Predând Legea în Vancouver, Canada

(Aplauze lungi) Tocmai ce v-am văzut pe unii dintre voi în auditoriul ultimei Conferinţe a Legii. Aparent Conferinţele noastre ale Legii sunt mai dese în timpul verii. Când au loc Conferinţe ale Legii în diferite regiuni, toată lumea de acolo speră ca eu să asist. De fapt, de fiecare dată când vă văd este pentru că am lucruri să vă spun. De obicei când diferite regiuni ţin Conferinţe ale Legii, ei toţi vor ca Maestrul să asiste şi să spună câteva cuvinte. Dar uneori nu aţi prins în întregime cerinţele pe care vi le-am expus în lecţia anterioară, aşa că dacă voi spune mai mult, probabil că vă va dilua înţelegerea din lecţia anterioară şi lucrurile pe care trebuie să le faceţi. Deci nu pot asista la Conferinţele Legii atât de des. De fapt, azi nu am nimic în particular să vă spun, dar cu mult timp în urmă am promis studenţilor din Vancouver că voi veni atunci când vor ţine o Conferinţă a Legii, aşa că am venit acum (aplauze).

Aţi muncit din greu. Am văzut efectul pe care l-aţi obţinut clarificând faptele şi mergând la consulate şi la ambasade pentru a valida Legea. La această Conferinţă a Legii studenţii au avut ceva probleme cu mâncarea şi cazarea. Când am venit aici v-am văzut peste tot pe străzi. Dar indiferent cât de obositor este, ţelul vostru este clar: în timp ce suntem în situaţii dificile, suntem capabili să salvăm fiinţe simţitoare şi suntem capabili să reuşim să ne cultivăm; în acest proces de cultivare suntem capabili să ne călim şi să devenim din ce în ce mai puri şi mai capabili de a atinge standarde mai înalte şi în acelaşi timp, această persecuţie malefică vă face din ce în ce mai raţionali, vă face să ştiţi din ce în ce mai bine cum să faceţi faţă şi să vă confruntaţi cu drama malefică şi această persecuţie. Aşa că indiferent cât de torturant sau cât de greu este, suntem discipoli Dafa, aşa că nu umblăm după nimic de-al oamenilor obişnuiţi. Sunteţi clari asupra ţelului vostru fundamental: vrem să atingem Desăvârşirea unui cultivator. Ceea ce vrem să obţinem este un lucru pe care oamenii obişnuiţi nu-l vor putea obţine niciodată. De aceea este un lucru semnificativ şi serios pentru discipolii Dafa: să înceapă ca persoane obişnuite şi să fie capabili să transceadă total oamenii obişnuiţi în timpul acestui proces; iar peste toate acestea voi cultivaţi în societatea umană obişnuită şi trebuie să atingeţi standarde mai înalte – standarde ce depăşesc societatea umană – şi să înfăptuiţi lucruri pe care toţi cultivatorii din întreaga istorie le-au dorit, dar pe care nu le-au putut obţine niciodată. Deci lucruri ca validarea de către voi, a Legii şi salvarea fiinţelor simţitoare implică felul în care vă îmbunătăţiţi voi înşivă, cum vă eliminaţi omisiunile, lucrurile de care încă sunteţi ataşaţi şi tot felul de deficienţe. În acest fel, indiferent ce forme din societatea umană obişnuită folosiţi pentru a valida Legea, vă cultivaţi, indiferent ce faceţi, vă îmbunătăţiţi şi indiferent ce faceţi, ar trebui să o faceţi de la nivelul unui cultivator şi nu din perspectiva unei persoane obişnuite.

Este clar care-i punctul nostru de pornire. Sunteţi cultivatori, deci esenţa lucrurilor pe care le faceţi constă în îmbunătăţirea şi cultivarea voastră şi cu această persecuţie expuneţi maleficul, încercând să puneţi capăt persecuţiei şi respingând aranjamentele vechilor forţe. Deci o mulţime de lucruri arată ca cele pe care le fac oamenii obişnuiţi, dar natura intrinsecă este diferită. Diferenţa fundamentală este că ţelul nostru final şi intenţia sunt diferite. Numai că utilizăm unele mijloace obişnuite în societatea obişnuită. Iar societatea obişnuită este un nivel creat de Lege pentru omenire, deci la acest nivel noi validăm Legea folosind cultura creată de Lege pentru oamenii obişnuiţi şi formele diferite în care poate exista. Nu cred că este ceva greşit cu aceste lucruri.

Ştiţi, binele şi răul coexistă în societatea umană. Dar cultivatorii Dafa acţionează complet din bunătate şi acest lucru are un efect pozitiv asupra omenirii, societăţii, gândirii oamenilor, comportamentului, valorilor morale şi asupra noastră, a cultivatorilor. Răspândirea Dafa a avut de fapt un efect uriaş, pozitiv – un efect extrem de bun – asupra societăţii, fiinţelor umane şi asupra cultivatorilor înşişi, iar tot ce se manifestă este pozitiv. Suntem clari asupra acestor lucruri şi oamenii obişnuiţi din societate sunt şi ei. În timpul acestei persecuţii malefice, la început, unii oameni au fost folosiţi şi controlaţi de fiinţele malefice şi au spus lucruri care nu veneau din inimile lor, lucruri care păreau să însemne ceva dar de fapt nu însemnau şi lucruri care nu veneau din propria lor gândire – acestea au fost cauzate de manipularea lor de către malefic. Astăzi, când fiinţele umane spun ceva despre Dafa, trebuie să fie făcuţi răspunzători. Înainte, oamenii puteau spune că acele cuvinte nu erau propriile lor intenţii, din moment ce oamenii erau controlaţi şi înşelaţi de fiinţe malefice străine. Dar în circumstanţele în care fiinţele străine au fost curăţate şi oamenii spun ceva [rău], atunci cu adevărat oamenii vorbesc ei înşişi, aşa că trebuie să îşi asume răspunderea pentru aceasta.

Eu practic compasiunea. Pot să nu iau în considerare acele lucruri rele pe care le-au făcut oamenii şi lucrurile rele pe care le-au spus despre discipolii Dafa şi despre mine, ca de altfel şi lucrurile pe care le-au făcut pentru a înrăutăţi situaţia. Bineînţeles, acest lucru nu este valabil pentru cei care au cauzat mari stricăciuni Marii Legi. Aceia nu sunt de salvat. Da, Legea poate salva orice şi totul – l-aţi auzit pe Maestru spunându-vă că pot schimba orice lucru în ce este mai bun, indiferent cât de rău este – şi pot face toate acestea, Marea Lege le poate face, dar unii oameni răuvoitori au comis păcate atât de mari în timpul acestei persecuţii încât nu mai merită să audă ce le spun discipolii Dafa şi nu mai merită să fie salvaţi de Dafa. Deci asta înseamnă că în această persecuţie ei şi-au pecetluit deja poziţiile viitoare şi au pierdut şansa de a fi salvaţi. Aşa că aceşti oameni nu sunt incluşi. Am spus că indiferent cât de rea a fost o fiinţă înainte, încă mai avea o şansă. Indiferent dacă este din dimensiunea umană sau din altă dimensiune a oricărui nivel, atâta vreme cât nu a păcătuit împotriva Dafa în timpul acestei persecuţii, atunci indiferent cât de uriaşe au fost păcatele sale înainte, în societatea obişnuită sau în altă dimensiune a oricărui nivel, o pot salva. Şi v-am spus aşa: nu iau în considerare greşelile trecute ale nici unei fiinţe din istorie. Asta deoarece nici chiar cosmosul nu mai este suficient de bun şi fiinţele nu mai pot fi comparate cu cele din etapele de formare şi stagnare, deci când nimic nu mai este suficient de bun nu vreau să compar şi să-i aleg pe cei relativ mai buni. Eu vreau doar să salvez pe toată lumea şi atâta vreme cât nu au păcătuit împotriva rectificării Legii, le pot salva. Vedeţi, ţin strict de acest principiu când fac lucruri (aplauze).

Există adesea studenţi care mă întreabă în legătură cu acei oameni care vor să înveţe Dafa dar care de fapt au acţionat ca spioni pentru maleficul care atacă Dafa, pentru a persecuta rectificarea Legii, aceia care au păcătuit împotriva Dafa, dar care, pe scurt, ar mai trebui consideraţi studenţi Dafa. Din punctul de vedere al părţii lor care ştie, ei nu vor să părăsească Dafa, cât despre partea lor umană - au fost conduşi de noţiunile lor umane şi ataşamentele lor umane şi au făcut unele lucruri care au dăunat discipolilor Dafa şi rectificării Legii. Deci cu aceşti oameni, pe care eu încă îi numesc “studenţi”, problemele sunt într-adevăr serioase şi grave. Dar asta nu înseamnă că n-ar mai putea fi eliberaţi, nu este că nu ar mai putea fi salvaţi. Sunt încă diferiţi de alte fiinţe. Chiar acum rectificarea Legii nu s-a terminat încă, deci există încă o şansă de a valida Legea. Cu alte cuvinte există încă o şansă de a compensa. Examinez o fiinţă cuprinzător şi iau în considerare întreaga sa istorie. Dacă cineva este cu adevărat discipol Dafa, dacă a fost cu adevărat o fiinţă foarte bună în trecut dar a făcut ceva rău într-un moment în acest mediu, atunci este încă diferită de oamenii obişnuiţi care au păcătuit împotriva Dafa. După ce repară răul pe care l-au făcut, încă pot reuşi şi dacă o fac bine, atunci pe ei toţi îi va aştepta o virtute măreaţă chiar mai mare, în acelaşi fel. (aplauze)

Am spus ceva înainte: în societatea obişnuită, indiferent care este poziţia voastră sau care este meseria voastră şi chiar dacă meseria voastră este spionajul – adică o muncă specială cu sarcini speciale, de aceea este şi numită personal operaţiuni speciale, nu? – cu toate acestea, voi sunteţi fiinţe, n-ar trebui să rataţi această şansă extrem de rară şi preţioasă doar pentru că aveţi un serviciu special, nu puteţi rata această şansă pe care fiinţele au aşteptat-o zeci de mii de ani, doar datorită muncii voastre. Astfel cântăresc eu fiinţele. Bineînţeles, în trecut când predam Legea, uşa salvării era deschisă larg – nu v-am ales după statutul social, ocupaţie sau nivel. Nu mă uit deloc la aceste lucruri. Nu este nici o diferenţă dacă sunteţi bogaţi sau săraci, în ce clasă socială sunteţi, dacă sunteţi deştepţi sau nu, dacă sunteţi bine educaţi, sau ce naţionalitate aveţi – nu fac nici o deosebire. Nu mă uit la nici una dintre deosebirile pe care le fac fiinţele umane şi nu am nici una dintre ele în minte. Tratez pe toată lumea la fel. Aşa procedez. Şi asta categoric îi include şi pe acei agenţi speciali şi chiar pe cei care au devenit spioni pentru a ajunge să ştie de Dafa.

Bineînţeles, dacă priviţi în trecut şi vă gândiţi, veţi vedea că eu ca Maestru al vostru tratez fiinţele simţitoare cu cea mai mare milă. Deci dacă în ciuda tuturor acestor lucruri eu tot nu vă pot salva, atunci trebuie să existe consecinţe pentru asemenea oameni. Ştiţi, mulţi studenţi vor să mă vadă, şi o mulţime de oameni obişnuiţi vor să mă vadă. Când mă văd, unii oameni devin emoţionaţi fără să ştie de ce, şi când mă văd, unii oameni se simt entuziaşti şi apropiaţi. Unii oameni devin atât de emoţionaţi încât le vine să plângă. Asta pentru că părţile lor care cunosc, ştiu toate că oricine mă vede, va fi ajutat de mine (aplauze), şi că îi pot reduce păcatele şi karma pe care a făcut-o de-a lungul istoriei (aplauze). Aşa că indiferent care vă este serviciul sau ce faceţi, atâta vreme cât mă vedeţi, vă pot face să dezvoltaţi gânduri bune şi atâta vreme cât mă vedeţi vă pot reduce păcatele şi karma datorită gândurilor voastre bune (aplauze). Şi de fapt, în lume toţi au o parte ştiutoare, sunt conştienţi. Sau altfel spus, nu contează ce aţi făcut sau ce faceţi, vă tratez la fel (aplauze). Poate că aceasta este “mila supremă” despre care vorbesc oamenii. Bineînţeles acesta este modul în care se manifestă printre fiinţele acestui nivel. Atunci când tratez oamenii în acest fel, când îi tratez pe oamenii lumii aşa, dacă sub acest gen de milă şi sub această toleranţă - care depăşeşte complet felul în care oamenii obişnuiţi tratează fiinţele, oamenii lumii - fiinţele sale umane încă vatămă Dafa şi îi abandonează pe discipolii Dafa care încearcă să-i salveze, atunci Fo Fa are propria ei demnitate, iar când ei încă nu vor să facă bine după o astfel de milă, atunci nu există absolut nici o speranţă pentru fiinţele lor.

Ştiţi despre epidemia de SARS din China, ei bine, în trecut vechile forţe au decis [să o folosească pentru] a elimina 8 milioane de oameni în China. În loc să se căiască, ei încă ascund lucrurile acolo. Din compasiune pentru fiinţele umane [Maestrul] vrea să dea mai multe şanse fiinţelor umane şi nu vrea să fie omorâţi atâţia oameni. Însă în loc să se căiască, ei folosesc chiar SARS-ul pentru a persecuta discipolii Dafa şi a muşamaliza faptele. Oamenii de la putere sunt şi ei oameni obişnuiţi şi sunt şi ei supuşi justiţiei divine. Zeii îi previn pe oamenii lumii şi totuşi unii încă mai vor să muşamalizeze lucrurile şi să-i împiedice pe oamenii lumii să-şi tragă învăţămintele. Atunci îi aşteaptă o justiţie divină chiar mai severă! Cu alte cuvinte, în timp ce eu tratez toate fiinţele cu cea mai mare milă, dacă unele fiinţe dintre voi, tot nu pot răzbate, atunci vă voi lăsa în pace şi vor fi clar alte feluri în care veţi fi trataţi. Cu alte cuvinte, Fo Fa este miloasă, dar are de asemenea natura solemnă a zeilor, iar oamenilor nu li se permite să facă pur şi simplu ce vor şi să nu ia mila zeilor în serios. Acesta este un act de blasfemie faţă de zei.

Când am predat Legea ultima oară, am vorbit despre unii studenţi care au făcut greşeli pe care nu trebuiau să le facă. De fapt atâta timp cât eşti hotărât să studiezi Legea bine, te corectezi şi te comporţi bine din nou şi atunci eşti încă discipol Dafa. Pur şi simplu fă bine data viitoare, asta-i tot, şi nu insista prea mult asupra acestui lucru de parcă ar fi atât de grav. Dacă îl vei considera atât de grav, se va crea altă situaţie în care vei fi presat de regret şi îngrijorare, iar apoi vei fi copleşit de ataşament şi nu-l vei putea depăşi. Întregul proces de cultivare a unui discipol Dafa este unul de îndepărtare a ataşamentelor umane. Indiferent prin ce aţi trecut, de îndată ce aţi înţeles problema, pur şi simplu corectaţi-o imediat; dacă veţi cădea, pur şi simplu ridicaţi-vă imediat şi continuaţi să faceţi ceea ce ar trebui să facă un discipol Dafa. În acest caz greşeala pe care aţi făcut-o va fi considerată doar un test pe care nu l-aţi trecut bine în timpul cultivării voastre, şi veţi putea să-l treceţi data viitoare şi vor mai exista şanse să dai testul din nou. Asta-i tot. Maestrul nu poate considera lucrurile rele pe care le faceţi în timpul cultivării ca pe ceva important. Dar cu acei oameni care nu se pot scoate din situaţia respectivă sau care continuă să repete greşelile, este o altă poveste. Nu puteţi dezvolta ataşamente noi pentru că aţi făcut o greşeală.

Înainte pe când am predat Legea nu obişnuiam să exprim lucrurile prea tare, motivul fiind că nu voiam să creez poveri mentale sau alte ataşamente. Acesta este motivul pentru care predau rar Legea individual unui student. O dată ce predau Legea cuiva şi îi subliniez defectele, gândiţi-vă, persoana respectivă va fi împovărată cu adevărat din moment ce vorbele ar ieşi din gura mea. De aceea predau rar Legea cuiva de la persoană la persoană. Atunci când predau Legea, vorbesc despre lucruri aplicabile pe scară largă şi într-un sens larg. Iar când vine vorba despre probleme minore, despre lucruri care nu sunt principale sau care sunt izolate, şi care se aplică numai câtorva indivizi, atunci nu este nevoie să le menţionez, din moment ce nu interferează cu studenţii Dafa în mare. Motivul este că în timpul procesului de cultivare, studenţii vor vedea acele lucruri singuri şi le vor face cunoscute oamenilor respectivi, le vor menţiona defectele. Şi chiar dacă acei oameni nu pot să înţeleagă imediat, din moment ce au ataşamente, le vor înţelege treptat. Numai atunci când apar probleme la nivelul general, sau care au de a face cu starea generală a Marii Legi, sau când apare o problemă cu situaţia validării Legii, numai atunci vorbesc despre asta. De exemplu în prezent în câteva regiuni din China încă există oameni care răspândesc articole false, iar unii sunt atât de ataşaţi încât chiar le memorează, şi nu numai că le memorează, dar mai merg să le şi răspândească printre studenţi. Ce anume îi mână să facă asta? O fac pentru că [articolele false] conţin lucruri de care ei sunt ataşaţi şi lucruri care convin ataşamentelor lor umane. Nu cred că încearcă intenţionat să vătămeze Legea. Numai că, au ataşamente şi gânduri omeneşti şi atunci fac asta, au făcut lucruri pe care maleficul le vrea făcute şi au interferat cu validarea Legii de către discipolii Dafa.

De fapt am asistat la Conferinţe ale Legii în Canada de câteva ori până acum (aplauze). Trei au fost în special importante şi au făcut o impresie destul de adâncă asupra voastră. Prima oară, după cum ştiţi, a fost puţin înainte de 20 iulie [1999]. A doua oară era pe vremea când suprimarea şi persecuţia erau cu adevărat severe. Aceea a fost ţinută în Ottawa şi am mers acolo. De această dată maleficul este complet eliminat pe scară largă, iar rectificarea Legii se mişcă cu paşi repezi, eliminând maleficul cu o viteză foarte mare şi străpungând în dimensiunea umană. Într-un astfel de moment sunt aici pentru a mă întâlni cu voi. Aşa că aceste trei Conferinţe ale Legii din Canada spun multe (aplauze lungi)

Ar trebui să spunem că practicanţii canadieni au făcut o treabă bună, iar aceasta se reflectă într-o mulţime de lucruri. Cheia a fost faptul că aţi cooperat bine şi nu au fost multe cazuri când aţi lăsat ataşamentele personale să afecteze felul în care validaţi Dafa. Şi nu au fost prea multe cazuri printre voi când aţi insistat cu opiniile voastre până în punctul în care nu mai puteaţi renunţa. N-au existat multe surse de fricţiune printre studenţi. Aţi cooperat destul de bine unii cu alţii şi acesta este motivul pentru care aţi creat o situaţie aşa de bună în validarea Legii. Şi bineînţeles, Canada este un loc special. Guvernul canadian şi oamenii au sprijinit mult şi au acordat multă simpatie Marii Legi şi discipolilor Dafa, şi ar trebui să mulţumim poporului canadian şi guvernului pentru aceste lucruri. (aplauze călduroase)

Aşa că examinând aceste trei Conferinţe ale Legii şi privind înapoi, putem vedea clar diferenţele în situaţia generală. M-am întâlnit cu studenţii canadieni de trei ori, iar schimbările situaţiei generale între aceste trei momente sunt mari. Le-aţi văzut toţi. Când persecuţia începuse iniţial presiunea era destul de imensă. Când am predat Legea în Canada înainte de 20 iulie 1999, mult din ce am spus era de fapt pentru a face aluzie la lucruri pentru oamenii lumii – spuneam oamenilor lumii ceva. Fiecare persoană are o parte care este conştientă. Când predau Legea, nu vorbesc numai fiinţelor umane: straturi după straturi din mine vorbesc fiinţelor de la diferite niveluri, iar asta deoarece nimic din ce se întâmplă în acest loc uman nu este izolat – este o reflecţie la cel mai coborât nivel a schimbărilor cosmice. Este după cum am spus înainte: adevărurile sunt diferite de la un nivel la altul. De la un nivel mai ridicat, adevărurile nivelurilor mai coborâte par greşite, dar adevărurile sunt adevăruri la propriile lor niveluri, iar stările, manifestările şi standardele pentru acelaşi lucru sunt diferite la niveluri diferite, lucrurile apropiindu-se de Adevăr o dată ce se ridică. Dar în mare, adevărurile sunt consistente de la vârf la bază, iar când se manifestă la niveluri diferite, devin adevărurile diferitelor niveluri. Astfel că fiinţele de la fiecare nivel au stări diferite şi diverse înţelegeri despre adevăruri. Cu cât ajunge mai jos, cu atât mai coborâte sunt cerinţele şi cu atât mai slab comportamentul fiinţelor. Când se ajunge în acest nivel cel mai coborât al fiinţelor umane, acesta este modul în care se poartă fiinţele şi este aproape de cel mai rău. Vechile forţe au făcut aranjamente foarte minuţioase pentru această persecuţie. Eu constrâng răul aici iar acei zei drepţi Gardieni ai Legii, o fac şi ei. Vechile forţe au aranjamentele lor, dar de fapt maleficul este restrâns, de asemenea. Când maleficul îşi pune răutatea la lucru, devine teribil de dominant, dar efectul real este foarte slab. Aşa că bineînţeles, atunci când oamenii ticăloşi acţionează pentru malefic, atâta timp cât gândurile drepte ale discipolilor Dafa nu au omisiuni şi sunt puternice, oamenii ticăloşi vor deveni timizi şi vor fi chiar înfrânţi de gândurile drepte. Aşa sunt. În general maleficul chiar n-a putut obţine ce a vrut, iar aceasta se datorează faptului că până la urmă zeii controlează lucrurile. Vechile forţe au aranjamentele lor, dar ei încearcă numai să determine situaţia de care au nevoie şi de asemenea vechile forţe n-au putut face tot ce au vrut, la comandă, motivul fiind că vechile forţe au fost blocate – blocate de ceea ce vreau eu să fac şi de zeii drepţi care îi constrângeau – în a face ceea ce plănuiau să facă.

Vechiul cosmos are adevăruri vechi. Orice fiinţă înainte de a fi rectificată de Lege nu poate vedea nimic din ce este după rectificarea Legii şi nu poate vedea manifestarea noii Legi, pentru că nu merită. Atunci când o fiinţă poate cu adevărat vedea manifestarea noii Legi şi a noului cosmos, atunci ea este echivalentă cu o nouă fiinţă şi va face natural lucruri corespunzător. Ei nu pot vedea aceste lucruri pentru că sunt fiinţe care aparţin cosmosului din trecut, aşa că nu pot vedea viitorul care nu aparţine cosmosului din trecut. Dar viitorul nu sunt lucrurile care au fost aranjate în timpul perioadei istorice ale vechiului cosmos, în care există timpuri rapide şi lente şi diferenţe între diversele dimensiuni, care sunt lucrurile pe care le pot vedea zeii vechiului cosmos. Este vorba despre un cosmos diferit şi nou, în care totul a fost rearanjat – timpul, dimensiunile, fiinţele, mecanismele, sau Legea. Nu este conectat cu nimic din vechiul cosmos, în nici un fel şi fiinţele vechiului cosmos nu îl pot vedea – altfel ar însemna că au capacităţi care le întrec pe cele ale tuturor zeilor. Din acest motiv fac tot ce vor după vechea Lege şi de asta urmează ordinea vechiului cosmos. Aşa că în mod cert există o mulţime de lucruri care sunt de-a dreptul greu de schimbat. Uneori le cer să facă unele lucruri, iar ei cred că sunt nemotivate, aşa că nu îndrăznesc să le facă. Sunt pur şi simplu fiinţe ale acelei perioade de timp, aşa că gândesc că acela este modul de a face lucrurile corect. Dar a nu face nimic este de fapt o conduită foarte bună.

De fapt cei care au interferat cu rectificarea Legii sunt banda vechilor forţe. Relativ mai multe fiinţe din giganticul cosmos n-au participat, starea lor fiind de observare a lucrurilor. Dar odată ce curentul general, imens, al rectificării Legii soseşte, indiferent dacă au observat sau participat, vor fi toţi rezolvaţi de rectificarea Legii; cei care trebuie asimilaţi vor fi asimilaţi, cei care ar trebui rezolvaţi binevoitor vor fi rezolvaţi binevoitor, iar cei care nu pot fi asimilaţi sau rezolvaţi binevoitor, dacă nivelurile lor ar trebui coborâte, vor fi coborâte, iar cei care au comis crime şi ar trebui aruncaţi jos vor fi aruncaţi jos. Aş spune că nu este deloc uşor ca o fiinţă să intre în viitor, nu este un lucru uşor, pentru că viitorul nu aparţine fiinţelor acestui ciclu. Dacă examinezi din perspectiva vechilor înţelegeri, pentru ca fiinţele acestui ciclu să intre în viitor, pentru ca ele să intre în următorul ciclu al corpurilor cosmice care nu le aparţin, este pur şi simplu absolut imposibil. În timpul acestei rectificări a Legii, am tratat totul şi toate fiinţele simţitoare cu cea mai mare milă şi acesta este motivul pentru care am vrut să asimilez aceste fiinţe şi să le duc dincolo din acest cosmos vechi, şi de aceea am început rectificarea Legii în cosmos. Iar dacă acesta n-ar fi fost cazul, n-ar fi existat nici un fel de şansă ca fiinţele acestui ciclu să meargă în viitor. Viitorul nu le aparţine lor, nu aparţine acestor fiinţe din prezent. Dacă cineva vrea să meargă în viitor, trebuie să corespundă cerinţelor viitorului.

Bineînţeles, pentru o fiinţă din timpul prezent acest lucru nu poate fi obţinut, fiindu-i foarte greu să se conformeze. Dar există un lucru: Legea mea este răspândită, şi straturi după straturi de fiinţe simţitoare o ştiu şi o mulţime de fiinţe o studiază şi o citesc. Există Zhuan Falun la fiecare nivel, iar adevărurile la fiecare nivel sunt diferite, şi cuvintele dinăuntru par diferite, şi sunt toate Adevărul noului cosmos la niveluri diferite. O mulţime de fiinţe o citesc şi se asimilează la ea. Motivul este că acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată de la începutul timpului în cosmos, nici măcar în timpuri extrem de îndepărtate, şi este ceva la care fiinţele simţitoare nici măcar nu au îndrăznit să se gândească înainte - cu alte cuvinte la a fi capabile să se întindă pe o perioadă atât de lungă în istorie, din moment ce acea istorie nu aparţine nici unei fiinţe din cosmosul prezent. Totul din această istorie şi toate fiinţele din cosmos care trăiesc în acest mediu, şi în această istorie care asigură existenţa fiinţelor în acest mediu, [vor] intra cu adevărat în viitorul care nu aparţine acestei istorii şi care fapt nu are deloc de a face cu ei. Este diferit de acest cosmos vechi, în care corpurile cosmice de la niveluri diferite deveneau insuficient de bune şi erau distruse, iar cele noi erau create. Acel proces sună asemenea creării fiinţelor simţitoare şi distrugerii universurilor noi şi vechi la diferite niveluri ale firmamentului colosal, dar de fapt este complet diferit. Indiferent cum sunt distruse şi recreate diferitele corpuri cosmice în cosmos, ele sunt rezultatul unui singur gând al unei fiinţe de nivel înalt, cu abilităţi de nivel înalt, din acest cosmos. Cu alte cuvinte ele sunt rezultatul standardelor şi aranjamentelor vechiului cosmos. Aceasta deoarece pentru o fiinţă chiar mai mare, corpurile cosmice de sub ea sunt toate părţi ale corpului său. Iar când o anumită celulă este eliminată ca rezultat al procesului metabolic, când celula este recreată va purta încă mecanismele sale, caracteristicile sale şi lucrurile universului său – totul este făcut de ea. Dar atunci când întregul cosmos este desfiinţat cu adevărat, este ca şi cum această fiinţă a murit şi mai târziu, la un anume moment, când o fiinţă este recreată, aceasta nu are nimic de a face cu fiinţa care a murit. Despre ce vorbesc eu aici nu are nimic de a face cu situaţia în care sufletul părăseşte corpul de carne – ca şi cum îşi dă jos hainele şi ia altele – nu este acel gen de conexiune şi nu are vreo relaţie cu trecutul.

Chiar şi trinitatea unei fiinţe se dizolvă şi încetează să existe. Iar indiferent cât este de înaltă fiinţa, nu mai rămâne nimic. Când se ajunge la sfârşitul acestui firmament, conceptul este unul gol pentru toate fiinţele acestui cosmos – sunt toate confuze de asta şi nimeni nu înţelege; este ceva ce le depăşeşte înţelegerea. Chiar dacă îşi lasă imaginaţia liberă, este tot limitat la ceea ce poate gândi şi şti o fiinţă în acest cosmos, şi este între graniţele înţelepciunii produse de fiinţele acestui ciclu. Rectificarea Legii, aşa majoră cum este, pentru ei nu înseamnă nimic. Şi mai mult, fiinţele simţitoare au fost luate prin surprindere când au fost puse în faţa tuturor lucrurilor rectificării Legii şi nu au ştiut cum să reacţioneze. Ele ştiu toate că adevărurile pe care le predau sunt bune, vechile adevăruri sunt acolo, dar ele au fost create în timpul perioadelor de degenerare şi distrugere de către vechile adevăruri. Din acest motiv cerinţa rectificării Legii pentru toate fiinţele este ca ele să nu facă nimic.

Cele mai norocoase sunt cele care n-au făcut nici o mişcare în timpul perioadei de rectificare a Legii – ele au observat liniştite lucrurile. Motivul este că le voi salva pe toate şi voi face ca toate aceste fiinţe să se asimileze şi să treacă dincolo, în noul cosmos. Dar vechile forţe au văzut că multe fiinţe au comis păcate numeroase de-a lungul istoriei, ei cred că acele fiinţe n-ar trebui salvate şi păstrate, şi se simt siguri că îmi controlează rectificarea Legii, aşa că au aranjat plivirea acestor fiinţe în timpul rectificării Legii. Cât despre fiinţele acestei lumi, de ce îi fac ei pe acei poliţişti vicioşi atât de cruzi, violenţi şi sălbatici şi de ce determină ei acele lucruri de nivel coborât să facă rău? Ţelul lor este să-i elimine pe anumiţi oameni ai lumii şi pe practicanţii despre care nu au o părere bună. Aşa că îi determină atât pe cei răi cât şi pe victimele lor să comită păcate imense. Cei ale căror niveluri sunt puţin mai ridicate nu fac aceste lucruri direct. Se cred zei, sacri şi puri şi nu vor să-şi bage mâinile într-o grămadă de gunoi pentru a amesteca lucrurile direct, iar asta deoarece o dată ce ar veni aici ar cădea jos. Drept urmare controlează fiinţe care sunt la un nivel imediat mai jos decât al lor. Vechile forţe de la diferite niveluri fac lucruri care interferează cu rectificarea Legii la fiecare nivel şi acesta este motivul pentru care atunci când se ajunge în lumea umană, fiinţele malefice acţionează mai vicios. Rectificarea Legii nu a mai fost făcută niciodată. Indiferent cât de primejdioasă devine situaţia, rectificarea Legii este o ocazie unică pentru toate fiinţele simţitoare. Legea a existat de mult timp, iar eu am venit cu această Lege atotputernică, care armonizează şi este atotcuprinzătoare, fără precedent şi cea mai bună (aplauze călduroase).

Dar acestea fiind spuse, pentru discipolii Dafa care au venit să valideze Legea şi pentru fiinţele din cosmosul mai mare, chestiunea este numai de a pune în aplicare planul de salvare al Legii. Cu alte cuvinte Legea era aici de mult, şi este numai chestiunea gradului în care fiinţele acţionează conform Legii sau cum spun eu, cât de bine se asimilează. Aşa că implică acest proces, asta este tot. Am spus înainte, nimeni nu poate vătăma această Lege. Nu am creat o Lege nouă în timp ce fac lucruri. Legea a existat de un timp foarte îndelungat. Este numai chestiunea felului în care fiinţele se asimilează la Lege, asta este tot. Cu cât o fiinţă are înţelepciune mai înaltă cu atât gândeşte mai înalt despre sine, dar există realităţi pe care chiar o fiinţă cu multă înţelepciune nu le poate vedea la nivelul său. Orice gând pe care-l are faţă de rectificarea Legii o afectează mult. Un gând de-al său poate face ca straturi după straturi de fiinţe simţitoare să păcătuiască împotriva rectificării Legii, iar apoi el a păcătuit împotriva rectificării Legii. Indiferent cât de gigantice sunt fiinţele, toate au în faţă această problemă, din moment ce nici o fiinţă a acestui cosmos nu aparţine cosmosului viitor, şi indiferent cât de mult pot vedea din situaţia reală, nu pot vedea ce este final. Aşa că inclusiv pentru fiinţa finală, ultimă, a cosmosului, acest lucru ar putea fi o catastrofă imensă; de îndată ce apare un gând [incorect], fiinţa aceea nu mai poate scăpa de catastrofă. Folosesc limbaj uman pentru a descrie aceste lucruri în acest fel şi o numesc o catastrofă. Fără rectificarea Legii nu s-ar pune problema salvării fiinţelor simţitoare şi tot ce ar fi recreat n-ar mai avea nici o legătură cu vechiul cosmos. Aşa că de fapt aceasta este cea mai mare milă faţă de fiinţele întregului cosmos (aplauze).

Ştiţi, fiinţele la diverse niveluri ale cosmosului, diversele corpuri cosmice, firmamentele diferite şi diversele firmamente colosale sunt create de un singur gând al unui zeu de nivel înalt. Chiar şi când tocmai am rostit acest lucru, există unele fiinţe care stau acolo sus şi se simt destul de mulţumite cu ele însele. Ele cred că totul a fost creat de un singur gând de-al lor. Dar cei care sunt deasupra lor râd de ele – „totul a fost creat de un singur gând de-al meu”. Şi cei de la niveluri chiar mai ridicate gândesc şi ei în acest fel. Motivul este pentru că nici una dintre ele nu ştie că deasupra sa există Domni chiar mai gigantici. Singurul care vede cu adevărat cât de ridicoli sunt, sunt eu (aplauze). Această rectificare a Legii este cea mai mare şansă a lor şi cea mai mare milă pentru ei, şi totuşi vor să controleze toate acestea. Ei cred că ceea ce posedă este cel mai bun şi că mă ajută cu rectificarea Legii. Ba chiar îşi împing cu forţă lucrurile cele mai bune către mine. Gândiţi-vă, atunci când îmi dau cu sila lucruri, cât de mare este impedimentul, cât de mare este obstacolul pe care mi-l produc? Atunci când nu le vrei lucrurile ei cred că respingi cele mai bune lucruri şi că este ca şi cum distrugi acest cosmos şi că este ca şi cum le-ai distruge viitorul – aşa văd ei. Au numai atâta înţelepciune, aşa că acesta este gradul înţelegerii lor.

Aproape toate nivelurile peste niveluri în sistemul de vechi forţe gândesc şi acţionează în acest fel, iar aceasta a cauzat greutăţile rectificării Legii. Acel unic gând al lor manifestat la cel mai coborât nivel al cosmosului aduce cel mai rău gen de reacţie. Cu cât fiinţele sunt mai coborâte şi mai rele cu atât lucrurile pe care le fac sunt în mod corespunzător mai rele şi mai ticăloase. În realitate aşa a fost produsă toată această persecuţie. Iar de fapt despre acele niveluri peste niveluri de fiinţe despre care tocmai am vorbit...chiar acum nu mai vorbeam despre fiinţe dinăuntrul acelor corpuri cosmice imense, ci vorbeam despre acele corpuri principale, Regi, corpuri principale mai mari, Regi ai Regilor în acele corpuri cosmice imense. Vorbeam despre acele fiinţe. Gândiţi-vă câte niveluri peste niveluri, nenumăraţi şi nemăsuraţi zei, buddha şi tao, şi fiinţe simţitoare, există în Firmament, nu are nici un rost să vorbesc despre ei – de exemplu despre acţiunile lor şi despre ce anume fac ei – totul este cauzat de ce fac corpurile lor principale.

Acest cosmos este atât de imens, aşa că o dată ce Maestrul vorbeşte despre el, discuţia va deveni foarte largă şi de nivel înalt, pentru că acestea sunt problemele de care mă izbesc acum, sunt problemele pe care le rezolv acum. Dar lucrurile reflectate în lumea oamenilor obişnuiţi sunt toate rezultatul celor făcute de asemenea fiinţe de nivel înalt. Predarea Legii mele nu este ceva arbitrar, le predau de asemenea Adevărul şi predau anume asemenea probleme. Sună foarte înalt pentru cei de jos, dar cei care staţi aici sunteţi toţi discipoli Dafa şi până la urmă nu predau ceva oamenilor obişnuiţi. De fapt lucrurile despre care vorbesc astăzi sunt greu de înţeles pentru oamenii obişnuiţi, dar oamenii vor simţi compasiunea mea, energia mea şi un sentiment bun pentru ei, însă numai discipolii Dafa înţeleg cu adevărat ce predau (aplauze).

Nu aţi luat prânzul încă, aşa că nu vreau să vorbesc prea mult (aplauze lungi entuziaste rugându-l pe Maestru să mai stea).

De fapt indiferent cât de mult vorbesc, toţi trebuie să vă cultivaţi prin practică reală - aceasta este în primul rând şi cel mai însemnat. Nu vă neglijaţi Conferinţa Legii - este parte a procesului general de cultivare a discipolilor Dafa (aplauze). Deci deşi vreţi să mă ascultaţi cum predau lucruri chiar mai înalte şi despre mai multe lucruri şi să intru în detalii chiar mai mult, până la urmă în cultivare tot trebuie să progresaţi pas cu pas. Aşa că înainte ca rectificarea Legii să se termine, ar trebui să folosiţi bine timpul rămas şi să realizaţi bine tot ceea ar trebui să faceţi. Aceasta înseamnă pentru voi să parcurgeţi acest drum al viitorului şi să faceţi cele mai măreţe lucruri. Nu puteţi pierde nici o şansă şi nu o puteţi lua razna nici un pas.

Este foarte greu de realizat chiar şi când numai încerci să faci fiecare pas cât mai bine. În timpul cultivării de fapt vă împiedicaţi şi cădeţi în continuu şi apoi vă căţăraţi din nou pentru a merge mai departe. Dar ce aveţi de fapt în faţă este această societate făurită de această ştiinţă a omenirii, această realitate, şi în mod cert este intrigant. Aşa că atunci când aveţi de a face cu această societate obişnuită, este foarte greu să ţii în perspectivă cultivatorii şi oameni obişnuiţi, şi este greu să te rupi de tot felul de ataşamente. Dar indiferent ce, sunteţi discipoli Dafa, aşa menţineţi-vă gândurile drepte în mintea voastră şi încercaţi să faceţi cât mai bine ceea ce trebuie să faceţi! Cultivaţi conformându-vă societăţii obişnuite în gradul cel mai mare. Nu trebuie să deveniţi călugări sau ca acei oameni care au lăsat în urmă lumea seculară. De fapt este deja cel mai convenabil din punct de vedere al formei. Dar acestea fiind spuse, este absolut că nu puteţi face compromisuri cu nimic atunci când vine vorba despre ridicarea xinxing-ului vostru. Unii oameni pot detecta, unii probabil nu pot detecta, iar unii probabil nu pot detecta atât de bine elevarea şi îmbunătăţirea. Dar toate acestea sunt absolut stricte şi precise. Ori de câte ori este complet cultivată o bucată, va fi asimilată în cealaltă parte, acesta fiind motivul pentru care în această parte a voastră nu simţiţi niciodată că v-aţi îmbunătăţit prea mult. Motivul este că schimbările de la suprafaţă sunt mici, dar schimbările din interior sunt imense. Deci în această stare este garantat că puteţi cultiva, garantat că vă puteţi îmbunătăţi, şi garantat că în procesul de cultivare, atunci când alunecaţi şi cădeţi din neatenţie, nu va avea ca rezultat coborârea nivelului vostru. Aceasta pentru că partea care a fost complet cultivată a fost separată. O dată separată, rezultatul nu va fi că partea cultivată şi corpul uman vor face amândouă o greşeală, aşa că astfel nu este uşor să-ţi cobori nivelurile. Aceasta pentru a ne referi la cultivare normală. Cât despre acei oameni care au trecut în partea opusă la momente critice, sau care au făcut lucruri care au persecutat Dafa şi discipolii Dafa - este altă problemă. În ceea ce priveşte cultivatorii însă, când vine vorba despre ridicarea standardului la care este ţinut xinxing-ul şi despre abandonarea ataşamentelor, aici nu este absolut deloc spaţiu de pendulare, iar standardul absolut nu poate fi coborât, pentru că trebuie să existe responsabilitate faţă de cosmos şi faţă de fiinţele simţitoare ale viitorului. Mulţi discipoli Dafa vor obţine statutul de fiinţe măreţe în viitor şi vor cuprinde multe fiinţe simţitoare şi chiar fiinţe nemăsurate. Aşa că dacă standardul vostru este coborât, atunci acel nivel al cosmosului nu va dura mult şi acel nivel al firmamentului nu va dura mult, aşa ca standardul trebuie atins.

Totuşi nu cădeţi în extreme fiind nerăbdători doar pentru că Maestrul v-a spus asta. Nu v-am forţat niciodată să faceţi nimic. Puteţi să cultivaţi în timp ce vă conformaţi cât mai mult posibil societăţii obişnuite, dar ca persoană care cultivă, ar trebui să ştiţi cum să acţionaţi. Trebuie să încercaţi cât mai mult să faceţi cât mai bine, şi să faceţi cât puteţi pentru a vă conforma standardului unui cultivator. Nu-mi place când deveniţi nerăbdători imediat ce îl auziţi pe Maestru că spune ceva. Acea nerăbdare vă face imediat să deveniţi extremi şi să nu [mai] faceţi lucruri normale, să gândiţi că „voi face numai lucruri de rectificare a Legii”. Dar asta nu merge, pentru că drumul pe care îl iau discipolii Dafa astăzi este calea cultivării oamenilor în viitor.

Aţi văzut efectul pe care îl au religiile în societatea umană atunci când moralitatea umană a căzut. Nu pot salva oameni, dar în schimb le subminează credinţa dreaptă. Cât despre cler, oameni care au lăsat în urmă lumea seculară şi cultivatori – oamenii obişnuiţi le-au acordat încrederea lor şi credinţa în zei şi speranţele lor. Când acei oameni nu fac bine, nu este numai un individ care nu face bine. Iar când un grup de cultivare sau o religie nu merge bine, nu este numai problema că ea nu merge cum trebuie. Va cauza degenerarea întregii societăţi şi va genera probleme pentru grupuri mari de oameni. Iar în acelaşi timp faptul că nu se mai crede în zei, pentru fiinţele simţitoare, pentru acele fiinţe simţitoare care cred în zei – este cel mai demn de milă şi mai tragic lucru. Aşa că în viitor probabil că nu va exista o asemenea formă a religiei. Poate că manualele pe care le va studia omenirea în viitor vor avea elemente ale Legii infuzate, iar cei care fac bine, sau chiar mai bine, în activităţile lor în societate, pot foarte bine să cultive. Discipoli Dafa când vă amintiţi tot ceea ce faceţi astăzi, nu este tot în acest fel? Nu este nimic tangibil în Dafa care să o transforme într-un fel de politică în această lume.

Voi face ca în viitor totul să meargă pe cea mai dreaptă cale, aşa încât oamenii viitorului vor fi binecuvântaţi. Această societate omenească va rămâne pentru viitor, aşa că toate acestea sunt o binecuvântare pentru vieţile şi fiinţele simţitoare ale diverselor niveluri în viitor, pentru că este o şansă şi o parte a armonizării şi perfectării fiinţelor de către Dafa. Deci, comparativ, societatea omenească în viitor va suferi schimbări mari şi diferenţe faţă de societatea umană de astăzi. N-au spus o mulţime de oameni că oamenii din viitor vor fi binecuvântaţi? Pentru cultivatorii din trecut cultivarea era grea. Mulţi oameni care voiau să cultive s-au gândit la o cale: a suferi şi a cultiva prin suferinţă. Cultivarea prin suferinţă poate într-adevăr elimina karma, pentru că erau cultivatori până la urmă, aşa că se puteau ridica. Dar chiar şi atunci când dădeau tot, nivelurile lor erau tot limitate şi majoritatea n-au putut trece de cele Trei Tărâmuri. Motivul era că nu exista Legea care să-i călăuzească în cultivare, iar ei nu cunoşteau standardele şi cerinţele Legii la diferite niveluri. Iar fiinţele de la diferite niveluri aveau greutăţi în a fi responsabile faţă de ei. Nu că zeii nu erau plini de milă faţă de ei, ci era legea generării reciproce şi dependenţei reciproce în cosmos, care funcţiona. Ori de câte ori cineva avea un gând, se produceau imediat elemente diferite care erau polar opuse - pozitive şi negative. Dacă aveai un gând de bine, răul apărea, dacă aveai un gând rău, acesta avea şi el efect. Aşa că o mulţime de cultivatori au vorbit de „binele şi răul care apar dintr-un singur gând”, dar cine cunoştea cu adevărat adevărul din spatele acestui lucru? Zeilor nu li se permite să acţioneze la repezeală. Salvarea oamenilor nu este ceva trivial. De ce atunci când Isus salva oameni şi făcea un astfel de bine imens, oamenii din cer au controlat lucrurile aşa? Şi chiar de ce l-au făcut să fie crucificat? La suprafaţă era vorba de faptul că suferea pentru păcatele oamenilor, dar de ce trebuia un zeu să sufere pentru păcatele oamenilor? De ce nu au intervenit zeii mai înalţi? De ce n-au putut zeii reduce direct păcatele oamenilor? În trecut era o Lege în cosmos şi totul era aşa. Din punctul meu de vedere era o lipsă de înţelepciune, în acest aspect, a vechii Legi a cosmosului, aşa că data viitoare nu va fi aşa. În viitor vor avea loc o mulţime de schimbări imense, aşa că pentru fiinţele simţitoare va fi minunat cu totul, o asemenea răutate nu va mai exista.

Deşi, vorbind relativ, legea generării mutuale şi a inhibiţiei mutuale nu va mai fi absolută în viitor, ea tot va exista, iar fiinţele pozitive şi negative vor exista încă. Aşa că atunci când vine vorba de nivelul cel mai rău, cel mai coborât, deşi nu va mai fi atât de ticălos ca nivelul cel mai coborât în trecut, tot nu va fi bun. Oamenii viitorului vor fi binecuvântaţi, dar numai comparativ cu oamenii de astăzi. Tot vor exista lucruri care produc karma şi suferinţă care să elimine karma omenirii, aşa că vor exista războaie, foamete şi dezastre. Va fi definitiv în acest fel, pentru că dacă n-ar fi aşa, atunci când păcatele omenirii ar deveni prea mari, dacă n-ar fi plătite prin suferinţă omenirea ar fi anihilată. Dacă omenirea n-ar avea suferinţă, n-ar şti ce este fericirea; nu este posibil ca acest loc uman să devină un rai. Aşa că exact pentru că suferă, o persoană poate să cultive aici şi poate genera karma atunci când lucrurile se fac rău. Societatea omenească va fi pentru totdeauna un mediu special.

Deci pentru a da omenirii cea mai mare binecuvântare, înseamnă a face ca omenirea viitoare să nu aibă standarde atât de coborâte ca cele ale omenirii prezente, iar aceasta este cea mai mare milă (aplauze). Când nimic nu este atât de ticăloşit, mediul va fi ridicat, vorbind relativ. Suferinţa nu va fi atât de puţină, şi totul va fi menţinut la un fundament, cu standarde mai ridicate decât cele ale omenirii curente şi va fi determinat de acel nivel al Legii. Aşa că pentru oamenii din viitor – oricine poate păşi în viitor este binecuvântat. Şi de ce este aşa? Pentru că Dafa a fost răspândită aici, acest loc a fost creat pentru Dafa şi fiinţele de aici au făcut sacrificii. Iar istoria a progresat până în acest punct astăzi, ceea ce este marea lor realizare, aşa că trebuie să se dea binecuvântări fiinţelor şi omenirii viitoare.

Bineînţeles, asta nu este un lucru simplu. Totul în cosmos se generează reciproc şi se inhibă reciproc, fiind interconectat cu orice alt lucru şi armonizat, şi aici mai există şi alţi factori şi motive care funcţionează. Aceasta înseamnă că atunci când asemenea schimbări se produc în lume, de fapt diversele dimensiuni şi niveluri din cosmosul mai mare îşi înalţă şi ele tărâmurile corespunzător. Şi este adevărat pentru fiecare nivel. Fiecare nivel.... când standardul în aceste Trei Tărâmuri se ridică, să ne gândim – nu te poţi ridica să fii cu zeii, aşa că locul în care stau zeii trebuie şi el ridicat. Şi cum nu s-ar face ca locul acesta unde stau zeii să ajungă la alt nivel al zeilor şi acel nivel al zeilor trebuie ridicat, rezultând că standardul la fiecare nivel se ridică. Asta înseamnă că mediul fiecărui nivel se îmbunătăţeşte. Normal, pentru a obţine aceste lucruri, mecanismele firmamentului şi alte lucruri, înţelepciunea Legii şi abilităţile sale vor trebui să atingă acel punct şi astfel va fi capabilă să facă să existe fiinţele şi ca fiecare faţetă a lucrurilor să devină mai minunată.

Ceea ce fac discipolii Dafa astăzi este stabilirea celor mai bune fiinţe ale viitorului. Aşa că pentru voi toţi, când vine vorba de cerinţele de xinxing sau standardul pe care voi cultivatorii îl puteţi atinge, aici nu aveţi nici un spaţiu de manevră – trebuie să atingeţi standardul.

Legea vă cere să vă conformaţi cât mai mult posibil felului de viaţă al acestei societăţi umane obişnuite, aşa că de dragul faptului că voi trebuie să puteţi trăi aici, nu puteţi face ca oamenii să vă considere stranii sau ciudaţi. Deşi există o mulţime de oameni care cultivă şi au părăsit lumea seculară, adevărul este că religia este încă o formă a condiţiei prezente a societăţii umane. În felul acesta, căile pe care le luaţi stabilesc de fapt o fundaţie pentru fiinţele viitoare. Asta nu este pentru a vă folosi în vreun soi de experiment. Legea a existat de mult timp. Voi o trăiţi şi acesta este un fel de proces, şi sarcina rectificării Legii este sigur că va reuşi. Probabil că aţi auzit din diferitele profeţii şi de la cei cu abilităţi că omenirea va avea o catastrofă. Dar nimeni nu a îndrăznit să spună că rectificarea Legii nu va reuşi, şi asta pentru că va reuşi fără nici o îndoială. Motivul este: nu contează dacă fiinţele pot pune în practică cerinţele pe care le impune Legea, rectificarea Legii va reuşi fără îndoială. Deoarece dacă rasa umană n-ar putea să treacă prin validarea Legii, Legea va crea toate fiinţele din nou, pentru că Legea are tot ce lipseşte, pentru că este deja acolo. Aşa că vorbind despre milă, vreau ca fiinţele vechii ere, după ce se conformează, să devină o parte a fiinţelor din noua eră. Asta vreau să fac.

În decursul istoriei oamenii au auzit fiinţe de la diverse niveluri vorbind despre multe genuri de milă, şi chiar zeii de la niveluri foarte înalte vorbesc despre milă. Dar toate formele lor de milă au standarde, nici una nu este liberă de propriile lor înţelesuri şi tărâmuri. Însă această milă măreaţă din timpul rectificării Legii nu a mai fost văzută niciodată de nici o fiinţă simţitoare din întregul cosmos. Ce înseamnă „graţia întinsă şi răspândită a Buddha”? (aplauze călduroase). Normal, fiinţele simţitoare ale viitorului vor ajunge să vadă salvarea fiinţelor simţitoare de către discipolii Dafa. Când vă veţi termina cultivarea, fiinţele simţitoare ale viitorului vor şti despre „graţia voastră, întinsă şi răspândită a Buddha”, însă oamenii viitorului nu vor şti despre mine. Numai voi puteţi şti despre mine, iar asta pentru că fiinţele simţitoare nu trebuie să ştie – şi de fapt nu merită să ştie – pentru ele este suficient să vă ştie pe voi. Iniţial nimeni nu ştia de mine şi în viitor iarăşi nu vor şti (Maestrul râde uşor).

Vieţile sunt complicate. Adevărul este că eu am parcurs deja procesul prin care un om devine zeu. Corpul meu de carne deja conduce paradisul Falun, iar în viitor veţi vedea o mulţime de „eu” din trecut şi poate că la momentul acela veţi crede din greşeală că sunt eu. De fapt esenţa corpului meu principal, adevăratul Sine Principal, este greu să fie cunoscut de fiinţe. Dar eu ştiu totul despre voi (Maestrul râde uşor) (aplauze).

Când am venit, am trecut prin procesul coborârii nivel după nivel. Vorbind în termenii zeilor foarte înalţi, există o Trinitate. Există concepte şi înţelegeri diferite despre această Trinitate la niveluri diferite. La nivelurile foarte înalte care au o formă fizică, Trinitatea se referă la Adevăratul Corp, Adevăratul Spirit şi Gând, iar aceea este Trinitatea. Aceasta este situaţia la niveluri foarte înalte. La niveluri chiar mai înalte nu mai este acesta cazul, totuşi. Acolo gândul şi corpul sunt una, nu există nici o distincţie. Acum voi vorbi de la acest nivel în care există un corp şi un suflet şi mă voi referi la Trinitatea compusă din Adevăratul Corp, Adevăratul Spirit şi Gând.

Când am ajuns jos la nivelul care avea o formă fizică, am început să-mi creez un Corp Adevărat şi am coborât nivel după nivel în firmamentul colosal. De fiecare dată am făcut ca numai acest Corp Adevărat să coboare. Cu alte cuvinte adevăratul meu „eu” este Corpul Adevărat. V-am spus asta mereu: am spus că sunt la nivelul cel mai superficial, şi pielea aceasta adevărată sunt eu. Aceasta pentru că la fiecare nivel, am creat mereu ceea ce este la cel mai superficial nivel, am creat mereu Corpul Adevărat, aşa că ajungând în acest loc al oamenilor Corpul Adevărat există acum în corpul de carne (aplauze). Aşa că am lăsat destul de multe Spirite Adevărate de-ale mele la diferite niveluri în decursul istoriei. Toate sunt Spiritele mele Adevărate din trecut, la niveluri diferite. Unele dintre ele gândeau că după atâţia ani nu mă voi mai putea întoarce, aşa că au decis să formeze un corp, cu fiecare dintre ele arătând exact ca mine în acel timp. Asta înseamnă că în universurile din viitor veţi vedea mulţi „eu” din trecut. Ei toţi pot intra în noul cosmos al viitorului după ce se conformează, pentru că aceasta este marea lor virtute şi binecuvântare – aceea de a fi fost „eu”. De fiecare dată am coborât cu un Corp Adevărat, aşa că de fiecare dată când corpul voia să coboare, Spiritele Adevărate voiau ca eu să nu cobor, pentru că ştiau că a coborî presupune o mulţime de greutăţi şi echivala cu a fi distrus. Indiferent de cât de sus vine un zeu, în ochii zeilor, când în final ajunge în acest loc uman, înseamnă că zeul practic a murit. Aşa că după ce am coborât pas cu pas, de la început până la sfârşit am făurit mereu un Corp Adevărat. Dar deşi acest Corp Adevărat a traversat o mulţime de niveluri de-a lungul unei istorii lungi şi şerpuitoare, până la urmă de unde provine această piele la origine? Cine este? Nici o fiinţă nu poate şti sau înţelege. De această dată am folosit corpul uman pentru a fi născut în lumea umană, luând cea mai superficială formă a unui om. Diferenţa este că Adevăratul Corp este înăuntrul corpului de carne, dar nici o fiinţă nu poate afla sau înţelege de unde a venit esenţa mea cea mai fundamentală. Asta am vrut să spun adineaori când am afirmat că va fi greu pentru fiinţe să ştie de mine în viitor.

Deci aş spune că am vorbit despre lucruri destul de înalte (aplauze). Dar voi sunteţi discipoli Dafa, corect, aşa că aţi auzit ceea ce aţi auzit şi nu veţi forma vreun soi de ataşament. Treptat, trecând prin procesul cultivării, unii dintre voi vor afla o parte din asta, iar unii poate veţi afla totul după Desăvârşirea finală.

Acum că am menţionat Desăvârşirea, vă voi spune că această Desăvârşire a voastră nu se va întâmpla pe neaşteptate, ca aceea a cultivatorilor de elixir din trecut, care explodau lucrurile dintr-o dată – nu este acea stare de cultivare. Atunci ce fel de stare de cultivare este Desăvârşirea pentru un discipol Dafa? Partea ta pe care ai cultivat-o complet ştie tot, şi acela eşti tu. Şi atunci când vine timpul ca partea ta cea mai superficială, această bucată de aici, să fie mutată dincolo, va fi ca şi cum te trezeşti natural dintr-un somn, este o astfel de stare de cultivare, nu este una de cutremurare a Pământului (aplauze).

Prin cultivare aţi ajuns toţi să vă dați seama din carte diferite adevăruri ale Legii, dar acestea sunt micile, micile înţelegeri pe care le primiţi aici în partea voastră umană. Şi ştiţi, adevărurile reale ale Buddha nu sunt lucruri care se pot desfăşura total în faţa corpului uman încă superficial al unui cultivator, aşa că „tu” de pe această parte poţi avea numai un înţeles general, în timp ce partea total cultivată are deja un înţeles complet al nivelului respectiv. Cu alte cuvinte atât timp cât eşti în procesul de cultivare, oricare ar fi nivelul la care ar trebui să fii, în acel tărâm al cosmosului partea ta cultivată complet ştie totul în oricare dintre nivelurile de mai jos, şi totul este absolut în faţa ochilor tăi. Acesta este adevărul pentru toată partea pe care aţi cultivat-o complet, până în punctul final în care ultima parte din voi va fi complet cultivată, moment în care veţi înţelege totul ca şi cum ar fi total natural. Suprafaţa voastră va fi ca şi cum vă veţi trezi din somn – aha – şi ce va trebui să faceţi, veţi face. Aşa este (aplauze).

Gândirea ta atunci nu va avea acest mod sau structură de gândire umană, deoarece structura gândirii părţii tale total cultivate este bazată în întregime pe standardul cel mai bun al unui zeu. Acel tip de gândire nu va intra într-un plan mental mai coborât, dar totul de pe planurile mentale mai coborâte îţi va fi cunoscut. De fapt, ştiţi, indiferent dacă vorbim despre Buddha Sakyamuni sau despre vreun alt zeu sau buddha, ei ştiau chiar şi gândurile creaturilor de genul vitelor şi cailor, ştiau şi gândurile fiinţelor mai coborâte, le ştiau pe toate şi pe de-a-ntregul, dar nu se duceau acolo; numai că le ştiau pe toate, asta e tot. Mai târziu, atunci când voi, discipoli Dafa, vă veţi termina cultivarea veţi vedea clar tot ce este mai jos decât voi şi veţi şti totul; dar modul vostru de gândire nu va fi ca al lor, nu vă veţi duce acolo, iar gândirea voastră va fi complet în tărâmul vostru. Aşa că mai târziu, când va veni timpul Desăvârşirii, poate că va fi exact ca trezirea din somn, voi aflând natural tot ceea ce există. Motivul pentru aceasta fiind că partea din voi care este complet cultivată este acum de ceva timp pe partea cealaltă, iar timpul de acolo nu este timpul de aici, din această dimensiune, sinele vostru de pe partea cealaltă a petrecut mult timp acolo şi a ajuns să ştie lucrurile bine, aşa că atunci când ultima parte din voi, de aici, este mutată dincolo, va înţelege şi ea totul (aplauze).

Acum este ceva despre care v-am vorbit înainte, despre faptul că acei cultivatori din trecut, când deveneau Iluminaţi îşi explodau elixirul, şi elixirul de la fiecare nivel al dimensiunilor era explodat, aceasta având pur şi simplu un efect imens asupra Pământului, cauzând alunecări de pământ, valuri, lucrurile zgâlţâindu-se serios. Se întâmplau toate acestea. Acum – discipolii noştri Dafa, însumează mulţi oameni, iar nivelurile lor de cultivare sunt înalte! Oh! – ar fi teribil de data aceasta, n-ar fi dezastre enorme în lume? Dar aşa ceva nu se va întâmpla. Va fi cu adevărat natural. Aşa că partea aceasta a Legii am luat-o în considerare atunci când am început această sarcină, aşa că fiecare aspect al acestei Legi este cel mai cuprinzător şi mai perfect.

De asemenea mai este ceva despre mulţi studenţi de-ai noştri şi anume ei cântăresc o grămadă de lucruri în minte – puţin din asta, puţin din cealaltă, de toate – şi de fapt când vă gândiţi la acele lucruri, tărâmul vostru a coborât. N-ar trebui să vă gândiţi la nimic, n-are nici un rost să vă împovăraţi cu lucruri. Maestrul are compasiune, vă va acorda clar cele mai bune aranjamente (aplauze). Nu este nevoie să vă gândiţi dacă aceasta este compasiunea Maestrului faţă de voi, pentru că este ceea ce aţi cultivat voi, este produsul propriei voastre virtuţi măreţe. Acesta este motivul pentru care Maestrul o poate face pentru voi.

Acesta este tot ceea ce voi spune (aplauze călduroase).

Cei care nu aţi făcut bine: grăbiţi-vă şi fiţi sârguincioşi. Mai trebuie încă să ţinem Conferinţe ale Legii. Trebuie să faceţi fiecare pas bine. Ştiţi, cu cât timpurile devin mai bune, am să v-o spun, cu atât mai puţine ocaziile predestinate, aşa că încercaţi absolut cât mai bine să faceţi lucrurile pe care ar trebui să le facă un discipol Dafa. Dar acestea fiind spuse, nu cădeţi în extreme. Nu puteţi cădea în vreo extremă. În clipa în care cădeţi în extreme vătămaţi calea pe care am ales-o pentru voi şi cerinţele pe care le are Legea pentru voi. Ar trebui să faceţi lucrurile pe care trebuie să le faceţi într-un mod normal. Dacă mâine va avea loc Desăvârşirea, astăzi tot n-o veţi şti. Şi presupunând că vreţi să deschideţi o afacere, ar trebui s-o faceţi. Orice ar fi, le voi armoniza pentru voi. Nu vă gândiţi la nimic! Faceţi tot ce trebuie să faceţi (aplauze călduroase).

Voi încheia urând Conferinţei Legii din Vancouver un succes complet. Mulţumesc tuturor (aplauze lungi).

18 mai 2003
Li Hongzhi

Nota traducătorilor: În timp este posibil să efectuăm modificări asupra traducerii, în încercarea de a-l face cât mai fidel textului original. Articolul se poate citi în limba engleză la adresa: //en.minghui.org/html/articles/2003/6/24/37227.html