Prevestind rectificarea lumii umane de către Lege

Rectificarea Legii înaintează prin lume, se petrec manifestări grandioase ale zeilor şi buddha şi toate greşelile strâmbe ale lumii haotice şi relaţiile karmice se rezolvă prin soluţii benevolente. Cei care fac rău împotriva Marii Legi coboară pe poarta non-vieţii. Cât despre toţi ceilalţi, inimile oamenilor se întorc la corectitudine şi preţuiesc virtutea şi fac lucruri bune, miriadele de lucruri sunt înnoite şi fiecare fiinţă simţitoare venerează graţia salvatoare a Marii Legi. Toate cerurile şi pământul celebrează împreună, se felicită unii pe alţii, şi exultă împreună. Cea mai glorioasă perioadă în lumea umană începe în acest moment.

Li Hongzhi
2 decembrie 2001


Nota traducătorilor: În timp este posibil să efectuăm modificări asupra traducerii, în încercarea de a-l face cât mai fidel textului original.