintr-o singură privire. Ei privesc întreaga persoană.
Unii oameni s-au întrebat despre ce implică când o persoană gândește ceva cu multă intenție și deliberare. Dar în multe cazuri, atunci când oamenii fac lucruri ideea din spate le vine repede, și atunci ei acționează conform ei; gândirea apare foarte repede, iar ideea nu rezultă dintr-un proces prelungit sau o deliberare atentă. Ei nu se gândesc la ea cu atenție și cu toate acestea ei reușesc să facă foarte bine orice ar face. De ce se întâmplă astfel? Oamenii s-au gândit la asta destul de mult, iar oamenii de știință au încercat de asemenea să înțeleagă. Ei s-au întrebat cum de idei formate complet, mature pot să le apară oamenilor fără ca înainte să fie atent gândite, reflectate sau deliberate; în schimb, ele au apărut într-o clipă și oamenii le îndeplinesc imediat. Oamenii nu pot explica asta cu adevărat. În realitate, corpul uman este mai mult decât această mică parte superficială. Există straturi și straturi în corpul vostru, [iar] gândurile voastre și celulele voastre, și toate acestea fac parte din voi ca un întreg. Când stratul de suprafață face ceva, toate celulele lui sunt în mișcare și gândesc, deși nu doar într-o singură dimensiune. Cu cât este mai microscopic planul, cu atât timpul este mai rapid acolo și cu atât este mai mare puterea ființelor de acolo. Astfel, în timp ce ar putea să vă pară că ați acordat doar un moment de gândire unui lucru, în alte dimensiuni, probabil, procesul de gândire a durat ani, deoarece gândurile au avut loc în diferite dimensiuni.
Zeii privesc lucrurile holistic și multidimensional, în timp ce ființele umane privesc numai suprafața lucrurilor. Uneori chiar nu mă uit la specificul gândurilor și comportamentelor de la suprafață a acestor discipoli Dafa care sunt în jurul meu sau cum acționează la exterior; în schimb, privesc la adevăratul vostru motiv, la cum sunt adevăratele voastre gânduri și acțiuni. Totuși, încă trebuie să fiți responsabili pentru orice faceți la suprafață, chiar dacă acel proces este în spatele lor. Dar la ceea ce mă uit este inima ființei voastre.
Același lucru este valabil pentru discipolii Dafa din timpul persecuției. Cultivarea este ceva făcut de către ființele umane, astfel încât urmărește acele multe, multe atașamente umane care iasă la suprafață. Iar atunci când [iasă la suprafață], înseamnă cel mai probabil că nu respectați standardul Fa, corect? Așadar oamenii tind să gândească într-un mod uman și fac greșeli atunci când sunt supuși persecuției. Ei bine, din moment ce voi cultivați, vi se permite, desigur, să faceți greșeli pe parcurs, pentru că nu puteți să faceți totul bine. Dar în cele din urmă trebuie să faceți bine. Iar dacă greșelile sunt posibile, acestea ar putea fi majore. Acest lucru a fost anticipat cu mult timp în urmă, problemele au fost gândite în avans. Este posibil ca voi să fi făcut greșeli uriașe. Astfel că, din punctul meu de vedere, este în regulă dacă faceți greșeli pentru că sunteți cultivatori și tindeți spre divinitate, dar trebuie să fiți conștienți când ați greșit și să faceți bine ceea ce trebuie să faceți, tot drumul până când cultivarea voastră s-a încheiat. Și aceea este cultivare. În mod similar, unii practicanți nu au făcut bine și chiar au ajutat maleficul să persecute alți discipoli Dafa. Dar știu că fiecare persoană va avea o stare de cultivare diferită sub persecuția brutală a maleficului, și că există o limită la cât de mult poate îndura corpul uman. După cum am spus, cei care cultivă sunt ființe umane, nu sunt zei. Și din acel motiv veți avea gânduri umane, iar acelea ar putea să vă conducă să faceți ceva greșit. Iar greșelile care rezultă ar putea fi minore sau grave. De aceea, am spus că, înainte ca această chestiune să se încheie, celor care au făcut greșeli grave ar trebui să li se mai dea șanse, și dacă doresc să cultive ar trebui încă să îi priviți ca și cultivatori. Până la urmă, este implicată cultivarea, și am știut cu mult timp în urmă că nu ar fi posibil pentru fiecare persoană să facă bine întotdeauna și să se poarte virtuos în călătoria sa.
Am spus ceva atunci când am început să transmit Fa. Am spus că predau o Fa atât de imensă, care era ceva ce nu a mai văzut nimeni înainte de la începutul creației, dar dacă aș fi putut să salvez măcar o singură persoană, dacă numai o singură persoană ar fi să reușească să practice, ceea ce făceam nu ar fi fost în zadar. Atât de jos am coborât ștacheta. Dar privind la cum suntem astăzi… după cum am remarcat când am ajuns aici, în fiecare an tot mai mulți oameni participă la conferințele noastre, iar astăzi locul este plin. Cel puțin ați izbutit [să treceți] prin brutala persecuție până în ziua de azi, iar acum sunteți așezați aici. Și desigur mai sunt mulți discipoli Dafa care nu au reușit să ajungă aici pentru că nu le-au permis circumstanțele lor. Știu că sunt mult mai mulți discipoli Dafa, un număr mare. Cultivarea nu este o chestiune umană, până la urmă; este ceva stabilit în adâncul existenței voastre. Persecuția poate să fie făcută numai la suprafață. Ar putea să vă afecteze în mod fundamental? Nicio șansă. Și astfel, chiar dacă maleficul vrea mereu să vă facă să renunțați la cultivare, persecuția discipolilor Dafa care au într-adevăr misiuni nu va reuși niciodată. Nu va putea niciodată să îi facă să renunțe la cultivare, pentru că este ceva stabilit chiar în centrul vostru și de neatins de către persecuție, care poate ajunge și poate răni o persoană numai la suprafață. Desigur, suprafața unei persoane este de asemenea importantă, deoarece conduita umană a unei ființe determină încotro se îndreaptă. Dar, în timp ce vă ocupați de lucruri, zeii se uită la motivul vostru fundamental în tot ceea ce faceți. Astfel stau lucrurile.
Și de fapt este corect și pentru ființele umane. Cum așa? Formarea-stagnarea-degenerarea-distrugerea este legea cosmosului. De fiecare dată când o rundă de vieți nu mai atinge standardul, [acea civilizație] este dizolvată. Și au existat mai mult de una sau două runde de civilizații, întinzându-se pe diferite ere, corect? Au existat multe runde, cu multe dintre civilizațiile care au precedat istoria depășind civilizația de astăzi. Istoria este ca un scenariu. După terminarea fiecărei runde de civilizație umană, scenariul este revizuit și apoi folosit pentru următoarea piesă, până ce, în cele din urmă, va fi finalizat. În unele ere, tehnologia a fost foarte avansată, ca și în cazul extratereștrilor. Dar când istoria s-a încheiat, s-a decis că nu a fost potrivită, deoarece modul în care existau oamenii nu era destul de bun, pentru atunci când venea vremea, să învețe Fa. Așadar, s-a ajuns la concluzia că tehnologia umană nu ar trebui să fie atât de avansată. În alte ere, tehnologia umană era departe de a fi avansată, dar nici acest lucru nu a fost considerat potrivit. În plus față de tehnologie, comportamentul, gândirea, cultura și chiar și aspectul omului trebuia să îndeplinească cerințele.
Datorită faptului că istoria a ajuns în acest punct… eu doar menționam înfățișarea omului. Înfățișările pe care le-au avut oamenii în stadiile timpurii ale istoriei umane în diferitele ere ar părea de fapt bizare pentru oamenii de astăzi, pentru că diferă foarte mult de cea de azi. De multe ori, rasele umane au fost excluse pentru că au fost considerate nepotrivite. Cinci rase principale au rămas pentru această eră finală de azi: rasa galbenă, rasa albă, rasa neagră, rasa roșie și rasa brună. Rasa roșie nu a mai fost văzută în ultima vreme, probabil datorită amestecării raselor. Anumite rase au dispărut din cauza dispariției barierelor regionale, datorită dezvoltării tehnologice. De asemenea, nu mai vezi oameni de rasă adevărată albă, pură. Din rasa galbenă, poporul chinez a suferit cea mai mare amestecare. Cunosc foarte bine adevărata istorie a omului, dar nu voi spune mai multe pentru că implică probleme rasiale care pot fi controversate. În orice caz, istoria omenirii este în domeniul meu, și știu totul de la început până la final. Dat fiind faptul că istoria a ajuns în acest punct, zeii au considerat omul ca fiind pregătit și potrivit pentru a fi folosit în perioada finală a rectificării Fa.
În timpul anilor ’50 și ’60, oamenii erau destul de simpli și buni. Dar vechile forțe s-au gândit că ar fi prea ușor pentru astfel de oameni să obțină Fa, deoarece gândirea oamenilor era prea morală și virtuoasă. Astfel că ei au adus multe idei moderne, arte moderne și teorii moderne. Fiecare arie și domeniu sunt pline de lucruri moderne, negative și rele, iar cu timpul, elementele negative au ajuns să domine lumea. Acesta este cadrul în care ne găsim astăzi. Cei mai mulți oameni ezită să vorbească deschis despre moralitate, sănătate și lucruri pozitive, ca să nu fie criticați, batjocoriți sau priviți de sus. Elementele negative și rele sunt dominante în ansamblu acum și a devenit în regulă să fie trâmbițate în medii oficiale și în ochii publicului. Cu toții sunteți familiarizați cu Shen Yun Performing Arts. Shen Yun prezintă ceea ce este pur și simplu bun și frumos, și tot ceea ce interpretează este pătruns de bunătate și frumusețe autentică și de cele mai pozitive elemente. Într-o lume care este plină cu lucruri negative și nesănătoase, oamenii sunt cu adevărat uimiți să vadă dintr-o dată o companie de arte interpretative, care este atât de pură și morală. Mai mult decât atât, spectacolele ei aduc bunătate tuturor, atât oamenilor pozitivi, cât și celor negativi. Aduce bunătate tuturor, și de aceea toți o laudă. Misiunea ei este să salveze oamenii.
Sunt foarte conștient cât de greu este să devii sfânt sau să fii o persoană virtuoasă într-o lume unde elementele negative sunt atât de dominante. După cum știți, studenții de la Academia Fei Tian, care devin artiști ce ar putea să continue la Shen Yun, au făcut destul de bine. Dar încă sunt îngrijorat, pentru că artele de astăzi au avut o influență prea puternică asupra lor, iar lumea este plină ochi cu lucruri care îi ispitește. Și, în acest fel, valorile oamenilor s-au erodat, imperceptibil. Cei din spatele acestor lucruri nu vor declara în mod deschis: “Sunt un demon care și-a pus în cap să aducă omenirea în jos." Ei nu ar spune nimic de genul ăsta. Mai degrabă vă vor ademeni cu tot felul de lucruri imorale, fără ca voi să vă dați seama, și nu puteți să-i vedeți așa cum sunt. Aceste [elemente negative și nesănătoase] sunt prezente în arte, în comportamentele oamenilor, în multe produse diferite și în tot felul de lucruri care vă atrag. Ei încearcă să vă coboare – să vă coboare, făcându-vă obsedați de ele. Este greu să salvezi oamenii odată ce factori negativi ajung să le domine mințile lor și gândirea societății. Asta deoarece mințile lor raționale au fost preluate de factori negativi, iar ei nu pot spune că lucrurile pe care le fac nu sunt rezultatul propriilor gânduri.
După cum am spus mai devreme, ochiul uman poate să vadă numai suprafața corpului, formată de celule la nivelul învelișului superficial al omului. Oamenii nu pot observa și nu știu unde au loc gândurile lor, corpurile lor și toate celelalte lucruri ale diferitelor învelișuri. Noțiunile pe care le au acum oamenii, la nivelul de suprafață, conțin idei foarte moderne și anormale, datorită lucrurilor pe care societatea i-a învățat, care sunt dominate acum de lucruri negative și nesănătoase. Factorii negativi care influențează noțiunile pe care ei le formează în această viață nu sunt în niciun caz simpli – spectre malefice sunt în spatele lor. Fie că este Satana sau spectrul malefic al Partidului Comunist ticălos, ei conduc lumea și controlează oamenii prin slugile lor malefice. Oamenii de astăzi nu pot să își dea seama dacă acțiunile lor decurg din gândurile proprii sau din controlul factorilor negativi. La suprafață, acțiunile voastre ar putea să pară naturale, și ați putea chiar să gândiți că nu este nimic neobișnuit în legătură cu sursa gândurilor voastre. Dar nici măcar nu știți și nu ați putea spune care gânduri sunt din propria minte și care sunt acțiunea factorilor externi. Vă dirijează dorințele și vă hrănesc obsesiile, oricare ar fi ele. Într-adevăr este extrem de greu să cultivi în aceste circumstanțe! Într-adevăr greu! Multe grupuri religioase, de la creștini la budiști, au simțit că societatea a devenit din ce în ce mai coruptă, iar presiunile acesteia duc la manifestarea a din ce în ce mai puține lucruri pozitive și sănătoase printre credincioșii lor. Ei sunt conștienți de acest lucru, dar nu pot să facă nimic în această privință; curentul negativ și nesănătos a copleșit lumea.
Pentru oricine care speră să întoarcă lucrurile sau să meargă înapoi pe căi mai bune, ei bine, Shen Yun face exact asta. Dar o persoană trebuie să fie practicant ca să facă parte din ea. Astfel, acești practicanți din Shen Yun trebuie să aibă o bază în cultivare. Și, de fapt, este într-adevăr multă muncă în a-i ajuta să se dezvolte, o cantitate imensă de muncă. Același lucru este adevărat și în alte circumstanțe. Discipolii Dafa de peste tot trebuie să rămână pe un curs virtuos și, în același timp, să ajute să salveze vieți. Dar mulți dintre voi vă răsfățați copiii sau [rudele] tinere și nu îi puteți disciplina. Iar în unele cazuri sunteți complet neputincioși în fața lor. Atât de puternică este ispita acestei lumi. Factorii negativi sunt atât de puternici.
Ca practicanți sunteți conștienți că nu au mai rămas mulți oameni în această lume care să trăiască virtuos. Cine mai are curajul să facă asta? Este foarte greu. După cum am spus mai devreme, așa cum văd lucrurile zeii, numai cei curajoși au îndrăznit să vină aici. Trebuie să fii cineva curajos ca să fi ales să vii într-un cadru atât de complicat. Zeii vă consideră extraordinari și doar pentru că ați venit în timpul rectificării Fa, că v-ați alăturat rândurilor celor care salvează oameni și că ați devenit și cultivatori – cu adevărat extraordinar! Și, dacă în afară de asta, sunteți capabili să faceți destul de bine în cultivare, atunci gândiți-vă, din moment ce oamenii sunt un produs al mediului lor, atunci, acest mediu rău și ce este în jurul lui servesc la a vă face să arătați bine. Chiar și atunci când un nepracticant alege și citește o carte Dafa, doar prin acel act el iese în evidență și este recunoscut ca fiind cineva special – deci cu atât mai mult în ceea ce privește discipolii Dafa. Dacă acest cadru ar fi fost în schimb foarte bun și mințile oamenilor ar fi fost pline de gânduri virtuoase, și dacă ar fi fost o lume plină cu elemente pozitive, atunci ceea ce făceați nu ar fi contat prea mult, pentru că ar fi fost ceva ce ar fi putut să facă oricine; ar fi trebuit să vă comportați excepțional de bine pentru a conta, corect? Maleficitatea acestui cadru vă face să ieșiți în evidență și în mod sigur a făcut practica voastră oarecum mai puțin dificilă. Dar așteptarea în privința voastră, ca și discipoli Dafa, este ca voi să faceți tot posibilul să faceți bine și să vă îndepliniți misiunea voastră istorică; iar salvarea vieților este ceva ce trebuie să faceți. Permiteți-mi să fiu clar: salvarea vieților este extrem de important și trebuie să lucrați la asta.
Ce este un discipol Dafa? Au existat multe religii de-a lungul istoriei. După cum știți, practica spirituală nu implică de obicei o misiune specială, și are ca scop auto-perfecționarea – a merge în ceruri sau a deveni un Bodhisattva sau un Arhat ca rezultat al practicii reușite. A fost ușor pentru oameni să vorbească despre “a salva vieți", dar cine ar îndrăzni să facă într-adevăr astfel? Este destul de greu să te cultivi pe tine însuți, să nu mai vorbim despre a mai lua pe cineva cu tine. Dacă iei o persoană cu tine, înseamnă că ești responsabil de tot ce este legat de el, și trebuie să ai grijă că practică bine, așa cum trebuie [să te cultivi] și tu. Dacă nu te poți cultiva bine pe tine însuți sau să te străduiești, cum ai putea să îl faci pe el să se descurce bine? Mai mult, “salvarea vieților" înseamnă a salva mai mult de o persoană – a salva multe persoane și cum ți-ai asuma responsabilitatea pentru toți? De aceea mi se pare destul de absurd atunci când unii oameni spun că vor să “salveze vieți." Dar cine îndrăznește să salveze de fapt vieți? Noroc! Să crezi că ai putea “salva vieți" este o adevărată exagerare, când doar a lua karma de boală dintr-o parte a corpului unei singure persoane te-ar distruge înainte să îl poți salva pe el.
Ceea ce face posibil ca voi să salvați vieți este puterea Fa; fundația pe care voi, care sunteți discipoli Dafa, ați stabilit-o în istorie; și importanța imensă a responsabilităților voastre. Nu este ceva ce ar putea să facă oricine, și este ceva ce nu a mai avut loc niciodată în istoria tuturor creațiilor. Marea Lege a cosmosului stabilește Discipolii Dafa. Care ființe merită să cultive în Marea Lege a cosmosului? Niciuna nu a mai făcut asta înainte. Nici Shakyamuni nu a atins iluminarea cultivând în Marea Lege a cosmosului, nu-i așa? El a obținut ceea ce a obținut, după cum știți, iluminându-se la nivelul legii în cosmosul pentru care a atins standardul. V-ați gândit la ceea ce ar trebui să faceți și la care sunt responsabilitățile voastre ca ființă în acest moment când Marea Lege a cosmosului salvează în mod direct oamenii? Desigur, ființele divine prețuiesc imens discipolii Dafa care au călătorit de-a lungul anilor de teste și greutăți, iar eu am tot spus că aceea care au reușit să treacă din 20 iulie 1999, sunt extraordinari. Astfel că, fiind un discipol Dafa tu însuți, ar trebui să te prețuiești pe tine și călătoria ta, și să te eliberezi de tot ceea ce este murdar sau rău. Și făcând în felul acesta vei obține Calea prin iluminarea ta dreaptă pe care tu ai stabilit-o și va fi ceea ce îți câștigă virtutea măreață. Și asta va decide pentru fiecare dintre voi rangul vostru ceresc.
După cum am arătat, rectificarea Fa a cosmosului se află acum în ultimul stadiu și se va finaliza în curând, și tranzitează spre rectificarea Fa a lumii umane. Astfel că, în timpul acestei perioade aveți cu atât mai multe motive să faceți bine, să nu risipiți realizările voastre, să încetați să mai faceți greșeli și să încetați să faceți lucruri prostești în încercarea de a ieși în evidență sau de a fi inediți și diferiți sau din alte atașamente. Nu este suficient să fiți doar pasionați de Dafa – trebuie să fiți raționali, să fiți conștienți de siguranță când sunteți într-un cadru malefic, și să vă ocupați de practica voastră într-o manieră virtuoasă și onorabilă. Vechile forțe au schimbat multe lucruri, dar le bat la propriul lor joc. Dar, la rândul vostru ca discipoli Dafa, trebuie să rămâneți pe un curs adecvat. Ați reușit să ajungeți până în această zi ca discipoli Dafa, iar Maestrul vă prețuiește foarte mult, astfel că trebuie să faceți bine. Ceea ce am spus odată că se va întâmpla, se întâmplă acum. Nu am făcut profeții, dar am precizat progresul rectificării Fa a cosmosului, pas cu pas, tot drumul până la final. Priviți cu atenție, cuvintele mele se vor împlini.
Doar atât voi spune pentru moment. Sunt oameni aici care au venit de la mii de mile depărtare, inclusiv din China continentală. Dacă sunt întrebări pe care într-adevăr trebuie să le adresați, le puteți înmâna echipei conferinței, iar eu voi răspunde la ele pentru voi. (Discipolii aplaudă cu entuziasm.)
(Maestrul ia loc la masă pe scenă, iar discipolii aplaudă cu căldură.)
Discipolul: Discipolii Dafa din întreaga lume îi urează Maestrului la mulți ani!
Maestrul: Voi trece peste acestea, în regulă? (Discipolii aplaudă cu căldură, în mod afirmativ.)
Discipolul: Înțelegerea mea este că rectificarea Fa a ajuns în faza ei finală, iar rectificarea Fa a lumii umane este pe cale să înceapă. În timp ce progresul rectificării Fa avansează, există vreo schimbare în ceea ce privește ce ar trebui să subliniem în timp ce clarificăm lucrurile? Ar trebui să fim mai direcți și mai deschiși?
Maestrul: Nu există nicio schimbare. Continuați să faceți ceea ce faceți. Nu a existat nicio schimbare. V-aș spune prin intermediul Minghui.org dacă ar avea loc vreo schimbare. Nu trebuie să vorbiți la un nivel prea ridicat atunci când clarificați adevărul și încercați să salvați oamenii, deoarece acest lucru va avea un impact negativ. Am avut multe lecții în această privință.
Discipolul: Recoltarea organelor pe viu, o crimă comisă de malefic în persecuția sa a discipolilor Dafa din China, primește din ce în ce mai multă atenție de la oamenii obișnuiți. Mulți practicanți s-au concentrat pe expunerea ei, iar atunci când clarifică adevărul oamenilor, trec direct în acest subiect. Ar trebui încă să dăm imaginea de ansamblu când clarificăm adevărul, și mai întâi să ajutăm oamenii să își facă o idee bună despre ce este Falun Dafa și să le oferim unele informații de bază despre ce s-a întâmplat cu persecuția, cum ar fi auto-incendierea, cele 1400 de morți presupuse, etc., și apoi să continuăm de acolo în funcție de cât de receptivă este persoana?
Maestrul: Da, cred că aceasta este o abordare rațională. Oamenii vor fi oameni, până la urmă. Deseori suntem prea optimiști despre cât de mult pot ei să înțeleagă. Atunci când găsiți pe cineva mai greu de salvat decât vă așteptați, motivul este acela că nivelul de înțelegere al persoanei este mai coborât decât vă așteptați, nu [unul] mai ridicat. Așadar, cu cât este mai greu să ajungeți la cineva, cu atât mai simple ar trebui să vă păstrați explicațiile, dacă vreți să fie receptiv și să le înțeleagă. Nu ar fi reacționat negativ dacă ar fi avut capacitatea intelectuală de a procesa ce spuneți. Astfel că ar trebui să vorbiți mai întâi despre elementele de bază. Mai ales în China, ar trebui să le spuneți oamenilor despre cum a inventat PCC minciuni și să eliminați acele lucruri din mintea lor, să le spuneți ce se întâmplă cu adevărat, iar apoi să vorbiți despre cât de malefică a fost persecuția PCC-ului, și numai atunci va simpatiza cu voi acea persoană. Dacă vorbiți numai despre cum ne-a persecutat maleficul partid, mintea lui îndrumată greșit ar putea să gândească: dar nici voi nu sunteți buni. Așadar, trebuie să curățați minciunile, dacă vreți să-l faceți să vadă adevărul.
Discipolul: Sub directivele maleficului, Șeful Executiv al Administrării Speciale Regionale din Hong Kong a subminat aplicația noastră pentru o sală unde să aibă loc Shen Yun, și a permis grupurilor malefice să atace Dafa în centru și în locurile turistice, încălcând astfel legea din Hong Kong. Am putea ca Asociația Dafa să coordoneze un efort legal prin practicanții care au posibilitatea să îi dea în judecată și să asigurăm astfel o garanție legală a activităților noastre?
Maestrul: Niciunul dintre oamenii răi nu vor putea scăpa în viitorul apropiat. Toți vor fi pedepsiți. Cât despre situația din Hong Kong, practicanții și Asociația Dafa de acolo pot decide ce să facă în lumina acelor circumstanțe. Nu este ceva ce Maestrul poate spune aici doar în câteva cuvinte. Și nu vă pot spune ce să faceți, să intru în toate detaliile, pentru că atunci v-aș lua oportunitățile de a vă ocupa de cultivarea voastră. Asta pentru că depinde de voi să vă dați seama cum să faceți lucrurile și cum să le faceți bine. Dacă ar fi să vă explic totul, și să vă spun totul, inclusiv fiecare pas pe care să îl faceți, atunci ați fi voi sau eu cel care cultivă? Sau, eu aș fi cel care v-aș ține de mână în timp ce cultivați, corect? Atunci nu ar conta. Are sens, corect? Astfel că trebuie să vă dați seama singuri de anumite lucruri și să le faceți bine singuri. Dacă puteți să faceți o treabă bună în a crește conștientizarea, atunci veți avea un mediu favorabil [pentru practică].
Discipolul: Avem o situație: uneori, cărțile Dafa au fost trimise la locul unde facem studiul Fa în mod anonim, iar caracterele [chinezești] din carte nu au fost corectate [conform anunțurilor de pe Minghui.org]. De asemenea, s-au trimis unele cărți noi, dar paginile în cele mai multe dintre ele erau pătate, sau paginile au devenit aspre sau uzate. Nu știm ce să facem cu ele.
Maestrul: Persecuția a fost într-adevăr severă, astfel că e posibil ca oamenii să fi ascuns cărțile, și ele nu au fost depozitate foarte bine. Acele cărți sunt încă foarte prețioase pentru cei care nu au cărți Dafa. Puteți să corectați caracterele, dacă nu au fost corectate. Este în regulă dacă sunt într-o anumită măsură murdare, pentru că oamenii le pot încă folosi și pot să studieze Fa cu ele. Puteți să le ardeți pe cele care sunt într-o stare foarte proastă și nu mai pot fi folosite, pentru că sunteți discipoli Dafa, iar ființele divine își dau seama de ceea ce faceți.
Discipolul: După ce noul guvern a preluat mandatul în Taiwan, în luna mai, vizitatorii din China de la locurile turistice au scăzut considerabil. Este aceasta o reflectare a stării de cultivare a discipolilor Dafa din Taiwan? [Numărul] turiștilor din Coreea, Japonia și alte țări din Asia de Sud a crescut notabil. Ar trebui să ne extindem eforturile noastre de promovare în locurile turistice din Taiwan pentru a-i include pe aceștia, precum și alte grupuri?
Maestrul: Nu există un motiv special în spatele a ceea ce ați observat. Economia din China este diferită acum față de cea de acum câțiva ani, astfel că e normal să fie mai puțini turiști de acolo. Ar trebui să aduceți în atenția tuturor, oricine ar fi, cu accent pe turiștii din China. În Taiwan puteți ajunge și la alți oameni, în special la cei din Asia de Sud, care au fost afectați, de asemenea, serios în timpul persecuției Falun Gong. Puteți să clarificați adevărul tuturor.
Discipolul: Un practicant din Hong Kong a spus că nu înțelege de ce practicanții de la Epoch Times au plecat toți să facă vânzări. Și un practicant nou a fost blocat când a mers să studieze Fa la locul asociației Fa de acolo. Iar acolo nu au o cultură solidă a studiului Fa, astfel că atunci când persoane noi se alătură, ele nu pot să înțeleagă cu adevărat Dafa.
Maestrul: Este asta chiar adevărat? În Hong Kong? În orice caz, coordonatorii sunt mai mult sau mai puțin responsabili pentru starea cultivării grupului lor. Dar, dacă persoana care a scris această întrebare nu știe destul despre această situație, atunci nu putem să ne luăm după aceste afirmații.
Discipolul: Salutări Maestrului din partea discipolilor din China! Pentru mai mult de zece ani, mulți discipoli Dafa din diferite părți ale provinciei noastre au fost arestați. Întrebarea mea este: pentru ca astăzi să se întâmple astfel de interferențe, când rectificarea Fa este aproape de final, acest lucru se datorează omisiunii în cultivarea noastră generală sau se datorează...
Maestrul: Nu există un anumit motiv. [Maleficul] vă va face să acordați atenție oricărui aspect al cultivării voastre are lipsuri, și este hotărât să facă asta. În vorbele vechilor forțe, China este ca un creuzet al Lordului Lao, iar acolo focul trebuie să fie menținut deosebit de intens pentru ca adevăratul aur să fie făcut. După cum am spus mai devreme, nu înseamnă că tot răul se va transforma în bine atunci când întreaga situație va deveni bună. Răul nu se va schimba în bine, și poate fi doar eliminat. Înainte să fie eliminat va face prostii și se va lupta tare în special înainte de moartea sa. Puteți conta pe asta. Este la fel ca și otrava: poate să devină neotrăvitoare? Este otrăvitoare prin însăși natura sa.
Discipolul: Multe detalii sunt făcute de mântuială atunci când media noastră de știri se ocupă de Shen Yun. De exemplu, în reportajele [chinezești] intervievații sunt deseori numiți domnul sau doamna cutare, sau titulaturile lor sunt menționate în mod repetat, ceea ce nu respectă convențiile unui reportaj sau a unei producții de știri. Maestre, faptul că mass media noastră nu ține cont de detalii așa cum face Shen Yun, afectează puterea lui de a salva oamenii?
Maestrul: Acesta este un lucru minor. Așadar, mass media noastră ar trebui să acorde mai multă atenție convențiilor culturale în reportajele lor, asta e tot. Practicanții Falun Gong ar trebui să facă lucrurile într-un mod tradițional, astfel că ar trebui să faceți chiar mai bine în această privință.
Discipolul: Doi practicanți au divorțat pentru că nu s-au cultivat cu adevărat în privința situațiilor din viața reală, și nu au fost capabili să se gândească la propria parte în situațiile prin care au trecut. Dar inimile lor pentru cultivare în Dafa nu s-au schimbat. Ce impact va avea divorțul asupra cultivării lor? Vor mai avea șansa de a atinge Desăvârșirea?
Maestrul: În principiu, dacă ei cultivă bine sau nu în timpul cultivării lor reflectă starea lor de cultivare. Pentru ființele umane divorțul este un lucru serios. Dar pentru acest cuplu, cultivarea este de fapt pe primul loc. Dacă ei cultivă bine, atunci nu îi va afecta. Alegerea lor în privința formei în care cultivă sau cum cultivă, este responsabilitatea lor. Dacă divorțul a fost cauzat de atașamente sau gândire umană, atunci desigur că ceea ce au făcut nu a fost corect.
Discipolul: Copiii din zilele noastre joacă jocuri video. Jocurile sunt create de extratereștrii? Ce ar trebui să facem în această privință?
Maestrul: Da, jocurile video din ziua de azi sunt toate făcut de oameni care acționează la îndemnul extratereștrilor. Oamenii gândesc că acele jocuri sunt propriile creații. Dar, după cum am spus mai devreme, oamenii nu știu sursa ideilor pe care le au, care îi fac să vrea să creeze acele lucruri. Oamenii nu au cunoștință de ce este implicat în procesul lor de gândire la diferite niveluri sau despre cum sunt acele idei străine puse în mințile lor. Oamenii sunt conștienți doar de ce se întâmplă la nivelul de suprafață. Acele jocuri sunt dăunătoare și otrăvitoare pentru omenire și conduc oamenii să își piardă umanitatea.
De ce au făcut asta extratereștrii? Pentru că au vrut să preia corpul uman. Ei au dorit structura creierului uman. Extratereștrii sunt niște ființe născute din grămezi murdare de gunoi de la cel mai coborât plan al universului și arată hidos pentru ființele din univers. Mintea umană, pe de altă parte, este uimitoare. Odată la patru cinci mii de ani, omenirea a fost distrusă, ca nu cumva creierul uman să capete capacitatea de a dezvolta ceva inimaginabil, iar structura gândirii este asemănătoare celei ființelor divine; este cu mult mai avansată decât cea a extratereștrilor. Nu v-am menționat că luna a fost creată de oamenii unei epoci mai timpurii? Așadar, pentru motivele de mai sus, extratereștrii vor să aibă corpurile umane pentru ei și au continuat să facă astfel de lucruri [precum jocurile video]. Desigur, mai sunt și alți factori implicați, și le-am discutat în lecțiile anterioare.
Discipolul: Practicanții care lucrează la mass media noastră rareori trimit gânduri drepte. Unii practicanți, în special cei tineri, cu greu studiază sau fac exercițiile, iar gândirea lor este destul de lumească. Cum putem schimba situația?
Maestrul: Știam despre acest lucru de ceva timp și am observat. Unii dintre discipolii Dafa, în special cei din China, au avut copii care au cultivat împreună cu ei atunci când erau tineri. Dar nu mai pot să țină copiii sub control odată ce cresc și sunt atrași de lucruri lumești. După ce termină școala și câștigă unele abilități, ei devin parte a societății obișnuite; unii au părăsit China, iar unii s-au alăturat [proiectelor] The Epoch Times și NTD. Ei petrec mult timp fără să studieze Fa, și pentru că gândirea și comportamentul lor au fost mult timp afectate de cultura Partidului, nu își dau seama cât de neplăcut este comportamentul lor pentru oamenii din afara Chinei. Doar subliniez aceste lucruri de care nu vă dați seama. Acum, pentru că sunteți într-un cadru nou [în afara Chinei], trebuie să vă schimbați gândirea și conduita. Voi sunteți toți discipoli Dafa și cu siguranță nu puteți continua fără studiul Fa. Mai sunteți discipoli Dafa dacă nu studiați Fa?
Discipolul: Multe vieți trebuie încă salvate. Maestre, ați spus că bateți maleficul la propriul joc. Va fi posibil pentru discipolii Dafa de astăzi să rămână aici în timpul rectificării Fa a lumii umane pentru a-și îndeplini misiunile?
Maestrul: Nu vă pot spune încă despre chestiunile viitoare. Orice aș spune ar cauza atașamente. Pentru cei care nu au cultivat bine, există o singură abordare de urmat: de a cultiva bine. Nu există nicio altă cale. Dacă vă decideți să duceți o viață liniștită, gândindu-vă că este timp de pierdut sau timp pentru a vă distra puțin înainte și să vă ocupați de cultivare mai târziu, ei bine, zeii pot să vadă toate gândurile voastre.
Discipolul: Multă vreme au fost neînțelegeri serioase între anumiți practicanți, datorită diferențelor de opinie. Când am încercat să lucrez la ceva cu ambele părți, am fost exclus iar în final ei au ajuns să se descarce pe mine.
Maestrul: Atunci, există probleme de ambele părți și amândouă au atașamente umane puternice. Atunci când discipolii Dafa își unesc forțele, puterea este cu adevărat enormă. Când toți reușesc să-și concentreze mințile în timp ce trimit gânduri drepte, puterea este deosebit de mare și este fenomenală. Astfel că demonii putrezi sunt înclinați să vă interfereze, să vă influențeze, să vă facă să vă pierdeți în gândirea umană și să vă facă pe toți plini de resentimente sau să găsiți anumiți indivizi iritanți. Ei vă fac gândurile umane atât de puternice încât pur și simplu nu puteți să vă folosiți gândurile drepte!
În primii ani ai persecuției împotriva Falun Gong, a trebuit să faceți multe lucruri pentru a o contracara. Dar v-ați ciocnit de multe ori unii cu alții în ședințe și v-a afectat în mod serios abilitatea de a face ceea ce trebuia să faceți. Am privit-o ca parte a procesului vostru de temperare – ca parte a procesului vostru de cultivare – și am avut încredere că mai târziu veți face bine. Dar unii oameni încă nu și-au schimbat modurile de gândire nici măcar astăzi, au continuat să fie folosiți de demonii malefici și au cauzat probleme printre discipolii Dafa. Voi toți sunteți colegi practicanți. Credeți că sunteți inamici? Sunteți aici pe acest pământ muncind împreună pentru același scop de a salva oameni, astfel că ar trebui să fiți cei mai apropiați și să vă ajutați unii pe ceilalți. Găsiți pe cineva enervant? Aparența exterioară și comportamentul acelei persoane sunt doar ceea ce este prezent aici, în această lume umană. Nu ați fost cu toții inițial divini? Nu cred că partea voastră divină ar putea să găsească pe cineva enervant. Ar trebui să priviți lucrurile ca un cultivator.
Discipolul: În miturile, legendele și cântecele antice transmise printre unele grupuri de minorități etnice din sud-vestul Chinei există numeroase referiri la univers, viață, apă și altele asemenea. Și multe dintre simbolurile antice, precum svastica și tai-chi, se găsesc în ținuta lor tradițională. Aș dori să întreb: culturile minorităților etnice din China sunt parte a culturii chinezești tradiționale? Și culturile lor antice sunt relevante pentru cultura umană în viitor?
Maestrul: Ceea ce vor însemna ele pentru cultura viitoare nu este cu adevărat relevant. Pot să vă spun de ce sunt atât de multe grupuri de minorități etnice în sud-vestul Chinei și de ce par diferiți și deosebiți de cultura chineză a ultimilor cinci mii de ani. Ele sunt, de fapt, rase care au rămas dintr-un timp dinaintea celor cinci mii de ani ai acestei civilizații. Odată, când conduceam spre provincia Yunnan, ființele divine de-a lungul drumului mi-au menționat că aceste grupuri de minorități etnice sunt fosile vii și antice.
Discipolul: Nu de mult erau dispute în corpul mare de practicanți din Beijing. Care sunt mai exact cele mai pure și cele mai drepte căi pentru a face lucrurile și cele mai bune căi pentru grup ca un întreg? Invidia a fost cea care a compromis tot timpul abilitatea noastră de a coopera cu ceilalți și de a ține cont de întregul grup?
Maestrul: Invidia este cu siguranță ceva de care trebuie să scăpați. Este ceva formidabil și poate să vă facă neglijenți în toate aspectele cultivării voastre și să vă ruineze. Nu trebuie să aveți invidie!
Discipolul: Practicanții noștri din China fac din ce în ce mai multe campanii de [strângere] a semnăturilor. Cum ar trebui să privim acest lucru față de salvarea oamenilor mai direct prin sfătuirea acestora de a se retrage din cele trei organizații ale Partidului? Și la ce ar trebui să fim mai atenți?
Maestrul: Îmi amintesc că cineva m-a întrebat odată câți oameni ar fi nevoie să se retragă din PCC pentru a face Partidul să cadă. Am arătat cinci degete; nu i-am dat un număr (râsete). Dar în orice caz, procesul de sfătuire a oamenilor de a se retrage din Partid este unul de salvare a oamenilor. Motivul este că, acei oameni au fost ținuți ostatici de maleficul PCC și au fost marcați cu semnul maleficului dragon roșu; fiecare dintre ei a jurat în fața acelui steag sângeros, angajându-se să-și dedice viețile Partidului. Atunci, ați putea să îi salvați dacă nu îi faceți să se retragă din Partid? Din moment ce maleficul PCC a devenit un demon în ceea ce privește rectificarea Fa, nu ar trebui anihilat? Și nu este acum distrus? Desigur, dacă ar fi distrus tot dintr-o dată, atunci ar reprezenta o problemă pentru discipolii Dafa care nu au cultivat bine, nu-i așa? Astfel că, în timp ce este distrus, trebuie să mă gândesc la cum să dau acestor practicanți care nu au cultivat bine șanse de a cultiva, și să las acele ființele malefice care nu au fost eliminate să acționeze. Iar voi încă mai trebuie să priviți aceste chestiuni în mod rațional. De fapt, am explicat multe lucruri clar înainte.
Discipolul: De ce numai discipolii Dafa americani ar trebui să ceară Casei Albe să oprească recoltarea forțată a organelor de către PCC de la discipolii Dafa? Știri privind petiția au fost raportate la TV, precum și în mass media scrisă. Am auzit că dacă numărul de petiții nu atinge 100 de mii, atunci va avea un efect negativ. Personal, simt că discipolii Dafa sunt un singur corp și ar trebui să muncească împreună la lucruri. Discipolii Dafa care au auzit despre petiție ar trebui să coopereze și să susțină inițiativa în mod individual.
Maestrul: S-ar putea să nu fie acesta cazul. Nu cred că am spus acel număr. Recoltarea forțată a organelor a fost ceva obișnuit în multe spitale din China. A fost o directivă venită de la malefic. Dar, în prezent, nu putem obține cifrele exacte. Și dacă nu puteți pune cap la cap dovezile, vorbelor voastre le va lipsi credibilitatea. Oamenii s-ar putea să ceară să vadă înregistrările medicale, dacă pretindeți că a fost un număr de atâtea și de atâtea victime. Și ați putea să dați anumite nume, ocupații, când au avut loc operațiile, când au practicat persoanele Falun Gong, și așa mai departe? În societatea vestică, oamenii așteaptă ca afirmațiile să aibă dovezi solide și probe. Oamenii au nevoie să vadă dovezile voastre, altfel vor crede că afirmațiile voastre sunt subiective sau produsul imaginației voastre și nu sunt credibile. Ei ar putea chiar crede că exagerați sau că mințiți. Astfel gândesc ei. Așa că nu puteți să vă lăsați ca emoțiile voastre să suprascrie modul în care funcționează lucrurile în lumea reală.
Am spus întotdeauna că recoltarea forțată de organe este o problemă extrem de gravă, cu toate acestea este ceva larg răspândit în China. Răul la care au fost supuși discipolii Dafa în timpul persecuției este atât de sever, încât nu are precedent în toată istoria. Dar până când nu acumulați multe cazuri reale, nu dați cifre. Am subliniat în repetate rânduri că nu ar trebui să dați cifre. Dar unii oameni pur și simplu nu ascultă. Doar informați oamenii că se întâmplă și că este extrem de malefic și de răspândit, iar oamenii vor înțelege. Iar atunci când puteți oferi cazurile pe care le-ați adunat, oamenii vor înțelege cât de gravă a fost această persecuție malefică. Numerele pe care le precizați s-ar putea de fapt să fie mai mici decât în realitate, chiar dacă voi credeți că sunt mari. Dar dacă nu sunteți capabili să oferiți dovezi bazate pe fapte, acest lucru discreditează totul.
Discipolul: Discipolii Dafa nu ar trebui să se implice în marketing pe mai multe niveluri, dar este greu să spui dacă marketingul anumitor produse este considerat marketing pe mai multe niveluri. Există un produs promovat prin WeChat, care…
Maestrul: Permiteți-mi să spun astfel: lumea de astăzi este complicată, dar discipolii Dafa trebuie să stea pe un curs virtuos. Puteți evalua afacerea cu standardul unui cultivator și să determinați dacă este etică sau este implicată o înșelăciune. Cred că, dacă într-adevăr o evaluați cu standardul unui cultivator Dafa, [atunci] veți ști răspunsul. Unii oameni știu, dar se prefac că sunt confuzi și încearcă să o acopere, pentru că vor să facă bani. Dar nu este destul de clar ce implică aceste lucruri? Puteți vedea dintr-o privire dacă este implicată vreo înșelăciune.
Discipolul: Eu și logodnica mea ne-am mutat în Maroc pentru locurile noastre de muncă. Noi suntem singurii discipoli Dafa de acolo. Cum ar trebui să creștem gradul de conștientizare în această țară?
Maestrul: Este datoria fiecărui discipol Dafa să crească gradul de conștientizare și să răspândească Dafa. Cât despre cum să faceți asta, ei bine, puteți să o faceți în conformitate cu situația de la nivelul local, pe cât de bine vă dați seama de ea și să vă dați seama de lucruri pe parcurs.
Să spunem așa: nu ar trebui să mă întrebați pe mine despre anumite lucruri specifice, de detaliu. Dacă ar fi să vă dau răspunsul, aș înlătura din calea voastră de cultivare pașii pe care ar trebui să îi faceți. Indiferent dacă știu sau nu despre problemă, odată ce vorbesc despre ea, ceea ce voi spune va deveni adevărat. Însă, ceea ce urmează nu ar mai rezulta din faptele voastre, ci din ale mele. Și care ar fi scopul ca eu să le fac? Am venit să vă salvez. De ce mă rugați să merg eu pe calea pe care vreau ca voi să mergeți? (Oamenii râd)
Discipolul: Sunt un discipol Dafa din Changchun. De-a lungul ultimilor optsprezece ani care au fost plini de încercări și greutăți, au existat atât bucurii, cât și regrete. Mergând înainte, indiferent de cât de mult mai este, vom purta responsabilitățile discipolilor Dafa, vom merge înainte viguros și cu sârguință, și vom păși bine și vom rămâne virtuoși pe ultima parte a călătoriei noastre. Maestre, fiți liniștit!
Maestrul: Chiar mă simt liniștit și știu că așa veți face. (Aplauze entuziaste) Discipolii Dafa din orașul meu natal au fost persecutați cel mai sever și cu toate acestea s-au descurcat cel mai remarcabil. (Aplauze entuziaste)
Discipolul: Chiar și cu 10.000 de discipoli care au venit la New York pentru a participa la Conferința Fa și a lua parte la activități aici pentru a salva oameni, a plouat. Ne-au creat vechile forțe probleme sau avem o scăpare de un anumit fel?
Maestrul: (Maestrul râde) Dacă vrea să plouă, atunci să plouă. (Lumea râde) Nimic nu este la întâmplare, și întotdeauna există două părți ale lucrurilor. O circumstanță este menită fie să vă testeze, fie să vă ajute. În orice caz, sunt implicate două părți. Gândiți-vă și vă veți da seama că nimic nu se întâmplă la întâmplare. (Oamenii aplaudă)
Discipolul: Spectrul malefic al comunismului încearcă să controleze vestul. Cum ar trebui să ne ocupăm de această situație?
Maestrul: De fapt, îl controlează de ceva vreme. Am spus mai devreme că factorii negativi au preluat controlul asupra lumii (Maestrul râde), dar nu ați fost capabili să înțelegeți foarte profund ce am spus. Judecând după aparențe, după cum văd oamenii, conflictul dintre comunism și vest este unul de valori și structuri politice. Dar adevărul este că Flagelul Roșu a fost în spatele tuturor factorilor negativi și nesănătoși [din lume]. Vă voi spune mai mult în viitor, pentru că implică chestiuni viitoare la suprafața umană din timpul rectificării Fa în lumea umană.
Discipolul: Ateismul a influențat unii dintre colegii mei și este înrădăcinat în gândirea lor, astfel că ei gândesc că demisionând din Partid nu este necesar și implică anumite riscuri și ar putea să le facă probleme. Valorile morale ale oamenilor de astăzi sunt astfel încât ei nu vor să facă nimic dacă nu are legătură directă cu ei. Dar acești colegi ai mei simpatizează cu Dafa și nu fac nimic care să persecute Dafa. Dacă nu putem remedia gândirea ateistă a acestor oameni, nu vom fi capabili să îi convingem să demisioneze din Partid. Maestre, ce ar trebui să facem cu oamenii care au o astfel de gândire?
Maestrul: De fapt, nu este acesta cazul. Faptul că sunt ateiști nu are nimic de a face cu faptul că se retrag din Partid. Nu este ca și cum toți cei care cred în Dumnezeu sunt dispuși să se retragă din Partid. Ceea ce facem noi este să îi ajutăm pe oameni să vadă cât de malefic este PCC-ul. Puteți să vedeți asta încă de la începutul maleficului Partid Comunist – odată cu formarea Comunei din Paris – când un grup de gangsteri au vandalizat minunile arhitecturale din Paris care erau cu adevărat cerești și au creat haos în societate. Așa a fost de la bun început. Și au omorât oameni, non-stop, de când au venit la putere. Dacă priviți în istoria maleficului PCC, veți vedea că este o poveste al omorului. Spuneți oamenilor despre asta și despre ce a făcut maleficul PCC în special în China și poporului chinez. Iar apoi întrebați-i dacă tot mai vor să facă parte din el. Abordați-i din acel unghi și vor înțelege. Dacă sunt credincioși sau atei nu este de fapt cel mai mare obstacol. Dacă [ne] pot citi cărțile, obstacolul se va prăbuși în mod natural.
Discipolul: Un vers din noul poem al Maestrului, “Creând din nou", spune: “Întoarceți-vă la tradiție pentru a vă conecta cu divinul."
Maestrul: Așa este. Știți, toată cultura umană a fost aranjată de zei, astfel încât calea spre Ceruri este strâns conectată cu divin-ul. Până la urmă ce altă cale [mai] există până la Ceruri? Ar putea oamenii cu gândire modernă, cu aspect și păr ciudat, cercei supradimensionați și chiar cercei în nas, și cei care iau droguri să meargă acolo unde sunt zeii? Știți foarte bine că nu pot. Așadar, căile tradiționale sunt cele mai apropiate de divin, pentru că au fost concepute de zei.
Discipolul: Ce legătură are revigorarea tradițiilor chineze cu asistarea Maestrului în rectificarea Fa?
Maestrul: După cum am menționat, discipolii Dafa nu au nevoie să lucreze la revigorarea tradițiilor chiar acum. Asta face Shen Yun Performing Arts, din moment ce munca lor este în arte – ei fac asta prin intermediul artelor tradiționale. Discipolii Dafa trebuie doar să facă cele trei lucruri bine.
Discipolul: Cum putem ști ce părți din istoria Chinei de cinci mii de ani sunt adevărate? Cum ne putem da seama ce părți au fost falsificate de vechile forțe, spre deosebire de ce urma să fie lăsat omenirii?
Maestrul: Nu e nevoie să vă faceți griji în această privință. Cei cinci mii de ani de cultură ai Chinei au fost creați de ființele divine. Numai după sosirea maleficului PCC a fost afectată.
Discipolul: Când un practicant din China a vrut reasambleze un calculator, a trebuit să șteargă câteva fișiere de pe ea, inclusiv învățături Fa de ale Maestrului. Un alt practicant a spus că este o lipsă de respect să ștergi asemenea fișiere și că este similară cu a rupe cărțile Dafa.
Maestrul: Ei bine, nu puteți să priviți lucrurile astfel. Este în regulă să ștergeți acele fișiere. Nu este semnificativ, deoarece un calculator nu poate șterge esența unui lucru. De asemenea, orice puneți pe un calculator nu poate fi șters cu adevărat niciodată, pentru că punctul lui final este controlat de extratereștrii și totul s-a dus deja acolo.
Discipolul: Oamenii de astăzi sunt influențați de internet și telefoane mobile și au pierdut modul de viață autentic și tradițional al omenirii. Mass-media online servește pentru a face lucrurile mai rele, deoarece acum fac tot felul de lucruri pentru a atrage oamenii, a crește traficul online și pentru a stimula veniturile online.
Maestrul: Nu puteți să priviți lucrurile astfel. Lumea este ceea ce este acum. Iar atunci când lucrurile sunt așa cum sunt, dacă nu faceți lucrurile în acel mod, s-ar putea să nu supraviețuiți sau să nu știți ce se întâmplă în lume. Așadar, ce puteți face? Trebuie să folosiți și voi acele lucruri. Deci le folosim fără prea mult entuziasm,, dar de ele pot fi de asemenea folosite pentru a clarifica adevărul și a salva oameni, sau pentru a conduce o companie bună ce folosește internetul pentru a salva oamenii. După cum am spus întotdeauna, nu este divizia online a The Epoch Times sau NTD ca o companie de internet? Este, dar luați în considerare scopul său: de a crește gradul de conștientizare și de a salva oameni. De aceea spunem că orice fac discipolii Dafa ar trebui să fie pentru un scop virtuos.
Discipolul: Un coordonator al The Epoch Times pretinde că ajută ziarul, dar ceea ce spune, ce face și ce gândește nu sunt în concordanță. Adevărul este că el este prins în propria afacere și se folosește de resursele Dafa pentru aceasta. Ne doare să vedem un proiect Dafa compromis în acest mod.
Maestrul: The Epoch Times se dezvoltă în general în mod sănătos, dar sunt amestecate unele lucruri umane pe care cultivatorii nu ar trebui să le aibă. Știu că este inevitabil să aveți gândire umană în timp ce cultivați. Am știut asta și am văzut asta cu mult timp în urmă. Însă, dacă ai într-adevăr cunoștințe suficiente [despre problema pe care ai descris-o], atunci poți informa Asociația Dafa. Dacă este doar o bârfă sau ai tras o concluzie după ce ai auzit ceva, fără să verifici, atunci asta este o problemă din partea ta. Nu încerca sa folosești gura Maestrului pentru a spune ceva atunci când nu poți să treci peste ceva; va trebui să porți responsabilitatea pentru asta dacă faci astfel. Dar, dacă problema pe care o au acei oameni este într-adevăr semnificativă, atunci, chiar dacă eu nu fac nimic legat de acest lucru, există ființe divine acolo care se ocupă de lucruri. Las oamenilor mult spațiu, de fapt, pentru că știu că sunt cultivatori și că există ființe divine care se vor ocupa de lucruri.
Discipolul: Unii practicanți din Regatul Unit nu ascultă de coordonatorii Asociației Dafa și susțin că “iau Fa drept învățător" și răspândesc zvonuri.
Maestrul: Corect, Asociația Dafa este o asociație Dafa și este menită să organizeze și să conducă oamenii în cultivare și studiu Fa. Nu este menit să ia responsabilitatea pentru toate aspectele cultivării voastre. Servește doar la a coordona activitățile de grup ce sunt destinate clarificării faptelor și salvării oamenilor. Dar este o problemă dacă cineva se opune în întregime Asociației Dafa. Situația în Regatul Unit ar trebui să se îmbunătățească, cred, pentru că m-am întâlnit cu ei (aplauze) și i-am ajutat să înțeleagă anumite lucruri. Nu rămâneți blocați în trecut. Observ și abia aștept vești bune din Anglia. (Aplauze entuziaste)
Discipolul: Unii chinezi din jurul meu nu au devenit înțelegători și nu au sprijinit Dafa după ce au văzut Shen Yun. Maestre, este posibil ca unii oameni chiar și după ce văd Shen Yun să nu fie salvați? Recent, maleficul pare să fi devenit sălbatic. Destul de multe ziare au atacat în mod direct Dafa, și chiar și în mass-media socială, inclusiv Facebook și WeChat, există posibile probleme de securitate. Este aceasta ultima dezlănțuire a maleficului înaintea morții sale?
Maestrul: Nu este chiar atât de grav. Maleficul nu și-a diminuat niciodată eforturile. Doar că voi uneori sunteți prea optimiști și gândiți că maleficul pare să se fi schimbat. Am spus mereu că maleficul nu se va schimba. Și nu o va face. Desigur, uneori vor aresta mai mulți oameni, iar alteori mai puțini, potrivit nevoilor lor. Nu vă gândiți că se schimbă doar datorită fluctuațiilor în numărul oamenilor pe care îi vedeți arestați. Maleficul în sine nu se va schimba. Dar cei pe care încercați să îi salvați sunt indivizii. Oamenii fac lucruri rele când încă nu sunt salvați și sunt încă folosiți de malefic. Desigur, în general, numărul ființelor malefice care au fost distruse crește mereu, iar lucrurile rele scad, asta-i sigur. În general, lucrurile se schimbă, asta e sigur.
Discipolul: Recent, am avut karma gândurilor foarte puternică. Când citesc cărțile Dafa simt ca și cum un strat de ceva mă separă [de Fa], astfel că nu prea pot asimila fiecare propoziție. Un alt practicant simte ceva similar. El spune că interferența este atât de mare încât pare mai puternică decât conștiința sa principală, iar atunci când trimite gânduri drepte nu mai sunt la fel de puternice ca înainte.
Maestrul: Starea cultivării fiecăruia este diferită. V-am spus despre modul în care se face cultivarea Dafa. Nu este deloc o chestiune simplă pentru a vă asigura succesul în cultivare în acest cadru complicat. Știți, dacă nu ați fost atenți și ați fi alunecat, partea din voi care a fost complet cultivată ar fi putut să fie anulată oricând. Astfel, pentru a vă asigura că reușiți în cultivare, partea din voi care a fost complet cultivată este separată imediat ce atinge standardul, fără niciun moment de întârziere; imediat ce o parte a fost complet cultivată este separată, și apoi la fel pentru următoarea parte. Astfel încât, partea din voi ce a fost complet cultivată continuă să se extindă, dar partea din voi care nu a fost cultivată nu simte niciodată și de aceea sunteți mereu în acea stare pe care ați descris-o [că o aveți] în timp ce cultivați. Dar există o schimbare subtilă ce are loc. Și anume, când la un moment dat atingeți punctul în care o parte din voi este pe cale să fie cultivată complet, abilitățile voastre vor fi deosebit de puternice, iar gândurile drepte pe care le trimiteți vor părea foarte puternice. Dar când acea parte din voi care a fost cultivată complet, este brusc separată de voi, va părea brusc ca și cum ați avea puțină putere și ca și cum tocmai ați început să cultivați. Așadar, aceste schimbări subtile se vor întâmpla pe măsură ce continuați să cultivați; se întâmplă de-a lungul cultivării voastre, nu doar acum, așa cum ați simțit.
Discipolul: Destul de mulți practicanți din jurul meu nu își dau seama că [atunci când trimit gânduri drepte] le cad mâinile. Și numeroși practicanți au trecut prin karma de boală.
Maestrul: Există o vorbă în cultivare: “Cultivați-vă cu inima pe care ați avut-o cândva, iar succesul este sigur.", corect? (Discipolii aplaudă cu entuziasm) Vă amintiți cum v-ați simțit când ați dobândit pentru prima dată Fa și ați început să practicați? Când v-ați dat seama despre ce este vorba în această Fa, uau, ați fost incredibil de entuziasmați, și v-ați gândit să faceți bine. Dacă puteți păstra vie acea inimă pe care ați avut-o odată de-a lungul întregii voastre călătorii de cultivare, constant până la sfârșit, atunci succesul vă este garantat – și chiar și Cerul vă va susține. (Maestrul râde) (Oamenii aplaudă)
Cu toate acestea, desigur că voi practicați în această lume seculară, la urma urmei, și cu tot felul de lucruri, tot felul de munci care vă țin ocupați, tot felul de interferențe la care sunteți supuși – inclusiv elementele complicate din societate – iar peste toate acestea sunt presiunile persecuției, este într-adevăr greu să rămâneți fermi în hotărârea voastră și cu adevărat sârguincioși până la capăt. De aceea am spus că este posibil ca voi să faceți greșeli în timp ce practicați, pentru că oamenii au tendința să facă greșeli când încă au atașamente umane. Dar dacă înțelegeți asta, și continuați să practicați cu sârguință, atunci lucrurile prin care treceți sunt o parte normală a cultivării. Nu ar trebui să fiți eliminați sau excluși odată pentru totdeauna doar pentru că ați greșit. Nu așa trebuie privite lucrurile. Greșelile pe care le-ați făcut reflectă doar unde vă aflați în practica voastră. Pentru a folosi o analogie, nu puteți spune că un student nu mai este un student dacă ia o sută de puncte la un examen și apoi îl pică pe următorul. El este încă student și trebuie doar să încerce să studieze bine. Așadar, chiar și eu voi avea respect față de voi dacă puteți să aveți întotdeauna gânduri drepte, de la început până la final, de-a lungul practicii voastre. (Oamenii aplaudă)
Discipolul: Cu cât cineva ajunge mai sus, cu atât vorbește mai puțin. Dar discipolii care cultivă într-un cadru în care au nevoie să coordoneze lucrurile trebuie deseori să vorbească, iar uneori fac mai mult de atât, pentru a îndeplini anumite lucruri, precum a înlesni sau a încuraja oamenii să își împărtășească gândurile. Maestre, cum ar trebui să tratăm acest lucru?
Maestrul: Starea de cultivare a fiecărei persoane este diferită. Da, în timp ce unii progresează în practica lor, descoperă că starea lor se schimbă, iar asta e normal. Ceea ce tu ai descris nu este o problemă. Dacă cuiva nu îi place să vorbească mult, atunci poate să-și păstreze vorbele pentru ocazii în care ar trebui să vorbească. (Maestrul chicotește) A fi tăcut nu afectează cu nimic.
Discipolul: Fiecare gând al unui discipol Dafa este vizibil în mod clar zeilor, dar în ultimii câțiva ani gândurile mele au pătruns în câmpul altor practicanți sau oameni obișnuiți, și mă miră. Maestre, ce ar trebui să fac cu acest lucru?
Maestrul: Practicanții nu sunt singurii care vin din ceruri pentru a obține Fa, aproape toți din această lume au venit. Pentru a vă ajuta să vă formați o idee, unii oameni au fost îngropați adânc de noțiunile pe care le-au format în această viață, în timp ce unii au mai puține noțiuni și nu au fost îngropați atât de adânc. Iar unele dintre puterile supranormale pe care le are grupul din urmă s-ar putea manifesta. Cum se face că niște oameni obișnuiți au abilități supranormale? Și de ce le au dacă nu cultivă? Ei bine, oamenii de astăzi sunt diferiți de cei din trecut. Cei mai mulți dintre ei au fost odată ființe divine, astfel că ei au anumite abilități. Este doar o chestiune dacă au fost strâns acoperite sau încuiate. Dacă nu, ar putea fi dezvăluite. Dacă simți gândurile altor oameni sau intri în mințile lor și știi ce gândesc, atunci privește asta ca fiind normal și nu lăsa să-ți afecteze practica; nu privi acest lucru ca pe o povară sau ceva rău. În mod tradițional, apariția puterilor supranormale era ceva pentru care cultivatorii erau fericiți, pentru că le priveau ca pe un semn de progres spiritual. Aș sugera să le privești în același mod.
Discipolul: Ne-ați sfătuit ca mass-media noastră să opereze ca și companii normale, și să învățăm de la Shen Yun. Dar coordonatorul nostru a spus că ar trebui încă să minimizăm resursele implicate în acțiunile noastre. Deși știu că ar trebui să prețuim resursele noastre, mass-media noastră nu va avea succes dacă nu dezvoltă un model operațional bun și nu găsește practicanți cu talentele necesare.
Maestrul: Corect. Cu Shen Yun, cum să spun… Am creat un model operațional complet nou. Modul în care compania noastră face lucrurile este diferit de modul altor companii de spectacole de artă. Al nostru are un ciclu pozitiv, și nu va fi afectat de lucruri ca o economie slabă, pentru că poate să se susțină singură. Multe companii de spectacole de artă în zilele noastre s-au prăbușit când economia a fost slabă, pentru că nu funcționau într-un mod normal și sănătos. Ele supraviețuiau, în esență, cerând ajutoare bănești. Ei bine, nu e un mod plăcut de-a o spune, așa că hai să spunem doar că se bazau pe contribuții caritabile și donații. Astfel, cu acea abordare, nu mai era important pentru ei să își câștige venitul pe baza performanțelor și abilităților proprii. Astfel că nu este un ciclu pozitiv sau sănătos. Și, fără asta, ele sunt, desigur, predispuse la faliment. Zeii conduc lumea umană, și nu permit companiilor ca acestea să reziste. Astfel stau lucrurile și astfel văd eu problema. Unii oameni, care s-au alăturat organizației noastre, nu sunt obișnuiți cu modul în care facem noi lucrurile, pentru că este atât de diferit de cum le fac organizațiile obișnuite. Și într-adevăr așa este, din moment ce acesta este un model complet nou, iar eu o fac pentru a-l lăsa ca și exemplu oamenilor obișnuiți. Multe organizații de spectacole de artă încearcă să își dea seama de cum operează Shen Yun și încearcă să învețe cum să fie mai independente și de succes.
Este în regulă pentru mass-media noastră să aleagă să facă lucrurile în felul lor. Shen Yun a stabilit un exemplu, iar voi puteți să alegeți să învățați din el. Am vorbit cu coordonatorul mass-mediei noastre despre cum să pregătească și să dezvolte personalul și să conducă lucrurile în mod eficient.
Discipolul: Unii practicanți au ajutat oamenii obișnuiți să se retragă din cele trei organizații ale PCC și au venit cu pseudomine pentru ei, dar nu au fost capabili să posteze pseudonimele pe website-ul The Epoch Times pentru cele trei retrageri, într-un timp util. În ultimul an sau cam așa ceva s-a adunat o restanță de câteva mii de pseudonime.
Maestrul: Lăsați-mă să vă reamintesc că nu puteți neglija să ajutați oamenii să se retragă din Partid. Acest lucru este vital! Determină dacă oamenii și nenumăratele vieți din spatele lor vor fi salvați. Trebuie să tratați acest lucru cu toată onestitatea. Trebuie să adaug că ființele divine țin cont de câți oameni s-au retras din Partid, astfel încât nu subestimați semnificația acestui lucru.
Discipolul: …și nu își pot aminti datele retragerilor. Se consideră că acei oameni, ale căror declarații nu au fost postate, s-au retras din cele trei organizați și au fost salvați?
Maestrul: Zeii ar putea să îi considere, dar voi nu ați făcut bine. Este o chestiune de a cultiva bine, astfel încât trebuie să vă ocupați de asta cu seriozitate.
Discipolul: Unii discipoli au lucrat la a aduce Shen Yun într-un oraș din America de Sud, iar rezultatul a fost destul de bun. Dar pentru că volumul de muncă a fost mai mult decât s-au putut descurca, data viitoare ar putea să angajeze o companie obișnuită să ajute la promovare, la vânzarea biletelor și la lucrurile logistice, dacă este supravegheată de practicanții noștri?
Maestrul: Nu, nu puteți angaja o companie obișnuită – fiți siguri că nu faceți acest lucru. Nu este pentru că avem secrete pe care vrem să le păstrăm. Mai degrabă este o situație unică în care ne aflăm, pentru că suntem încă persecutați de PCC. Companiile obișnuite ar putea să fie mituite și ar putea să ezite datorită capriciilor emoținale, iar minciunile maleficului ar putea să le deruteze. Am trecut de destul de multe ori prin astfel de situații. Problemele apar adesea îndată ce oamenii obișnuiți se implică în inițiativele voastre și nu reușesc să producă rezultate. Au fost multe lecții cu privire la acest aspect, deci trebuie să aveți în vedere acest lucru.
Discipolul: Sunt inginer de software și aș dori să petrec ceva timp învățând abilități legate de inteligența artificială, dar am multe întrebări în mintea mea. Ar putea Maestrul să vorbească despre ce relație ar trebui să fie între om și calculatoare?
Maestrul: Societatea a ajuns unde este astăzi. Companiile din industria calculatoarelor se pare că încearcă să obțină date despre toată lumea. Toată lumea este implicată în lucruri online și face asta. Aș vrea să văd discipolii Dafa care sunt talentați în acest domeniu că înființează un fel de companie de calculatoare care nu corupe moralitatea. Și, desigur, pentru a învăța lucruri în acest domeniu, oamenii trebuie să stăpânească cunoștințele relevante. Adică, societatea de astăzi este așa cum este, așadar, ar trebui în principiu să fie în regulă ca voi să mergeți înainte și să faceți orice ar trebui să faceți ca discipoli Dafa, considerându-vă practicanți.
Discipolul: Un film bun sau un program de televiziune poate crește gradul de conștientizare, poate elimina maleficul și poate purifica mintea oamenilor. În ultimii ani, oamenii au ajuns să aibă așteptări din ce în ce mai înalte în ceea ce privește calitatea filmelor sau a programelor de televiziune. Dar unele filme produse de practicanți destinate sensibilizării au fost făcute prost, ceea ce a dus la faptul că oamenii obișnuiți au făcut glume pe seama noastră și comentarii negative și chiar au avut un impact negativ asupra imaginii Dafa. Cu toate acestea, a fost nevoie de multe resurse ale discipolilor Dafa pentru a le face.
Maestrul: Corect, dacă este slabă calitatea, atunci haideți să nu le transmitem la televiziune. Nu ar trebui să fie o mare problemă dacă sunt transmise în altă parte. Pentru a fi transmise la televiziune, trebuie să fie suficient de bune.
Discipolul: Ar putea fi publicată o versiune a Zhuan Falun care are atât zhuyin cât și pinyin romanizat? Ar fi foarte utilă pentru practicanții din afara Chinei care învață limba chineză.
Maestrul: Au existat întotdeauna reguli pentru aceste lucruri. Nu mă opun nici în ceea ce privește zhuyin, nici pinyin. Puteți consulta Asociația Dafa pentru aceste lucruri.
Discipolul: Practicanții care lucrează în tehnologia internetului trebuie să strângă informații și astfel trebuie să citească un volum mare de lucruri obișnuite. Se adaugă aceste lucruri karmei lor sau îi contaminează?
Maestrul: Nu. Spun asta pentru că faceți acea muncă pentru a salva oameni, iar ființe divine au grijă de voi și vă ajută. Acesta este motivul pentru care nu [îi contaminează]. Dar este o problemă pentru alți cultivatori să continue să citească acele lucruri obișuite. Nu este o problemă pentru cei care lucrează în mass-media și trebuie să facă asta ca parte a muncii lor.
Discipolul: Un coordonator din zona mea insistă să spună oamenilor despre aproape nimic altceva decât recoltarea forțată de organe de la discipolii Dafa și rareori menționează virtuțile Dafa. Iar el insistă că oamenii obișnuiți sunt salvați doar prin semnarea unei petiții care se opune persecuției. Dar, din câte știu eu, unele persoane care semnează nu au înțeles neapărat adevărul despre ceea ce se întâmplă. De asemenea, unii practicanți Falun Gong din Europa sunt de părere că a crește gradul de conștientizare despre Falun Gong echivalează cu a crește gradul de conștientizare despre recoltarea forțată de organe de la [practicanții] Falun Gong.
Maestrul: Este adevărat? Frica este cea care lucrează atunci când cineva ezită să valideze Fa într-un mod încrezător și demn și face ceva atât de deficitar. În cele mai multe cazuri, teama este cea care face ca oamenii să se rătăcească în înțelegerea Fa.
Discipolul: Maestrul a aranjat ca diferite vieți să vadă Shen Yun în fiecare an, așadar locurile din teatru sunt ordonate în acel mod. Este nepotrivit pentru noi să încurajăm oamenii care au văzut deja Shen Yun și au fost salvați să cumpere din nou bilete?
Maestrul: Peste optzeci la sută dintre cei care asistă la spectacolul Shen Yun Performing Arts sunt spectatori pentru prima dată. Chiar dacă Shen Yun a prezentat de multe ori spectacole într-un anumit loc, participanții care o văd pentru prima dată sunt întotdeauna majoritatea. Aproximativ zece până la douăzeci de procente sunt de obicei participanți repetitivi; în unele locuri atinge douăzeci de procente. În mod normal, unii oameni s-ar putea să îl vadă într-un an și alții în următorul, deoarece salvăm oamenii în mod continuu. Așadar, care este motivul pentru participările repetitive, atunci? Vechile forțe gândesc că doar acest lucru este normal. Ar fi prea ciudat să avem mereu numai participanți pentru prima dată, nu-i așa? Astfel că trebuie să fie și unii spectatori . Atunci, cineva care vine în fiecare an și beneficiază de el în fiecare an, este împins din ce în ce mai sus? Nu. Odată ce este decis că cineva va participa la mai multe spectacole, atunci doar o singură parte [din karma sa] este înlăturată pentru el la fiecare dintre ele (aplauze).
Discipolul: Cineva din regiunea noastră a cărui minte a devenit pradă influențelor maleficului afirmă că poate elimina karma pentru alți practicanți și destul de mulți merg acasă la el pentru a studia Fa, spunând că are un câmp de energie bun. De asemenea, el face cărți Dafa și le vinde, care sunt mai scumpe decât ar costa în mod normal. El cere practicanților să îi dea lui vechile cărți Dafa și pozele Maestrului, pentru ca să le poată distruge în particular pentru ei, spunând că acelea sunt “Fa a vechiului univers" și că practicanții ar trebui să ia de la el “Fa a noului univers". Destul de mulți practicanți îl urmează. De multe ori am scris articole despre acest lucru pentru Minghui.org și am sperat să îi avertizez pe practicanții noștri locali, dar ele nu au fost niciodată publicate și nu știu de ce. Pot practicanții să cumpere cărți Dafa făcute de astfel de oameni?
Maestrul: Trebuie să vă confruntați cu oameni complicați ca parte a practicii voastre – oameni de calibre diferite, cu tărâmuri diferite ale gândirii și cu moduri diferite de a gândi și de a acționa. De aceea este greu să salvezi oameni. Oricând se întâmplă lucruri bizare precum ați descris că s-a întâmplat printre discipolii Dafa, înseamnă că sunt oameni în acel loc care au atașamente în acel domeniu. Dacă nimeni de acolo nu ar fi fost atașat de asemenea lucruri, nu s-ar fi întâmplat. Atunci, care este motivul, dacă priviți înapoi, pentru toate lucrurile ciudate care s-au întâmplat prin China, de-a lungul anilor? Acestea au fost menite să vă dezvăluie gândurile umane și atașamentele pe care nu le-ați eliminat în timp ce practicați, să vă conducă să fiți înșelați, să vă facă să suferiți piedici, să pierdeți bani și așa mai departe. Oamenii se trezesc, în cele din urmă, numai după ce sunt în mod serios răniți. Astfel, scopul este să vă eliminați atașamentele. Acesta este motivul adevărat care au cauzat acele lucruri să apară. Așadar, eu cred că vechile forțe v-au făcut greutăți pentru că există probleme în ceea ce privește cultivarea voastră acolo. Cel puțin, voi ați oferit audiență acelor demoni răi și depravați care vor să facă haos pentru Fa.
Discipolul: Ar trebui să fim mai sârguincioși spre final, dar unii practicanți încă trec prin multe interferențe, inclusiv karma de boală de grade diferite, ceea ce a îngreunat ca ei să facă cele trei lucruri. Cum putem să îi ajutăm pe acești practicanți.
Maestrul: Într-adevăr, vechile forțe nu vor lăsa mediul de cultivare al discipolilor Dafa să fie calm și fără evenimente, de la început până la final. Atunci când văd că discipolii Dafa din anumite zone au un anumit atașament, ei vor face ca ceva să se întâmple pentru ca toți să vadă, și este menit să vă facă să cultivați. Așadar, aruncați o privire la reacțiile voastre: sunt gândurile voastre drepte sau umane? Vechile forțe au făcut tot timpul astfel de lucruri. Unii practicanți au avut atașamente un timp îndelungat și nu și-au dat seama. Nici măcar nu au făcut o reflectare interioră sinceră, și nici nu s-au examinat pe ei înșiși, probabil pentru că sunt ocupați să atragă atenția [oamenilor în clarificarea adevărului] sau cu alte lucruri pentru Dafa. Și atunci problemele ies la suprafață când situația devine serioasă, iar vechile forțe nu renunță. Astfel că trebuie să fiți atenți. Indiferent de cât de sălbatic este acest malefic, nu va îndrăzni să vă atingă dacă nu aveți neajunsuri.
Discipolul: La finalul versiunii imprimate a Zhuan Falun există un pasaj din Fa care spune: “La suprafață, Zhuan Falun nu este elegantă în ceea ce privește limbajul. S-ar putea ca nici măcar să nu respecte gramatica modernă." Unii practicanți simt că, din moment ce nu este o parte a textului principal al cărții, nu ar trebui să îl citim în timpul studiului Fa de grup, pe când alții gândesc că este tot Fa în cartea Dafa, așa că ar trebui să îl citim.
Maestrul: Nu e nevoie să citiți acel pasaj în timpul studiului în grup. A fost scris de mine, dar nu e nevoie să îl citiți; nu trebuie să îl citiți în timpul studiului Fa. Așadar, poftiți, am spus că nu este o problemă (aplauze).
Discipolul: Ce se înțelege prin “A descende în lume cu Maestrul și a fi un rege pentru o mie de ani"?
Maestrul: Acei o mie de ani au trecut. Nu știți, dar, în trecut, ați fost odată regi. Și de-a lungul istoriei, unii oameni au continuat să fie regi; după ce s-au reîncarnat au devenit din nou regi. Pot să vă spun vouă, discipolilor Dafa prezenți aici, că în trecut au fost odată zece mii de regate în această lume. Există o expresie chinezească despre lume: “Lumea ce este împărțită îndelung se va uni și după ce va fi unită îndelung se va divide." Astfel, odată cu trecerea timpului, un regat unit s-a divizat în altele mai mici, iar numărul regatelor a atins odată zece mii. Oricum, au existat numeroși regi, în domniile care au urmat una după alta, iar voi puteți fi siguri că au fost toți încarnările anterioare ale discipolilor Dafa.
Discipolul: Cum ar trebui discipolii Dafa care sunt tineri adulți să echilibreze cerințele de a face munca Dafa, familia și părinții? Simt multă presiune din partea influenței societății și a așteptărilor familiei mele. Dacă nu am o diplomă și un loc de muncă așa cum au de obicei oamenii, părinții mei nu vor accepta.
Maestrul: Nu ar trebui să mergeți în extreme în timp ce cultivați în societatea obișnuită. Rutinele sociale normale ar trebui să fie ușor de rezolvat. Este în regulă ca voi să obțineți o diplomă universitară. Tot ceea ce există în societate este [parte a] mediului vostru de cultivare. Atât de cuprinzătoare este practica noastră. Fa a noastră este atât de imensă încât fiecare lucru din societate devine parte a mediului vostru de cultivare. Ați putea gândi că este chiar vast. Dar nu este. Universul este chiar mai mare. Nici măcar omenirea nu este atât de mare. De fapt, această lume este într-adevăr mică din perspectiva a cât de mulți discipoli, care au fost regi în ceruri, au venit aici să cultive.
Discipolul: Mulți discipoli Dafa din China folosesc telefoanele mobile să dea telefoane [în timpul cărora sunt redate mesaje înregistrate anterior] pentru a salva oamenii. Dar unii practicanți s-au bazat pe telefoanele mobile și nu îndrăznesc să clarifice adevărul personal, unii nu acordă atenție mesajelor înregistrate anterior pe care le folosesc și unii sună la aceleași numere de mai multe ori, ceea ce provoacă sentimente negative destinatarilor. Acest lucru a oferit vechilor forțe lacune pe care să le exploateze și a dus la o lipsă de cartele de telefon și la un preț mai mare pentru ele. Unii practicanți nu au putut să cumpere cartele de telefon, astfel încât a trebuit să se oprească în a folosi telefoanele mobile cu care au sunat, ceea ce a dus la risipirea resurselor noastre.
Maestrul: Voi salvați oameni indiferent de ce abordare folosiți pentru a clarifica faptele, însă nu vă bazați doar pe o singură metodă. Și dacă într-adevăr nu îndrăzniți să clarificați adevărul în persoană, aceea este frica în acțiune, iar astfel de probleme vor apărea. Ce ar trebui să faceți? Nu cred că trebuie să spun mai mult. După ce am citit întrebarea, voi deja știați ce să faceți. Încercați să faceți mai bine.
Discipolul: Promovarea Shen Yun țintește clasele înalte. Aceștia sunt oameni care tind să fie culți și destul de versați în arte. Ei sunt suportul valorilor tradiționale și principala forță din societate care promovează comportamentul corect și virtuos. (Maestrul: Da, așa este.) Dar în timpul promovării din acest an a Shen Yun, modul în care s-au făcut anumite lucruri în unele zone a deviat de la valorile și de la gândirea claselor înalte și am auzit comentarii negative de la occidentali. În unele zone practicanții au schimbat design-ul și textul materialelor promoționale ale Shen Yun conform gândirii și gustului lor, ceea ce a afectat imaginea de marcă de înaltă clasă a Shen Yun; unele dintre materiale sunt pline de greșeli de limbă engleză și de “Chinglish"; iar unii oameni, pentru a crește vânzările, au pus accentul în mod constant pe reduceri și chiar au oferit reduceri cu diferite pretexte; în unele cazuri, distribuția de materiale este agresivă și nu acordă atenție locului, unele locuri fiind murdare și dezolante. Aceste abordări au determinat ca unii occidentali să gândească în mod greșit că Shen Yun este din China sau din Chinatown. De asemenea, au existat și cazuri în care cei care au schimbat materialele le-au spus celorlalți “să nu lase Biroul Shen Yun să afle." Ar trebui ca design-ul și metodele promoționale să fie conduse centralizat pentru a asigura controlul calității?
Maestrul: Poate că nu vă dați seama ce este Biroul Shen Yun. El reprezintă Shen Yun. După cum am menționat la întâlnirea Shen Yun, este inacceptabil ca oamenii să schimbe materialele după voia lor. Permiteți-mi să vă spun că materialele… design-ul de pe panouri au fost selectate de mine. Ele au fost proiectate de designerul Shen Yun, de către designerul de la Biroul Shen Yun. Apoi eu îl revizuiesc și dacă nu îl aprob, este revizuit. Este distribuit numai după ce este finalizat. Dacă mergeți și schimbați lucrurile Shen Yun, în societatea obișnuită este considerată o încălcare a legii. Cel puțin nu ar trebui, ca și cultivator, să schimbați după propria voință ceva ce Maestrul a decis, corect? (Aplauze) Și ar trebui să adaug că designul materialelor promoționale este făcut cu valori tradiționale; de la culori până la compoziții, sunt tradiționale. Ele nu sunt ceva ce ar putea face oamenii moderni. Lucrurilor pe care le-ați făcut le lipsesc sensul artistic, precum și o înțelegere a folosirii tradiționale și artistice a culorii. Pentru mine, multe dintre ele arată necivilizat, astfel că ele dăunează reputației Shen Yun. Și chiar și engleza din ele este “Chinglish", pe care oamenii nu o pot înțelege, iar deseori folosiți cuvintele în mod greșit. Uneori, textul era mai mare chiar decât cel al numelui Shen Yun. Oricum, ele arată mai degrabă ciudat. Un alt lucru este că nu știți prea multe despre publicitate și acționați după propriile presupuneri. Asta este o problemă. Am vorbit despre asta ieri, la întâlnirea Shen Yun; am discutat în mod special această problemă. Fiți atenți la asta.
De asemenea, aceasta este o producție creată de mine care țintește clasele înalte. Dar ceea ce faceți este adesea în contradicție cu ceea ce face Maestrul. Pentru a da o analogie, eu mă îndrept către Est, dar voi întotdeauna vreți să mergeți spre Vest. De exemplu: am vrut ca Shen Yun să înceapă prin a ajunge la forța motrice a societății și să facă incursiuni în zonele superioare ale societății. Trebuie să facem acest lucru pentru a transmite cauza salvării oamenilor, deoarece acest lucru va avea un impact asupra întregii societăți. Dar prea des ceea ce faceți nu urmează gândirea Maestrului și voi întotdeauna faceți lucruri conform propriilor presupuneri. Atunci când călătoresc, întotdeauna mă uit la comunitățile înstărite și deseori nu văd acolo nicio reclamă despre Shen Yun. Dar apoi, când merg în Chinatown, ele sunt peste tot. Uneori puneți materiale promoționale în comunități sărace, iar asta e ca și cum ați arunca banii pe fereastră.
Îmi amintesc ce s-a întâmplat când Shen Yun a jucat câțiva ani la Radio City Music Hall. Uneori, am jucat acolo timp de jumătate de lună non stop și la fiecare spectacol erau aproximativ șase mii de oameni în public. Dar biletele se vindeau la prețuri mici de 5$, 10$ sau 15$… cel mai scump a fost 25$. Așadar, eram acolo de câțiva ani și cu toate acestea nu a avut niciun impact nici măcar în New York. Oamenii care participau fluierau și aclamau cu entuziasm și apoi aveau un zâmbet mare, dar apoi asta era tot. Unii oameni chiar se întrebau: cum de nu este niciun dans al leului din moment ce acesta este un spectacol chinezesc? Acela era nivelul aprecierii lor artistice. Astfel că nu exista niciun impact la finalul spectacolului. De aceea trebuie să facem incursiuni în clasele superioare dacă vrem să ne atingem scopul. Dacă ceea ce faceți nu reușește să țină pasul cu ceea ce vrea Maestrul să faceți, atunci desigur că vânzarea biletelor nu va merge bine.
În mod similar, reporterii de la mass-media noastră intervievează membrii audienței… Am vorbit despre acest lucru de multe ori: vreau să ne centrăm pe clasele superioare, așadar începeți să îi intervievați pe ei! Interviurile la posturile voastre TV nu sunt parte a claselor superioare; deseori, ei sunt din stratul de jos al societății și nu se potrivește cu ceea ce facem noi. Nu înseamnă că discriminez pe cineva. Ceea ce doresc să fac este să pavez calea pentru a salva mai mulți oameni pătrunzând în clasele superioare. Vreau să salvez toți oamenii! Numai pătrunzând în clasele superioare poate să se îndrepte întreaga societate. După cum tocmai am spus, puține au fost obținute când biletele erau vândute pentru 5$ bucata la Radio City, deși [Shen Yun] a susținut spectacole pentru câțiva ani acolo într-un teatru care avea șase mii de oameni și juca timp de jumătate de lună non stop – și cu toate acestea nici măcar în New York nu s-a pătruns. Când Shen Yun a început să susțină spectacole la Lincoln Center, prețurile biletelor erau mult mai înalte, dar audiența noastră a crescut de fapt. După doar două spectacole, Shen Yun era cunoscut în tot New York-ul și oamenii vorbeau despre el în autobuz și metrou. Lucrurile s-au schimbat imediat.
Discipolul: Este oportun să organizăm practicanții din China pentru a călători peste hotare sau în Taiwan să vadă Shen Yun sau să participe la conferințe Fa? Ar interfera acest lucru cu calea de cultivare aranjată de Maestru pentru ei la acel moment? Salutări, Maestre, din partea discipolilor din Beijing!
Maestrul: Am auzit că unii oameni au refuzat să asculte atunci când alții au încercat să îi oprească; ei îi conduc în mod deschis pe alți practicanți să facă anumite lucruri și nu acordă nicio importanță siguranței. Când practicanții din afara Chinei aud despre astfel de lucruri, aceștia cred că oricine acționează în acel mod trebuie să fie un agent PCC, care încearcă să expună practicanții. Desigur, unii oameni au organizat studenții să participe la conferințe Fa pentru a intra aici. Există și astfel de oameni. Așadar, practicanții din afara Chinei ar putea să vadă acțiunile voastre într-o lumină suspicioasă, chiar dacă eu nu [le văd astfel], datorită situației noastre din acest moment. Motivul pentru care acordați atât de puțină atenție siguranței se datorează unei probleme în cultivarea voastră, în care înțelegerea voastră a Fa este greșită? Intenția voastră de a ieși în evidență v-a determinat să fiți atât de neglijenți în privința siguranței altor practicanți? Studenții din afara Chinei gândesc că înțelegerea voastră în ceea ce privește Fa trebuie să fie greșită. E corect să gândesc că nu s-a întâmplat acest lucru?
Discipolul: Salutări magnificului nostru Maestru din partea a peste zece mii de discipoli Dafa din cincizeci și patru de țări și regiuni! Mulțumim, Maestre, pentru salvarea dumneavoastră plină de compasiune! Heishi. (Aplaude entuziaste)
Maestrul: Permiteți-mi să mă opresc aici cu întrebările. Nu vreau să vă iau prea mult din timpul vostru, din moment ce experiențele și gândurile împărtășite la conferința Fa și ceea ce învățați unii de la ceilalți aici, vă ajută să vă îmbunătățiți. Toți ați dorit să îl vedeți pe Maestru, astfel încât am simțit că ar trebui să vin și să răspund la unele dintre întrebări pentru voi, în timp ce mă aflu aici. Nu pot spune prea mult. Dacă spun lucrurile prea clar, prea detaliat sau prea specific, vechile forțe nu vor accepta asta. Nu vreau să fac și mai grea călătoria voastră de cultivare. Până la urmă, persecuția este foarte severă. Așadar, cu cât spun lucrurile mai clar, cu atât este mai greu pentru voi. Nu pot eu păși pe calea voastră pentru voi. Trebuie ca voi înșivă să mergeți pe calea voastră. Discipolii Dafa care au trecut prin 20 iulie 1999 ar trebui să se prețuiască. Sunteți cu adevărat remarcabili și chiar și zeii vă prețuiesc. Sper că veți face bine pe drumul dinaintea voastră. Cei care nu au făcut bine trebuie să fie foarte atenți și să prețuiască timpul pe care încă îl mai au. Mulțumesc tuturor! (Toți discipolii aplaudă cu entuziasm)
(Vedeți în traducerea în limba engleză aici:
//en.minghui.org/html/articles/2017/6/3/164120.html
Data ultimei actualizări: 12 octombrie 2017.)