Predând Fa la conferința Fa din Washington DC în 2004

(Li Hongzhi, 24 iulie 2004)

Bună dimineața! (Audiența răspunde: Bună dimineața, Maestre!)

Timpul zboară și într-o clipită un alt an a trecut. În timpul care a trecut de când am participat la Conferința Fa din DC de anul trecut, discipolii Dafa s-au schimbat foarte mult și la fel și starea generală a rectificării-Fa. Și discipolii Dafa au făcut cu adevărat bine cu lucrurile pe care discipolii Dafa ar trebui să le facă în timp ce validează Fa. Când vă uitați la cum s-au petrecut lucrurile, s-ar putea să vă devină din ce în ce mai clar că urmează un viitor strălucitor. (Aplauze)

Într-un viitor nu prea îndepărtat, persecuția și această formă de cultivare pe care o au discipolii Dafa vor ajunge la sfârșit. (Aplauze) Această formă de cultivare, prima de acest gen, unde discipolii Dafa sunt parte din rectificarea-Fa în timp ce cosmosul trece prin rectificarea-Fa, împreună cu virtutea măreață afișată de discipolii Dafa și faptele magnifice care uimesc întregul cosmos, toate se vor sfârși foarte curând. (Aplauze)

Deci uitându-ne la situația actuală, din moment ce voi ați curățat răul cu gânduri drepte și acțiuni drepte în timp ce validați Fa, în acest punct numărul vieților rele este minuscul și ei încearcă doar să se ascundă. Totuși, pentru a păstra acest mediu a așa numitelor "teste" ale maleficului, slujitorii întunecați care sunt în cele Trei Tărâmuri și care au fost aranjați de vechile forțe în trecut, cât și unii zei care joacă roluri negative – ei sunt cei care fac direct acele lucruri rele. Cu alte cuvinte, factorii lăsați de către sistemul vechilor forțe au încă efecte negative. Atunci acele vieți nu vor putea plăti pentru interferența pe care au cauzat-o rectificării-Fa sau pentru partea pe care au jucat-o în vătămarea rectificării-Fa atunci cu toți vor fi cu siguranță pliviți în timpul rectificării-Fa. Deci ei fac parte din viețile rele pe care le curățați în timp ce trimiteți gânduri drepte. De fapt, nu au rămas prea multe din acele vieți. În acest punct au rămas doar aproximativ 5% dintre întunecații slujitorii originari și mai sunt foarte puțini dintre zeii care au jucat un rol negativ în rectificarea-Fa. Dar ei încă mai joacă un rol ticălos în mecanismele aranjate în trecut de vechile forțe. Deci în validarea Fa, indiferent care este situația, niciunul dintre voi nu ar trebui să se relaxeze și când vine vorba despre ceea ce ar trebui să facă un discipol Dafa, ar trebui să continuați să dați ceea ce aveți mai bun. În special când finalul este aproape, pentru unii studenți cu adevărat nu mai este mult timp rămas, și asta este astfel cu atât mai mult pentru cei care nu au făcut bine – ar trebui să folosiți ziua și să faceți bine.

De fiecare dată când vorbesc despre starea rectificării-Fa, trebuie să adaug întotdeauna asta: Discipolii Dafa cultivă astfel și nimeni nu ar trebui să meargă la extreme. Continuați să faceți cu ceea ce faceți în mod normal. Indiferent ce faceți, ar trebui doar să continuați ca de obicei. Asta deoarece fiecare gând și capriciu, și fiecare acțiune, afectează lucruri majore. Indiferent cât de mari sunt lucrurile care se petrec, pretindeți că nu se întâmplă nimic și doar continuați, ca de obicei, să faceți ceea ce ar trebui să facă un discipol Dafa. Asta este calea pe care o luați astăzi și asta este [moștenirea] măreței voastre virtuți pe care o lăsați. Calea pe care voi, discipolii Dafa, o luați, este modul cum trebuie să cultivați, așa cum este dictat de calea noastră de cultivare, și cu siguranță nu se poate schimba cu modificările din lumea umană.

Privind la lucrurile pe care le-ați făcut în cultivare și în validarea Fa ca discipoli Dafa, voi tot aveți o mulțime de lipsuri și ar trebui să abandonați toate lucrurile de care sunteți atașați. Când pomenesc de atașamente nu veți înțelege într-un mod extrem precum ați făcut înainte. Această cale pe care o luați și calea pe care o cultivați nu sunt atașamente. Propriile voastre noțiuni și gândurile necinstite de care încă vă mai agățați printre ființele umane în timp ce validați Fa, acelea sunt cele pe care ar trebui să le abandonați. Cât despre această cale de cultivare a voastră care este aici în societatea obișnuită – faptul că munciți și duceți o viață normală printre oameni cât timp cultivați – asta nu este ceva ce v-am spus vreodată să abandonați, deoarece este ceva determinat de calea voastră de cultivare.

În ultimii câțiva ani de persecuție ați afișat virtutea măreață a discipolilor Dafa, dar pe parcurs, o mulțime de lipsuri au ieșit la lumină. Totuși în procesul validării Fa, marea majoritate a discipolilor Dafa și-au eliminat aceste neajunsuri în timp ce cultivau și validau Fa, iar asta este remarcabil. Oamenii obișnuiți nu sunt capabili să renunțe la lucrurile umane. Dar cultivarea, știți, asta este diferită de a fi obișnuit. Oamenii obișnuiți trăiesc doar ca să caute lucrurile pe care oamenii obișnuiți le vor. Discipolii Dafa nu sunt atașați de acele lucruri. Aveți scopuri clare în cultivare și știți ce faceți. În timp ce validați Fa, multe din lucrurile pe care le faceți par identice cu cele făcute de oamenii obișnuiți, și din acest motiv câțiva oameni spun că părem că devenim politici sau că organizăm vreun fel de mișcare socială. Ei bine, așa sunt ființele umane. În această perioadă de timp, cu siguranță nu vor fi milioane de zei ce fac lucruri divine în lumea umană și discipolii Dafa cu siguranță nu își vor folosi partea lor divină ca să facă lucruri divine pe scară largă, cu mijloace complet divine, în fața mulțimii de oameni din lumea obișnuită. Discipolii Dafa folosesc mijloacele oamenilor obișnuiți ca să valideze Fa. Ei nu s-au implicat în "politica" oamenilor obișnuiți. Nu este nimic rău cu folosirea unor forme de ale oamenilor obișnuiți care sunt utile pentru a valida Fa.

Ajungând astăzi în acest punct, discipolii Dafa ar trebui să fie chiar mai clari acum. Discipolii Dafa nu sunt niște politicieni de-ai oamenilor obișnuiți – aveți o mulțime de abilități de ale oamenilor obișnuiți, dar nu încercați să câștigați nimic de-al oamenilor obișnuiți. Cultivarea unui discipol Dafa este pentru scopul de a atinge Desăvârșirea în timp ce validează Fa. Dar ca discipoli Dafa, voi de asemenea salvați toate ființele, voi permiteți mai multor vieți să fie salvate în timpul rectificării-Fa.

În trecut am spus deseori că niciunul dintre oamenii societății umane actuale nu are [un trecut] simplu. Pe parcursul istoriei, zeii din diferite perioade au creat oamenii diferitelor perioade și înfățișarea diferitelor rase este imaginea reală a diferiților zei. Ceea ce au creat ei a fost corpul oamenilor din cele Trei Tărâmuri, care este de asemenea cunoscută ca "pielea umană de la nivelul de suprafață". Când am ajuns în ziua de astăzi, și în special când am făcut publică Fa, o mulțime de zei au venit jos și s-au reîncarnat ca oameni. Ce se găsește în corpul multor oameni obișnuiți nu mai sunt sufletele (yuanshen) din vremea când zeii au creat omul, deoarece în acel timp sufletul omului a fost creat din materia dinăuntrul celor Trei Tărâmuri, pe când acum sufletele multor oameni vin de la niveluri înalte. Și de ce au venit? Așa cum v-am mai spus înainte, nimic din această lume, de fapt, nu este accidental. Fiecare ființă și fiecare obiect a venit pentru Dafa, a fost format pentru Dafa și a fost creat pentru Dafa și asta include toți oamenii. Tot ceea ce s-a întâmplat în istoria celor Trei Tărâmuri a fost creat pentru Dafa. Fie că este vorba de toți zeii din istorie care au venit jos ca să salveze oameni, toate figurile eroice care au apărut în fiecare națiune sau toate diferitele culturi care s-au născut în istorie, toate au venit pentru manifestarea finală a Dafa printre oamenii de astăzi. Și pentru acest scop a fost stabilită printre ființele umane cultura pentru înțelegerea Dafa, și au fost create caracteristicile diferitelor culturi, precum și metodele diferitelor culturi. Spus altfel, procesul de la întemeierea celor Trei Tărâmuri și a omenirii a fost unul de stabilire a modului de gândire a ființelor umane, de stabilire a comportamentului ființelor umane, de stabilire a principiilor pentru ființele umane și de stabilire a ceea ce permite într-un final oamenilor să înțeleagă această Fa, să cultive prin această Fa, să înțeleagă că ar trebui să cultive și să devină discipoli Dafa și să permită mulțimilor de ființe să fie salvate în timpul rectificării-Fa. Toate astea au fost definite pe parcursul istoriei pentru acest moment final al cosmosului. De fapt, când multe, multe Ființe Iluminate Mari din istorie, precum Shakyamuni, Laozi și Isus salvau oameni, împărțind Calea, făcând muncă bună și suferind în numele omului, vă pot spune, scopul lor adevărat a fost să stabilească o cultură pentru rectificarea-Fa.

Istoria lungă a cosmosului a făcut pregătiri complete pentru această rectificare Fa, iar pentru rectificarea-Fa cele Trei Tărâmuri a fost făcut și creat, a fost crescut și dezvoltat. Deci toate viețile din acel proces istoric au existat și au venit pentru rectificarea-Fa. Cu alte cuvinte, în lungul curs prelungit al istoriei, indiferent cât de multe vieți au ieșit sau cât de multe mai există încă astăzi în lume, toate au venit și toate s-au născut și au fost create pentru această Fa. Și asta include chiar acele vieți care au fost aranjate de vechile forțe și au un efect negativ. Pe vremea aceia, vechile forțe au aranjat ca ele să aibă un efect negativ astfel încât ele [vechile forțe] să poată să atingă Desăvârșirea. Asta este deoarece vechile forțe au crezut, bazându-se pe noțiunile lor, că aceia care joacă un rol negativ fac posibil pentru cei care joacă un rol pozitiv să atingă Desăvârșirea. Dacă asta ar fi fost doar o cultivare într-o perioadă normală de timp, atunci, cel puțin într-un anumit tărâm, voi nu ați putea spune că logica lor era deviată. Dar când are loc rectificarea-Fa a enormului firmament, atunci interferează cu rectificarea-Fa și asta este greșit, și a cauzat întreruperi servere. Tot ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat deoarece maleficul a încercat să dirijeze rectificarea-Fa și viitorul. Și asta este ceea ce face ca păcatele vechilor forțe împotriva rectificării-Fa să fie cele mai mari păcate.

Dar cu toate astea, toate viețile au venit pentru această Fa, deci ele toate ar trebui să se asimileze și să se armonizeze în mod pozitiv cu Fa și ele nu pot să impună lucruri asupra Fa sau asupra viitorului. Sunt multe vieți care ar fi trebuit să aibă un efect negativ în acest proces după aranjamentul vechilor forțe. Dar ele nu au făcut-o, ceea ce înseamnă că mai pot fi salvate. Când clarificați adevărul și când discipolii Dafa fac lucrurile pe care ar fi trebuit să le facă, lăsați-mă să vă spun, o mare parte ale acestor acțiuni au scopul ca voi să le salvați.

După cum ați văzut, Maestrul vostru nu a spus nimic în ultimul timp oamenilor obișnuiți și nu fac nimic în persoană ca să mai salvez oamenii obișnuiți și chiar și când vine vorba despre lucrurile discipolilor Dafa rareori mă implic. Poate sunteți clari asupra motivului: vreau să vă las vouă oportunitatea să vă stabiliți virtutea măreață. Dacă v-aș conduce ca să faceți astăzi ceva, atunci acel lucru nu ar fi făcut de către voi și deci ați fi pierdut șansa de a vă stabili virtutea măreață. Între timp, ca discipoli Dafa și ca viitoare Ființe Iluminate magnifice, când salvați ființe ar trebui să vă arătați pe deplin măreția voastră, compasiunea voastră și grandoarea voastră. Din acest motiv vreau să vă dau o mulțime de șanse ca să salvați oamenii lumii, să salvați toate ființele și să vă las să faceți acele lucruri pe care voi ar trebui să le faceți. De fapt, în viitor veți vedea că indiferent că a fost Isus, Shakyamuni sau o altă Mare Ființă Iluminată din istorie, nu este nicio diferență între ceea ce au făcut ei și ceea ce faceți voi astăzi. Este doar o diferență în formă. Deci trebuie să fiți clari asupra acestui lucru, și ar trebui să faceți bine ceea ce ar trebui voi să faceți.

Este Dafa – o Lege atât de imensă – și rectificarea-Fa – un eveniment atât de mare. Doar acest aspect deja vă înalță spre un loc măreț. Și chiar mai mult, tot ceea ce faceți în rectificarea-Fa este cu siguranță cel mai magnific, deoarece chiar și istoria a fost creată pentru asta. Deci ar trebui să încercați să faceți cât mai bine puteți lucrurile pe care ar trebui să le facă un discipol Dafa și fiecare lucru este de cea mai mare importanță. V-am cerut să faceți bine cele trei lucruri. Trebuie să faceți bine cele trei lucruri. Ar trebui să faceți bine cele trei lucruri până atingeți Desăvârșirea. Virtutea voastră măreață și totul din viitorul vostru vin din aceste lucruri.

Cât despre cele câteva lipsuri care încă mai există, ar trebui de fapt să le vedeți cu o claritate mai mare. De multe ori observ că atunci când discutați anumite lucruri încă mai aveți problema pe care o are partea voastră umană de a fi atașați, și vă certați asupra lucrurilor peste care nu puteți trece, ceea ce apoi afectează discuția pe care o aveți despre principalele lucruri [pe care le faceți] pentru validarea Fa. Am văzut că acelea sunt atașamente care s-au format printre oamenii obișnuiți, și sunt noțiuni la care nu puteți renunța, și sunt lucruri care au fost formate printre oamenii obișnuiți și care se aprind în momentul în care sunt zguduite. Dar nu puteți fi în acest fel. Indiferent ce faceți pentru Dafa, nu ar trebui să o faceți cu propriile voastre noțiuni. Am spus asta destul de des, dar unii oameni în mod normal nu se deranjează să se gândească la asta sau să îi dea suficientă atenție.

Mai sunt încă destule lucruri pe care nu le-ați tratat bine, dar de fapt, în acest punct nu vreau să mai vorbesc despre ele, deoarece când explic ceva, partea pe care voi o cultivați dispare. Trecând prin încercarea [persecuției], discipolii Dafa ar trebui să fie mai clari și mai raționali și ei ar trebui să fie chiar mai clari despre cum să se cultive și cum să se comporte. Cu multe probleme, dacă gândiți calm lucrurile, le puteți recunoaște singuri. Și odată ce v-ați dat seama ce sunt, ar trebui să le corectați și să nu le mai lăsați să se mai întâmple.

Nu am vrut să spun multe astăzi. De data aceasta am plănuit să vorbesc despre unele lucruri doar cu câțiva studenți, dar mulți studenți nu au reușit să îl vadă pe Maestrul la unele conferințe Fa și au fost un pic dezamăgiți. Cred că [având] Fa aici, ar trebui să aveți tot ce aveți nevoie pentru cultivare. Și asta este de asemenea adevărat pentru studenții din China continentală. Într-un mediu atât de apăsător, și fără să îl vadă pe Maestru în persoană, ei încă au cultivat foarte bine și au făcut o treabă excelentă. Când mă vedeți, voi doar vedeți această parte a mea care se manifestă ca o ființă umană obișnuită. (Maestrul râde) Indiferent dacă mă vedeți sau nu, sper că asta nu vă va afecta în termeni de a face bine lucrurile pe care discipolii Dafa ar trebui să le facă și sper că veți face chiar mai bine. De fapt, când nu puteți cu adevărat să mă vedeți și încă reușiți să faceți mai bine, atunci asta este chiar mai remarcabil.

De fapt, și mie îmi face plăcere să vă văd. Știți, în această lume socială a oamenilor obișnuiți, oamenii cu care veniți în contact, știți, sunt cu toții obișnuiți. Pentru mine este greu să îndur toate acele gânduri și comportamente umane obișnuite pe care le au oamenii. Îmi place să fiu cu voi, deoarece acum sunteți destul de departe de tărâmul oamenilor obișnuiți. Dar pentru ca voi să atingeți Desăvârșirea, cel mai bine este ca să nu vă văd prea des. (Maestrul râde) De asta nu mă întâlnesc cu voi mai des. Pe scurt, vreau să vă las vouă ocazia ca să vă stabiliți virtutea măreață.

Faceți bine toate lucrurile pe care ar trebui să le faceți. Vă așteaptă cea mai magnifică, cea mai minunată glorie și onoare a viitorului.

Mă voi opri aici pentru astăzi. (Aplauze)


[Nota traducătorului: Articolul se poate citi și în limba engleză la adresa:
//en.minghui.org/html/articles/2004/8/1/50926.html.
Data ultimei actualizări a traducerii este de 2015-10-01]