Predând Legea la Conferința de la Philadelphia, S.U.A.

Salutări!

"Pe ambele maluri se aude trăncănitul neobosit al gibonilor, în timp ce barca mea ușoară alunecă peste mii de baraje"1 (aplauze puternice). Răul și-a epuizat toate trucurile, iar discipolii Marii Legi s-au maturizat prin temperare. Nu ne este frică de alte trucuri pe care le-ar putea folosi. Persecuția Marii Legi și a discipolilor Marii Legi durează în prezent de peste trei ani, iar într-un timp foarte scurt vor fi patru. În această perioadă mulți dintre discipolii noștri Dafa, în special discipolii Dafa din China continentală au fost supuși persecuției malefice care este pur și simplu fără precedent. În mijlocul terorii create de minciună și înșelăciune ei au rezistat sub persecuție, care este pur și simplu malefică până la extreme, și au trecut peste acești trei ani. Este remarcabil! Oamenii obișnuiți nu ar putea face acest lucru.

După cum știți, în China continentală atunci când vor să distrugă numele unei persoane, sau să suprime pe cineva, iar asta include chiar președintele Chinei, nu ia mai mult de trei zile și respectivul este pe ducă. Bineînțeles nu spun că discipolii Dafa au corpuri fizice din diamant sau oțel, ci că indiferent care este motivul, oamenii malefici nu au absolut nici un mijloc de a-i înțelege pe cultivatori, iar toate trucurile pe care le-au obținut în istorie și pe care le folosesc pentru a ataca oamenii nu pot funcționa decât pentru persoane obișnuite. Sunt total nefolositoare pentru cultivatori - cultivatori care și-au abandonat atașamentele lumești.

Bineînțeles, în timp ce cultivă o mulțime de studenți încă au gândirea oamenilor obișnuiți într-un grad mai mare sau mai mic și sunt de asemenea oameni care au rămas mereu în urmă în ceea ce privește studierea Legii, și o mulțime de studenți noi care tocmai au început să practice. Așa că atunci când cineva este pus în fața unei asemenea terori malefice, un atac și o suprimare care este chiar covârșitoare, este într-adevăr îngrozitor pentru studenții care au gânduri umane puternice. Acele gânduri umane îi face confuzi momentan pe acești studenți încât nu mai știu ce se întâmplă cu adevărat. Dar după o perioadă de timp, după ce au chibzuit calm lucrurile "De ce studiez Dafa?", "Acum, este Dafa un lucru bun cu adevărat?" "Ce fel de persoană este Li Hongzhi?" - multă lume a gândit aceste lucruri la început, într-o manieră calmă și cu capul limpede. Rezultatul acelei reflectări calme a fost, o dată ce au devenit chiar mai clari, "Ce studiem noi acum este o practică dreaptă și nu este nimic în neregulă cu Zhen Shan Ren, ce cultivăm noi" Ați fost astfel capabili să vedeți din ce în ce mai bine că toate metodele pe care oamenii malefici le-au folosit în această persecuție sunt minciuni și calomnii și să vedeți că au folosit toate metodele malefice avute la dispoziție, că nici cel mai mic lucru nu este adevărat și că toate sunt de fapt numai scheme.

Așadar, care a fost scopul acestei persecuții malefice? Era protejarea regimului? De fapt nu era deloc. A spune că Falun Gong pune în primejdie regimul în China este doar o minciună imensă răspândită de malefic. O mulțime de oameni m-au întrebat pe mine, și o mulțime de oameni mi-au întrebat discipolii: care este motivul adevărat al acestei persecuții? Numai invidia unui bufon. Din moment ce are puterea, este capabil să facă așa ceva. Poate suna destul de ridicol, sau poate greu de crezut - cum se poate întâmpla așa ceva omenirii, corect? Dar asta s-a întâmplat de fapt. Această persecuție a avut loc, indiferent cât de absurd poate fi, din cauza unui bufon condus de invidia sa denaturată. Acesta este motivul exact. Aceasta este cauza reală pe care o vedem aici în societatea umană.

Dar dintr-o altă perspectivă, ființele umane nu au de fapt capacitatea să facă nimic semnificativ. Ce se întâmplă de obicei este că gândurile rele ale unei persoane se corelează cu ființele malefice din alte dimensiuni, iar apoi acele ființe malefice profită de gândurile sale rele pentru a merge și face lucruri rele, realizându-și în acest fel scopurile, gândurile rele și dorințele persoanei fiind satisfăcute. Dar de unde vin de fapt gândurile oamenilor? Oamenii de știință au realizat acum că creierul uman nu este de fapt locul de origine al gândurilor. Așa că de unde vin gândurile oamenilor de fapt? Toată lumea crede că vin de la ceea ce au învățat în societatea obișnuită și din propria logică. Dar nu așa funcționează. Atunci când un om obișnuit are un gând de a face ceva anume, creierul lui nu a trecut de fapt printr-un proces lung de reflecție. Multe lucruri apar instantaneu și o mulțime de cuvinte curg pur și simplu afară din gură. Așa că de unde vin exact acele gânduri? Noi cultivatorii știm că ele sunt de fapt conexiuni între mintea unei persoane și factori dintr-o mulțime de dimensiuni diferite, iar când vine vorba de lucruri majore, omul face pur și simplu lucruri fiind sub controlul altor ființe. El face pur și simplu lucruri acolo în lumea umană, asta este tot. Suprafața corpului uman, corpul format postnatal este de fapt nimic.

Cât suntem la subiectul corpului uman, v-am spus unele lucruri despre aceasta în câteva circumstanțe speciale. Dar nu am vorbit despre ele într-un cadru mai larg. Motivul este că Legea pe care o predau astăzi este Legea cosmosului, rectificarea Legii rectifică cosmosul și discipolii Dafa coexistă cu rectificarea Legii, așa că nu pot vorbi despre acele lucruri specifice sau despre situații particulare din societate care sunt prea specifice sau de nivel prea coborât, sau care sunt numai în cele Trei Tărâmuri. Acele lucruri nu pot fi scrise în Legea cosmosului. De aceea nu am vorbit despre ele. Am vorbit numai despre astfel de lucruri în câteva circumstanțe speciale.

Bineînțeles, o ființă umană are trei suflete, șapte spirite și așa mai departe și are de asemenea o Piele Adevărată umană, împreună cu cei doi factori asigurați postnatal de părinții săi, iar acești factori care alcătuiesc ființa umană coexistă în dimensiuni pe care ochiul uman nu le poate vedea. O parte din materia obținută de el din hrana umană îi lărgește treptat corpul la suprafață. Oameni numesc acest lucru "creștere". Acest corp uman este format postnatal în dimensiunea materială a oamenilor obișnuiți, iar mai târziu în decursul vieții sale va îmbătrâni și va muri și se va descompune înapoi în materie. Cu alte cuvinte corpul format postnatal al unei persoane obișnuite este doar un vehicul, iar singurul lucru care poate exista în creierul unui corp uman, acele așa-numite gânduri sunt de fapt concepte de suprafață care i s-au format în cap o dată cu experiențele acumulate în procesul uman de creștere. Aceasta este într-adevăr ce sunt gândurile umane. Dar conceptele singure nu constituie rațiune. Sunt incomplete, nu sunt organizate și sunt incoerente. De aceea, atunci când o persoană își abandonează conștiința principală va deveni irațională - un minut vorbește despre un lucru și în minutul următor vorbește despre altceva, sare la asta, sare la cealaltă, este peste tot. Nu știe ce spune sau ce vrea să spună. Aceasta se întâmplă pentru că nu are o temă principală care să le lege pe toate împreună, iar ce se manifestă sunt acele lucruri formate postnatal. De asemenea, atunci când o persoană își abandonează conștiința principală nu numai aceste concepte pot interfera cu el, ci și orice mesaj extern, iar acesta este motivul pentru care oamenii spun că are probleme mentale.

Deci acest lucru înseamnă că ceea ce se manifestă în această persecuție în această lume umană este acea invidie malefică a acelei persoane rele către Dafa și care este manipulată de ființe malefice, din alte dimensiuni, ce folosesc răutatea bufonului pentru a crea acest eveniment imens, incomparabil și rușinos - persecuția studenților Dafa. Toate scuzele folosite pentru a ne suprima sunt minciuni. Mașinile de propagandă ale societății sunt îndreptate către aceasta de puterea sa, iar ele au răspândit o mulțime de minciuni imense și nerușinate printre chinezi și restul oamenilor lumii. Deși acestea sunt lucruri rele, discipolii Dafa s-au maturizat prin temperare și au ajuns să vadă ce sunt de fapt toate acestea, așa că acum devin din ce în ce mai limpezi în gândire și mai raționali. Inițial unii studenți nu își abandonaseră încă unele dintre atașamentele umane, iar drept rezultat n-au putut recunoaște natura răului și din cauză că gândurile lor corecte, drepte nu erau adecvate, au fost conduși de atașamentele lor și au dezvoltat unele gânduri umane și și-au dezvăluit de asemenea partea căreia îi lipsea rațiunea sobră. Dar prin această persecuție discipolii Dafa au ajuns să înțeleagă natura solemnă a cultivării, iar acest lucru v-a permis să vedeți ceea ce este maleficul, iar până la urmă ați făcut bine. Acest lucru este valabil în special pentru discipolii Dafa din China continentală care au devenit din ce în ce mai maturi prin temperare. Acum, când acești discipoli sunt arestați în persecuția maleficului, nu mai este deloc la fel de ușor să fie "transformați", cum era înainte. Ce "căință"? Ce "transformare"? "Transformați" în ce? Sunt toți oameni buni, sunt cei mai buni din lume - sunt oameni buni care îi depășesc pe cei obișnuiți - așa că în ce vreți să încercați să îi "transformați"? Ce "transformare"? Maleficul a făcut într-adevăr tot felul de lucruri revoltătoare. După cum am spus mai demult: oricine atacă binele este sigur malefic.

Lăsând toate acestea la o parte, persecuția ființelor malefice are scopul cel mai rău, după cum vechile forțe ce au manipulat maleficul au și ele scopul lor. Care este scopul lor? Aparent ei le folosesc pe acele ființe rele care fac rău discipolilor Dafa și Marii Legi pentru a-i maturiza pe discipolii Dafa "prin temperare" și pentru a-i plivi pe cei care nu merită să fie discipoli Dafa și împreună cu asta folosesc păcatele pe care le comit ființele malefice împotriva Marii Legi pentru a le distruge și purifica cosmosul. Asta au aranjat vechile forțe. Sună atât de nobil, nu-i așa? Dar nu este! țelul lor real este să obțină ce vor ei, în tot acest aranjament. Aceasta nu este cultivare cu bătaie scurtă - este cosmosul care trece prin rectificarea Legii. Orice lucru este chiar prea trivial de menționat în comparație cu rectificarea Legii - nimic nici măcar nu poate începe să se compare. Nu poți compara lucruri care apar în cultivarea personală cu rectificarea Legii. Indiferent cât de înalt este nivelul unei ființe a vechilor forțe, dacă nu se poate plasa corect pe sine în relație cu aceste lucruri este în primejdie de a fi plivită de rectificarea cosmosului de către Lege; toate ființele nenumărate care au fost doborâte din această cauză veneau de la niveluri foarte înalte. Mai îngrozitor de atât este că în timp ce participau la acest lucru, niveluri după niveluri de vechi forțe au aranjat eliminarea, la fiecare nivel, a nivelului de vechi forțe aflate imediat sub ele. Au făcut acest lucru pentru că știau că ființelor care au făcut lucruri rele direct le era imposibil să plătească păcatele comise împotriva Dafa în timpul acestei drame malefice.

Adevărul devine din ce în ce mai înalt la fiecare nivel succesiv și când privești lucrurile de la un nivel mai înalt, aranjamentul de la nivelul inferior, aparent pentru a "ajuta Marea Lege", este un păcat, așa că intenția lor este de a-i face pe cei care au manipulat să fie pliviți în rectificarea Legii, din moment ce au păcătuit și ei împotriva Marii Legi, atunci când sunt măsurați cu adevărurile mai înalte. Dar ce nu știu ei este că și cei de la niveluri mai înalte decât ale lor i-au privit în același fel și i-au doborât și ei jos în același fel. Așa că vechile forțe elimină succesiv vechile forțe, fiecare nivel eliminându-l pe cel imediat inferior. Dar acest lucru nu este ce doream eu. Nici una din ființe nu este demnă să participe în acest lucru. Însă au participat, cu propriile lor motive. Totuși le-am predat Legea mereu și le-am spus despre aceste lucruri. Tratez toate ființele la fel. Bineînțeles, aceste vechi forțe sunt atașate de lucrurile pe care vor să le facă și pe care vor să le obțină, făcând aceste lucruri cu duritate, și nu-și vor schimba felul indiferent ce, făcând aceste lucruri în timp ce sunt manipulați de ființele de deasupra lor. Așa că până la urmă toate vechile forțe se vor elimina singure până nu vor mai rămâne.

Ceea ce voiam eu este să nu fie nici o ființă simțitoare care să interfereze cu rectificarea Legii, și nici măcar să participe în ea. Cu rectificarea Legii, atunci când se începea de la punctul cel mai fundamental, de la punctul cel mai coborât și mergea în sus, pentru toate ființele, indiferent cât sunteți de rele sau cât de multe păcate aveți în istorie, nu țin greșelile împotriva voastră și vă purific din cel mai microscopic punct către suprafața ființei voastre, acest lucru incluzând chiar orice gând poate avea o ființă. Rectific de jos în sus, până la capăt. Aceasta ar fi fost cea mai blândă soluție binevoitoare, și nici măcar o ființă nu ar fi căzut, nici măcar o singură ființă nu ar fi păcătuit împotriva Marii Legi în această rectificare a Legii. Nu ar fi fost minunat? Dar nu, au insistat să facă aceste lucruri, aducând acest dezastru în societatea umană.

Ca discipoli Dafa, suntem împotriva persecuției. Și ca Maestru al vostru nu recunosc acest lucru și nu recunosc întregul aranjament făcut de vechile forțe. Acest lucru a înnebunit și mai tare vechile forțe. Așa că uneori în această persecuție nu iau parte numai ființele malefice, ci chiar și unele ființe de nivel înalt din vechile forțe. În timpul rectificării Legii toate ființele aleg pentru sine pe ce cale merg. În fața fiecărei ființe este de fapt alegerea viitorului său.

După cum ați văzut, și-au epuizat toate trucurile în persecuție iar discipolii Dafa s-au maturizat prin temperare. Indiferent dacă în China sau în afara ei, este la fel, deși există încă o mulțime de ființe care au fost induse în eroare de propaganda maleficului, în mare, în celelalte dimensiuni puterea maleficului și tăria celor drepți nu mai sunt în balanță. Tăria celor drepți a înclinat balanța în favoarea lor, în ceea ce-i privește. Acele ființe malefice nu mai pot rezista acum. Oamenii ticăloși ai lumii par atât de malefici, dar de fapt acesta este numai aranjamentul vechilor forțe. Am spus înainte că maleficul nu se va opri din persecutat până în momentul final. Chiar dacă se va termina mâine, astăzi maleficul ar face încă rău în același fel. Așa sunt lucrurile în cosmos înainte ca rectificarea Legii să termine rectificarea. Fără a trece prin rectificarea Legii nu va deveni bun singur - cum se poate îmbunătăți singur, fără rectificarea Legii? Otrava este pur și simplu otrăvitoare, dacă vrei să nu mai otrăvească nu se poate. Deci când privim în felul acesta, nu ar trebui să avem nici o fantezie despre forțele malefice și acei oameni malefici care persecută Marea Lege.

Cu puțin timp în urmă o mulțime de studenți se gândeau: "Partidul comunist chinez va ține cel de-al 16-lea congres în curând. Dacă demonul acela șef din China, acel amărât al pământului, se dă jos, nu va fi restabilit renumele Marii Legi? Cine va vrea să moștenească această povară și cine va fi atât de prost ca acel lucru?" Acest tip de gândire nu este greșit pentru societatea umană obișnuită, dar nu este corect la un cultivator. Cu o astfel de Mare Lege, cum se poate ca atâția viitori zei magnifici, discipoli magnifici ai Marii Legi care au fost făuriți prin cultivarea în Dafa, să-și pună speranțele în niște persoane obișnuite? Nu ne insultăm singuri? Pot oamenii controla zeii? Dar mulți dintre discipolii noștri Dafa gândesc astfel. Nu este mare lucru dacă o persoană gândește în acest fel și nu este nici o problemă dacă doi oameni gândesc astfel - este numai o chestiune de cultivare personală a lor. Dar dacă toată lumea gândește astfel, atunci ce fel de situație va apare în grupul mai larg de discipoli Dafa? Va fi o subminare majoră, un atașament puternic iar acest lucru nu poate fi permis. Am văzut-o și au văzut-o și forțele vechi. Vechile forțe au gândit "Stai un moment, ce este asta?" Așa că au făcut ca rezultatul congresului al 16-lea al partidului comunist chinez să fie mai rău.

După cum am spus, tot ce se întâmplă astăzi în societatea umană obișnuită este rezultatul gândurilor discipolilor Dafa. Chiar dacă vechile forțe există, dacă nu ați avea astfel de gânduri nu ar putea face nimic. Atunci când gândurile voastre corecte sunt suficient de puternice, vechile forțe nu pot mișca un deget. Dacă cineva din societatea obișnuită chiar ar restaura numele Marii Legi a noastre, gândiți-vă, poate că oamenii vor face asta, dar v-ați gândit: cât de sus ar trebui să poziționez acea persoană? Nu este drept? Voi sunteți cultivatori și toate schimbările vin din cultivarea voastră și din rectificarea Legii; tot ceea ce validați voi înșivă și la ceea ce vă iluminați și tot ce veți primi vin toate din ceea ce ați făcut voi în calea voastră. Absolut nu vă gândiți la nici un fel de favoruri pe care ni le-ar putea face vechile forțe, sau cum ne-ar putea ajuta societatea obișnuită. Voi sunteți cei care îi salvați pe oamenii din societatea obișnuită și voi sunteți cei care salvați ființe simțitoare!

Când sunteți persecutați sau sub presiune în societatea umană obișnuită este greu să previi ca gândurile voastre umane să nu aibă vreun efect, așa că unele gânduri de oameni obișnuiți pot să apară, dar nu vă gândiți prea mult la asta. Discipoli ai perioadei de rectificare a Legii, persecuția a ajuns deja în această etapă și Dafa a ajuns deja în acest stadiu în rectificarea Legii: de ce ar mai putea să ne fie frică? Nu v-ați văzut deja viitorul foarte bine? Așa că atunci când vine vorba de acele ființe malefice și aranjamentele lor, atâta timp cât gândurile voastre corecte sunt suficient de puternice le puteți respinge, alunga și aduce la neputință. Dar fiind printre oamenii obișnuiți, puși în fața acestor lucruri, deși aveți diferite vederi asupra lucrurilor și poate că există chiar mai mulți dintre noi care au avut înțelegeri diferite și care au manifestat unele gânduri omenești, nu este atât de surprinzător. Aceasta deoarece vă îmbunătățiți în cultivare, în calea voastră de validare a Dafa, de salvare a ființelor simțitoare și mersul spre Desăvârșirea finală va fi unul cu obstacole. Cheia este ca voi să faceți fiecare pas bine după ce ajungeți să realizați ceva anume.

După cum am spus, dacă nici o ființă nu ar fi persecutat Dafa, ar fi putut avea toate o soluție benevolentă. Dar știam că dacă toate ființele din cosmos ar fi fost atât de bune, n-ar mai fi fost nevoie de rectificarea Legii. Era sigur că vor ieși la suprafață, era numai o chestiune în ce privește forma pe care o vor lua. Aceasta a creat un test pentru discipolii Dafa. Asta este tot. Este un fel de manifestare naturală, dar acest aranjament al vechilor forțe, acest aranjament făcut cu grijă, acest aranjament într-adevăr sistematic care merge de la vârf până la bază este o premieră. Iar această încercare masivă este într-adevăr enormă. Ce simțiți și lucrurile prin care treceți voi este numai manifestarea în societatea omului, dar ce văd eu este complet șocant chiar și pentru ființele cosmosului mai larg. Poate că omenirea nu este capabilă să înțeleagă ce spun. Dar când omenirea va vedea manifestarea planetelor cosmosului care trec prin recreere ajungând la suprafața Căii noastre Lactee, vor crede totul (aplauze) .

După cum tocmai am spus, în timpul întregii perioade de rectificare a Legii, discipolii Dafa au făcut într-adevăr bine în mare și discipolii Dafa au devenit din ce în ce mai maturi prin temperare. Când validăm Legea, indiferent ce formă este folosită de discipolii Dafa pentru a salva ființele simțitoare și indiferent cum contribuiți sau ce metode folosiți, validați Legea și mergeți înainte pe drumul clarificării adevărului. De asemenea faceți din ce în ce mai bine și deveniți tot mai raționali. Cooperați din ce în ce mai bine intre voi, ca discipoli Dafa. Poate mulți studenți au avut această experiență în trecut, când discipolii noștri Dafa se certau atunci când făceau lucruri împreună și păreau destul de încinși uneori și după ce gândurile omenești ieșeau afară, afectau chiar și întreprinderea măreață de validare a Legii. Însă, o dată ce înțelegerea voastră despre Lege s-a îmbunătățit și gândurile voastre umane s-au redus, aceste lucruri și aceste manifestări au fost din ce în ce mai puține și mai puțin intense. Dar de ce apar certurile? De fapt, exact pentru că acel puțin din substanța voastră care nu a fost încă îndepărtată, la suprafața umană, lucrează. Însă este fără putere atunci când gândurile voastre corecte sunt suficient de puternice. Știți toți că Legea este bună, că trebuie să protejați Legea, să faceți anumite lucruri și că trebuie să mergeți să salvați ființele simțitoare și să validați Legea; când gândurile voastre corecte nu sunt la înălțimea cuvenită, se amestecă gânduri omenești. Asta vă agită ca pe oamenii obișnuiți, unii oameni simt chiar că trebuie să insiste asupra ideilor proprii, iar aceasta împreună cu alți factori are drept rezultat unele situații care nu ar fi trebuit să apară între discipolii Dafa. Recent ați făcut destul de bine, iar aceasta este pentru că ați devenit din ce în ce mai maturi.

De fapt știați că acele Mari Ființe Iluminate au în cer o mulțime de lucruri pe care trebuie să le coordoneze și să le discute împreună? Buddha Sakyamuni spunea că există atâția Tathagata câte grăunțe de nisip în râul Gange. Sau pentru a vorbi dintr-o altă perspectivă, dintre regii Legii din cer, numai zeii de tip Buddha sunt mulți ca grăunțele de nisip din râul Gange. Iar acesta este numai un număr mic - el a vorbit numai despre ce a putut vedea el în tărâmul său. Dar despre ceilalți zei? Buddha sunt numai un tip de zeu din Cosmos și nu sunt atât de mulți. Mai sunt nenumărați zei de alte tipuri, sunt atât de mulți încât este imposibil să fie numărați, există un număr infinit de ființe. Acum, dacă ei s-ar certa când fac un lucru, ar fi o problemă mare, din moment ce fiecare Ființă Iluminată are propriul său set de adevăruri, din adevărurile cosmosului, pe care le-a validat și la care s-a iluminat și și-a format propriul său set de lucruri cu înțelegerea sa despre cosmos. De exemplu setul de lucruri al lui Buddha Sakyamuni se numea "Percept, Concentrare, Înțelepciune". Așa că fiecare Mare Ființă Iluminată și fiecare ființă a cosmosului are propriul său set de înțelegeri ale cosmosului în acest fel; dacă fiecare ar începe să se certe, n-ar fi un dezastru? Aceste lucruri nu există acolo unde sunt ei.

Care este atunci starea minții lor? Toleranță, o toleranță extrem de imensă, a fi capabil să accepți alte ființe și a fi capabil să gândești într-adevăr din perspectiva altei ființe. Este un lucru pe care o mulțime dintre voi nu l-au obținut încă în cultivare, dar o ajungeți din urma și o obțineți. Atunci când un alt zeu propune o idee, ei nu se reped să o respingă și nu se reped să-și exprime propriile idei și nu cred că propriile lor idei sunt bune. În schimb examinează rezultatul pe care îl va avea ideea propusă de celălalt zeu. Căile sunt diferite - calea fiecăruia este diferită - și adevărurile pe care le validează și la care se iluminează diferitele ființe în Lege sunt și ele diferite, dar rezultatele pot foarte bine să fie aceleași. Din acest motiv ei se uită la rezultate și dacă rezultatul ideii unui zeu poate obține efectul, îl poate obține cu adevărat, atunci toți o urmează. Așa gândesc zeii. De asemenea, dacă este ceva ce lipsește, vor suplimenta necondiționat și în liniște, pentru a face lucrurile mai complete și mai perfecte. Așa tratează ei lucrurile.

Discipoli Dafa, în cultivarea voastră din lumea umană ați înțeles toți ceva clar, bazat pe principiile Legii și anume să nu fiți atașați de pierderile și câștigul oamenilor obișnuiți. Așa că nici când sunt implicate lucruri legate de validarea Legii nu ar trebui să insistăm în spunerea "ideilor mele" sau facerea lucrurilor "în felul meu". Nu este adevărat că numai așa ne stabilim virtutea măreață în cosmos. Dacă ai o idee bună, ei bine, o prezinți, ești responsabil față de Lege și nu contează dacă ideea ta este adoptată sau dacă felul tău specific este cel abordat. Dacă ideea altei persoane poate obține același efect și tu nu ești atașat de propria ta idee și în schimb o urmezi pe a lui, atunci indiferent dacă ai împărtășit sau nu abordarea, zeii vor vedea toți asta și vor spune "uite, nu este atașat, este capabil de a fi tolerant și cu mintea largă". La ce se uită zeii? Nu se uită la asta? Atunci când ești atașat de accentuarea lucrurilor tale și ești prea prins în asta, zeii care observă de sus nu pot suporta. Chiar dacă spui mereu că este bun pentru Dafa și că "abordarea mea este bună" și că poate obține un anumit efect - și așa poate chiar să fie cazul - totuși nu ar trebui să avem atașamente care seamănă prea mult cu cele ale oamenilor obișnuiți. Dacă poți într-adevăr face asta, zeii vor gândi "Această persoană este într-adevăr remarcabilă". Zeii nu îți ridică nivelul pentru că au văzut că ideea ta a funcționat, ci ți-l ridică numai atunci când văd că înțelegerea ta s-a ridicat. Acesta este un adevăr al Legii Drepte. Dacă tu gândești "Am să fac să mi se întâmple XYZ dacă am câștigat atâta merit", bine, sigur, așa funcționează pentru o persoană obișnuită și poate că așa va fi examinat în ceea ce privește anumite fațete ale adevărurilor Legii cosmosului sau într-o anumită situație. Dar îmbunătățirile adevărate vin din abandonare, nu din câștig (aplauze puternice).

Avem o mulțime de studenți care s-au îmbunătățit într-adevăr rapid prin cultivarea lor continuă. Și în mare ați mers bine în special în îmbunătățirea împreună și în cooperarea dintre voi. Chestiunea este acum cum puteți face chiar mai bine, într-un mod mai rafinat, lucrurile pe care trebuie să le faceți acum. Din moment ce sunteți discipoli Dafa, n-ar trebui să vă puneți speranțe în așa-numitele schimbări "naturale", schimbări externe ale societății obișnuite, sau în unele favoruri pe care ni le-ar putea face cineva. Voi sunteți zei, și voi sunteți viitorii conducători ai diferitelor cosmosuri, pe cine puteți conta? Toate ființele contează pe voi! (aplauze). Este într-adevăr real. Realitatea cosmosului se va manifesta în viitorul apropiat și atunci tot ce ați făcut bine sau slab va fi fixat - oricum vor fi mers lucrurile, va fi fixat. Atâta timp cât această chestiune nu s-a sfârșit mai este o șansă. Fiecare dintre noi parcurge propria sa cale și își Desăvârșește propriul său Fruct al Statusului. În viitor discipolii Dafa vor putea vedea dacă au făcut bine pe acest drum al validării Legii și salvării ființelor simțitoare. Veți vedea chiar clar micile lucruri care s-au întâmplat undeva de-a lungul procesului vostru de rectificare a Legii. Bineînțeles, ființele malefice și rele nu pot vedea viitorul. Ființele simțitoare pe care le-ați salvat și acele ființe care pot realiza ce se întâmplă atunci când clarificați adevărul vor fi și ele în curând martore la scena magnifică a Desăvârșirii voastre (aplauze). Iar aceea va fi definitiv deschisă și demnă.

Bineînțeles, recent, discipolilor Dafa li s-au întâmplat unele lucruri. Sunt o mulțime de lucruri despre care Maestrul nu vă poate vorbi - mai ales la timpul respectiv. Motivul este că vechile forțe cred, că dacă vă spun, vor trebui să facă lucrurile chiar mai grele pentru voi. De aceea nu v-am menționat până acum nici problema cooperării dintre voi. Am vorbit de ea pentru că deja începuserăți să faceți bine, iar acum sunteți capabili să o tratați bine, ați înțeles treptat.

Unii studenți spun cu buzele "Resping aranjamentele vechilor forțe". În situații cheie se pot conduce destul de bine, dar în condiții normale este probabil să-și relaxeze gândurile drepte, iar când gândurile lor drepte nu mai sunt adecvate este posibil să aibă probleme. Bineînțeles, nu vorbesc acum despre toată lumea. Vorbesc despre un număr extrem de mic de oameni - sunt foarte puțini. Atunci de ce se întâmplă acest lucru? În istorie vechile forțe au aranjat multe, multe lucruri și au făcut aranjamente extrem de minuțioase și de complicate. Pentru a fi siguri că nimic nu va merge greșit cu aranjamentele lor, au făcut o probă cu pământul de dinainte. Gândiți-vă: cum să nu fie atașați de asta? Puteau ei să abandoneze ce voiau să facă? Dar chiar și așa, dacă gândurile noastre drepte sunt foarte puternice, suntem în acord cu o lege a cosmosului, iar această lege este prezentă atât în vechiul cosmos cât și în cel nou: alegerea unei ființe ține de ea însăși, chiar dacă a făcut vreun jurământ în istorie. La momentele critice, depinde totuși de el ce vrea să facă. Aceasta este și pentru lucruri pozitive și pentru cele negative - în ambele cazuri.

În timpul cultivării lor în trecut, o mulțime de discipoli au fost aleși de vechile forțe pentru a interfera cu lucrurile și a juca un rol negativ. Dar ei au respins acest lucru, au dezvoltat gânduri corecte prin cultivare, nu au mai vrut să facă acel lucru și au devenit discipoli Dafa adevărați. Unii totuși au acționat puțin cam slab, astfel că au fost conduși de vechile forțe și au făcut să se întâmple o mulțime de lucruri neașteptate. Despre ce vreau să vorbesc acum nu este acest grup de oameni. Voi vorbi despre anumite incidente care s-au întâmplat recent discipolilor noștri Dafa adevărați. Bineînțeles, acestea sunt cazuri izolate, dar le cunoașteți toți și vă gândiți la ele. Adevărul este că unii dintre voi s-au reîncarnat din timp în timp de-a lungul istoriei și în timp ce erați în societatea umană, pierduți în iluzie este probabil să fi semnat anumite pact-uri cu vechile forțe, de exemplu: "În timpul rectificării Legii am să fac un astfel de lucru sau voi lua o astfel de cale într-o anume zi." În acel timp, în regulile vechii Fa părea absolut corect, așa că puțini din studenții noștri au semnat acel pact și din acest motiv din când în când se vor întâmpla unele lucruri printre studenții noștri Dafa. Țelul din spatele acestor probleme este următorul: vechile forțe cred că unii studenți consideră că odată ce cultivă Dafa, nu mai au nimic de care să se îngrijoreze "Atâta timp cât sunt discipol Dafa, nu voi fi în nici o primejdie." Așa că au văzut acest lucru și s-au întrebat "Nu putem permite asta. Nu este ca un fel de asigurare? O dată ce învață Dafa nu mai au nici o grijă. Nu este acesta un atașament imens în sine?" Așa că acele forțe vechi au făcut probleme în Dafa. Așa au apărut aceste lucruri. Dar atunci când au cauzat probleme, de ce nu au intervenit nenumăratele Corpuri ale Legii ale Maestrului și nenumărații Zei drepți care protejează Legea? Deoarece unii dintre discipolii noștri Dafa au semnat în istorie pact-uri cu vechile forțe, așa că vechile forțe se agață de acest fapt cu o strânsoare de moarte și nu vor să-l abandoneze.

Dar nu că nu puteți scăpa de asta. După cum tocmai am spus, chiar dacă odată în istorie ați semnat vreun fel de pact, dacă astăzi gândurile voastre drepte sunt foarte puternice, nu le acceptați și insistați să nu luați parte la ele, le puteți de fapt respinge. Dar este puțin mai greu să tratați un astfel de caz. Greutatea vine pentru că vechile forțe nu vă vor da drumul atât de ușor, vor căuta să profite de fisurile voastre și când veți fi numai puțin într-o parte, vor folosi șansa. Așa că atunci când gândurile voastre corecte sunt foarte puternice nu pot profita de voi, iar acest lucru este pentru că rectificarea Legii nu acceptă aranjamentele vechilor forțe și eu, ca Maestru al vostru nu le accept nici eu. Bineînțeles, fiecare din discipolii noștri Dafa spune că noi nu recunoaștem aranjamentele vechilor forțe, dar asta nu este ceva pe care îl spui pur și simplu - trebuie să urmezi cerințele Dafa și rectificarea Legii. "Eu absolut nu voi accepta nici unul dintre lucrurile pe care le-ați aranjat în trecut, vechi forțe. Nici măcar pe voi nu vă accept". Când gândurile voastre drepte sunt foarte puternice, le puteți elimina și respinge aranjamentele. (Aplauze). Acest lucru este din cauză că absolut nu le putem accepta.

Cum își pot aranja ființele din cosmos propriul viitor? Este absolut nepermis. Veți deveni conștienți de această lege în viitor. Cum a fost creat cosmosul? A fost creat numai de un gând al unei Ființe Iluminate a Marii Legi (aplauze). Un singur gând al Ființelor Înalt Iluminate de la diverse niveluri a creat cosmosurile de la diferitele niveluri. Imaginați-vă că după un gând care a creat cosmosul, ființele dinăuntru ar spune "Nu mă crea în felul acesta, ar trebui să mă creezi în felul acesta". Este după ei? Nu este. Acele ființe sunt cu adevărat nesemnificative în ochii acelui Zeu al cărui singur gând le-a creat. Dar acele Ființe Înalt Iluminate, acei zei care au creat ființele trebuie absolut să îndeplinească standardul unui Zeu și să îndeplinească standardul Legii și trebuie să aibă milă și compasiune imensă. Astfel cosmosurile pe care le-au creat vor fi minunate în mod legic; gândurile pe care le vor produce vor fi pure și minunate. De aceea este considerat pur și simplu extrem de important ca o ființă să îndeplinească standardul pentru ființele cosmosului de la niveluri anumite. Cu alte cuvinte nu putem accepta aranjamentele făcute pentru noi de vechile forțe, indiferent ce au făcut, pentru că și ei sunt candidați la salvare, numai că au ales să fie pliviți. Cum ar putea cineva care trebuie salvat să aleagă cum va fi salvat? Este ca și cum cade în apă și cineva încearcă să îl scoată, dar el spune "Nu mă poți salva așa, direct cu mâna. Trebuie să mă salvezi cu o barcă care îmi place mie." Cum poate fi așa?

Unele dintre lucrurile care s-au întâmplat recent sunt datorate motivelor istorice. Nu v-am spus acest lucru înainte deoarece nu voiam să formați un atașament - "Care este conexiunea mea cu vechile forțe?" Nimeni dintre voi nu ar trebui să se gândească la asta. Acele cazuri sunt foarte foarte puține și intenția la momentul respectiv era foarte bună, era pentru Lege. Din acest motiv acei discipoli Dafa au Desăvârșit și ei (aplauze) la niveluri extrem de înalte (aplauze). Din această cauză s-au întâmplat acele lucruri. Așa că studiul Legii este foarte important. Gândurile voastre corecte și tot ceea ce realizați vine din Fa, așa că indiferent cât de ocupați sunteți, nu neglijați studiul Legii.

Asta este tot ce voi spune, pentru că acum două zile, când studenții care lucrează la proiectul de TV aveau o întâlnire, le-am spus multe. Au pus o mulțime de întrebări reprezentative, așa că astăzi nu voi mai răspunde la întrebări pentru voi. Vreau să-i rog să proceseze înregistrarea audio din ziua respectivă și după ce o revizuiesc, o voi publica. Întrebările pe care le-au pus în acea zi sunt comune printre voi, sunt toate lucruri pe care vreți să le aflați și să le rezolvați. Asta este tot ce voi spune. Vă mulțumesc (aplauze).

Viitorul discipolilor Dafa este sigur luminos - va fi absolut luminos (aplauze îndelungate).


Li Hongzhi
30 noiembrie 2002

Notă:
1. Ultimele două versuri dintr-un poem renumit din Dinastia Tang scris de Li Bai.

Nota editorului: Pentru a înțelege în profunzime conținutul acestui articol este recomandat să citiți mai întâi cărțile Falun Gong și Zhuan Falun care sunt disponibile gratuit aici.

Nota traducătorilor: În timp este posibil să efectuăm modificări asupra traducerii, în încercarea de a-l face cât mai fidel textului original.