Bună ziua tuturor! (Aplauze)
Într-o clipită a trecut deja un an sau doi de când am venit ultima oară în Sydney. Data trecută când am venit a fost în timpul unei conferințe Fa. La acel moment nu erau atât de mulți studenți, iar studiul Dafa era limitat la chinezi. Acum sunt mai mulți oameni, iar după o perioadă de cultivare, simt că sunteți capabili să înțelegeți Fa din perspectiva principiilor Fa. Pe măsură ce avansați în cultivarea voastră, este sigur că veți pune multe întrebări și că veți dori să primiți răspuns la ele. Am simțit că, venind acum la conferință, aș putea să vă răspund cu adevărat la unele întrebări și să rezolv unele chestiuni pentru voi. Momentul a fost foarte bun, așadar am decis să vin și să mă întâlnesc cu toată lumea.
Pe parcursul acestei perioade de cultivare, situația din Australia a fost relativ bună. Chiar dacă încă există unele înțelegeri mai puțin clare în ceea ce privește principiile Fa în cultivare, situația generală este bună. Astăzi vreau mai ales să vă văd pe toți și să discut câteva probleme cu această ocazie. Deci, după ce termin de vorbit astăzi, voi asculta în principal discursurile voastre, iar apoi, mâine, voi folosi timpul de după amiază să vă răspund la întrebări. Puteți să vă notați orice întrebări aveți pe bucățele de hârtie și să le transmiteți Echipei de Conducere a Conferinței, care mi le vor transmite mie, iar eu voi răspunde la ele pentru voi.
Există o condiție pentru a primi răspunsuri la întrebări. Eu sunt aici pentru a răspunde la întrebări pentru studenții Falun Dafa în ceea ce privește cultivarea lor, nu să răspund întrebărilor despre lucruri care se întâmplă în societatea umană obișnuită, sau alte întrebări legate de societatea umană. Acestor întrebări nu le pot răspunde, deoarece în prezent sunt responsabil doar pentru cultivatorii mei și nu doresc să mă implic în politicile, legile sau regulile niciunei țări. Pe măsură ce abordez această acțiune, trebuie să fiu responsabil pentru oameni și, în același timp, trebuie să iau în considerare să fiu responsabil pentru societate. Dezvoltarea societății umane obișnuite este predeterminată și progresează conform propriei legi, iar eu nu doresc să mă implic în acele lucruri.
În continuare voi discuta despre câteva chestiuni. Toată lumea știe că oriunde mă întâlnesc cu studenți, întotdeauna vorbesc despre un subiect, și anume, eu spun tuturor să citească cartea mai mult și să studieze Fa mai mult. Chiar dacă toată lumea știe că voi discuta despre asta, tot o voi discuta, pentru că dacă vreți să vă îmbunătățiți în Dafa, citirea cărții și studiul Fa au o importanță majoră. Dacă tratați Dafa pe care o răspândesc astăzi ca pe un qigong ordinar, obișnuit, atunci faceți o greșeală imensă. Dacă vreți să aveți un corp sănătos, atunci puteți merge la spital să vă tratați problemele de sănătate, sau puteți căuta tratament prin alte mijloace medicale. Cred că dacă singura voastră preocupare este sănătatea, atunci puteți merge la ei pentru tratament medical. Eu nu fac vindecări. Eu vă conduc pe o cale dreaptă de practică a cultivării și doresc ca voi să pășiți pe o cale luminoasă. Nu este permis să faceți bani de pe urma Dafa făcând vindecări. Vă conduc pe cea mai pură cale. Pentru a urca cu adevărat în cultivare, o persoană trebui să persiste în studiul Fa.
Am spus că materia și spiritul sunt unul și același lucru. Chestiunea conform căreia materia a fost prima sau spiritul a fost primul a fost constant discutată și dezbătută o perioadă foarte lungă în cercurile filosofice din jurul lumii. Eu v-am dat numeroase exemple. Noi știm acum că gândul generat atunci când oamenii gândesc sau contemplează un lucru se manifestă ca materie. Atunci nu este acesta spiritul? Asta pentru a spune că, materia și spiritul sunt același lucru. Întregul cosmos, de la cel mai microscopic până la cel mai macroscopic, de la cel mai mic până la cel mai mare, și toate particulele întregii materii, toate conțin o calitate specială, și anume Zhen, Shan, Ren. Atunci, acest Zhen, Shan, Ren - caracteristica cosmosului - restricționează fiecare aspect al tuturor [lucrurilor] de la diferite niveluri ale cosmosului. Materia este de fapt compusă din această calitate specială, non-materială. Materia și spiritul sunt, deci, unul și același lucruri.
Unii oameni au o înțelegere greșită. Ei spun, "Când practic qigong doar practic qigong, și nu este nevoie să-mi elevez xinxing-ul sau să citesc cărți." Aceasta este cea mai crucială problemă despre care vă voi vorbi. Cu acea gândire o persoană nu va fi niciodată capabil să se eleveze, și nu este posibil să devină fără boli doar practicând câteva mișcări de qigong. Chiar mulți oameni obișnuiți din China continentală înțeleg asta. Dacă nu studiați Fa sau nu citiți cartea, nu înțelegeți principiile implicite, nu vă puteți face standardul moral să se ridice din nou, nu vă puteți îmbunătăți xinxing-ul și să fiți o persoană bună și mai bună, atunci veți avea boli1. Pentru că oamenii sunt toți astfel, iar oamenii vor avea de fapt boli, doar când veți depăși oamenii obișnuiți veți fi cu adevărat eliberați de boli. Deci nu este posibil să depășiți oamenii obișnuiți doar practicând câteva mișcări sau mai multe. Doar înțelegând cu adevărat principiile Fa, elevându-vă mintea și tărâmul, devenind o persoană mai bună - o persoană mai bună care a depășit oamenii obișnuiți, și anume, o persoană extraordinară --doar atunci nu veți fi afectați de bolile de care ar trebui să fie afectați oamenii obișnuiți. Acesta este principiul. Tocmai am discutat despre cum doar devenind o persoană mai bună și depășind oamenii obișnuiți de nivel mediu din zilele noastre puteți voi fi liberi de boală cu adevărat. Atunci, dacă vreți să cultivați spre tărâmuri mai înalte, n-ar trebui să existe cerințe și mai înalte? A fi liber de boli nu echivalează cu a fi cineva care cultivă în tărâmuri înalte, ci mai degrabă, înseamnă doar că ești cineva care este la un nivel moral superior față de oamenii obișnuiți. Ceea ce vă cer eu este să depășiți oamenii obișnuiți, să vă ridicați chiar mai sus - și anume să fiți o persoană și mai bună, o persoană cu valori morale ridicate. Doar în acest mod vă puteți voi înălța în practica de cultivare.
În prezent, unii studenți care nu sunt de origine chineză nu acordă multă importanță studiului Fa și nu o înțeleg foarte bine. Ceea ce tocmai am spus s-ar putea să fi clarificat lucrurile pentru voi. Deoarece mișcările de qigong sunt doar o metodă suplimentară de cultivare, ele absolut nu joacă un rol fundamental. Dacă xinxing-ul vostru nu se ridică, iar tărâmul vostru nu se elevează într-un tărâm mai înalt, indiferent cât de mult faceți mișcările exercițiilor, nu vă veți ridica. Doar când xinxing-ul vostru a atins un standard de o anumită înălțime, puteți voi obține îmbunătățirea și să fiți liberi de boli. Doar când vă mențineți la cerințe mai înalte, mai bune, puteți voi deveni cineva care a depășit oamenii obișnuiți și care astfel nu mai este o persoană obișnuită. Asta deoarece, cu oamenii din societatea convențională, gândurile lor, acțiunile și faptele, după cum poate vedea toată lumea, sunt pentru propriul lor beneficiu egoist. Ei sunt extrem de egoiști, chiar până în punctul de a folosi orice mijloc necesar pentru a obține câștig personal. De asemenea, aceasta este o perioadă în care valorile morale sunt foarte degenerate. Dacă ești asemenea unei persoane obișnuite, poți fi vindecat de boală doar făcând exerciții? Nicio șansă! Dacă ești asemenea oamenilor obișnuiți, poți deveni o persoană extraordinară doar practicând mișcări? Este absolut imposibil. Deci, toată lumea trebuie să citească cartea! Motivul este că, atunci când tărâmul spiritual și gândirea nu au atins acel standard înalt, bolile tale nu vor fi vindecate, și nici nu vei atinge un tărâm înalt. De aceea spun tuturor să citească cartea mai mult, și vorbesc despre nevoia esențială de a citi cartea.
Legea vă poate ghida să vă îmbunătățiți la diferite niveluri. Cartea, Zhuan Falun, este o carte care permite tuturor să practice sistematic, deci are o importanță majoră. Indiferent dacă sunteți sau nu un cultivator, citind Zhuan Falun vă va permite să înțelegeți cum să vă comportați. Asta deoarece omenirea din zilele noastre nu este constrânsă de niciun standard moral, și a mers împotriva tradiției și modurilor de gândire din vechime. Cu cât oamenii dau mai multă importanță realității din fața lor, cu atât se îndepărtează de natura originală a omului - lucrurile care sunt cele mai native și mai bune. Oamenii fără constrângeri morale se comportă după cum doresc, iar asta nu este permis. Degenerarea omenirii a pus deja omul în mare primejdie. Mai târziu în lecție voi explica și voi răspunde la întrebări legate de acest [subiect] pentru voi toți.
În continuare, voi vorbi despre câteva probleme specifice. Când practicăm printre oamenii obișnuiți, fiecare are deseori multe atașamente care nu pot fi abandonate; aceasta înseamnă a vorbi despre chestiuni specifice în cultivare. Mulți oameni pur și simplu nu își abandonează atașamentele, și chiar atunci când [acestea] au cauzat persoanelor să fie infatuate și neclare la minte, ei tot nu o realizează. De mii de ani nimeni nu a vorbit cu adevărat despre cum se cultivă cu adevărat. Toată lumea știe că a cultiva implică șederea cu picioarele încrucișate. După cum știți, există multe femei în vârstă în China rurală care stau pe paturile lor tot anul, cosând haine și reparând papuci din pânză. Dacă ar fi atât de simplu ca [șederea tot timpul], atunci aș spune că ele ar trebui să devină toate zei. Acea postură este doar o metodă suplimentară. Dacă nu faceți exerciții de cultivare și doar stați cu picioarele încrucișate, atunci cu atât mai mult echivalează cu nimic, pentru că în acest caz nu există nici măcar un element de cultivare. Deci, vă spun să înțelegeți principiile Fa și să citiți cartea în cursul cultivării voastre. Scopul este ca voi să vă elevați la niveluri chiar mai înalte. Cum vă elevați? Se face prin abandonarea gândurilor rele pe care le aveți printre oamenii obișnuiți și abandonarea mentalității competitive a oamenilor obișnuiți, de exemplu. De dragul câștigului mărunt, insignifiant, oamenii îi rănesc pe ceilalți. Ce viață obositoare duc unii, super încântați cu puțin câștig și îndurerați cu puțină pierdere, incapabili să mănânce sau să doarmă bine din cauza acestora, și afectați de boli din cap până-n picioare! Doar pentru asta există oamenii în această lume?
Acum, că toată lumea a văzut acest punct cu claritate, atunci de ce nu puteți să vă abandonați atașamentele ca un cultivator? Fii un cultivator deschis și cu demnitate. Am spus adesea că o persoană care cultivă într-o Lege dreaptă, trebuie în primul rând să ajungă să nu răspundă când este lovită sau insultată. Atunci, de ce când întâlniți conflicte în cultivare, nu reușiți să abandonați acel atașament? Când alții spun lucruri despre voi pe care nu vă place să le auziți, de ce deveniți supărați? Când deveniți supărați, nu refuzați voi în inima voastră șansa de a [vă] cultiva și îmbunătăți? Nu căutați același tip de bucurie pe care îl caută oamenii obișnuiți? Atunci, nu sunteți o persoană obișnuită? În acel moment ar trebui să gândiți, "De ce sunt supărat? Când alții mă critică, devin supărat - nu caut eu ceva?" Dar în timp ce doriți ca toată lumea să se poarte frumos cu voi și să trăiți o viață liniștită printre oamenii obișnuiți, cum vă veți îmbunătăți? Fără să abandonați niciun lucru uman, cum vă puteți îmbunătăți și eleva? Exact din acest motiv nu vă puteți îmbunătăți și eleva. Trebuie să abandonați cu adevărat aceste lucruri - atașamente pe care oamenii nu le pot abandona.
Dar, în ceea ce privește această Dafa pe care o cultivați astăzi, eu am luat cu totul în considerare cum pot oamenii cu slujbe normale în societate să cultive fără a părăsi lumea [seculară] astăzi. Astfel, în timp ce cultivați Dafa, vă puteți păstra slujba, vă puteți păstra afacerea și vă puteți păstra întreaga viață de familie și activitățile sociale. Răspândirea și forma de cultivare a Dafa din cadrul societății obișnuite nu vă vor împiedica cultivarea; am luat în considerare asta în întregime. Dafa pe care o transmit astăzi țintește mintea, iar atașamentele voastre trebuie eliminate în mijlocul câștigului material, dar nu veți pierde neapărat ceva material. Asta deoarece eu văd că materialul în sine nu înseamnă nimic. Dacă sunteți extrem de bogați și casa voastră este făcută din cărămizi de aur, dar voi totuși nu o îndrăgiți în inima voastră, dar în schimb o luați ușor, atunci aș spune că este un caz în care nu aveți atașament pentru bogăția materială. Asta pentru a spune că cerințele Dafa sunt schimbarea gândirii unei persoane, nu să vă facă să renunțați la lucruri fizice. Desigur, în ceea ce privește testele gândurilor cuiva, acest tip de test serios trebuie să apară pentru a vedea cât de puternică este urmărirea câștigului material și pentru a vedea care genuri de lucruri le vedeți ca importante. Toată lumea știe că, printre discipolii noștri Dafa, sunt oameni de afaceri și chiar unii care sunt implicați în afaceri mari. Ei sunt cultivatori și sunt oameni buni la locurile lor de muncă. Ei nu mint sau înșală oamenii, dar afacerile lor merg foarte bine. Ei nu se dedică precum oamenii obișnuiți - până în punctul în care nu mai sunt capabili să mănânce sau să doarmă bine - dar toți fac foarte bine în ceea ce privește afacerile. Această perioadă actuală de recesiune economică scoate în evidență în special ceea ce îi deosebește pe cultivatori. Lucruri extraordinare ca acestea vor ieși la iveală când o persoană atinge standardul pentru cultivare.
Lucrurile despre care tocmai am vorbit erau atașamente care împiedică cultivarea. Când mulți dintre voi, studenții mei, ați întâlnit conflicte și ați devenit nervoși, v-ați gândit la faptul că mânia voastră era îndreptată către oamenii obișnuiți? Gândiți-vă: Buddhas și Zeii - acele mărețe ființe iluminate - ar deveni ei nervoși pe oameni? Absolut nu. Asta deoarece ei nu sunt la nivelul oamenilor și nu au emoții (qing) precum oamenii obișnuiți. Cum să se poziționeze ei printre oamenii obișnuiți? Când tratați conflictele în același mod ca oamenii obișnuiți, sunteți atunci la același nivel, sau în același tărâm ca oamenii obișnuiți. Asta pentru a spune că sunteți unul dintre oamenii obișnuiți. Doar când nu sunteți ca ei nu sunteți unul dintre ei. Desigur, atunci, ceea ce veți arăta va fi toleranță și o capacitate imensă de a ierta. Oamenii obișnuiți vor vedea astfel lucrurile, dar, de fapt, este o manifestare a xinxing-ului vostru în cultivare. Deci, indiferent de cadrul sau circumstanțele în care întâlniți probleme, trebuie să păstrați o inimă de compasiune și de milă în gestionarea oricărui lucru. Dacă nu vă puteți iubi dușmanul, atunci nu puteți atinge Desăvârșirea. (Aplauze) Atunci, de ce când o persoană obișnuită vă enervează nu o puteți ierta? Iar în schimb vă certați și vă luptați cu ea ca o persoană obișnuită?! Nu este acest lucru adevărat și pentru interacțiunile dintre practicanți?
Odată ce principiile sunt predate pentru voi toți, le înțelegeți. Ceea ce vă spun sunt principii Fa, iar ceea ce v-am făcut cunoscut vouă este tocmai cartea Legii. În ceea ce privește cât de bine este pusă în practică, depinde în întregime de voi cât de bine cultivați. Desigur, vă pot ajuta, dar, de cele mai multe ori, acest lucru nu se manifestă în lumea umană, iar mulți oameni nu o pot vedea. În cultivare este extrem de important să studiați cartea Legii bine. Vă va ajuta să eliminați atașamentele de care nu puteți scăpa, incluzând cele mai rele părți.
Nu ar trebui să credeți că noțiunile voastre sunteți voi. Sunt mulți oameni care, atunci când citesc Dafa, citesc cu un tip de noțiune. O astfel de persoană gândește, "Ah, această secțiune este bună... Hmm, acea secțiune nu o înțeleg prea bine... Oh, nu cred că această secțiune este suficient de bună." Lăsați-mă să vă spun, credeți că sunteți destul de deștepți, credeți că judecata voastră este corectă, dar, de fapt, este o greșeală imensă. Modul vostru de gândire s-a format în această societate a oamenilor obișnuiți, deci standardul vostru de evaluare a binelui și a răului este standardul oamenilor obișnuiți, și nu poate fi superior celui al oamenilor obișnuiți, și deci aceasta vă împiedică să vedeți adevărata esență a Fa. Atașamentele voastre sunt cele care v-au împiedicat să obțineți Fa. Voi alegeți părți care credeți că sunt bune de citit, și nu faceți cultivare adevărată. Asta deoarece când vedeți părți care credeți că nu sunt bune de citit sau care credeți că nu vreți să le citiți, sunt exact obiceiurile rele ale minții formate postnatal și gândurile rele care au efect. Dar acelea nu sunt adevărații voi, deși voi le tratați ca și cum ar fi.
De ce este acesta cazul? Gândiți-vă fiecare, când se naște un copil, el nu are niciuna dintre noțiunile pe care le au oamenii obișnuiți. Eu am spus că ochiul celest al unui copil sub vârsta de șase ani poate vedea lucruri după ce rostesc doar o singură propoziție. De ce este așa? Este astfel deoarece nu a format nimic conceptual din societatea obișnuită, și pentru că este pur și în conformitate cu standardul primordial al cosmosului Zhen, Shan, Ren. Odată ce ați acumulat așa numita "experiență" lumească, [și] obțineți moduri de gândire, considerându-le înțelepte și crescându-vă experiența printre oamenii obișnuiți, voi de fapt v-ați schimbat în ceva destul de rău. Și sunt exact acele noțiuni care vă fac pe deplin incompatibili cu adevărata stare, esență și adevărul absolut al universului. Din moment ce ați format acele lucruri postnatal, cum ar putea ele să fie voi? Care este înțelesul cuvintelor "întoarcerea la originea ta primară adevărată"? Trebuie să te cureți, iar asta este pentru a te putea întoarce la cea mai pură, dreaptă, prenatală stare a ta - una care nu are noțiuni când gândirea are loc. Acea stare este cea mai înțeleaptă și permite unei persoane să vadă clar totul în lume. Motivul este că, atunci când nu ai nicio noțiune, viziunea ta va cuprinde totul, și poți ști ce se întâmplă în lume dintr-o singură privire. Aceea este înțelepciune. Când, în schimb, priviți la lucruri menținând modurile voastre [de gândire], veți fi prinși în ele. Dar modurile voastre [de gândire] nu sunt adevărul absolut. Ați putea crede despre cunoștințele voastre că sunt destul de avansate și că standardele voastre de evaluare sunt corecte, dar, de fapt, ele nu sunt corecte. Chiar și când vorbesc astfel, s-ar putea să nu fiți capabili să înțelegeți, să recunoașteți sau să fiți de acord cu punctul meu de vedere. Doar dacă vă puneți cu adevărat mintea să studiați Zhuan Falun veți fi capabili să vedeți ce este cu adevărat acea carte a mea!
De ce sunt atât de mulți oameni care studiază [Falun Gong] în China și peste tot în lume? Doar în China sunt aproape 100 de milioane de oameni care studiază, iar mulți dintre ei sunt oameni de știință, intelectuali de top, sociologi, gânditori, cei implicați în chestiunile filosofice și chiar cadre de rang înalt. În afara Chinei sunt atât de mulți care au un grad de master sau doctor, absolvenți de facultăți și profesori care studiază [practica]. Sunt toți proști? Și notabil, în societatea chineză oamenii [au trecut prin și] au experimentat atât de multe lucruri, au crezut în diferite moduri de gândire, au trecut prin Revoluția Culturală, iar în trecut idolatrizau persoane fără să gândească. Lecțiile învățate au fost profunde. Ei au experimentat tot ce se poate imagina. Ar putea astfel de oameni să fie rugați să creadă orbește în ceva?! Atunci cum se face că ei [totuși] învață Fa, și de ce sunt atât de sârguincioși? Nu vă spune asta ceva? Este deoarece eu le spun tuturor să fie oameni buni, să fie mai buni, oameni extraordinari, oameni sănătoși, oameni cu o moralitate înaltă, până când devin oameni care pot atinge Desăvârșirea. Nu este ca și cum câteva cuvinte ale mele, Li Hongzhi, pot conduce oamenii să mă urmeze irațional. Toată lumea știe că Dafa este organizată liber. Dacă vrei să o înveți, poți să o înveți. Dacă nu vrei să o înveți, te poți întoarce liber de unde ai venit. Eu nu voi face nimic. Nu sunt restricții, nicio formă de organizare și nici nu vi se va cere un singur ban. De ce vă adunați toți aici, până în punctul în care nu vreți să mai plecați? Acești oameni au propria lor gândire și propriul lor intelect, nu-i așa? Atunci de ce nu pot anumiți oameni să renunțe la noțiunile lor și să se uite cu adevărat la această carte? [De ce nu pot] să se uite la ce face Li Hongzhi? De ce sunt atât de mulți oameni în lume care studiază această carte? După ce o citiți poate că veți înțelege ceea ce fac.
Când am început pentru prima oară să transmit Fa am avut o mare îngrijorare. După cum știți, în societatea umană prezentă, nicio religie nu poate face mințile oamenilor și standardele morale umane să se înalțe din nou. Cei implicați în religie știu asta, de asemenea, și totuși ei nu pot face nimic în această privință. Ba chiar mai mult: astăzi nu există nici un set de învățături sau colecție de principii în lume care să permită umanității să se reînalțe, să facă valorile morale ale omului să devină nobile din nou, și cu atât mai puțin să permită oamenilor să se reînalțe până în punctul de a atinge Desăvârșirea. Nu mai există nimic de acest gen în toată lumea. Atunci, în acest caz, omenirea se află într-o situație extrem de periculoasă. Dacă Dafa pe care o răspândesc astăzi nu ar putea salva oameni, atunci oamenii ar rămâne fără salvare pentru totdeauna, pentru că nu există o Fa mai înaltă decât cea care a creat cosmosul. Când oamenii nu au gânduri drepte și nu sunt constrânși de moralitate, ei vor îndrăzni să facă orice faptă rea. Zeii nu o vor permite. Voi toți ați auzit ceva - fie din religii sau profeții sau vreo formă de a vedea viitorul, din cărți sau din vorbă în vorbă - vorbind despre faptul că omenirea va întâlni un tip de catastrofă. Gândiți-vă toată lumea, dacă omenirea ar continua să se degradeze precum a făcut-o, nu ar fi primejdios? Chiar dacă zeii nu ar veni să pedepsească omenirea, omenirea s-ar distruge singură. De fapt, omenirea se autodistruge deja, se distruge pe sine când nu este niciun război - se autodistruge fără să o știe. Poluarea rezultată din evoluția științei și tehnologiei a dăunat mediului înconjurător, iar în viitor apa va fi toată contaminată; știința omenirii și tehnologia nu au niciun mijloc pentru a întoarce apa la cel mai original grad de puritate. Chiar și mâncarea pe care o mâncați este crescută în mod accelerat de fertilizatori chimici. Gândiți-vă la asta, dacă omenirea ar continua în acest mod, ar deveni degenerată în formă și aparență. Dacă oamenii clonează oameni, atunci oamenii ar începe să distrugă cu adevărat omul însuși. Extratereștrii purtând pieile oamenilor ar fi replicați în masă, ocupând corpurile oamenilor. Viitoarea rasă umană, provenită din acest tip de oameni, ar continua să cloneze omul din ce în ce mai mult, iar în final l-ar înlocui complet.
Desigur, eu pot vedea clar toate problemele din lume și pot dezvălui toate problemele omenirii. În prezent nu transmit această Fa de dragul acestor probleme pe care le are societatea umană. Eu discut despre aceste lucruri astfel încât cultivatorii să obțină Fa și să se înalțe. Acesta este motivul pentru care fac asta.
Tocmai am discutat o problemă, iar în continuare voi vorbi despre o altă problemă specifică. Avem câțiva oameni care, în timp ce cultivă, țin la atașamente și nu renunță la ele. Aceasta duce la acutizarea conflictelor pe care le întâlnesc, iar greutățile pe care trebuie să le depășească în timpul cultivării devin mai mari, făcându-i incapabili să le depășească. Există asemenea oameni așezați aici printre noi. În schimb, aceasta îi face să meargă în partea opusă și să poarte o supărare împotriva Dafa - sau chiar să poarte o supărare împotriva mea. De ce nu sunt alții ca voi? Sunt acești aproximativ 100 milioane de oameni toți idioți? De ce nu vă gândiți la ce v-a adus în acea stare? Sunt unii care au studiat Dafa și cărora le-am spus să fie cinstiți, persoane integre, să fie persoane bune și să nu facă lucruri rele, și totuși se duc să joace jocuri de noroc. După ce își pierd banii se întorc și dau vina pe Dafa. V-am spus eu să jucați? Chiar contrariul: v-am spus că nu ar trebui să mergeți să jucați și să nu faceți acele lucruri rele.
Sunt, de asemenea, oameni care practică Dafa și care dau vina pe Dafa când deodată suferă vreun fel de pagubă neașteptată. V-ați gândit la cum am dat o asemenea ilustrare a acestei chestiuni în Zhuan Falun? Era o persoană care s-a simțit deodată bolnavă într-o zi după ce a învățat Dafa, ca și cum avea simptomele unei tromboze cerebrale. Jumătate din corpul său nu mai răspundea, iar jumătate din creier era paralizat. Cu toate acestea, a reușit să meargă chiar de a doua zi și s-a recuperat destul de bine după o săptămână. După aceea le-a spus practicanților de la locul de practică: am practicat Dafa până în punctul semi-paraliziei; nu voi mai practica. Gândiți-vă, dacă nu practica Dafa, s-ar fi recuperat din paralizia parțială atât de repede? Voi știți despre ce era vorba cu paralizia sa parțială, și totuși el a dat vina pe Dafa. Unii oameni trebuie să se gândească serios la asta. Ați întâlnit acel necaz și ați spus că Maestrul nu v-a protejat. Vă dați seama că dacă nu v-aș fi protejat, nu ar fi fost o rănire a corpului vostru, ci mai degrabă pierderea vieții voastre?! V-ați gândit la asta? Am redus atât de mult, și totuși vă întoarceți și dați vina pe Dafa. Aceasta este starea de ignoranță în care se găsește omul, și este foarte greu de salvat. El nu dorește să plătească datoria pe care el însuși a făcut-o [de-a lungul vieții sale] în cosmos. El vrea să fie liber de orice necaz, să aibă confort absolut în timp ce eu îndur totul pentru el. Este asta cultivare? Poate asta să vă eleveze mintea? Când dați peste aceste probleme, cum veți cultiva dacă nu puteți genera gânduri drepte în timp ce vă loviți de ele? Cum veți putea să continuați pe calea voastră? Am făcut atât de mult pentru voi și totuși voi dați vina pe Dafa, mă învinuiți pe mine și chiar mă vorbiți de rău. Bineînțeles, nu m-aș plânge despre nimeni. Doar discut principii Fa cu voi toți, discut despre un principiu. Chiar dacă mă vorbiți de rău, nu voi ține supărare împotriva voastră, deoarece tărâmul minții mele nu este la nivelul oamenilor obișnuiți. Indiferent dacă spuneți că sunt bun sau rău, dacă spuneți că sunt un zeu sau un om, nu voi fi influențat, deoarece niciun gând uman nu mă poate mișca. Dacă puteți atinge această stare pe care am atins-o eu, atunci nu sunteți departe de Desăvârșirea cultivării voastre.
Acesta a fost doar un exemplu. În timp ce cultivați, mintea trebuie să fie dreaptă. Desigur, în timp ce vă spun să fiți drepți, este posibil ca totuși să nu fiți drepți. Puteți voi să fiți drepți doar dacă spun eu câteva cuvinte? Singurul lucru care vă poate ajuta să dezvoltați gânduri drepte, care vă poate permite să vă ridicați prin cultivare - cel mai fundamental lucru - este cartea Legii. Noi avem mai mult de 100 milioane de oameni care cultivă, deci nu este posibil pentru fiecare persoană să stea așezată aici astăzi precum voi. Nu este posibil pentru mine să vorbesc pentru fiecare dintre voi, unul după altul. Dar am predat Fa, deci trebuie să fiu responsabil pentru voi. Pentru a vă permite într-adevăr să vă ridicați în cultivare, am utilizat o metodă, și anume, să iau ceea ce vă pot da și toate lucrurile cu care vă pot ajuta și să le comprim pe toate în cartea Legii. Singurul lucru care rămâne este să vedem dacă vreți să o obțineți. Din acest motiv, spun tuturor că atunci când nu mă puteți vedea, trebuie să luați Legea drept Maestru. Luați Legea ca Maestru.
În continuare voi vorbi despre o mică problemă. Unii studenți merg la extreme în timp ce cultivă. Deodată se iluminează la ceva și gândesc: "Oh, asta îmi poate stârni atașamentele. Nu o vreau. Renunț la ea. Oh, acest serviciu pe care îl am îmi poate stârni atașamentele. Îmi voi da demisia. Hmm, cred că voi evita totul." Gândiți-vă: este asta a practica cultivarea? Nu înseamnă asta a merge la extreme? Spun adesea un lucru. Spun că voi cultivați printre oamenii obișnuiți și ar trebui să cultivați conformându-vă cât mai mult căii oamenilor obișnuiți. Aceasta nu este o frază simplă și nu este pentru a spune că ați atins standardul exprimat în frază doar făcându-vă serviciul ca de obicei. Gândiți-vă atent cu toții. [Lucrurile despre care vorbesc] se manifestă în fiecare fațetă a cultivării voastre. Dacă sunteți incapabili să cultivați în societatea oamenilor obișnuiți [urmând formele] oamenilor obișnuiți, atunci voi dăunați căii societății oamenilor obișnuiți. Deși societatea obișnuită nu este bună, ea a fost creată, de asemenea, de către Dafa cosmică pentru ființele de la nivelul umanității. Tocmai datorită caracteristicilor rele ale sale omenirii îi este permis să cultive aici. Este necesar pentru voi să vă topiți și să vă dizolvați răutatea umană și să vă ridicați deasupra și mai sus de atât, exact precum floarea de lotus, ridicându-se din mâl - sacră și pură. Voi absolut nu trebuie să mergeți la extreme, și nu trebuie să înțelegeți Legea într-o manieră deviată. Când mergeți la extreme, când doriți să renunțați la toate tipurile de lucruri [normale], când renunțați la slujba voastră de exemplu, în realitate sunteți deja în mijlocul unui alt atașament. Frica de atașamente însăși a format un atașament; este atașamentul vostru de frică de atașamente.
Voi spune doar atât, deoarece în câteva momente studenții vor vorbi și vor împărtăși experiențe. Știu că sunt câțiva reporteri în audiență și că e posibil ca ei să fi venit de departe. Eu pot aprecia dificultățile prin care ați trecut. Eu, Li Hongzhi, nu vreau să ating vreun tip uman de faimă. Doresc doar să fiu responsabil pentru discipolii mei și studenții care cultivă Dafa. Motivul venirii mele în Australia a fost să răspund întrebărilor lor despre cultivare, făcând posibil pentru ei să se îmbunătățească și să se eleveze. Dar voi ați venit și nu vreau ca voi să plecați cu mâna goală. Ca întotdeauna, cerința mea este că dacă un reporter nu a terminat de citit Zhuan Falun o dată, nu mă voi întâlni cu el sau ea. Doar după ce aveți un anumit grad de înțelegere despre noi, voi vorbi cu voi. Din moment ce predau ceva atât de imens, cu siguranță că nu poate fi explicat clar în câteva cuvinte. Ceea ce doriți să știți sunt toate probleme ale societății obișnuite. Eu nu doresc să răspund, deoarece în prezent nu mă implic deloc în lucrurile umane obișnuite; nu mă implic absolut deloc în chestiunile umane. Dar voi ați venit și sper că puteți sta aici și să ascultați calm discursurile practicanților noștri de astăzi și să priviți în totalitate conferința noastră Fa de două zile. După aceea mă voi întâlni cu voi și puteți pune întrebări. Pe parcursul conferinței, totuși, nu mă voi întâlni cu nimeni, deoarece am multe lucruri de care trebuie să am grijă. Conferința noastră are scopul de a-i ajuta pe studenți să se îmbunătățească cu adevărat și absolut nu este o formalitate și cu siguranță nu este făcută doar pentru ca alții să privească. (Aplauze)
Bine, studenții noștri vor continua acum să găzduiască conferința, deci mă voi opri aici. Mâine după-amiază voi răspunde pe îndelete la întrebări pentru voi toți. Mă voi alătura vouă acum pentru a asculta discursurile studenților.
Puteți să trimiteți hârtiile cu întrebări. După-amiaza aceasta este rezervată, în principal, pentru a vă explica Legea și pentru a răspunde întrebărilor pe care le ridicați. După o perioadă de cultivare, sunt multe probleme care pot fi rezolvate [citind] ce este în carte. Dar, sunt întrebări pentru care veți simți totuși că este mai bine să îl întrebați pe Maestru, pentru a fi împăcați cu voi înșivă. Toți aveți gânduri ca acestea, așa că vă voi îndeplini dorința. Voi răspunde întrebărilor voastre atât cât voi putea. Bine, vom începe acum.
Studentul: Toate greutățile unei persoane sunt aranjate de la începutul cultivării, sau se datorează ele unor factori auto-impuși?
Învățătorul: În cultivare calea a fost aranjată, dar ne-depășirea cu bine a testelor se datorează factorilor auto-impuși. Cultivarea este un lucru foarte complicat, deci nu va fi la fel în fiecare situație, și nu se poate ca lucrurile care i se întâmplă unei persoane să i se întâmple și alteia. Același lucru nu poate fi abordat în același mod, pentru că voi cultivați totuși în iluzie. Dacă totul ar fi la fel, atunci iluzia ar fi înlăturată. Toată lumea ar ști ce să facă: "Oh, altcineva a făcut lucrurile în acel mod și a făcut foarte bine. Așa voi face și eu." În acest caz nu s-ar numi cultivare. Greutățile sunt de fapt rezultate ale propriei voastre karma. Karma acumulată din multe vieți vă obstrucționează cultivarea, vă obstrucționează întoarcerea către sinele vostru adevărat, originar și vă obstrucționează îmbunătățirea. Este această karma care exercită un efect. Am curățat o porțiune din ea, în timp ce restul este lăsată pentru voi să o eliminați. Aceasta deoarece există un principiu în univers: ceea ce este datorat trebuie să fie plătit. Indiferent în care viață anterioară a avut loc, când facem fapte rele se acumulează karma, iar apoi, în viața următoare sau mai târziu în această viață, ea trebuie plătită. Deci este exact acest efect exercitat [de karma]. Eu o numesc suferință. De fapt, chiar și oamenii obișnuiți o simt [și o înțeleg]. Bolile și greutățile vieții pe care oamenii obișnuiți le suferă în situații dureroase sunt de fapt toate greutăți ale lor. Pentru studenții noștri, eu le-am plasat la niveluri diferite în cultivarea voastră, și le utilizez pentru ca voi să depășiți teste, să cultivați și să vă elevați xinxing-ul. Mă folosesc de ele pentru a atinge acest efect. Dar oamenii obișnuiți plătesc karma doar pentru scopul de a plăti karma, deci nu are elementul de cultivare, iar oamenii obișnuiți plătesc oricât de multă karma au. În cazul nostru, karma trebuie eliminată pentru voi deoarece, altfel, greutățile ar fi atât de mari încât nu ați putea să cultivați. Desigur, acestea sunt condiții, după cum știe fiecare deja. Este explicat foarte clar în Fa, așa că nu voi mai repeta.
Studentul: Ritmul studiului meu Fa individual este diferit de ritmul studiului Fa de grup. Are asta vreo importanță?
Învățătorul: A studia Fa individual, dacă ești capabil să continui să cultivi ferm și solid, este de asemenea remarcabil. Dar, după cum știți cu toții, este imposibil pentru voi să studiați Fa foarte silitori singuri acasă și este imposibil să nu veniți în contact cu societatea obișnuită. În societatea obișnuită a zilelor noastre, oamenii fac doar după cum le convine. Este o societate unde oamenii sunt capabili să facă tot felul de lucruri rele fără nici un standard moral sau constrângere morală. Omenirea din zilele noastre este doar în felul acesta. Acei oameni cu care vii în contact în societate toți fac parte din societatea oamenilor obișnuiți. Lucrurile despre care vorbesc, pe care le spun, gândesc și fac sunt toate parte din ceea ce face umanitatea din zilele noastre. Atunci, când cultivi de unul singur fără un mediu foarte bun, singurul mediu cu care vii în contact este acel tip de mediu. Atunci, în realitate ești influențat de el, și este foarte greu pentru tine să te îmbunătățești. Am spus că mulți studenți au simțit că erau destul de buni înainte să cultive, că erau oameni buni. După ce fac cultivare adevărată, ei găsesc că acesta nu este deloc cazul. Motivul pentru care ei credeau că sunt buni este că se comparau cu omenirea din zilele noastre, care nu mai este bună, și nu se comparau cu era moralității celei mai înalte a omenirii sau cu natura universului.
De asemenea, în timp ce practici într-un grup și în timp ce sunteți împreună, ceea ce spuneți, gândiți și faceți, provin toate din gânduri benevolente și sunteți capabili să vă gândiți la alții cât mai mult posibil în tot ceea ce faceți. Acela este un mediu pur și curat, o bucată de tărâm de pace, armonios și pur. Atunci, ca și cultivator în acele medii, veți fi crescuți de această forță a compasiunii care este prezentă în acel mediu. Asta este sigur. Deci există un motiv pentru care vă spun să practicați împreună. Oamenii cu care veniți în contact în acel mediu sunt toți oameni buni. Cuvintele, acțiunile și faptele lor nu sunt la fel cu cele ale oamenilor din societatea obișnuită, deci acest mediu nu poate fi pierdut. Dar există câteva zone unde nu sunt mulți oameni care studiază Dafa, doar una sau două persoane, iar ei nu au un mediu atât de bun. Atunci, în acest caz, cineva trebuie să se bazeze pe el însuși. Chiar există astfel de studenți - care studiază în liniște, cultivând în liniște și progresând silitor. Cu adevărat remarcabil! Spun totuși aici, că un mediu de cultivare de grup este esențial și foarte bun. Nu ar trebui să pierdeți acel mediu. Acel mediu temperează oamenii.
Studentul: În schimburile de experiență ale studenților simt că studenții bărbați tind să accentueze înțelegerea rațională a Fa, în timp ce studenții femei tind să accentueze înțelegerea perceptivă a Fa. Dacă acesta este un fenomen comun, cum putem învăța unul de la celălalt și să ne îmbunătățim rapid?
Învățătorul: Nu sunt foarte de acord cu asta. Acei studenți care înțeleg bine Fa pot toți să înțeleagă Fa rațional. Doar cei care nu citesc cartea frecvent - asta pentru a spune, cei care nu sunt suficient de silitori, sau cei care abia au început să studieze - tind să înțeleagă Fa perceptiv. În acest caz nu există nicio diferență între bărbați și femei. Femeile din zilele noastre sunt și ele remarcabile, [nu sunt doar bărbații]; ele au propriile lor minți și abilități. Nu poate fi înțeles cum ai descris. Iar calitatea înnăscută și abilitatea discipolilor Dafa femei nu pot fi distinse după aparențe externe.
Studentul: Cum ar trebui să înțelegem ideea de a trece prin cultivarea în Lumea Triplă de două ori?
Învățătorul: Este una dintre manifestările situațiilor diferite ale studenților, care determină cum cultivă. S-ar putea întâmpla de asemenea de opt sau zece ori. De exemplu, dacă vei atinge Desăvârșirea doar la nivelul de Arhat, este suficient pentru tine să cultivi în Lumea Triplă o singură dată. Dacă cultivi către niveluri mai înalte, atunci este necesar să cultivi repetat și continuu în timpul cultivării. Unii oameni sunt relativ sensibili; este posibil ca unii să fie mai conștienți și să știe un pic mai mult.
Studentul: În procesul studiului Fa este necesar să înțelegem principiile Fa clar, fără să cădem în atașamentul de a urmări cunoașterea. Cum ar trebui să gestionăm asta?
Învățătorul: Când sunteți capabili să înțelegeți cultivarea bazându-vă pe Fa, veți înțelege. Singura modalitate prin care puteți înțelege Fa dinăuntrul Fa este să citiți cartea mai mult. Cartea noastră Dafa poate rezolva toate misterele și poate rectifica toate gândurile umane; atâta timp cât citiți cărțile Dafa ele pot fi toate rezolvate. Ori de câte ori simțiți că nu puteți obține răspunsuri la multe întrebări, este pentru că voi înșivă nu doriți să obțineți răspunsurile. Asta deoarece dacă citiți cartea și studiați Fa, orice întrebare își poate găsi răspuns. După cum știți, autoritățile guvernului recunosc acum deschis că noi avem mai mult de 100 de milioane de oameni. Dacă fiecare persoană ar dori să mă găsească pentru ca eu să-i răspund la întrebări... de fapt nu există nici o șansă ca asta să se întâmple. Studenții australieni așezați aici acum mă pot vedea, în timp ce studenții din China continentală nu mă pot vedea deloc. Sunt [prezent] deseori în China, de fapt. Ei nu mă pot vedea pentru că nu pot merge să mă întâlnesc cu ei. Dacă o zonă știe unde mă aflu, atunci studenții vor răspândi vestea având ca efect faptul că întreaga țară va ști, iar apoi fiecare va veni să mă găsească. Societatea Chinei este diferită de alte societăți. Dacă oamenii nu ne pot înțelege ar putea cauza prejudicii pentru Dafa, așadar nu mă pot întâlni cu voi. Totuși, chiar și în aceste circumstanțe, voi fi responsabil pentru cultivarea voastră. Deci cum de reușesc să fiu responsabil? Ieri am spus următoarele: am comprimat tot ce vă pot da în cartea Legii, iar atâta timp cât citiți cartea veți primi totul. Unii studenți au citit deja Zhuan Falun de mai mult de două sute de ori, și încă o citesc. Fiecare citire este diferită, deoarece este o carte de cultivare. Înăuntru sunt conținute înțelesuri lăuntrice de la niveluri diferite. Acele întrebări care apar după prima voastră citire își vor găsi răspunsul pe parcursul celei de-a doua citiri și veți înțelege. Dar, după ce terminați de citit a doua oară, vor fi noi întrebări, iar apoi când citiți pentru a treia oară, acele întrebări vor primi răspuns în același mod. Continuând să cultivați astfel, și citind continuu astfel, faceți progrese cu sârguință. Adăugați exercițiile Dafa, acest tip de metodă suplimentară, iar apoi vă înălțați. Unii oameni mă întreabă adesea: "Învățătorule, voi putea să ating Desăvârșirea?" Atunci aș răspunde cu o întrebare către voi: "Ei bine, puteți face lucrurile după cum vă învăț?" De fapt, ar trebui să vă puneți singuri întrebarea dacă puteți atinge Desăvârșirea.
Studentul: După cultivarea la niveluri foarte înalte, celule corpului sunt complet înlocuite de materie de energie înaltă. La acel moment nu va mai exista metabolism. Înseamnă asta că nu va mai fi nevoie să mâncăm sau să bem?
Învățătorul: Da, dar trebuie ca întregul corp uman să fi fost transformat în materie de energie înaltă. Atunci se poate face. Nu este suficient dacă suprafața corpului nu a atins această stare. După cum știți, când cineva practică qigong, el acumulează qi și poate emite qi. Totuși, când cineva cultivă într-adevăr către niveluri înalte, nu mai există qi. Qi-ul devine nimic, iar în locul său este materie mai înaltă pe care o numesc gong. Este de fapt o esență mai microscopică de materie. Iar acest tip de esență de materie se va acumula în corpul vostru. Fiecare celulă din corpul vostru va acumula acest tip de esență de materie de energie înaltă. Materia care este mai microscopică are cu siguranță o natură restrictivă. După un timp îndelungat, acest tip de materie de energie înaltă va deveni treptat din ce în ce mai abundent, din ce în ce mai substanțial. Apoi, nu vor fi celulele din corpul vostru asimilate de către aceasta? După ce toate celulele au fost asimilate de către acest tip de materie de energie înaltă, va mai fi corpul vostru același cu cel al unei persoane obișnuite? Un asemenea corp va fi compus de materie de energie înaltă colectată din alte dimensiuni. În acest caz, mai există metabolismul uman obișnuit? El nu mai există. La acel moment veți putea să nu mâncați sau să beți, dar nu înseamnă că nu veți putea mânca sau bea. Lucrurile de care veți avea nevoie cu adevărat nu vor fi cele din dimensiunea noastră. Dacă vi s-ar oferi lucruri umane, nu v-ar face plăcere să le mâncați. Vi s-ar face greață doar la privirea lor. Lucrul de care veți avea nevoie atunci va fi materia de energie înaltă din alte dimensiuni.
Studentul: Tuturor studenților din Guangzhou le este dor de dumneavoastră! Toți studenții din Guangzhou vă trimit salutări.
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: În general vorbind, sunt cultivatorii din Australia la niveluri relativ joase?
Învățătorul: Nu am spus asta. Cultivarea depinde de persoană. În realitate, nu puteți ști nici acum nivelul la care ați cultivat. Odată ce ați ști, ați avea atașamente puternice. Atunci ar deveni un fel de obstacol și ar sta în calea cultivării voastre. Deci neștiind înseamnă că nu veți avea acest atașament.
Studentul: În "Esențiale pentru o avansare ulterioară", Maestrul a menționat despre cultivare că este o chestiune serioasă, și nu este examinarea personală sau pocăința oamenilor obișnuiți. Simt că am stagnat într-o stare de examinare personală și căință și nu o pot depăși. Pot să întreb, care este diferența între privitul în interior și examinarea personală?
Învățătorul: Îmbunătățirea în cultivare nu poate fi echivalată cu examinarea personală și căința. Dar, faptul că ești capabil să te examinezi și să simți căință este în sine parte a cultivării. Aceasta este relația.
Știți, eu spun deseori că deși creștinismul sau catolicismul nu folosesc termenii cultivării [pe care îi folosim noi], ele sunt de asemenea cultivare. Este doar că datorită diferențelor culturale Isus și Iehova nu au folosit termenul "cultivare" (xiulian). Asta deoarece în cultura lor nu există un astfel de concept, iar modul de gândire este diferit. Gândiți-vă: nu cultivă ei? Când oamenii intră în biserică, cu inimile foarte pioase, ei se căiesc Dumnezeului lor și lui Isus. Ei vorbesc despre ce au făcut greșit și în ce probleme s-au comportat slab, iar ei declară că vor face mai bine data viitoare. După aceea ei fac mai bine. Apoi, după ce [mai multe] greșeli sunt descoperite, intervine din nou căința, iar ei din nou se comportă conform standardelor mai înalte. Gândiți-vă, toată lumea: cultivarea are de fapt rolul de a cultiva inima cuiva. Nu este ceea ce fac ei cultivarea inimii? În cele din urmă, ei devin din ce în ce mai buni, și fac din ce în ce mai bine. Nu au atins ei atunci standardul cerut de acel paradis al lor? Nu este aceea Desăvârșirea? Doar datorită diferențelor în culturi nu există discuția despre gong; nu a fost discutat în termeni la fel de bogați precum în culturile Estice. Astfel, mulți termeni folosiți de ei sunt relativ simpli, iar cerințele sunt relativ directe. Ei vorbesc doar despre credință, despre credința fermă în Dumnezeu.
Studentul: Există un cultivator care trece prin testul vieții și al morții, dar totuși nu are mintea limpede. Cum ar trebui să se comporte cultivatorii din preajma sa?
Învățătorul: "Există un cultivator care trece prin testul vieții și al morții" - vorbind astfel nu este tocmai corect. Și din moment ce nu e clar la minte, nu se poate spune că el cultivă. Fundamental el nu este sârguincios și se bazează pe înțelegeri perceptuale ale Fa și entuziasm uman. El nu a înțeles cu adevărat Fa în mod rațional, nu a cultivat cu adevărat solid și sârguincios. Nu este cultivare adevărată. După cum știți, cultivarea este o chestiune serioasă; Nu pot recunoaște o persoană ca aceasta ca și cultivator. Nimic din [această] lume nu este mai solemn decât cultivarea. Când o persoană care are karma în tot corpul său, o persoană care are mintea plină de gânduri murdare, dorește să devină o Ființă Înalt Iluminată și să cultive până la Desăvârșire, acesta este un lucru solemn cu adevărat, iar procesul prin care acest cultivator reușește să abandoneze tot ce e uman este cu adevărat magnific! Se va putea realiza dacă nu-l tratați în mod serios?! Se va putea realiza dacă nu puteți reuși să treceți fiecare test pe cont propriu ?! Nefiind atent, părând a crede, dar necrezând, părând a cultiva, dar necultivând, fiind în totalitate nerăspunzător pentru el însuși - poate o asemenea persoană să atingă Desăvârșirea? Corect? Nu se va putea realiza dacă nu acționați conform cerințelor de xinxing ale Dafa. Oamenii obișnuiți se îmbolnăvesc. Nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea sunt un ciclu natural pentru oamenii obișnuiți.
Studentul: Ca student la Universitate care practică cultivare, cum pot continua să fac progres cu sârguință? Câțiva discipoli au sugerat că nemergând la facultate și intrând în câmpul muncii ar putea rezulta în circumstanțe mai bune pentru cultivare.
Învățătorul: Aș spune că asta ar fi o greșeală uriașă. Eu înțeleg că unii oameni vor deveni mai mult decât emoționați când văd adevărul, mai ales când predau Marea Lege astăzi și când am predat atât de multe secrete cerești. La momentul obținerii Fa persoana va deveni emoționată, și este ușor să nu balansezi corect între a fi un cultivator și a fi o persoană obișnuită. Să cultivi în timp ce te conformezi societății obișnuite până la maximum nu este doar o simplă propoziție: este Fa! Este întrețesută din fiecare unghi și perspectivă. Știu că vor fi mai mulți oameni care vor studia Dafa în toată lumea în viitor, miliarde de oameni vor studia. Când am predat prima dată această Fa, știam deja care va fi rezultatul. Cu atât de mulți oameni care vin toți să studieze, dacă nimeni nu ar fi lucrat și nimeni n-ar fi mers la școală, ar fi fost în regulă? Astfel că m-am gândit la acea etapă înainte să încep să predau această Fa. Întrebarea despre cum să permitem oamenilor să cultive în societatea oamenilor obișnuiți are o mare relevanță. Deci, nici munca voastră, nici afacerile, nici studiile la școală, sau orice alt aspect al vieții voastre nu va interfera cu cultivarea voastră. Trebuie să mergeți la lucru și la studiu ca de obicei. Munca voastră și studiile voastre cu siguranță nu sunt cultivare, dar, ca cineva care practică cultivare, xinxing-ul vostru îmbunătățit se va manifesta în munca și în studiile voastre. Aceasta este legătura. Deci, oriunde sunt studenții Dafa, oamenii vor spune toți că, ca și persoană, sunteți minunați. Aceea este o stare care reflectă cultivarea voastră în timp ce vă conformați societății obișnuite la maximum. Dacă nu puteți atinge asta, înseamnă că nu acționați conform cuvintelor mele, conform cerințelor Maestrului. Dacă nici măcar nu ascultați ceea ce spun, atunci de ce mă numiți încă Maestru? Eu nu v-aș învăța să mergeți pe o cale care nu este bună. Din moment ce am predat această Fa, trebuie să fiu responsabil pentru asta. De fapt, vă prețuiesc mai mult decât vă prețuiți voi înșivă, deoarece voi existați împreună cu Maestrul. Voi sunteți cei mai măreți zei ai viitorului, modelele exemplare ale noului cosmos, și speranța omenirii pentru viitor. În nici un caz, să nu vă opriți din a face lucruri ale oamenilor obișnuiți după ce începeți să învățați Fa. [Pe de altă parte], în ceea ce privește lucrurile pe care Dafa nu le permite, dacă nu le faceți, asta arată că gradul vostru de înțelegere este bun. Dar dacă vă opriți din a face o muncă normală, obișnuită, atunci este o problemă aici care provine din atașamentul de exaltare.
Studentul: Discipolii tineri din orașul Leshan trimit salutări Maestrului! Discipolii Dafa din Beijing trimit cele mai înalte urări de respect Maestrului! Discipolii din orașul Dalian trimit salutări Maestrului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Ați spus în Lecția Opt din Zhuan Falun, în secțiunea, "Cine practică cultivare va obține gong" că "toate mesajele, ființele vii și celulele din corpul vostru obțin gong". La ce se referă mesajele și ființele vii?
Învățătorul: Fiecare celulă a voastră poartă imaginea voastră, până la cel mai microscopic a celei mai microscopice. Eu nu discut această chestiune doar din punctul de vedere al Legii. Omenirea a recunoscut de asemenea asta acum. Oamenii de știință iau secțiuni de celule ale animalelor mici, iar apoi le transferă pe calculatoare, iar când sunt afișate pe monitor, ei descoperă că celula este în forma acelui animal mic și că ei sunt identici. Dar când se privește doar suprafața, este doar o celulă. Ce vreau să spun este că, atunci când faceți exercițiile și totul din corpul vostru se schimbă, atunci este celula voastră o ființă vie? Cu siguranță că este. În plus, tot ceea ce rezultă din cultivarea voastră are viață, incluzând gong-ul vostru, incluzând fiecare particulă a gong-ului vostru, diferite dispozitive Fa, capacitățile supranormale și puterile divine. Și asta nu este tot. Când o persoană atinge Desăvârșirea, ea trebuie să aibă o multitudine de lucruri, pentru că doar atunci poate deveni o Mare Ființă Iluminată. Așadar toate sunt vii, toate au viață și abilități. Asta înseamnă.
Studentul: Gemenii sunt două spirite principale care se reîncarnează în același timp?
Învățătorul: Acesta este cu siguranță cazul. Sigur nu este un spirit principal împărțit în jumătate.
Studentul: În anumite zone din Africa se practică poligamia. Este în ordine să răspândim Fa acolo?
Învățătorul: Da, oricine poate învăța. Există diferențe în normele societății, diferențe în înțelegerile oamenilor despre moralitate, raționalitate și noțiuni. Deci sunt diferențe foarte mari. Dar nici una dintre acestea nu le afectează abilitatea de a cultiva. În orice mediu, la orice nivel, fiecare poate practica cultivarea. Rămâne de văzut dacă ei cultivă sau nu.
Studentul: Corpul nostru uman din această dimensiune nu este mai mult decât o particulă în enormul corp cosmic. Și totuși, diferențele între mărimile particulelor creează diferențele între dimensiuni, rezultând în a avea un corp în multiple dimensiuni. Dar această dimensiune nu îți aparține doar ție, ci este o parte a cosmosului.
Învățătorul: Corect, această înțelegere este corectă. Chiar dacă tu însuți ești o ființă individuală, ești de asemenea o particulă aparținând corpului colectiv al cosmosului, un membru al ființei colective. De exemplu, asemenea cu ce am spus mai devreme, ești o ființă individuală. Se poate spune de asemenea că ești o ființă întreagă în acest tărâm, cu fiecare celulă a corpului tău fiind o formă particulară independentă, care poartă aceeași imagine cu a ta, și totuși ele sunt în același timp parte din întreg, de asemenea.
Studentul: Maestrul a spus că starea societăților din China antică și a popoarelor antice era mai bună decât cele din timpurile moderne. Cum ar trebui să înțelegem disputele și luptele care au avut loc în istoria antică chineză? Este precum spunea Confucius, că doar societatea antică de dinaintea Perioadei de Primăvară și Toamnă a Statelor Războinice a celor Trei Împărați și Cinci Regi2 a fost bună?
Învățătorul: Toate societățile antice au fost mai bune decât societatea modernă, indiferent de perioadă. Asta dacă comparăm doar oamenii cu oameni, dar în realitate această dimensiune a oamenilor este pur și simplu foarte rea. Privind din orice dimensiune a universului care este mai înaltă decât nivelul uman, acest loc al oamenilor este întru totul rău, cel mai murdar, și cel mai puțin capabil să vadă adevărul universului. A fost rău tot timpul, iar oamenii de astăzi sunt chiar mai răi, din moment ce noțiunile oamenilor sunt acum inversate. Nu vorbesc despre oameni ca fiind în opoziție cu alte dimensiuni; acest lucru a fost predeterminat de ceruri. Vorbesc despre compararea oamenilor de azi cu oamenii din trecut - noțiunile lor sunt opuse, binele și răul sunt inversate. Deci acum când oamenii comit fapte rele, ei nu își mai dau seama că fac ceva rău, și gândesc că fac ceva bun. Dacă spui că ei se concentrează doar pe profit, ei ar spune că asta este un semn de abilitate. Când o astfel de persoană vede un hoț care jefuiește pe cineva, el nu spune că hoțul este rău. El spune că nu ai fost suficient de atent. Nu este acesta un caz al conceptelor care sunt inversate cu totul cu susul în jos? Oamenii moderni spun că timpurile trecute nu erau bune, dar de fapt aceasta este o reflecție a oamenilor moderni care folosesc o noțiune degenerată pentru a-i judeca pe antici. În filmele produse în Hong Kong vedeți oameni antici portretizați ca omorând și luptând în mod constant, dar aceea este doar tehnică artistică, înfrumusețare artistică. Pe parcursul îndelungatei istorii de mai multe mii de ani, lucruri ca acestea sunt atât de insignifiante încât nu merită să fie menționate. După cum știți, arta trebuie să depășească viața.
Oamenii trecutului spuneau, "Când lovești oamenii, nu lovi fața". Această propoziție sună foarte simplă. Dar chiar și când se lupta, o persoană era capabilă să se abțină și nu îi era permis să facă după cum dorește. Dar astăzi, când oamenii se luptă, ei țintesc anume către față. Nemilos, vicios și fără nicio constrângere, omul este acum diferit. Desigur, de ce au existat războaie în timpurile trecute? Dați-mi voie să vă spun, acest lucru era determinat de către ceruri. Aceasta deoarece ceea ce principiile Fa ale cosmosului stabiliseră pentru oameni în această dimensiune erau de fapt: cucerirea lumii prin forță militară; victorioșii guvernează țara; iar cei puternici sunt eroi. Aceste lucruri, din perspectiva dimensiunilor de nivel înalt, sunt toate rele, dar în mijlocul principiilor opuse ale omului, ele se potrivesc cu principiile oamenilor care sunt opuse cu cele ale cosmosului și și-au exercitat efectul în societatea umană timp de mii de ani. Când karma omenirii se mărește este necesar să se elimine karma. Așadar, catastrofele naturale, dezastrele umane, și războaiele omenirii urmează apoi.
Studentul: În ceea ce privește cuvintele sau conceptele pe care nu le înțeleg când citesc Zhuan Falun sau când vă ascult învățătura Fa prin răspunderea la întrebări în alte locuri, este absolut necesar să înțeleg cuvinte precum "natural" sau "inevitabil"3?
Învățătorul: Suprafața cuvântului este în general aceeași cu ceea ce înțeleg oamenii. De fapt nu este necesar să săpați în aceste cuvinte. Când citiți cartea, voi toți ar trebui să evitați să căutați printre cuvinte. Ar trebui doar să citiți secvențial, dar trebuie să fiți conștienți că citiți Fa. Trebuie să fiți conștienți de ceea ce citiți. Totuși, înțelegerea interioară a Fa nu este la suprafață. Când sunteți clari asupra altor interpretări și asupra interpretărilor mai înalte ale acelei propoziții, acelea sunt înțelesurile interioare ale principiilor Fa manifestându-se, și Legea care se dezvăluie pe Ea însăși.
Studentul: Ca acupuncturist, când introduc acele, vin în contact cu pielea pacientului, iar când folosesc tehnica "punerii ventuzelor" ca tratament, ies afară multe lucruri murdare din pielea pacientului. Aceste două acțiuni transmit karma. Poate un cultivator să continue să facă acest tip de muncă?
Învățătorul: Nu fii excesiv de precaut deoarece vii în contact cu oameni obișnuiți în toate activitățile tale din societate. De exemplu, scaunul pe care stai: altcineva abia a stat pe el. Vei sta pe el sau nu? Lucrurile pe care le-au atins alții: le vei atinge sau nu? Acest tip de contact indirect este tot contact. Această societate este murdară și așa este ea. Cultivatorii nu pot avea mentalitatea de a se teme de asta sau de cealaltă, formând un alt tip de atașament - atașamentul de a se teme de tot felul de lucruri. Cultivați deschis și cu demnitate. Ceea ce emite corpul vostru este lumina Legii drepte. Sunt mulți discipoli Dafa implicați în cercetare științifică. În experimentele care implică bacteriile, când mâinile lor s-au apropiat accidental de locul în care se găseau bacteriile, s-a descoperit că toate bacteriile au murit. Au fost multe cazuri ca acesta. Asta pentru a spune, că voi ca studenți Dafa aveți voi înșivă abilitatea de a omorî bacteriile. Deoarece nu folosiți o metodă de qigong pentru a trata [la serviciul vostru], ci folosiți metode de tratament medical ale oamenilor obișnuiți, prin urmare nu este o problemă. Chiar dacă v-ați putea contamina cu puțină karma, este mai minusculă decât minusculul și nu are efect. Totuși, dacă ați folosi qigong pentru a vindeca oameni, asta ar fi diferit. Asta ar fi foarte clar schimbul cu alți oameni, cu voi primind boala și aruncând lucruri bune către alții. Deci, eu spun că acei maeștri falși de qigong care nu au trecut prin cultivare, care doresc doar să folosească [qigong-ul] pentru a face bani, în realitate se rănesc singuri - se rănesc pe ei înșiși fatal. Oameni îndrăznesc să facă orice pentru bani și nici nu știu când se rănesc pe ei înșiși.
Studentul: Cultiv deja de mai mult de doi ani. Cred cu tărie în Dafa și am obținut un anumit nivel de înțelegere. Și totuși, în timpul conferințelor de împărtășire a experiențelor, nu știu ce să spun. Înțeleg lucrurile în inima mea, dar nu pot să le exprim clar. Deci nu doresc să spun nimic. Se datorează aceasta abilităților mele de comunicare înnăscute care sunt slabe, sau insuficientei înțelegeri a Legii?
Învățătorul: Asta s-ar putea să nu fie neapărat datorată unei probleme cu înțelegerea ta a Legii. Toată lumea are o stare diferită în cultivare.
Studentul: Care este diferența între cei care au început să cultive mai devreme și cei care au început să cultive mai târziu?
Învățătorul: Nu este nicio diferență. Nu am spus niciodată că cei care au început să cultive devreme vor fi în felul acesta sau celălalt, iar cei care au început să cultive mai târziu vor fi în felul acesta sau celălalt. Dafa se răspândește încă. Atâta timp cât ai obținut-o, ar trebui doar să continui cu cultivarea ta. Dacă nu ar exista o cale pentru tine de a atinge Desăvârșirea, nu ți s-ar permite să cultivi. Diferențele în nivel nu se datorează timpului scurs de când o persoană a obținut Fa, ci de propria cultivare individuală a persoanei.
Studentul: În timp ce meditam, m-am găsit în starea de a fi incapabil să-mi opresc capul din a se balansa și a se roti. Datorită acestui fapt, nu pot atinge o stare de liniște în timpul meditației. În schimb, mă face să simt panică în interior. Ce se întâmplă?
Învățătorul: Există două scenarii posibile. Primul survine când un student nou nu a reușit încă să devină un cultivator adevărat. În acel caz poate ai învățat alte lucruri în trecut sau ai expus anumite lucruri în casa ta pe care le venerai în trecut, sau venerai anumite lucruri în trecut. A face lucruri rele printre oamenii obișnuiți și aducând astfel ceva asupra ta este o altă cauză posibilă care nu poate fi exclusă. Dacă în procesul practicii reușești să cultivi cu adevărat Dafa cu o inimă fermă, atunci eu voi elimina acel lucru. Și mai există o altă situație. Și anume, după ce o persoană începe să cultive, corpul său este ajustat în etapa inițială. O parte a corpului său a suferit de probleme de sănătate în trecut. În acest caz, poate fi o reflecție a karmei care este eliminată în acea zonă. Ambele situații sunt cauze posibile. Dar fă tot ce poți să nu te legăni împreună cu ea. Dacă este cu adevărat greu de controlat, poți practica cu ochii deschiși. De ce nu te mai miști acum? Ar trebui să îți menții starea actuală în timp ce practici și să închizi ochii doar după ce nu te mai miști deloc. Legănatul poate apărea de asemenea la cultivatorii ai căror Mari Circuite Celeste sunt deschise.
Studentul: Toți studenții Dafa din Pittsburgh din Statele Unite trimit salutările lor Învățătorului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: În timp ce un adult face meditația, este în ordine dacă un copil doarme lângă el? Dacă asta s-ar întâmpla, cum ar afecta spiritul principal al copilului și spiritul său secundar?
Învățătorul: De fapt întrebai dacă copilul ar fi capabil să primească gong. Și totuși nu vrei să o spui direct pentru că ai un atașament în această privință. Nu am spus eu că atunci când practică o persoană, întreaga familie beneficiază? Cel puțin câmpul de energie pe care îl purtați este benefic pentru toți membrii familiei din moment ce voi cultivați Legea dreaptă, iar puterea benevolentă și liniștitoare pe care o purtați poate rectifica toate stările incorecte.
Studentul: Există o persoană care a spus că odată ce a cultivat la un anumit nivel, dacă vorbește des sau își aduce aminte de începuturile procesului său de cultivare și de felul în care se simțea în timp ce karma sa era eliminată, va cădea la nivelul la care era la acel moment din trecut.
Învățătorul: Cum ar putea fi posibil acest lucru? Când un cultivator discută despre procesul său de cultivare, este pentru a se ajuta atât pe el însuși cât și pe alți discipoli Dafa să facă mai bine când trec prin acel tip de încercare din nou. Nu are niciun efect asupra nivelului cuiva deloc. Dar, dacă a făcut-o cu mentalitatea de a ieși în evidență, este o cu totul altă problemă. În acel caz, când vorbește despre asta, unora dintre studenți nu le va face plăcere să asculte.
Studentul: Ați spus ieri că mintea și materia sunt același lucru. Atunci ce legătură are asta cu studiul nostru al Legii?
Învățătorul: Persoana care a pus această întrebare nu este încă un student și nu înțelege încă Legea pe care o predau. Dar tot voi răspunde la întrebare, din moment ce eu predau cultivare aici. Ați auzit în mod clar adineauri că corpurile umane pot trece prin schimbări în cursul cultivării. Toate aceste schimbări sunt produse de îmbunătățirile în xinxing-ul unui cultivator și prin elevarea minții sale pe parcursul procesului de cultivare. Oamenii consideră adesea că xinxing-ul aparține tărâmului imaterial sau mental, și că nu există legătură între minte și materie. Unii oameni gândesc, "Ce legătură are mintea cu exercițiile pe care le practicăm? Noi doar practicăm exerciții aici. De ce sunt discutate acele principii?" Acesta este motivul fundamental pentru care gong-ul multor oameni nu crește odată cu practica lor. Când ajungi să înțelegi principiile, gândurile tale vor fi elevate, starea ta a minții se va îmbunătăți și vei ajunge să înțelegi principii chiar mai înalte. Asta reflectă starea ta îmbunătățită a minții și poziția stării tale a minții. Doar când atingi acest standard poate gong-ul tău să crească. Acesta este principiul. Dacă nu înțelegi acest principiu, gong-ul tău nu va crește chiar dacă faci exercițiile în fiecare zi de la răsărit la apus fără să te oprești pentru a mânca sau a bea. Dar dacă spui că vrei doar să citești cartea fără să faci exercițiile, nici așa nu poți fi considerat un discipol cultivator al Dafa, deoarece astfel ai studia-o ca teorie. Se poate numi "cultivare" doar când cineva dorește să cultive, are dorința de a atinge Desăvârșirea, și în același timp duce la îndeplinire acțiunile implicate în cultivare. Totuși, aceasta este doar o explicație la nivelul de suprafață. În realitate, elevarea minții este elevarea gong-ului, deoarece materia și spiritul sunt același lucru.
Studentul: În timp ce citeam Zhuan Falun, același tip de fenomen a avut loc de mai multe ori: în timp ce citeam cartea, mi-am simțit deodată capul foarte greu și m-am simțit somnoros. Dar nu am adormit. Am simțit că ochii îmi sunt constant îndreptați către un anumit pasaj al cărții. Deodată un alt pasaj de cuvinte a apărut în carte, dar acele cuvinte nu erau din Zhuan Falun.
Învățătorul: Aceasta este karma ta a gândurilor care interferează sever cu tine și care nu te lasă să citești cartea și să studiezi Fa. Te face să te simți somnoros și să vrei să adormi. Te face să îți pierzi gândurile drepte și credința dreaptă. Când devine îngrijorată se va manifesta chiar ca interferență pentru tine, chiar cauzând să apară cuvinte în mintea ta. Demonii care vătămează Dafa fac asta de asemenea. Când devin îngrijorați, ei chiar se vor certa cu tine în mintea ta, îți vor vorbi, și nu te vor lăsa să studiezi. Nu este evident? Karma gândurilor sau interferența externă sunt la lucru și nu te lasă să te elevezi. Asta deoarece îmbunătățirea ta le elimină. Am spus că vă voi elimina karma. Când este cu adevărat eliminată, este cu adevărat dezintegrată. Va accepta ea asta? Așa că face tot ce poate pentru a lupta înapoi. Dacă consideri acele lucruri o parte a ta, atunci nu vei putea obține Fa, deoarece Fa îți este dată ție și absolut nu poate fi dată acelei karma. Deci, trebuie să o depășești. Indiferent cât de somnoros devii, trebuie să o depășești, restricționezi și să o elimini. Momentul în care depășești această barieră este și momentul în care este eliminată.
Studentul: Chiar acum simt că în legătură cu multe lucruri fac o greșeală de îndată ce spun sau fac orice, și nu mai îndrăznesc să spun sau să fac nimic. Dar destui oameni din jurul meu consideră că sunt prea precaut.
Învățătorul: Și eu cred la fel. De fapt, aceasta este o stare care survine când cineva a ajuns să vadă adevărul și realizează că principiile umane sunt de fapt inversate. Este o manifestare a procesului de a deveni un cultivator. Dar, în același timp, o persoană trebuie să se comporte ca un cultivator și să cultive într-o manieră deschisă și demnă. Singurul lucru este că tărâmul unui cultivator va fi expus în lucrurile pe care le face intenționat sau neintenționat, iar acestea vor avea un standard foarte înalt. Nu vă lăsați prinși într-un alt tip de atașament, fiindu-vă frică să nu faceți greșeli când spuneți sau faceți lucruri. Acea frică este, de asemenea, un atașament. Faceți tot ce puteți pentru a face lucruri într-o manieră deschisă și demnă. Nu este nicio problemă cu asta.
Studentul: Ne puteți spune care este cauza fundamentală a vanității noastre?
Învățătorul: Emoția. Vă place când alți oameni spun că sunteți buni. Vă place când alți oameni vă aclamă și vă flatează. Vă place când alți oameni vă respectă. Și vă este frică de orice lucru care vă afectează imaginea. Toate acestea cresc mentalitatea care este vanitatea. Este un atașament. Dorința umană de a salva imaginea este foarte puternică. De fapt, când vă liniștiți la minte și nu cărați atât de mult bagaj, veți cultiva mai rapid.
Studentul: În timpul procesului de cultivare, multe greutăți sunt ușor de trecut. Am fost capabilă să le trec suportându-le. Dar emoția este un test foarte greu de trecut. Am fost incapabilă să îl trec după câteva încercări, îndeosebi pentru că sunt destul de blândă și mă emoționez ușor. Am cultivat de aproape 2 ani deja. Dar în acest timp, datorită problemelor cu sentimentele mele pentru prietenul meu, m-am oprit din practică pentru câteva luni. Acum doresc să încep din nou să practic. Va avea grijă Învățătorul de mine?
Învățătorul: Ușa Dafa rămâne larg deschisă. Există încă mulți studenți noi care vin constant să o învețe. Noi studenți pășesc pe ușă. Atâta timp cât cultivi, totul depinde de tine. Dar nu poți avea acel comportament tot timpul. Este de ajuns să înveți o lecție o dată. Emoția este ceva care este foarte dificil de debarasat. Lăsați-mă să vă spun asta: toate ființele umane cred că gândurile lor și emoțiile lor sunt părți ale propriile lor corpuri și sunt produse ale gândurilor lor. Acesta nu este deloc cazul. Emoția este cu exactitate reprezentarea celor mai iraționale lucruri. Oricând sunteți mișcați de emoție, nu sunteți capabili să acționați rațional deloc. Gândiți-vă cu atenție, când nu puteți să vă scoate-ți anumite lucruri din minte, când vă simțiți nervoși și simțiți că ați fost tratați nedrept, în acele momente sunteți conduși de emoție. Unii oameni sunt complet incapabili să se controleze și devin prea fericiți. Când emoțiile cuiva devin anormale, înseamnă că el este condus de emoție până în punctul de a deveni irațional. Există oameni care au probleme mari în a renunța la emoție, chiar până în punctul de a simți o pierdere care le chinuie inima când încearcă să facă asta, și sunt trași după ea atât de pasiv. Emoția este la lucru în toate. În realitate, această emoție este un zeu din dimensiunea noastră a celor Trei Tărâmuri. El a fost creat pentru ființele umane și există pentru ființele umane și toate ființele simțitoare din cele Trei Tărâmuri. Fără emoție ființele umane ar deveni reci și indiferente. Dacă oamenii nu ar avea deloc emoție, ei ar fi chiar mai ticăloși. Atunci viața ar fi fără sens pentru umanitate. Tocmai pentru că există emoție, oamenii au învățat să se simtă bucuroși, nervoși, supărați și entuziasmați. Tocmai pentru că există emoție, există o legătură specială între părinți și copii. Tocmai pentru că există emoție, oamenii sunt capabili să formeze familii. Tocmai pentru că există emoție, oamenii își pot iubi și proteja copiii. Emoția este capabilă să joace aceste roluri pentru ființele umane. Dar datorită gândurilor greșite, emoția poate de asemenea să scoată la iveală comportament incorect în ființa umană sau moduri incorecte de gândire. Din momentul în care o persoană se naște, el este cufundat în emoție. A saturat toate celulele voastre. Toate moleculele și celulele din interiorul celor Trei Tărâmuri sunt saturate de aceasta. Deci, este foarte dificil să scapi de ea pe parcursul cultivării. Ca și cultivator, dacă nu poți renunța la emoție, tot comportamentul tău este comportament uman. Prețuirea emoției înseamnă de fapt apărarea emoției. Iar în acest caz, ești doar o ființă umană obișnuită. Dacă poți renunța la ea, atunci nu mai ești parte a ei, și ești un zeu. Acesta este principiul.
Buddha, Bodhisattva, Arhații și zeii sunt în afara acestei emoții. Zeii din afara celor Trei Tărâmuri nu au emoție umană. Dar a nu avea emoție umană nu înseamnă a nu îți păsa și a nu îi proteja pe ceilalți. Ei posedă ceva mai înalt, numit compasiune (cibei), care este mai nobilă, mai vastă și mai splendidă. Emoția este un element din cele Trei Tărâmuri.
Studentul: Studenții din orașul Fuzhou m-au sunat și m-au rugat să transmit urările lor pentru venerabilul Maestru!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Singapore este o societate multi-rasială și folosește engleza ca limbă comună. Populația sa este de 3,2 milioane, dintre care 76% sunt chinezi. Dar, în prezent, doar un număr mic de persoane de acolo învață Dafa. Majoritatea lor sunt educați în engleză. Ei pot înțelege chineza vorbită, dar au probleme când citesc în chineză. Acesta este unul dintre lucrurile care servesc ca barieră și provoacă dificultăți în obținerea Legii de către oameni. Eu am fost de asemenea educat în engleză și le pot înțelege dificultățile. Maestre, cum putem răspândi Dafa la mai mulți oameni în acest caz?
Învățătorul: Acest tip de situație există, de asemenea, în alte regiuni. Există câțiva chinezi în Australia, și există de asemenea chinezi care trăiesc în alte țări vestice, dar care au fost crescuți complet în cultura vestică, astfel că ei nu vorbesc chineza. Dar înseamnă asta că nu pot ei studia Fa? Ei pot citi Zhuan Falun - versiunea în engleză sau pot citi Zhuan Falun în alte limbi. Ei pot obține Fa la fel de bine. Aceasta nu este o problemă.
Studentul: Maestrul a spus că toate ființele umane care sunt acum pe Pământ nu ar trebui să fie oameni. Este această înțelegere a mea corectă? La început, când acești oameni au coborât, nu era datorită faptului că ei au căzut pas cu pas pentru că au devenit răi. În schimb, ei și-au asumat un risc și au venit aici, jos. Dar odată ajunși în lumea umană, ei toți au căzut în iluzie și au acumulat o mulțime de karma. Unii oameni au acumulat prea multă karma și sunt complet pierduți. Ei nu mai sunt deloc capabili să cultive. Dar, în ciuda acestui fapt, Maestrul se uită doar la faptul că, inițial, ei au venit jos să obțină Fa. Deci, indiferent cine este, atâta timp cât cineva dezvoltă gândul de a dori să cultive astăzi și începe practica, Maestrul îi va oferi salvare.
Învățătorul: Asta este fundamental corect. Dar nu toți oamenii au venit aici jos cu gânduri drepte; unii au căzut la acest nivel. Dar când oferă salvare oamenilor, Dafa îi tratează pe toți la fel. Această ușă a mea este deschisă atât de mult încât nu mai există deja nicio ușă. Doar inimile oamenilor sunt privite. În plus, este adevărat că am spus că ființele umane din lumea de azi nu au venit pentru a fi oameni. Dar nu toate au venit pentru a deveni Buddha, Dao sau Zei. Asta este pentru a spune că nu toate au venit pentru a cultiva. Dar toate au venit pentru Dafa, au fost formate de Dafa și au fost create de Dafa. Ei joacă atât roluri pozitive cât și negative.
Studentul: De când am început să studiez Falun Dafa, v-am văzut în visele mele de 2 ori. De fiecare dată, arătați precum imagina dumneavoastră de acum. Mi-am primit educația în engleză și sunt de asemenea un copil de rasă mixtă. De ce nu am fost capabil să vă văd Corpurile Legii, ci am văzut doar o parte a corpului dumneavoastră?
Învățătorul: Cultivarea fiecărei persoane progresează în mod diferit. Nu vreau să vă spun prea specific. Situațiile unor studenți sunt diferite și nici ei nu îmi pot vedea Corpurile Legii. Toată lumea știe că Corpul Legii are imaginea unui Buddha, cu păr albastru și purtând o kasaya galbenă. Înainte să atingeți tărâmul de Buddha, nu vă este permis să vedeți imaginea unui Buddha. Aceasta este problema. Pentru a nu vă perturba îmbunătățirea voastră, nu vorbesc mult despre situațiile voastre specifice. Unii oameni pot vedea, iar vederea poate conduce foarte ușor la atașamentul de automulțumire. Așa că m-am abținut mereu să vorbesc despre chestiuni specifice, iar oamenii au întrebat despre ele tot timpul. Unii oameni poartă elementele lor înnăscute cu ei, ceea ce le permite să vadă. Sunt mulți astfel de oameni, deoarece v-am spus că nicio ființă umană nu a venit pentru a fi om, și se datorează acestui fapt. Mai sunt și oameni care au cultivat foarte bine și care trebuie să facă progrese mai rapid. Lor nu li se permite să vadă, iar astfel ei nu pot vedea nimic. Nicio religie sau metodă de cultivare nu este capabilă să vă salveze într-un loc care este mai înalt decât proprii lor zei. Dafa noastră poate salva toate ființele simțitoare. Cât de înalt cultivă persoana depinde de persoana însăși. Asta deoarece Dafa este Legea cosmosului și a creat medii de viață pentru toate ființele din cosmos. Vă poate readuce la poziția voastră originară. Dar cerințele sunt la fel de înalte. Unii studenți trebuie să cultive către niveluri foarte înalte, [dar] dacă starea lor de iluminare la lucruri este deranjată, ei nu vor putea să atingă acel tărâm.
Calea de cultivare este determinată în funcție de persoană. Fiecare este diferit. Unii oameni pot vedea foarte clar, văzând lucru după lucru pe măsură ce trece timpul. Între timp, unii oameni pur și simplu nu pot vedea nimic. Nu gândiți că cei care nu pot vedea nimic sunt la un nivel coborât, și nu gândiți că cei care pot vedea au cultivat bine. Nivelul de cultivare al cuiva este bazat pe nivelul său de xinxing. Asta este sigur. De-a lungul istoriei, nu a existat niciun sistem de cultivare care a folosit abilitățile supranormale ca standard pentru a judeca cât de bun este xinxing-ul cuiva sau cât de înalt îi este nivelul. Asta nu s-a întâmplat niciodată.
Studentul: Totul se transformă din Virtute. Atunci, primirea lucrurilor de la Maestru va cauza cuiva pierdere de Virtute?
Învățătorul: Am spus asta în trecut, am spus că voi toți sunteți cultivatori și ar trebui să vă supuneți unor standarde stricte. Indiferent cine sunteți, trebuie să vă purtați în acel mod. Asta deoarece sunteți în procesul de cultivare și asta este cerința pentru cultivarea voastră. Dar eu nu sunt un cultivator. Maestrul este aici pentru a vă salva. Trebuie să fiți clari asupra acestei chestiuni. Astfel că nu ar trebui vreodată să vă comparați pe voi înșivă cu mine.
Studentul: Maestrul a spus despre calea de cultivare a fiecărui discipol că este aranjată până la Desăvârșire. Dar în Zhuan Falun se spune. "Ceea ce au fizic, împreună cu puterea de a îndura, este predestinat".
Învățătorul: Nu există nicio contradicție aici. Am aranjat pentru toată lumea să atingă Desăvârșirea. Dar nu toată lumea va atinge Desăvârșirea la același nivel. Nu este asta ideea? Deci, lucrurile pe care tu însuți le porți, abilitatea de a îndura, abilitatea de a rezista și locul pozițiilor voastre originare, sunt toate diferite.
Studentul: "... unele persoane vor experimenta Deschiderea Gong-ului sau vor deveni iluminați... la un nivel coborât." În cazul unei astfel de persoane, ce rost are să le fie aranjată Desăvârșirea?
Învățătorul: Tu simți că este fără rost, dar alții găsesc că are rost! Toți non-cultivatorii se simt destul de satisfăcuți chiar cu atingerea unei mici realizări printre oamenii obișnuiți. Ei simt că este destul de însemnat și că ei chiar se bucură de viețile lor. Nu așa funcționează? Deoarece cultivatori diferiți se desăvârșesc la anumite niveluri, este însemnat pentru ei!
Studentul: Studiez Fa și fac exercițiile de mai mult de un an. Dar de fiecare dată când fac exercițiile în picioare, nu mă pot opri din căscat și nu-mi pot stăpâni lacrimile. Este deoarece nu am renunțat la unele atașamente?
Învățătorul: Nu. Căscatul este o stare de cultivare. Acesta apare adesea în stadiul inițial al cultivării. Dar nu apare întotdeauna. Această stare nu este fixă. În timpul perioadei de început, când qi-ul dezvoltat înăuntrul corpului este împins spre cap și trebuie să fie eliminat, poate apare căscatul. Nu este nimic rău. Pe durata perioadei de început, pe măsură ce corpul este ajustat, eliminarea bolilor din cap va face ca acest fenomen să apară. Este un fenomen în timpul cultivării.
Studentul: Când oamenii insistă să țină la propriile lor opinii pe un anumit subiect, cum poate cineva să distingă atașamentele de păstrarea propriei opinii? De exemplu, când oamenii au diferite opinii pe un anumit subiect, dar doar o singură abordare poate fi adoptată și fiecare opinie individuală este manifestarea Fa la niveluri diferite, ar trebui ca persoana să abordeze problema conform înțelegerii proprii sau conform deciziei grupului? Cum poate fi pusă în practică de către fiecare discipol cerința de a lua Fa drept Maestru?
Învățătorul: Când vă confruntați cu o problemă și vă sunt prezentate diferite opinii, după ce discutați problema, ar trebui să puneți Dafa pe primul loc și nu ar trebui să vă accentuați excesiv propria idee. După ce se ia o decizie finală, ar trebui să lucrați împreună să duceți la bun sfârșit sarcina. Când oamenii insistă să țină la propriile lor opinii și petrec un timp îndelungat certându-se asupra problemei, dar nu reușesc să ajungă la un consens, ei sunt folosiți de demoni sau de natura demonică care face rău Legii. A insista să ții cu încăpățânare la propriile tale opinii și refuzul de a renunța este un atașament pentru "sine".
Studentul: Opinia unei persoane asupra unei chestiuni va cauza ca propriile sale noțiuni să apară. Dar diferența dintre un cultivator și o persoană obișnuită constă în starea minții pe care acesta o are când are de a face cu propriile noțiuni. O persoană obișnuită este atașată de corectitudinea propriilor noțiuni și astfel speră ca alți oameni să fie de acord cu ea. Prin contrast, un cultivator are propriile sale opinii, dar nu le impune altor oameni. Este această înțelegere corectă?
Învățătorul: Nu este absolut corect. Asta deoarece un cultivator nu va forma cu ușurință noțiuni printre oamenii obișnuiți și va pune Legea deasupra oricăror altor lucruri. El folosește Legea pentru a sparge iluziile și a elimina noțiunile umane și folosește Legea pentru a judeca totul. În plus față de a folosi gânduri drepte puternice pentru a susține cu tărie Legea, el face lucruri ale oamenilor obișnuiți în mod natural și fără căutare. El nu are niciun atașament dacă acel lucru se poate realiza sau nu, deci va avea și mai puține noțiuni rigide.
Cum ar trebui ca discipolii Dafa să trateze chestiunea conflictelor? O tratați voi cu gânduri drepte? Mai ales când există conflicte intense datorită diferențelor de opinie, ar trebui să vă uitați la voi înșivă și să vedeți cum stați în inima voastră. Se conformează aceasta 100% cu Legea? Pe ce se bazează insistența voastră de a ține la propria opinie? Trebuie să vă uitați la rădăcina acelui gând.
Studentul: Unul dintre studenții noștri are o atitudine pesimistă, spunând că el ar putea fi o ființă din interiorul celor Trei Tărâmuri și este posibil să nu poată ieși din cele Trei Tărâmuri indiferent cât de tare încearcă. Este această gândire corectă?
Învățătorul: Cine i-a spus că este o ființă din interiorul celor Trei Tărâmuri? Eu nu am spus nimănui că nu poate cultiva. Eu vă spun că nu îmi pasă cine sunteți și nu îmi pasă pentru ce ați venit aici; chiar dacă v-ați născut să dăunați Legii, tot vă ofer salvare. (Aplauze)
Știați voi că numărul studenților Dafa de astăzi este de fapt destul de mare? Dacă noi înșine nu facem bine, cu un grup atât de mare de oameni, consecințele ar fi însemnate. Atunci, anumite agenții guvernamentale ar începe să fie atente. De fapt, au existat întotdeauna persoane care au dorit să vadă ce se întâmplă [în Falun Dafa.] Unii oameni care muncesc ca spioni practică alături de studenți și observă, urmărind ce fac aceștia. Știți voi cum privesc această situație? Indiferent ce fel de muncă face, el este o ființă simțitoare. El este în primul rând o ființă. În atitudinea mea către ei, eu pur și simplu îi consider oameni care au diferite slujbe. Indiferent ce fel de gânduri au avut când au intrat prima dată în acest mediu al nostru, eu îi tratez pe toți cu gânduri benevolente. Atâta timp cât el dorește să cultive, eu voi fi responsabil pentru el. Astfel că, atunci când mulți dintre acești oameni din agențiile guvernamentale care au ajuns să cunoască Dafa au aflat că noi nu avem nimic de ascuns și că nu este nimic rău cu noi și, cu atât mai mult, ei au început să gândească că Dafa este bună, ei au început să studieze Dafa în mod serios. Mai târziu ei le-au spus studenților noștri, "Știți cine sunt eu? Sunt un spion. Am realizat cât de buni sunteți. Acum voi începe să învăț." (Aplauze)
Eu spun că Dafa noastră nu îi este frică să fie înțeleasă de ceilalți. Fiecare student și fiecare voluntar al nostru se comportă astfel: "Ați venit aici pentru a ne cunoaște. Orice ați dori să știți, vă voi spune. Orice ați dori să vedeți, îl voi scoate și vă voi arăta." Nu este nimic ascuns. Totul este condus într-o manieră dreaptă și deschisă. Asta deoarece aceasta este singura bucățică de tărâm pur din lumea umană. Înainte să ajungă să cunoască Dafa, oamenii de astăzi credeau că nu mai există deloc oameni buni. Dacă ei nu ne cunosc și nu pășesc în acest mediu, atunci ei chiar nu vor crede că există acești oameni buni în această lume.
Studentul: Când abia m-am trezit sau când merg, o parte a creierului meu recită frecvent anumite paragrafe din Zhuan Falun, dar conștiința mea principală se gândește la lucruri ale oamenilor obișnuiți. Este partea mea care a terminat cultivarea cea care recită?
Învățătorul: Da, acest tip de stare poate să apară. Partea voastră care a terminat cultivarea este clară la minte și este îngrijorată de această parte umană care nu a cultivat bine și care nu face progrese în mod sârguincios.
Studentul: Soțul meu a pus întrebări în timpul Conferinței din Estul Statelor Unite care a avut loc la New York în luna martie. Învățătorul l-a încurajat și i-a spus să-și curețe sinele interior, să se schimbe complet, și să înceapă din nou. El știe că ar trebui să urmeze cuvintele Maestrului și să cultive cu adevărat; dar soțul meu a rămas blocat într-o stare de regret profund și de autocritică din care nu poate ieși. Există, de asemenea, interferență demonică puternică. Asta se întâmplă deja de mai mult de patru luni.
Învățătorul: Este deoarece conștiința principală a soțului tău este prea slabă și nu poate menține controlul asupra lui cu o minte limpede. I-am spus că a greșit, dar apoi el a rămas blocat într-o stare de autoînvinovățire. El s-a dus în cealaltă extremă și s-a atașat de ea. Demonii au profitat din nou de această gândire incorectă a lui și interferează cu el.
Studentul: Mai poate el să cultive?
Învățătorul: Trebuie să îi pui lui această întrebare. De ce am spus că pacienții cu probleme mentale nu pot cultiva? Toată lumea știe că această Dafa a noastră este pentru cultivarea conștiinței voastre principale. Înseamnă că este dată ție însăți. Trebuie să te cultivi cu o conștiință clară. Toate metodele precedente de cultivare, incluzând toate religiile, erau pentru cultivarea conștiinței secundare. După ce o persoană murea, spiritul său principal se reîncarna ca și înainte. Partea care atingea standardul era capabilă să se înalțe la cer, dar acela nu era propriul tău sine, ci spiritul secundar. Acesta a fost un mister de la începutul timpului, și nu a putut fi dezvăluit în trecut. Astăzi, pentru a răspândi această Mare Lege și pentru a vă permite să fiți cu adevărat salvați, eu am dezvăluit aceste [lucruri care au fost] mistere de la începutul timpului, secretele secretelor, și secretele cerești ale secretelor cerești ale tuturor ființelor. Dacă nu puteți cultiva voi înșivă, și voi înșivă nu sunteți limpezi la minte, [atunci] cui îi transmit eu această Lege? Cui îi cer să o obțină? Așadar, conștiința voastră principală trebuie să fie clară. Dacă nu este clară, atunci nu va funcționa. Astfel, am spus în mod repetat tuturor că trebuie să cultivați într-o manieră rațională, dreaptă și demnă.
Studentul: Când fac meditația, pot să folosesc o pernă pentru a-mi ridica șezutul și pentru a sprijini partea de jos a spatelui?
Învățătorul: Poți face asta la momentul acesta. Trebuie să vă permit să treceți printr-un proces în timp ce faceți exercițiile. În viitor, totuși, nu veți putea face asta deoarece veți fi practicat bine cu siguranță.
Studentul: În visul meu, Maestrul mi-a spus că dacă aș putea să transform ceea ce este real în ceea ce este fals și să elimin tot ce este fals prin cultivarea mea, atunci îmi voi termina cultivarea.
Învățătorul: Aceasta trebuie privită din două unghiuri. În primul rând, în ochii zeilor, această realitate a societății umane nu este reală. În plus, acesta este un indiciu despre lucrurile adevărate de care ești atașat, și este un indiciu pentru acea parte a ta care are anumite atașamente. Vă pot explica doar în acest mod. Nu pot să vă explic cuvintele care erau menite ca indicii pentru voi. Altfel, de ce v-aș fi dat acel indiciu de la bun început?
Studentul: Este vreun înțeles special în șirul în care apar cuvintele "Zhen, Shan și Ren"?
Învățătorul: Este a tot cuprinzător. "Zhen" conține "Zhen, Shan, Ren". "Shan" conține "Zhen, Shan, Ren", de asemenea. Şi "Ren" conține, de asemenea, "Zhen, Shan și Ren".
Studentul: Când vorbește despre Școala Budistă și Școala Taoistă în Zhuan Falun, Maestrul plasează de obicei Școala Taoistă înaintea Școlii Budiste. Are asta vreo legătură cu șirul în care apar cuvintele "Zhen, Shan, Ren"?
Învățătorul: Nu ar trebui să vă concentrați atenția asupra acestui tip de chestiuni. Nu există nicio relație specială aici. Găsesc că este potrivit să spun "Buddhas, Daos și Zei". Aș putea spune "Daos, Buddhas și Zei", dar ar suna ciudat. Sau aș putea spune "Zei, Daos, și Buddhas", dar pur și simplu nu simt că este la fel de potrivit. Spunând "Zhen, Shan, Ren" sună atât de bine! Le-aș putea inversa foarte bine, dar ele ar suna ciudat. În orice fel o spun, așa ar trebui să o spuneți voi toți.
Studentul: Sunt o persoană serioasă și atentă care este, de asemenea, nerăbdătoare. Simt că acest tip de stare a devenit o barieră pentru cultivarea mea.
Învățătorul: Este fără îndoială o barieră. Este foarte bine că poți să sesizezi asta.
Studentul: Este asta cauzată de noțiuni acumulate postnatal sau de karma? Sau este cauzată de caracteristicile mele unice, originale?
Învățătorul: Este cauzată de noțiuni. Acest tip de noțiune este formată după o perioadă foarte lungă de timp. Oricând întâlnești lucruri, te face să cazi într-un astfel de tip de noțiune. Caracteristicile sale sunt așa numitele atenție, seriozitate și nerăbdare. S-a dezvoltat într-un soi de obicei. Ai capacitatea de a scăpa de ea complet.
Studentul: Maestrul a spus că a dori să cultivi într-un mediu atât de dificil este cu adevărat remarcabil. Dar, în cazul meu, eu simt că trebuie să cultiv pentru că simt că a trăi în lumea umană este prea dureros și plictisitor. Este asta deoarece nu sunt capabil să îndur nicio suferință?
Învățătorul: Nu este acesta cazul. Ceea ce am descris este modul în care gândesc toți zeii despre ființele umane. Dar, sentimentele voastre sunt sentimentele normale ale oamenilor lumii. Societatea umană are cu siguranță multă suferință. Ființele din toate celelalte dimensiuni sunt capabile să zboare și să plutească peste tot, sunt capabile să devină mari sau mici, totul este foarte natural pentru ele, însă doar omenirea și dimensiunile de suprafață sunt în felul acesta. Din momentul în care v-ați născut sunteți constrânși de lucrurile din această dimensiune. Obosiți când mergeți, dacă nu mâncați vă este foame, dacă nu beți vă este sete, dacă nu purtați destule haine vă este frig, și așa mai departe. Aceasta este suferința care vine în mod natural odată cu intrarea în această dimensiune. Desigur, există, de asemenea, conflicte de xinxing între oameni, manifestările karmei și crearea continuă a karmei datorită ignoranței. Există, de asemenea, o suferință care nu a fost încă detectată de oameni, suferință care nu poate fi definită clar, așadar omenirea este doar plină de suferință.
Studentul: Un student Dafa avea o întrebare. El a spus că oricând atinge metal, este emisă electricitate din mâinile sale. Aceasta se întâmplă de mai mult de un an. Maestre, înseamnă asta că el a rămas la același nivel?
Învățătorul: Nu. Pentru ființele umane, o mare parte a întregii energii care provine de la o persoană în timpul cultivării - asta pentru a spune, gong-ul vostru și transformările corpului vostru - poartă electricitate. Ființele umane sunt sensibile mai ales la elementele de electricitate. În realitate, electricitatea este manifestarea unui tip de energie. Vorbind dintr-un alt unghi, dacă cineva nu a fost suficient de sârguincios în anumite privințe ale cultivării sale sau a căzut doar puțin în anumite zone, asta ar putea fi de asemenea un indiciu pentru el. Mai există o situație: când o persoană își crește nivelul în timpul cultivării sale, el va face progrese la suprafața corpului său, de asemenea; ar putea exista o diferență în modul în care abilitatea lui de a para electricitatea se dezvoltă. În acel caz, de asemenea, acest tip de manifestare va apărea. Acesta este un lucru minor și nu are nicio importanță, dar va fi rezolvat bine pentru voi.
Studentul: Unii oameni din Sydney atacă Dafa. Un student crede că ar trebui să începem un proces împotriva lor. Eu simt că asta ar fi folosirea căilor oamenilor obișnuiți de a lupta cu oamenii obișnuiți. Este gândirea mea corectă sau greșită?
Învățătorul: În primul rând, doresc să confirm acel student: a avea dorința de a susține Dafa nu este greșit. Trebuie să ne uităm la modul în care acei oameni subminează Legea. Dacă ei au cauzat un anumit nivel de impact asupra Dafa, atunci, din perspectiva studenților care susțin Dafa, folosirea mijloacelor legale pentru a o rezolva nu este greșită. Desigur, ar trebui să ne dăm silința să nu ne implicăm în aceste lucruri. Dar, dacă trebuie rezolvată prin mijloace legale, nu este imposibil. Însă, deoarece noi oferim oamenilor salvare, ar trebui întotdeauna să lăsăm o cale de ieșire pentru oameni și să dăm oamenilor o șansă. Chiar dacă ei au vătămat Legea în mod necugetat, noi ar trebui totuși să le permitem să aibă un proces de înțelegere a noastră. Puteți merge să vorbiți cu ei. Dacă ei continuă să se comporte astfel, atunci folosirea de către noi a mijloacelor legale nu este imposibilă. Asta deoarece Asociația Falun Dafa din Australia este un grup legal, înregistrat și legal în ochii legii și nu ar trebui atacat de oameni după dorință. Dar, multe astfel de lucruri au de a face cu cultivarea voastră individuală. Nu eșuați în a vă privi pe voi înșivă. Ar trebui să vedeți dacă este cauzat de propriile voastre atașamente, sau poate de anumiți factori cauzați de atașamentele pe care nu le-ați eliminat.
Studentul: Întrebarea mea este următoarea: Mai multe zeci de mii de stări sunt expuse pe parcursul procesului de cultivare, cum putem judeca dacă am abordat corect stările care sunt expuse în procesul cultivării?
Învățătorul: Toate sentimentele și stările care sunt expuse în procesul cultivării individuale ar trebui tratate ca stări normale pe parcursul cultivării. Toată lumea dorește să treacă fiecare test bine în procesul cultivării și, de asemenea, dorește să știe dacă a trecut cu adevărat testele sau nu. În realitate, dacă ești cu adevărat capabil să rămâi nemișcat în fața interesului propriu, ai trecut testul; dacă sunteți cu adevărat capabili să căutați cauzele în interiorul vostru în mijlocul conflictelor și astfel să vă rectificați pe voi înșivă mai întâi, ați trecut testul; dacă sunteți capabili să renunțați la atașamentele voastre în mijlocul diferitelor încercări, ați trecut testul. Desigur, sunt diferite grade de a trece testul. Unii studenți sunt capabili să gestioneze totul bine. Unii studenți sunt capabili să se gestioneze bine la suprafață, dar nu sunt capabili să se detașeze în adâncul inimii. Unii par a fi destul de buni, dar tot se simt un pic tulburați în interior. Asta înseamnă că au păstrat un pic din acele [atașamente]. Nu este dificil de stabilit.
Dar se poate oare spune că toată lumea trebuie să treacă fiecare test și că nu ați atinge standardul cultivării dacă nu ați trecut testul? Se poate spune că nu sunteți buni? Nu este acesta cazul. Dați-mi voie să vă spun tuturor, cultivarea reprezintă cultivarea minții persoanei. Dați-mi voie să vă explic încă și mai clar. În fața interesului propriu, în fața mâniei și a urii, în mijlocul conflictelor dintre oameni, veți fi provocați. Dacă puteți într-adevăr să rămâneți nemișcați, atunci aș spune că sunteți cu adevărat extraordinari! De fiecare dată când nu treceți cu bine un test, gândiți, "Din moment ce nu am trecut bine acest test, înseamnă asta că nu sunt bun de nimic?" Răspunsul este nu. Înțelegerile unor oameni sunt puțin mai înalte, în timp ce înțelegerile altor oameni sunt puțin mai coborâte. Unii oameni au trecut cu bine acel test, unii oameni au făcut puțin mai rău, iar unii oameni nu au trecut deloc testul. Dar voi toți știți că ar trebui să simțiți regret și sunteți supărați pe voi înșivă pentru că ați picat. Atunci ar trebui să vă concentrați mintea și să încercați să treceți cu bine testul data viitoare, pentru a compensa pentru faptul că l-ați picat acum. Când vine testul data viitoare, veți fi determinați să îl treceți cu bine. Și, de fapt, aceasta este exact ceea ce este cultivarea. Dacă ați putea trece fiecare test, aș spune că nu ar mai fi cultivare. În acel caz, Eu, Maestrul vostru, nu mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea și aș fi aranjat teste care ar fi fost prea mici pentru voi, ceea ce a rezultat în incapacitatea voastră de a vă îmbunătăți xinxing-ul prin ele. Nu ar fi acesta cazul?
Studentul: Discipolii japonezi trimit urările lor Maestrului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Cultiv de mai mult de 3 ani. Mama mea a murit în luna martie a anului trecut. Ea cultivase de asemenea de 3 ani. Adesea regret amar multe lucruri pe care nu le-am făcut bine, ceea ce a cauzat greutăți mai mari pentru ea. Mă învinuiesc pentru că nu am fost capabil să-i fiu cu adevărat de ajutor din perspectiva Fa când ea s-a confruntat cu testul vieții și al morții, deoarece nu am văzut clar natura solemnă a Dafa la acel timp.
Învățătorul: Nu există nimic pentru care să te învinovățești. Dacă te învinovățești prea mult, devine un atașament. Fiecare dintre voi este în procesul cultivării, și este foarte probabil să faceți unele lucruri incorect. Dar voi nu jucați rolul definitoriu pentru alți oameni, mai ales când alte persoane sunt cultivatori ei înșiși. Cultivarea este problema fiecărui individ în parte. Dacă ea ar fi putut să fie capabilă să rămână neafectată și s-ar fi comportat bine în fața interferențelor, atunci s-ar fi numit într-adevăr cultivare. [Spui că] alți oameni nu au făcut bine, iar ajutorul pe care i l-au acordat a fost prea mic. De fapt, dacă un cultivator se bazează pe ajutorul dat de alți oameni, nu se poate numi propria lui cultivare. Chiar nu este nimic aici pentru care tu să te învinovățești. Dacă nu ai făcut bine, ar trebui să înveți acele lecții și să faci chiar mai bine. Uită-te la asta din mai multe unghiuri! Poate că nu este atât de rău pe cât ți-ai imaginat tu că este! Poate că oricine a învățat Dafa nu a studiat în zadar. Poate că Desăvârșirea ta în viitor va rezulta în salvarea ei.
Studentul: Puteți să ne vorbiți despre structura materiei?
Învățătorul: Ce întrebare cuprinzătoare! Structura materiei la care nivel? Structura cărui tip de materie? Este foarte complicat. Știința a ajuns deja să înțeleagă aranjamentele de suprafață ale moleculelor. Structura materiei nu poate fi explicată în totalitatea ei. Nu aș putea să o explic în totalitatea ei chiar dacă aș petrece câteva zile vorbind despre asta. Când v-am explicat conceptul de cosmos, eu încă foloseam înțelegeri omenești, gândirea umană și vocabularul uman la extinderea lor maximă posibilă. Este foarte limitat și general. Chiar și atunci, vorbeam doar general despre modul de existență al unui singur tip de materie. De asemenea, limbajul uman este extrem de deficient și limitat, deoarece omenirea nu are cuvintele și vocabularul pentru a descrie asta.
Studentul: Cum se manifestă secvența de timp a evenimentelor care au loc în această dimensiune a noastră în alte dimensiuni care nu au conceptul de timp? Sunt ele ilustrate direct bazat pe perioada de timp?
Învățătorul: Zilele trecute, un tânăr m-a întrebat: "Unu plus unu este egal cu doi, acesta este un adevăr." Eu am spus: "Este un adevăr printre oamenii obișnuiți. Eu spun că odată ce iese din această dimensiune, nu mai e adevărat. Nu este adevărul în diferite spații temporale." Asta pentru a spune că, în diferite spații-timp nu o poți măsura folosind concepte umane, deoarece ființele de acolo au de asemenea propriile moduri de a calcula timpul, moduri de existență și moduri de a înțelege lucrurile. Ele sunt complet diferite. Ceea ce este bun sau rău și ceea ce este pozitiv sau negativ sunt toate diferite de cum le înțeleg oamenii.
Studentul: Toată lumea are propria karma de plătit. O persoană are de dus propria sa karma, iar alți oameni nu ar trebui să interfereze la întâmplare. Dacă viața cuiva este în primejdie, cum ar trebui să procedeze cineva care cultivă?
Învățătorul: Am discutat despre această problemă de multe ori. Chiar dacă cultivatorii nu interferează cu problemele oamenilor obișnuiți, dacă priviți o persoană cum comite crime teribile și nu faceți nimic, aceea este o problemă de xinxing. Chestiunea "fără intenție" (wu-wei) despre care am vorbit se referă la faptul că nu ar trebui să vă fixați pe găsirea anumitor lucruri de făcut în timp ce țineți de anumite atașamente.
Studentul: Studenții din Hong Kong transmit urările lor Maestrului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Atunci când citesc Zhuan Falun, alte gânduri care mă distrag îmi vin în minte în timp ce citesc. Cum ar trebui să privesc și să rezolv corect aceste probleme?
Învățătorul: Totul este natural, toată lumea va da peste această problemă. Dar trebuie să o depășiți. Acest lucru este determinat de noțiunile formate postnatal în mintea voastră și karma creată în gândurile voastre. Ele interferează cu cultivarea voastră și cu obținerea Legii. Rezistați-le: "Trebuie să mă concentrez pe citirea cărții și pe studierea Fa cu determinare". Făcând acest lucru este în sine eliminarea lor. Deoarece este Fa, studiul vostru a Fa le elimină. Nu trebuie să le lăsați să vă afecteze. Dacă ochii voștri citesc cartea, dar mintea voastră nu este acolo, și nici măcar nu știți cum ar putea fi pronunțat fiecare cuvânt, asta nu este acceptabil. Este la fel cu a citi în van.
Studentul: Se pare că ori de câte ori m-am confruntat cu un test de xinxing, am simțit că l-am trecut în acel moment. Dar când am privit retrospectiv, am descoperit că nu am trecut cu bine testul sau că nu l-am trecut deloc. Se datorează acest sentiment unei elevări în nivelul meu?
Învățătorul: Corect, dacă ți-ai elevat nivelul prin cultivare, vei simți în acel mod când vei privi în urmă. În realitate, se datorează faptului că standardul a devenit mai înalt și de aceea cerințele sunt mai înalte.
Haideți să luam o pauză de zece minute, ok?
(Studenții se prezintă la Maestru cu buchete proaspete de flori, exprimându-și cel mai înalt respect față de Maestru.) (Aplauze)
Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze). Aceste flori par destul de scumpe. Nu trebuie să cheltuiți astfel de bani. Nu ne facem griji pentru aceste lucruri. Dar totuși, mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Unii studenți au învățat alte practici în trecut și pot să practice meditația timp de două sau trei ore. Ei cred mereu că sunt mai buni decât acei studenți care nu pot face bine meditația, și nu acordă atenție studierii Fa sau cultivării xinxing-ului lor. Maestre, vă rugăm să clarificați această problemă pentru noi.
Învățătorul: Indiferent în ce fel de stare se află corpul unei persoane când începe, lucrurile vor fi diferite odată ce ea intră cu adevărat în Dafa. Unii studenți obișnuiau să practice sporturi. Unii studenți obișnuiau să danseze. Picioarele lor erau foarte flexibile și erau capabili să stea în poziția lotus imediat, cu ușurință. Dar era aceea executarea exercițiilor? Nu. Dacă ar fi dorit cu adevărat să cultive, ar fi aflat că lucrurile sunt diferite; ar putea să afle că, deși au picioarele unui dansator, ei nu mai pot să facă lotusul. Şi se va simți destul de dureros. Acest lucru se întâmplă pentru că încrucișarea picioarelor unui cultivator cu siguranță nu poate fi doar șederea cu picioarele încrucișate fără niciun mecanism. Asta pentru că aceasta este cultivarea și tot ce este al vostru este pentru și vă asigură îmbunătățirea, iar asta include și meditația. Meditația este bună numai dacă poate într-adevăr să îți elimine karma și să îți îmbunătățească xinxing-ul. Altfel, indiferent cât de mult poți sta cu picioarele încrucișate, la ce bun? Dacă nu este capabilă să îți elimine karma, dacă nu poate să aibă niciun efect asupra cultivării tale, și tu pur și simplu îți încrucișezi picioarele de dragul de a-ți încrucișa picioarele, atunci, indiferent cât de mult poți sta în lotus, la ce folos? Nu este adevărat? Nu critic pe nimeni aici. Doar expun principiile Legii. Nu am spus niciodată că cei care pot sta cu picioarele încrucișate pentru o perioadă lungă de timp se află la un nivel înalt și nici nu am vorbit despre cât de bine au cultivat. Dacă ați învățat alte practici în trecut sau ați obișnuit să dansați, să faceți sporturi sau alte lucruri și nu a fost dureros să încrucișați picioarele în trecut, iar încrucișarea picioarelor se simte acum la fel ca în trecut și nu s-a schimbat, atunci acest lucru nu este o problemă minoră. Nu puteți să lăsați Dafa să vă atingă în trecere. Dacă nu ați studiat Fa cu adevărat, nu veți aprecia cât de prețioasă este această Fa. Între timp, cei care nu pot să-și încrucișeze picioarele nu ar trebui să devină prea îngrijorați. Dacă se transformă într-un atașament, acest lucru creează, de asemenea, bariere. Nu vă grăbiți. Ar trebui să puneți mai întâi picioarele în semi-lotus și, în cele din urmă, veți fi capabili să faceți lotusul complet. Oameni de optzeci de ani care nu au stat niciodată în lotus sunt acum capabili să facă asta. De ce nu puteți face la fel? Toată lumea este capabilă să stea în lotus complet.
Studentul: Am studiat Fa timp de câțiva ani. Dar încă simt că sunt foarte departe de [starea de a avea] "înțelegere în toate misterele".
Învățătorul: De fapt, lasă-mă să îți spun că partea umană de la suprafață este cea care nu a cultivat bine și care vrea să știe despre zei. De asemenea, sunt noțiunile dobândite postnatal și karma gândurilor din mintea ta cele care sunt atașate de astfel de lucruri. Cum ar putea ca acelor lucruri să li se permită să știe despre lucrurile divine? În plus, nu ești capabil să îți dai seama cu claritate care sunt gândurile tale corecte. În procesul cultivării tale, în timp ce citești Zhuan Falun și dintr-o dată te iluminezi la un principiu Fa, ești deja la acel nivel. Altfel, absolut nu ți s-ar fi arătat principiul Fa la acel nivel. Atunci, de ce nu îți este permis să cunoști totul dintr-o dată? Pentru că părții din tine care nu și-a încheiat cultivarea nu îi este permis absolut deloc să știe despre Zei și Buddhas, în timp ce partea din tine care a încheiat cultivarea a fost separată. Numai în mod gradat poți înțelege principiile la niveluri chiar mai înalte prin studierea Legii, care este deja o cale de a ți se dezvălui lucrurile. Partea dintr-un cultivator care a fost complet cultivată, totuși, este capabilă să atingă acel standard instantaneu. Partea care și-a încheiat cultivarea este capabilă să înțeleagă toate principiile din cosmos la nivelul său instantaneu. Mulți studenți nu se pot gândi să pună nicio întrebare de cum mă văd. Pare că nu au nimic de spus. În realitate, este astfel pentru că voi deja ați înțeles totul. Partea din voi care a terminat cultivarea devine imediat alertă odată ce mă vedeți și astfel, învelișul uman de suprafață care nu a terminat cultivarea devine clar asupra lucrurilor. Dar această parte umană, care nu a terminat cultivarea, are întotdeauna întrebări de pus. Astfel că, imediat ce plecați de lângă mine, suprafața umană se gândește dintr-o dată la întrebări de pus: "Opa, cum de nu l-am întrebat pe Maestru întrebarea pe care o aveam?" Mulți oameni sunt astfel.
Studentul: Am acordat întotdeauna atenție și am cercetat elementele procesului de cultivare și ce interferează în cultivarea sârguincioasă a Buddha-Fa, pentru a reuși să cultiv mai bine.
Învățătorul: Nu e nimic de cercetat acolo. Există doar problema atașamentelor. Nu vă pot explica principiile Fa mai clar decât am făcut-o. În trecut, oamenii trebuia să se ilumineze singuri la toate aceste lucruri. Dar vi le-am explicat pe toate. Fiți siguri că nu studiați Fa cu mentalitatea de a face cercetare despre Dafa. Atunci când întâmpinați probleme, ar trebui doar să vă uitați la problemele cu gândirea voastră. Ele sunt cu siguranță motivul problemei voastre. Odată ce vă eliminați atașamentul, este garantat că veți trece testul. Veți fi capabili să vă ocupați bine de problemă și veți putea să vă elevați voi înșivă.
Studentul: Deseori împărtășesc experiențe și înțelegeri cu cei ale căror înțelegeri ale Fa sunt relativ apropiate de ale mele și au aceeași iluminare asupra anumitor probleme. Este acesta un atașament?
Învățătorul: Asta depinde dacă dorința ta de a fi apropiat de acei studenți cu care poți conversa cu ușurință conține alte dorințe umane. Dacă nu, nu are mare importanță. Dacă conține orice element incorect, este foarte probabil să devină o barieră care te împiedică să cultivi sârguincios.
Studentul: Atunci când întâlnesc înțelegeri diferite ale Fa sau iluminări diferite la o anumită problemă, cum pot înlătura noțiunile mele rigide și să mă îmbunătățesc?
Învățătorul: Ca și cultivator, nu te poți îmbunătăți cu ceilalți la același nivel, în același timp. Astfel că este posibil ca tu și alți studenți să aveți viziuni diferite și înțelegeri diferite ale principiilor Fa. Înțelegerea voastră diferită a Fa la fiecare nivel duce la diferențe între voi. Fiecare student se îmbunătățește și avansează sârguincios. Dar este posibil ca înțelegerea voastră a Fa să fie total diferită. Indiferent de situație, în tot ceea ce faceți, inclusiv în munca Dafa, ar trebui să faceți tot ce puteți să puneți Dafa ca prioritate principală, să puneți validarea Dafa și salvarea oamenilor lumii ca prioritate principală și a valida Dafa ca bază principală în gândirea voastră. Atunci când răspândiți Legea oamenilor obișnuiți, trebuie să vă purtați într-un asemenea mod astfel încât oamenii obișnuiți să poată înțelege și să demonstreze oamenilor obișnuiți lucrurile care sunt bazate pe principiile Fa cele mai de suprafață. Indiferent de cât de înalt este nivelul principiilor Fa pe care ați ajuns să le înțelegeți și cât de sus ați cultivat, de fapt nu le puteți explica în cuvinte și pot fi înțelese doar în inimile voastre. Nu puteți folosi principii care sunt deasupra normalului pentru a lucra cu oamenii obișnuiți, dar, de asemenea, nu vă puteți confunda cu oamenii obișnuiți.
Studentul: Maestrul a spus că niciuna dintre ființele din oricare alte dimensiuni nu are acest corp pe care noi oamenii îl avem.
Învățătorul: Este corect. Nimeni nu are corpul care este alcătuit din molecule ale acestui nivel uman. Dar, la un nivel nu prea înalt, în afara Celor Trei Tărâmuri, există un număr foarte mic de cazuri speciale unde acesta există.
Studentul: "De aceea ei nu se vor îmbolnăvi, și nici nu vor exista probleme de naștere, bătrânețe, boală și moarte. Nu vor exista astfel de suferințe. Oamenii din alte dimensiuni pot levita și nu au greutate, este chiar minunat." Atunci, de ce oamenii încă pot suferi după ce mor, după ce au scăpat din acest strat de carcasă care este corpul de carne uman?
Maestrul: Asta e pentru că oamenii nu au părăsit Cele Trei Tărâmuri după ce au murit. Oamenii din interiorul Celor Trei Tărâmuri sunt numiți oameni și, prin urmare, toți suferă. Singura diferență este că, cu cât sunt mai înalte locurile lor în Cele Trei Tărâmuri, cu atât sunt ceva mai bine atunci când sunt comparați cu cei care sunt la niveluri mai coborâte decât ale lor. În realitate, nu oamenii din lumea umană sunt cei care suferă cel mai mult. De fapt, există ființe care sunt la niveluri chiar și mai joase decât cel al oamenilor. În plus, există iad și, de fapt, sunt multe niveluri care sunt mai joase decât iadul. Atunci când sunt comparați cu zeii, oamenii sunt cei care suferă cel mai mult. Problemele nașterii, bătrâneții, bolii și ale morții există în Cele Trei Tărâmuri și nu se limitează numai la oameni. După ce părăsește corpul uman, spiritul primordial al unei persoane obișnuite nu va fi capabil să scape din Cele Trei Tărâmuri. El este încă în interiorul Celor Trei Tărâmuri și tot va trebui să se întoarcă și să treacă prin reîncarnare după moarte. La diferite niveluri din Cele Trei Tărâmuri, care sunt mai înalte decât nivelul uman, există mai puțină suferință decât prin ceea ce trec oamenii. Dacă cineva este mai rău decât o ființă umană și la un nivel mai coborât decât nivelul uman, atunci suferința sa va fi mai mare decât cea a oamenilor. Oamenii de la diferite niveluri din interiorul Celor Trei Tărâmuri sunt numiți colectiv "oameni". Dar oamenii din ceruri ne numesc pe noi, oamenii de pe pământ, "oameni" și pe oamenii din ceruri "oameni cerești".
Studentul: Discipolii din orașul Nanjing vă trimit felicitările lor!
Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Toți discipolii din orașul Shenzhen trimit felicitările lor Învățătorului!
Învățătorul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Am intrat în contact cu Dafa acum un an. Mă simt foarte bine în legătură cu acest lucru. Dar am credințe religioase și nu vreau să renunț la ele. Conform cerințelor Dafa, cineva trebuie să practice numai o singură cale de cultivare. Este greu pentru mine să aleg între Dafa și religie. Vă rog, spuneți-mi ce ar trebui să fac!
Învățătorul: Este mai bine să îți pui singur întrebarea. Tu ești cel care decide ce vrei să alegi. Dar am explicat lucrurile foarte clar în termeni de principii Fa. Deși tu ești acela care merge pe propria ta cale, v-am spus tuturor adevărata situație din lumea de cultivare. Înainte, când răspândeam Legea în China, imediat cum începeam cursul, indiferent de loc, era garantat că o practică de qigong falsă începea un curs într-un loc din apropiere. Oamenii decid pentru ei înșiși dacă vor binele sau răul. Noi ținem o conferință Fa aici, astăzi. Nu ține și vreo organizație religioasă o întâlnire în jur? Oricum, vechile forțe sunt cele care folosesc principiul generării reciproce și a inhibiției reciproce pentru a interfera cu obținerea salvării a oamenilor. Pare să fie destul de ușor pentru oameni să obțină Fa. Dar, în realitate, nu este ușor. În prezent, niciuna din religiile drepte nu mai are zei care să aibă grijă de ei, iar oamenii din acele religii se luptă pentru bani, profit și statut. De ce oamenii cred în religie, este o mare întrebare. Am explicat aceste principii foarte clar. Dacă voi credeți sau nu în una și ce alegeți sunt problema voastră. Puteți cultiva dacă vreți să cultivați și nu trebuie să cultivați dacă nu doriți. Mă uit doar la inimile oamenilor aici și nu am nimic care este câtuși de puțin formal.
Studentul: Atunci când ating Desăvârșirea, corpurile discipolilor Dafa vor fi în două feluri de stări. Una este aceea în care corpul va fi fost înlocuit de materie de energie înaltă, iar cealaltă este aceea în care corpul va fi fost înlocuit de Copilul Nemuritor. Este această înțelegere corectă?
Învățătorul: Vă dau tot ce este mai bun. Dar situația fiecăruia este diferită. În anumite situații, persoana nu va dori să ia corpul de carne, chiar dacă îi este dat, pentru că dacă ia corpul de carne cu ea, când se întoarce în lumea ei, zeilor de acolo li s-ar părea că este chiar ciudat, așa că nu îl ia. Sunt studenți care vor spune că vor să aibă totul. Dar, de fapt, folosiți gândirea umană pentru a considera aceste lucruri. Când înțelegi și devii iluminat, cu siguranță nu vei privi lucrurile în acel mod, oricum. Asta pentru că în acel moment, nu vei avea niciun gând uman și vei gândi lucrurile în totalitate pe baza acelui tărâm. De fapt, orice poate fi cultivat prin practica de cultivare Dafa. Studenții vor avea orice vor avea nevoie, pentru că aceasta este Fa supremă a cosmosului.
Studentul: Toți zeii gardieni ai Fa, ai discipolilor, sunt desemnați de Maestru?
Învățătorul: Cultivarea într-o Fa dreaptă este păzită și protejată de către Maestru, zei și soldați cerești. Dar nu folosiți termeni și concepții din alte religii, pentru că acelea poartă elemente impure. Haideți să nu vorbim despre voi, cultivatorii Dafa, pentru moment: chiar și atunci când vine vorba despre mulți din acei oameni îmbrăcați în haine murdare, zdrențuroase, cărând un morman de cuverturi jerpelite din bumbac, și care dorm oriunde se nimerește - acei oameni par a fi cerșetori, dar în jurul lor sunt Gardieni Cerești ai Legii care îi protejează. Pot oamenii să-și dea seama cine este cu adevărat o anumită persoană? Nu, oamenii nu pot, deoarece oamenii văd lucrurile cu ochii umani. De ce devin unii studenți mai curajoși imediat ce se apucă de cultivare, pe când în trecut nu îndrăzneau să pășească în întuneric, iar acum reușesc asta după ce cultivă în Dafa? Toate acestea au un motiv.
Studentul: Toți studenții din orașul Jingde din provincia Jiangxi transmit urările lor Maestrului !
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Dacă în societatea oamenilor obișnuiți, am acceptat beneficii destinate persoanelor cu dizabilități, după ce am obținut Fa ar trebui să nu mai accept aceste beneficii? Mă tem că prin acceptarea acelor beneficii nu îmi pot plăti karma.
Învățătorul: Trebuie să privim această chestiune din două unghiuri. Dacă ești o persoană cu dizabilități, și presupunând că nu poți munci, nu ai resurse pentru a trăi, iar această țară are acest regulament, atunci cred că este în ordine. Asta deoarece ceea ce v-am spus eu să faceți este să cultivați în timp ce vă conformați la maximum oamenilor obișnuiți. De asemenea, eu nu mă uit la aceste tipuri de forme, mă uit doar la inima persoanei. Dacă așa este acum societatea din zilele noastre, iar legile au stipulat-o, și societatea vă permite să faceți asta, atunci, în această privință, vă puteți conforma la maximum. Dar, dacă acea boală care a cauzat dizabilitatea a fost deja vindecată prin Dafa și tu încă accepți acele beneficii fără a spune guvernului, atunci aceea este o problemă de xinxing. Ar trebui privită în acel mod. Mai există și alte forme de alocații [sociale], deci, atâta timp cât îndepliniți criteriile impuse de societatea obișnuită, nu e nicio problemă să le acceptați.
Studentul: Când karma gândurilor sau alte mesaje interferează în timp ce facem exercițiile, ele se manifestă înainte ca eu să le pot elimina.
Învățătorul: Dacă s-a întâmplat prea repede și nu ai putut reacționa în timp util, nu înseamnă că nu ai cultivat bine. Pe de altă parte, dacă o lași să se manifeste în timp ce știi că este greșit, asta înseamnă că nu te-ai cultivat pe tine însuți. Dacă îi permiți să-ți dicteze acțiunile, asta ar însemna că te comporți ca o persoană obișnuită. De fapt, atunci când o detectezi, dacă poți să conștientizezi că nu e tu, să realizezi că acel tip de gânduri nu este corect, atunci tu de fapt o elimini. Dacă fundația pe care ai așezat-o prin studiul Fa zilnic ar fi mai solidă atunci ar fi mult mai bine. Oamenii obișnuiți nu cultivă, și absolut nu pot recunoaște lucruri de acest gen, ei cred că toate gândurile sunt ale lor. În final, noțiunile formate printre oamenii obișnuiți dictează tot ce fac oamenii, dar oamenii gândesc că o fac ei înșiși. La acel moment oamenii înșiși au fost îngropați, acoperiți, nu mai exercită nici o funcție, și nu mai sunt deloc acel tip de persoană. În zilele noastre, oamenii din societate trăiesc cu toții astfel. Dar gândesc de fapt - și oamenii îi laudă - că sunt atât de grozavi, că nu se poate profita de ei, că nu pot fi înșelați, că sunt capabili, că au extrem de multă experiență... aș spune că o asemenea persoană este ridicolă până la extrem. Nu și-a condus propria viață, a predat-o către altceva să o trăiască pentru el, iar corpul său a fost controlat de altceva.
Studentul: Chiar dacă am luat măsuri să disting clar cine sunt eu, tot nu reușesc să o stopez complet.
Învățătorul: Dacă ar fi să spui, "Nu te vreau" și ar fi murit, asta ar fi prea direct. Când poți să o distingi clar, tu însuți devii mai puternic, tu însuți te trezești și te iluminezi, tu însuți ieși din încercuirea ei, și devii în mod progresiv mai puternic, în timp ce ea devine în mod progresiv mai slabă și dispare progresiv, până în punctul în care este în final eliminată. Trebuie să existe un proces.
Studentul: Va aduce asta lucruri rele în gong-ul meu?
Învățătorul: Nu. Deoarece gândurile tale drepte își exercită efectul. Când nu ești vigilent, lipsurile tale vor fi exploatate, dar gong-ul tău nu va fi interferat, deoarece Maestrul are grijă de el. Dacă studiezi mult Fa, menții gânduri drepte, și te poți uita în interior ca să te inspectezi pe tine însuți pentru a găsi neajunsurile când întâlnești probleme, aceasta va fi complet speriată din această cauză. Ar ști că a fi expusă [în felul acesta] conduce la eliminare și că este distrusă.
Studentul: Dacă în viața cuiva, cineva tot nu poate cultiva până la Desăvârșire, este posibil să meargă în paradis având karma? Și să continue să practice cultivarea în Paradisul Falun, exact ca în Paradisul Fericirii Absolute?
Învățătorul: Cosmosul trece prin rectificarea Fa, iar corpurile cerești sunt reconstruite. După rectificarea Fa, totul va fi în cea mai bună stare, așa că cei care nu îndeplinesc standardul nu pot deveni ființe la niveluri mai înalte decât standardul lor; oriunde este standardul lor, acolo sunt ei. De fapt, dați-mi voie să vă spun tuturor, în trecut, Paradisul Fericirii Absolute avea acel fenomen pe care l-ai descris, dar este greu de spus dacă acesta va fi cazul după rectificarea Fa. A merge într-un paradis având karma nu este așa cum își imaginează oamenii că este. Oamenii au distorsionat-o cu emoții și caracteristici umane. Ce este "mersul într-un paradis având karma?" Dați-mi voie să vă spun, aceia care sunt într-adevăr capabili să meargă într-un paradis având karma vor fi ajuns de fapt la standard în termeni de determinare și credință. Cel mai dificil test pentru oameni, testul care trebuie trecut în timpul cultivării, este să renunțe la viață și moarte. Desigur, nu toată lumea trebuie să se confrunte cu testul pierderii vieții, dar nu este imposibil ca aceasta să se întâmple. Când fiecare persoană se confruntă cu cel mai dificil test al său, când este testat să vadă dacă poate renunța la cel mai mare atașament, el este de fapt testat dacă îl poate abandona sau nu. Dacă este capabil să renunțe la atașamentul vieții și al morții, este un zeu; dacă nu este capabil să renunțe la atașamentul vieții și al morții, este om. Desigur, a fi capabil să renunți la viață și la moarte nu echivalează cu a muri cu adevărat: scopul cultivării este să renunțăm la atașamentele umane. Dacă o persoană moare și mintea sa nu are niciun simț al fricii asupra morții - poate o persoană obișnuită să atingă asta? Gândiți-vă cum se simte să te confrunți cu moartea iminentă? Ar putea cineva fără nicio fundație a cultivării sau fundație mentală să atingă asta? Dacă unei persoane nu îi este frică de moarte deloc, și chiar și când este pe punctul de a muri încă mai recită "Buddha", și nu doar că nu îi este frică, dar în timp ce recită "Buddha" un gând de bucurie se ivește în el, lăsându-l cu un tip de bucurie pentru Buddha, atunci spuneți-mi, ar putea o astfel de persoană să meargă în iad? A renunțat la viață și la moarte datorită gândurilor drepte ferme. Asta deja din punctul ei de pornire, nu mai este o acțiune al unei ființe umane - cărui om nu îi este frică de moarte? Din moment ce recită "Buddha" [în acele circumstanțe], cum ar putea un Buddha să nu îl accepte, văzând o astfel de persoană? Desigur, el are încă karma deoarece nu a cultivat sârguincios, și încă are atașamente neabandonate, deci ce se poate face? Este luat într-un loc foarte apropiat de Paradisul Fericirii Absolute, unde va continua să cultive - să cultive pentru zeci de mii de ani, sau sute de mii de ani, iar când va atinge standardul, va merge în Paradisul Fericirii Absolute. De ce trebuie el să cultive pentru o perioadă atât de lungă? Deoarece, la urma urmei, acel loc nu are suferință, iar fără suferință, cultivarea este lentă. Deci, de ce este cultivarea rapidă în acest loc al oamenilor? Și într-o singură viață - doar câteva decenii - de ce este posibil să îți finalizezi cultivarea? Și este încă și mai rapid pentru discipolii mei Dafa, din moment ce acest loc al oamenilor are suferință. Fiecare a fost născut din uterul mamei sale și este în aceeași condiție. Neștiind cum este fără să sufere, oamenii nu simt ca și cum ar suferi. De fapt, în ochii zeilor, oamenii suferă foarte mult. Cultivarea în Dafa absolut nu va fi în zadar. Unii oameni nu sunt sârguincioși în cultivarea lor personală, sau poate că nu sunt suficient de sârguincioși sau au o capacitate de iluminare relativ proastă. Odată ce viețile lor se sfârșesc, ei vor primi ceva și se va avea grijă de ei. Pentru cei care au dorința să continue să cultive în viața următoare, tot ceea ce au cultivat va fi păstrat, și nu va fi în zadar. Ei se vor reîncarna și vor aduce cu ei ce au obținut, și vor continua să cultive după ce se reîncarnează. Există unii oameni, totuși, care cu adevărat nu pot continua să cultive, caz în care va fi aranjat pentru ei să primească recompense în viața lor viitoare; ar putea deveni oficiali de rang înalt sau să facă o avere. Desigur, asta nu este ceea ce urmărim noi, cultivatorii. Dar asta se întâmplă cu cei care nu pot continua să cultive.
Dar există un alt punct. Să spunem că un fiu al unui practicant a atins Desăvârșirea, și chiar dacă acest [tată] practicant a cultivat, el însuși nu a atins Desăvârșirea. Atunci cred că este posibil ca fiul său să îl ia în paradisul fiului pentru a fi o ființă simțitoare acolo, deși una fără un Fruct al Statusului. El ar fi o ființă simțitoare, sau, cu alte cuvinte, o persoană de rând. Sunt și alte ființe simțitoare în paradisul unui Buddha, de asemenea. El nu va fi tipul de ființă murdară care se găsește pe Pământ totuși, ci în schimb, o ființă cerească care a atins standardul acelui tărâm.
Studentul: Discipolii din Changchun transmit urările lor respectatului Maestru!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Este atașamentul de "sine" cel mai dificil atașament de abandonat?
Învățătorul: Bineînțeles. Toți cei care trăiesc în lume trăiesc pentru ei înșiși, și multe atașamente egoiste apar din asta. Odată ce egoismul apare, devine ușor pentru cineva să fie afectat de emoție și, în cursul cultivării, lucrurile care sunt dificil de abandonat se manifestă peste tot, și devine dificil să renunți la aceste atașamente pe parcursul cultivării. Uneori, când faceți lucruri pentru Dafa, apare atașamentul apărării și protejării propriului vostru rol, de asemenea; de exemplu, tu aperi și protejezi propria ta reputație și propriile dorințe. Pentru oamenii obișnuiți devine chiar și mai complex: ei au dorințe cum ar fi dorința de a deveni un oficial, de a-și onora strămoșii, de a-i face pe alții să îi laude, să se îmbogățească, și să fie superiori celorlalți. A apăra și a proteja ce își dorește cineva este o manifestare a emoției și a egoismului, deci este cel mai greu lucru din care să te oprești. Ar trebui să tratați pe toată lumea cu compasiune și să căutați cauzele în voi înșivă când întâlniți orice problemă. Chiar dacă alții ne vorbesc de rău sau ne lovesc, noi ar trebui cu toții să căutăm în interiorul nostru: "A fost acest lucru cauzat pentru că am greșit într-o anumită chestiune?". Asta vă permite să găsiți cauza fundamentală a unui conflict și este cea mai bună cale să eliminați atașamentul de egoism. Să aveți o inimă din ce în ce mai mare, până în punctul în care, în cultivarea personală, puteți să iertați pe toată lumea, inclusiv să vă iertați dușmanii. Aceasta deoarece, cei la care vă referiți voi ca fiind inamici sunt definiți astfel de oameni de dragul propriului lor beneficiu și câștig, și asta nu este ceea ce ar face zeii. Deci, cerința este înaltă - cum ar putea zeii să îi trateze pe oameni ca inamici? Atunci, în cursul cultivării, ar trebui întotdeauna să ne gândim la ceilalți când întâlnim orice. Când câștigi ceva ce aparține altuia, trebuie să te gândești la cealaltă persoană - cum ar putea să aibă un impact negativ asupra lui? Nu s-ar simți el supărat? Cu orice ar trebui să vă gândiți la ceilalți - gândiți-vă în primul rând la ceilalți, iar apoi gândiți-vă la voi. Vreau să cultivați să ajungeți la tipul de Desăvârșire care aparține unei Legi drepte, cu iluminare dreaptă, și este una în care alții vin înaintea voastră. Aceasta înseamnă renunțarea la egoism, a fi capabil să renunți la "sine". Partea voastră care a terminat cultivarea este garantat că se aseamănă cu ceea ce tocmai am descris, este toată astfel. Deci, privind la lucruri din punctul vostru de vedere, dacă atunci când întâlniți probleme sunteți capabili să căutați cauzele în voi înșivă, să vă gândiți mai mult la binele celorlalți, să vă cultivați, să priviți în interior, să priviți mai puțin la neajunsurile altora, și puteți să faceți după cum vă învăț în tot ceea ce faceți, voi de fapt progresați sârguincios deja.
Studentul: În anii recenți, m-am implicat continuu în chestiunile unui templu budist. Din studiul Fa, am ajuns să simt că este un conflict de interese, dar nu știu cum să gestionez asta. Știu că ar trebui să renunț la atașamentele mele, dar găsesc dificil să renunț la responsabilitățile mele de acolo. Vă rog, spuneți-mi cum să gestionez acest lucru!
Învățătorul: De fapt, nu ar putea fi mai simplu. De ce nu poți renunța la asta? Spui că lucrul la care nu poți renunța este o responsabilitate. Acesta este un standard al unei persoane obișnuite, dar are asta ceva de a face cu a cultiva statusul de buddha? Lucrul la care nu poți renunța este emoția umană. Este acea responsabilitate ceva ce Buddha vede ca fiind important? Atunci, pentru cine ești responsabil? Este o responsabilitate pentru religia însăși? Ar putea responsabilitatea ta să aducă o persoană la Desăvârșire?! Atunci, ar putea responsabilitatea ta să te conducă pe tine însuți la Desăvârșire? Dacă nu poți atinge Desăvârșirea, de ce ești atașat de ea atunci? Nu trebuie să fii responsabil pentru propria și adevărata ta Desăvârșire? Ar trebui tu, de dragul așa numitei tale responsabilități, să stai atașat toată viața ta, lăsând Dafa să treacă pe lângă tine după ce ai întâmpinat-o? Sau ar trebui să profiți de această oportunitate și să fii responsabil pentru adevărata ta cultivare și urmărire a propriei tale Desăvârșiri? Aceasta este o problemă foarte simplă, nu-i așa? Când cineva face lucruri cu intenție (you-wei), el absolut nu va atinge Desăvârșirea. Chiar dacă ai cultiva în acel templu, dacă un atașament ca acesta pentru o presupusă "responsabilitate" n-ar fi eliminat, chiar și Buddha ar fi dezgustat la vederea lui. Nu gândi că deoarece ai îndeplinit responsabilități acolo, Buddha ar lua-o ca însemnând că ai atins standardul. Buddha nu recunoaște religia, ci mai degrabă, doar inima unei persoane. Omul a întemeiat religia: Iisus nu a stabilit o religie în timpul său, iar Shakyamuni, de asemenea, nu a stabilit nici el o religie în timpul său. În schimb, ei au recunoscut doar inima pe care cultivatorul o avea. Desigur, este chiar mai bine pentru cultivatori să aibă un cadru comun care întreține cultivarea. Aceasta înseamnă a pune adevărata cultivare până la atingerea Desăvârșirii și Fructului Statusului ca cea mai înaltă prioritate. Nu înseamnă atașamentul pentru un cadru sau o societate religioasă în sine a avea intenție? Unii oameni gândesc: "Am construit un număr de X temple și am construit un număr de X statui de Buddha. Așadar, în viitor, ar trebui să fiu capabil să mă desăvârșesc." Aș spune că nu vei atinge Desăvârșirea. Printre oamenii obișnuiți sunt mulți care fac statui de buddha, de asemenea, și nu este decât o slujbă - asta înseamnă a avea intenție. Toate Fa cu intenție sunt la fel de iluzorii precum baloanele de săpun - asta a spus Buddha Sakyamuni. [Dacă] mintea voastră nu se elevează cu adevărat și dacă capul unei persoane obișnuite este plin de karma gândurilor, manifestând constant gânduri rele, atunci a-l poziționa în locul unde se află un Buddha ar fi ca și cum ai pune un morman de gunoi în fața unui Zeu sau unui Buddha - ar fi asta acceptabil? Absolut nu ar fi. Astfel, cultivarea cere ca fiecare să renunțe la acele lucruri rele, murdare pentru a atinge un corp pur, curat, un mod clar de a gândi și un tărâm mai înalt de gândire. Doar atunci poți merge în acel loc. Dacă încă nu poți renunța sau abandona acele lucruri care sunt atât de pline de intenție, nu ar fi acesta un lucru prostesc?!
Studentul: Câți ani veți mai continua să predați Legea?
Învățătorul: Tot drumul până când Legea termină de rectificat lumea umană.
Studentul: Sunt termenii din carte "oameni", "omenire" și "oameni obișnuiți" diferiți?
Învățătorul: Ei sunt la fel. Sunt doar folosiți în contexte diferite, dar înțelesul interior este același. Oamenii obișnuiți sunt doar oameni, dar, de fapt, în tărâmurile mai înalte, "oameni" include oamenii cerești - însemnând oamenii cerești din cele Trei Tărâmuri. "Omenire" se referă la oameni, iar cei care nu practică cultivarea sunt "oameni obișnuiți".
Studentul: Când mă iluminez la anumite principii supranormale în timpul procesului de cultivare și nu știu dacă ele sunt corecte, ce ar trebui să fac?
Învățătorul: În momentul iluminării la principii supranormale vei avea cu siguranță sentimentul că este sacru și un sentiment care vine cu elevarea gândurilor drepte, care sunt în conformitate cu principiile Fa ale Dafa. Principiile Fa la niveluri înalte pot fi înțelese doar intuitiv. Anticii vorbeau despre înțelegerea intuitivă - cineva înțelege în mintea sa, dar găsește dificil să exprime prin limbaj uman. Când este rostit cu voce tare, descoperi că devine simplu și obișnuit, exact ca principiile oamenilor obișnuiți. De îndată ce este exprimat folosind limbajul uman, își pierde savoarea. De ce? Este deoarece principiile de la nivelurile înalte pot fi exprimate doar prin gândire și limbaj la niveluri înalte, așa că studenții au un motiv și mai întemeiat să nu afișeze în fața oamenilor obișnuiți acțiuni care sunt bazate pe iluminarea la un nivel mai înalt decât [cel al] oamenilor. Oamenii sunt doar oameni, iar oamenii nu pot înțelege principii și acțiuni care sunt la un nivel mai înalt.
Urmați cursul cultivării în timp ce vă conformați la maximum societății obișnuite. Principiile mai înalte ale Fa la care v-ați iluminat, semnifică îmbunătățirea voastră în cultivare, și nu înseamnă că ar trebui să afișați acele stări printre oamenii obișnuiți. Când înțelegeți principii Fa de partea aceasta, schimbările din alte dimensiuni sunt destul de mari, iar partea corpului care este compusă din particule microscopice trece prin schimbări intense. În plus, toate principiile Fa la acel nivel sunt înțelese instantaneu.
Studentul: Când văd obiecte sau ființe în alte dimensiuni în timpul cultivării, cum ar trebui să judec dacă ele sunt bune sau rele?
Învățătorul: Este foarte greu pentru oamenii care abia au început cultivarea să judece, nu este ușor să se facă o distincție clară. De asemenea, sunt mulți zei din dimensiunile de nivel înalt care s-au refugiat jos aici pentru a evita rectificarea Fa, și sunt mulți zei din variate dimensiuni dinăuntrul celor Trei Tărâmuri care nu știu despre chestiuni care sunt mai înalte decât tărâmurile lor, și deci și ei sunt în iluzie într-un anumit grad. Dar comportamentul lor în ce privește ființele umane este relativ benevolent. Dintr-o perspectivă umană, ei sunt benevolenți. Dar ei nu mai îndeplinesc standardul la nivelul tărâmului lor. Este doar că atunci când oamenii îi văd, ei par a fi mai benevolenți decât oamenii. Deci este ușor ca aceasta să cauzeze unui număr mic de studenți să devină confuzi și neclari atunci când au atașamente. Ce ar trebui să faceți? Eu v-am învățat să practicați doar o singură cale de cultivare. Oricine ar fi, nu comunica cu el și nu fi mișcat indiferent ce vezi. Te poți abține să vorbești cu el, poți să nu comunici cu el deloc și nici să nu te uiți la el. Aceasta este singura cale pe care puteți merge. Evitați orice este al lui, și nu ascultați nimic din ce vă spune. Probabil vă va flata pentru a vă face să-l ascultați. V-ar putea spune care este numărul câștigător la loterie de mâine - s-ar putea foarte bine să se comporte astfel. Desigur, astfel de lucruri nu au loc din întâmplare, deoarece sunt greutăți în cultivarea voastră, testându-vă atașamentele umane. Deci toată lumea trebuie să acorde atenție sporită acestor chestiuni. Nu va fi nicio problemă atâta timp cât sunteți fermi în ceea ce privește a nu interacționa cu ei; în acest moment este foarte greu pentru voi să îi diferențiați.
Studentul: Trebuie copiii foarte mici ai cultivatorilor să meargă să consulte doctorul?
Învățătorul: Oamenii care nu fac cultivare ar trebui să vadă doctorul oricând este necesar, deoarece oamenii obișnuiți trebuie să meargă la doctor când se îmbolnăvesc. Vorbesc aici despre oameni care sunt cultivatori adevărați. Corpurile voastre vor fi toate transformate în corpuri de Buddha, iar aceasta este ceva ce nu poate fi atins de către doctori indiferent ce tratament administrează. Dar printre cei care cultivă Dafa, deseori sunt multe familii care au copii, și este foarte probabil ca ei să nu fie copii obișnuiți. Înainte de se reîncarna, copilul știe - "Această familiei va studia Dafa în viitor. Vreau să mă reîncarnez în această familie." - caz în care este foarte probabil ca el să aibă un fundament extraordinar. Cu acest tip de copil, înainte ca copilul să fie la vârsta la care să poată face exercițiile el însuși, executarea exercițiilor de către tine, adultul, va servi ca a face exerciții pentru copil. Sunt multe astfel de cazuri, și aceasta va depinde de voi adulții să judecați și să gestionați. Dacă voi nu vă dați seama dacă acesta este sau nu cazul, atunci mersul cu el la spital nu este considerat greșit. Dar în astfel de probleme se va privi la inima voastră, deoarece va scoate la iveală numeroase gânduri și stări ale minții. Să o spunem astfel: dacă sunteți un cultivator Dafa determinat, veți înțelege că fiecare persoană își are propriul destin, iar problemelor care nu ar trebui să apară nu le va fi permis să apară. De obicei, tipul de persoană despre care tocmai am vorbit - care a venit de la niveluri înalte - a venit să obțină Fa. Ei nu au nici karma, și nu vor avea nicio problemă de sănătate. Tot ceea ce ei îndură ar putea foarte bine să fie îndurate pentru tine, adultul. Sunt multe astfel de cazuri. Dar nu este definit. Ar trebui să cântăriți și să gestionați chestiuni specifice voi înșivă.
Studentul: Studenții din Singapore trimit urările lor Învățătorului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Discipolii din provincia Jiangsu trimit urările lor Învățătorului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Sunt aproape zece mii de oameni care merg să venereze Marea Statuie Buddha de la muntele Ling din orașul Wuxi, provincia Jiangsu. Dar se spune că un spirit posedă Marele Buddha, iar abdomenul conține multe urne care conțin cenușă. Discipolii au dezbătut fără sfârșit despre a merge acolo și a răspândi Fa, și îl rugăm pe Maestru să ne dea o îndrumare.
Învățătorul: Răspândirea Fa este menită pentru oameni, nu pentru o statuie. Gândiți-vă la asta, oamenii au pus urne cu cenușă în abdomenul unui Buddha: înseamnă asta a face ceva bun sau rău? De ce ar face călugării ceva de genul acesta? Este deoarece membrii familiilor celor decedați au cheltuit bani. Acel călugăr, pentru scopul de a face bani, l-ar vinde chiar și pe Buddha! Lucrurile sunt într-o astfel de dezordine în prezent. Când oamenii îl venerează pe Buddha, ce venerează ei de fapt? Venerează acele urne care conțin cenușă?! A ajuns până în punctul în care este de râs. Cei decedați vor avea atât de multe păcate datorită a ceea ce au făcut acei oameni, iar membrii familiilor lor și strămoșii lor vor fi toți implicați.
Studentul: Am văzut Falun-ul și unele scene, dar după ce am împărtășit experiența cu discipolii noștri Falun Gong, toate scenele și Falun-ul au dispărut imediat. Am făcut ceva greșit?
Învățătorul: Acest lucru trebuie să fie privit din două unghiuri. Dacă vorbești cu alții și ești super încântat, atunci acestea ar putea dispărea, nelăsându-te să le mai vezi. Aceasta s-ar întâmpla deoarece scenele sacre pe care le-ai văzut nu doar că nu te-au făcut să generezi mai multe gânduri ferme de a cultiva Dafa, sau gânduri mai pure și mai curate, ci în schimb ți-au cauzat să devii încântat. În acel caz, desigur că nu îți va fi permis să continui să vezi, deoarece trebuie îndeplinită responsabilitatea pentru cultivarea ta. Dacă după ce ai văzut acele lucruri, nu ai avut niciun gând de încântare sau gânduri de a ieși în evidență, și ai simțit că a fost ceva real, și ai vorbit despre asta cu alți studenți pentru scopul de a le permite să își întărească gândurile drepte, atunci aceea nu ar fi nicio problemă cu asta. Problema nu e că a vorbi despre lucrurile acestea nu este permis. Problema este a vorbi cu atașamente.
Studentul: Dacă cultivăm foarte bine, probabil ca vom fi încă tineri când atingem Desăvârșirea. La acel moment, ar trebui să continuăm să ne îndeplinim responsabilitățile pentru membrii familiei?
Învățătorul: Dacă nu elimini acest tip de atașament, nu există nicio modalitate de a atinge Desăvârșirea. Judeci aceste lucruri cu gânduri umane obișnuite. Dați-mi voie să vă spun tuturor, eu nu doar vă elimin karma și am grijă de voi. Dacă cultivați până la un Fruct al Statusului, paradisul vostru va fi bogat și divers, și voi face multe, multe lucruri pentru voi. Va trebui să rezolv pentru voi viețile cărora le datorați din trecut, viețile pe care le-ați omorât, și toate doleanțele și recunoștințele. Sunt multe lucruri pe care va trebui să le fac pentru voi. Dacă sunteți atașați de probleme precum cea pe care ai ridicat-o, vor deveni un obstacol major în calea progresului cultivării voastre. Abandonați acele gânduri umane și îngrijiți-vă doar de cultivarea voastră. Înainte de Desăvârșire va trebui să vă îndepliniți responsabilitățile ca membru al familiei, asta este sigur.
Studentul: Biblia spune că Iisus s-a supărat în temple pe cei care puneau dobânzi mari, dar cerința Falun Dafa este că nu ne putem supăra. Dacă Iisus este un Buddha, cum ar trebui noi să înțelegem asta?
Învățătorul: Iisus însuși nu a scris Biblia, iar modul în care oamenii au descris acțiunile lui Iisus cu siguranță nu este exact. Este foarte posibil ca el să fi avut un ton puțin mai rece, mai aspru către acei oameni care puneau dobânzi mari. El este cineva care disprețuiește răutatea și care este foarte aspru cu cei care comit lucruri rele, dar nu s-ar supăra cu adevărat.
Studentul: Discipolii din Shanghai trimit salutările lor Învățătorului și speră că Învățătorul va vizita Shanghai!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Cum pot să fac o treabă mai bună în a înțelege manifestarea la diferite niveluri a "Marea Cale fără formă"? Când fac munca mea de asistent, sunt cazuri în care este dificil să ajungi la o înțelegere comună în activitățile de răspândire a Fa, datorită diferențelor în niveluri dintre cei din conducerea asociației și asistenți. Așa că unii studenți petrec o mulțime de timp și energie discutând. Aceasta pare oarecum corelat cu înțelegerile studenților.
Învățătorul: Asta este ceva foarte comun. Mulți asistenți din China continentală au devenit maturi și sunt capabili întâi să se gândească dacă au sau nu neajunsuri când întâlnesc probleme, deci ei practic cultivă într-o manieră sănătoasă. Dar sunt asistenți, în anumite regiuni, care au studiat Fa doar pentru o perioadă scurtă de timp sau care nu sunt foarte silitori și se țin ocupați făcând munca. Așa că le place să argumenteze când se ivesc probleme și nu caută înăuntru. Când simți că ceva este greșit, trebuie să te gândești dacă este ceva în neregulă cu tine. Dacă cineva poate sau nu să facă asta reprezintă standardul pentru a evalua studenții Dafa. După ce ați descoperit că nu este nimic în neregulă cu punctul vostru de plecare, ar trebui să aduceți în discuție problema cu cealaltă parte implicată într-o manieră calmă și prietenoasă. Dacă cele două părți implicate în conflict sunt capabile să se comporte în acest mod, cum poate exista vreun conflict? Ce ar fi de dezbătut? Acestea fiind spuse, totuși, vor exista însă dezbateri - și chiar foarte intense uneori - pentru a elimina atașamentele în timp ce cultivați. Asta deoarece voi cultivați și încă aveți atașamente pe care nu le-ați eliminat. Sunt momente când nu o realizați și sunt ocazii în care ați uitat să căutați în interior. A fi atașat de anumite atitudini și a fi atașat de propriile noțiuni pot ambele conduce la certuri.
Studentul: Cum ar trebui să înțelegem manifestarea "Marii Căi fără formă" la niveluri diferite?
Învățătorul: Forma pe care Dafa a adoptat-o în societatea de azi este "Marea Cale fără formă". Nicio formă din societatea obișnuită nu este demnă pentru răspândirea Dafa. Deci nu am adoptat nicio formă. Dacă vrei să vii să o înveți astăzi, poți să o înveți. Dacă nu dorești, atunci ești liber să pleci. Depinde de tine. Desigur, dacă vreți cu adevărat să învățați, trebuie să fim responsabili pentru voi. Totuși, acest tip de a fi răspunzător nu este vizibil oamenilor obișnuiți; în această dimensiune a oamenilor obișnuiți, este fără formă. Nu sunt birouri. Niciun ban sau posesie nu sunt păstrate. Fiecare dintre voi este un membru al societății obișnuite, iar voi munciți sau studiați în societatea obișnuită și trăiți în tot felul de medii. Singura diferență dintre voi și oamenii obișnuiți este că voi vă cultivați, și voi înșivă știți că sunteți cultivatori. Oamenii obișnuiți nu cultivă și uneori nu pot înțelege cultivatorii. Este același lucru cu studenții care au mers la Biroul Consiliului de Stat la Zhongnanhai:3 "Cum de s-a întâmplat că toți acei oameni au apărut de nicăieri și apoi au dispărut la fel de repede?" [Ei au putut face asta] deoarece ei sunt toți membri ai societății și nu există nicio formă. Singura diferență a fost că ei erau cultivatori. Ei au venit din publicul general, și s-au reîntors în publicul general după ce și-au exprimat opiniile. Nu este nicio formă de organizare. Chiar dacă acesta este cu adevărat cazul, acei oameni care sunt obișnuiți cu formarea de organizații și publicul larg, care este obișnuit să fie organizat, nu o înțeleg. Ei cred că trebuie să fii bine organizat. Este cu adevărat greu pentru chinezii din zilele noastre să înțeleagă lucrurile pe care le fac cultivatorii. Există chiar și unii oameni care nu cred de nici un fel că există atât de mulți oameni astăzi care sunt oameni buni.
Studentul: Oamenii care aparțin rasei albe sunt rămași din civilizația precedentă. Oamenii rasei galbene și membrii altor rase sunt...
Învățătorul: În timpul ciclului precedent de civilizație, plăcile continentale erau diferite de cele de astăzi. Dar, relativ vorbind, oamenii rasei galbene trăiau în regiunile Americii de Sud și Americii de Nord. Nativii americani, care trăiesc acolo în prezent, sunt clasificați ca fiind de rasă galbenă. Oamenii de rasă galbenă care au trăit în locul unde este China acum - cel mai central loc [unde au fost] la acel timp a fost Kazakhstan - după Marele Potop, ei au migrat în regiunea care este marele deșert Xinjiang. La acel timp, era un pământ cu sol fertil. Mai târziu, ei au migrat continuu către est. Strict vorbind, indienii, egiptenii, persanii, rasa galbenă, rasa albă și rasa neagră sunt cele șase rase majore ale Pământului prezent. Toate celelalte sunt rase mixte.
Studentul: Simt despre conferințele Fa ale Maestrului că sunt răspunsurile la misterele din Zhuan Falun și că rezolvă misterele. Dacă merg să ascult conferințele Fa ale Maestrului în diferite locuri pentru o perioadă extinsă de timp, poate fi considerat aceasta ca fiind propria iluminare la Zhuan Falun?
Învățătorul: Aș dori să împărtășesc puțin adevăr cu voi. Ființele umane nu sunt demne să asculte conferințele mele Fa. (Aplauze) Dacă ar fi doar pentru scopul de a preda Fa ființelor umane, ar fi de ajuns ca un Tathagata să vină jos în lumea umană. În timp ce țin prelegeri despre Fa, unii oameni care sunt așezați în audiență pot vedea că sunt ființe vii din straturi peste straturi ale diferitelor corpuri cerești care ascultă; nu predau Fa doar ființelor umane. Acestea fiind spuse, este garantat că sunt lucruri lăsate pentru voi să cultivați în timpul procesului de cultivare. Voi sunteți îngrijorați că am expus Fa atât de complet și am explicat-o atât de clar că nu a mai rămas nimic pentru voi să cultivați, și că, prin urmare, nu contează - asta ai vrut să spui? Acesta nu este cazul. Sunt lucruri rămase pentru voi să cultivați.
Studentul: Studenții din Urumqi, Xinjiang, trimit salutări Învățătorului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Nu este adevărat că oricare ar fi fost Fructul Statusului originar al cuiva, acela este locul în care poate cultiva cineva?
Învățătorul: Acela este în general cazul pentru cei care au venit de la niveluri înalte. Dar știi tu cine ești? Ai venit de la un nivel înalt? Chiar și în cazurile celor care au venit de la niveluri înalte, au căzut ei jos deoarece au comis păcate? Nu ai nicio idee de unde ai venit. Chiar și cu cei care au venit jos de deasupra, după mai multe mii de ani de reîncarnare și lungul curs al timpului, karma lor este atât de mare încât ei și-au pierdut complet toate caracteristicile originale. Este cel mai bine să nu puneți întrebări provenite din atașamente umane atât de puternice.
Studentul: Aș putea să vă întreb să vorbiți despre dumneavoastră și despre viața dumneavoastră de zi cu zi?
Învățătorul: Ești încă o persoană obișnuită acum, iar întrebarea pe care ai ridicat-o este o întrebare de oameni obișnuiți. Nu doresc să discut despre mine. Ceea ce am dat oamenilor sunt aceste principii Fa. Ar trebui să mă tratați ca pe o ființă umană obișnuită. Sunt doar o ființă umană cu o imagine complet umană care vorbește cu voi aici, folosind limbajul uman. Cât despre cât de multă putere am, nu o voi demonstra și nu veți fi capabili să o vedeți. Dar atâta timp cât cultivați, voi fi responsabil pentru voi - sunt capabil să îmi asum această responsabilitate. Studenții noștri au ajuns, de asemenea, să înțeleagă asta prin experiențe reale de viață, și nu este nevoie să vorbesc mai mult despre asta. Oamenii din viitor nu vor ști despre existența mea. Dacă toți studenții de astăzi sunt capabili să se Desăvârșească, atunci nu am predat Fa ființelor umane, ci în schimb am predat-o zeilor. Oamenii care nu cultivă nu vor ști nimic după ce trec printr-o altă viață și o altă reîncarnare. Oamenilor din viitor nu le va fi permis să știe despre mine. Ceea ce va fi lăsat vor fi doar legende. Deci, nu vreau să las nimic pentru oameni. Nu doresc să vorbesc despre povestea vieții mele sau despre cum sunt așa și pe dincolo, și nu doresc ca alții să scrie despre mine. Discipolii mei vor ști despre mine în viitor. După Desăvârșire, ei vor ști clar totul despre mine. (Aplauze)
Studentul: Toți studenții din Noua Zeelandă trimit salutări venerabilului Maestru!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Există un gol semnificativ între înțelegerea mea a principiilor Fa și îmbunătățirea xinxing-ului. Înțelegerea mea a principiilor Fa a fost întotdeauna înainte și la un tărâm relativ înalt. Dar în timp ce cultiv cu adevărat, îmbunătățirea xinxing-ului meu a fost întotdeauna decalată, iar uneori este destul de defectuoasă. Îmi e teamă că principiile asupra cărora m-am iluminat într-o asemenea stare ar putea fi greșite.
Învățătorul: De fapt, deoarece poți recunoaște asta, ai cultivat destul de bine. Oamenii obișnuiți nu sunt capabili să își vadă propriile greșeli, în timp ce tu poți vedea diferențele în variatele stări ale cultivării tale. De fapt, nu este ce ți-ai imaginat tu că este. În ceea ce privește înțelegerea principiilor Fa, este de obicei ușor să fii clar. Dar, dacă toate variatele atașamente pe care o persoană le are pentru interes propriu și emoție, în timp ce înfruntă realitățile care există în societate, dacă ele ar putea fi instantaneu eliminate odată ce voi înțelegeți principiile Fa, nu ar fi nevoie de cultivare și nu ar fi niciun test de trecut. Când sunteți atașați de ceva și încercați să găsiți o scuză în Lege, este obligatoriu să fie greșit. Studiați Legea fără nicio căutare, iar ceea ce veți ajunge să înțelegeți este menit să fie dreapta iluminare.
Studentul: Studenții din Beijing și din Statele Unite trimit salutări Maestrului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: În timpul cultivării mele, apare câteodată karma senzualității. Cum o pot elimina?
Învățătorul: Lucrurile pe care le întâlniți în visele voastre sunt tot felul de teste pentru voi. Ele sunt pentru a vedea dacă inima voastră a fost cultivată solid pe parcursul cultivării zilnice și dacă puteți trece acest test bine. Este un test pentru a vedea dacă puteți trece acest test și dacă ați cultivat solid. Aceasta deoarece doar atunci se va arăta adevărata voastră stare, pentru că toate dorințele de a ascunde și a masca lucrurile sunt adormite la acel moment. Dacă nu ați făcut bine, ar trebui să luați chestiunea în serios, deoarece, totuși, nu ați făcut bine. Dacă ați cultivat bine în viața voastră de zi cu zi, veți face bine cu siguranță în visele voastre și veți fi capabili să treceți testul.
Studentul: Când întâlnesc probleme sau reflectez la probleme, găsesc că gândurile mele sunt mereu centrate pe mine însumi ca fiind așa și pe dincolo. Se pare că este o rădăcină care pur și simplu nu poate fi eliminată și sunt foarte supărat din acest motiv. De ce nu pot să mențin o stare de conștiință dreaptă?
Învățătorul: Excelent! Văd dorința ta de a o elimina. Acesta este exact modul în care este cultivarea. Cât despre a-ți elimina propria inimă egoistă - acea rădăcină - există un proces, deoarece a fost generată pe parcursul unei mari porțiuni a vieții tale. Eu cred că vei reuși cu siguranță să o elimini pe parcursul cultivării, acel lucru fundamental fiind egoismul. Ești capabil să recunoști toate aceste lucruri și ești capabil să te concentrezi pe eliminarea lui pe parcursul cultivării. Asta este foarte bine, și este exact ceea ce este cultivarea!
Studentul: Simt mereu că nu sunt sârguincios, incapabil să îndur suferință și că îmi lipsește perseverența. Există vreo cale de a-mi întări abilitatea de a îndura suferință?
Învățătorul: Citește cartea mai mult, iar treptat îți vei întări determinarea în cultivare; apoi vei fi capabil să depășești toate lucrurile. Nu există nicio scurtătură, iar cultivarea trebuie să aibă loc în acest mod. Ești capabil să recunoști toate aceste lucruri, iar asta este destul de bine. Ești capabil să recunoști toate aceste lucruri, iar asta este ceva ce oamenii obișnuiți nu pot face. De fapt, tocmai lucrul că nu ești mulțumit cu tine însuți arată că tu cultivi, iar abilitatea ta se va mări treptat.
Studentul: Când am auzit toate rapoartele eronate pe care le-a făcut media din afara Chinei despre Maestru și despre Falun Dafa, chiar dacă am făcut anumite lucruri pentru a apăra Dafa, în inima mea am simțit că acțiunile lor nu merită nicio atenție. Este gândirea mea corectă?
Învățătorul: Când alți oameni atacă Dafa, dacă voi nu simțiți că vă atacă pe voi, atunci nu sunteți un membru al Dafa. De ce au mers atât de mulți oameni ca să depună o petiție la Consiliul de Stat de la Zhongnanhai, Beijing? Ei au simțit ca și cum evenimentul din orașul Tianjin4 îi țintea tocmai pe ei. Ei au simțit că atunci când poliția aresta discipolii Dafa, era ca și cum ei înșiși ar fi fost arestați. Aceasta deoarece ei sunt toți membri cultivatori și toată lumea cultivă în aceeași Lege. În ceea ce privește persecuția studenților din Tianjin, nu ar fi trebuit ceilalți studenți să raporteze situația agențiilor responsabile, cu intenții bune? Cât despre rapoartele media incorecte, spuneți-le că acelea sunt incorecte și spuneți-le situația noastră reală. Nu puteți privi pasiv persecuția malefică a Dafa și să nu faceți nimic. [Faptul că] ei vătămează șanselor oamenilor de a obține Fa este un lucru major. Deoarece rapoartele media pot fi copiate de la unul la celălalt, odată ce unul face un raport, alte ziare le pot copia. Propria voastră experiență de viață reală este mult mai convingătoare decât acel raport. Dacă voi spuneți că eu, Li Hongzhi, sunt bun, nu voi acorda nicio atenție. Dacă spuneți că sunt rău, de asemenea, nu voi acorda nicio atenție. Oamenii obișnuiți nu mă pot afecta. Dar, pentru voi, care sunteți studenți, protejarea Dafa este ceva ce ar trebui să faceți. Dar nu vă puteți folosi partea rea să vă luptați cu ei. Ar trebui să le spuneți adevărata situație cu o inimă de compasiune, iar asta este întocmai protejarea Fa.
Studentul: Toți discipolii din orașul Shenzhen trimit salutări Maestrului!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: (1) Ați putea să ne spuneți, vă rog, dacă Corpurile Legii ale celor șase Buddha Primordiali de la Templul Fengguo reprezintă ultimele lor niveluri sau nivelurile lor din timpul cultivării?
Învățătorul: Ei bine, ei sunt Buddhas, ei sunt deja Buddhas, deci nu este vorba de nicio problemă de cultivare sau niveluri. De ce întrebi despre asta? Asta nu aparține de Dafa și nu are nimic de a face cu îmbunătățirea prin cultivare.
Studentul: (2) Sunt cei șase Buddha Primordiali viețile primordiale de care ați vorbit?
Învățătorul: Titlurile lor sunt doar acel tip special de titlu pe care acei Buddha le au. Când sunt numiți "primordiali", se referă la cât a trecut de când acel titlu a existat, iar pe măsură ce lucrurile se schimbă, s-ar putea să nu se mai refere la ființele primordiale. La niveluri diferite și în tărâmuri diferite, există diferite înțelegeri ale noțiunii de "primordial". Se pare că pentru ființele umane, orice trece de această istorie a civilizației umane sau care are o istorie de câteva mii de ani este considerat primordial. Dar în ochii ființelor iluminate, aceea este doar o clipă. Pentru ființele de nivel înalt, ei nu sunt atât de primordiali.
Studentul: (3) De ce statuile lui Buddha Shakyamuni sunt îndreptate spre vest?
Învățătorul: Cultivi Budism, nu-i așa? Și din acest motiv dorești să mă întrebi lucruri despre Buddha. Eu predau Dafa, care nu are nicio legătură cu Budismul. Faptul că stai astăzi aici reprezintă relația ta predestinată, totuși, și îți pot răspunde la întrebare. Templele sunt construite îndreptându-se în toate direcțiile. Unele sunt construite îndreptându-se spre Est, unele spre Vest, iar altele spre Sud. În orice direcție este îndreptată sala principală este sigur că este direcția în care statuia de Buddha se îndreaptă. Lucruri de genul acesta nu indică mult și sunt toate făcute de oameni. Buddha este real, și o ființă iluminată magnifică, în timp ce lucrul la care te refereai tu este acea statuie mare făcută din pământ. Dacă o persoană dorește să cultive starea de Buddha, el ar trebui să se concentreze pe a se îmbunătăți cu adevărat pe el însuși, deoarece orice este plin de intenție sau atașament pentru Budismul însuși nu reprezintă cultivare, ci în schimb, un obstacol.
Studentul: Sunt Zhen, Shan și Ren super-materie? Sunt ele ființe primare? Sau sunt ele ființe super-primare?
Învățătorul: Budism din nou. Din moment ce ați venit aici, este relația voastră predestinată, și deci tot doresc să vă răspund la întrebare. Zhen, Shan, Ren este calitatea specială a întregului cosmos, iar Legea cosmosului provine din Zhen, Shan, Ren. Cu cât merge mai jos, cu atât mai complicată devine Legea, și cu atât mai multe și mai mari devin cerințele, exact precum o piramidă. Această Dafa a creat medii de existență la diferite niveluri pentru toate ființele simțitoare din cosmos, și a creat Buddhas, Daos, Zei și oameni la diferite niveluri precum și demoni și alte ființe simțitoare, incluzând pe acelea ale cerului și pământului, și toată materia. Acest cosmos este atât de complicat încât nu poate fi descris clar cu limbaj uman. Mai mult, are și alte diferite stări de a fi, care alimentează toate ființele simțitoare cu elemente ale existenței la diferite niveluri, cum sunt generarea-mutuală și inhibiția-mutuală, Yin și Yang, și așa mai departe - multe, multe lucruri. Ele toate provin din această Dafa a cosmosului. (Aplauze)
Studentul: Înainte de conferință, am sunat persoanele de contact pentru a primi mai multe informații despre cerințele pentru a participa la conferință. Persoana care a răspuns la telefon m-a întrebat dacă sunt discipol Falun Gong, iar eu nu am știut cum să răspund la acel moment deoarece învățasem de unul singur deja de un an. Învățătorule Li, vă rog, spuneți-mi dacă pot fi considerat discipolul dumneavoastră.
Învățătorul: Dacă înveți cu adevărat, atunci ești unul, indiferent dacă înveți de unul singur. (Aplauze) Schimbările prin care ai trecut și indiciile pe care ți le-am dat în viața de zi cu zi, nu ți-au spus ele deja asta? Din moment ce nu ai un mediu în care cultivi împreună cu toată lumea, sunt multe lucruri la care nu te-ai iluminat. Dar asta nu înseamnă că nu ai cultivat. Ar trebui să faci exercițiile cu alți studenți mai mult, pentru că asta te va ajuta să te îmbunătățești chiar mai repede.
Studentul: Maestrul a spus că, începând din 1992, toți zeii din diferitele religii nu mai supraveghează afacerile din lumea umană. Eu am o calitate de iluminare mai slabă și nu am înțeles ce ați vrut să spuneți. Maestre, vă rog explicați un pic.
Învățătorul: Am vorbit despre această chestiune în numeroase prelegeri Fa. Când am venit pentru a vă preda Fa de această dată, nu a fost pur și simplu de dragul salvării ființelor umane. Aceasta este rectificarea Fa a cosmosului, care este legată de omenire. Asta este pentru a spune că, chiar și acei zei pe care voi obișnuiați să îi venerați se repoziționează pe ei înșiși în cursul acestei rectificări a Legii, și chiar mai mult este acesta cazul pentru ființele umane. Cum ar putea ei să supravegheze încă afacerile omenirii?
Studentul: Discipolii Dafa din orașele Hefei din provincial Anhui, Shenyang și Yanbian transmit salutările lor Maestrului!
Maestrul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: O persoană a spus lucruri rele despre Dafa, iar eu am început să mă cert cu el. Este adevărat că nu am urmat principiul Ren din Zhen, Shan, Ren al Dafa? Cearta cu oamenii este considerată [ca fiind] atașament?
Învățătorul: Ar trebui să îi explici și să vorbești cu el cu o inimă benevolentă și cu compasiune. Dacă el chiar nu dorește să asculte, atunci doar treci peste asta. De fapt, tu nu ai realizat că atunci când vorbești cu el despre principiile Dafa, tu vorbești cu el despre Lege și îi transmiți Legea, iar tu îl ajuți pe el și îi oferi salvare! Fie că dorește să asculte sau nu, este alegerea lui. De ce ai dori să te cerți cu el? Va fi mai eficient dacă gestionezi toate aceste lucruri cu compasiune.
Studentul: În timp ce studiez Fa, uneori mă iluminez la un principiu din Fa. Dar, de îndată ce doresc să îl verbalizez, simt că această înțelegere nu mai este corectă. Acest sentiment devine din ce în ce mai evident.
Învățătorul: Corect! Tocmai am vorbit despre asta, nu-i așa? Îl puteți înțelege doar intuitiv și nu îl puteți descrie în cuvinte. De îndată ce folosiți limbajul uman pentru a-l spune cu voce tare, el cade și devine un principiu care este la același nivel cu oamenii obișnuiți.
Studentul: Printre cultivatori, există un procentaj mai mare de femei decât de bărbați?
Învățătorul: Se pare că femeile din zilele noastre pot înțelege mai rapid Dafa, iar acesta este cu adevărat un lucru bun.
Studentul: Inițial, îmi plăceau copiii foarte mult și chiar îmi doream să am câțiva. Dar după ce am ajuns să cunosc Dafa, am realizat cât de coborât este nivelul umanității și cât de degenerată este moralitatea. Atunci, ce rost are să ai copii și să lași asemenea inimi și suflete inocente să fie poluate?
Învățătorul: Dați-mi voie să vă spun că nu sunteți voi cei care creați viață, ci, mai degrabă, este că o ființă intră în uterul uman și se reîncarnează. Orice fel de karma ar avea este ceva ce transportă ea însăși. Dacă nu s-ar naște prin tine, atunci s-ar naște prin altcineva exact la fel. Deoarece ești un student Dafa, de ce ți-ar fi încă frică că vor deveni poluați copiii tăi?
Studentul: Sunt un educator de grădiniță care lucrează cu minoritățile. Slujba mea este să vizitez diferite grădinițe pentru a preda cultura chineză și tradiția. Doresc să-i învăț pe copii cele cinci exerciții ale Maestrului. Mi se permite să fac asta?
Învățătorul: Asta este foarte bine. De fapt, în anumite regiuni, toată lumea - de la conducerea grădinițelor până la educatori - practică, iar copiii de acolo fac asta de asemenea. Copiii nu au atașamente. Când stau acolo, uau! Este atât de bine - cu adevărat pur și magnific. Desigur, a face ceea ce ai descris este un lucru bun. Educarea copiilor cu principiile Dafa le va aduce beneficii nesfârșite pe parcursul vieților lor.
Studentul: Unii oameni practică sincer Creștinismul, Budismul, etc. și nu au șansa să obțină Falun Dafa. Vor avea ei o cale de ieșire?
Învățătorul: Înainte să încep să fac asta, zeii lor le-au dezvăluit în mod explicit oamenilor lor care puteau fi cu adevărat salvați că eu voi face aceasta. Unii oameni au crezut-o, iar unii oameni nu. Eu nu mă uit la ce tip de religie este sau cât de înalt este rangul oficial al cuiva. Nu dau atenție la cine este persoana: privesc doar la inima persoanei. Stând în fața mea, oricine este mai întâi o ființă umană, și mă uit doar la inimile oamenilor. Dacă nu dorești să cultivi, nu-ți voi face nimic. Dacă dorești, îți ofer salvare. Este în felul acesta! Nu dau importanță niciunei formalități și nu mă uit la rangul oficial al unei persoane sau în ce religie crede. (Aplauze)
Studentul: Cultiv în Dafa de câțiva ani. În ultimele câteva luni, în timp ce împărtășeam experiențe cu toată lumea, am văzut că anumiți discipoli vorbesc la nesfârșit, și m-a făcut să am din ce în ce mai puțină dorință de a vorbi. Maestre, vă rog, spuneți-mi dacă starea mea este corectă.
Învățătorul: Dacă ei continuau să vorbească fără să se oprească, și cu cât vorbeau mai mult, cu atât mai puțin doreai să mai asculți și cu atât mai neliniștit te simțeai, atunci înseamnă că ai un atașament! Și cu cât mai mult continua să vorbească, cu atât mai mult părea că nu se întrevede niciun sfârșit. Asta era de fapt îndreptat spre tine, chiar dacă el nu vorbea cu tine direct. (Aplauze) Era pentru a-ți expune atașamentele. De fapt, atașamentele tale au fost expuse. Este doar că tu încercai să o ascunzi, spunând că cealaltă persoană continua la nesfârșit. Nu v-am spus eu că ar trebui să vă uitați la voi înșivă, indiferent ce întâlniți? Nu era un anumit atașament al tău care ieșea la suprafață? Din moment ce sunteți cultivatori și oameni extraordinari, de ce vedeți încă lucrurile rele în oamenii obișnuiți și vă comparați cu ei? Chiar dacă el este un cultivator, el cultivă încă printre oamenii obișnuiți, și el are încă atașamente pe care nu le-a eliminat și încă afișează comportamentul oamenilor obișnuiți. Dacă nu ar avea acele lucruri, nu ar fi el un Buddha? Nu ar fi un zeu? Nu este adevărat? Astfel, odată ce problema asta sau cealaltă se ivește printre studenții noștri, voi doar gândiți de ce cealaltă persoană a cultivat atât de slab, și nu doriți să vă uitați la voi înșivă. Am spus tuturor în lecțiile mele Fa că atunci când apare un conflict între doi oameni și este văzut de o a treia persoană, chiar și a treia persoană ar trebui să gândească în sinea sa, "Oh, are loc o confruntare între ei, așadar de ce mă aflu eu aici să o văd? Este deoarece am anumite atașamente? Este deoarece am de asemenea acea problemă?" Din moment ce tu cultivi, trebuie să fii cu adevărat responsabil față de tine însuți și să te analizezi. Un alt lucru este că doresc să menționez că la sesiunile de studiu Fa în grup unii studenți continuă la nesfârșit [să vorbească] despre lucruri care nu sunt legate de Dafa sau cultivare, iar asta interferează cu studenții noștri și cultivarea lor. Trebuie să acordați atenție specială acestui lucru și ar trebui să le spuneți în mod clar celor care fac asta.
Studentul: Când văd partea egoistă a cultivatorilor mă simt atât de rău.
Învățătorul: Atunci ai un alt atașament. Ar trebui ca nimeni să nu poată afecta inima unui cultivator. Când vezi cum îi este ilustrat egoismul, este posibil că este arătat pentru ca tu să vorbești cu el și să îl ajuți să devină conștient de el și să îl elimine. Dacă ești afectat de egoismul său și ești supărat din cauza asta, cum se poate să nu ai niciun atașament? Nu este adevărat?
Studentul: De ce odată ce cineva crește demoni în propria sa minte, el va cădea până jos și nu va mai fi capabil să cultive din nou?
Învățătorul: Eu făceam un tip de descriere. Dacă creșterea demonilor în mintea cuiva ajunge la nivelul la care nu poate fi inversată, el se va prăbuși până jos. Dacă este capabil să realizeze ce s-a întâmplat, există încă spațiu pentru a salva situația. Vă spuneam tuturor, bazat pe principiile Fa, despre pericolul creșterii demonilor în mintea cuiva.
Studentul: Pot cultivatorii să îmbunătățească sistemul de educație și să facă mai ușor pentru oamenii din societate să accepte Dafa?
Învățătorul: Sunt mulți studenți care simt că Dafa este foarte bună, că este capabilă să schimbe toate inimile și că este capabilă să facă societatea să atingă cu adevărat cea mai bună stare, una cu un standard moral înalt. Astfel că mulți studenți și oameni obișnuiți care nu cultivă gândesc că, dacă ar putea fi larg acceptată de oamenii din societate și ar conduce mai mulți oameni să se comporte astfel, cât de minunată ar deveni societatea! În realitate, mintea voastră este încă [concentrată] pe societatea umană obișnuită. V-o pot spune doar în acest mod, deoarece înțelegerea voastră despre Fa nu este încă foarte adâncă, și nu ați înțeles că această Fa pe care o predau nu este de dragul atingerii vreunui lucru sau altul în societatea umană obișnuită; mai degrabă, este de dragul predării Legii cultivatorilor și pentru a permite cultivatorilor să fie salvați. Societatea umană obișnuită este ceea ce este. Dacă ar exista cu adevărat unii oficiali de rang înalt printre oamenii obișnuiți care ar folosi principiile Fa benevolente ale Dafa pentru a schimba standardul moral în societate, care se degradează zilnic, atunci aceea ar fi o ilustrare a inimilor bune a oamenilor, și nu aș fi împotrivă. Asta deoarece el ar răspândi Dafa pentru binele oamenilor, deci așa stau lucrurile. Acelea sunt lucruri ale oamenilor obișnuiți și lucruri care se vor întâmpla în următoarea etapă, atunci când Legea rectifică lumea umană.
Studentul: Toți studenții din Taiwan vă transmit urările lor!
Învățătorul: Mulțumesc tuturor! (Aplauze)
Studentul: Am mai multe întrebări pe care doresc să le pun. Nivelul abilităților unei persoane vine cu spiritul său primordial la naștere sau este aranjat bazându-se pe virtutea și karma sa?
Învățătorul: Sunt două tipuri de abilitate despre care vorbești. Prima este așa numita înțelepciune a oamenilor obișnuiți, iar aceasta nu este deloc bună pentru procesul cultivării; în schimb, este un impediment serios. Un alt tip este ilustrarea abilităților care sunt peste acelea ale oamenilor obișnuiți în timpul cultivării. Ele se datorează unor elemente atât prenatale, cât și postnatale. Dar, în cultivare, acestea nu sunt standardele care sunt folosite pentru a judeca nivelul cuiva. Pentru a judeca abilitatea unei persoane de a cultiva și a înțelege Fa, cineva trebuie să privească la fundația cuiva. Natura originară a unei persoane este îngropată pe parcursul anilor lungi implicați în viețile de reîncarnare. Cât poate natura originară a unei persoane să se întrezărească, atât de bună este fundația acelei persoane și capacitatea sa de a se trezi.
Studentul: Imaginile solemne de Buddhas, Daos și Zei ilustrate în sculpturi și picturi din numeroase locuri din jurul lumii au fost lăsate din trecut. Cum a fost posibil ca ele să rămână în lumea umană?
Învățătorul: Întrebi cum au știut oamenii despre imaginea unui Buddha. Sunt diferențe foarte mari între oamenii care trăiesc în perioade de timp când moralitatea umanității este destul de bună și oamenii care trăiesc în perioade de timp când moralitatea umană este rea. Cu cât este mai înalt standardul moral al societății umane, cu atât mai mult zeii arată adevărul universului oamenilor, iar asta este ceva adus de starea societății ca întreg. Atunci, societatea de azi nu este bună pentru că ceea ce societatea de azi venerează sunt știința și nu zeii, și de aceea oamenii pot vedea din ce în ce mai puțin. Mai mult, această știință a fost creată pentru oameni de către extratereștri, care sunt de asemenea ființe în această dimensiune. Este doar că ei sunt ființe de pe alte planete. Multe din acele picturi mari de la Luvru din Franța înfățișează lucruri divine. Reprezentările sunt destul de realiste. Am văzut picturile și este într-adevăr așa acolo. Dar ele au fost lăsate în urmă din timpul în care Creștinismul era la apogeul său. Cu alte cuvinte, ele au fost moștenite dintr-un timp când standardul moral al omului era cel mai bun, iar oamenii credeau în zei cel mai mult. Erau mulți artiști care erau și creștini devotați. Așa că zeii le arătau lucruri, iar ei erau capabili să le vadă. Voi toți știți cum artiștii sunt grozavi la memorarea instantanee a imaginilor. După ce au văzut acele scene ale zeilor, au fost capabili să le picteze. Eu simt că ei le-au pictat foarte aproape de realitate, într-un mod foarte real, și că ele sunt într-adevăr așa. După ce privesc multe picturi ca acelea, mulți oameni încep să simtă un aer de sfințenie sau reverență - tipul de reverență pentru zeii maiestuoși. Imaginile de Buddhas au fost lăsate umanității în aceeași manieră.
Studentul: Materia formată prin cultivarea spre Desăvârșire este prețioasă pentru aceia de la nivelurile înalte. Este vorba despre reîntoarcerea la sinele original adevărat plus procesul de cultivare?
Învățătorul: Nu este precum conexiunea pe care ai făcut-o deloc, deoarece procesul tău de cultivare este de fapt despre reîntoarcerea la sinele tău original, adevărat. "Materia formată prin cultivarea spre Desăvârșire este prețioasă pentru cei de la nivelurile superioare." - asta nu are sens. Ar putea să nu fie prețioasă pentru acei zei mai înalți care sunt peste tărâmul la care te Desăvârșești. Iar zeii chiar mai înalți se gândesc la ea ca fiind noroi. De fapt, orice nu este bun din acest univers este aruncat aici în această societate umană.
Studentul: Pot creștinii să cultive în Dafa?
Învățătorul: Tocmai am spus aceste cuvinte: am spus că zeii nu dau nicio importanță niciunei religii, deoarece acelea sunt ceva creat de om. Când Iisus era în această lume nu era nicio biserică, și nu era nicio religie creștină. Iar când Shakyamuni era în această lume, nu era niciun templu, deoarece acelea au fost ceva creat de om. Când Shakyamuni era în această lume nu existau scripturi, iar când Iisus era în această lume, la fel, nu exista nicio Biblie. Oamenii le-au scris pe acestea mai târziu, reamintindu-și ceea ce s-a spus înainte.
Buddhas și Zeii nu dau nicio importanță formelor pe care oamenii le inventează, așadar care este scopul de a ține la forma pe care o adopți? Religia nu este un lucru rău pentru omenire, dar, dacă oamenii devin atașați de forma însăși, atunci ei nu sunt discipoli serioși ai zeilor sau Buddhas. După cum știți, în timpul Revoluției Culturale, acele temple au fost toate demolate. De ce nu au intervenit Buddhas la acel moment? Păi, de ce ar interveni? Tot felul de oameni au mers la acele temple, cerând tot felul de lucruri. Acei oameni care cer lucruri de la Buddha nu cultivă. Scopul venerării lui Buddha de către ei este să obțină binecuvântarea lui Buddha pentru a avea un fiu, a se îmbogăți, sau pentru a fi binecuvântați în a evita dezastrele și calamitățile. Este Buddha acolo pentru a face asta pentru tine? Buddha este acolo pentru a avea grijă în mod fundamental de salvarea tuturor ființelor simțitoare și pentru a vă salva la ceruri; dar, în schimb, voi căutați confortul printre oamenii obișnuiți. Deci pentru Buddhas, acel tip de atașament de a cere lucruri de la Buddha este cel mai rău atașament, un atașament care îl face pe Buddha să se simtă îngrozitor. Oamenii nu știu ceea ce fac. Ei îi tratează pe Buddhas cu emoții umane, gândind: "Spun că voi, Buddhas și Bodhisattvas sunteți grozavi, plini de milă și compasiune. Așa că Buddhas și Bodhisattvas vor trebui să-mi îndeplinească dorințele. Spun că tu, acest Buddha, ești grozav, așa că Buddha trebuie să fie bucuros." Oamenii cred că Buddhas se simt bucuroși cu câteva cuvinte spuse astfel. Oamenii cred că inimile oamenilor pot afecta inima unui Buddha. Ei cred că câteva complimente îl vor face pe Buddha fericit - cât de ridicol. Când o astfel de persoană este acolo venerând statuia de Buddha, poate acel Buddha sta acolo? Acel Buddha devine iritat ascultând, și e plecat demult. Și deoarece niciun Buddha nu este acolo pe statuie, spirite rele care provoacă haos în lume vin atunci să ceară tămâie. Deci ce venerează atunci oamenii? Gândiți-vă, toată lumea, care ar fi scopul păstrării acelui templu? Dacă oamenii nu l-ar demola, Buddhas însuși l-ar lovi cu un fulger. Nu este asta ideea? Deci zeii se uită doar la inimile oamenilor. Dacă inima voastră nu atinge standardul pentru cultivare, care este rostul ca voi să apărați Budismul sau altă religie? Au fost ființele umane cele care au creat acele lucruri. Atunci, ceea ce aperi este religia, și ești atașat de religia însăși. Spui: "Dacă eu am apărat acea religie, atunci eu pot deveni un Buddha, eu pot deveni un Zeu, și pot merge în rai." Dar nu este asta o glumă?
Studentul: Creștinismul nu este foarte diferit de Falun Dafa, existând numai o diferență între Est și Vest?
Învățătorul: Diferența este enormă, Falun Dafa este Legea care a creat cosmosul, incluzând toate ființele simțitoare, incluzând oamenii și zeii, cerurile și pământul, și toate lucrurile și obiectele. Toți zeii au fost creați de Dafa acestui cosmos. Ar trebui să arunci o privire la cartea Zhuan Falun. În acea carte am explicat aceste chestiuni clar. Poți citi cartea, deoarece există și o ediție în engleză a Zhuan Falun.
Studentul: Am o întrebare la care sper că puteți să răspundeți. Am cultivat, iar într-o perioadă de peste trei ani am trecut cu ușurință peste greutăți, însă doar anul trecut au început să apară testele. A fost sânge în scaunul meu timp de câteva luni. De ce se întâmplă asta? Acum mi-a afectat sănătatea. Mă pot îmbunătăți astfel în cultivare?
Învățătorul: Probabil că ați realizat toți că este o problemă cu întrebarea care a fost pusă. Dorești să fie fără evenimente exact ca în acei trei ani, dar este acesta modul în care merge cultivarea? Ai fost cu adevărat sârguincios în acei trei ani? Te-ai considerat cu adevărat un cultivator? Ai atins standardul? Uneori, în inima ta consideri chestiunile familiale mai importante decât Fa, ceea ce este în mintea ta este să faci bani și să fii atașat de afecțiunea pentru familie, toate acelea primesc mai multă importanță decât Fa, și nu dorești să îți elimini propria karma sau să înduri nicio greutate. Este acela un discipol care cultivă cu adevărat? Chiar și după zece ani de astfel de cultivare nimic nu s-ar schimba. Când eu încep cu adevărat să te ridic și încep să îți curăț corpul, cheaguri de sânge, sânge rezidual și lucruri rele de dinainte sunt eliminate. Dar, imediat, tu consideri că corpul tău are probleme. Nu ești capabil să menții gânduri drepte, ferme, necrezând că este Maestrul care te curăță în timpul cultivării. Cultivarea este o chestiune atât de solemnă, iar tu o iei ca fiind boală. Cum văd eu această chestiune? Este asta trecerea testului? Inima ta nu este încă fermă și stabilă. Inițial a fost un lucru bun - curățarea corpului tău pentru tine. Cine ar face acest tip de lucru pentru tine? Nu ți-a fost dat pentru că doreai să cultivi? Când întâlnești această problemă, eșuezi în a o înțelege corect, continui să cultivi încet și nu ești capabil să avansezi sârguincios. Când nu poți înțelege acestea din punctul de vedere al Fa, atunci acest proces în care corpul tău este curățat este extins, și nu dispare pentru o perioadă foarte lungă, trenând pentru câteva luni. Apoi, gândurile tale devin chiar mai puțin stabile, iar încercarea pare mai mare pe măsura trecerii timpului, și este chiar mai dificil de trecut. Gândești, "De ce a durat atât de mult timp și tot nu poate fi trecut?" Gândurile încep să șovăie: "Este această metodă de cultivare ineficientă? Nu se îngrijește Maestrul de mine? Ce se întâmplă?" Ți-a afectat deja sănătatea. Pe această chestiune nu te-ai considerat pe tine însuți ca fiind cultivator.
Despre anumite probleme specifice, în mod normal, aș prefera să nu vă spun despre ele. Dar, gândiți-vă, după ce au cultivat în Dafa, mulți oameni și-au revenit din orice fel de boli terminale aveau, chiar și pacienți în stare critică. Ei nu aveau atașamente, așadar ei făceau progrese cu sârguință și nu se gândeau la problemele lor de sănătate deloc. "Spitalul a dat deja o sentință de moarte, de ce m-aș teme de moarte? Astăzi am obținut Dafa. Voi cultiva! Cât de departe pot ajunge este în ordine, voi cultiva cu tot efortul meu! E timpul să practic!" Imperceptibil, toate bolile le-au dispărut, deoarece nu aveau niciun atașament pentru ele. Dar totuși sunt și pacienți care au dezvoltat boli serioase, incluzând pacienți cu boli terminale, iar aceștia au murit. De ce? Deoarece au venit doar pentru vindecare, iar când practicau, nu au putut să renunțe la propriul lor atașament. Ei au gândit: "Practicând Falun Dafa, acela și acela și-a revenit dintr-o boală terminală. Eu pot de asemenea să-mi revin practicând-o! Am venit să practic, așa că acest învățător va avea grijă și de mine!" Ei gândesc: "Atâta timp cât citesc cartea, atâta timp cât fac exercițiile, Învățătorul mă va vindeca cu siguranță!" Deci, vedeți, mințile lor sunt evident în altă parte. Deci ei ar continua să gândească: "Învățătorul mă va vindeca cu siguranță. La suprafață ei cultivau și citeau cartea ca toată lumea, dar nu o citeau din cauza acelei boli? Eu trebuie să mă uit la ei în ceea ce privește natura lor fundamentală! Cultivarea este solemnă. Încercați să păcăliți un Buddha? Încercați să-l păcăliți pe Maestru? Vă dezamăgiți doar pe voi înșivă. Fără să vă schimbați la un nivel fundamental, poate conta ca fiind cultivare adevărată? De ce se poate ca studenții să fie testați în visele lor? Când toate intențiile voastre care vă pot ascunde atașamentele sunt adormite, vom arunca o privire la cum este starea voastră. Trebuie să atingi cu adevărat standardul unui cultivator - nu este acesta principiul? Ați învățat Dafa acum, dar totuși nu faceți progres sârguincios. Neapărat, nu pierdeți această șansă. Există atât de mulți oameni care nu pot nici măcar să obțină Legea.
Studentul: De ce se întâmplă că oricând particip la grupul de practică, soția mea se simte foarte rău?
Învățătorul: Este cauzat de karma ta. Când abia începi să cultivi, cum poți fi curățat de multele datorii pe care le-ai acumulat pe parcursul vieților tale anterioare și să devii un zeu cu ușurință? Ce fel de zeu ar fi acela? Creând toată karma fără ca aceasta să conteze - cum ar putea fi permis asta! Când un zeu privește la existența unei persoane, el nu se uită la o singură viață a acelei persoane. Reîncarnându-se o viață după alta, e ca și cum ar trece o zi după altă zi. Nu îți este permis să te trezești într-o dimineață după ce ai dormit o noapte și să spui că nu recunoști ce ai făcut ieri. Nu este așa? Zeii se uită la existența ta ca întreg, și orice ai făcut în orice perioadă de timp dată va fi privit.
Studentul: Cum își crește o persoană nivelul de toleranță?
Învățătorul: Pe parcursul cultivării voastre se va mări în mod natural, deoarece asta nu este ceva care se realizează după voie. Cu cât se renunță la mai multe atașamente, cu atât devine mai mare inima și toleranța unei persoane.
Studentul: Am visat că Maestrul mi-a trimis prin poștă patru pahare, dar numai unul a ajuns intact. Ziua următoare am visat că aveam patru fiice, dar numai una a supraviețuit. Colegii practicanți au ajuns la înțelegerea ca poate am primit doar o pătrime din ce mi-a dat Maestrul. Este asta corect?
Învățătorul: Ți-a fost dat ca să te iluminezi singur, așa că nu o pot dezvălui. Dacă o dezvălui, atunci nu ar însemna că mi-a fost dată mie să o descifrez?
Studentul: După atingerea tărâmului de Buddha, mai există un spirit primordial și un spirit asistent?
Învățătorul: La acel moment nu mai există niciunul. Nu am indicat eu în Zhuan Falun că după atingerea Desăvârșirii, spiritul asistent poate exista doar ca gardian al Fa sau într-o altă formă?
Studentul: China este un mediu bun pentru cultivare. Vor fi rezultatele cultivării afectate după șederea în Australia pentru un timp?
Învățătorul: Nu vor fi. Atâta timp cât cultivați, este la fel peste tot.
Studentul: Când stau în meditație timp de o oră, de obicei simt ca și cum durează mult timp, și termin meditația în durere. Dar am descoperit că în unele momente când elimin karma și meditez, timpul trece extrem de rapid. Pare că se termină într-o secundă, iar sentimentul este diferit. Este asta o situație corectă?
Învățătorul: Acestea sunt toate stări care se manifestă când faceți exercițiile, și apariția lor este destul de naturală.
Studentul: Dacă meditez în momentele în care elimin karma, vor elimina karma ambele părți?
Învățătorul: Care ambele părți? Partea care s-a cultivat bine nu va simți durere, cât despre picioarele corpului, ele vor fi bineînțeles în durere. După ce stai așezat pentru un timp îndelungat, nu doar că te vor durea picioarele: există, de asemenea, durere și amorțire în spate, te simți neliniștit, și îți este greață. Astfel este suferința fizică și mentală! Durerea din picioare este doar ceva ce trebuie îndurat la nivel fizic, iar în timp ce meditezi, va trebui de asemenea [să te descurci cu] lucruri care te fac să devii neliniștit! La acel moment dorești să dai picioarele jos. Mulți dintre practicanții noștri simt aceste lucruri. Suferința elimină într-adevăr karma.
Studentul: Eu mă simt foarte norocos să fiu capabil să vă văd în persoană, iar acum am o întrebare. Ați vorbit despre practicarea unei singure căi de cultivare. Dacă în cursul vieții de zi cu zi citesc scripturi budiste și cărți, consider că pentru unii studenți de nivel coborât ca mine, ar trebui să fie benefic. Putem atinge încet standardul, deoarece budismul este de asemenea Buddha Fa. Este asta corect?
Învățătorul: Gândirea ta nu este corectă, deoarece Dafa și budismul nu sunt același lucru. Ar trebui să citești Zhuan Falun mai mult. Eu doresc cu adevărat să îți spun multe. Și ceea ce dorești să știi este mult, dar nu am suficient timp astăzi. Aici discut cu discipolii mei care cultivă probleme pe care ei le-au întâlnit în timp ce cultivau la diferite niveluri. Dacă vrei să cultivi, citește puțin cartea. Citește Zhuan Falun, și apoi poți decide. Poți decide pentru tine însuți dacă să cultivi sau să îți citești scripturile budiste. Dafa este diferită de toate religiile.
Studentul: Văzându-vă, mă simt foarte emoționat și rămân fără cuvinte. Vreau să spun ceva, dar nu știu ce să spun. Când este acesta cazul, se întâmplă deoarece conștiința mea principală este neclară, sau pentru că emoția umană pe care o am este prea puternică?
Învățătorul: Nici una, nici cealaltă. Când mulți studenți - nu doar voi - mă văd, ei nu au nimic de spus. Este deoarece la acel moment, partea din voi care a fost cultivată bine devine alertă. Partea care a fost cultivată bine știe totul despre principiile Fa în acel tărâm, deci când mă vede, nu este nimic de întrebat. Maestrul a făcut atât de multe pentru toată lumea, iar partea voastră care este conștientă știe. La suprafață eu doar explic principiile Fa pentru voi, dar adevăratele îmbunătățiri în alte zone, precum și eliminarea karmei pentru voi și multele lucruri pe care le-am făcut pentru voi - o parte a voastră le poate vedea. De aceea, atunci când mă vedeți, vreți doar să plângeți, și totuși, partea din voi care nu a fost cultivată bine nu știe motivul pentru care plângeți. Aceasta este situația. Asta se întâmplă deoarece știți că nu există niciun mod de a descrie aceste lucruri pe care Maestrul le-a făcut pentru voi. În această lume haotică, de nesalvat, într-un timp când moralitatea se prăbușește rapid, eu vă ajut să eliminați karma și vă dau atâtea lucruri. Dacă eu nu v-aș da această oportunitate, nimeni nu v-ar da-o. Deci, acea parte a voastră a văzut asta. Astfel este această stare. (Aplauze)
Studentul: Aș dori să întreb cum pot ști că am obținut Legea? În trecut am avut diabet și colesterolul mărit, iar după ce am cultivat în Falun Gong toate sunt în ordine. Înseamnă asta că am obținut deja Legea?
Învățătorul: Nu înseamnă asta că se are grijă de tine? Practica de cultivare implică întotdeauna ajustarea corpului mai întâi, până când totul este în ordine, iar apoi intrarea în faza cultivării formale. Tu deja simți schimbările. Dacă nu aveam grijă de tine, acele schimbări nu ar fi avut loc. Nu este acela un exemplu de schimbări care au loc sub Fa, atunci? Ar trebui doar să citești cartea mult, să studiezi Legea mult, și să progresezi sârguincios.
Studentul: În cultivare, ne este permis să recităm formulele exercițiilor în timp ce facem exercițiile?
Învățătorul: Recitați formulele înainte de a face exercițiile. În timpul exercițiilor nu este necesar să le recitați, și este bine să nu vă gândiți la nimic. Asta este cel mai bine.
Studentul: Pot acei studenți care abia au intrat în cultivare să se Desăvârșească împreună cu discipolii care au cultivat de câțiva ani? Există unii oameni a căror nivel de alfabetizare este limitat, și sunt unii factori ai lor, în special a avea o slabă abilitate de a înțelege Fa. Cum ar trebui să privim cultivarea lor către Desăvârșire?
Învățătorul: Nu subestimați generația mai în vârstă, deoarece totul depinde gradul fiecărei persoane de sârguință, și nu poți privi la vârsta cuiva astfel. Odată ce văd că obțineți Fa, eu vă voi da totdeauna suficient timp. Dar dacă nu puteți fi silitori, dacă nu sunteți capabili să vă considerați un cultivator, atunci totul este în van. Vă dau suficient timp. Este destul timp pentru voi să fiți sârguincioși, nu timp ca să cultivați cu jumătate de inimă.
Studentul: La trei zile după ce s-a născut copilul meu, am văzut un străin bătrân care purta îmbrăcăminte neagră și pălărie, învelind copilul cu o pătură. Toată lumea din familia mea este un cultivator Dafa, deci ar fi trebui să fie Corpul Legii Învățătorului și nu acel străin bătrân. Nu înțeleg, deci aș putea să-l rog pe Maestru să explice puțin?
Învățătorul: Am imagini diferite la niveluri diferite, și am paradisuri diferite la niveluri diferite. De asemenea, cât despre locul de unde a venit copilul să obțină Fa, sau dacă are o ființă divină care îl urmează și îl veghează, nu vă pot spune nimic despre asta. Doar dă-i înainte și cultivă. După ce vede astfel de lucruri, o persoană trebuie să fie chiar mai sârguincioasă.
Studentul: Noi sperăm foarte mult ca acei discipoli ai rasei albe care au beneficiat din Dafa să pășească înainte proactiv pentru a introduce Dafa membrilor etniei lor.
Învățătorul: Fiecare discipol Dafa, fie că este alb, chinez, sau cineva de altă etnie, știe ce ar trebui să facă în cursul cultivării.
Studentul: După ce am ajuns în Australia mi-a luat patru luni să găsesc un loc de practică. Toți studenții arată cunoscuți, totuși nu i-am întâlnit înainte. La conferința de împărtășire a experienței, toți cultivatorii Dafa pe care i-am văzut arată de parcă i-am întâlnit înainte și ei nu par nefamiliari deloc. De ce este așa?
Învățătorul: Desigur că este acesta cazul. Discipolii noștri Dafa cultivă aceeași Lege, toți cultivă în Dafa. Părțile care au cultivat bine se știu toate fiecare pe fiecare foarte bine, iar printre voi, poate vă știați unul pe celălalt dintr-o altă viață.
Studentul: Creierul meu este deseori gol, dar deseori unii oameni mă întreabă, "Spui că Falun Gong este bun, atunci de ce nu poți ține minte nimic?"
Învățătorul: Aceasta se întâmplă deoarece partea care a fost cultivată bine, partea care a fost cultivată până la starea de claritate, a fost blocată, în timp ce partea care este neclară este întotdeauna partea care nu a cultivat bine. Nu lăsați lucrurile care interferează cu voi să exercite din nou un efect.
Studentul: Din copilărie până acum m-am simțit inferior. Sentimentul de inferioritate de asemenea un atașament care ar trebui eliminat?
Învățătorul: Corect. Scapă de el, deoarece astăzi ești cea mai norocoasă ființă din cosmos. Ești un student Dafa, și chiar și zeii din ceruri te invidiază. Deci pentru ce ar mai trebui să te simți inferior?
Conferința noastră de două zile este aproape să se încheie. Eu cred că prin această conferință Fa de două zile, toată lumea a făcut îmbunătățiri. De asemenea, această conferință Fa a fost un succes complet și foarte bună, obținând rezultatul dorit. Această conferință Fa a permis ca fiecare student să-și găsească lipsurile, iar în cultivarea de mai târziu, ei vor continua fiecare să progreseze sârguincios, crescându-și încrederea în cultivare, și făcând ca această conferință Fa să-și îndeplinească cu adevărat scopul. Acesta este scopul ținerii conferinței. Sper de asemenea că conferința va servi ca inspirație și că veți fi răspunzători pentru voi înșivă în cultivare de acum încolo. Sunt destul de mulți studenți noi care stau aici, și sunt unii care nu au o mare înțelegere a Dafa. Din moment ce ați venit și ați văzut toate acestea, sper ca voi veți primi o copie a cărții și veți învăța despre Ea. [Gândiți-vă], de ce o studiază atâția oameni, și de ce cultivă atât de mulți oameni? Poate că ați simțit o atmosferă armonioasă aici în acest decor al nostru. Acum, o persoană nu poate găsi așa ceva, indiferent de locul sau circumstanța în care ar putea fi.
În timp ce am făcut asta am luat în considerare să fiu responsabil pentru oameni și pentru societate, și cu atât mai puțin am cauzat probleme societății. Indiferent în ce regiune trăiesc studenții noștri, ei sunt oameni buni. Oricând întâlnim orice problemă sau dificultate, trebuie să folosim o inimă benevolentă și compasiune pentru a vorbi cu alți oameni, și este absolut nepermis pentru partea voastră rea să joace un rol.
Această conferință Fa este aproape să se încheie, iar eu sper ca fiecare dintre voi va fi mai sârguincios de acum înainte. După această conferință Fa, vor fi chiar mai mulți studenți care studiază Fa, învățând din trecut și obținând inspirație pentru viitor, iar eu gândesc că fiecare dintre voi va fi capabil să facă bine. În final, eu sper că fiecare dintre voi se va îmbunătăți constant și va atinge Desăvârșirea curând! (Aplauze)