Predând și explicând Legea la Conferința Legii de la Metropolitan New York

Salutări! (Aplauze)

Ați muncit din greu! (Aplauze) Poate că recent ați remarcat că prin eforturile continue ale discipolilor Dafa, prin clarificarea faptelor și cu ajutorul trimiterii de gânduri drepte, studierii Legii și cultivării voastre, ați determinat schimbări semnificative în ceea ce privește starea lucrurilor, înainte ca întreaga forță enormă a rectificării Legii să ajungă. Ființele malefice din diferite dimensiuni sunt într-adevăr foarte puține acum. Așa că ele nu mai pot forma persecuție și interferență pe o scară largă. Dar, atâta timp cât mai există, vor interfera cu studenții în locurile în care există înțelegeri neadecvate și atașamente în minte. Nu îi lăsați să profite de lipsurile din xinxing-ul vostru.

În prezent, au apărut unele fricţiuni printre studenți - şi trebuie să acordați toți atenție acestui lucru - nu puteți permite acelor lucruri minore să afecteze lucrurile importante pe care ar trebui să le facă discipolii Dafa. Vă voi spune, indiferent ce conflict apare, sau ce fel de situații apar, este cu siguranță din cauză că avem lipsuri în noi înșine. Asta este sigur. Dacă nu ar exista ceva ce lipsește, nimeni nu ar putea să profite. Când există conflicte de xinxing între studenții noștri sau lipsă de armonie atunci când colaborați împreună - și nu contează dacă incidentul este major sau minor - vă spun, sunt clar demoni care profită de lipsuri. Sunteți discipoli Dafa, deci partea din voi care a fost cultivată complet îndeplineşte în întregime standardul zeilor, dar suprafața voastră încă mai cultivă în Dafa. Practic, ca și discipoli Dafa, ar trebui să înfățișați starea unui discipol Dafa în fiecare aspect. Așa că atunci când uneori iau naștere conflicte de xinxing, acest lucru este cauzat de înțelegerea voastră sau atașamentele voastre legate de xinxing-ul vostru. Deși acele incidente sunt minore, de ele pot profita ușor ființele murdare, rele din diferite dimensiuni. Fiți atenți la aceste lucruri! Ați trecut prin testul malefic, așa că ar trebui să înțelegeți totul!

În sală sunt oameni din Europa, Asia, Australia și de asemenea din America de Sud și multe alte regiuni. Nu este ușor pentru voi toţi să stați aici împreună. Am mai menționat ceva înainte. Am spus: deși sunteți împreună acum, atunci când veți atinge Desăvârșirea nici unul dintre voi nu-i va mai putea găsi pe ceilalți (râzând). După cum știți, acest cosmos este incredibil de vast. Cele Trei Tărâmuri au fost create pentru rectificarea Legii și societatea umană a fost creată pentru rectificarea Legii, astfel că în trecut aici au venit ființe de nivel înalt din multe firmamente colosale. La timpul respectiv n-au venit în număr mare, și au avut o natură reprezentativă, venind în diferite perioade de timp pentru a coopera și a face aceste lucruri finale. Asta înseamnă că o mare parte dintre discipolii Dafa au venit împreună cu acele corpuri cosmice și toată lumea a format relații karmice. Odată ce veți atinge Desăvârșirea și vă veți întoarce, vă va fi aproape imposibil să vă vedeți din nou, chiar dacă ați vrea. Așa că ar trebui să prețuiți această parte a relației voastre karmice. În plus, acele relații karmice ale voastre au fost împletite unele cu celelalte, și de-a lungul fiecărei vieți au fost formate diferite relații karmice -- nu a fost ușor. Prin urmare, cooperați bine atunci când faceți lucruri. Chestiunile fiecărui discipol Dafa sunt chestiunile tuturor celorlalți. Nu creați distanță și dizarmonie între voi pentru niște lucruri mici, triviale. Nu puteți face asta, și ar trebui să prețuiți toate acestea. De asemenea, trebuie să cooperați în ceea ce privește lucrurile Dafa, și ar trebui să faceți o treabă bună cu cooperarea.

Pentru discipolii Dafa, în prezent există numai trei lucruri. Unul este clarificarea adevărului, și unul este trimiterea de gânduri drepte. Trimiterea de gânduri drepte are un efect asupra propriilor voastre corpuri și asupra lucrurilor din afara corpurilor voastre. Iar celălalt este să vă cultivaţi și să studiaţi bine Legea. Aceste trei lucruri sunt de cea mai mare importanță. Acum sunteți toți clari asupra scopului clarificării faptelor, care înseamnă a dezvălui persecuția malefică, a aduce la cunoștință oamenilor lumii și a informa ființele simțitoare din univers. Atunci când clarificați aici, straturi după straturi de corpuri ale voastre care au cultivat complet, clarifică și ele la diferite niveluri ale corpurilor cosmice. Trebuie să dezvăluiți persecuția și drama aceasta malefică și să permiteți oamenilor să o vadă clar, iar acest lucru înseamnă și suprimarea și eliminarea ei. Clarificarea faptelor este cea mai puternică şi este un act de compasiune măreață, din moment ce această persecuție este complet bazată pe minciuni și înșelăciune. Așa că voi sunteți toți clari asupra scopului trimiterii gândurilor drepte de către discipolii Dafa, care este în principal pentru a curăța ființele malefice care controlează rasa umană și o împing să facă rău împotriva Dafa și să persecute discipolii Dafa și oamenii lumii, și este pentru a salva rasa umană și ființele simțitoare, și pentru a înlătura obstacolele care au fost așezate în calea rectificării Legii. Așa că este de cea mai mare importanță. Niciun discipol Dafa nu poate neglija acest lucru. Nici nu puteți folosi vreo scuză pentru a neglija trimiterea de gânduri drepte. Deoarece, dacă nu vă curățați bine, nu veți putea face bine voi înșivă. Și dacă nu vă curățați bine, veți interfera cu alții. Al treilea lucru este să studiaţi bine Legea. Dacă nu studiați această Mare Lege bine, propria voastră Desăvârșire nu va fi asigurată. Mai mult, toate lucrurile importante făcute de voi legate de Dafa vor fi asemenea oamenilor obișnuiți care-și fac treburile, cu gândurile unei persoane obișnuite și cu baza unei persoane obișnuite, și atunci aceia sunt doar oameni obișnuiți, în cel mai bun caz aceia sunt doar oameni obișnuiți care fac fapte bune pentru Dafa. Din moment ce sunteți discipoli Dafa, nu vă puteți disocia voi înșivă de Fa când faceți lucruri. Voi încă sunteți [în procesul] de schimbare continuă a acestei părți de suprafață care nu s-a schimbat. De aceea nu puteți înainta fără să studiați Legea. Trebuie să studiați Legea bine. În procesul studierii Legii veți putea să eliminați în continuare acele elemente rele din voi, schimbând acea ultimă mică parte a lucrurilor din voi care nu a fost schimbată. De ce am accentuat mereu și v-am spus că trebuie să studiați Legea, studiați Legea și studiați bine Legea? Deoarece este de cea mai mare importanță.

După cum știți deja, discipolii Dafa au trecut prin procesul de Desăvârșire, iar istoria le-a acordat astăzi discipolilor Dafa o responsabilitate și mai mare: nu eliberarea voastră individuală și Desăvârșirea, ci salvarea mai multor ființe simțitoare. De aceea meritați să fiți discipoli Dafa. Așa că vi s-a acordat o asemenea responsabilitate măreață, istorică și o dată cu aceasta vi se va da și onoarea corespunzătoare. Eu nu am spus cine sunt. Dar în același timp rectific Legea. Astfel, ca discipoli Dafa, astăzi puteți rectifica Legea împreună cu Maestrul, aşadar mă gândesc că în ceea ce privește ce vă așteaptă în viitor -- nu v-am mai spus niciodată în mod specific, dar astăzi vă voi sugera -- va fi cea mai supremă și fără precedent onoare! (Aplauze) V-ați gândit la aceasta? Indiferent cine a persecutat Dafa, indiferent cine a persecutat discipoli Dafa, indiferent cât de înaltă este ființa implicată, acea ființă a devenit contraponderea ta. Indiferent cât de înaltă este, devine egală cu tine. Dar îi implică pe Domni ai firmamentelor colosale extrem de înalte, Domni ai firmamentelor colosale nelimitate și chiar ființe mai înalte, și totuși acele locuri cele mai înalte ale diverselor firmamente colosale ce au făcut lucruri rele împotriva Dafa au format un echivalent cu diferiţi discipoli Dafa ai mei. Gândiţi-vă cu toţii, ce înseamnă asta? Vă pot spune de asemenea că deși am o mulțime de discipoli Dafa care au fost omorâți în această persecuție, Legea a hotărât: ființele lor vor schimba pozițiile cu acele ființe cele mai înalte care le-au persecutat! (Aplauze)

Așa stau lucrurile. De ce s-au implicat asemenea zei de nivel înalt? De ce zei atât de înalți le-au determinat pe ființele de sub ei să persecute discipolii Dafa? Ei nu au participat direct, dar factorii lor au cauzat-o, deci cum ar putea ei să nu fie făcuți responsabili pentru asta? Au participat, așa că trebuie să fie făcuți responsabili pentru acea interferență. Aceasta este o lege a cosmosului. Altfel nu ar fi avut nimic de a face cu ei. Atâta timp cât există cea mai mică conexiune cu ei, trebuie să fie făcuți responsabili pentru acest lucru. Când ei nu mai merită să stea acolo, discipolilor Dafa le va fi permis să cultive în sus și să stea acolo. Acesta este modul în care funcționează.

De fapt, există multe lucruri pe care oamenii obișnuiți nu și le pot nici măcar imagina. Ele pot să pară obișnuite, dar lucrurile pe care le fac discipolii Dafa sunt cele mai magnifice, și sunt fără precedent. Vedeți, această persecuție împotriva discipolilor Dafa, este malefică până la extrem și a cauzat un vacarm imens, iar Marea Lege a cosmosului asigură salvare oamenilor în lumea umană - o astfel de Lege măreață este răspândită în lumea umană -- deci cum este posibil ca atâția oameni ai lumii să fie indiferenți și nemișcați? Ei sunt de fapt suprimați de către vechile forțe, și au fost sigilați strâns. Vechile forțe cred că a cultiva în perioada de rectificare a Legii și validarea Legii sunt lucruri ale discipolilor Dafa, iar ceilalți oameni nu merită să ia parte. În aceste circumstanțe este greu pentru oamenii lumii să realizeze adevărurile Legii Dafa și caracterul sacru al Legii. Dar oamenii sunt capabili să înțeleagă lucruri de genul "drepturilor omului" și încălcării libertății de credință. Așa că atunci când clarificați faptele, remarcile voastre ar trebui să se învârtă în jurul acestor subiecte, iar oamenii vor putea să înțeleagă și vor acorda sprijin. Atâta timp cât el mai are un simț de dreptate, sau mai are încă o parte bună și mai poate fi salvat, va acorda sprijin. Deci, atunci când vorbiți la un nivel prea înalt, efectul va fi de fapt rău. Aceasta deoarece oricine obține Legea în această perioadă de timp este un discipol Dafa, iar atunci când vrei să schimbi oamenii obișnuiți în discipoli Dafa imediat când clarifici adevărul, ești nerăbdător după rezultate. Oricine vorbește prea înalt atunci când clarifică faptele este irațional și are un efect dăunător. Iar dacă nu ascultă cuvintele de atenționare și este prea atașat, poate face lucruri rele chiar mai mari, și demonii pot profita de el. Dacă ați comis într-adevăr păcate de acest gen, demonii vor dori să vă doboare.

Așa că nici unul dintre aceste lucruri nu este minor și ar trebui să le tratați bine. Calea voastră, și cred că toți ați observat acest lucru, este de fapt foarte îngustă. Dacă deviați cât de puțin, nu veți mai putea fi la standardul unui discipol Dafa. Există doar o singură cale foarte dreaptă pe care putem merge, și nu putem devia niciun pic, deoarece acest lucru este cerut de istorie, și cerut de viețile ființelor simțitoare din cosmosul viitor. Cosmosul din viitor nu poate avea nicio deviație sau erori datorate faptului că voi aveți omisiuni în timpul rectificării Fa, deci este important pentru voi să faceți fiecare pas bine în timpul propriei validări a Legii. Doar pare că este ceva obișnuit. Nu lăsați nicio pată sau regret pe calea pe care mergeți atunci când validați Legea și în această perioadă când vă stabiliți virtutea voastră măreață. Acelea nu vor putea fi șterse niciodată. Bineînțeles, indiferent dacă este vorba despre cultivare, validarea Legii, sau curățarea persecuției cu gânduri drepte, această chestiune nu s-a terminat încă. Și din moment ce nu s-a terminat, pentru cei care nu au făcut bine este o șansă. Dacă la final tot nu gestionați bine lucrurile, când vine sfârșitul veți eșua. Atunci când a început persecuția, studenții din China și din afara Chinei într-adevăr nu au făcut bine o mulțime de lucruri. Când nu au făcut bine la timpul respectiv, se putea spune că le lipsea experiența, sau că nu trecuseră niciodată prin așa ceva, sau că nu știau ce să facă. Dar într-o clipită au trecut câțiva ani și nu se mai poate spune așa ceva. Acum știți clar și rațional cum să rezolvați lucrurile, așa că ar trebui să faceți chiar mai bine, iar ceea ce s-a întâmplat în trecut nu ar trebui să se mai repete.

Dacă mergeți bine în cultivarea voastră, va avea un efect în lucrurile majore din cosmosul viitor. Procesul Desăvârșirii individuale a discipolilor Dafa s-a încheiat, dar ca și discipol al meu, ca discipol Dafa, responsabilitatea pe care v-a acordat-o istoria astăzi nu se sfârșește cu Desăvârșirea voastră, vi se cer lucruri chiar mai mari, și se dorește să se stabilească pentru voi o virtute chiar mai măreață. Bineînțeles, aceasta înseamnă un Fruct al Statusului chiar mai înalt care vă așteaptă, și faptul că vă așteaptă responsabilități chiar mai mari din partea cosmosului. În felul acesta sunt ele legate. Am spus înainte că discipolii Dafa trebuie să-și continue eforturile atâta timp cât nu au făcut suficient de bine. Deși ați trecut prin procesul cultivării, ar trebui să vă cultivați să fiți chiar mai buni și să cultivați bine suprafața cea mai exterioară, partea rămasă care nu a fost cultivată complet încă, deci citirea cărților și studierea Legii este de cea mai mare importanță.

Știți ceva? Înainte am discutat despre Fa a "Ascensiunii în plină zi", iar aceasta se referea la corpul de suprafață care se ridică în plină zi odată ce este pe deplin cultivat. Dar știți ce fel de oameni se ridicau în trecut în plină zi? Niciunul dintre cei care s-au ridicat în plină zi nu trecea de cele Trei Tărâmuri. Motivul era că, în ochii zeilor din ceruri, corpurile umane de carne sunt cele mai murdare și absolut nu pot fi luate în ceruri. Așa că, indiferent cât de bine cultivai, nu se putea face. Nu puteai avea genul de puritate cerească și caracter sacru și nu puteai atinge starea respectivă. Dar ce fac eu astăzi nu este numai să vă schimb corpul la suprafață, şi nu este numai vorba despre a face posibil ca oamenii din lumea umană să cultive în Zei dincolo de Cele Trei Tărâmuri în viitor. De fapt este despre armonizarea întregului sistem cosmic. În trecut, aproape nimeni nu era capabil să cultive într-un Zeu din afara celor Trei Tărâmuri. După cum tocmai am menționat, chiar dacă se ridicau în plină zi, toți erau Zei dinăuntrul celor Trei Tărâmuri. Ei nu părăseau cele Trei Tărâmuri, dar erau Zei. Dar ceea ce doresc să fac eu astăzi şi prin metoda de cultivare pe care am conferit-o discipolilor Dafa este să stabilesc în cosmos o înțelepciune fără precedent, chiar mai înaltă. Scopul este să permit ființelor care cad jos în viitor să se întoarcă de aici -- cel puțin să aibă această șansă. Aceasta face parte din capacitatea cosmosului de a se armoniza singur. De ce pun eu aşa des accent pe acest lucru? Astăzi, abilitatea discipolilor Dafa de a ajunge până la acel ultim pas va crea calea pentru ființele umane de a deveni Zei. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie. În trecut, cei care au părăsit cu adevărat cele Trei Tărâmuri înainte erau toți spirite asistente. Un număr de ființe din cele Trei Tărâmuri au terminat cultivarea cu corpuri; iar ei erau toți Zei din cele Trei Tărâmuri, de asemenea. Dar acum nu numai că discipolii Dafa își vor cultiva corpurile în afara celor Trei Tărâmuri, vreau să cultivați către diferite niveluri, până la Regi și Domni ai nivelurilor extrem de înalte. Iar asta reprezintă de asemenea validarea înțelepciunii noului cosmos, și este una dintre formele în care ființele viitorului vor atinge starea de armonizare. Deci acesta nu este un lucru minor. Finalitatea ultimă a schimbării corpului de suprafață este atingerea purității celei mai înalte. Atingerea unui astfel de grad înalt este ceva care nu a mai fost făcut niciodată de Zei și niciun Zeu nu a îndrăznit vreodată să se gândească la asta, pentru că în ochii Zeilor tot ce este mai jos este murdar de nesuportat. De data aceasta am făcut un astfel de lucru. Desăvârșirea discipolilor Dafa creează precedentul și a creat această cale pentru viitor. Noi spunem "creat", dar în realitate Legea avea înțelepciunea cu mult timp înainte. Dar abia acum se împlineşte.

De ce a fost necesar să fie făcut în felul acesta? După cum tocmai am spus, deoarece cosmosul trebuia să fie armonizat. De fapt, au existat mulți, mulți alți factori. Dacă această cale este făcută deschisă, una dintre cele mai mari probleme va fi rezolvată, iar acesta este un lucru pe care niciun zeu din cosmos nu a îndrăznit să și-l imagineze. Știți cum există Zeii? Cei dintre voi care au fost în partea de mijloc a Statelor Unite poate ați văzut unii dintre acei munți arizi și stânci golaşe, care seamănă cu oamenii, în special cei din Sud și partea de sud a mijlocului țării, arată destul de mult ca Zeii. Unele dintre acele pietre seamănă cu Boddhisatvas sau Buddhas și unele arată ca alți Zei. De ce este astfel? De fapt acelea corespund Zeilor. Ele sunt partea cea mai de jos a Zeilor. Zeii din trecut au o corespondenţă cu planetele de suprafață, și au toți un sistem de circulaţie a vieții. Zeii se asigură că pietrele nu se dezintegrează, iar existența pietrelor garantează viața Zeilor; odată ce pietrele se dezintegrează, corpurile divine se dizolvă și unii Zei vor cădea. Aceasta este relația. Este de fapt controlată de Zeii de mai sus. Totuși, acest gen de corespondență nu este un proces de particule-ce-formează-particule, în care particulele mici formează particule mari, iar particulele mari să formeze un strat de particule și mai mari. Ci mai degrabă, este despre natura materială devenind din ce în ce mai puțină, însemnând că materia se estompează din ce în ce mai mult, până când se estompează la standardul unui corp divin; de fapt, materia devine de asemenea din ce în ce mai ușoară, până când ajunge la Zeii diferitelor niveluri și la cei mai înalți Zei. Bineînțeles, cu cât s-a estompat mai mult, cu atât este mai pură. Am spus înainte că atunci când discipolii Dafa au venit să participe la Conferința Legii din Europa cu avionul, părea că au călătorit foarte departe, dar în ochii Zeilor particula Pământ este ca un mic grăunte de nisip, atât de mic, iar distanța pe care ați parcurs-o este aproape ca statul pe loc. Așa este pentru oameni. Și de fapt Zeii au limitele diferiţilor Zei. Zeii trecutului călătoreau și ei în limitele lor, iar limitele rezultau din corespondența cu pietrele de pe Pământ. Ei nu se puteau nici disocia de ele și nici nu puteau aduce cu ei pietrele de pe planetele de suprafaţă din cosmos. Dacă şi-ar fi pierdut acele pietre corespondente ar fi fost ca şi cum şi-ar fi pierdut rădăcinile şi ar fi pierdut ceea ce le asigura vieţile, astfel că s-ar fi dezintegrat și ar fi fost distruși. Nu v-am spus niciodată aceste lucruri. (Aplauze)

Astăzi am dezvăluit acest lucru pentru voi. Asta înseamnă că problema a fost rezolvată. Atunci de ce spun că Zeii viitorului și noul cosmos din viitor sunt incredibil de minunate? Ar lua o lungă lectură despre Lege pentru a explica fiecare lucru minunat. După cum văd eu, Zeii din viitor vor fi cu adevărat ca Zei -- nu vor mai trebui să corespundă pietrelor de pe Pământ. Iar Zeii altor sisteme nu vor mai trebui să corespundă pietrelor și materiei de pe particulele de suprafață ale propriilor lor sisteme. Motivul este că, dacă în trecut zeii nu corespundeau cu cea mai coborâtă și mai mare materie, pierdeau sistemul de circulație a materiei lor și viețile lor nu mai puteau fi asigurate. Exista genul acesta de relație. Dar v-ați gândit la un lucru: pietrele sunt alcătuite din molecule, și bineînțeles, corpurile umane de asemenea. Deci, atunci când ați reușit în cultivarea suprafeței celei mai exterioare -- corpul material pe care îl are un om -- nu veți aduce cu voi această asigurare fundamentală? Oriunde veți merge, nu veți fi limitați de asta. Dar trebuie să obțineți puritatea și caracterul sacru cerut de nivelul respectiv. Și vă pot spune tuturor, în timpul rectificării Legii am schimbat deja lucrurile cele mai rele în cea mai bună și perfectă condiție. (Aplauze)

Zeii diferitelor niveluri au de fapt toți propriile lor sfere de aplicare la niveluri diferite, limitele ființelor de la nivelurile respective. În ceea ce privește ființele umane, nimeni nu le-a spus niciodată în ce fel de stare sunt zeii, iar acest lucru nu este permis. Vechiul cosmos se va dezintegra complet și totul va trece. Lucrurile despre care am vorbit aveau de a face cu trecutul. Viitorul nu va fi așa, este cu adevărat minunat. Zeii viitorului se vor desprinde complet de limitările zeilor din trecut și vor deveni chiar mai minunați, nobili și cum ar trebui să fie zeii. Așa că rectificarea Legii în corpurile cosmice nu este numai despre rectificarea ordinii cosmice, pentru că aceasta nu mai este suficient de bună, sau despre rectificarea Legii din trecut, pentru că aceasta nu mai este suficient de bună. Nu este limitat doar la asta. Dacă ar fi limitată doar la acestea, gândiți-vă, nu ar fi trebuit, de fapt, să fie făcută de mine. Am venit din cauza multor, multor probleme care trebuiau rezolvate la un nivel fundamental. (Aplauze) Asemenea vouă, indiferent ce spune Maestrul, acest corp de suprafață al Maestrului arată la fel ca al vostru, avem o înfățișare umană aici. Dar, după cum știți, voi sunteți cultivator, deci sunteți fundamental diferiți față de ființele umane. Bineînțeles, între mine și voi mai este încă o diferență, și deoarece v-am vorbit despre asta înainte, nu voi mai vorbi despre asta aici.

Ceea ce vreau să spun este că în timpul cultivării voastre trebuie să folosiți timpul cât mai bine și să vă cultivați bine. Indiferent cât de ocupați sunteți și câte lucruri aveți de făcut, nu puteți neglija propria voastră studiere a Legii și cultivarea. Este garanția fundamentală că veți putea face bine lucruri legate de validarea Legii, și este de asemenea garanția că veți fi capabili să ajungeți pană la final. Multe, multe lucruri par a fi obișnuite, dar onoruri magnifice speciale și infinit de minunate sunt toate înglobate acolo. Dacă puteți face cele trei lucruri bine, atunci totul este acoperit, totul este înglobat. Nu mai este mult timp rămas pentru validarea Legii. Uitați-vă numai -- maleficul se apropie cu repeziciune de sfârșit. Voi cei de aici din audiență ați trecut de 20 iulie 1999. Ați văzut cum erau lucrurile atunci și cum sunt acum. Nu contează cât de violent este răul în unele regiuni din China, nu mai este la fel. Iar acest lucru este valabil în întreaga lume. Oamenii sunt din ce în ce mai clari asupra aceastei persecuții malefice. Oamenii lumii se trezesc. Schimbări ca acestea apar numai atunci când maleficul a fost eliminat până la gradul respectiv. Numai când maleficul este curățat se pot trezi oamenii. Cu alte cuvinte, persecuția malefică nu se mai poate susține singură, iar timpul care i-a fost dat maleficului se termină. Dacă înainte de sosirea enormei forțe a rectificării Legii, vechile forțe cred că nu mai pot testa discipolii Dafa și stabili virtutea măreață pentru această Lege, atunci vechile forțe îi vor face să iasă de pe scena istoriei și vor intra pe poarta non-vieții, iar acest eveniment se va încheia. Așa că ar trebui să folosiți bine timpul. În această ultimă perioadă de timp, înainte de a se încheia, chiar nu ar trebui să lăsați garda jos și ar trebui să faceți ultimele lucruri bine. Maestrul nu vă conduce să vă revoltați ca acei revoluționari (oameni râd), Maestrul nu vă conduce să luați puterea politică de la cineva. Maestrul vă conduce să cultivați. (Aplauze) Ceea ce expuneți este maleficul, răutatea acelei bande politice de huligani, iar țelul este să suprimați maleficul, să eliminați maleficul și să eliminați persecuția împotriva discipolilor Dafa și împotriva Dafa (Aplauze). Nu înseamnă obținerea de lucruri ale oamenilor obișnuiți în lumea obișnuită. Așa că atunci când faceți lucruri, trebuie să le faceți din punctul de vedere al unui discipol Dafa. Trebuie să îi faceți pe oamenii obișnuiți să înțeleagă lucrurile pe care le faceți, și nu trebuie să îi faceți pe oamenii obișnuiți să creadă că urmărim vreun lucru obișnuit -- absolut nu! Desigur, începând de astăzi, aceea care nu înțelege este doar suprafața umană -- oamenii lumii de fapt știu. Și de ce spun eu că ei știu? Deoarece fiecare ființă are o parte care știe; ea știe despre ce este vorba cu Dafa. Lucrurile erau așa acum ceva timp deoarece elementele malefice au separat suprafața umană de partea din oameni care știe, și au manipulat suprafața umană care nu știe. Acum, acele elemente sunt treptat curățate și din ce în ce mai multe dintre ele sunt eliminate; ce rămâne devine din ce în ce mai puțin, iar oamenii lumii devin din ce în ce mai conștienți.

Cred că toți ați văzut epidemia care a apărut acum în China, nu-i așa? Nu a sosit o epidemie imensă? Pentru a o exprima în termeni umani, este Cerul care pedepsește oamenii. Noi, discipolii Dafa știm foarte bine ce țintește: țintește către cei care nu merită să fie salvați, acei oameni care sunt imposibil de salvat atunci când discipolii Dafa clarifică adevărul, și pe aceia care nu mai sunt folositori spiritelor malefice putrede. Aceasta este prima curățire. Cerul pedepsește maleficul, însă China minte încă pentru a acoperi numărul morților. Vă spun, numărul este imens și în afară de asta, nu a atins încă vârful. Cu toate că întreaga lume se simte speriată, lucrul cu adevărat îngrozitor n-a început de fapt încă. Aceasta nu este adevărata mare curățare, când Legea va începe rectificarea lumii umane. Va fi chiar mai îngrozitor atunci când sosește marea curățire, iar aceasta va ținti întreaga lume. Atunci când oamenii malefici înnebunesc, nu le mai este frică de nimic, dar când calamitatea vine cu adevărat în jos spre ei, vor fi șocați. Așteptați și vedeți -- acest an va fi unul cu evenimente. Se vor întâmpla o mulțime de lucruri.

O mulțime de studenți s-au grăbit aici din alte regiuni. Poate că au de întrebat o mulțime de lucruri. Nu voi vorbi prea mult deoarece nu doresc să vă iau prea mult din timp. Dacă simțiți că există lucruri despre care trebuie să-l întrebați pe Maestru, le puteți scrie pe bilețele de hârtie și să mi le dați aici, iar eu voi răspunde la ele pentru voi. (Aplauze lungi)

În trecere vă voi vorbi despre ceva. Maestrul tratează ființele simțitoare cu cea mai mare compasiune, iar acesta este cazul în fiecare situație. La fiecare conferință Dafa, atunci când am asistat, v-am numit de fiecare dată discipoli Dafa. Toți studenții care m-au văzut în circumstanțe publice -- m-am referit întotdeauna la voi ca la discipoli Dafa. (Aplauze) Dar există unii dintre voi care nu au format relații karmice cu mine de-a lungul istoriei. Ați intrat în timpul acestei răspândiri a Marii Legi și, relativ vorbind, aveți mai multe încercări. Există studenți de acest fel atât în China cât și peste ocean, iar încercările pentru voi se manifestă diferit. Totuși, presiunea pe eliminarea atașamentelor umane și presiunea asupra stării voastre mentale nu este în niciun fel ușoară. Dar indiferent de situația voastră, Maestrul cu siguranță vă va trata la fel. Atâta timp cât sunteți considerați discipoli ai Dafa, Maestrul vă va trata ca pe discipoli Dafa și vă va îndruma. (Aplauze) Dar trebuie să faceți bine voi înșivă. (Aplauze) Mi se pare că persecuția și chestiunea validării Legii de către voi în timpul persecuției au ajuns în stadiile finale. Nu mai este timp. Pentru cei care nu au făcut bine, ar trebui să vă gândiți la voi înșivă, ar trebui să vă examinați critic cu mare atenție. Aceasta este prima oară când am prevenit discipolii în acest fel. (Aplauze) Dacă puteți sau nu atinge Desăvârșirea depinde de voi.

Există încă unii oameni care mai fac unele lucruri rușinoase și murdare -- lucruri nedemne de Dafa și lucruri nedemne de titlul de discipol Dafa. Nu v-am tratat diferit. În final, atunci când nu puteți să pășiți către Desăvârșire, voi înșivă va trebui să purtați responsabilitatea! Maestrul nu încearcă să sperie pe nimeni. Oricine va pierde această șansă istorică, când va realiza ce a pierdut nu va mai vrea să trăiască nici dacă va fi rugat! Nu gândiți că deoarece Maestrul este mereu plin de milă, puteți profita de mila Maestrului! Există standarde pentru discipolii Dafa, iar Legea are și ea standardele sale. Nu este ca și cum îi amestecăm pe toți la un loc, unde se fac lucruri de mântuială după care pot să treacă mai departe. Spiritul fiecărei persoane este vizat, fiecare se cultivă cu adevărat și fiecare persoană se gândește cum să fie responsabilă de propria sa viață! De ce unii dintre voi nu puteți face acest lucru? Privindu-vă, Maestrul este atât de îngrijorat! Privindu-vă, Maestrul este atât de îngrijorat! Poate că vorbele Maestrului astăzi au fost dure, dar poate că nu ar fi mers dacă nu aș fi folosit un ciocan greu. Dacă eu nu vă pot salva, va fi regretul meu cel mai mare. Ar fi grozav dacă ați fi la fel de îngrijorați ca mine.

În regulă, în continuare vă voi răspunde la întrebări. (Aplauze)

Întrebare: Toți discipolii din Jinan transmit urările lor Maestrului.

Învățătorul: Mulțumesc. (Aplauze)

Întrebare: Discipolii Dafa austrieci transmit Maestrului urările lor. Discipolii Dafa din Urumqi, Xinjiang, transmit Maestrului urările lor.

Învățătorul: Vă mulțumesc. (Aplauze)

Întrebare: De fiecare dată când unele calamități se abat asupra ființelor umane, precum "9/11", actuala epidemie de SARS, și persecuția nebună împotriva discipolilor Dafa, sau de exemplu arestarea masivă a discipolilor Dafa în Piața Tiananmen de pe 1 Octombrie 2000, corpul meu experimentează deodată reacții puternice de eliminare de karma. Dar ele trec rapid. Înduram eu karma pentru oamenii obișnuiți sau existau alte motive?

Învățătorul: Fiecare dintre voi se află în procesul de cultivare, așa că nu există un astfel de lucru precum îndurarea de lucruri pentru alții. Poate s-a întâmplat ca vechile forțe să fi creat o situație în acele momente. Vechile forțe au făcut aranjamente meticuloase în trecut. Este greu pentru voi să suportați ceea ce este propria voastră [karma], ca să nu mai vorbim despre lucrurile altora (râsete). Dar, asta nu exclude cazurile în care voi eșuați în a trece testele cu bine sau când aveți atașamente sau faceți ceva greșit, dar nu ați înțeles, iar vechile forțe sau ființele malefice interferează și cauzează disconfort în corpul vostru. Mai demult acel tip de lucruri aveau loc des.

Întrebare: În procesul tragic lung și solemn al istoriei, de ce majoritatea oamenilor au jucat roluri pe care nu și le-au dorit?

Învățătorul: Asta este simplu. A fost exact ca și cum toată lumea juca, iar vechile forțe absolut nu v-ar fi lăsat să jucați conform propriei voastre voințe. Ele au aranjat cu siguranță totul în legătură cu asta, ca și cum ar fi existat un scenariu. Cu alte cuvinte, în diferite perioade istorice, ce fel de stadiu ar atinge această dramă, ce ar avea oamenii, și ce s-ar întâmpla după ce o perioadă istorică se încheia, tot drumul până la obținerea Legii în final și cum ar fi ajutat în obținerea Legii -- așa au aranjat ele lucrurile, iar acesta este motivul pentru care multe lucruri nu au ieșit așa cum ați sperat.

Întrebare: De ce a existat ideea "formare-stagnare-degenerare-distrugere" de atât de mult timp, înainte să apară "armonizarea fără distrugere"?

Învățătorul: Te gândești la toate acestea ca o ființă umană. De unde știi că a durat "atât de mult"? Există timpuri diferite în diferite niveluri ale cosmosului, iar asta înseamnă durate de timp diferite pentru ființele care sunt constrânse de timpurile de la diferite niveluri. În final, cât de lung [în termeni de timp] este universul? Pentru voi pare că am făcut rectificarea Fa de atât de mult timp, dar de fapt a trecut doar o clipă. Pe parcursul acestei clipe, în unele locuri au trecut o duzină de ani sau mai multe decenii, în unele locuri este aproape simultan, iar în unele locuri au trecut zeci de milioane de ani sau sute de milioane de ani, și toate acestea sunt cauzate de timpurile fixate pentru ființe în diferite dimensiuni. Nu vă puteți gândi la lucruri în termeni de timp uman.

Întrebare: Maestre, vă rog faceți lumină în două întrebări pe care le am. Care este diferența între privitul în interior al unui cultivator și examinarea sinelui unei persoane obișnuite?

Învățătorul: Cred că această întrebare este... Voi știți cu toții ce vreau să spun, dar tot o voi spune: se pare că întrebarea a fost ridicată de către cineva care este la început. Când voi cultivați în Dafa, și când fiecare discipol clarifică faptele printre oamenii obișnuiți, în ce mod pare diferit de oamenii obișnuiți care își văd de treaba lor? Voi sunteți toți cultivatori acum, deci cum sunt cultivatorii diferiți de oamenii obișnuiți? Voi mâncați, iar oamenii obișnuiți o fac, de asemenea, corect? Natura fundamentală este diferită, scopul final și fundația sunt diferite, scopul în viață pe care încercați să-l atingeți este diferit, și schimbările fundamentale din corp sunt diferite. În timp ce rasa umană caută lucruri, acumulează constant karma; în timp ce discipolii Dafa cultivă, ei își elimină karma și își transformă constant corpurile în corpuri divine. Ar putea acestea să fie la fel? Poate că arată la fel. (Aplauze)

Întrebare: Când a vorbit despre dinastiile Chinei și reîncarnare, Maestrul a menționat că Statele Unite provin din măreața Dinastie Qing, (Învățătorul: Eu nu am spus că Statele Unite provin din Mărețul Qing, nu-i așa?) (Oamenii râd) Australia provine din Dinastia Xia, dar Franța este o țară cu o istorie lungă. Deci, este asta o greșeală de tipar sau există o altă înțelegere mai adâncă?

Învățătorul: Vai, (oamenii râd) din moment ce mă numiți Maestru, vă voi răspunde. (Oamenii râd, aplaudă) De fapt, nu am spus că Statele Unite au fost Măreața Qing. Am spus că Statele Unite este Măreața Ming (oamenii râd) -- Franța este Qing. Desigur, asta este a vorbi în general, în termeni generali. Nu se aplică pentru fiecare persoană din acele națiuni, deoarece în trecut a existat un număr mare de oameni care au venit și s-au reîncarnat singuri, iar asta a avut loc în diferite regiuni. Franța este o țară cu câteva sute de ani de istorie, și este țara care a păstrat cel mai bine artele frumoase ale acestei civilizații umane. Nu a existat nicio greșeală de tipar în carte.

Întrebare: Am obținut Fa după "20 iulie". Când apare fenomenul karmei de boală, dacă o privesc ca și karma de boală și o recunosc, voi recunoaște eu aranjamentele vechilor forțe? Ar trebui să trimit gânduri drepte?

Învățătorul: Am discutat despre asta în Zhuan Falun. Eliminarea karmei nu implică pur și simplu eliminarea karmei. Deși acum voi cultivați, nu puteți gândi "Nu voi plăti mai multă karma, o voi elimina pe toată și am terminat." Nu puteți face asta. Ați creat karma făcând lucruri rele în trecutul vostru. Doar atunci când ați comis lucruri rele în societatea obișnuită voi generați karma. Nu puteți să nu plătiți datoria pe care o aveți. De aceea suferiți atunci când vă plătiți karma cultivând. Dacă nu ați suferi, nu ați simți nimic când karma a fost eliminată, ar fi doar o adiere plăcută de vânt. Știți, când erați la seminarii în zilele de început -- unii dintre voi au participat la seminarii ținute de Maestru -- când Maestrul a dat o dată cu mâna, voi ați ieșit din clasă fără nicio problemă de sănătate, vă simțeați ușori peste tot, tot corpul vostru era ușor ca o pană, iar sentimentul că erați bolnavi dispăruse, nu era astfel? (Aplauze) Dar nu puteți să-l rugați pe Maestru să o îndure pe toată pentru voi, deci trebuie să cultivați voi înșivă. [Altfel], când ați ajunge la un nivel înalt, Zeii ar arunca o privire și ar spune, "Toată karma ta a fost îndepărtată? Nu ai cultivat până aici? Putem permite asta? Nu." Când vă eliminați karma este dureros, și de aceea vă puteți îmbunătăți. Așa stau lucrurile.

Cât despre dacă sunt sau nu vechi forțe care interferează, când voi vă schimbați propriile voastre corpuri cele mai de suprafață, există o porțiune pe care trebuie să o îndurați singuri. Dar, relativ vorbind, nu este mare, și nu va avea un impact prea mare asupra validării Legii. Când apar greutăți mari, acela probabil este maleficul care interferează, și trebuie să trimiteți gânduri drepte pentru a-l elimina! Astăzi, ceea ce fac discipolii Dafa sunt lucruri care validează Legea, și sunt cele mai sacre și mai magnifice lucruri. Dacă voi faceți lucruri Dafa și se întâmplă ceva pe parcursul unei perioade critice pentru salvarea ființelor simțitoare, atunci cel mai probabil este interferență. Trebuie să o evaluați rațional. Nu fiți atașați și gândiți, "De fiecare dată când sufăr sau nu mă simt bine, trebuie să fie interferență. Nu pot accepta dacă sufăr sau nu mă simt bine. Trebuie să trimit gânduri drepte." Desigur, este în ordine pentru voi să trimiteți gânduri drepte. Gong-ul pe care îl trimiteți afară are grijă de lucrurile de care trebuie să aibă grijă, iar când este vorba de lucruri de care nu trebuie să se îngrijească, gong-ul va acționa conform cu Fa, deoarece acel gong a fost cultivat de cultivarea voastră conform standardului Fa. (Oamenii râd) Astfel că, mă gândesc că ar trebui să faceți lucruri în mod rațional.

Întrebare: Există relații karmice între conștiintele principale și conștiințele secundare?

Învățătorul: Unele au relații karmice, altele nu. Vorbesc doar despre oamenii obișnuiți, nu despre discipolii Dafa. În ceea ce îi privește pe oamenii lumii, deseori găsesc că o persoană a fost cineva sau altcineva în istorie, dar apoi la un alt loc descopăr că o altă persoană a fost cineva sau altcineva în istorie. Chiar și în Statele Unite, atât de departe și separată de ocean, tot găsesc acest fenomen. De ce? Asta înseamnă că oamenii au spirite principale, spirite secundare, și alte elemente. Am spus de asemenea că oamenii au de asemenea elemente ale corpului uman de carne. Deci este posibil ca mai multe persoane care trăiesc în același timp în lume să fi fost aceeași persoană în istorie. Sunt multe fenomene de acest gen.

Întrebare: Discipolii Dafa din Harbin trimit salutările lor stimabilului Maestru.

Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze)

Întrebare: Îndiferent cât de dur și periculos este mediul sau cât de violent este maleficul, noi îl vom urma cu siguranță pe Maestru și vom păși bine pe calea noastră finală. Maestre, vă asigurăm de asta!

Învățătorul: Mulțumesc! (Aplauze) Cred, acum cred cu adevărat. Când a început pentru prima dată persecuția malefică în jurul datei de 20 iulie 1999, puteam doar să privesc și să văd dacă veți putea reuși (râsete). Vă amintiți că am spus ceva, înainte de 20 iulie 1999? Am spus că dacă aș putea salva cu succes doar o singură persoană, lucrurile pe care le-am făcut tot nu ar fi fost făcute în zadar. (Aplauze) Vă voi spune, la acel moment nu eram sigur în mintea mea -- nu am știut dacă veți fi capabili să răzbateți în momentele cu adevărat critice. Desigur, dacă ar fi doar o singură persoană care să reușească în cultivare aș face cosmosul pentru ea, și ea ar avea tot. (Aplauze) Desigur, (râzând) acum nu avem doar o singură persoană. Este exact așa cum ați văzut. Acum cred cu adevărat. Gândurile drepte ale discipolilor Dafa nu pot fi subminate de nimeni. Succesul este o chestiune a realizărilor discipolilor Dafa în timpul perioadei de rectificare Fa, și este o chestiune dacă pot sau nu să fie salvați acei oameni ai lumii cu relații karmice, în timp ce rectificarea Fa a corpului cosmic este menită să reușească.

Întrebare: În numele discipolilor Dafa din Beijing, transmit salutări Maestrului.

Învățătorul: Vă mulțumesc. (Aplauze)

Întrebare: Am o altă întrebare, care este despre un anumit individ care ar putea fi un spion sau care a fost spălat pe creier. Putem să îi punem Maestrului astfel de întrebări?

Învățătorul: Iată cum o privesc eu. Dacă cineva este sau nu spălat pe creier este doar un lucru omenesc. Eu mă uit la fundamentele unei ființe. Oricine nu pășește bine pe propria cale își va păta propria istorie și va aduce daune și pierderi asupra propriului său viitor. Pentru a salva ființe simțitoare, Maestrul oferă cea mai mare compasiune. După cum am spus în lecțiile mele anterioare, mie nu îmi pasă dacă sunteți un spion sau ce fel de muncă faceți, eu vă tratez ca pe o ființă umană. Sunteți cu toții ființe umane mai întâi -- doar că meseria voastră este diferită. Nu ratați această oportunitate extrem de rară doar pentru că meseria voastră este diferită. Fiți responsabili pentru propria voastră ființă. Nu vă pot refuza salvarea doar pentru că meseria voastră este diferită. Dar, pe de altă parte, nu vă pot aduce la Desăvârșire și să vă păstrez în viitor doar pentru că munca voastră este specială, chiar dacă ați făcut lucruri care dăunează Dafa, sau când ați făcut un deserviciu pentru Dafa și discipolilor Dafa. Așa funcționează. Desigur, există încă șanse deoarece persecuția nu s-a încheiat, dar timpul se scurge repede. Ce să faceți și cum să îndreptați lucrurile depinde de voi. Profitați de fiecare zi!

Întrebare: Unii oameni nu pot renunța la Dafa, dar de asemenea nu pot renunța la caracterul lor uman. La suprafață ei cultivă și fac unele lucruri ce țin de rectificarea Fa, dar ei de fapt stârnesc probleme și creează tulburări, iar unii chiar se sinucid sau sunt homosexuali. Ce vor deveni acești oameni? Vor merge ei în dimensiunea demonilor? Și ce se va întâmpla cu cei care îi susțin pe ei?

Învățătorul: Eu știu despre toate acestea. [Până nu ajung în situația] în care nu am absolut deloc de ales, [până atunci] eu nu vreau să îi înlătur, eu observ și privesc aceste lucruri. Este cel mai bine ca acești oameni, dacă vor să se îndreptepe ei înșiși, să se trezească rapid -- să se trezească rapid! Dacă sunteți hotărâți să faceți asta, atunci spuneți-le discipolilor Dafa despre lucrurile pe care le-ați făcut și asta ar putea ajuta. Timpul devine foarte scurt. Eu sunt cu adevărat îngrijorat pentru voi. Nu luați mila Maestrului atât de ușor. Legea are standarde.

Întrebare: Cum putem să îi ajutăm mai bine pe colegii noștri cultivatori pentru a ne îmbunătăți ca grup?

Învățătorul: De fapt, când vine vorba despre acest lucruri specifice, încă trebuie să le faceți voi înșivă. Virtutea măreață trebuie stabilită de voi înșivă, iar calea cultivării trebuie parcursă de voi înșivă. Dacă v-aș spune cum să faceți fiecare lucru minor, v-ați pierde șansa de a stabili virtute măreață. Pe această cale a rectificării Fa, și pe această cale de cultivare, este menit să existe necazuri, este menit să existe tot felul de dezacorduri, și este menit să existe genurile acelea de persoane care tocmai au fost menționate de acel student. Este astfel deoarece vechile forțe gândesc, "Dacă discipolii tăi Dafa sunt atât de puri și nu au nicio interferență, atunci cum își vor elimina ei unele din gândurile lor rele? Cum puteți dovedi că Dafa voastră a ieșit dintr-un mediu atât de complicat și a stabilit virtute măreață?" De aceea ei au dorit să facă asta și de aceea au aranjat să fie unii oameni și ca unele lucruri să se întâmple -- au fost vechile forțe cele care au dorit să facă acele lucruri. Eu nu recunosc nimic din toate acestea. Atunci de ce nu scap de acei oameni? După cum tocmai am spus, am cea mai mare compasiune față de ei, eu aștept ca ei să se schimbe pe ei înșiși, și aștept ca ei înșiși să nu piardă această oportunitate. Asta este ceea ce gândesc eu în legătură cu acest lucru.

Întrebare: Cum ne putem îmbunătăți mai bine ca un întreg și cum ne putem eleva ca un întreg?

Învățătorul: Dacă voi cooperați bine unul cu celălalt, atunci o puteți face. Tărâmul fiecăruia este diferit, iar eu vă spun acum, Maestrul a văzut că unele diferențe dintre studenți au crescut. Nu era vizibil înainte, dar acum ele s-au mărit, iar cu cât se apropie mai mult finalul, cu atât mai mari vor fi diferențele. Astfel că este menit să existe diferențe în înțelegerile oamenilor. Cheia este să cooperați mai bine și să vă coordonați mai bine unul cu celălalt.

Întrebare: Care este rolul Americii Latine în rectificarea Fa? Cum ar trebui să facem mai bine în America Latină?

Învățătorul: Studenții din unele regiuni sunt afectați de mediile lor, de statutul lor de imigranți, și chiar de situațiile lor financiare, iar asta face ca validarea Fa de către ei să fie dificilă. Maestrul știe despre toate aceste lucruri. Dar indiferent ce, voi sunteți speranța pentru salvarea ființelor de acolo! În viitor veți vedea asta. (Aplauze) Dacă un grup etnic sau o țară nu are discipoli Dafa chiar acum, asta le va aduce o mulțime de dificultăți -- iar asta fără a exagera. Astfel, indiferent cât de puțini discipoli Dafa există într-un anumit loc, aceea este speranța pentru acel grup etnic.

Odată, un student m-a întrebat ce înseamnă "Grația Infinită a lui Buddha"? Cum ar putea să o înțeleagă ființele umane? Ei spun că Buddha având milă grandioasă și salvând oamenii din suferință și greutate înseamnă "Grația Infinită a lui Buddha" -- atât de superficială este înțelegerea oamenilor. Gândiți-vă, indiferent unde vă aflați, indiferent din care grup etnic faceți parte, din oricare regiune sau în orice țară sunteți, la suprafață sunteți o persoană comună, obișnuită, și sunteți doar încă o ființă, dar în realitate sunt întotdeauna oameni care au o relație karmică cu voi. Nu numai asta, după cum v-am spus de multe ori înainte, particulele de la nivelurile infinit de microscopice formează particule la nivelul imediat următor de mai sus, iar particulele de la următorul nivel de mai sus formează particule la următorul nivel de mai sus, formând continuu particule mai mari astfel. Iar în fiecare strat de particule există un număr infinit de ființe. Dacă mărești o particulă mică vei vedea că există, exact cum sunt pe Pământ și pe planete, nenumărate ființe pe ea. Gândiți-vă, câte particule alcătuiesc un corp uman? Iar acestea sunt doar lucruri din domeniul vostru. O ființă umană este de asemenea o ființă care există în domeniul acestui mediu, exact ca un burete care este cufundat în apă. Această lume este ca apa, iar ființele microscopice și materia sunt atât de numeroase încât densitatea este precum cea a apei. Oriunde vă aflați, în domeniul vostru există ființe microcosmice destul de uriașe, gigantice care corespund corpului vostru. Deci, când o persoană cultivă, nu ați cultivat doar straturile peste straturi ale propriului vostru corp, celulele straturilor peste straturi ale particulelor voastre au toate imaginea voastră. Și v-ați gândit la asta: după ce măriți celula unei particule, nu există încă nenumărate ființe pe ea? Și ar putea exista acolo ființe care să fie în formă de om? Deci cât de multe astfel de celule există? De fapt, pentru ființele microcosmice, celula ta este planeta lor. Și nu este vorba doar despre celule -- cât de multe particule microcosmice compun o celulă? O celulă sau o particulă microcosmică care are imaginea voastră este Regele tuturor ființelor în acea particulă, și toate ființele nenumărate de acolo sunt guvernate de acesta. Dacă nu vă cultivați bine pe voi înșivă, celulele nu vor fi bine cultivate; dacă v-ați cultivat pe voi înșivă bine, celulele sunt bine cultivate, iar ființele din domeniul jurisdicției celulelor voastre sunt bine cultivate. Gândiți-vă, când o ființă reușește în cultivare, câte ființe sunt cultivate cu succes drept rezultat?

În ochii Zeilor, nu este vorba că ființele mari sunt prețioase și cele mici nu sunt. Știți, există Buddhas chiar și în lumi care sunt atât de mici încât sunt considerabil de microscopice. Mărimea unei ființe nu contează -- nu este nicio diferență, și nu există nicio diferență în structură. Este doar că particulele care le compun determină mărimea corpurilor lor. Ființele sunt egale. Gândiți-vă, dacă o persoană este salvată și reușește în cultivare, cât de multe ființe nenumărate, incomensurabile vor fi cultivate cu succes și vor fi salvate? Dar, în timpul procesului de cultivare cu succes, este nevoie de atât de multă înțelepciune și atât de multă gândire și grijă pentru a reconcilia fiecare ființă individuală care este în grupul de ființe din nenumăratele microcosmosuri și macrocosmosuri. Este exact ca și cu salvarea voastră: problemele lor trebuie să fie rezolvate exact la fel. Ce înseamnă "Grația infinită a lui Buddha"? Gândiți-vă, când o persoană este salvată, cât de mult va trebui să dea acel Buddha care îl salvează? Pentru toate acele ființe din infinitele microcosmosuri care corespund persoanei, el trebuie să ajusteze corpurile lor bine la început, exact cum este făcut în timpul procesului vostru de cultivare, să le permită să obțină Legea, să îi facă să fie capabili să gestioneze lucrurile și să se ocupe de karma lor. Ce sarcină uriașă și implicată este aceasta! Ar putea aceasta să fie obținută fără compasiune? Așadar, cum ar putea oamenii obișnuiți să înțeleagă fraza "Grația infinită a lui Buddha"? Gândiți-vă, când o persoană reușește în cultivare, înseamnă că un sistem imens, gigantic este cultivat cu succes. Am spus mai devreme, și a sunat ca și cum aș glumi, că dacă doar o singură persoană ar reuși în cultivare, atunci aș face ca acea persoană să devină cosmosul. Indiferent cât de mare a fost corpul său cosmic, eu voi face ca toate structurile cosmosului să existe în domeniul corpului său. Acestea fiind spuse, nu insistați asupra acestui lucru. Maestrul este capabil să facă asta -- aceasta este ideea. Astfel, ca discipoli Dafa, indiferent unde sunteți, aduceți nemărginite binecuvântări ființelor de acolo, și așterneți pentru ele o fundație pentru viitor, o fundație pentru a fi salvate în viitor. Așa stau lucrurile.

Întrebare: Ar putea Maestrul să vorbească despre cum pot discipolii Dafa, în perioada de rectificare Fa, să meargă pe o cale dreaptă în termeni de cheltuire a banilor și a folosirii lucrurilor materiale?

Învățătorul: Da, în perioada de rectificare Fa a avut loc o schimbare specială a situației. S-a trasat o linie deja pentru partea istoriei voastre în care ați făcut cultivare personală. Pe parcursul acelei perioade era doar cultivare, și toată lumea trebuia să o facă în acel mod. Dar situația de azi din societate este diferită de cea de dinainte. După cum ați văzut, știința din ziua de azi a creat multe mijloace de transport și multe mijloace de mass media. Deci, gândiți-vă la asta, cu aceste mijloace mass media în particular, când o persoană vorbește într-un loc, oamenii din jurul lumii pot ști imediat despre asta, o pot auzi, și o pot vedea în același timp. Influența este semnificativă. Din perspectiva vechilor forțe, ființele malefice folosesc aceste lucruri pentru a desfășura persecuția și pentru a minți. Când discipolii Dafa se bazează doar pe gurile lor pentru a vorbi cu oamenii, uneori ei simt că este greu să salvezi mai mulți oameni. Desigur, unul dintre voi face cât zece sau o sută de persoane. Cu toate acestea, expunerea de către voi a minciunilor și a maleficului care a fost produs de toate mașinăriile de propagandă ale unei țări -- este încă destul de greu [de realizat]. Astfel, când faceți uz de aceste unelte media ale oamenilor obișnuiți pentru a valida Fa, a expune maleficul, și a salva ființe simțitoare, nu este greșit în principiu. Deoarece știința din zilele noastre a creat deja o societate specială ca aceasta, în timp ce validați Fa, vă trebuie unele resurse financiare pentru a face acele lucruri. Dar, în ciuda acestui fapt, începând de azi, când toate acestea sunt pe cale să se încheie, noi nu am primit niciun ban de la nicio țară, niciun guvern, nicio organizație, sau nicio companie. Tot ce am făcut a fost finanțat prin folosirea de către discipolii Dafa a propriilor salarii, venituri sau câștiguri.

Vechile forțe împiedică oamenii, și ele consideră că doar făcând lucrurile în acest mod sunteți voi remarcabili: "Sunteți capabili să validați Legea în circumstanțe atât de dificile, asta este remarcabil, și ați stabilit virtute măreață." Deci vechile forțe interferează cu rea intenție cu rectificarea Fa a mea, interferând cu validarea Fa de către discipolii Dafa, iar ei au afectat suportul oamenilor pentru Dafa și au blocat cu îndârjire sursele de finanțare în societate. În validarea Legii, discipolii Dafa au avut întotdeauna dificultăți financiare. Unii studenți au avut probleme în a se descurca. În aceste circumstanțe, voi validați Legea și faceți ceea ce discipolii Dafa ar trebui să facă, și asta este bineînțeles remarcabil. Dar eu nu recunosc aranjamentele vechilor forțe. Aceasta este o chestiune atât de serioasă -- rectificarea Fa are loc în întregul cosmos, și viitorul noului cosmos este creat! Legea a existat demult, și am venit cu această Dafa atotcuprinzătoare care armonizează totul. Nu am nevoie de straturile peste straturi de ființe să aștearnă nicio fundație pentru Lege, și nu am nevoie de straturile peste straturi de ființe sau ca oamenii obișnuiți să dea ceva pentru Dafa. Acelea sunt concepte și factori pe care vechile forțe le-au format în istorie, ele folosesc acele adevăruri ale vechii Fa ale acelor perioade de degenerare și distrugere pentru a interfera cu rectificarea Fa, iar efectul a tot ceea ce au făcut a fost dăunător.

Acestea fiind spuse, vă spun că tot nu puteți colecta bani de la studenți care depind de salariile lor pentru a se descurca. Principiul este că nu putem colecta bani de la studenți, și am spus asta cu mult timp în urmă. Printre discipolii Dafa există aceia care își conduc propriile afaceri și care au puțin mai mulți bani, iar dacă ei doresc să contribuie cu bani pentru a face unele lucruri, asta este în ordine, dar aveți grijă cât de departe mergeți cu asta. Când studenții noștri obișnuiți își folosesc propriile lor venituri pentru a face lucruri în timp ce validează Fa, aceasta, în principiu, nu este o problemă, și nu este nimic greșit în asta, deoarece folosirea propriului vostru venit pentru a valida Fa și a salva ființe simțitoare este virtutea voastră măreață. Când discipolii Dafa fac unele lucruri împreună în situații speciale, cum ar fi de exemplu, să spunem că unii dintre voi doresc să înceapă o companie media sau altceva, și strângeți niște bani împreună pentru a face asta, nu este nimic în neregulă cu asta, în principiu, de asemenea, deoarece nu este Dafa cea care face ceva, sunt discipolii Dafa pe cont propriu cei care încep o companie în societate, iar acela este un tip de muncă în societate; sunt discipolii Dafa care inițiază lucruri ei înșiși și se organizează pentru a le face, și nu este Dafa însăși cea care face asta. Desigur, discipolii Dafa crează condiții favorabile pentru clarificarea faptelor. Dar chiar și așa, vă spun, nu puteți pur și simplu să strângeți bani de la studenții noștri obișnuiți. Asta este scris în piatră. Cât despre cazurile în care cineva, care este mai bogat și a cărui viață de zi cu zi nu va fi afectată, contribuie cu ceva bani pentru a face lucruri Dafa, acestea sunt excluse de situația despre care am vorbit, din moment ce acelea sunt, până la urmă, cazuri izolate. Eu nu v-am spus niciodată să colectați unele "taxe de membru" sau să cerșiți de mâncare precum fac religiile. Nu puteți face niciunul dintre acele lucruri.

Întrebare: În ceea ce privește cultivarea bunătății (Shan), eu cred că incapacitatea noastră de a face multe lucruri bine se datorează insuficientei noastre cultivări a bunătății.

Învățătorul: Ar trebui spus astfel: când vine vorba despre oamenii lumii, noi ar trebui să facem tot ce putem pentru a-i salva și ar trebui să fim buni cu ei. Ar trebui nu doar să fim buni, noi ar trebui de asemenea să salvăm ființe simțitoare cu compasiune. În această persecuție, cei care au fost afectați cel mai mult sunt, de fapt, oamenii lumii. De fapt, acele ființe malefice doresc să folosească această persecuție pentru a distruge viețile oamenilor din viitor. Deci noi ar trebui să avem compasiune față de oamenii lumii, să le spunem faptele și să îi salvăm, și să nu îi lăsăm să fie eliminați în momentul în care Fa rectifică lumea umană.

Dar când trimiteți gânduri drepte, vasta majoritate a celor de care vă loviți sunt cele mai rele ființe din fiecare dimensiune, incluzându-i pe polițiștii imorali, de nesalvat, ai acestei lumi. Astfel, când vine vorba despre aceia, în special acele ființe stricate din alte dimensiuni care fac rău rasei umane, eu cred că nu putem fi indulgenți și nu trebuie să fim buni cu ei. Dar nici nu vrem să fim răi față de ei, și chiar mai puțin ar trebui să folosim răutatea pentru a supune pe cei răi. Aceia care vătămează oamenii lumii, care vătămează ființele simțitoare și interferează cu Dafa, pur și simplu nu mai pot exista, iar noi trebuie să ne ridicăm palmele și să scăpăm de ei. Desigur, ca și discipoli Dafa voi cultivați bunătatea, și nu aveți o parte rea sau vicioasă. Dar când vine vorba despre ceva care ar trebui eliminat, voi pur și simplu trebuie să-l eliminați. De asemenea, nu este nevoie să vă enervați -- nu trebuie să fiți răi față de ei sau să fiți supărați pe ei. Noi rămânem plini de compasiune și trimitem gânduri drepte pentru a le elimina pe acelea care nu ar trebui să existe. Așa ar trebui să fie [lucrurile].

Întrebare: Suntem din Canada. Procesul nostru durează deja de doi ani și înaintează prea încet. Se întâmplă asta deoarece am făcut slab?

Învățătorul: Ați făcut destul de bine. Eu spun adesea că noi nu căutăm să obținem niciun lucru din lumea obișnuită, corect? Când vine vorba de a face lucruri, eu consider cel mai important procesul, deoarece pe parcursul procesului voi puteți să faceți oamenii să vadă adevărul, pe parcursul procesului puteți salva oamenii lumii, și pe parcursul procesului puteți scoate la iveală adevărul. Chiar dacă până la urmă ei vor primi o sentință și îi inchideți în inchisori, voi tot trebuie să vedeți dacă ați obținut cel mai bun efect în salvarea oamenilor lumii și în expunerea răului, și dacă ați permis oamenilor să vadă consecințele înfăptuirii răului și dacă ați șocat și înspăimântat astfel ființele malefice. Desigur, dacă ei sunt găsiți vinovați de oamenii obișnuiți, atunci se dovedește pentru oamenii lumii că noi avem dreptate. Și desigur asta este foarte bine. Dacă voi obțineți acel efect care este chiar mai bun, Maestrul este de acord. Dar voi deseori puneți accent pe rezultate în loc să le explicați în totalitate faptele pe care ar trebui să le explicați în timpul acelui proces. Doar când toți oamenii cunosc adevărul pe care ar trebui să-l cunoască, validați voi Fa cu adevărat și clarificați faptele. Oriunde apare o problemă, mergeți și spuneți oamenilor faptele, și nu ar trebui să o faceți doar pentru a impinge înainte procesul, ci pentru a le spune faptele. Iar dacă procesul este blocat undeva, atunci acolo se cere ca voi să clarificați faptele, iar apoi poate că procesul va înainta în mod natural. Dacă în cursul procesului toată lumea realizează adevărul, iar oamenii lumii sunt salvați, și chiar acei oameni au aflat consecințele de a fi folosiți și natura malefică a celor care i-au folosit, și doresc să admită greșeala lor, atunci eu cred că este bine, chiar dacă noi nu mergem mai departe cu procesul -- nu este ca și cum noi ar trebui să-i pedepsim până într-un anumit grad. Dacă ei ajung să-și înțeleagă greșeala și să se revanșeze pentru ce au făcut, iar oamenii lumii știu despre asta, atunci asta este suficient de bine. Dar acestea fiind spuse, chiar dacă scopul principal pe care discipolii Dafa îl au este să salveze oamenii lumii, când vine vorba de aceia foarte malefici, voi chiar nu trebuie să îi lăsați să scape. Eu vorbeam despre asta din punctul de vedere al compasiunii și al salvării ființelor simțitoare. Cheia este să puneți accent pe a face bine cu ceea ce ar trebui să faceți pe parcursul procesului, iar rezultatul va fi oricare va fi.

Întrebare: Am fost interferat de karma de boală pentru un timp îndelungat, în special când meditez și trimit gânduri drepte, când mă concentrez, devine cu adevărat sever. Uneori am dificultăți în a respira sau am dureri.

Învățătorul: Când predă Fa, Maestrul nu o poate direcționa către un individ, iar cuvintele mele nu vor fi în totalitate direcționate către cazul tău. Unii dintre studenții noștri au experimentat într-adevăr situații care nu sunt în regulă. Dar vă voi spune, în majoritatea cazurilor, poate fi din cauza a două motive. Unul are de a face cu studenții noi: procesul vostru de cultivare este îmbinat cu procesul vostru de validare a Fa, iar pentru ca voi să recuperați, cultivarea voastră personală însoțește validarea voastră a Fa, și ambele progresează simultan. Celălalt motiv este că sunteți interferați. Când sunteți interferați nu puteți gândi mereu, "Eu trebuie să distrug pe oricine interferează cu mine, nimeni nu poate interfera cu mine." (Oamenii râd) De ce nu vă opriți și să vă gândiți la asta: de ce interferează cineva cu voi? De ce este capabil să interfereze cu voi? Este deoarece aveți un atașament sau pentru că aveți ceva la care nu vreți să renunțați? De ce nu vă uitați la voi înșivă? Adevăratul motiv se află în voi înșivă, iar acesta este singurul motiv pentru care vă pot exploata lipsurile! Nu îl aveți pe Maestru care vă păzește? Chiar și când o persoană obișnuită strigă "Falun Dafa este bună" astăzi, Maestrul îl va proteja, deoarece el a strigat acele cuvinte nu pot să nu îl protejez în fața maleficului. Și cu atât mai mult vă protejez pe voi, cultivatorii! În unele cazuri izolate, studenții chiar au căpătat o boală incurabilă. Dar gândiți-vă, atât de mulți oameni care au avut probleme de sănătate severe sau boli incurabile înainte să învețe Fa s-au făcut bine după ce au învățat Dafa, deci de ce se face că, pe de altă parte, unii studenți nu pot face lucrurile să meargă? Este deoarece Dafa face distincții între ființele simțitoare? Este deoarece eu, Maestrul vostru, tratez în mod diferit studenții? Chiar trebuie să vă întreb: cultivați voi cu adevărat? Ați urmat voi cu adevărat cerințele Dafa? Clarificați voi faptele cu modul de gândire uman de dezacord cu persecuția Falun Gong, sau validați voi Fa și salvați ființele simțitoare cu adevărat din poziția unui discipol Dafa? Da, vechile forțe au aranjat pentru unii oameni să intre, dar de ce majoritatea oamenilor pot gestiona lucrurile acum, dar tu nu poți? Nu v-am predat eu Fa?

Când apar probleme, când ceva nu pare în regulă, trebuie să vă uitați la voi înșivă! Uitați-vă unde ați greșit și ați permis maleficului să vă exploateze lipsurile. Dacă ați greșit, ar trebui să o recunoașteți și să faceți mai bine. Nu uitați, sunteți toți discipoli Dafa din perioada de rectificare Fa! Ați venit pentru a valida Fa! Cultivarea este grea, iar maleficul este și mai malefic în timp ce validați Dafa. Aceia care pot răzbi sunt meniți să fie Regi ai ființelor simțitoare.

Întrebare: În timpul primelor cinci minute de trimitere a gândurilor drepte, putem face eliminarea cu formula pe care ne-a predat-o Maestrul?

Învățătorul: Când trimiteți gânduri drepte nu ar trebui să continuați să recitați formula. Trebuie doar să o recitați odată și va funcționa, cu excepția circumstanțelor speciale. Dacă simțiți că nu puteți deveni calmi și vă reajustați gândurile drepte, asta este în ordine, dar este încă doar pentru acel moment. De fapt, când puteți fi cu adevărat calmi, un singur gând este mai mult decât suficient pentru a zgudui Cerul și Pământul, nu este nimic pe care să nu îl poată face, și este ca și cum imobilizează imediat și constrânge tot ce este acoperit de domeniul vostru; sunteți precum un munte, și îi stăpâniți instantaneu. Nu ar trebui să aveți mereu o minte instabilă. Nu puteți obține asta când mintea voastră este instabilă.

Întrebare: Putem îmbina scripturi cum ar fi "Când Legea este Dreaptă" și "Tathagata" cu unele programe de televiziune FGM relevante și să le difuzăm pentru oamenii obișnuiți?

Învățătorul: Nu cred că va fi nicio problemă. Cărțile mele sunt vândute public. Nu ar trebui să fie nicio problemă. Cât despre cum să faceți acele lucruri în mod specific, cât de mult ar trebui să difuzați, sau cât de mult ar trebui să faceți, acelea sunt toate lucruri pe care ar trebui să le gestionați voi. Maestrul poate doar să spună că nu este nicio problemă. Dar nu luați câteva cuvinte de la Maestru și le impuneți printre studenți care au o opinie diferită de a voastră. "Maestrul a spus asta, deci trebuie să o facem în cutare și cutare mod." Nu, nu puteți face asta. Deoarece lucrați ca parte a media, ar trebui să vă gândiți la cum să gestionați bine lucrurile și să cooperați și să lucrați împreună pentru a ajusta lucrurile bine.

Întrebare: Într-o zi, când dădeam materiale de clarificare a adevărului, un bărbat dintr-un grup turistic din Beijing m-a rugat să vă transmit salutări din partea lui când vă văd. Aș dori, de asemenea, să vă transmit salutări dumneavoastră, Maestre, din partea discipolilor Dafa din Nongan, Changchun.

Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze) Din ce în ce mai mulți oameni sunt conștienți de adevăr acum, și din cauza asta s-a întâmplat acest lucru. Înainte, când eram în Beijing, oamenii din tot Beijing-ul știau despre mine, indiferent dacă ei cultivau sau nu, toți știau despre un Maestru Li. (Maestrul zâmbește) Chiar dacă persecuția a fost severă, oamenii sunt conștienți. În timp ce clarifică faptele, studenții le-au permis oamenilor care nu știau multe despre Dafa să devină conștienți de adevăr, iar atât studenții din interiorul Chinei, cât și cei din exterior au făcut asta. Aceasta a făcut oamenii să vadă mai clar natura malefică a persecuției, și i-a făcut pe oamenii lumii să dezvolte o admirație față de Dafa și un respect pentru discipolii Dafa. Asta este inevitabil.

Întrebare: Un număr de studenți s-au devotat în totalitate rectificării Fa. Ei neglijează mâncatul și dormitul, și rareori fac exercițiile. Drept rezultat, unii studenți care nu sunt foarte ocupați, nu fac nici ei exercițiile. A face exercițiile nu pare să fie foarte important pentru ei.

Învățătorul: Toți cei așezați aici, ascultați! Ați auzit cu toții asta? Ar trebui să faceți bine cele trei lucruri pe care discipolii Dafa trebuie să le facă bine. Trebuie să faceți exercițiile. Atâta timp cât ziua Desăvârșirii nu a sosit, trebuie să faceți exercițiile, trebuie să studiați Fa și trebuie să faceți cele trei lucruri ale discipolilor Dafa. Cu siguranță!

Întrebare: Putem imprima și publica poemele dumneavoastră pentru copiii mici? Și putem folosi desenele studenților ca imagini în ele?

Învățătorul: Este în ordine să le dați copiilor să le citească. Dacă studentul este un artist profesionist, nu ar trebui să fie nicio problemă. Totuși, dacă desenele sunt făcute de către oamenii obișnuiți, atunci discipolii Dafa trebuie să fie gardienii. Da, pe voi cei așezați aici, vă numesc pe fiecare "discipol Dafa", dar modul în care [unii dintre] voi au acționat, chiar nu vă face să arătați precum un discipol Dafa, deci dacă sunteți rugat să fiți gardianul, atunci acesta este cu adevărat un lucru greu. (Oamenii râd) Aș spune să lăsăm tot Asociațiile Dafa locale să fie gardienii pentru acele lucruri.

Întrebare: În clarificarea faptelor eu simt adesea că îmi lipsește înțelepciunea. Se datorează asta faptului că starea cultivării mele nu este suficient de bună?

Învățătorul: Când vă lipsește înțelepciunea, este de obicei cauzat de faptul că sunteți anxioși, sunteți anxioși în mintea voastră să faceți ceva, dându-i importanță prea multă și dezvoltând astfel un alt tip de atașament. De fapt, cu multe lucruri, dacă vorbiți calm și cu blândețe cu oamenii și gestionați acele lucruri rațional, veți găsi că înțelepciunea voastră va curge înainte precum un izvor, și fiecare propoziție a voastră va merge direct la subiect, și fiecare propoziție va spune adevărul. Totuși, de îndată ce deveniți atașați și anxioși, sau aveți vreo intenție puternică, înțelepciunea voastră dispare, iar asta se întâmplă deoarece, în acel moment, ați revenit la partea umană, corect? Ar trebui să încercați să folosiți gândurile drepte cât mai bine și să încercați cât mai bine să fiți în starea unui cultivator, iar rezultatele vor fi excelente.

De fapt, este la fel când faceți alte lucruri. Cu gânduri drepte, mintea voastră nu este limitată, gândirea voastră va fi vastă și largă, iar înțelepciunea voastră nu va fi restricționată.

Întrebare: Ați menționat mai devreme că acesta va fi un an plin de evenimente. Ar trebui ca media noastră să-și crească vigoarea și să facă mai bine în ajutarea clarificării faptelor?

Învățătorul: Da, această persecuție este fondată pe minciuni. Chiar acum, cu acea mare epidemie în China, ei doresc să o mușamalizeze cu minciuni, iar oamenii lumii au văzut asta. Deci voi puteți expune minciunile; persecutarea Falun Gong se face în același mod.

Întrebare: În timpul Conferinței Fa din Hong Kong din luna februarie a acestui an, mai mult de șaptezeci de studenți din Taiwan au fost trimiși înapoi de către guvernul din Hong Kong. Studenții din Taiwan si Hong Kong merg pe canalele legale și dau în judecată guvernul din Hong Kong datorită faptului că a încălcat legea. Maestre, cum putem face mai bine acest lucru?

Învățătorul: De fapt, acest incident în sine a cauzat deja o oarecare vâlvă în lume. Ar trebui spus că voi ați făcut bine. Cât despre cum ar trebui să-l faceți în mod specific, ei bine, din moment ce i-ați dat în judecată, ar trebui să o faceți cu toată seriozitatea. Oriunde apare o problemă, acolo trebuie să clarificați faptele. Indiferent care va fi rezultatul final, prin faptul că faceți asta, veți avea șanse să interacționați cu mai mulți oameni și veți clarifica faptele pe scară largă. În circumstanțe normale nu aveți oportunitatea. Dacă doar opriți pe cineva să îi spuneți faptele v-ați putea simți puțin ciudat, corect? Acum că aveți ceva de făcut, mergeți și spuneți-le oamenilor.

Nu vă fie frică că agenții speciali sau consulatele vor crea probleme. De îndată ce ei fac asta, voi ar trebui să folosiți oportunitatea pentru a lăsa mai mulți oameni să știe adevărul. (Aplauze puternice) De fapt, voi sunteți discipoli Dafa, deci hei, voi vreți să le expuneți schemele! (Oamenii râd) Când ei stârnesc probleme, voi veți avea o oportunitate să clarificați faptele și să expuneți maleficul, corect? "De îndată ce voi, ființele malefice, vă apropiați, vă voi prinde și voi lăsa oamenii lumii să știe", acela este momentul perfect pentru a-i expune.

Întrebare: Cum putem îmbunătăți clarificarea faptelor către guvernele și media din Europa?

Învățătorul: Chiar acum Europa are deja o înțelegere destul de clară a acestei persecuții. Există un singur motiv pentru care [sunt trași înapoi]. Care este acesta? Guvernul chinez a făcut o înțelegere cu multe țări vestice după incidentul "4 iunie" din Piața Tiananmen, și anume, "Puteți critica problemele mele cu drepturile omului, dar nu o faceți în public. Putem discuta despre asta în privat." Ei au ajuns la acel tip de înțelegere cu multe țări. Multe țări europene au vorbit într-adevăr cu ei despre problema Falun Gong, dar oamenii lumii nu știu. Iar fără presiune din partea comunității internaționale, regimului ticălos nu-i pasă. Astfel că, în absența presiunii din partea opiniei publice, persecuția Falun Gong a devenit chiar mai agresivă și a scăpat de sub control. Astfel că oamenii lumii nu cunosc răutatea persecuției, iar guvernele unor țări constrâng media intenționat în a raporta despre ea. Și totuși, discuțiile lor din spatele ușilor închise au fost total eșuate, ele nu au absolut niciun folos. Ei au fost păcăliți de regimul malefic și au căzut direct în capcană. Aceea este cea mai ticăloasă bandă de nemernici care a existat în istorie, și absolut nu poate fi crezută. Eu cred că oamenii lumii ar trebui să vadă asta clar acum, și ar trebui să știe ce s-a întâmplat. Zeii nu vor închide ochii la ceea ce fac oamenii.

Întrebare: Cum putem face website-ul PureInsight mai bun în această perioadă?

Învățătorul: (Râsete) Cât despre cum ar trebui să faceți ceva în mod specific, asta de fapt depinde de voi. Când sunteți capabili să abordați corect ceea ce faceți, înțelepciunea voastră va juca rolul principal. Aceia dintre voi, studenții, care sunteți implicați în munca la website-ul PureInsight, mergeți pe calea voastră, de asemenea. Eu nu mă implic în nicio chestiune specifică, iar faptul că nu vorbesc despre lucruri în mod direct este pentru a vă lăsa o oportunitate de a vă stabili propria voastră virtute măreață în procesul de validare a Legii. Dacă ar fi să mă grăbesc să vă spun tot, voi ați pierde oportunitățile pe care le aveți. Cu cât ceva este mai dificil, cu atât mai multă virtute măreață se stabilește. Desigur, când aveți cu adevărat probleme pe care nu le puteți rezolva, sau când chiar nu puteți face bine, atunci voi spune ceva. Dar acum, nu este acesta cazul. Au existat cu siguranță realizări, și ar trebui spus că voi faceți [lucrurile] din ce în ce mai bine.

Întrebare: Ne puteți ilumina cu privire la cât de mult efort ar trebui să depunem în poziția Departamentului de Stat al SUA cu privire la capul maleficului din China?

Învățătorul: Acestea, de asemenea, este printre lucrurile pe care discipolii Dafa le fac pentru a valida Legea. Când vine vorba despre cum trebuie făcute anumite lucruri, vă voi spune despre ele în situații speciale. De fapt, a-l da în judecată în instanța de judecată a Statelor Unite nu mai este deja ceva care să facă Statele Unite să pară izolate pe plan internațional. Nu a fost început de asemenea un proces în Europa? De asemenea, nu a fost dat în judecată șeful "Biroului 610" în Franța? În plus, nu mai este un șef de stat, deci nu mai are imunitatea permisă unui șef de stat. Studenții noștri au spus-o destul de bine: relația Statelor Unite cu China nu echivalează cu relația sa cu el. Eu cred că asta a fost foarte bine spus.

Întrebare: Hong Kong se confruntă cu o serie de probleme, de la Articolul 23 la epidemie. Studenții au câteva întrebări. Ați putea, vă rugăm, să ne spuneți ce ar trebui să facem pentru a ne îndeplini mai bine misiunea istorică de discipoli Dafa?

Învățătorul: (Maestrul râde) Dacă chiar trebuie să vorbiți cu mine despre chestiuni specifice, atunci găsiți-vă un moment să-mi vorbiți despre ele în detaliu. Haideți să nu vorbim despre ele aici.

Întrebare: Salutări Maestrului de la discipolii Dafa de pe Insula Qinhuang, Shanhaiguan, Dandong, Nanchang și Dalian.

Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze)

Întrebare: Venerabile Maestru, ați putea rosti câteva cuvinte în plus pentru discipolii Dafa din Australia?

Învățătorul: Se presupune că, după ce am discutat cu studenții australieni anul trecut, schimbările din Australia ar fi trebuit să fie mari, dar nu cred că au fost suficiente. Înainte se presupunea a fi următoarea ordine: ei fac foarte bine aici în Statele Unite, apoi urmează Canada, apoi Australia și apoi Europa. Cred că acum, în unele aspecte, Europa a întrecut Australia. Dar Maestrul nu vă critică. Din moment ce m-ați rugat să spun ceva, (oamenii râd) atunci aș spune că ar trebui să faceți chiar mai bine, cu adevărat. Apar încă probleme din când în când. Oricând vă loviți de dificultăți, nu le puteți evita și nu le puteți ocoli. Oriunde există o problemă, acolo trebuie să mergeți și să rezolvați lucrurile și acolo trebuie să mergeți să clarificați faptele. Trebuie să vă amintiți asta! O dată ce o problemă apare undeva, acolo trebuie să mergeți să clarificați faptele. Nu o evitați, indiferent de cât de rea devine.

Întrebare: Se pare că există o distanță destul de mare între înțelegerile Fa la diferite niveluri de către studenții din diferite regiuni.

Învățătorul: Probabil că așa stau lucrurile. Din moment ce mediile de trai și numărul studenților sunt diferite, ar putea avea un anumit impact asupra împărtășirii experiențelor studenților și asupra studiului Legii. O pot spune doar în acest mod. Dar cred că, atâta timp cât voi citiți în mod serios cartea și o învățați temeinic, atunci când nu înțelegeți ceva, Corpurile Legii ale Maestrului vă vor da indicii și vă vor face să înțelegeți. Dar există un lucru: atunci când studiați Fa, nu o faceți în timp ce țineți de unele atașamente. Trebuie să vă calmați mintea și să studiați Legea cu adevărat. Nu studiați cu un scop în minte. Când studiați Fa, nu vă puteți lăsa mintea să zboare sau să se gândească la alte lucruri în timpul studiului Legii. Nu puteți face asta, altfel nu veți învăța nimic. Când studiați Fa, doar studiați Fa. Nicio interferență nu ar trebui să vă afecteze studiul vostru al Legii.

Întrebare: Ființele malefice nu le permit studenților din China continentală care au fost condamnați sau care sunt ținuți în lagăre de muncă să studieze Legea sau să facă exercițiile. Cu alte cuvinte, ei nu au condițiile să practice cultivarea. Cum pot ei atinge Desăvârșirea?

Învățătorul: Eu văd deseori astfel de studenți: "Nu mă lăsați să fac exercițiile, dar eu insist să le fac. Nu mă lăsați să studiez, dar eu insist să studiez. Eu pur și simplu nu voi asculta de voi, ființe malefice. Tot ceea ce puteți face este să mă amenințați cu moartea, corect?" Desigur, Maestrul v-a spus asta vouă, care sunteți cultivatori. Dar chiar și așa, Maestrul nu dorește să o spună, deoarece dacă oamenii obișnuiți o aud, ei nu vor fi capabili să înțeleagă. Vă spun că atunci când sunteți capabili cu adevărat să renunțați la gândul vieții și al morții, puteți face orice! (Aplauze)

În ochii zeilor, același lucru este adevărat în ceea ce privește aranjamentele vechilor forțe. Dacă țineți cu o mână de starea umană și nu renunțați, și țineți cu cealaltă mână de starea de Buddha și nu renunțați, atunci pe care o doriți, mai exact? Când puteți renunța cu adevărat, situația va fi în mod sigur diferită. Studenții din regiunile care au fost sever persecutate, sau din locurile care au fost serios distruse, ar trebui să se gândească la asta: ce se întâmplă de fapt? Unii studenți au spus că persecuția a durat atât de mult, și chiar și cei care au făcut bine înainte nu sunt la standard acum. Eu nu cred ca asta este adevărat. Aurul adevărat s-a revelat din ce în ce mai mult, nu este acesta cazul? Dacă sunteți într-adevăr capabili să renunțați la gândul morții, și nu aveți niciun fel de atașament, ar mai exista problema de a nu fi la standard? S-ar mai pune problema reformării voastre? Și s-ar mai pune problema ca voi să faceți asta sau cealaltă? Dacă toate sutele sau toate miile de oameni ținuți în lagăre de muncă pot face asta, vedeți dacă lagărele de muncă îndrăznesc să vă mai păstreze! Deși asta este ceea ce spunem, pare ușor de spus, dar nu în acel mediu. De aceea Maestrul nu dorește să discute despre lucrurile de acolo în timp ce predă Legea aici. Este greu acolo. Dar indiferent cât de greu este, v-ați gândit la cum va arăta viitorul vostru? V-ați gândit la faptul că viitorul vostru Status al Realizării trebuie să fie fundamentat pe virtute măreață magnifică? V-ați gândit la faptul că ceea ce veți obține este Fructul Drept al unui Zeu sau Buddha care a validat Fa? Ați renunțat complet și în mod real la caracterul uman datorită acestui lucru? Sunteți cu adevărat de nezdruncinat și solid, precum diamantul, și fără atașament și omisiune? Când lucrurile sunt cu adevărat astfel, ar trebui să aruncați încă o privire și să vedeți cum este mediul din jur.

Un articol publicat pe website-ul Minghui descria un student care spunea oamenilor faptele despre Dafa și care striga "Dafa este bună" oriunde mergea. "Indiferent unde mă duc ei, voi ignora tot ce spun polițiștii vicioși, și indiferent cât de violent mă bateți sau cât de rău mă înjurați, voi rămâne exact așa cum sunt." Lagărul de muncă a fost atât de speriat încât au trimis-o înapoi în grabă -- "Nu o vrem." Este deoarece și-au dat seama că, "Nu vom fi capabili să o convertim, și mai presus de asta, ea va influența un număr mare de oameni." (Oamenii râd) Iar ei de asemenea nu vor fi capabili să obțină un bonus. (Aplauze) Ei nu au avut niciun mod de a gestiona asta. Unde ar putea să o ducă poliția locală? Ei nu au avut niciun mijloc de a gestiona situația, așa că au trimis-o acasă.

Acesta pare a fi un comportament uman, dar de fapt nu este. Asta s-a întâmplat deoarece ea a atins deja acel punct prin cultivare și a ajuns cu adevărat la acel tărâm: "Acum că m-ați arestat, nu m-am gândit deloc să merg înapoi. Acum că am venit aici, am venit pentru a valida Fa." Deci maleficul a fost speriat. De asemenea, numărul ființelor malefice este destul de mic acum. Cu cât eliminăm mai multe, cu atât mai puține sunt.

Întrebare: Cum ar trebui discipolii care au obținut Fa după "20 iulie" [1999] să gestioneze îmbunătățirea ca întreg în comparație cu propria lor cultivare?

Învățătorul: În cultivare doar cultivați în acord cu cerințele din Zhuan Falun și lucrurile vor merge bine. Doar cultivați normal. Doar că dificultățile pe care le întâlniți ar putea fi îmbinate cu validarea Legii din prezent, deoarece discipolii Dafa validează toți Fa. Astfel, în procesul validării Legii, va apărea fenomenul eliminării de karma, iar acele dificultăți vor avea loc. Cu alte cuvinte, aceia dintre voi care au obținut Fa după 20 iulie ar trebui să faceți tot posibilul să faceți bine. De fapt, nu ați făcut mai mult [efort] decât alții, deoarece discipolii care au obținut Fa înainte de 20 iulie s-au dedicat deja pe ei înșiși și au trecut deja prin acel proces. Este cultivare, deci nu fiți intimidați de greutăți. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de greu este, voi sunteți cu siguranță capabili să răzbateți pe calea oferită vouă de către Maestru. (Aplauze) Atâta timp cât vă creșteți xinxing-ul, voi puteți să răzbateți.

Întrebare: Unii discipoli au spus că atunci când facem exercițiile în preajma consulatelor chineze, părțile noastre divine vor elimina în mod natural maleficul. Este această înțelegere corectă?

Învățătorul: Asta este corect, în principiu. Este adevărat, și asta este în ordine. Când un discipol Dafa stă acolo, nu stă acolo partea sa cultivată, divină, de asemenea? Asta este în ordine. Dar, indiferent ce faceți, nu puteți fi atașați de acel puțin lucru și să fiți mulțumiți cu asta. (Maestrul râde)

Întrebare: Chiar și acum încă descopăr că este greu să gestionez și să balansez bine a avea compasiune pentru toate ființele și a apăra demnitatea Dafa. Maestre, mă puteți ajuta și ghida vă rog în legătură cu asta?

Învățătorul: Intenția ta de a apăra demnitatea Dafa este corectă, dar cum o aperi? Le închizi gurile? Argumentezi cu ei? Vă spun, doar tratați toate ființele cu compasiune, și doar clarificați faptele oamenilor cu compasiune, și vei apăra demnitatea Dafa, și vei fi capabil să aperi demnitatea Dafa. (Aplauze entuziaste)

Demnitatea Dafa nu poate fi păzită cu mijloacele oamenilor obișnuiți. Apare la fiecare dintre discipolii noștri Dafa care experimentează adevărata compasiune și bunătate. Nu este creată, nu este creată de comportamentul uman sau de mijloace umane. Izvorăște din compasiune și se manifestă în salvarea ființelor simțitoare și în cultivarea voastră. Când voi cultivați bine ca un întreg, oamenii lumii vor spune că Dafa este bună și vor respecta cu toții Dafa. Am spus asta înainte persoanelor noastre din conducere: în Dafa, persoanele din conducere nu se bazează pe modurile pe care le folosesc oamenii obișnuiți pentru a gestiona lucrurile. Lucrurile se bazează pe inima voastră pentru Dafa și simțul vostru de responsabilitate pentru cultivare. Ați obținut-o cultivându-vă bine, iar oamenii vă vor admira și vă vor respecta. Dacă nu recunoașteți când greșiți, și vă purtați ca și cum nu ați greșit pentru a face oamenii să creadă că nu ați greșit, atunci nimeni nu vă va respecta, pentru că aceea este o abordare a unui om obișnuit. Același lucru este valabil și pentru cum văd oamenii lumii Dafa noastră. Dacă cineva spune că nu este bine, iar voi argumentați cu el în moduri ale oamenilor obișnuiți, sau încercați să-i închideți gura sau ceva asemănător, aceasta va face ca dezacordul să se înrăutățească. Noi ar trebui doar să ne comportăm bine și să gestionăm totul cu compasiune. Nu este nevoie să argumentați sau să dezbateți cu ei. Oamenii au o parte a lor care este conștientă, și vor fi mișcați la suprafața umană, de asemenea. Ei vor spune în mod natural că sunteți buni. Dar sentimentele studentului sunt de înțeles -- oricând cineva face rău Dafa îl supără. Astfel că, de fiecare dată când o persoană a adus prejudicii Marii Legi, ar trebui să mergeți și să vorbiți cu el. Vor exista oameni care nu pot fi salvați. Nu trebuie să vă îngrijorați în legătură cu oamenii care nu mai pot fi salvați, nu trebuie să argumentați cu încăpățânare cu nimeni, și nu este nevoie nici să le închideți gura, deoarece există căi pentru a le face față celor care sunt cu adevărat de nesalvat. Epidemia care a apărut în China are de a face cu acei oameni. Aceia care sunt de nesalvat vor fi eliminați. Nu sunt eu cel care face asta -- sunt vechile forțe cele care elimină oameni. Și, desigur, există de asemenea Zei drepți care elimină de asemenea oamenii răi. Când vine vorba despre ceva atât de semnificativ, desigur, dacă nu mi-aș da acordul, vechile forțe nu ar îndrăzni să o facă.

Întrebare: În prezent, în clarificarea faptelor, noi încorporăm lucruri care au avut loc printre oamenii obișnuiți, precum știrile despre epidemie, de exemplu, ca parte a conținutului pe care îl folosim pentru clarificarea adevărului, iar noi le furnizăm poporului chinez în cantități mari pentru a le reaminti.

Învățătorul: Este în ordine să le reamintiți. Când vorbiți despre anumite lucruri în public prin mass-media, oamenii obișnuiți nu o pot înțelege. Atunci puteți vorbi despre acelea în timp ce clarificați faptele, și puteți să le reamintiți oamenilor, nu este nicio problemă cu asta. În această societate a științei, mulți oameni nu cred în Zei, mai ales deoarece științele medicale din zilele noastre sunt parte din știința modernă, deci atunci când vorbiți despre acele lucruri, ei ar putea să nu fie capabili să înțeleagă, iar maleficul chiar va profita de șansa de a fabrica minciuni din această cauză. Deci nu este nevoie să vorbiți despre acele lucruri în public. Puteți să le arătați problemele oamenilor în timp ce clarificați faptele.

Întrebare: Ați spus că acum noi selectăm spuma culturii viitorilor cultivatori. Întrebarea mea este, am descoperit că unii dintre prietenii din jurul meu care susțin Dafa au descoperit că atunci când fac anumite lucruri bune pentru Dafa, ei întâmpină unele dificultăți. Se datorează asta atașamentelor noastre? Întreb, deoarece colegii mei cultivatori au spus că "unde sunt probleme, trebuie să fie deoarece tu ai o problemă." Sunt deranjat de asta. Sau este rezultatul persecuției vechilor forțe?

Învățătorul: Este greu pentru cineva să intre în Dafa acum în afara cazului în care el este extrem de ferm. De exemplu, unii oameni au învățat exercițiile, și dacă doriți ca ei să devină imediat discipoli Dafa, și după ce ei intră, îi conduceți să facă unele lucruri de validare a Fa, atunci vechile forțe vor interfera. Iar vechile forțe au o scuză puternică, și anume, "nu este suficient timp, iar dorința pe care a demonstrat-o nu este atât de puternică." Ei spun că dorința sa de a deveni discipol Dafa nu este atât de puternică. De aceea este greu de intrat. Dacă le cereți să facă muncă Dafa precum un discipol Dafa, atunci vechile forțe vor interfera. Aceasta este situația. Dar, în unele cazuri, nu este în întregime astfel. Există acest fenomen, de asemenea. De asemenea, unii oameni obișnuiți doresc să susțină Dafa, și din adâncul inimilor lor, ei vor să facă lucruri pentru Dafa. Acei oameni nu sunt interferați. Deci ceea ce spun este că, există o linie de demarcație între discipolii Dafa și cultivatorii din viitor.

Întrebare: În "Călătorind în America de Nord pentru a preda Legea" este menționat că până și ultima ființă nu mai este pură. La ce se referă asta?

Învățătorul: Așa este, chiar și ultima ființă nu mai este pură. Asta este adevărat. Dar acest cosmos este pur și simplu incredibil de imens, iar limbajul uman nu este capabil să-l descrie. Când am discutat despre ultima ființă, era numai o descriere figurativă. Dacă m-aș putea referi la acea ultimă ființă cu limbaj uman, l-aș insulta în mod direct. Știți, când se ajunge la un anumit nivel, ce este "ultimul" se schimbă, înțelesul său se modifică. Unii studenți m-au întrebat dacă "unu plus unu este egal cu doi" este adevărat în ceruri. Modul uman de gândire și logica umană nu există în ceruri. Înțelesul său se schimbă în final și nu mai este deloc astfel. Cât de larg este cosmosul? Cât de mare este corpul cosmic? Și cât de mare este ultimul corp colosal? Dacă toate acele lucruri au degenerat, atunci motivul trebuie să se afle în el. Chiar până la extinderea pe care am discutat-o deja, deși gândurile mele au ajuns la el, se pare că limbajul uman tot nu a ajuns la el, deci el a fost complet rece și indiferent. Chiar dacă el este pe deplin conștient se preface că nu știe. El gândește: "Cuvintele tale nu au ajuns la mine deloc." Iar asta s-a întâmplat deoarece conceptele conținute în limbajul uman sunt limitate.

De exemplu, taoiștii vorbesc despre Nimic. Dacă mergi pe teoria Daoistă, ei cred că Non-Ființa (Wuji) generează Supremul Ultim (Taiji), Supremul Ultim generează Cele Două Polarități (Liangyi), Cele Două Polarități generează cele Patru Faze (Sixiang), iar cele Patru Faze generează cele Opt Trigrame (Bagua). Ei gândesc că atunci când se ajunge la Non-Ființă, acela este cel mai înalt, că este în starea de Haos (Hundun) și că în starea de Haos, nimic nu există. Dar Daoiștii cu o înțelegere mai înaltă spun că, [la un anumit punct], nici măcar Haosul nu mai există, că este gol, că acela este cel mai înalt, și că nu există nimic. Gândiți-vă, aceste cuvinte par să fi ajuns la sfârșit, corect? Dar ele nu au ajuns. Și de ce nu? Cum poți vorbi despre acesta, din moment ce nu există nimic? Deci, ce ați zice să-l numim "nu există nimic", să îl numim "Vid" sau să-l numim "Nimic"? (Oamenii râd) Nu este asta ideea? Deci, când nu există nimic, dacă urmărești mai departe în microcosmos, în infinitul microcosmos, vei descoperi că ceva este din nou acolo. Dar acele forme de existență ale ființelor sunt destul de diferite de existența elementelor materiei din corpurile cosmice de dedesubt, iar adevărurile lor sunt diferite, de asemenea, și este ca și cum ele sunt total diferite unele de altele. Dar există ceva acolo din nou. În ciuda acestui fapt, la un anumit punct va fi nimic din nou, iar la un anumit moment, în timp ce urmărești mai departe vei descoperi că există ceva acolo din nou și că acela este chiar și mai microcosmic. Deci nu o poți înțelege dacă folosești limbaj uman pentru a o descrie sau înțelege. Când se ajunge la o scară mai largă, diferențele sunt chiar mai mari, și este chiar mai mult o chestiune diferită cu totul. Deci cum numiți acea stare? Aceea chiar nu poate fi descrisă de limbajul uman. Când ultima ființă nu mai este pură, înseamnă că nimic nu mai este bun, și acesta este motivul pentru care trebuie făcută Rectificarea-Fa.

Întrebare: Noi luăm în calcul [să facem] un concert legat de stoparea persecuției, cu participarea muzicienilor non-practicanți. Maestre, care este opininia dumneavoastră despre a avea oameni obișnuiți care iau parte în acest tip de concert?

Învățătorul: Nu am nicio obiecție. Dacă oamenii obișnuiți doresc să vină să spună că Falun Dafa este bună, nu îi poți opri din a face asta. Aceasta nu este o problemă. Dar dacă vin să expună unele lucruri ale oamenilor obișnuiți, atunci trebuie să fiți puțin atenți: pot anumite lucruri împărți aceeași scenă cu noi, într-un concert ținut de discipolii Dafa? Desigur, nu este o mare problemă cu muzica clasică. Dar cu muzica mai contemporană este greu de spus.

Întrebare: Venerabile Maestre, puteți vă rog să vorbiți despre ce ar trebui să facem cu materialele Dafa aruncate de oamenii obișnuiți, din moment ce ele conțin cuvinte sacre și simboluri?

Învățătorul: De fapt, în tot ceea ce faceți, intenția voastră trebuie să fie să salvați ființe simțitoare. Cu privire la materialele de clarificare a adevărului, de exemplu, când distribuiți pliante ar trebui să luați în considerare posibilitatea că oamenii ar putea să le arunce. Când vine vorba de asta, voi le prețuiți, deoarece sunteți discipoli Dafa, dar nu deveniți nervoși cu oamenii obișnuiți. Ar trebui încă să îi tratați cu compasiune. Dacă o persoană aruncă pliantul, noi putem spune doar că el a ratat oportunitatea. Dar când acea persoană într-adevăr nu este bună și este de nesalvat, Zeii vor privi ceea ce a făcut drept un păcat. Maestrul a spus următoarele: Eu ignor toate păcatele pe care ființele simțitoare le-au comis de-a lungul istoriei; Eu privesc doar la atitudinea unei ființe față de Dafa pe parcursul rectificării Fa. Eu tratez toate ființele de la toate nivelurile astfel. Dar când o ființă a persecutat cu adevărat discipolii Dafa sau a fost cu adevărat rea față de Dafa, noile și vechile sale datorii sunt toate numărate împreună în iad. Iar asta are loc deoarece pentru ființele care nu pot fi salvate, nu este permis ca acestea să nu plătească pentru păcatele pe care le datorau înainte, și deci pentru ele, noile și vechile lor datorii sunt toate numărate împreună. Discipolii Dafa cultivă Adevăr, Compasiune, Toleranță, deci ei au compasiune pentru toate ființele. Nu puteți să aveți compasiune doar pentru aceia care citesc materialele, și să nu aveți deloc compasiune pentru cei care nu le citesc -- nu puteți face asta (zâmbete). În salvarea oamenilor, trebuie să fiți răbdători, iar asta este compasiunea discipolilor Dafa.

Întrebare: Ne puteți spune vă rugăm, în rectificarea-Fa, în ce stare sunt factorii din cosmos care depășesc ultima ființă a vechilor forțe? [Este adevărat] că ei nu s-au gândit să se salveze pe ei înșiși înainte de rectificarea-Fa a cosmosului, sau există alte motive?

Învățătorul: Ultimul factor al vechilor forțe este malefic față de însăși rectificarea-Fa, este egoist, și este o încercare enormă pentru cosmos care a fost plantată pentru însăși rectificarea-Fa. Zeii vechilor forțe care sunt răspândiți peste tot au propriile aranjamente specifice pentru ceea ce doresc ei la diferite niveluri specifice. Deci la fiecare nivel ei au aranjat pentru succesul rectificării-Fa. Dar din perspectiva virtuții mărețe a Legii, vechile forțe de la niveluri mai înalte le elimină pe cele de la următorul nivel de mai jos, deoarece ele știu că oricine ia parte în rectificarea-Fa va trebui să fie eliminat -- aceasta este totuși Marea Lege a cosmosului, deci nicio ființă de la niciun nivel nu este demnă să o influențeze. Motivul pentru care spun că ultimele vechi forțe sunt malefice este că atunci când rectificarea-Fa atinge sfârșitul se descoperă că ele nu sunt nimic mai mult decât o încercare enormă plantată pentru rectificarea-Fa, și nu sunt nimic mai mult de atât.

Înainte ca rectificarea-Fa a cosmosului să înceapă, ele au avut planurile lor, care serveau propriilor interese. Eu găsesc că, odată ce încep să discut despre anumite lucruri, devine foarte mare și va lua un timp îndelungat. Dacă ar fi să răspund oricărei întrebări ale voastre în detaliu, ar putea dura zile, deoarece atunci când vine vorba de procesul care este implicat, cu cât mai înalt este nivelul, cu atât mai mult Legea pe care o predau se elevează de la adevărurile de jos, și devine deci dificil de înțeles dacă nu discut despre procesul din mijloc. Chiar dacă este atotcomprinzătoare și armonizează totul... Știți, există mici Roți ale Legii, mari Roți ale Legii, și Roți ale Legii chiar mai mari, și la fel precum cosmosul, Falun-urile sunt atotcuprinzătoare și armonizează totul, dar în corpuri cosmice mai mari există Falun-uri de asemenea, și există încă [Falun-uri] în corpuri cosmice mai mari și mai mari, și există încă [Falun-uri] în corpuri cosmice mai mari și mai mari și mai mari. Oricât de mare este un corp cosmic, există Roți ale Legii de aceeași mărime. Când se ajunge la nivelul de sus al corpurilor cosmice, există adevăruri mai mari acolo. Dar, în general, adevărurile din firmamentul colosal sunt conectate, atotcuprinzătoare, și armonizează totul, astfel că în timp ce au loc schimbări de la un nivel la altul, adevărurile Legii din corpurile cosmice se schimbă semnificativ.

Întrebare: Putem da în judecată în Taiwan acel cap al maleficului din China? (Oamenii râd)

Învățătorul: Când v-a persecutat, îl puteți da în judecată -- nu există niciun motiv să nu-l dați în judecată. (Aplauze) Atâta timp cât curtea [de judecată] acceptă cazul, îl puteți da în judecată.

Întrebare: Am citit Zhuan Falun din scoarță în scoarță în mod repetat, dar tot nu pot pricepe înțelegerile lăuntrice care au legătură cu rectificarea-Fa. Se datorează asta faptului că înțelegerea mea este prea slabă?

Învățătorul: Dacă vreți să vedeți cuvinte în Zhuan Falun care discută lucrurile rectificării-Fa pe care vi le spun astăzi, nu le veți vedea. Ca și discipol Dafa care cultivă, un discipol Dafa din perioada de rectificare-Fa, când vine vorba de ce ar trebui să faci, poți înțelege asta din Zhuan Falun și o poți pricepe din adevărurile Legii. Nu doar că poți înțelege lucruri până la acea extindere, și în ceea ce privește ce să faci în mod specific și cum poți face bine, dar pe măsură ce continui să citești cartea mai mult, vei fi capabil să vezi chiar și lucrurile următoarei etape -- vă poate arăta încă și acele lucruri. Și nu se oprește acolo: chiar și la ultimul pas vă poate arăta lucruri. Indiferent la ce nivel înalt cultivați, totul este acolo [în această carte]. Ceea ce ar trebui să facă un discipol Dafa se află în Ea. Dar dacă vă uitați la cuvintele de la suprafață, nu veți fi capabili să le descoperiți.

Întrebare: Maestre, ceea ce ați spus astăzi se referă la "Obținerea unui corp uman nemuritor, un Buddha", corect? Salutări dumneavoastră, Maestre, cu un Heshi.

Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor. Nu dați Legii pe care o predau vreun soi de definiție. Eu nu v-am spus care nivel al Legii îl predam. [N-am făcut asta] deoarece atunci când predau Fa, corpurile Legii ale mele de la toate nivelurile, tot drumul până la infinitate, toate predau, deci cărui nivel ai putea spune că aparține? Indiferent la ce nivel ai înțeles Legea pe care am predat-o, este doar ceea ce ai înțeles la acel nivel. Dar nu este limitat doar la asta. Corespondența cu corpurile umane despre care tocmai am discutat, de exemplu, aceea nu este în nici un caz despre a deveni un Buddha -- aceea este despre cum întregul sistem cosmic, sistemul corpului cosmic și sistemul firmamentului colosal sunt integrate și armonizate. Și a corectat problema Zeilor din vechiul cosmos care erau restricționați în trecut de formele viață. Asta este destul de semnificativ. Deci atunci când vedeți ceva, nu gândiți "Oh, asta este!". Sau când realizați ceva, nu gândiți "Oh, asta este!". Nu este, asta este doar ceva care ați ajuns să realizați bazat pe unde vă aflați acum.

Întrebare: Noi îi încurajăm pe colegii cultivatori să iasă afară și să își împărtășească experiențele în diferite ocazii. Dar unii colegi cultivatori gândesc că nu vor mai avea timp să studieze Fa dacă ies afară frecvent și că pot clarifica faptele din casele lor exact la fel, și pot face chiar mai bine și mai mult acolo.

Învățătorul: Dacă un discipol Dafa poate cu adevărat să atingă starea care este cerută discipolilor din perioada de rectificare-Fa de astăzi, atunci dați-i înainte și faceți asta. Dar dacă nu puteți atinge asta, atunci asta înseamnă că vă căutați scuze. Desigur, [evenimente] precum această conferință de împărtășire a experiențelor pe care le țineți sunt, de fapt, încă necesare. Dar eu nu doresc ca ele să fie ținute prea des, deoarece studenții noștri ar alerga din loc în loc, iar asta ar interfera cu alte lucruri de validare-Fa. Acestea fiind spuse, totuși, este încă necesar să țineți conferințe de împărtășire a experiențelor. Singurul lucru este că nu ar trebui să le țineți prea des. De asemenea, în ceea ce privește activitățile de validare Fa în grup, trebuie să le faceți, să cooperați unul cu celălalt, și să vă coordonați unul cu celălalt. Ați putea spune că faceți lucruri destul de bine acasă, dar anumite lucruri necesită cooperare și efortul tuturor, iar [dacă stați acasă] nu veți fi capabili să ajutați la efectuarea lor.

Întrebare: Uneori văd unele lucruri care sunt pe cale să se întâmple, incluzând dezastre în lumea umană. Este în ordine pentru mine să le notez pentru a șoca oamenii lumii? Sau sunt ceea ce am văzut aranjamente ale vechiului cosmos?

Învățătorul: De dragul salvării ființelor simțitoare o poți face strategic și cu înțelepciune. Dar nu șoca oamenii lumii. Ar trebui să salvezi ființe simțitoare. Ceea ce văd studenții implică două scenarii. Unul este următorul: corpul despre care tocmai v-am spus, corpul vostru care este în sfera propriului vostru sistem corporal -- și părțile discipolilor noștri Dafa care au fost complet cultivate, în particular -- cu cât vă este mai mare corpul, cu atât sunt mai numeroase ființele din cosmos care sunt acoperite și cărora îi corespund. Apoi lucrurile care se întâmplă înăuntru sunt de fapt lucruri care au loc într-o porțiune din cosmos. Ceea ce au văzut o mulțime de studenți sunt de fapt lucruri care au avut loc înăuntrul propriilor lor corpuri, dar acelea sunt lucruri care s-au întâmplat, de asemenea, în cosmos. Aceasta deoarece, în ceea ce îi privește pe discipolii noștri Dafa, dacă fiecare persoană cultivă bine, atunci, cu fiecare persoană care corespunde unui corp cosmic, veți acoperi întregul cosmos. De aceea trimiterea gândurilor drepte de către voi este atât de importantă. Deci, acesta fiind cazul, ceea ce vedeți, este de fapt doar o stare în care sunteți în cursul cultivării voastre, și este doar ce se manifestă în timpul cultivării voastre, și asta este totul. Desigur, va fi, în forme variate, corespunzător proiectată acolo unde sunteți pentru ca voi să vedeți. Uneori nu este ușor de deosebit ceea ce este din interior și ceea ce este din exterior.

Desigur, există de asemenea unii studenți care au văzut anumite lucruri care vor avea loc în cele Trei Tărâmuri ca întreg. Dar aceste cazuri sunt rare în ultimul timp, deoarece această istorie a fost rearanjată. Multe profeții, de exemplu -- indiferent dacă ele sunt corecte sau nu în ceea ce privește stadiul final -- pot șoca și înspăimânta maleficul, pot da indicii oamenilor lumii, și pot avertiza și trezi oamenii lumii. Deci ele pot avea anumite efecte pozitive. Discipolii Dafa nu pot face lucruri conform unor profeții, totuși. Ar trebui să faceți lucruri conform Marii Legi! Ar trebui să faceți lucruri conform cu ceea ce discipolii Dafa ar trebui să facă! Și nu ar trebui să faceți lucruri urmând altceva. Nu au fost multe dintre profețiile pe care le-ați folosit în timp ce clarificați faptele lucruri pe care le-ați adunat pentru a fi văzute de oamenii obișnuiți? Ați făcut-o pentru a-i face pe oamenii obișnuiți să învețe din lecțiile trecute din istorie -- chiar și oamenii din antichitate vorbeau despre aceste lucruri -- și anume, să prevină oamenii lumii. Ele nu sunt pentru ca discipolii Dafa să le folosească ca referințe în propria lor cultivare! Dacă discipolii Dafa nu întâlneau persecuția din zilele noastre, eu nu v-aș fi lăsat să scoateți la iveală acele profeții. Observați logica, corect? Discipolii Dafa ar trebui doar să facă lucruri conform Marii Legi. Voi creați istoria, voi creați viitorul, și orice este aranjat de oricine altcineva nu contează. Orice a văzut cineva este din trecut și a fost deja schimbat. Chiar dacă câteva evenimente se întâmplă să fie aceleași, acelea au fost aranjate doar ca fiind necesare de către aranjamentul în ansamblu, asta este tot.

Întrebare: Noi suntem discipoli care am obținut Fa după 20 iulie [1999], și am fost implicați recent într-un accident de mașină puternic, dar nimic nu ni s-a întâmplat și am fost în siguranță. Oamenii obișnuiți au spus că a fost miraculos. Am dori să îi mulțumim Maestrului pentru că ne-a dat o a doua viață. Când ceva de acest gen se întâmplă în perioada de rectificare-Fa, se datorează asta faptului că avem lipsuri și că permitem maleficului să profite de noi, sau a implicat factori de a plăti vieți?

Învățătorul: Eu cred că sunt două cauze. Una este: s-a întâmplat asta deoarece unii studenți nu s-au comportat bine? O altă cauză este: se datorează asta faptului că ei sunt studenți noi? Desigur, noii studenți au încercări, dar acea situație este relativ rară, și chiar dacă sunt încercări, de obicei nu sunt probleme majore. Indiferent ce, nu vă gândiți la ele ca fiind mare lucru. Nu contează dacă ceva rău s-a întâmplat, până la urmă [ceea ce contează] este: pentru un cultivator trebuie să existe elemente inevitabile implicate.

Întrebare: Câțiva discipoli au suferit încercări majore de karma de boală, și asta de ceva timp deja. Este în ordine ca noi să trimitem gânduri drepte ca grup și să îi ajutăm?

Învățătorul: Desigur că este în ordine. Am vorbit despre această problemă ultima dată. Dar unii studenți ar trebui să privească în interior și să se gândească la cât de bine au făcut cu adevărat. Ca o ființă magnifică din timpul perioadei de rectificare-Fa, cât de bine ai făcut în realitate? Nu spuneți, "Cum se poate asta întâmpla unui discipol Dafa?" de câte ori se ivește o problemă.

De un timp îndelungat deja, unii studenți pur și simplu nu și-au eliminat atașamentele lor fundamentale! Și pe măsură ce lucrurile s-au adunat, în final ei nu sunt capabili să le depășească și încercările lor devin mari. Când apar probleme, în loc să caute problemele în xinxing-ul lor, îmbunătățindu-se fundamental pe ei înșiși, sau să renunțe cu adevărat la problemă și să răzbească într-o manieră deschisă și demnă pe o altă cale, ei se concentreză pe lucrul care le este la îndemână -- "Doamne... de ce nu pot depăși încă acest lucru? Am făcut bine astăzi, deci ar fi trebuit să se îmbunătățească puțin. Mâine voi face chiar mai bine și ar trebui să se îmbunătățească puțin mai mult." El nu poate deloc să renunțe la acel lucru. La suprafață pare că el renunță la acel lucru -- "Priviți, fac bine acum." Faci bine acum, dar faci bine pentru acel lucru. Nu faci acel lucru pentru scopul de a face ceea ce un adevărat discipol Dafa ar trebui să facă!

Există într-adevăr o parte dintre studenți care ar trebui într-adevăr să se privească sincer pe ei înșiși [și să se gândească la] cum au făcut. Cât de bine ați făcut în realitate? Ați răzbit cu adevărat precum studenții din China continentală care validează Legea chiar și într-un astfel de mediu malefic și care sunt capabili chiar să renunțe la viețile lor când viețile lor sunt în joc? Dacă ați fi puși cu adevărat în acea situație, ați fi capabili să o gestionați? Desigur, nu spun că fiecare dintre voi trebuie să treacă prin acel proces. Dar nu este ceea ce întâlniți chiar acum același lucru? Puteți cu adevărat să răzbateți? Studenții noștri aparțin celor trei categorii precum am spus anterior, deci ei nu sunt la fel, și ei sunt meniți să acționeze în mod diferit pe parcursul cultivării. Nu gândiți că alți oameni nu au probleme deloc și că ei fac destul de bine în rectificarea-Fa. Este diferit. Situația fundamentală este diferită, și nu sunt referințe sau comparații de făcut. După cum am spus deja, în cultivare nu există referință și nu sunt modele de urmat. "Cineva a făcut asta și cealaltă, așa că voi învăța de la el și voi face la fel." Nu este la fel. Situația pe care o ai tu nu va apărea pentru el.

De fapt, pentru mulți studenți a trecut deja atât de mult, și mai ales după ce ați trecut de 20 iulie 1999, ar trebui să priviți bine multe lucruri la un nivel fundamental. Ar trebui să vă calmați și să analizați cu adevărat lucrurile. Nu gândiți că "acum că sunt un discipol Dafa, ar trebui să nu se întâmple nimic rău cu mine. Dacă se întâmplă ceva, atunci nu e în regulă." Și nu gândiți că ar trebui să treceți prin orice trec alți oameni. Situația fiecărei persoane este diferită. Cheia este cât de bine faceți voi înșivă. Lucrurile de care sunteți atașați în mintea voastră toată ziua sunt toate lucruri ale oamenilor obișnuiți, sunteți confuzi până peste cap din cauza sentimentelor, și totuși, atunci când vin încercările, voi spuneți "Sunt un discipol Dafa care a suferit încercări un timp îndelungat." (Oamenii râd) (Oftat)... Uneori nu doresc ca cuvintele mele să fie prea aspre, dar dacă ele sunt prea blânde, voi nu doriți să vă gândiți și să vă iluminați din asta. Se apropie de final. Ar trebui să gândiți pentru voi înșivă acum. Timpul nu așteaptă pe nimeni!

Când ziua Desăvârșirii sosește cu adevărat, dați-mi voie să vă spun, discipolii Dafa vor Zbura în Plină Zi, și toată lumea va fi capabilă să o vadă. (Aplauze) Aceia care nu vor fi capabili să se Desăvârșească, când va veni acea zi, tot ce veți putea face este să stați acolo și să suspinați! Pentru aceia care nu au cultivat bine, aș spune că va fi prea târziu să plângeți.

Întrebare: Recent a apărut un caz în jurul nostru, și anume un bărbat și o femeie care au o aventură...

Învățătorul: Cred că am vorbit despre asta chiar acum, am discutat deja despre această chestiune. Lucrurile pe care anumiți oameni le-au făcut îi fac nedemni chiar și de titlul de "student Dafa"! Ei nu merită nici măcar să fie numiți "ființe umane", și totuși ei încă se autodenumesc "discipoli Dafa"?! Eu vă aștept pe voi -- nu conștientizați asta?!

Uneori când văd lucrurile pe care le faceți, chiar mă simt trist. Și totuși, dacă ar fi să renunț cu adevărat la voi, asta chiar m-ar durea cu adevărat, de asemenea. Chiar nu doresc să vă abandonez pur și simplu. Dar voi chiar nu vă străduiți să vă îmbunătățiți! Pur și simplu nu vă comportați onorabil! Și voi chiar murdăriți reputația Dafa și faceți lucruri care sunt chiar nedemne de titlul de "ființă umană", și totuși vă autodenumiți discipol Dafa! Dați-mi voie să o spun astfel, ceea ce tocmai am spus este pentru toți aceia care au făcut lucruri care sunt nedemne de statutul de discipol Dafa. Ați face bine să spuneți oamenilor despre acele lucruri deschis. În acel mod, multe lucruri ale voastre vor fi eliminate și, în același timp, vă va face să vă fortificați hotărârea interioară [să vă corectați comportamentul]. Vă spun că pentru voi timpul este cu adevărat limitat acum. Pentru toți aceia dintre voi care au făcut acele lucruri rele -- și nu îi includ pe aceia care s-au corectat deja pe ei înșiși, vorbesc despre aceia care mai fac încă lucrurile rele, și aceia care oferă informații bandei malefice de escroci a Chinei comuniste -- momentul în care renunț cu adevărat la voi este momentul în care mergeți jos în iad! Eu chiar nu vreau să vă sperii. Deoarece încă nu s-a încheiat, este încă o oportunitate pentru toate ființele. Maestrul v-a așteptat pe voi din nou și din nou!

Întrebare: Există vreun lucru căruia ar trebui să îi acordăm o atenție deosebită în timp ce îi învățăm pe studenții noi să trimită gânduri drepte în timpul seminarului de nouă lecții?

Învățătorul: De fapt, nu trebuie să le spuneți studenților noi să trimită gânduri drepte (Maestrul râde), deoarece la acel moment abilitățile lor nu sunt încă atât de mari. Asta deoarece ei abia au început să învețe Legea, și trebuie să treacă printr-un proces. Nu fiți prea nerăbdători să îi faceți să trimită gânduri drepte.

Întrebare: Înțelegerea mea despre cultivarea individuală a unui discipol Dafa este că e direct legată de corpul cosmic care este conectat cu el. Când Legea rectifică firmamentul colosal, vor fi cultivatorii din viitor responsabili pentru corpurile cosmice care le corespund, sau vor fi acestea [corpurile cosmice] deja rectificate de Fa?

Învățătorul: Pe parcursul cultivării voastre, corpul cosmic care corespunde corpului vostru, indiferent cât de mare este, este rectificat pe măsură ce obțineți succes în cultivarea voastră, iar asta este sigur. Dar dacă nu cultivați bine, nu pot fi rectificate. Desigur, există un alt factor implicat, și anume, rectificarea-Fa -- când imensa forță a rectificării-Fa a mea sosește, cei buni vor fi păstrați, și ne vom ocupa de cei răi. Deci timpul de dinaintea sosirii rectificării-Fa este cea mai bună oportunitate pentru voi să salvați ființe simțitoare. Când sosește [acel] moment, nu va aștepta pe nimeni. De îndată ce forța imensă a rectificării-Fa sosește, oricum vor trebui să fie lucrurile, vor fi.

Întrebare: Toți studenții din Israel transmit salutări stimatului Maestru!

Învățătorul: Vă mulțumesc! (Aplauze)

Întrebare: Stimabile Maestru, vă rog, vorbiți-ne despre legătura dintre Moise, Israel, și rectificarea-Fa.

Învățătorul: Moise nu are nimic de-a face cu rectificarea-Fa. Dar vă voi spune ceva, și nu ar trebui să o spuneți la întâmplare oamenilor obișnuiți, deoarece ar fi dificil pentru oamenii obișnuiți să înțeleagă. Adevărul este că, Moise era de fapt Zeul care salva credincioșii Iudaismului. După ce evreii au părăsit Egiptul, Zeul care îi supraveghea era, de fapt, Moise. Ei îl invocau pe Yahweh, dar, de fapt, Yahweh nu salva oameni, deoarece Yahweh este un Zeu mai înalt; Zeul care salva oameni era Moise. Moise, Iisus, și Sfânta Maria sunt toți la nivelul de Zei care salvează ființe umane. Deci Moise era cel care supraveghea cu adevărat credințele evreiești. Acestea sunt lucruri despre care oamenii nu știu foarte multe. Ceea ce spun este situația reală. Rasa evreilor a fost creată de Zei, de asemenea, și deci ei sunt de asemenea un grup pe care ar trebui să încercăm să-l salvăm în rectificarea-Fa.

Dacă tot am atins acest subiect, dați-mi voie să vă spun câteva lucruri pe care vă va face plăcere să le auziți. (Toată lumea râde) (Aplauze)

Chiar acum am discutat despre statul Israel. Biblia spune că Yahweh i-a creat pe israeliți. De fapt, acest mic univers al nostru, micul univers la care m-am referit mereu, cum este numit acest mic univers? Pan Gu din legendele chinezești a fost cel care a creat cerul și pământul. El nu este chinez, și nu este o ființă umană a nici unei rase de pe Pământ. El este un Zeu în ceruri, este un univers. "Creația cerului și a pământului" de către Pan Gu a avut loc în timpul procesului când micul univers al ultimei perioade a fost distrus și micul univers a fost recreat. Corpul său este procesul ciclului de "formare-stagnare-degenerare-distrugere" al acestui mic univers, dar ființa sa nu este. Nu am vorbit eu despre Trinitatea Zeilor înainte? El are un Corp Divin și are un Spirit Adevărat. Spiritul său Adevărat nu este el, dar corpul său este micul univers despre care am vorbit. În legendele din istorie, oamenii lumii vorbesc despre cum a prins viață în felul următor: a luat naștere treptat o formă din starea de Haos, și apoi el s-a format; el a separat Cerul de Pământ, iar apoi s-a ridicat și a susținut Cerul. Cei care l-au umanizat din ce în ce mai mult au fost oamenii, atașându-i mai multe sentimente umane, în legende. Ceea ce le place oamenilor a distorsionat realitatea.

Știți, corpul uman este un mic univers și are straturi peste straturi de ființe simțitoare. Când universul Pan Gu s-a format inițial, exact precum un embrion în pântecul mamei, micul univers era doar o particulă în corpul cosmic mai gigantic. Corpul cosmic are toate elementele care pot forma viață. Când micul univers al ultimei perioade s-a încheiat în ciclul de formare-stagnare-degenerare-distrugere, corpul cosmic se pregătea deja pentru formarea unui nou mic univers. În starea de Haos de după explozia micului univers al ultimei perioade, acest nou mic univers s-a format treptat, iar Spiritul Adevărat al lui Pan Gu a intrat în el. În procesul formării, straturi peste straturi de substanțe dinăuntrul său au format straturi peste straturi de ceruri și pământuri, și în același timp au format miriadele de lucruri dintre straturile peste straturi de ceruri și pământuri, incluzând Zei precum Spiritul Adevărat al lui Pan Gu și straturi peste straturi de ființe simțitoare. Micul univers a fost apoi format. Corpul uman este format de particule mici care formează particule mari și particulele mari formează particule chiar mai mari, și astfel este corpul său -- particule mici formează particule mari, iar particulele mari formează particule chiar mai mari. Este exact cum știu oamenii, cu molecule care sunt formate de atomi și, în mod natural, moleculele pot forma apoi planete, planetele formează Calea Lactee și diferitele sisteme planetare, iar diferite sisteme planetare pot forma universuri chiar mai mari ale corpului cosmic. Acesta este modul în care este structurat. Ființele umane, sau oamenii de știință de astăzi, ei au văzut particulele, dar nu au văzut conexiunile dintre particule. Toate particulele sunt conectate împreună organic. Deci după ce a fost format Pan Gu, exact ca toate ființele simțitoare din cosmos, și el trebuia să treacă prin procesul de formare-stagnare-degenerare-distrugere. Ceea ce oamenii au descris în legende era procesul de "formare" a sa. De fapt, acum el a atins deja procesul final, procesul de "degenerare-distrugere" sau cu alte cuvinte, procesul îmbătrânirii și slăbirii sale. Astăzi este perioada de timp în care el a devenit degenerat după îmbătrânire și slăbire, și este deja în stadiul final... Folosirea limbajului uman pentru a vorbi despre Zei nu este plăcut urechii. Aceasta este doar pentru a spune că acum este o perioadă de timp în care lucrurile nu sunt bune, și de aceea rectificarea-Fa a început în acest timp.

În momentul în care s-a format, diferite niveluri de particule au luat ființă în cosmos, și pe parcursul procesului formării sale, acele particule formau ființe. Pământul nostru reprezintă o porțiune a corpului său, o porțiune a celulelor din corpul său. Planetele care au vieți pe ele exact precum Pământul nostru sunt răspândite pretutindeni în acest univers mic, doar că nu au vieți precum cele ale oamenilor de astăzi. Iar asta deoarece acele vieți sunt ființe de la cel mai de suprafață nivel al cosmosului, ele sunt ființe de la cel mai coborât nivel, și ele nu sunt în imaginea Zeilor. La origine nu exista nicio diviziune în Cele Trei Tărâmuri. Motivul pentru care există Cele Trei Tărâmuri este că Dafa urma să fie răspândită la nivelul de suprafață al universului mic, iar pentru acest motiv, această întindere a fost aleasă ca unic tărâm pentru 3 mari niveluri de vieți, deci a format propriul său sistem. Pan Gu este un Zeu, iar ceea ce se găsește în interiorul corpului lui Pan Gu este universul mic. Deci există diferite niveluri de Zei și ființe simțitoare în Cele Trei Tărâmuri înăuntrul tuturor corpurilor cosmice ale întregului univers mic, dar numai ființele din dimensiunile de suprafață au înfățișări urâte, ciudate, vicioase, de nivel coborât. Deci, în vremea aceea, Cele Trei Tărâmuri au fost create din necesitatea rectificării Legii. În cuprinsul celor Trei Tărâmuri au fost create sistemul solar și Pământul. Desigur, durata de viață a Pământului nu poate fi comparată cu cea a universului. Au existat diferite planete în această poziție a Pământului. Toate ființele de pe Pământurile anterioare au avut înfățisări ca acelea ale extratereștrilor, iar mediile lor naturale erau extrem de dure. Asta deoarece a avea ființe cu aspect de Zei în cel mai rău loc nu era permis. Ființele umane au aspect de Zei, deci cele de pe Pământurile anterioare aveau toate înfățișarea urâtă a extratereștrilor. Pentru a avea loc aici lucruri ce țin de rectificarea Legii și pentru a face posibil pentru toate ființele simțitoare din întregul cosmos să fie salvate -- chiar ființe simțitoare de la cel mai de suprafață nivel -- Cele Trei Tărâmuri și ființele umane au fost create aici. De ce au fost create ființele umane, în loc de a avea ființe precum extratereștrii care să asculte Legea? Motivul este că, dacă acele tipuri de ființe ar fi ascultat Legea cosmosului și ar fi devenit discipolii mei, asta ar fi fost același lucru cu a insulta cosmosul și toți Zeii. Astfel, după ce noul Pământ a fost creat, o parte din Zeii din ceruri au venit, iar ei au creat ființe umane pe Pământ după propriile lor înfățișări.

În China antică se spunea că Nu Wa a creat ființele umane. Zeii își folosesc abilitățile divine pentru a face lucruri, și nu trebuie să își folosească mâinile pentru a face lucruri. Iar structura corpului uman este complicată, nu este ceva pe care l-ai putea forma cu propriile mâini -- nu poate fi îndeplinit cu mijloacele neîndemânatice ale ființelor umane -- deci Zeii o fac cu puterea Legii lor. Gong-ul Zeilor este prezent de la microcosmos mai sus, către nivelul cel mai de suprafață, deci când un Zeu face asta în același timp, este făcut imediat, este făcut instantaneu. Iar el nu face lucruri în timpul oamenilor, el transcende timpul din dimensiunea umană, deci când privești la asta din timpul uman de aici, el și-a terminat creația instantaneu.

Mai multe tipuri de Zei au fost trimiși jos în acel timp. Unul a fost Yahweh despre care vorbesc evreii. Yahweh a creat oamenii de rasă evreiască. Acest tip de oameni include o porțiune din oamenii din sudul Europei; ei aparțin acestei rase. O porțiune a caucazienilor din Europa de Nord au fost creați de alți Zei. Patru tipuri de Zei Caucazieni au creat patru tipuri de caucazieni. De fapt, arabii obișnuiau să fie caucazieni de asemenea, iar ei obișnuiau să trăiască în regiunea de nord a Pământului, dar eu nu mă refer la plăcile continentale actuale, ci la plăcile continentale precedente, care s-au schimbat acum nouă mii de ani. Ei sunt oameni care au trăit în regiunea de Nord în trecut, iar schimbarea plăcilor continentale i-a mutat în locația lor prezentă. În istoria recentă, înainte ca Genghis Han să ocupe regiunea arabă, arabii aveau exact aceeași culoare a pielii ca și caucazienii și arătau ca europenii din zilele noastre, doar că aveau păr negru închis și ochi negri închiși. După ce armata masivă a lui Genghis Han a sosit, localnicii au ajuns să aibă sânge amestecat, astfel culoarea pielii lor este similară cu cea a chinezilor, și poartă semne ale trăsăturilor chinezești sau ale trăsăturilor europene. La origine ei au fost creați de un Zeu diferit.

Rasa indiană a fost creată de către Buddhas, și acesta este motivul pentru care dansul indienilor, felul în care se poartă, și gesturile mâinilor lor sunt similare cu cele ale Buddhas. Indienii sunt cu adevărat o rasă creată de Buddhas. Cât despre orientali, o porțiune dintre ei au fost creați de către Nu Wa, în timp ce altă porțiune a fost creată de către Daos. De fapt, pentru a o spune mai precis, cea mai timpurie rasă în zilele de început din America de Nord și America de Sud a fost rasa galbenă. Ei sunt numiți acum oameni ai rasei roșii, dar ei aparțin de fapt rasei galbene -- ei au fost bronzați de către soare. (Toată lumea râde) Oamenii adevăratei rase roșii au fost egiptenii antici. Probabil că nu este posibil să fie găsiți acum, deoarece o mare parte dintre ei au sânge amestecat cu negrii.

Negrii, de asemenea, au fost creați de către Zeii negrilor din ceruri, și nu doar de către un singur Zeu. Deci există diferențe în felul în care arată oamenii negri. Printre Zeii din ceruri, unii poartă îmbrăcăminte în timp ce alții se acoperă cu bucăți de pânză. Daos poartă îmbrăcăminte. Mulți Zei din ceruri se acoperă cu o bucată mare de pânză. Majoritatea Buddhas se acoperă cu o bucată de pânză galbenă, în timp ce vasta majoritate a Zeiilor caucazieni se acoperă cu o bucată mare de pânză albă. Putem vedea acest lucru în picturile și sculpturile antice. În trecut, europenii se înfășurau în mod similar cu o bucată de pânză albă. Iar Zeii oamenilor negri se înfășurau cu o bucată de pânză roșie în jurul corpurilor lor. În ceea ce privește Zeii, indiferent ce culoare are pielea lor, ei toți arată maiestuos. Pentru a răspândi Legea aici, trebuia creată înfățișarea ființelor umane, iar Zeii au creat ființele umane după propria înfățișare. De aceea se spune că Dumnezeu a creat omul după propria sa înfățișare, și este adevărat. Astfel au fost create ființele umane din zilele noastre.

În istoria trecută, înainte de a începe să predau Dafa, atât corpurile cât și sufletele ființelor umane pe care Zeii le-au creat în vremea aceea, erau formate în cele Trei Tărâmuri. V-am spus despre procesul de dezvoltare al rasei umane, procesul treptat de dezvoltare și de îmbogățire al ființelor umane. Când s-a ajuns în perioada recentă de timp, oamenii erau deja capabili să fie destul de raționali, iar modul lor de gândire era coerent. Iar când această etapă a fost atinsă, predarea Dafa era pe punctul de a începe. Deci, mulți Zei din ceruri au venit și s-au reîncarnat ca oameni. Atunci ce ar trebui făcut cu sufletele oamenilor? Pieile umane de la suprafață care au fost create de Zei au fost preluate de ființe de deasupra când s-au reîncarnat, în timp ce sufletele oamenilor precedenți au fost lăsate în lumea de dincolo. Oamenii trec prin reîncarnare, așa că acele piei nu merg cu ei și sunt luate înapoi la un anumit moment. Când o persoană moare la sfârșitul vieții sale, pielea este luată. Pielea pe care o vedem care este îngropată în mormânt, acea piele descompusă, aceea este porțiunea care a crescut postnatal prin mâncarea pe care persoana a mâncat-o. Dar pielea prenatală, pe de altă parte, aceea este pielea adevărată, iar acea porțiune prenatală trebuie să fie luată. Deci oricine este aproape să se reîncarneze o va îmbrăca (toată lumea râde), este exact ca o haină, și acesta este modul în care oamenii treceau prin reîncarnare. Când a venit timpul să predau Dafa și după ce acei Zei au venit, ai putea spune că oamenii de pe Pământ care au fost creați de Zei își încheiaseră partea lor pentru rectificara Fa -- nu a fost ușor pentru oameni să ajungă în acel punct în istorie -- și astfel ei au rămas într-o altă dimensiune, pe care chinezii o numesc lumea de dincolo, iar ei s-au reîncarnat acolo. În prezent, locul în care se află a fost deja complet asimilat în timpul rectificării Fa. În prezent, forța masivă a rectificării Fa a ajuns la cea mai de dinafară suprafață a acestei dimensiuni umane, și a ajuns la cea mai de dinafară suprafață a pielii umane.

Tot drumul până astăzi, [oamenii] diferitelor rase au fost ca particulele sub picioarele Zeilor care i-au creat; deși oamenii sunt capabili să se amestece și să coexiste în această dimensiune, ei nu aparțin aceluiași sistem. Când s-a ajuns la perioada recentă de timp, înăuntrul pieilor diferitelor rase umane erau diferiți Zei care veniseră din ceruri. Ceea ce am discutat mai înainte a fost despre ce se întâmplă cu oamenii la suprafață. Desigur, Dafa este predată, iar astăzi nu este vorba despre faptul că aduc salvare caucazienilor și îi transform în oameni ai rasei galbene, sau că aduc salvare oamenilor de rasă galbenă și îi transform în caucazieni. (Oamenii râd) Voi sunteți deja clari în această privință. Eu fac posibil pentru toată lumea să meargă înapoi în oricare loc din care a venit, iar dacă cultivați bine vă voi da un Status al Realizării încă și mai mare. Dacă ai fost un Zeu, încă vei cultiva înapoi în imaginea Zeului pe care ai avut-o la origine, și nu voi face nimic acesteia; dacă ai fost la origine un Buddha, vei fi în continuare un Buddha; dacă ai fost la origine un Dao, vei fi în continuare un Dao. Ceea ce elimin sunt toate elementele tale din universul postnatal care au devenit rele. Și, în același timp, te asimilez Marii Legi, rectific totul pentru tine, îți dau lucruri chiar mai bune, și îți dau starea pe care Zeii din viitor ar trebui să o aibă. (Aplauze)

Motivul este că, sunt diferite ființe, diferite ființe simțitoare, și diferiți Zei înăuntrul cosmosului, iar ei nu pot fi schimbați în același lucru. Nu poți face asta, iar cosmosul nu ar prospera. Așa stau lucrurile. Deci, în ceea ce privește ființele, indiferent ce înfățișări exterioare au, ele toate au trecut printr-un proces în istorie și ele merită toate să fie prețuite, deoarece acesta este procesul prin care a trecut cosmosul.

Tocmai am discutat despre unele lucruri pe care vă face plăcere să le auziți (râsete). Cred că ar fi cel mai bine dacă nu ați mai trimite mai multe bilețele cu întrebări. După ce termin de trecut prin bilețelele rămase, voi pune punct [întrebărilor] deoarece nu doresc să iau prea mult din timpul vostru. Este o conferință de împărtășire a experiențelor, deci voi tot trebuie să țineți discursuri și să vă ajutați reciproc să vă îmbunătățiți. Nu era un bilețel care întreba cum să ne îmbunătățim ca întreg? Aceasta este o oportunitate de a ne îmbunătăți ca întreg.

Întrebare: Care este relația dintre o ființă negativă și malefic?

Învățătorul: De fapt, eu am menționat ființele negative când am vorbit despre legea generării reciproce și inhibiției reciproce și despre corespondența dintre diferite ființe din cosmos. La un nivel coborât există oameni și există fantome. Vorbind despre fantome, termenul [chinezesc] "fantomă" (gui) pe care oamenii moderni îl folosesc este un termen generic, și există de fapt multe, multe varietăți, incluzând fantomele, spiritele rele, spiritele munților, spiritele pădurilor, monștri, diavoli, spirite, demoni ș.a.m.d. Oamenii contemporani se referă la ele colectiv ca "fantome". La acest nivel uman există oameni și există fantome. Mai sus, există Buddhas și există demoni. Iar mai sus de atât, există ființe pozitive și există ființe negative. Și de ce este așa? Deoarece cu cât se ajunge mai sus, cu atât mai bine -- cu cât este mai înalt nivelul, cu atât mai bune sunt lucrurile. La niveluri foarte înalte există ființe pozitive și negative. Totuși, nu poți numi ființele negative "demoni". Ele sunt total diferite de demoni. Dar ele sunt opusul ființelor pozitive, și de aceea una este pozitivă, iar alta este negativă. Deoarece cu cât este mai jos cu atât este mai rău, când se ajunge la un anumit nivel, există Regi Fa și Regi Demoni. Buddhas sunt Regi Fa. Cât despre Regii Demoni, vă pot spune că ei de asemenea nu au nici un fel de dorințe și emoții umane, și nu au nici un fel de atașamente umane. Ei sunt ființe la acel tărâm, și de aceea pot sta acolo. Este doar că ei nu sunt benevolenți și arată cruzimea -- aceasta este exprimarea cu termeni umani -- demonii sunt răi, iar Buddhas sunt benevolenți, deci ei există în opoziție unul cu celălalt, și tratează lucrurile în moduri diferite.

În trecut, oamenii spuneau că bunătatea și răutatea pot fi într-un singur gând al unei persoane, că bunătatea și răutatea provin dintr-un singur gând. În cosmos este greu pentru cineva să facă ceva. Când un Buddha dorește să facă un lucru bun, de îndată ce acel gând apare, răutatea va urma imediat. Oricât de mare este lucrul bun pe care îl face, pe atât de mare este lucrul rău care urmează. Este la fel și cu oamenii. Oricât de mare este un lucru bun pe care îl faceți, este garantat că aceeași măsură de lucru rău vă va reveni. Unele lucruri se manifestă în această dimensiune, iar unele lucruri nu se manifestă în această dimensiune - ele se manifestă în alte dimensiuni. De exemplu, să spunem că ai făcut un mare lucru bun pentru cineva și că acea persoană îți este recunoscătoare. Deoarece ai făcut acel lucru bun, alte ființe poate au fost rănite și poate au avut de pierdut. Cu alte cuvinte, oricât de mare este un lucru bun pe care îl faceți, pe atât de mare va fi lucrul rău care va avea loc. Deci în trecut legea generării mutuale și inhibiției mutuale era absolută, iar când o ființă dorea să facă un anumit lucru, el absolut nu putea să-l facă pur și simplu. Acei Zei... voi toți vă întrebați de ce acei Zei trebuie să aștepte momentul potrivit sau oportunitatea de a veni dacă urmează să salveze pe cineva, și de ce se spune că "timpul potrivit" sau "oportunitatea potrivită nu a venit încă", sau că "oportunitatea nu este la maturitate încă". Ei nu o puteau face deoarece legea generării mutuale și inhibiției mutuale a fost aproape absolută și constrângea totul. Un Zeu absolut nu ar cauza un mare lucru rău să se întâmple de dragul de a face un lucru bun și ca rezultat să-și cauzeze propria cădere. Ei absolut nu ar face asta. Unii călugări obișnuiau să tot vorbească și vorbească despre "salvarea oamenilor." Uneori mă gândesc, "Ei chiar nu au nicio idee cu ce se laudă." Nu este precum își imaginează oamenii. Deci, legea generării mutuale și inhibiției mutuale a făcut ca Zeii să nu îndrăznească să facă lucrurile pe care le doreau.

Întrebare: Va avea omenirea de după rectificarea Fa a lumii umane vreo amintire a umanității de astăzi?

Învățătorul: Omenirea, omenirea viitorului, ei vor elogia rectificarea Fa de astăzi generație după generație. (Aplauze) Adevărul despre această persecuție nu a fost încă complet dezvăluit pentru a fi văzut de omenire. Omenirea va fi șocată. Desăvârșirea discipolilor Dafa, apariția a tuturor lucrurilor în care omenirea nu crede, și procesul rectificării devierii lucrurilor întregii omeniri -- acestea vor tulbura sufletul, și nu vor fi doar șocante, ci chiar terifiante. Toate acele lucruri se vor întâmpla. Deci acest segment al istoriei va fi transmis omenirii pentru toată eternitatea.

Întrebare: Mă simt foarte vinovat deoarece nu am făcut anumite lucruri bine. Chiar dacă știu foarte bine că nu ar trebui să mă cufund în prea multă vină și chiar să îmi pierd încrederea în propria cultivare, totuși este greu pentru mine să o depășesc.

Învățătorul: Nu ești determinat, tu nu ai destulă determinare. Ca discipol Dafa... Aruncați o privire asupra persecuției la care sunt supuși discipolii Dafa din China continentală. Tu ești de asemenea un discipol Dafa, și totuși tu nu ești capabil să arăți chiar puțină determinare aici. Care sunt lucrurile de care ești atât de atașat? Nu asta se întâmplă? Nu ai suficiente gânduri drepte. Dacă ai suficiente gânduri drepte vei fi capabil să o faci.

Întrebare: Maestre, simt că unii studenți pun mult accent pe "gânduri drepte" dar neglijează "acțiunea dreaptă" oarecum, iar când își împărtășesc experiențele ei nu discută aproape niciodată cum să aibă acțiuni drepte. Vă rog, spuneți-ne cum să gestionăm relația dintre gândurile drepte și acțiunile drepte.

Învățătorul: Acesta nu este modul corect de a o descrie. Când vezi pe cineva care nu are acțiuni drepte, de fapt este deoarece el nu are suficiente gânduri drepte, din moment ce mintea unei persoane îi ghidează acțiunile. Când gândurile voastre drepte sunt suficient de puternice, acțiunile voastre vor fi cu siguranță drepte, iar când gândurile drepte nu sunt puternice, acțiunile nu vor fi drepte. Indiferent cum ținem discuții și cum vorbim despre chestiunea gândurilor drepte, sunt încă oameni ale căror gânduri nu pot deveni drepte. Când vă puteți menține mereu gândurile drepte, acțiunile voastre vor fi cu siguranță drepte. Totul se reduce la cum reușiți voi, ca și discipoli Dafa, să vă comportați bine.

Întrebare: Sunt un discipol care a obținut Legea după 20 iulie 1999. Am obținut Fa în anul 2000. Mă întreb dacă pot avea același tip de virtute măreață ca discipolii care au obținut Fa înainte de 20 iulie 1999.

Învățătorul: În trecut, înainte de 20 iulie 1999, studenții făceau cultivare personală, în timp ce acum este timpul pentru a stabili cu adevărat virtute măreață. Deci, nu ai obținut tu Fa în acest moment? În ceea ce privește dacă cineva poate avea virtute măreață, este la fel pentru toată lumea. Ei, de asemenea, stabilesc virtute măreață în acest moment. Este doar că voi aveți cultivarea personală combinată cu chestiunile de clarificare a adevărului și de salvare a ființelor simțitoare. Nu este afectată.

Întrebare: Are materia cea mai microcosmică a cosmosului o limită? Dacă are, este cea mai înaltă manifestare a Fa, și cel mai înalt punct al Zhen, Shan, Ren?

Învățătorul: "Materia cosmosului... are o limită" -- sună de parcă această propoziție a atins capătul, corect? Nu a atins capătul? Dar vă pot spune că atunci când mergeți mai departe în microcosmos nu mai există nicio materie; nu este numită materie, și este complet diferită de materia noastră prezentă, dar este încă conectată la sistemul materiei. Deci nu poate fi exprimat cu limbaj uman deloc, și este greu să îi atingi ultimul său punct cu cuvinte. Dar eu am moduri de a vorbi cu ea.

Întrebare: Unii studenți gândesc că propria lor asimilare la Fa este cea mai importantă, așa că deseori ei nu doresc să devină prea ocupați și mai degrabă ar prefera să aibă mai mult timp să se gândească la lucruri. Eu consider că progresul rectificării Fa este foarte rapid, că atunci când există lucruri care ar trebui făcute ar trebui să le facem imediat, și că atâta timp cât putem studia Fa cu o minte calmă și să căutăm înăuntrul nostru când întâlnim lucruri, asta se cheamă a face progres sârguincios.

Învățătorul: Da, asta este adevărat. Cu multe lucruri voi nu ar trebui să fiți controlați de noțiuni umane. Ați putea spune că v-ați format anumite obiceiuri înainte, dar ce este conferit discipolilor Dafa astăzi este starea de Zei, și ar trebui să progresați către starea de Zeu. Puteți face o mulțime de lucruri bine dacă le abordați cu gânduri drepte. Desigur, a te gândi la lucruri este un lucru corect de făcut și nu este nimic în neregulă cu asta. Dar dacă deseori îți ia prea mult timp să te gândești la lucruri și ratezi oportunități pentru a-ți stabili virtutea măreață în rectificarea Fa, atunci pierderile tale vor fi mai mari decât câștigurile.

Întrebare: Cum putem rămâne în cadrul principiilor Fa pe care ni le-a predat Maestrul, să nu fim blocați în cutiile create de atașamentele noastre, să fim capabili să armonizăm lucrurile din toate unghiurile, și să devenim chiar mai sârguincioși pe măsură ce facem progres în timpul ultimei faze a rectificării Fa? De asemenea, când vine vorba de a face lucruri Dafa și a înțelege principiile Fa, cum putem fi siguri că nu ne concentrăm doar pe un singur unghi și că putem armoniza lucrurile din toate unghiurile?

Învățătorul: Uneori, când voi oamenii vă gândiți la o chestiune, formați un tip de obicei: "Eu vreau să fac lucrul ăsta și lucrul acela... iată cum voi face acest lucru... iată cum voi face acel lucru". Voi îl cântăriți foarte mult, ei bine, până în punctul în care simțiți că ați acoperit totul într-un mod satisfăcător. Dar când începeți să faceți acel lucru, adevăratele și realele situații pot varia în multe feluri, iar planul vostru de fapt nu va funcționa (râsete). Iar când nu merge, voi începeți să îl cântăriți din nou. Nu acesta este modul în care ar trebui să faceți lucruri. Aveți gânduri drepte! Oricum considerați că ceva ar trebui gestionat, doar dați-i înainte și faceți-o, iar când dați peste probleme veți ști în mod natural cum să le rezolvați. Dacă aveți gânduri drepte puternice, totul va decurge fără probleme și este garantat că veți face bine.

De ce vă spun să faceți lucrurile în acest mod? Pare că este pasiv, corect? Dar asta nu este adevărat, deoarece partea din voi care a fost cultivată cu success știe totul, și indiferent cum o faci, va funcționa, și indiferent cum faci acele lucruri vei fi capabil să le faci bine. Deci trebuie doar să aveți [acel] gând. Când știți ce să faceți, dați-i înainte și faceți-l, și în timp ce îl faceți înțelepciunea voastră va ieși afară continuu, deoarece la acel moment partea din voi care a fost cultivată cu succes va fuziona împreună cu partea din voi de aici. Acela este un Zeu, care este omnipotent! Deci desigur că o chestiune minoră va fi rezolvată într-o clipită, iar înțelepciunea voastră va ieși la suprafață -- este diferit atunci! Iar dacă vă blocați, Maestrul vă va da înțelepciune (râsete). (Aplauze)

Întrebare: Discipolii din Taiwan trimit salutări stimatului Maestru.

Învățătorul: Vă mulțumesc! (Aplauze)

Întrebare: Există studenți în Taiwan care au tradus [și înregistrat] Zhuan Falun și Esențiale pentru o Avansare Ulterioară, printre altele, în taiwaneză și au folosit "Pu Du" și "Ji Shi" ca muzică de fundal. Fiecare set este vândut cu aproximativ cinci sute de dolari taiwanezi.

Învățătorul: Nicio muzică nu ar trebui adăugată lecțiilor Fa -- nici măcar muzica Dafa. Tot ce este legat de publicarea lucrărilor mele este gestionat de către studenții care sunt responsabili de asta. De asemenea, lăsați-mă să o spun astfel, există un contract pentru orice. Deci studenții noștri nu pot publica cărți pe cont propriu, să acționeze pe cont propriu, sau să le folosească pentru a face bani. Chiar dacă nu faceți nici un ban de pe urma lor, totuși nu puteți face lucruri la întâmplare pe cont propriu, deoarece în timpul perioadei de rectificare Fa nu pot exista incidente. Deci în această perioadă trebuie să dați atenție anumitor lucruri. Cât despre viitoarea omenire, moravurile oamenilor se vor îmbunătăți, toată lumea va urma regulile, nimeni nu va face ceva de acest gen, și toată lumea va veghea asupra lucrurilor. În acest moment nu funcționează astfel, maleficul caută lacune pentru a le exploata, iar oamenii nu sunt integri, deci nu o putem face în acel mod. Și este chiar mai puțin acceptabil dacă cineva dorește să folosească acele cărți pentru a face bani.

Cât despre a traduce în taiwaneză, eu nu sunt împotrivă să le traduceți în taiwaneză. Dar indiferent ce faceți, nu o puteți face pe cont propriu. Am făcut acest punct cât se poate de clar: nimeni nu poate face lucruri de unul singur când vine vorba de lucrurile Dafa. Desigur, cu aceste circumstanțe speciale din China continentală de acum, este în ordine ca studenții de acolo să facă lucruri pentru a rezolva problema primirii cărților, dar trebuie să fiți siguri că niciun singur cuvânt din cărțile originale nu este schimbat. În afara Chinei continentale nu este permis.

Întrebare: Cea mai profundă înțelegere pe care studenții veterani o au despre Lege este să fie fermi în Lege și să creadă în Maestru. Aș dori să întreb: unde își au originea fermitatea și credința? Această chestiune l-a tulburat pe soțul meu pentru o perioadă lungă de timp. Cum putem cultiva și forma acest tip de fermitate imcomparabilă în Fa?

Învățătorul: A crede sau a nu crede în ceva este un gând uman rațional. Nu provine de la faptul că vă dau eu ceva, și nu este o stare pe care o puteți atinge folosind vreo metodă. Discipolii Dafa au toți credință fermă în Dafa; aceasta este o descriere în cuvinte pentru discipolii Dafa. Credința lor fermă în Dafa evoluează dintr-o înțelegere rațională, și nu este rezultatul unor factori care au efect asupra oamenilor. La suprafața sa cea mai exterioară o ființă umană are trei suflete și șapte spirite. Unul dintre cele șapte spirite se numește "credință". O persoană poate crede ceea ce aude când altcineva spune ceva -- acesta este rolul pe care îl joacă. Dar acest tip de credință nu poate fi comparată cu credința dreaptă în cultivare, deoarece aceea este cea mai de dinafară, cea mai exterioară suprafață a unei ființe umane, și joacă doar rolul de a oferi un tip de inteligență. Dar credința dreaptă a unui discipol Dafa este o stare de Zeu. Ea rezultă din înțelegerea rațională a adevărului, este starea de Zeu a părții care a fost cultivată cu succes, și în mod sigur nu este ceva asupra căruia elementele externe să poată avea vreun efect. Nu este despre a avea credință fermă de dragul de a avea credință fermă, sau a fi neclintit de dragul de a fi neclintit -- nu o puteți obține în acel mod. Din perspectiva mea, ca și Maestru al vostru, eu nu caut nimic de la discipolii Dafa. Tot ceea ce fac aceștia astăzi -- fie că validează Fa, salvează ființe simțitoare, sau studiază Legea și se cultivă pe ei înșiși -- vă pot spune ca niciunul dintre aceste lucruri nu este făcut pentru mine. În viitor, discipolii Dafa vor vedea că tot ceea ce au făcut discipolii Dafa a fost făcut pentru ei înșiși. Ceea ce este salvat sunt propriile lor ființe simțitoare, ceea ce desăvârșesc sunt propriile lor paradisuri și ființe simțitoare, și stabilesc virtute măreață pentru ei înșiși -- toate aceste lucruri sunt făcute pentru binele discipolilor Dafa. Niciun singur lucru pe care l-ați făcut nu este pentru Maestru, și niciun singur lucru pe care l-ați făcut nu este pentru altcineva. (Aplauze)

Deci nu este nevoie să îi forțați să facă nimic. Toți studenții se ridică prin înțelegerea principiilor Fa, iar acesta este singurul mod prin care pot deveni mai sârguincioși, și aceasta este singura modalitate prin care ei pot deveni atât de neclintiți în Lege. Aceasta nu se datorează niciunui factor extern, și nu poate fi obținut prin recurgerea la unele metode. Maestrul nu caută nimic, și el nu va lua nimic de la ei. Eu doar le dau lucruri și îndur lucruri pentru ei. Acesta este cu siguranță cazul! (Aplauze) Acesta este motivul pentru care le cer să studieze Fa mai mult -- ei cu siguranță nu studiază pentru Maestru.

Întrebare: Daunele produse de Partid culturii tradiționale chineze și propaganda ateistă a partidului din 1949 încoace au avut drept rezultat mari impedimente pentru oameni în a înțelege Dafa și această persecuție. Eu doresc să folosesc acest unghi pentru a clarifica faptele, de exemplu, și a îi ghida pe oameni să se gândească la motivul pentru care au existat aranjamente atât de amânunțite în cultura tradițională chineză. Dar pare că nu are nicio legătură cu drepturile omului. Pot vorbi din acest unghi?

Învățătorul: Da, poți. Poți explora asta cu cei care sunt bine educați și care au propriile lor idei. Dar când vine vorba despre o persoană medie pe care o întâlnești, dacă vorbești cu el în acel mod, uau, chiar dacă vorbești cu o singură persoană pe zi te va face să fii destul de epuizat (râsete). Va lua o mulțime de cuvinte. Este bine să clarificăm faptele din diferite unghiuri. Poți să îi dai înainte și să vorbești cu oamenii în acel mod, dar ar trebui să ajungi să vorbești și despre persecuție.

Întrebare: Discipolii Dafa din Fuzhou, Fushun, Guangzhou, Kunming, Chengdu, Leshan, Nanyang al Provinciei Henan, Chengde și Xi'an trimit salutările lor Maestrului.

Învățătorul: Vă mulțumesc! (Aplauze)

Întrebare: Discipolii Dafa din Insula Saipan, Franța, Macao, Hong Kong, Anglia, Japonia, Mexic, Spania, Scoția și România trimit salutările lor Maestrului.

Învățătorul: Mulțumesc. (Aplauze) Din moment ce tot ce este pe acest bilețel sunt urări, le voi citi pe toate.

Toți discipolii Dafa din Huizhou al Provinciei Guangdong, Ningbo al Provinciei Zhejiang, regiunea Chaoshan din Provincia Guangdong, Wuhan a Provinciei Hubei, Nanchang al Provinciei Jiangxi, Shiyan al Provinciei Hubei, Tianjin, Nanjing, Provincia Hunan, Mongolia interioară, Provincia Yunnan, Shanghai, Beijing, Provincia Zhejiang, și Hohhot trimit salutări Maestrului.

Învățătorul: Vă mulțumesc! (Aplauze) Ei probabil că au combinat bilețelele pe care le-ați trimis care transmit urări Maestrului. Sunt încă și mai multe.

Întrebare: Toți discipolii Dafa din Vancouver trimit salutările lor Maestrului. Toți discipolii Dafa din Singapore, Indonesia, Grecia și America de Sud trimit salutările lor Maestrului.

Învățătorul: Vă mulțumesc! (Aplauze)

Întrebare: Stimate Maestru, vă rog spuneți-mi din ce dinastie s-au reîncarnat oamenii din Singapore? (Oamenii râd)

Învățătorul: Nu mai puneți astfel de întrebări de acum încolo, deoarece în unele cazuri guvernul nu o înțelege, iar în unele cazuri eu nu doresc să spun. Singapore este din grupul lui Li Zicheng. (Oamenii râd)

Întrebare: Toți discipolii Dafa din Universitatea Medicală a Armatei Militare nr. 1 transmit salutările lor Maestrului. Discipolii Dafa din Thailanda și Australia transmit salutările lor Maestrului. Discipolii din Changchun transmit salutările lor Maestrului. Îi mulțumim Maestrului pentru compasiunea sa și salvarea tuturor ființelor! Cu siguranță vom face bine.

Învățătorul: Vă mulțumesc!

(Maestrul se ridică) (Audiența se ridică, aplaudă pentru un timp îndelungat)

Învățătorul: Vă rog să vă așezați. Deci cu validarea Fa, voi ați trecut prin aproape patru ani deja. Indiferent cât de mult va mai dura, nu vă gândiți la asta, deoarece o data ce vă gândiți, este un atașament! Indiferent cât de mult durează, discipolii Dafa sunt responsabili pentru eliminarea acelor elemente malefice, pentru a expune persecuția malefică, și pentru salvarea ființelor simțitoare! (Aplauze)

Fie că sunteți aceia care și-au pierdut viețile în timpul acestei persecuții, sau aceia care au suferit foarte mult în timpul acestei persecuții, țineți minte: Maestrul cu siguranță nu vă va dezamăgi niciun pic. (Aplauze)

Ceea ce îi așteaptă pe discipolii Dafa în viitor sunt gloria supremă și eternă și virtutea măreață. (Aplauze)

Fie că sunteți un student din China continentală sau din afara Chinei continentale, sper ca fiecare dintre voi să profite de ultimele momente pentru a face bine și a face chiar mai bine. În special cei care nu au făcut bine, ar trebui să profitați de fiecare moment al zilei și să faceți bine. Nu lăsați oportunitatea să treacă pe lângă voi. Odată ce această persecuție se încheie și odată ce forța maleficului nu mai este suficientă, acest lucru se va termina, și la acel moment va fi cu adevărat prea târziu pentru regrete. Dacă acest lucru nu ar fi avut loc, nu ar fi existat studenți care să nu facă bine. Dar acum că a avut loc, iar unii studenți dintre voi nu au făcut bine, ar trebui să profitați de timp și să faceți bine. Asta deoarece a avut loc până la urmă, dacă nu ar fi avut loc, nu ar fi contat. Maestrul este capabil să facă orice și este capabil să rectifice orice. Dar acum, pentru că a avut loc acest eveniment, și v-a adus pierderi, trebuie să compensați pentru pierderi voi înșivă. Sper că fiecare discipol Dafa nu va exagera cu forma lucrurilor. Propria voastră cultivare, propria voastră îmbunătățire, validarea voastră a Fa în mijlocul maleficului, salvarea ființelor simțitoare, și a face bine cu fermitate mergând pe calea pe care ar trebui să o luați reprezintă ceea ce este cel mai important. (Aplauze)

Vă mulțumesc! (Aplauze îndelungate)



20 aprilie 2003
Li Hongzhi

[Nota traducătorilor:
Tradus din engleză, după traducerea
https://en.falundafa.org/eng/lectures/20030420L.html
și verificat cu originalul în limba chineză.
Data ultimei actualizări: 25 iunie 2021.]