(Li Hongzhi ~ 16 octombrie 2014)
(Maestrul intră în sală. Toți discipolii se ridică și aplaudă entuziaști.)
Bună dimineața! Vă rog să vă așezați. Mulți oameni din diferite regiuni au venit la această conferință a Legii, inclusiv unii din China continentală. În urmă cu câțiva ani, mulți oameni au plecat de acolo, iar în ultimii doi ani mai mulți discipoli au ieșit treptat din China. Maestrul speră că voi puteți, mai devreme decât mai târziu, să vă schimbați modul de a gândi și să ajungeți să aveți același mod de gândire cu cel al oamenilor din restul lumii.
În ultimele câteva decenii, îndoctrinarea, influența treptată și uneori imperceptibilă a culturii de partid a PCC-ului malefic a denaturat temperamentul oamenilor, inclusiv cel al câtorva discipoli, făcându-i să se gândească la lucruri într-un mod extrem – până în punctul în care gândirea lor este complet diferită de cea a oamenilor de peste hotare sau a oamenilor din China antică tradițională. China continentală are mai bine de un miliard de oameni și, prin îndoctrinarea treptată, mintea lor a devenit anormală fără ca ei să știe. Ei cred că toată lumea e la fel, că nu este nimic neobișnuit [în modul lor de gândire] și că pur și simplu așa sunt oamenii. Dar acest lucru nu este adevărat! Uneori, atunci când o instituție media vă folosește sau când vă lasă să participați la un proiect, modul vostru de a gândi, acele metode extreme de a face lucrurile care vin din cultura Partidului, minciunile voastre și felul vostru de a face lucrurile fără tragere de inimă, chiar îi exasperează [pe ceilalți]. Dacă interacționați cu americani sau oameni din țări libere din întreaga lume, aceștia vă vor considera ciudați. Maestrul a trecut personal prin acest lucru. Cu ceva vreme în urmă, Maestrul a venit și el aici din China, dar, la acel moment, am simțit imediat această problemă și am văzut diferența în oameni. Uneori, când practicanții din afara Chinei ezită în a vă accepta, sau sunt ezitanți în a vă include în proiectele lor, nu se întâmplă pentru că voi aveți probleme, ci mai degrabă problema este că e chiar imposibil să se lucreze cu voi.
După ce gândirea unei persoane a fost modelată de îndoctrinarea culturii Partidului, acțiunile ei, inclusiv modul în care scrie, sunt toate pline de cultura Partidului. Uneori, eu cred, ei bine, Epoch Times, Minghui.org și alte site-uri, toate au nevoie de forță de muncă, și avem oameni din China continentală care sunt în floarea vârstei și au pregătire avansată. Dar dacă acele media chiar v-ar aduce la bord, atunci ele ar deveni media chineză a culturii Partidului. Acel [mod deviant de gândire] nu este cauzat de naționalitatea sau cultura lor, ci de către Partidul josnic care a distorsionat gândirea oamenilor. Astfel că trebuie să interacționați mai mult cu oameni din afara Chinei, să ajungeți să îi cunoașteți mai bine, și să vă schimbați cât mai repede modul de gândire. Altfel, chiar dacă sunteți tineri, nu veți fi capabili să contribuiți prea mult. Mai mult, starea voastră de spirit este, de asemenea, diferită. Atunci când faceți lucruri, vă păziți mereu, și vorbiți într-un mod foarte voalat și evaziv, dându-le celorlalți impresia că sunteți prefăcuți. Voi sunteți evazivi în legătură cu orice, dar vă place să întrebați despre tot. Atunci cum ar putea ceilalți să comunice cu voi? Și cum ar putea oamenii să interacționeze și să lucreze cu voi? De aceea, mulți discipoli Dafa din afara Chinei cred că oamenii ca voi sunt spioni. Aceasta este impresia pe care o au.
Discipolii Dafa ar trebui să fie deschiși la minte și să aibă o viziune largă, atunci de ce trebuie să vă fie frică? Sunteți în America acum. Aici, PCC-ul vicios este considerat o amenințare teribilă, ceva monstruos, și asta este ceea ce gândesc oamenii de peste tot. Aici nu este teritoriul lui. Atunci de ce vă este teamă? Ticălosului PCC îi este frică. Dacă spuneți oamenilor că sunteți un membru al PCC-ului ticălos, nu vă vor da cartea verde, corect? Acesta este un lucru bine cunoscut. Nicio țară nu aplaudă și nu acceptă ticălosul PCC. Am vrut să menționez pe scurt aceste lucruri, după ce am văzut atât de mulți discipoli Dafa care au venit din China.
Am spus tot timpul că, da, în timpul celor peste zece ani, cu toate acele încercări și greutăți, lucrurile au părut destul de haotice. Discipolii Dafa au fost persecutați de către Partidul malefic care arestează oamenii peste tot, creând teroare, și asuprind și atacând oamenii, făcând un dezastru. Dar vă dați seama că există un aranjament în spatele haosului? Iar gândurile și fiecare mișcare a fiecărui practicant, și a fiecărei persoane din lume, sunt privite de la o distanță foarte apropiată și sunt văzute în mod clar. Există ordine în "haos", și a fost aranjat [în felul acesta].
Ați învățat despre structura universului. V-am spus despre conceptul de dimensiuni care merg de la particule până la planete. Dar de fapt, este mai mult de atât. Există [dimensiuni] verticale, orizontale… chiar și într-un spațiu atât de mic cât vârful degetului mic există nenumărate miliarde de lumi, și sunt [pline cu] zei. Există atât de multe ființe și zei prin întregul cosmos, și sunt dens înțesate fără nici un loc gol, și sunt toate cu ochii pe voi și urmăresc de aproape gândurile fiecăruia de pe pământ, deoarece această chestiune de pe pământ afectează întregul corp cosmic. Fiecare gând al discipolilor Dafa, orientarea situației de ansamblu, și succesul sau eșecul rectificării-Fa determină dacă cosmosul poate, sau nu poate, să rămână. Atât de imensă este această problemă. Lucrurile par să fie în dezordine, dar ele sunt de fapt ordonate; lucrurile se întâmplă în mod haotic, dar sunt detaliate pentru fiecare persoană.
Desigur eu nu recunosc această persecuție. Am vrut să rezolv lucrurile într-o abordare complet benevolentă. Totuși, nici vechile forțe și nicio altă ființă din vechiul cosmos nu poate să facă asta, și nici nu știu cum să o facă; ele știu să facă lucrurile doar în acel mod. Asta este ceea ce i-au făcut lui Iisus pe vremea lui, și, de asemenea, este ceea ce au făcut în zilele lui Sakyamuni. Și acest lucru a fost valabil și pentru personajele sfinte anterioare – fie Socrate, Moise sau alții – a fost aceeași abordare în toate cazurile. Ele știu să facă lucrurile doar în acel mod. Acele personaje sfinte, toate au venit pentru a pune bazele culturale, astfel încât omul să înțeleagă divinul. Și mă refeream doar la ce s-a întâmplat în ultimii cinci mii de ani. Câte alte perioade de cinci mii de ani au existat în istoria aceasta de o sută de milioane de ani? Douăzeci de mii. În fiecare perioadă au fost ființe divine care au venit și care au jucat un rol în stabilirea unei culturi pentru omenire. Ei au continuat să repare civilizațiile care s-au dezvoltat în perioada în care se aflau, și au continuat să stabilească modul în care omul ar trebui să gândească și să se poarte. Numai acum, când a atins timpurile moderne, acea omenire a devenit în final ceea ce este.
Lucrurile au fost aranjate de multă vreme și acesta este un eveniment foarte important, astfel încât lucrurile sunt foarte bine aranjate! S-ar putea să nu credeți dacă vă spun că până și fiecare pas pe care îl faceți în timp ce mergeți, chiar și cât de mare vă este pasul, [toate aceste lucruri] au fost aranjate. Până și de câte ori ați țipat în timp ce ați fost persecutați, și câte lovituri ați suportat, au fost aranjate de ei. Bineînțeles, prezența sau absența gândurilor drepte într-un cultivator pot schimba aceste lucruri, dar nu cu mult. Ei cunosc foarte bine starea voastră de spirit și inclusiv cât de mult puteți îndura. Atunci cum ar putea ca lucrurile să fie în dezordine? [Această chestiune] determină dacă pot fi salvate în rectificarea-Fa nenumărate ființe, ființe din întregul cosmos. Așa că gândiți-vă: ar putea să existe lucruri care nu sunt aranjate bine? Dacă ați putea să vedeți lucrurile așa cum sunt, ați descoperi că, în cultivarea voastră, indiferent în ce cadru vă aflați, indiferent din ce clasă socială faceți parte, indiferent de ce statut aveți, indiferent de ce lucruri "întâmplătoare" ați făcut, sau oricare v-ar fi "norocul" – toate acestea care fac parte din calea voastră – au fost cauzate de jurământul vostru, și nimic nu este întâmplător.
Pentru un discipol Dafa, cultivarea este pe primul loc, și numai când ați cultivat bine poate fi spus că a fost dreaptă calea pe care ați umblat. În această persecuție, poate că ați simțit ură față de maleficul PCC, și unii dintre voi poate că ați accepta să riscați totul pentru a vă lupta cu PCC-ul. Dar nu merită. Voi nu înțelegeți că Partidul malefic este doar o nuia care a fost aranjată de vechile forțe. Voi ați fost odată zei magnifici, iar vechile forțe folosesc bățul pentru a vă scoate atașamentele. Ele vor să facă lucrurile în acel mod, pentru a îndepărta din voi gândurile pe care nu ar trebui să le aveți și pentru a scoate din voi păcatele și karma. Deși Maestrul nu recunoaște abordarea lor, ele au făcut ceea ce au făcut, până la urmă. După cum tocmai am menționat, aceste ființe ale cosmosului nu știu cum să se ocupe de lucruri și cunosc doar această abordare, și asta a cauzat această persecuție.
Nimic nu este întâmplător. Nu vă lăsați înșelați de cât de haotice par lucrurile, pentru că ele nu sunt nicidecum haotice. Lucrurile se manifestă într-o varietate de moduri, vizând o varietate de atașamente, și în timp ce lucrurile se adună, per total ele dau impresia că sunt haotice. Deși par haotice, ele nu sunt deloc așa. Maleficul a făcut scandal după scandal și a folosit tot felul de mijloace rele, vizând prin diferite evenimente diferiți cultivatori. Și văzute împreună, acei feroce, nemernici ofițeri de poliție par pur și simplu josnici, dar lucrurile nu sunt nicidecum haotice – cei care îi controlează din spate sunt acei zei, pe care eu îi numesc vechi forțe. Din păcate, aceasta este calea pe care au luat-o lucrurile în final. Atâta timp cât un discipol Dafa are suficiente gânduri drepte – voi spune în felul acesta – dacă gândurile drepte ale unui discipol Dafa sunt suficiente, puteți să faceți față situației.
Unii oameni ar putea să înțeleagă lucrurile în acest mod: gândurile mele drepte erau foarte puternice la vremea respectivă, atunci de ce am fost persecutat atât de grav? Într-adevăr, [experiențele fiecărei persoane] cu siguranță nu vor fi ca un produs fabricat, unde fiecare lucru iese identic din matriță. Asta deoarece pe parcursul îndelungat al existenței fiecăruia, diferiți oameni au dezvoltat diferite atașamente; de-a lungul istoriei oamenii au adunat în ignoranța lor diferite datorii; iar nivelul xinxing-ului fiecărei persoane și atașamentele sale sunt diferite; deci, ca rezultat, căile oamenilor diferă și, de asemenea, ceea ce trebuie să îndure, cât și modul în care o fac sunt diferite. A fost diferită chiar și atitudinea ofițerilor de poliție ticăloși față de oameni, în timpul acestei persecuții.
Nu vă gândiți că, odată cu persecuția, lucrurile s-au schimbat. Poate ați crede că la început noi am avut inimă doar pentru cultivare, dar apoi Partidul malefic ne-a interzis să cultivăm și a persecutat Dafa, astfel încât am început să ne luptăm cu ei. Nu este acesta cazul. Nu am spus niciodată nimic despre a lupta cu ticălosul PCC. Nu merită. Doar că eu nu recunosc lucrurile pe care le-au aranjat vechile forțe. În viitor, voi transforma cu siguranță aceste lucruri, dar pentru moment, aceasta este situația generală.
Doar gândiți-vă prin ce proces lung, de mare durată, a trecut fiecare cultivator de-a lungul istoriei sale pe Pământ. Și principiile în lumea umană sunt inversate: ceea ce vă pare bun, atunci când este privit din partea cealaltă este de fapt rău. Ceea ce vouă vă miroase bine, este considerat murdar acolo. Totul este inversat. În această situație, cultivarea este într-adevăr grea, și este chiar mai greu să menții gânduri drepte. Dar tocmai deoarece lucrurile sunt în acest mod, se pot arăta atașamentele voastre umane. Cei care vor face bine vor progresa într-o direcție pozitivă, în timp ce aceia care fac prost, sau care nu privesc în interior, vor merge în direcția opusă. Nu vorbesc numai despre cultivatori – același lucru se aplică și oamenilor obișnuiți.
A fost în felul acesta de-a lungul istoriei umane. Dacă nu sunteți capabili să priviți lucrurile în mod corespunzător, dacă nu sunteți capabili să vă considerați cultivatori și să priviți în interior, într-adevăr nu veți avea nicio cale de a cultiva. Și asta este cu atât mai mult în timpul acestei persecuții; cu toate acestea, în loc să dezvoltați gânduri drepte, ați permis să vi se adune multă ură. Ticălosul PCC este într-adevăr mizerabil, iar în viitorul apropiat va fi cu siguranță eliminat. Dar știți voi ce este o persoană rea și ce este o persoană bună? Dacă mintea vă este plină de ură și răutate, gândiți-vă cu toții: ce fel de ființă va fi aceea? Și se va arăta în comportamentul și chiar și în privirea voastră, iar oamenii vor vedea răul în voi. Nu spun că unii discipoli Dafa au cultivat inadecvat. Partea din ei care este deplin cultivată a fost separată. Atâta timp cât aveți lucruri umane lăsate aici în această parte umană, veți avea lucruri rele și gânduri rele, și cu cât lucrurile sunt mai aproape de nivelul de suprafață, cu atât par mai rele. Motivul pentru care Maestrul vă predă Fa este pentru a vă spune despre aceste lucruri și a vă ajuta să înțelegeți.
Nimic nu s-a schimbat. Maestrul este încă același Maestru care a fost la început, și Fa a universului nu se va schimba niciodată. (Aplauze entuziaste) Doar că în timpul acestei persecuții, în timpul așa numitului "test", unii oameni au scăpat de atașamentele lor, în timp ce alții nu, iar unii chiar și-au crescut atașamentele. Așa s-au comportat pe parcursul acestui așa numit "test." Voi sunteți cei care vă schimbați; discipolii Dafa sunt cei care se schimbă. Și dacă nu vă schimbați în direcția pozitivă, cu siguranță vă schimbați în direcția negativă.
Privind la situația actuală, lucrurile în ansamblu s-au schimbat foarte mult. Din punct de vede istoric, cei care au susținut cu îndârjire că guvernarea lor va fi veșnică, niciodată nu au reușit asta, și nici cei care au spus că națiunea lor va fi fermă și rezistentă. Dinastii și domnii au venit și au plecat, una după alta, iar curentul Regimului Roșu este pe cale să se retragă, de asemenea. (Aplauze) Nimeni nu poate schimba cursul istoriei, din moment ce a fost aranjat de zei. Oricine încearcă să meargă împotriva curentului istoriei se va face de râs; au fost o mulțime de astfel de exemple de-a lungul timpului. Nimeni nu poate salva ticălosul PCC. Acum, între timp, pentru discipolii Dafa, cu cât mediul vostru devine mai ușor, cu atât ar trebui să acordați mai multă atenție cultivării voastre. Asta deoarece va fi mai ușor pentru acele atașamente ale voastre pe care nu puteți să le detectați, să iasă la suprafață, și aveți mai multe șanse să le permiteți să crească. Trebuie să vă asigurați că rămâneți în gardă. Indiferent de situație, trebuie să fiți atenți la a vă cultiva pe voi înșivă. Dacă puteți să continuați până la final cu aceeași inimă pe care ați avut-o la început, veți reuși fără îndoială. (Aplauze entuziaste)
Gândiți-vă la asta: nu sunteți voi înșivă cei care vă schimbați? Încercările și greutățile prin care au trecut discipolii Dafa sunt, dintr-o perspectivă umană, o poveste eroică; și dintr-o perspectivă divină, călătoria este un proces prin care aurul curat este călit și făurit într-un cuptor. Marile valuri cern nisipul în cultivare. Toate acestea vor fi lăsate în istorie și e posibil să fie lăsate posterității pentru totdeauna. (Aplauze) Odată ce acest eveniment se termină, oricum au procedat discipolii Dafa de-a lungul acestei perioade de timp [va rămâne așa cum este] și nu va mai fi o a doua șansă, deoarece maleficul nu va mai exista. Ființele malefice au fost gradat eliminate până în punctul în care ele sunt fără putere, deci nu va mai fi o altă oportunitate pentru ele să vă mai testeze sau pentru voi să treceți prin acel proces de la capăt. În orice fel ați procedat va fi probabil stabilit în felul acela. Din fericire, acest eveniment încă nu s-a terminat. Ca și discipol Dafa, indiferent în ce mediu ești, ar trebui să faci bine, să faci chiar și mai bine și să îți elimini rapid lipsurile și lucrurile pe care nu ar trebui să le ai.
Este în regulă pentru voi să aveți orice profesie, să aveți o poziție înaltă sau să fiți în orice clasă socială – mediul pentru cultivarea voastră este întreaga societate umană! Și nu mă refer la acest lucru într-un sens figurativ. Vă dați seama că s-au făcut aranjamente timp de milioane și milioane de ani? Metodele de cultivare mai mici au cunoscut doar cultivarea în temple și în munți. Ele nu au nicio idee că toată umanitatea este un mediu care a fost proiectat pentru discipolii Dafa. Puteți cultiva oriunde; este vorba doar de cum tratați voi lucrurile.
Instabilitatea politică și schimbările care au loc acum sau care vor urma, pot într-adevăr să vă atragă atenția. Dar eu cred că din moment ce voi, ca discipoli Dafa, ați trecut prin cele mai aspre teste în ultimii zece ani și ceva, ar trebui să fiți capabili să vedeți lucrurile așa cum sunt ele. Lucrurile care se întâmplă în lumea umană sunt schimbări naturale care au loc în lumea umană. Și eu știu, bineînțeles, că toate aceste lucruri se datorează aranjamentelor sistematice ale zeilor. Acesta este modul în care funcționează. Nu vă implicați în chestiunile politice umane și nu vă lăsați afectați de oamenii obișnuiți. În ultimii ani mulți activiști democrați și organizații politice ne-au acordat sprijinul lor și unii dintre voi ați participat în schimb la activitățile lor. Dar voi trebuie să fiți conștienți că sunteți cultivatori și că noi nu ne implicăm în lucruri politice. Există lucruri mai mari, enorme puse deoparte pentru voi să le faceți.
Evenimentele recente din Hong Kong au avut un mare impact și mulți oameni le urmăresc cu atenție. Mass-media poate asigura o acoperire reală a evenimentelor, poate scrie editoriale și poate expune Partidul malefic care a persecutat discipolii Dafa. Raportările oneste și precise ale Epoch Times despre China continentală, despre chestiunile actuale din Hong Kong și despre alte evenimente internaționale au adus ziarului o reputație foarte bună și o poziție mai bună. Este în regulă pentru o companie de mass-media să raporteze și să comenteze prin știri, dar, ca indivizi, noi nu putem face pur și simplu ceea ce vrem. Voi sunteți cultivatori, deci ar trebui să acordați atenție să vă cultivați pe voi înșivă și să nu dați atenție conflictelor politice. Acest lucru e absolut; e ceva ce nu se va schimba niciodată. Dacă nu rămânem pe drumul cel bun, dacă ne abatem de la cursul drept doar cu puțin, omenirea va fi terminată, toată speranța pentru umanitate va fi pierdută și același lucru va fi valabil și pentru cosmos. Ființele din tot cosmosul și chiar și omenirea urmăresc îndeaproape să vadă dacă discipolii Dafa rămân pe drumul drept.
Dați-mi voie să vă vorbesc despre ceva specific. Discipolii Dafa au lansat proiecte Dafa unul după altul, iar unii discipoli fac afaceri acolo în lumea umană și vor să facă contribuții pentru Dafa, totuși, trebuie să vă reamintesc că registrele voastre contabile și înregistrările trebuie să fie clare și curate. Motivul este că orice faceți, va fi partea umană a unui discipol Dafa care este văzută făcând acel lucru, și când ființele umane fac lucruri, atașamentele umane se arată. Când vă coborâți standardele pentru voi înșivă și faceți lucrurile după cum doriți, zeii nu privesc la acest lucru în modul în care priviți voi la ele. Dacă activitățile financiare ale unui proiect Dafa nu sunt administrate solid și dacă motivele cuiva nu sunt cu adevărat drepte, atunci păcatele vor fi enorme, deoarece ceea ce ați făcut nu va fi doar o pată personală, ci va fi ceva ce va compromite calea discipolilor Dafa.
Au fost astfel de lecții, iar acum zeii privesc diferit la unii oameni față de cum privesc restul oamenilor, totuși, acești oameni nu își dau seama, nu sunt încă atenți la asta și sunt încă duși de val. Trebuie să vă spun: în orice proiect condus de discipoli Dafa unde sunt implicați bani, voi trebuie să vă stabiliți un sistem contabil puternic și să nu încălcați nicio lege în vigoare. Ocupați-vă de acest lucru la fel cum se ocupă de asta companiile obișnuite. Trebuie! În mod absolut nu trebuie să luați o cale greșită! Dacă nu ar fi fost vorba de această persecuție, eu în mod absolut nu v-aș fi permis să lansați acele proiecte.
Dacă vreți să înființați o companie sau să începeți un proiect, chiar dacă vă gândiți la asta ca la un proiect al discipolilor Dafa, voi trebuie să vă stabiliți un sistem contabil puternic înainte de a începe! Altfel, nu mai faceți acel lucru! Trebuie să aveți un sistem riguros pentru a administra lucrurile! Odată ce Maestrul a adus ceva în discuție, acel lucru trebuie să fie urmat. Poate să fie doar o chestiune de timp până când vechile forțe vă rănesc. Deci trebuie să vă spun tuturor că trebuie să administrați lucrurile bine.
O altă chestiune este că unii discipoli Dafa nu fac lucrurile potrivite după ce părăsesc China continentală. De ce aduc mereu în discuție acest aspect? Deoarece numărul practicanților care au părăsit China a depășit numărul practicanților care trăiau inițial peste hotare. După ce au plecat de acolo, unii oameni și-au luat azil ca practicanți Falun Gong, dar apoi ei s-au concentrat pe a se bucura de viața personală și acum nu mai participă în niciun proiect de salvare a oamenilor. A salva oamenii este responsabilitatea unui discipol Dafa și voi absolut nu puteți să vă eschivați de la asta! Când vechile forțe vă consideră cu adevărat de neacceptat, sunteți în pericol! Asta din cauză că viața voastră, ființa voastră, a venit aici pentru asta. Unii discipoli Dafa au făcut insuficient cât timp au fost în China și, în primul rând, nu au cultivat bine, iar după ce au plecat în străinătate ei încă au foarte multe atașamente umane! Când sunt împreună ei creează conflicte și complică lucrurile. Ei încă au foarte multe atașamente umane și unii încă nu au pășit înainte câtuși de puțin pentru a face ceea ce discipolii Dafa trebuie să facă. Totuși, dacă nu muncești să salvezi oamenii, tu nu ești un discipol Dafa. Asta este responsabilitatea unui discipol Dafa.
Deși v-am spus toate acestea, nimeni nu vă va forța să vă conformați. Cultivarea este o chestiune personală. Dacă decideți să încetați să cultivați, e în regulă. Și cât despre ce vor face vechile forțe cu voi, asta depinde de ele. Unii oameni nu au fost capabili să îndure ceea ce au simțit în timpul persecuției și și-au dorit o viață mai stabilă, iar acum, pentru că sunt peste hotare, ei și-au găsit un loc liniștit și au început să se bucure de o viață confortabilă și ușoară. Este în regulă să vă lăsați inimile rănite să se vindece, dar trebuie să faceți lucrurile pe care discipolii Dafa ar trebui să le facă, pentru că timpul nu așteaptă pe nimeni.
Privind la felul în care s-a schimbat situația generală, putem să vedem că înainte ca maleficul PCC să se dezintegreze sau să anunțe sfârșitul persecuției Falun Gong, mașinăria lui va continua să funcționeze; mecanismele sale de toate mărimile încă se rotesc, iar cazuri de persecuție încă au loc în diferite regiuni. Unii oameni care erau implicați în persecuție au ajuns să înțeleagă lucrurile și s-au oprit, și chiar par să aibă o atitudine pozitivă acum. Această stare a lucrurilor este o reflectare a schimbărilor globale. Asta nu se întâmplă pentru că maleficul PCC a dat un ordin pentru a înceta persecuția Falun Gong. Nu a făcut asta, așa că mașinăriile sale încă funcționează. Ceea ce se întâmplă se reflectă în atitudinea oamenilor față de discipolii Dafa, și asta se întâmplă destul de des, în multe regiuni. În unele cazuri, ofițerii de poliție din Biroul 6-10 care au persecutat cu răutate discipolii Dafa, chiar au vizitat discipolii Dafa și au spus: "Noi nu ne vom mai implica" și au exprimat cât de rău le părea. Dar pot să vă spun că aceasta nu este o politică, ci mai degrabă, un act personal. Poate că a fost determinat de gândurile lor drepte, sau poate că a venit dintr-o gândire vicleană, temându-se că după ce această campanie [împotriva Falun Gong] se termină, oamenii se vor răzbuna pe ei.
În orice caz, lucrurile se schimbă global. Dar indiferent de schimbări, voi sunteți cultivatori. Nu-i așa că v-am spus la începutul persecuției că doar rămânând nemișcați veți fi capabili să faceți față tuturor situațiilor? Unii oameni au crezut că asta înseamnă să stea nemișcați acasă și să nu mai iasă. Situația globală se schimbă. Situația terifiantă a persecuției poate într-adevăr să lovească în atașamentele umane, în timp ce o situație favorabilă poate să stimuleze atașamentele umane. Dacă inima și mintea cuiva sunt ușor afectate de schimbările externe, atunci, pentru un cultivator, impactul este serios!
Mulți studenți ar putea să mai aibă întrebări, și ei au venit de la o distanță atât de mare. Maestrul poate să discute lucrurile doar în termeni generali. Acum voi pune deoparte ceva timp pentru voi, iar voi puteți să transmiteți bilețelele cu întrebări. (Aplauze entuziaste) Dar vă sugerez, din moment ce sunteți discipoli Dafa, nu scrieți întrebări precum: "Familia mea trece prin așa-și-așa dificultăți", sau "De ce trece corpul meu prin eliminarea de karma." Dacă mă întrebați pe mine, vă voi spune doar un singur lucru: se întâmplă așa pentru că sunteți cultivatori care trec prin asta, și pentru că sunteți cultivatori, acele lucruri – indiferent dacă par pozitive sau negative – sunt toate bune. (Aplauze entuziaste) Asta este deoarece au fost pregătite pentru voi, astfel încât să vă puteți îmbunătăți voi înșivă pe calea cultivării voastre.
Ok, puteți să dați bilețelele acum. (Aplauze entuziaste) (Maestrul se așează)
Discipolul: Recent, mulți practicanți din zona noastră au depus declarații privind persecuția lor [regimului] "Grupul de control al disciplinei" pentru a utiliza o formă a oamenilor obișnuiți ca să lucreze proactiv împotriva persecuției. De asemenea, noi ne-am dat seama că ar trebui să avem procese pe scară largă împotriva demonului tiran Jiang în China continentală. Sunt acestea lucruri pe care noi, discipolii Dafa, avem nevoie să le pornim?
Maestrul: Ca și discipol Dafa, dacă crezi că ceva va ajuta la expunerea persecuției și să salveze oamenii lumii, atunci dă-i înainte și fă-o. Dar, dacă faci asta exclusiv dintr-o dorință umană de răzbunare, atunci nu puteți să o faceți. Și ar trebui să fiți atenți la siguranța voastră atunci când depuneți materiale, care sunt împotriva persecuției, unor organizații ale ticălosului PCC, pentru că acele organizații există pentru a ajuta ticălosul PCC.
Discipolul: Mulți colegi cultivatori folosesc acum legile oamenilor obișnuiți pentru a lucra împotriva persecuției și pentru a salva toate ființele, dar tot avem impresia că nu suntem capabili să combatem persecuția la un nivel fundamental. (Maestrul spune, "De ce nu vă ridicați împotriva persecuției? Nici măcar Maestrul nu o recunoaște.") Dacă am putea să facem o treabă mai bună jucând rolul principal, lucrând bine cu avocații care au un adevărat simț al justiției, și obține rezultate reale…
Maestrul: Da, când faceți lucruri pentru a lucra împotriva persecuției, voi de fapt clarificați adevărul oamenilor și salvați ființe simțitoare. De ce vrea PCC-ul ticălos să schimbe modul de gândire al oamenilor? De ce distruge regimul cultura tradițională? De ce îndoctrinează oamenii cu ideile lui malefice? Asta nu s-a mai întâmplat niciodată înainte cu niciun regim din istorie, și nicio religie nu a făcut lucrurile într-o asemenea măsură – chiar și religiile malefice și cultele pălesc comparativ cu el. Dacă îl priviți cu atenție, nu este acesta un demon care distruge omenirea? Cu toate acestea, nu este un adevărat demon al cosmosului. Nu este niciun demon al cosmosului, și nicio ființă normală. Este o mutație. Această mutație are ca scop specific să distrugă modul de gândire pe care omenirea l-a dezvoltat din vremurile antice până astăzi și [să distrugă modul de gândire] care îi permite [omenirii] să obțină și să înțeleagă Fa. Ce este "ateismul"? Acesta, în sine, este extrem de malefic. Ființele umane au fost create de zei, și chiar și cosmosul a fost creat de zei. [PCC-ul malefic] vă spune să trădați zeii și astfel să [îi convingă] pe zei să vă abandoneze.
Discipolul: Coordonatorii din China continentală au fost persecutați grup după grup. Mulți coordonatori au reușit să iasă din vizuinele întunecate ale maleficului cu gândurile lor drepte, dar au murit mai târziu din cauza karmei de boală. Acest lucru a întrerupt continuitatea coordonării în multe regiuni și a împiedicat oamenii să formeze cu adevărat un tot unitar. Cred că dacă formăm un sistem de coordonare prin intermediul diferitelor noastre proiecte…
Maestrul: În timp ce mă gândesc că, atunci când discipolii Dafa vin cu modalități de a face lucrurile, punctul lor de plecare este bun, dacă în aceste circumstanțe malefice voi încercați să contactați oameni, va fi extrem de riscant, și va pune în pericol practicanții din acele regiuni. Trebuie să aveți în vedere această perspectivă. De fapt, pentru că voi toți aveți Fa, indiferent dacă acei discipoli Dafa sunt în contact cu alții, atâta timp cât ei cunosc situația actuală a Dafa, dacă sunt capabili să intre pe internet și să spargă blocada internetului, ei vor fi capabili să țină pasul cu situația actuală, pentru că zeii supraveghează lucrurile.
Bineînțeles, dacă puteți să faceți lucruri într-o manieră coordonată, asta este chiar mai bine, dar trebuie să luați în considerare siguranța. Cel puțin, în prezent nu puteți să faceți lucrurile pe scară largă și nu puteți să strângeți liste cu numele practicanților din diferite regiuni pe scară largă! Oricine face asta, comite o faptă rea.
"Unii coordonatori au murit de karma de boală"… Eu nu am spus niciodată că ei, coordonatorii, au cultivat foarte bine. Eu nu am spus niciodată despre coordonatori că au cultivat cel mai bine dintre discipolii noștri Dafa. Există mulți oameni care nu sunt prea cunoscuți sau remarcați care au cultivat de fapt chiar foarte bine. Coordonatorilor le-a fost inițial atribuită sarcina pentru că aveau inima să pună multă atenție în lucrurile care implică grupul. Bineînțeles, mulți coordonatori au cultivat foarte bine, și nu este un număr mic, dar [în termeni de cultivare] nu îi clasez în mod diferit doar pentru că sunt coordonatori. Există lucruri la care coordonatorii trebuie să lucreze la propria lor cultivare, ca toți ceilalți; altfel ar fi ființe divine. Atâta timp cât cineva este o ființă umană, el trebuie să cultive. Coordonatorii afișează și ei atașamente umane ca toți ceilalți, și ar putea să aibă atașamente foarte puternice sau să aibă diferite tipuri de datorii karmice din istorie. Calea fiecărei ființe este foarte complexă, și la fel sunt și situațiile pe care le întâlnește. În momente critice, când sunteți la răscrucea de a fi capabili să faceți față, dacă faceți prost vă veți pierde viața, dar dacă veți face bine veți străpunge mai departe.
Discipolul: În 2009, Maestrul a menționat că Shen Yun se va întoarce în China. Au trecut câțiva ani, și cei mai mulți practicanți cred că nu este posibil ca Shen Yun să se întoarcă în China până când Partidul malefic nu se dezintegrează. (Publicul râde)
Maestrul: Shen Yun cu siguranță se va prezenta ca spectacol în China. (Aplauze entuziaste) [În ceea ce privește momentul când se va întâmpla acest lucru] depinde de cum va progresa rectificarea Fa și de sincronizarea generală a rectificării Fa.
Discipolul: Incidentul în care un discipol Dafa a fost răpit, a captat atenția comunității internaționale, iar Consulatul canadian și-a trimis un reprezentant la tribunal ca să observe procesul de judecată, dar mass media noastră nu l-a prezentat în mod regulat.
Maestrul: Vorbind despre asta, în comparație cu mass media oamenilor obișnuiți, mass media condusă de discipolii Dafa rămâne în urmă în ceea ce privește infrastructura și nivelul de profesionalism. Asta este sigur. Dar în ceea ce privește efortul general de clarificare a adevărului în rectificarea Fa, ei au avut un impact major. Cu toate acestea, întotdeauna am sperat să văd mass media voastră că devine din ce în ce mai standard. Dar în prezent, nu aveți atât de mulți oameni pregătiți. Voi aveți doar acești discipoli Dafa. Numai când reușiți în aceste circumstanțe dificile, [doar atunci] vor considera vechile forțe că aveți virtute măreață. Totul este atât de dificil. Dacă ați fi avut din abundență oameni calificați și talentați și ar fi fost atât de ușor să faceți lucrurile, ei ar fi gândit că nu v-ați câștigat virtutea măreață. Și asta este exact ceea ce vor vechile forțe să facă. Astfel privesc și fac ele lucrurile.
Bineînțeles, în ceea ce privește mass media voastră, aș vrea să spun în treacăt: uneori, nu raportați anumite știri importante despre discipolii Dafa. Trebuie să fiți clari asupra lucrurilor pe care le faceți. În trecut, nu erau atât de mulți discipoli Dafa care veniseră din China continentală, dar mass media urmărea îndeaproape ce se întâmpla cu discipolii Dafa în general. Știți voi ce faceți? Trebuie să știți a cui mass-media sunteți. În zilele noastre, ați pierdut oarecum din vedere ceea ce ar trebui să faceți, și nu raportați știri importante despre discipolii Dafa. Am ridicat acest lucru în discuție de multe ori, dar nu l-ați tratat ca pe ceva important, și chiar vă bazați abordarea privind munca în mass media pe sentimentele personale. Ca și discipol Dafa, dacă în cultivarea personală ați cultivat bine sau prost este un lucru, dar dacă nu vă ocupați bine de aceste lucruri semnificative, aceste lucruri ale discipolilor Dafa, în viitor vechile forțe vor veni după voi ca să vă pedepsească foarte aspru. Neapărat trebuie să acordați atenție acestor lucruri. Nu gândiți: "Pentru că sunt în această poziție, pot să iau toate deciziile acum." Responsabilitățile voastre sunt, de asemenea, extraordinare, și dacă nu vă ocupați bine de lucruri, problemele vor fi, de asemenea, extraordinare. Nu este acceptabil dacă motivațiile voastre sunt greșite chiar și foarte puțin.
După cum am menționat mai devreme, sunt nenumărate ființe în cosmos. V-am spus că eu fac rectificarea Fa din mijlocul corpului cosmic și progresez în ambele părți. Motivul pentru care rectificarea Fa nu a atins încă omenirea este pentru că până acum nu am ajuns până la capăt. Progresez în ambele direcții; în această parte nu am ajuns la suprafață, iar în cealaltă parte nu am atins încă vârful. Corpul cosmic este atât de enorm, încât este de neimaginat chiar și pentru zei. Sunt atât de multe vieți, încât este pur și simplu imposibil de măsurat sau imaginat. Uneori, chiar și eu sunt șocat de asta. Atât de multe ființe vă urmăresc cu atenție. Fiecare gând și fiecare acțiune a voastră sunt urmărite de nenumărate ființe! Ceea ce spun este că fiecare gând al unei persoane este văzut de nenumărați zei! Niciunul dintre ei nu va interveni, dar toți privesc, și în cele din urmă ei vor evalua dacă voi, ca și ființe, corespundeți așteptărilor.
Discipolul: Autoritățile centrale ale partidului ticălos din China pretind că pun în aplicare "informarea sinceră." Discipolii Dafa au cerut ca organizațiile din diferite regiuni care spală creierul oamenilor să dezvăluie informații despre bazele legale ale înființării acelor organizații, numele și funcțiile oamenilor care au participat la persecuție, și sursele fondurilor folosite pentru persecuție. Este potrivit să expunem persecuția prin această metodă?
Maestrul: Dacă simțiți că ar trebui să o faceți, atunci faceți-o. În orice caz, scopul discipolilor Dafa este de a clarifica adevărul și a salva oamenii. Acele lucruri voi le decideți. Maestrul urmărește situația generală și previne apariția problemelor. În termeni de cultivare personală, Corpurile Legii mele au grijă de lucruri iar Eu nu mă implic în mod direct în chestiuni specifice. [Altfel], dacă atașamentele voastre umane ies la suprafață foarte puternic, ați putea chiar să începeți un conflict cu mine. (Toată lumea râde) Dar într-adevăr trebuie să mergeți voi înșivă pe calea voastră de cultivare; numai atunci contează cu adevărat. Dacă v-aș spune cum să vă parcurgeți calea, atunci calea voastră de cultivare nu ar conta. De aceea la unii oameni care întotdeauna vor să îl întrebe ceva pe Maestru – când fac un lucru mărunt despre care vor să îl întrebe pe Maestru – uneori mă încrunt, iar alteori nu prea le răspund. Ei ar putea să gândească: "De ce mă tratează Maestrul în acest fel?" Dar dacă v-aș fi dat cu adevărat răspunsul, v-aș demonta calea voastră de cultivare! Dacă chiar și un singur pas lipsește, nu va merge! Astfel că nu o pot demonta. (Maestrul râde)
Discipolul: San Francisco este un bine-cunoscut oraș turistic cu mulți turiști din China continentală, și Chinatown este o locație importantă în oraș pentru clarificarea adevărului. Sunt sute de practicanți în San Francisco, dar mulți practicanți nu consideră important să clarifice adevărul în Chinatown și în locurile turistice. Astfel că, pentru o lungă perioadă de timp, a existat un număr foarte limitat de practicanți care clarifică adevărul în locurile turistice și în Chinatown. Deseori, se află doar o singură persoană într-un loc.
Maestrul: Ați auzit cu toții acest lucru? Chiar sper că mai mulți discipoli Dafa vor putea fi acolo și vor salva mai mulți oameni. Ce ați făcut? Mai ales pentru cei care nu ați făcut bine, ce ați făcut de când ați venit aici?
Discipolul: Copiii unor discipoli Dafa din China au crescut și sunt adulți acum. Îi afectează încă starea cultivării noastre?
Maestrul: Cu siguranță poate să îi afecteze. Copiii unor discipoli Dafa nu aveau nicio noțiune când erau tineri, și ei făceau exercițiile împreună cu adulții și se purtau destul de bine. Pentru că erau copii, ei puteau să vadă cu al treilea ochi unele scene și acest lucru era de ajutor și pentru voi. Dar odată ce au crescut, și-au dezvoltat propriile noțiuni și au devenit puternic influențați de societate; dacă sunteți prea indulgenți cu ei, aceștia vor urma pur și simplu tendințele societății. Nu avem câțiva copii ai discipolilor Dafa care s-au comportat foarte prost? În unele cazuri, sunt chiar mai răi decât copiii oamenilor obișnuiți.
Discipolul: În ultimii ani, destul de mulți practicanți au venit în zona noastră din China continentală. Dar mulți dintre ei au dispărut după ce au căpătat statut legal și participă rar la munca de salvare a oamenilor. Chiar dacă, înainte de conferința Fa de azi Maestrul a predat deja Fa despre acest lucru, ei tot au eșuat să își vadă [problema]. Unii dintre ei și-au uitat responsabilitățile de discipoli Dafa ai perioadei de rectificare Fa.
Maestrul: Într-adevăr. Acest lucru s-a întâmplat în diferite țări, și au existat întotdeauna oameni ca aceștia în ultimii ani: când predau Fa, ei apar, dar nu îi vezi un an întreg, și nu ai nicio idee despre ce au făcut. De fiecare dată când predau Fa, ei vin. Dar Fa a mea nu este ceva pe care poți să o asculți doar ocazional. Sunt secrete cerești, așa că, după ce le auziți, dacă nu faceți ceea ce fac discipolii Dafa, nu trageți voi cu urechea la secrete cerești?! Ar lăsa vechile forțe necultivatorii să afle secrete cerești? Nu este acest lucru periculos?
Discipolul: Recent, mulți practicanți din China continentală au folosit nume false printre colegii practicanți.
Maestrul: Corect, acum, când sunteți peste hotare, de ce vă mai este frică? Încă nu sunteți capabili să vă purtați într-un mod deschis și drept, dar zeii vă urmăresc fiecare pas și acțiune. Într-un mediu relaxat, încă sunteți astfel? Dacă v-ați obișnuit să vă fie frică tot timpul, dacă ați dezvoltat această tendință, atunci grăbiți-vă și corectați-o. Dacă veți continua să fiți în acea stare de spirit, atunci aceasta este o problemă. Nu este acela un atașament? Și va fi imposibil pentru ceilalți să lucreze cu voi. Dacă nimeni nu știe cine sunteți, nu vor crede oamenii că sunteți spioni?
Discipolul: În zona noastră, oamenii nu doresc să [vorbească despre înțelegerile pe care le au] după studiul Fa săptămânal de grup. De-a lungul timpului, o barieră invizibilă s-a dezvoltat, fiind greu pentru noi să formăm un corp unic. Numărul oamenilor care participă la schimburile noastre de experiență săptămânale despre Shen Yun este, de asemenea, mic. Tot timpul, zona noastră locală nu a făcut bine în vânzarea biletelor Shen Yun, și mulți dintre oamenii responsabili par să fi devenit indiferenți, neștiind cum să schimbe situația.
Maestrul: Oamenii responsabili chiar joacă un rol crucial în ceea ce privește dacă starea [de cultivare] dintr-o regiune este bună sau nu. Când o persoană are atât de multe atașamente de oameni obișnuiți, și îi este teamă de tot felul de lucruri, cu cât îi este mai teamă, cu atât mai multe probleme vor apare. Tu fiind persoana responsabilă, Maestrul ți-a încredințat acei practicanți ție, iar tu chiar nu simți că ești cumva responsabil dacă ei cultivă bine sau prost? Da, ești [responsabil]. Găsesc că starea de cultivare în unele regiuni pare foarte relaxată. Dacă ești într-o companie a oamenilor obișnuiți sau lucrezi într-un loc de muncă și faci lucrurile în acest fel, atunci se consideră că lucrezi fără tragere de inimă. Pot discipolii Dafa să facă doar o muncă fără tragere de inimă? Este o chestiune [atât de] serioasă. Dar, bineînțeles, după cum am spus, starea de cultivare a oamenilor diferă, iar măsura în care fiecare persoană înțelege Fa și nivelul de cultivare al oamenilor diferă. Astfel că diferențele sunt destul de mari pe parcurs. Oricum, ați trecut printr-o călătorie atât de dificilă în ultimii ani, peste zece ani, dar nu reușiți să o prețuiți.
Dar, în ciuda celor spuse, dacă voi nu o prețuiți, nu se poate face nimic. Când o persoană obișnuită sau inferioară aude Tao, acesta este doar felul în care este acea persoană. Cu toate acestea, mulți discipoli Dafa și Maestrul de asemenea așteaptă cu speranță ca voi să înțelegeți aceste lucruri, să vă reduceți cu adevărat atașamentele umane, și să înțelegeți cu adevărat lucrurile dintr-o perspectivă a Fa. Dar chiar dacă eu vă spun acest lucru și chiar dacă noi vă așteptăm cu speranță, dacă voi nu cultivați cu adevărat solid, dacă nu vreți să o luați cu adevărat în serios, atunci ceva trebuie făcut.
De fapt, nu-i așa că discipolii Dafa care au făcut bine, discipolii Dafa care au trecut prin persecuție, au făcut astfel pentru că au studiat Fa bine și solid? Este foarte greu pentru cei care cultivă fără tragere de inimă să pășească bine pe această cale.
Discipolul: Am venit aici din China de numai un an. Lucrez în mass media, dar simt că nu pot ține pasul fizic sau energetic cu lucrurile. Ar trebui să mă acomodez cu societatea occidentală pentru o vreme, înainte de a lucra pentru mass media?
Maestrul: Nimeni nu a spus nimic de genul acesta. Dacă fizic nu ești bine și nu ești într-o stare bună nici măcar în mediul Dafa, atunci nu cred că lucrurile vor fi neapărat mai bune dacă te afli printre oamenii obișnuiți. Poate că ești prea ocupat. Există unele situații în mass media pe care discipolii Dafa le-au înființat, unde unii oameni sunt repartizați în prea multe roluri. Există situații în care oamenii nu au timp să mănânce sau să doarmă. Dar bineînțeles, nu sunt prea multe situații de acest fel. Dacă nu este acesta cazul, atunci ar trebui să pui mai mult efort în cultivarea ta.
Când mulți dintre voi trec printr-un test – fie ceea ce voi numiți un test de "karma de boală" sau altă problemă – nu puteți identifica care este atașamentul vostru, și nu vă puteți da seama care este mai exact cauza, lăsați-mă să vă spun ceva: acei discipoli Dafa absolut nu pot să cadă sub standard. Când sunteți aproape să treceți un test, când aproape ați trecut de el, dar există un singur atașament pe care nu l-ați înlăturat, atunci acela vă va împiedica să atingeți standardul și să treceți testul. Dacă voi cultivați bine, veți putea să îl treceți, corect? Dar pur și simplu nu puteți să îl treceți, așa că rămâneți acolo. Acel lucru poate nu este ceva mare totuși — acel atașament nu este mare, este destul de mic. Dar pentru că nu puteți să îl percepeți, nu sunteți capabili să treceți testul și continuați să rămâneți pe loc. Acest lucru nu e pentru a vă spune că ați cultivat prost. Doar că nu v-ați gândit la problemă în mod serios și nu ați ajuns să vă dați seama că acel lucru nu este în conformitate cu cultivarea! Și dacă un lucru nu este în conformitate cu starea unui cultivator sau cu ceea ce ar trebui să aibă un cultivator, atunci este o problemă! (Aplauze entuziaste)
Discipolul: Salutări, Maestre! Puteți să ne dați mai multe detalii despre problema financiară pe care ați menționat-o mai devreme? Cum ar trebui cultivatorii care sunt oameni de afaceri să se ocupe de lucruri?
Maestrul: Ceea ce am spus nu se aplică oamenilor de afaceri. Aceea este munca voastră personală. Dacă sunteți proprietarul, atâta timp cât faceți lucrurile așa cum le-ar face un cultivator, nu îi înșelați pe alții și faceți afaceri în mod normal, nu există nicio problemă. Am vorbit despre acest lucru cu mult timp în urmă. Sunt banii voștri personali (Maestrul râde), așa că dacă îi țineți acasă sau îi puneți în bancă este treaba voastră. Eu m-am referit la proiectele discipolilor Dafa.
Multe dintre proiectele Dafa le lansați ca fiind proiectele discipolilor Dafa, dar managementul fondurilor este dezordonat. Și vorbesc despre majoritatea dintre ele. A devenit o problemă. Și în acest caz, vechile forțe căută să cauzeze necazuri. Unora dintre voi v-a apărut deja acest gen de probleme, dar voi tot nu v-ați venit în fire și tot nu le luați în serios. Am de gând să mă uit și să văd cum aveți de gând să treceți prin asta.
Discipolul: Unii oameni cred că [practicanții] nu ar trebui să plece toți din China continentală, ci ar trebui să stea acolo să salveze oamenii. Alții cred că venerabilul nostru Maestru nu a fost niciodată împotriva plecării noastre în alte țări, așa că este în regulă. (Toată lumea râde) Apoi mai există colegi practicanți care au spus că atât de mulți oameni se gândesc să fugă în alte țări, și acesta este un atașament puternic.
Maestrul: Cât despre grija de a sta în China sau peste hotare, este adevărat că Maestrul nu a sfătuit practicanții într-un fel sau altul. De ce nu am făcut-o? Pentru că fiecare persoană are aranjamente făcute pentru el și pentru că drumul fiecărei persoane este diferit. Astfel că nu pot spune în mod direct dacă este bine sau nu. Dar ca discipol Dafa, nu ar trebui să folosești Fa pentru a judeca lucrurile?
Când Shen Yun încerca să folosească anumite persoane în trecut, am dat peste un scenariu ca acesta – dar nu a fost mereu așa – de exemplu, noi am vrut pe cineva, dar el sau ea nu a putut să vină, și indiferent ce am încercat, a existat mereu ceva care să perturbe și să împiedice persoana să vină. În principiu, pentru că este vorba de a salva oameni și Maestrul conduce personal activitățile, ar trebui să fie ceva foarte important, dar cu toate acestea lucrurile nu au mers. Mai târziu, [noi] am aflat că acea persoană nu salvase încă oamenii pe care ar fi trebuit să îi salveze. Nu făcuse încă lucrurile pe care trebuia să le facă în viața sa, și erau lucruri pe care el fusese de acord să le facă, dar nu le făcuse, așa că el nu a putut veni. El trebuia să îndeplinească acele lucruri, înainte să poată veni. Noi am văzut că această problemă era implicată.
Discipolul: Nu am diplomă universitară pentru că am fost în Beijing să [apăr] Fa în timpul persecuției. Dacă găsesc timp să studiez acum, pot să ating standardele admiterii la Fei Tian?
Maestrul: Nicio diplomă universitară… Este adevărat că mulți discipoli Dafa au fost forțați să renunțe la studiile lor. Această persecuție a fost foarte malefică și pentru tineri. Au existat multe cazuri de discipoli Dafa cărora le-a fost refuzată școlarizarea. Astfel a făcut maleficul lucrurile. Dacă ești tânăr și vrei să îți găsești timp să studiezi, nu e nimic greșit în asta. Dar ar trebui de asemenea să participi la proiecte Dafa și să faci unele lucruri, și în același timp să-ți folosești bine timpul pentru a studia. Nu e nimic greșit în asta.
Pentru a fi acceptat la Fei Tian, trebuie să îndeplinești cerințele. Fei Tian este o școală specializată, o școală de arte, astfel că acceptă doar persoane cu talent în artă. Nu este o școală obișnuită. Pe viitor, totuși, Fei Tian va înființa o școală în societate. Colegiul Fei Tian se pregătește să înființeze o școală în societate. Va fi o școală ce va oferi celorlalți alte domenii multiple de studiu. Va fi înființată în societate și va recruta studenți din societate, nu doar dintre discipolii Dafa. Deja se lucrează la acest lucru. (Aplauze)
Discipolul: Afacerile personale se încadrează în problema menționată?
Maestrul: Nu, afacerile personale nu intră în acel domeniu de aplicare. O afacere personală, trebuie să o conduci bine oricum; trebuie neapărat să o conduci bine. (Maestrul râde) Altfel, nu s-ar prăbuși? (Toată lumea râde)
Discipolul: Există un practicant care cultivă de peste zece ani, dar care încă aplică pentru ajutor social pe motiv de boală. Nu știm cum să punem problema cu acest practicant, deoarece nu mai are nici o boală de când a început cultivarea, și el lucrează în construcții pe munte și este de fapt chiar foarte capabil. (Toată lumea râde)
Maestrul: Atașamentele umane vor ieși la suprafață într-un fel sau altul, fie legate de un lucru sau de altul, dar asta nu înseamnă neapărat că acest practicant a cultivat slab. În termeni de atașamente umane, este foarte posibil ca persoana să aibă un atașament în anumite privințe. Probabil că se gândește că [având acest ajutor social] nu va fi nevoit să muncească și astfel va putea să facă mai multe lucruri pentru Dafa, și atunci de ce să nu îl ia. Dar indiferent de situație, noi cultivatorii încă ar trebui să alegem abordarea dreaptă.
Discipolul: La vederea oamenilor din lume ale căror valori s-au degradat sau care nu au absolut nicio valoare morală, este foarte greu să ai compasiune. Ne aflăm în situația în care, ca discipoli, noi ar trebui să ignorăm cum sunt oamenii și să ne concentrăm doar pe salvarea lor?
Maestrul: Da! Cum se comportă oamenii la suprafață, în diferite circumstanțe, poate varia foarte mult. Acum mi se pare că moralitatea și caracterul oamenilor din China continentală au alunecat în jos foarte repede. Au trecut mai mult de zece ani de când am părăsit China, și am observat schimbările în chinezii de pe continent, pentru că acest lucru este legat direct atât de rectificarea Fa, cât și de salvare. Am constatat că oamenii se schimbă atât de repede! Dar când îi observ cu atenție, descopăr că ei de fapt încă mai au bunătate în ei. Este vorba doar că gândirea lor a devenit atât de deviată; a fost deformată de ticălosul PCC într-un ritm accelerat. Oricum, dacă ei pot fi salvați depinde de gândurile lor drepte. Indiferent cum au fost poluați chinezii de pe continent, sub nivelul exterior există un strat ca un film ce separă lucrurile, și odată ce acesta este ridicat, atunci persoana care se află dedesubt este dezvăluită, cu moralitatea și caracterul oamenilor din anii șaizeci. Voi ridica și înlătura acel lucru în viitor. (Aplauze entuziaste)
Discipolul: Deseori mă simt abătut și nemotivat. Un motiv este că mă simt puțin confuz în privința sensului vieții după Desăvârșire, și altul este că simt că nu a mai rămas mult timp, și indiferent cât de tare încerc, nu voi fi capabil să recuperez ceea ce am pierdut când nu am fost sârguincios. După mult studiu Fa, e mai bine, dar nu am fost capabil să ajung în punctul unde "să cultiv cu inima pe care o aveam cândva." Maestre, puteți vă rog să sfătuiți un discipol ca mine care a eșuat să se ridice la așteptările dumneavoastră?
Maestrul: Dacă o persoană nu are gânduri drepte nici măcar despre zei sau Desăvârșire, trebuie să fie de la interferența pe termen lung a minții sale de la niște lucruri malefice, karma fiind una dintre ele. În circumstanțe normale, dacă vreți să știți cum sunt ființele din ceruri, ei bine, în acest moment de fapt ați folosi gândirea umană pentru a contempla cum sunt zeii, și nu ați fi capabili să vă dați seama. Astfel că va fi foarte greu să produceți gânduri drepte cu acea abordare. Dar, undeva adânc în mințile lor, fiecare dintre discipolii Dafa și de asemenea oamenii lumii au amintiri legate de venirea pe pământ pentru a căuta Dafa; discipolii Dafa au venit să îl asiste pe Maestru în rectificarea Fa. Uneori, observ că, în multe situații, felul în care se poartă discipolii Dafa este chiar îngrijorător. Dar, când într-adevăr vine vorba de chestiuni de principii ale discipolilor Dafa, poți să vezi cu adevărat că "Aaa, acesta este un discipol Dafa".
Când atașamentele umane ale unei persoane sunt puternice, nu veți putea fi capabili să vedeți partea lui dreaptă; numai atunci când gândurile lor drepte sunt puternice veți simți că discipolii Dafa sunt diferiți. De aceea, deseori nu puteți să vedeți clar starea altor practicanți. Atașamentele umane nu se vor arăta neapărat în același mod. Astfel că ele vă pot face să vă simțiți lipsiți de putere, la pământ, sau vă pot face letargici și leneși; acest lucru încearcă să vă împiedice să fiți energici. Lăsați-mă să vă spun că o mulțime din aceste ființe rele, microscopice vă acoperă, precum praful, pe voi și gândirea voastră, dar ele de fapt nu sunt nimic, iar atunci când trimiteți gânduri drepte, puteți să eliminați acele lucruri putrede. O mulțime de oameni, o fac fără prea mare interes atunci când trimit gânduri drepte. Dacă nu curățați acele lucruri din corpurile voastre, cultivarea voastră va fi afectată. Dar acele lucruri pot fi eliminate cu un singur gând. Atunci când gândurile voastre drepte nu sunt suficient de puternice, când gândurile voastre drepte nu pot ieși la iveală, ele nu vor funcționa.
Devin din ce în ce mai sever cu vechile forțe care persecută discipolii Dafa. Vechile forțe au început să își dea seama cât de mare este păcatul, astfel că ele nu mai îndrăznesc să mai persecute atât de extrem și nici măcar nu îndrăznesc să mai direcționeze acei zei diferiți sau ființe obișnuite să persecute în mod direct discipolii Dafa. Ei acum controlează gândaci și alte lucruri stricate, banale, joase și putrede care cu siguranță vor fi eliminate și îi pun pe aceștia să persecute discipolii Dafa. În comparație, ei acum sunt atât de slabi. Dar mulți discipoli Dafa au gânduri drepte slabe și se poartă de parcă nu au puterea [de a schimba lucrurile]. Uneori, în cultivarea voastră voi nu sunteți capabili să treceți un test sau să vă identificați atașamentele, și asta pentru că nu ați luat unele probleme mici în serios. Dar de fapt, indiferent de cât de mică este o problemă, nu este acceptabil dacă nu atingeți standardul. Pe măsură ce trece timpul, persoana va deveni abătută și ele vor amplifica acest sentiment. Eliminarea karmei, care se manifestă chiar acum, este de asemenea determinată de aceste ființe joase, putrede.
Trebuie să luați în serios trimiterea de gânduri drepte. Toți ar trebui să trimiteți gânduri drepte și să le eliminați. (Aplauze entuziaste) Mai mult decât atât, aranjamentele vechilor forțe au ajuns în acest punct în timp; ele sunt foarte slabe, dar foarte ticăloase. Trebuie să luați acest lucru în serios. De fapt, dacă vă gândiți, înainte când persecuția era foarte violentă, erați toți plini de vigoare și erați pregătiți să faceți bine orice vă cerea Maestrul. Ați uitat dorința pe care o aveați cu câțiva ani în urmă? La acea vreme erați foarte energici și ați reușit în ciuda presiunii enorme. Știți cât de puternică era presiunea? Dar acum v-ați relaxat în schimb. A nu fi sârguincioși vă poate împiedica într-adevăr să aveți gânduri drepte suficient de puternice. Cu cât lucrurile au ajuns în prezent, cu atât mai lipsite de putere au devenit de fapt acele lucruri rele, și cu toate acestea voi vă simțiți acum de parcă nu puteți face prea multe ca să schimbați lucrurile.
Bineînțeles, acestea fiind spuse, partea voastră umană a atins, totuși, un punct unde abilitățile sale de suprafață sunt slabe, de asemenea. (Maestrul râde) Cu cât lucrurile progresează spre partea cea mai de suprafață a ființelor umane, puterile voastre par să fie mai slabe decât înainte. Dar dacă aveți gânduri drepte puternice, puteți să mobilizați aceeași cantitate de forță, și de aceea, cu atât mai mult aveți nevoie să acordați importanță trimiterii de gânduri drepte. Spuneam mai devreme că totul urmează anumite legi; lucrurile arată dezordonate, dar ele sunt de fapt bine ordonate. Dacă puteți să mențineți dorința pe care ați avut-o înainte, răul ar dispărea acum într-o clipă, deși, poate că vechile forțe nu ar permite să se întâmple acest lucru și nu ar aranja lucrurile în acel mod.
Discipolul: Cum putem să aducem literatura înapoi la o formă tradițională și corectă?
Maestrul: De fapt, m-am gândit la întrebarea ridicată de tine. Asta e ceva ce piesele create pentru programul Shen Yun își propun de asemenea să facă. Când oamenii vorbesc despre a aduce înapoi cultura tradițională, este ușor de spus, dar ce este cultura tradițională? Cum o aduci înapoi? Care sunt standardele? Și mai exact ce fel de abordări ar trebui folosite?
La începutul Republicii Populare Chineze, și anume, în jurul sfârșitului Dinastiei Qing și când Republica era la începuturi, literatura era scrisă într-un stil semi-colocvial, semi-clasic. Mai târziu, stilul de scris a devenit mai colocvial, dar încă era puțin literar. Dar mai târziu, când a devenit complet colocvial, se putea vedea că lucrurile tradiționale dispăruseră. Interpretarea termenilor chinezi se schimbaseră, de asemenea, iar acum, interpretările termenilor chinezi găsiți în limba modernă sunt chiar și mai moderne, și semnificația lor nu mai este ceea ce era la origine. Astfel că, dacă ar fi să intrăm în asta, acestea nu sunt probleme simple. Pentru a obține pe deplin [ceea ce ai descris] este foarte dificil de realizat pentru oamenii de azi. Dar am spus în glumă altora că într-adevăr am căi să o fac. (Aplauze)
Ideile diabolice cu care ticălosul PCC a îndoctrinat oamenii sunt considerate normale acum în mințile chinezilor de pe continent. Unii tineri au fost îndoctrinați în acel mod încă de la naștere, astfel că, pentru ei, acea cultura denaturată și diabolică este firească, și atunci când văd ceea ce este normal, ei în schimb îl consideră ridicol sau nu-l pot înțelege. Cum poți să îi schimbi, atunci? Ei nu au studiat niciodată serios, sistematic istoria și cultura chineză, și ei au învățat istoria chineză numai într-un sens dur și cu o abordare care este critică [față de tradiție]. Cu toate acestea, chiar și zeii apreciază istoria glorioasă de cinci mii de ani a civilizației chineze! Dar, după venirea maleficului, demonicului PCC, cultura a fost ruinată și rămășițele culturale au fost distruse de către Partidul ticălos. Campania de "a distruge cele Patru Lucruri Vechi" a fost o tragedie nemaiîntâlnită în istoria omenirii! Chiar și acum ei încă mai îndoctrinează studenții cu ideea că [această] China antică a fost înapoiată, că niciunul dintre împărați, generali, miniștri, savanți, sau doamne rafinate nu erau oameni buni, și că numai Partidul este cel mai bun. Îmi pare rău pentru această generație întreagă de chinezi.
Obișnuia să fie o cultură materială atât de bogată în China antică. Înainte, fiecare județ avea mai multe temple, și existau nenumărate locuințe vechi ale figurilor istorice, pietre sculptate de-a lungul străzilor și în jos pe alei, ziduri ale orașului vechi, și stiluri diferite de locuințe, iar cetățile și orașele aveau un aspect simplu și antic! Relațiile umane și comportamentul pe atunci erau complet diferite de acum. Artefactele, lucrările de caligrafie, și picturile antice transmise de-a lungul celor cinci mii de ani au fost arse și distruse. În prezent, ei depun mult efort în a săpa și a jefui morminte și cripte, dar încearcă să le glorifice ca fiind "cercetări arheologice." Jefuirea de morminte! Prin asta doar se distruge mai departe ceea ce a rămas din antichitate. Iar când dau peste ceva prin jaful lor, ei proclamă: "Sub conducerea Partidului, noi am descoperit lucrurile acestea și acelea." Ticălosul PCC a distrus atât de mult din moștenirea și istoria chineză! Nu au fost acele lucruri făcute sub "conducerea" sa? Când scot ceva dintr-un mormânt, și nici măcar nu pot să identifice cui a aparținut, ei încă mai susțin că [a fost descoperit] sub "conducerea" Partidului.
Mă voi opri la atât. [Ca să întorci aceste lucruri] ia timp. Puteți să vă dați silința cât mai bine puteți și să consultați ce mai este încă disponibil din cultura tradițională.
Discipolul: Milioane de discipoli Dafa și-au pierdut viețile, dar Minghui.org a documentat numai câteva mii de decese. Cum putem găsi dovezi ale persecuției acelor milioane de discipoli Dafa?
Maestrul: Mulți discipoli Dafa au fost omorâți în persecuție. Ca și companie media, rapoartele voastre trebuie să aibă dovezi solide. Trebuie să depistați cine a fost persoana și să găsiți informații despre el sau ea pentru a vă putea face rapoartele convingătoare. Și atunci, ca și companie mass-media, ca și Minghui.org, aceasta este singura abordare pe care o puteți lua. În cazurile în care nu puteți verifica identitatea persoanei, nu puteți să folosiți acea informație în mod oficial.
Cum depistați acele lucruri? În prezent, nu este timp pentru a pune mult efort în asta. Cu toate acestea, zeii au grijă de lucruri, iar dacă un discipol Dafa pleacă mai devreme sau mai târziu, el sau ea atinge Desăvârșirea. Dar, oricum, fiecare persoană va fi responsabilă pentru ceea ce face în timpul persecuției, și asta include și criminalii. Omenirea va trebui de asemenea să plătească un preț pentru acțiunile ei.
Discipolul: Oamenii obișnuiți nu înțeleg cine va stabili pedeapsa Partidului ticălos, din moment ce ei nu cred că zeii sunt implicați.
Maestrul: Puteți să vorbiți despre legile cerești și ființele divine doar într-un sens general. Vorbind doar în termeni de moralitate, nu-i așa că ticălosul PCC persecută oameni buni? Oamenii s-ar putea să nu știe cum a distrus și cum a ascuns istoria chineză, corect? Oamenii s-ar putea să nu știe cum a persecutat elita Chinei în fiecare dintre mișcările sale politice, corect? Oamenii s-ar putea să nu știe adevărul despre persecuția Falun Gong, corect? Și oamenii s-ar putea să nu știe ce este ticălosul PCC, corect? Atunci când explicați oamenilor cât de ticălos este acel demon malefic, ei vor înțelege.
În ceea ce privește zeii care veghează asupra lucrurilor, dacă vorbiți despre lucruri la un nivel prea înalt și spuneți că zeii fac acest lucru sau urmăresc lucrurile, [atunci] nu toată lumea va fi capabilă să înțeleagă astfel de lucruri. Cred că dacă vorbiți la un nivel prea înalt, ei nu vor fi capabili să accepte. Ar fi ca și cum le-ați spune: "Nu mă ascultați clarificând adevărul, pentru că vorbesc doar nonsensuri." Bineînțeles, unii chinezi chiar cred în zei, iar în acel caz puteți să le menționați în termeni generali și ei vor fi capabili să înțeleagă lucrurile rațional.
Discipolul: Sunt un practicant vorbitor de limba engleză, iar în prezent vând publicitate pentru Epoch Times în limba chineză. Aș vrea să întreb: este mai important să ajut Epoch Times din zona mea sau să ajut Epoch Times în engleză din New York?
Maestrul: Ei bine, Maestrul nu îți poate răspunde la această întrebare pentru tine. Fiecare trebuie să pășească pe calea sa. Fă ceea ce crezi tu că va merge. Cât despre mass-media, ar trebui să se ocupe de chestiuni specifice ei înșiși; dar dacă fac prost, îi voi trage la răspundere. Totuși, în ceea ce privește lucrurile specifice depinde de ei să se ocupe de ele.
Discipolul: Aș vrea să întreb despre ce este scris în a cincea lecție din Zhuan Falun: "Noi, pe de altă parte, vizăm direct mintea și practica cultivării conform caracteristicilor și formei cele mai înalte din univers." Nu înțeleg la ce se referă "forma" universului. Mulțumesc, Maestre!
Maestrul: "Formă"? Nu este vorba de forma mișcării universului, galaxiilor și particulelor? Vă conformați caracteristicilor Zhen-Shan-Ren, care este, de asemenea, și standardul universului. Ești un student nou? Sau ești cineva care a căzut în timpul persecuției și apoi s-a întors? Dacă ești cineva care s-a întors, atunci s-ar putea să pui astfel de întrebări. Toți cei care, de-a lungul anilor, nu au putut să țină pasul cu progresul lucrurilor și au căzut complet și apoi s-au întors sunt precum noii practicanți, dar întrebările pe care le pun sunt ciudate și nu sunt precum cele ale noilor practicanți.
Studiați Fa. Totul este inclus în ea. Toți acești oameni de aici au venit să înțeleagă lucrurile prin faptul că studiază Fa. (Aplauze entuziaste)
Discipolul: Noi nu am făcut atât de bine precum am sperat în promovarea spectacolelor Orchestrei Shen Yun în New York, anul trecut. Cum putem să facem mai bine?
Maestrul: Același lucru s-a întâmplat [inițial] pentru Shen Yun cu astfel de lucruri. Cu timpul, totuși, oamenii lumii au ajuns să îl cunoască, și acum Shen Yun a ajuns chiar un nume cunoscut; am obținut asta în Statele Unite, cel puțin. Când oamenii aud despre el, ei își dau seama, "vine Shen Yun" și atunci este ușor pentru noi, pentru că acum [Shen Yun] este destul de bine cunoscut. Cel puțin, acum provocările nu mai sunt acolo pentru noi. În schimb, oamenii încearcă să își dea seama de lucruri precum: "Cum pot să fac rost de bani ca să cumpăr bilete", "Cum voi ajunge acolo" sau "Să vedem cum să fac să intre în programul meu".
Orchestra Simfonică Shen Yun interpretează numai muzică. Industria muzicală nu o duce foarte bine acum. Orchestra Simfonică Shen Yun nu este la fel de bine cunoscută ca Shen Yun, astfel că mulți oameni așteaptă să vadă și nu știu cum sună muzica voastră. În ceea ce privește Shen Yun Performing Arts, oamenii știu cel puțin că spectacolul este magic. Dar ei nu știu cum este un spectacol al Orchestrei Simfonice Shen Yun. Așa că, aceasta este o provocare ce are loc în stadiile incipiente. Dar, acestea fiind spuse, este muzica simfonică a Shen Yun, până la urmă. Când au cântat în New York, Filarmonica New York cânta în aceeași zi în Centrul Lincoln, în timp ce Orchestra Simfonică Shen Yun cânta la Carnegie Hall. Am auzit că unii membri ai audienței au fost la ambele concerte și au spus că ei nu au avut la fel de mulți oameni în public cum am avut noi. Și unii oameni care au ascultat ambele concerte au spus că muzica interpretată de Orchestra Simfonică Shen Yun a fost foarte frumoasă și a avut o energie puternică (aplauze), iar programul a fost foarte bogat și original. Acestea au fost comentarii de la melomani.
Discipolul: Sunt un discipol care clarifică adevărul într-un obiectiv turistic în Noua Zeelandă. Recent, obiectivul nostru turistic a fost interferat serios. Un ghid turistic ne-a fotografiat și ne-a înregistrat, și apoi ne-a împiedicat să clarificăm adevărul și să convingem oamenii să demisioneze din PCC lângă niște autobuze de excursie.
Maestrul: Atunci e nevoie să clarificați adevărul în detaliu acelui ghid turistic. De fapt, acum câțiva ani, câteva zone au trecut prin aceeași situație, iar ei au depășit-o toți în același mod. Pe atunci, unii ghizi turistici nu lăsau [turiștii] să se uite la [materialele] de clarificare a adevărului, dar acum, unii ghizi aduc oameni să se uite la materiale. Chiar dacă nu toți se poartă neapărat astfel, ca și discipoli Dafa, voi trebuie să clarificați adevărul și să salvați oamenii. Acel ghid turistic este tot o persoană, așa că ar trebui să îi clarificați adevărul la fel de bine și ei. Poate mai sunt și alte probleme implicate. Oricum, voi puteți să evaluați situația [și să decideți ce să faceți], din moment ce clarificarea adevărului într-adevăr nu este ușoară. Pentru că este cultivare și implică stabilirea virtuții voastre mărețe, atunci când vechile forțe văd că voi convingeți atât de mulți oameni să demisioneze din PCC și din organizațiile sale afiliate în fiecare zi, ele gândesc că este prea ușor pentru voi, și atunci ele vă fac probleme. (Maestrul râde) Și, de fapt, acesta este modul în care voi ați reușit în călătoria voastră.
Discipolul: Ca și întreg, cultivarea practicanților în Italia nu a ținut pasul cu progresul rectificării Fa. Cum putem să progresăm?
Maestrul: Zonele cu mulți practicanți noi trebuie să folosească bine timpul să studieze Fa, și să pună persoanele noi să studieze Fa mai mult. Și să îi încurajeze să participe activ în activități în plus față de cultivarea personală. Ar trebui să faceți mai mult să le arătați drumul și să îi ajutați să recupereze, și treptat ei vor ajunge să înțeleagă lucrurile. Cu cât îi lăsați mai ușor, și dacă ei nu înțeleg importanța de a fi silitori, ei vor deveni din ce în ce mai relaxați, și este posibil ca ei să nu fie capabili să înceapă cu adevărat cultivarea. Trebuie să faceți mai mult să îi conduceți mai departe.
Discipolul: Încă mai avem suficient timp să salvăm jumătate din poporul chinez? Dacă PCC-ul se dizolvă înaintea sosirii rectificării Fa, acei oameni care încă nu au demisionat din PCC mai au încă o șansă?
Maestrul: Bineînțeles că ei nu vor mai avea o șansă la acel moment. De aceea am spus că timpul este limitat. Vechile forțe nu vor ca voi să mai salvați atât de mulți oameni, dar eu mă opun lor. Altfel, ei ar fi oprit lucrurile anul trecut. Dar ce am face noi dacă abia vor mai rămâne câțiva oameni? Lumea ar fi goală. Omenirea ar trebui să creeze o eră glorioasă pentru Dafa, dar dacă nimeni nu rămâne, cum va fi posibil acest lucru?
Discipolul: În acest an, pe 13 mai, de Ziua Dafa, discipolii Dafa din Jinan s-au dus în centrul orașului să facă exercițiile și să răspândească Fa, dar mulți dintre ei au fost arestați de polițiști sub acoperire. Suntem foarte îngrijorați pentru ei. În prezent, să facem cele trei lucruri bine și să ne grăbim să salvăm oamenii sunt cele mai importante [lucruri] pentru noi. Dacă mergem în piață să facem exercițiile și să răspândim Fa dar suntem toți arestați, cum putem să salvăm ființe simțitoare?
Maestrul: Ei au acționat puțin pripit. Să organizezi atât de mulți practicanți să meargă să clarifice adevărul într-un loc public în China, pune practicanții în pericol. Voi ar trebui să luați încă în considerare siguranța. Într-adevăr, în unele regiuni lucrurile s-au destins, și am auzit că fac exercițiile afară și poliția se poartă de parcă nu îi văd; unii ofițeri de poliție chiar au grijă de acel loc [de practică] și îi protejează. Situația în fiecare regiune este diferită. Nu înseamnă că acum ticălosul PCC are o atitudine nouă; mașinăria care persecută Falun Gong încă funcționează. [Anumite] zone au o atitudine relaxată pentru că [practicanții] de acolo au făcut bine în clarificarea adevărului și pentru că oamenii se schimbă. Deci, voi trebuie să aveți condițiile necesare înainte să puteți face lucrurile în public. Fără acele condiții, nu faceți lucrurile în public, altfel, vor aduce necazuri practicanților și vor duce la o persecuție inutilă.
Discipolul: Gândurile negative ale colegilor practicanți, unul față de celălalt, sunt "munți mari gri" – în acest fel a fost descris într-o experiență de pe Minghui.org. Eu nu pot vedea alte dimensiuni, dar atunci când am conflicte cu alți practicanți chiar simt multă presiune și că sunt înghițit de substanțe rele. Eu cred că gândurile negative ale celorlalți asupra mea sunt substanțe externe și nu-mi pot face rău și că, atâta timp cât mă rectific pe mine însumi în conformitate cu Dafa, pot ieși din acea confuzie. Dar știu că a fost un proces dur pentru mine.
Maestrul: Situația specifică a fiecărui om este diferită. Pentru un cultivator, situațiile pe care le vede el pot fi un indiciu simbolic, dar acelea nu sunt neapărat așa cum sunt lucrurile în realitate. Deci acel lucru poate fi precum un munte mare; nu este exact un demon, dar este ceva negativ. Dacă un discipol Dafa vrea să depășească acest lucru, îi va lua un anumit efort înainte de a-l depăși. Și nu cumva în acest fel ați reușit voi să mergeți mai departe de-a lungul acestor ani? Ajutați-vă și cooperați unul cu altul mai mult, fiți mai înțelegători unul cu altul și focalizați-vă mai mult pe punctele forte ale celorlalți; apoi lucrurile ar trebui să fie în regulă.
Discipolul: Sunt în al doilea an de liceu și aș vrea să merg la Shen Yun. După cum se pare, am început recent să învăț un instrument. Este prea târziu pentru mine? Am probleme în a echilibra studiile mele academice și a face cele trei lucruri. Am mereu sentimentul ca și cum nu ar fi suficient timp.
Maestrul: Într-adevăr, tu vrei să înveți un instrument și trebuie de asemenea să studiezi, deci ești foarte ocupat. Dați-mi voie să vă explic astfel. Când Shen Yun a fost lansat prima dată, noi am recrutat un grup de discipoli Dafa copii, inclusiv pentru orchestră și nu am aplicat criterii riguroase. Nivelul lor de măiestrie (Maestrul râde) era cu adevărat departe de nivelul de măiestrie de astăzi. În prezent, aptitudinile [cerute] pentru a intra în Shen Yun Performing Arts sunt foarte înalte. Poate că ați văzut că atunci când noi recrutăm oameni din societate, cultivarea trebuie să fie cea mai importantă – persoana trebuia să fie dornică să cultive. În al doilea rând, oamenii fără o diplomă de master sau care nu sunt la acel nivel nu sunt angajați. Audiența spune că Orchestra Simfonica Shen Yun are niște concerte excepționale. Ei bine, desigur că acesta este cazul – aceia sunt muzicieni cu aptitudini înalte. Iar studenții sunt discipoli Dafa tineri. La început, ei nu au avut profesori, deci nu puteau să-și ridice nivelurile și asta le limita aspirațiile. Dar, din momentul în care muzicienii cu aptitudini înalte au venit și au devenit profesori, studenții au făcut progrese extrem de rapide. Mulți studenți i-au depășit pe adulți. Lucrurile sunt complet diferite acum.
Discipolul: Unii practicanți spun că indiferent dacă ideile conducătorului Asociației Dafa sunt corecte sau nu și chiar atunci când ceva va avea un impact negativ în salvarea oamenilor sau în îmbunătățirea noastră generală, noi nu ar trebui să le punem la îndoială și ar trebui să îndeplinim ideile lui.
Maestrul: [Problemele] nu sunt atât de serioase, nu-i așa? Dacă există într-adevăr probleme, voi puteți să le verificați cu șeful Asociației Dafa principale. Oamenii de la conducere sunt de asemenea cultivatori. Este vorba doar că ei organizează oamenii să participe în activitățile de grup ale discipolilor Dafa. Este foarte posibil ca uneori ei să nu se gândească la toate aspectele. Când lipsește ceva, eu cred că dacă tu, ca un discipol Dafa, iei inițiativa să compensezi pentru ceea ce lipsește, atunci asta este ceea ce un discipol Dafa ar trebui să facă. Când ești ocupat, poți sări peste anumite activități, iar când ai timp ar trebui să participi. Indiferent ce activitate este, eu sunt sigur că a fost organizată deoarece contribuie la salvarea oamenilor sau se opune persecuției, altfel coordonatorul nu ar fi făcut-o.
Dar deseori, atunci când aceste lucruri sunt organizate, există oameni printre noi care spun că acest lucru nu este bun sau că acela nu funcționează, complicând lucrurile și uneori chiar întârziind lucrurile. Dacă tu crezi că ceva lipsește undeva, atunci poți să mergi și să repari acel lucru tu însuți, corect? Mergi și fă asta. Dacă persoana care organizează nu s-a gândit la ceva, atunci tu poți face un pic mai mult și să repari acea lipsă, iar asta va fi sfârșitul problemei, corect? Asta este cultivare, deci zeii se uită la inima persoanei, nu dacă persoana a planificat o anumită activitate complet sau în mod cuprinzător. Zeii nu se uită la asta. Și când lucrurile nu sunt foarte cuprinzătoare, ei sunt de fapt fericiți, deoarece ei vor să vadă care dintre voi va îndrepta lucrurile când o imperfecțiune este găsită. Asta deoarece cultivarea voastră este o parte din tot ceea ce faceți. Ei se uită la cultivarea voastră! Nu este vorba că noi doar studiem [Fa] dar nu o folosim. Dacă voi cultivați în mod proactiv sau [dacă] doar urmați alte persoane în mod pasiv, [asta] reflectă dacă voi cultivați sau nu.
Discipolul: Obiectivelor turistice din Hong Kong le lipsește forța de muncă. Sunt practicanți în Taiwan care au luat inițiativa să organizeze, din când în când, pe diferiți oameni să meargă în diverse județe și orașe [din Taiwan] pentru ași prezenta înțelegerile [legate de importanța acestui lucru] cu alți practicanți și să-i încurajeze să meargă în Hong Kong să clarifice faptele la locurile turistice. Unii practicanți spun că acțiunile lor subminează Fa.
Maestrul: Clarificarea adevărului nu este subminarea Fa. Clarificarea adevărului oamenilor este încă importantă. Dacă scopul prezentării înțelegerilor lor este de a ajuta oamenii să se îmbunătățească și este pentru salvarea oamenilor, iar abordarea lor nu este irațională, atunci [este în regulă deoarece] salvarea oamenilor este încă ceea ce este important. Dacă există probleme cu modul lor de abordare sau în gândirea lor, atunci cu siguranță că asta va cauza rezistență.
Discipolul: Există practicanți în zona noastră care publică articole folosind pseudonime și le circulă intern printre practicanții noștri prin email. Asociația Dafa a sugerat ca ei să-și folosească numele reale, dar unii practicanți insistă că nu este o problemă [să folosească pseudonime].
Maestrul: Dacă sunteți dinafara Chinei continentale, este mai bine să vă folosiți numele real, în felul acesta dacă oamenii au întrebări sau probleme le va fi mai ușor să comunice cu voi. Dacă folosești un nume fals, nimeni nu va ști cine ești și dacă există vreo problemă nu va fi nicio modalitate ca cineva să comunice cu tine despre asta.
Poate că deja ați avut gândul că: "Eu pot face orice vreau și pot să nu îmi fac griji pentru consecințe [dacă folosesc un pseudonim], iar voi nu veți fi capabili să mă găsiți." Nu este așa? Dar zeii nu cumva urmăresc gândurile voastre? Tu spui că de fapt cultivi, dar ce este cultivarea? [Este] să faci lucruri care arată altora ca și cum ai cultiva? Asta e fals! Ce contează cu adevărat este cum îți sunt gândurile. Atunci, cine îți poate vedea gândurile? Poate cineva vedea gândurile altor practicanți? Alții pot vedea doar acțiunile care rezultă din gândurile tale, dar nu și care este cel mai adânc motiv al tău. Atunci, cine îl poate vedea? Zeii îl pot vedea! Corpurile Legii ale Maestrului îl pot vedea! Și nenumăratele vieți din cosmos îl pot vedea!
Tot ceea ce faceți este complet public altora!—singura excepție fiind ființele umane care nu pot vedea. Vă dați seama că atunci când faceți ceva este chiar și mai public decât atunci când oamenii se uită la un film? Întregul cosmos știe gândurile voastre, și toate viețile din cosmos se uită la gândurile voastre. Cu un eveniment atât de major, cum ar putea miliardele de zei să nu fie îngrijorați? Și asta include și pe vechile forțe – nu trebuie să privească și ele lucrurile?! Din moment ce supraviețuirea fiecărei ființe din cosmos este în joc, nu trebuie să fie foarte atente? Atât de multe ființe vă urmăresc!
Discipolul: Reclamele clienților noștri nu au fost eficiente. Care este motivul? Este pentru că nu s-a clarificat suficient adevărul, pentru că nu suntem suficient de profesioniști sau pentru că vechile forțe interferează?
Maestrul: Eficiența unei reclame este de asemenea foarte mult legată de acele afaceri individuale, cât și de starea economiei. Oamenii nu se pot aștepta să aibă mai mulți clienți după rularea unor reclame. Nu este obligatoriu să se întâmple acest lucru. Reclamele sunt doar reclame.
Discipolul: Există practicanți care promovează scheme piramidale și vânzarea directă de produse printre practicanți, iar ei nu vor să asculte de sugestiile bine intenționate ale celorlalți [ca să se oprească].
Maestrul: Oricine răspândește lucruri printre practicanți fără legătură cu rectificarea Fa interferează cu discipolii Dafa și deteriorează forma rectificării Fa! Păcatul este mai mare decât cel al demonilor. Potrivit vechilor forțe, este mai serios decât ceea ce au făcut demonii. Asta cauzează într-adevăr daune. Am ridicat această întrebare înainte: cine poate să deterioreze forma de cultivare a discipolilor Dafa? Au fost capabili factorii externi să deterioreze lucrurile prin persecuție? Ei doar au temperat discipolii Dafa și i-a maturizat, cernând nisipul. Cine poate să facă rău într-adevăr acestui grup de cultivare sau să cauzeze stricăciuni în Dafa? Nimeni nu poate, după cum a arătat experiența. Lucrurile sunt precum am spus, iar cei care interferează sunt oameni cu atașamente – dar nimic nu poate deteriora Fa. Numai oamenii din interiorul grupului pot să aibă un efect negativ. Oricine face aceste lucruri nu este un discipol Dafa, așa că nu îi priviți ca discipoli Dafa indiferent de cât de mult timp cultivă.
Discipolul: Ar trebui ca postul nostru de televiziune să ofere o varietate mai bogată de programe de divertisment pentru a atrage telespectatorii? În ceea ce privește conținutul de producție, mass-media obișnuită stimulează cu adevărat oamenii, și este foarte atractiv pentru oamenii obișnuiți de azi.
Maestrul: Există tot felul de companii mass-media și de forme de artă acolo. Pur și simplu ignorați-le. Persoanele cu un caracter slab se bucură de lucruri inferioare. Dar celor care sunt forța principală din societate nu le plac lucrurile inferioare. După ce lucrați la Shen Yun, ajungeți să vă dați seama că, oricât de populare ar fi dansul și muzica modernă, forța principală din societate urmărește balet și merge la simfonii. Dacă voi, ca și companie mass-media care vizează societatea principală, vreți să deveniți o companie mass-media prestigioasă, nu vă veți ridica niciodată la acel nivel, dacă începeți cu acele lucruri inferioare. Dacă difuzați acele lucruri societății principale, oamenii vor privi compania voastră ca fiind de mâna a doua. Chiar dacă sunteți o companie mass-media de limbă chineză, calitatea voastră trebuie să fie ridicată.
Compania voastră are propriile puncte tari. Oamenii le știu acum, și întreaga lumea devine interesată de relatările Epoch Times și NTD, pentru că în prezent numai voi aveți curajul să raportați lucrurile așa cum sunt. Buletinele voastre informative, ei bine, multe lucruri sunt substanțiale și interesante pentru oameni. Încercați să vă faceți conținutul mai bogat și variat. Asta include și formele de artă pe care le prezentați, evenimentele de artă pe care le difuzați, și conținutul programelor voastre – ele trebuie să fie de calitate. Când oamenii pot să spună imediat că este o companie mass-media de calitate înaltă, credibilă, reputația ei va crește chiar mai mult.
Discipolul: În prezent, există un fel de card audio produs de practicanții chinezi de pe continent ce se răspândește în Hong Kong, care conține înregistrările cursurilor timpurii ale Maestrului, inclusiv Jinan, Dalian și altele. Conține de asemenea muzica exercițiilor care nu a fost publicată de Minghui.org, și alte articole de schimburi de experiență și articole de clarificare a adevărului de pe Minghui.org. Se vinde cu 70 de Yuani fiecare. Am auzit că Asociația Dafa a spus practicanților să înceteze răspândirea și vânzarea lor, dar unele persoane încă mai continuă. A ajuns acum în SUA. Aș dori să întreb dacă poate fi răspândit.
Maestrul: Interferențe ale cultivării discipolilor Dafa apar în toate formele și mărimile. Când lucrurile au fost cele mai haotice, când persecuția a fost cea mai severă, au apărut tot felul de lucruri. [Unele lucruri] par să fie pozitive, dar ele de fapt interferează. Șaptezeci de Yuani fiecare – unde merg banii? Cine face asta? Discipolii Dafa au oferit altora multe lucruri gratuit. Cu excepția [celor vândute] la librăriile oficiale, practic nu există nicio taxă, și totul este, de asemenea, pe internet. Care este intenția lor [cu vânzarea acestor carduri]? Chiar dacă scopul este de a fi mai ușor tuturor să studieze Fa, trebuie să aveți acordul Asociației Dafa și al practicanților responsabili de publicare.
Discipolul: În Singapore, noi trebuie să facem cerere la departamentul de poliție înainte să putem afișa panourile de clarificare a adevărului în locuri publice, dar noi nu am primit niciodată o aprobare. Unii practicanți au persistat în clarificarea adevărului de mai mult de zece ani, și din acest motiv au fost duși în instanță de poliție de multe ori în baza unor acuzații nefondate. Există dispute mari printre practicanți [în ceea ce privește modul de a se ocupa de aceste probleme].
Maestrul: Când Maestrul vorbește aici, eu vorbesc într-un cadru public, astfel că nu vreau să vorbesc [despre aceste lucruri] într-un cadru public. Clarificarea adevărului trebuie făcută, dar în ceea ce privește modul în care o faceți, practicanții din fiecare zonă ar trebui să facă lucrurile în funcție de situația lor. Felul în care Singapore a tratat discipolii Dafa în ultimii ani a devenit similar cu [tratamentul] ticălosului PCC. În ceea ce privește persecuția Falun Gong, a devenit practic o provincie a Chinei.
Discipolul: Ce ziceți de problema tinerilor discipoli care joacă jocuri video?
Maestrul: Jocurile video sunt, într-adevăr, dăunătoare oamenilor, și nu doar copiilor discipolilor Dafa. Ele chiar atrag oamenii, și au un efect negativ asupra oamenilor obișnuiți, de asemenea. Vă fac să lucrați prost, să dormiți prost, să vă odihniți prost și vă fac să vă lipsiți de afecțiunea umană sau căldura sentimentelor, vă fac să vă neglijați familia, fac studenții să își neglijeze studiile, și vă ademenesc și vă atrag. Ele contribuie la distrugerea omenirii. Pentru a promova acele jocuri video, acei oameni de afaceri vin în mod constant cu noi tipuri și le promovează pe scară largă. Ce se vor face oamenii după ce au creat o cantitate de karma atât de enormă? Ei corup omenirea.
Discipolul: Cum ar trebui să rezolvăm lanțul datoriilor dintre companiile înființate de discipolii Dafa?
Maestrul: Cum le rezolvați? Trebuie să vă plătiți creditorii. Dacă imprimați ziare dar nu plătiți pentru asta, atunci ce va face imprimeria? Al vostru este un proiect Dafa, dar la fel este și al lor – atunci ce ar trebui făcut? Când nu gestionați bine afacerea, se întâmplă pentru că nu ați făcut bine, așa că trebuie să lucrați din greu la ea. Dacă discipolii Dafa sunt datori unii altora, trebuie să returnați banii. "Noi toți suntem discipoli Dafa, așa că ce este al tău, e și al meu" – ce fel de idee este aceasta? (Toată lumea râde) Poate fi acest lucru acceptabil? Ca și ființă independentă, tu ești tu, și el este el. El nu poate să îți ia locul în cultivare, la fel cum tu nu poți să îl iei pe al lui. Și acest lucru este valabil pentru părinții, frații, soțul și copiii – nimeni nu poate lua locul altcuiva.
Discipolul: Mediul de lucru la compania mass-media este foarte complicat, și practicanții care lucrează acolo cu mine au același sentiment. Uneori, jocurile minții și comploturile dintre ei sunt mai rele decât ceea ce fac oamenii obișnuiți.
Maestrul: Când nu aveți încredere unii în ceilalți și nu sunteți onești în ceea ce spuneți, și nimeni nu poate accepta critica sau să privească în interior, atunci bineînțeles că lucrurile sunt complicate. Deci, la ce fel de companie mass-media ești? Și, oamenilor, voi ce faceți? Cultivați? [Aveți] atașamente atât de puternice! Fie că sunteți în televiziune, Epoch Times sau altă companie mass-media, de acum încolo, schimbați starea în care vă aflați. Voi nu vă purtați ca niște cultivatori! Am menționat aceste probleme cu mult timp în urmă. Când aveți de gând să faceți ceva în această privință? Când aveți de gând să faceți ceva în această privință? Timpul se scurge. (Aplauze entuziaste)
Discipoli Dafa, fiecare dintre voi a fost cândva rege, și ați venit în lumea umană cu mari binecuvântări. Dar ați renunțat la acelea pentru că ați vrut să îl asistați pe Maestru în rectificarea Fa. Dar acum voi nu puteți să puneți inimă în ea. Dacă ați fi dorit într-adevăr bani, dacă ați fi dorit cu adevărat poziții de putere, dacă ați fi dorit cu adevărat să fiți la conducere, ați fi fost cu adevărat elita societății umane – ați fi fost capabili să obțineți asta. Dar voi nu ați dorit acele lucruri. După ce ați ajuns atât de departe, de ce nu puteți să renunțați la acele lucruri triviale?! Renunțați la tot și – deschiși și cu mintea cuprinzătoare – purtați-vă ca un cultivator. De acum înainte, când vă veți uita în jur, [veți vedea că] cei care au schimbat felul în care sunt, au făcut ceea ce a spus Maestrul; iar cei care nu s-au schimbat, nu au făcut ce a spus Maestrul! (Aplauze entuziaste)
Dar chiar și după ce Maestrul v-a instruit în acest mod, odată ce vă veți întoarce în lumea reală, vă veți găsi din nou unul pe celălalt ca fiind iritant. Odată ce vă întoarceți în lumea umană și sunteți afectați de interesul personal și de atașamentele personale, starea voastră mentală nu va mai fi cea de acum! Trebuie să țineți minte că sunteți cultivatori, și că responsabilitatea voastră este uriașă! Veți înțelege acest lucru în viitor, dar la acel moment, tot ce veți putea face este să regretați!
Discipolul: Oamenii obișnuiți pun accent pe faptul că ar trebui să evite să spună lucruri ce aduc ghinion. Recent, a devenit la modă printre practicanți să spună numai lucruri pozitive și nu lucruri negative. Ei spun că acesta este modul în care Shen Yun face lucrurile. Dar dacă ne exprimăm înțelegerile în felul acesta, multe probleme nu pot fi rezolvate.
Maestrul: În ceea ce privește oamenii obișnuiți, spuneți-le ceea ce vor să audă, de vreme ce încercați să îi salvați. Nu puteți să îi tratați ca și cultivatori și să le eliminați atașamentele. Dacă încercați să le înlăturați atașamentele acum, nu vor fugi? (Toată lumea râde) Pentru a-i salva, trebuie să le spuneți ceea ce e convenabil pentru ei. Ei bine, voi trebuie să faceți astfel pentru că este greu să salvați oameni. Dar voi, cultivatorii, trebuie să fiți în felul acesta? Oricine, care nu este dispus să asculte păreri diferite, [de fapt] nu este un cultivator. Dar, de asemenea, indiferent cine este, dacă nu vorbește din bunăvoință, [atunci] nici acesta nu se comportă ca un cultivator.
Discipolul: Peste cincizeci de țări și regiuni din afara Chinei și peste optzeci de orașe și provincii din China îi transmit Maestrului salutări.
Maestrul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze) I-am rugat să nu îmi mai trimită bilețele cu felicitări, astfel că ei au scris un rezumat. (Toată lumea râde) Oh, încă mai sunt scrise multe aici. Nu le voi citi, atunci.
Discipolul: Trăiesc într-un mic oraș din Vietnam. Recent a existat un zvon că Falun Gong a deschis o linie de donație cu scopul de a construi temple în America și să susțină NTD. Nu de mult, sora mea mai mică a fost în sudul Californiei să își viziteze familia. A întâlnit un practicant acolo care a susținut că el a fost responsabil de linia de donație, și sora mea a donat. Practicanții din Vietnam trebuie să răspundă [și ei acestora]?
Maestrul: Nu există niciun astfel de lucru. Niciun astfel de lucru. Unii practicanți ar putea să aibă dorința să facă asta, dar absolut să nu faceți asta, absolut! Dacă era nevoie, aș fi făcut-o eu. Ar trebui pur și simplu să spun: "Toată lumea să îmi dea puțini bani și haideți să construim un templu." Eu știu că toți mi-ați oferi niște bani. Ar fi simplu pentru mine să fac asta, nu-i așa? Atunci, de ce aș avea nevoie de voi să o faceți? (Aplauze entuziaste) Nu faceți asta. Absolut, în mod absolut nu faceți asta.
Unii dintre discipolii noștri care sunt oameni de afaceri și alții care se descurcă extrem de bine financiar au oferit ceva ajutor financiar, și atunci când ei fac asta, se pot rezolva într-adevăr unele probleme. Dar noi nu acceptăm de la alții. Știu că de-a lungul acestor ani, discipolii Dafa au plătit din buzunarele lor pentru lucruri necesare clarificării adevărului, care este deja o povară. Știți de ce Academia Fei Tien dă burse integrale atât de multor studenți? De ce este totul acoperit de munte atunci când un student merge la școală acolo? Este pentru că vreau să ușurez greutățile financiare ale discipolilor. (Aplauze) Uneori, atunci când copiii de pe munte se poartă prost, știu că părinții lor nu au cultivat bine. (Aplauze)
Discipolul: Am ajuns la înțelegerea că discipolii Dafa s-au reîncarnat viață după viață, dar de fapt nu în cele șase căi ale reîncarnării, și că toate celelalte ființe în afara discipolilor Dafa au trecut prin cele șase căi ale reîncarnării. Este corectă această înțelegere? Din moment ce unii credincioși religioși nu cred în cele șase căi ale reîncarnării, dar cred că, după moarte, sufletul se reîncarnează într-o ființă umană, cum ar trebui să le clarificăm adevărul și să îi îndrumăm pe credincioșii religioși să obțină Fa?
Maestrul: Nu puteți minți pentru a ajuta oamenii să obțină Fa. Ființele umane trec prin cele șase căi ale reîncarnării. Acesta a fost cazul mereu înainte. Practic, toate ființele de pe pământ trec prin asta, inclusiv discipolii Dafa. Doar că, [discipolii Dafa] s-au reîncarnat mai des ca oameni sau ca ființe cerești.
Discipolul: Eu sunt din Japonia, și lucrez în mass-media. Este destul de dificil să menții website-ul să meargă și, până în această zi, ne-am bazat pe banii practicanților pentru a-l susține.
Maestrul: Companiile mass-media nu pot să lase practicanții să facă asta pe termen lung. Dacă nu luați oameni care să lucreze la vânzarea de publicitate și vă bazați în totalitate pe contribuțiile financiare ale practicanților, [atunci] acesta este modul în care faceți fluturași și nu forma în care ar trebui să conduceți o companie mass-media, iar [atunci] pe perioade lungi vor apărea probleme. Practicanții trebuie să lucreze la un loc de muncă și să poată să se întrețină pe ei înșiși. În orice caz, o companie mass-media nu se poate baza pe donațiile practicanților pe termen lung.
În prezent, oamenii lumii urmăresc îndeaproape companiile mass-media pe care discipolii Dafa le-au înființat și reputația acelor mass-media crește. Ce fel de moment este acesta? O persoană obișnuită care recunoaște oportunități de afaceri își va da seama că acesta este un moment excelent de a profita de ocazie. La un moment dat, când oamenii au o impresie favorabilă despre [mass-media voastră] și au încredere în ea, dacă nu vă stabilizați baza de clienți și nu o fixați, și nu puneți multă mână de lucru în marketing, atunci ce mai așteptați? Să cadă mană din cer? Ce este o companie? Este ceva creat din motive economice; este folosită cu scopul de a face bani. Numai cu capital puteți conduce o companie mass-media bine, puteți opera într-un ciclu pozitiv, puteți avea condițiile necesare pentru a clarifica adevărul, și puteți avea condițiile necesare să salvați oameni.
Discipolul: Unii practicanți veterani nu ies prea des afară datorită atașamentelor față de câțiva membri ai Asociației Dafa. Acești practicanți găsesc lucruri de făcut pe cont propriu sau interacționează numai cu un număr mic de practicanți. Ei s-au distanțat oarecum de mediul grupului local. Ar trebui ca modul în care conducerea Asociației Dafa să conducă alți practicanți sau proiecte să fie precum mass-media, unde este folosită abordarea managementului oamenilor obișnuiți?
Maestrul: Ca mass-media? Precum abordarea managementului oamenilor obișnuiți? Abordarea managementului oamenilor obișnuiți nu este cultivare. Un discipol Dafa nu ar trebui să își focalizeze atenția mereu pe coordonator. Dacă el este bun, atunci și voi sunteți buni; dacă el vă place, atunci cultivați, dar dacă nu vă place, atunci nu cultivați. Voi cultivați pentru el?
Acum, în calitate de coordonator, priviți ce impact mare ați avut. Ei au semnat un legământ cu Maestrul într-o eră îndepărtată, dar acum voi îi faceți de fapt să se oprească din cultivare. Știți voi dacă veți fi capabili să suportați responsabilitatea pentru asta în viitor? Dacă într-adevăr ei nu mai vor să cultive din cauza voastră, cum veți suporta responsabilitatea pentru asta în viitor? În momentul final al Desăvârșirii, ce veți face?
Acum, cât despre toți acei care nu au făcut bine, Maestrul vrea să vă pună o întrebare. Ascultați: În momentul final al Desăvârșirii, cum veți fi capabili să explicați acele atașamente pe care nu ați reușit să le eliminați sau acele lucruri pe care le-ați făcut greșit? Toți ar trebui să vă gândiți la asta. Sunt extrem de îngrijorat!
Discipolul: Există un anumit coordonator al unui proiect care deseori face acuzații false împotriva oamenilor pe la spatele lor, dar cei mai mulți oameni nu pot să-l atingă pe acest practicant. Acesta fiind cazul, ar trebui doar să ne cultivăm îndurarea (Ren) sau ar trebui noi toți să facem ce putem ca să-l expunem și să-l criticăm?
Maestrul: "Expunerea și critica" nu sunt nici astea corecte, și sunt un termen al culturii de Partid. (Toată lumea râde) Aceasta este o tactică folosită pentru a critica oameni din motive politice. Trebuie să vă uitați la chestiune din două părți. Dacă este cu adevărat menit să vă cultivați pe voi înșivă și atitudinea lui față de voi nu afectează proiectul – dacă munca voastră nu este afectată mult – atunci eu aș sugera să îndurați și să vă cultivați pe voi înșivă. (Maestrul râde) (Toată lumea aplaudă)
Și de ce spun asta? Știți, legat de cultivatori, următoarea zicală este spusă des: doar când ai un atașament vei fi afectat în interior; dacă nu ai un atașament, va fi precum o briză care trece peste tine – nu vei simți nimic. Dacă auzi pe cineva zicând că tu vrei să comiți niște crime teribile, vei găsi aceste lucruri doar amuzante. (Maestrul râde) Vei crede: "Cum ar putea fi acest lucru posibil?" și vei râde de asta. Tu nu vei lua deloc în serios acel lucru. Din moment ce tu nici măcar nu ai acel gând, aceste cuvinte nu te pot atinge. Dacă tu nu ai acel gen de gânduri, ele nu te pot atinge. Când ești afectat înăuntrul tău, asta înseamnă că tu ai într-adevăr [un atașament]! Iar dacă simți într-un mod puternic că ai fost cu adevărat tratat nedrept, atunci [atașamentul tău] este destul de mare. (Aplauze) Deci nu ar trebui să te cultivi pe tine însuți?
Pe de altă parte, persoanei care are mereu o atitudine rea față de alții: discipolii Dafa ar trebui să cultive bunătatea (Shan). Înseamnă că tu crezi că acest practicant coleg al tău a cultivat mai bine ca tine, deci tu nu mai trebuie să fii bun cu el? Nu ai tu o părere prea bună despre el? Nu ar trebui să fii bun cu el? Sau este el cumva unul din aceia care persecută discipolii Dafa, astfel că tu nu ar mai trebui să fii bun cu el? Chiar dacă el ar fi unul dintre cei care a participat la persecuție, unul din aceia care a fost luat, înșelat și a ajuns într-o bandă criminală, tu încă ar trebui să fii bun cu el. Atunci, tu de ce nu poți fi bun cu colegii tăi practicanți? Ei sunt discipolii Maestrului – îți dai seama de asta? (Aplauze) Când nu ai grijă ce spui, nu îți dai seama că în acel moment ești precum un demon? Tu nu ești un demon – eu doar mă refer la starea în care ești tu în acel moment. Dacă ești mereu așa, tot timpul într-o stare de demon, atunci nu cultivi tu spre a fi un demon? Dacă oamenii nu te văd niciodată cu o expresie plăcută pe față și te porți întotdeauna atât de viclean, atunci în ce stare ai spune că te afli? Zeii te privesc.
Pot să vă spun că inițial nu mă așteptam ca atât de mulți zei să îi urmărească îndeaproape pe discipolii Dafa! În timp ce ceea ce fac devine din ce în ce mai amplu, descopăr că numărul ființelor a devenit pur și simplu incalculabil. În trecut, am văzut că vă urmăreau doar ochii pe care ei îi proiectau, dar acum am descoperit că ochii lor sunt toate înghesuite împreună [deoarece] nu mai există spațiu. Nenumărate ființe vă urmăresc îndeaproape, fără să-și ia ochii de pe voi nici măcar pentru un moment! Întregul cosmos este influențat. Chiar și într-un spațiu care este de dimensiunea unui vârf de ac există nenumărate sute de milioane de ființe care vă privesc. Ființele nu sunt clasificate după dimensiunea lor, deoarece înțelepciunea și abilitățile nu sunt determinate de dimensiune. "O vrabie este mică, dar completă", după cum se spune. Vă pot spune că unii zei de la niveluri extrem de înalte sunt mai mici decât vârful unui ac, dar sunt incomparabili de măreți! Ei se pot transforma instantaneu în zei enormi.
Am spus de mult timp că tărâmul uman este o mare scenă, iar voi jucați aici. Audiența este reprezentată de miliardele de zei și numeroșii oameni cerești ai întregului cosmos – este ca și cum ei vizionează o piesă într-un teatru. Dacă oamenii ar fi să coboare de pe scenă și ar urmări pe alți oameni cum joacă, ei nu ar fi capabili să vadă ce se întâmplă în mințile actorilor. Dar acei zei vă urmăresc și gândurile și faptele. Cu capul vostru deasupra corpului, ei urmăresc cum celulele din creierul vostru se mișcă și ei pot vedea de asemenea cum se schimbă inima și mintea voastră. Când faceți lucruri ridicole, ei nu pot să se abțină și râd. Când faceți lucruri pe care discipolii Dafa n-ar trebui să le facă, ei devin extrem de severi când vă privesc.
Discipolul: Companiile mass-media înființate de discipolii Dafa par să fie prea focalizate pe luptele interne, ceea ce a dus la mânia cerului și a pământului. Ele au subestimat importanța validării Fa de către discipolii Dafa. Asta este în special adevărat cu Dongtaiwang.com.
Maestrul: Ceea ce ai spus nu-mi sună corect. "A dus la mânia cerului și a pământului"? Lupte interne? Dacă spui astea din cauză că vorbești din perspectiva ticălosului PCC, atunci ai probleme. Tu spui că noi chinezii avem lupte interne, nu-i așa? Noi nu facem parte din banda ticălosului PCC. Este un monstru și rănește oamenii din China, deși la suprafață este guvernul Chinei. Noi doar expunem motivele pentru care acesta persecută discipolii Dafa și în același timp noi le spunem oamenilor lumii ce este acesta.
Eu am spus asta dinainte de începerea persecuției: ticălosul PCC se va răsturna pe sine însuși în timp ce persecută Falun Gong. (Aplauze) Eu nu doar preziceam ceva. Eu de fapt am prevăzut asta, deoarece în acest mod au aranjat vechile forțe lucrurile: Ele îl fac să acționeze ca și un clovn, iar când au terminat să-l folosească și să se joace cu el îl vor elimina. Scopul lor este de a testa cu cruzime discipolii Dafa și să elimine atașamentele umane ale discipolilor Dafa în timpul acestei persecuții. De aceea a fost creat acel lucru. Ar putea fi permis să existe mult timp?
Discipolul: Discipolii din Gongzhuling și Changchun au venit. Ar trebui ca ei să rămână aici?
Maestrul: Acestea sunt chestiuni personale. Dacă voi credeți că ar trebui să rămâneți, atunci rămâneți. Dacă credeți că abilitățile voastre pot fi folosite bine aici, atunci rămâneți; dacă nu credeți că abilitățile voastre pot fi folosite bine aici, atunci nu rămâneți. În orice caz, în prezent este destul de ușor pentru discipolii Dafa să vină în Statele Unite sau să viziteze diferite locuri din lume și va deveni din ce în ce mai ușor. Pe măsură ce maleficitatea persecuției este expusă, oamenii lumii îi văd din ce în ce mai mult pe discipolii Dafa într-o nouă lumină. Când adevărul va fi complet dezvăluit, întreaga lume îi va respecta profund pe discipolii Dafa. (Aplauze)
În orice caz, ceea ce Maestrul ar dori cel mai mult să spună este că situația generală se schimbă, dar că discipolii Dafa nu pot să-și permită ca propria lor cultivare să se schimbe împreună cu schimbările din situația generală. Asigurați-vă că nu veți fi mișcați, indiferent de situație! Acționați ca niște discipoli Dafa și cultivați-vă mereu, indiferent ce probleme întâlniți. (Aplauze entuziaste)
Asta este tot ce voi spune astăzi. Comisia conferinței poate a mai primit și alte bilețele cu întrebări. (Aplauze entuziaste) Dar eu știu că dacă ar fi să stau aici și să răspund la întrebările fiecăruia, chiar și atunci voi nu ați reuși să întrebați tot ce aveți de întrebat și ați mai avea încă alte întrebări. Deci mă voi opri aici. Maestrul poate vorbi despre lucruri doar în termenii principiilor Fa. Cultivarea depinde de voi înșivă. Dacă puteți menține starea mentală pe care o aveți chiar în acest moment la această conferință Fa, veți reuși cu siguranță! (Aplauze entuziaste)
Nu vă lăsați mintea afectată de realitățile lumii obișnuite sau de noțiuni, și când vă întoarceți la acele realități, nu vă întoarceți la modul cum obișnuiați să-i vedeți pe ceilalți practicanți. Nu lăsați ca această conferință Fa să fie în zadar. Conferințele Fa ale Dafa sunt susținute doar pentru ca voi să vă îmbunătățiți, să vă întăriți gândurile voastre drepte, și să vă ajute în cultivarea voastră. Deci eu sper că toți dintre voi puteți să mențineți starea mentală pe care o aveți chiar în acest moment și să vă comportați așa cum ar trebui să facă un discipol Dafa. Situația este presantă și atât de multe vieți vă așteaptă să le salvați. Eu sunt extrem de nerăbdător!
Ființele care au venit în această lume, [incluzând acelea care] nu au putut să fie ființe umane și au devenit animale sau plante – toate așteaptă ca discipolii Dafa să le salveze. Dacă nu faceți bine, nu este doar o problemă că voi înșivă nu ați făcut bine – ființele pe care ați jurat să le salvați își vor pierde șansa lor. Responsabilitatea voastră este mare. Viitorul vă așteaptă și numeroase ființe din cosmos vă așteaptă.
Cultivați așa cum făceați la început și este sigur că veți reuși! (Discipolii îi aduc flori Maestrului și toți discipolii aplaudă îndelung.)
Data ultimei actualizări: 2015-01-03.
Articolul se poate citi și în limba engleză la adresa:
//en.minghui.org/html/articles/2014/11/3/146687.html