Li Hongzhi ~ 6 aprilie 1997
Tocmai ne-am întâlnit în New York, și acum, doar cu câteva zile mai târziu, ne întâlnim astăzi din nou aici. Inițial am vrut să vă las ceva timp să asimilați ce am spus, fiindcă lucrurile pe care le-am discutat data trecută erau de nivel înalt. De fapt, dacă vă gândiți atent la lucrurile pe care le-am dicutat recent, veți constata probabil că sunt de nivel mult mai înalt. V-am spus de fapt esența. Există un motiv pentru care am făcut asta, anume acela că aveți o educație înaltă. De asemenea, unii dintre voi ați obținut Fa mai târziu, dar acest grup de oameni care a obținut Fa mai târziu, se îmbunătățește rapid; astfel că cerințele pentru ei sunt de asemenea înalte, iar nivelul lor crește repede. Aveți senzația că este mai greu și că sunt mai multe dificultăți, adică par a fi mai multe încercări – asta este inevitabil. Multe dintre lucrurile pe care le predau azi nu au mai fost discutate până acum. Fiindcă timpul pentru cultivare este foarte limitat, sper să vă transmit această Fa cât de repede posibil, astfel încât să puteți practica cultivarea cât se poate de repede și să atingeți Desăvârșirea cât mai rapid posibil.
Chiar ieri vorbeam de următoarea chestiune. Poate că știți legenda chinezească intitulată Călătorie spre vest. Când călugărul Tang[28] a mers în paradisul vestic pentru a obține scripturile, el a trecut prin tot felul de dificultăți și greutăți; de nouă ori nouă, sau optzeci și unu de încercări – să fi lipsit chiar și numai una însemna că ei trebuiau să compenseze, altfel nu ar fi fost acceptabil. Așa că nu a fost deloc ușor. Astăzi este atât de ușor pentru voi să obțineți Fa. Chiar dacă nu sunteți în Statele Unite puteți să cumpărați un bilet de avion și să ajungeți aici imediat. Așa că, prin comparație, obțineți această Fa cu adevărat destul de ușor. Dar nu este atât de ușor să cultivi. Am luat de asemenea în considerare următorul lucru: Trebuie să verificăm dacă oamenii pot învăța Fa, dacă pot obține Fa, și cum privesc ei această Fa. Această perioadă de timp nu poate fi prelungită prea mult. Oamenii încă ezită când e vorba să obțină această Fa, cumpănind și gândind iar și iar: "Să mă apuc să o învăț?", și tot așa. Și noi ne gândim la acest lucru, așa că mă gândesc că e bine că timpul este un pic strâns. Nu este ca și cum toată lumea poate să obțină această Fa; noi credem în relația predestinată (yuan fen). Cu alte cuvinte, timpul fiind strâns, este posibil ca aceia care nu sunt meniți să obțină Fa, să nu poată să intre. O problemă ar putea surveni într-un cadru de timp mai îndelungat, anume, oamenii care nu sunt meniți să obțină Fa, ar putea să intre și să interfereze cu noi sau să ne facă rău. Întrucât ei nu ar crede, ar putea acționa ca interferență. Desigur, ușa noastră este larg deschisă – indiferent cine ești, noi vom fi responsabili pentru tine atâta timp cât poți să înveți. Dar trebuie să examinăm inimile oamenilor.
Buddha Fa este cuprinzătoare, imensă și profundă. Fa pe care o predăm astăzi merge dincolo de înțelegerea convențională a Buddha Fa. Noi predăm Fa a întregului cosmos – natura întregului cosmos. Totuși, în cadrul acestui imens cosmos, fiecare dintre nivelurile sale are natura sa cosmică, adică, principiile Fa manifestate de la Zhen-Shan-Ren[29] la fiecare tărâm. Iar principiile Fa de la fiecare nivel sunt cu adevărat enorme și complexe. Dacă ai vrea să explici principiile la un anumit nivel, s-ar putea să nu fii capabil să le explici pe deplin chiar dacă ai face-o o viață întreagă – atât de imense și complexe sunt. După cum știți, Buddha Sakyamuni a predat Dharma de la nivelul de Tathagata oamenilor și discipolilor săi cultivatori. Dar după ce și-a petrecut întreaga viață predând, predase numai lucrurile propriei sale căi de cultivare. Buddha Sakyamuni a spus că există optzeci și patru de mii de căi de cultivare, și acestea nu includ școlile Dao. Școala Dao chineză spune că ei au trei mii șase sute de căi de cultivare. Și acestea încă nu includ căile de cultivare ale Zeilor religiilor vestice cunoscute în mod obișnuit de noi. Pe lângă aceasta, cele optzeci și patru de mii de căi de cultivare despre care vorbea Buddha Sakyamuni, sunt numai o înțelegere la nivelul de Tathagata, în cadrul acelui domeniu. Dincolo de acel domeniu sunt într-adevăr atât de multe căi de cultivare încât nu ar fi posibil să le ții socoteala, și sunt întocmai atât de mulți Buddha Tathagata și principii ale Fa la care s-au iluminat – este extrem de imens. Ați putea spune că Buddha Fa nu poate fi descrisă nici chiar în termeni de vaste oceane sau mări. Pe cât de mare este cosmosul, pe atât de mare este această Fa – asta este ideea.
Astăzi, folosesc doar limbajul uman – cel mai simplu limbaj uman actual – pentru a vă spune despre situația generală a acestui întreg cosmos vast și profund. Dacă puteți cu adevărat și în detaliu să înțelegeți această Fa, și puteți practica cultivarea în această Fa, înălțimea și profunzimea experiențelor pe care le veți avea și la care vă veți ilumina va fi peste puterea voastră de a o descrie. Atâta timp cât practicați cultivarea, veți acumula treptat experiență și vă veți ilumina mereu la mai mult. Cu cât citiți Zhuan Falun mai mult, [30] cu atât veți înțelege mai mult din ea. [Chiar] dacă e foarte bună calitatea voastră înnăscută, mai aveți încă destul de cultivat în această Dafa. Oricât de înalt vreți să cultivați, această Fa este destul de imensă pentru a vă da această posibilitate – această Fa este chiar incredibil de cuprinzătoare și imensă. După cum știți, am spus în Zhuan Falun că principiile Fa conținute acolo sunt cu adevărat vaste. Puteți vedea că nenumărați, straturi peste straturi de Buddha, Dao și Zei sunt în spatele fiecărui cuvânt – ei nu pot fi numărați. Fiindcă fiecare nivel are principii ale acelui nivel, și fiecare nivel are Buddha, Dao și Zei la acel nivel, imaginați-vă cât de vastă este această Fa. De fapt, eu doar v-am subliniat asta. A o înțelege cu adevărat depinde de voi înșivă să vă iluminați, cultivând și înțelegând prin cultivare adevărată. Așa că am să vă spun acest principiu: Fiți atenți să nu credeți că e destul să fi citit cartea Zhuan Falun și să știți exercițiile, sau că e suficient să gândiți că este bună și doar să practicați cu ceilalți. Dacă vreți să vă îmbunătățiți, bazați-vă în întregime pe această carte. Așa că ar trebui să o citiți din nou și din nou. Pe măsură ce citiți cartea, înțelegeți mai mult și vă îmbunătățiți. Adăugați la aceasta mijloacele suplimentare pentru Desăvârșire – exercițiile – și vă veți înălța continuu nivelul. Așa că fiți atenți să nu credeți în mod greșit, că [e destul] să o citiți odată, să gândiți că e bună, să practicați cu ceilalți și că nu v-ați oprit din practică. Această Fa este extrem de importantă. Trebuie să munciți temeinic în studiul Fa.
Acest cosmos este atât de vast, iar structura sa este atât de complexă. V-am spus despre compoziția dimensiunilor. De exemplu, materia este compusă din molecule și chiar și particule mai microscopice. Dimensiunea despre care știm noi este de asemenea compusă din aceste particule. Astăzi, particulele cunoscute de știință includ molecule, atomi, neutroni, nuclei atomici și electroni; iar apoi sunt quarci și neutrini. Ce este mai jos este necunoscut științei actuale. Așadar, ceea ce am spus, este că tărâmul fiecărui nivel de astfel de particule este ceea ce numim planul [sau suprafața] acelui nivel. De fapt, particulele nu sunt distribuite pe o suprafață; mai degrabă, în cadrul unui anumit nivel, ele există peste tot – nu doar la suprafață. Specia umană nu are un termen pentru asta, așa că îi vom spune doar suprafață; acesta este unicul mod în care îl putem descrie. Chiar în cadrul acelui tărâm – în cadrul acelui strat de tărâm al particulelor – este formată o dimensiune. Între particule sunt dimensiuni, și în interiorul particulelor înseși sunt, de asemenea, dimensiuni. Totuși, particulele pot, de asemenea, alcătui particule de diferite mărimi. Atunci, printre particulele de diferite mărimi care sunt compuse de o anumită particulă, sunt din nou dimensiuni. Acesta este conceptul de dimensiune pe care vi l-am explicat data trecută.
Am spus întotdeauna că între atomi și molecule este o dimensiune vastă. Noi, oamenii, locuim între stratul particulelor celor mai mari formate din molecule, și planetele pe care le vedem, care sunt un strat de particule. Oamenii trăiesc în acea dimensiune. O planetă este, de asemenea, o particulă. Mergând mai departe, galaxia Calea Lactee are, de asemenea, un înveliș exterior. Ar putea galaxia Calea Lactee și celelalte nenumărate galaxii răspândite prin cosmos să formeze o dimensiune? Ele sunt, de asemenea, interconectate. Apoi, dincolo de galaxii, există încă o altă întindere cosmică – atunci este această întindere cosmică un strat de particule? Cu siguranță este un strat de particule. Cosmosul este incredibil de vast – pur și simplu nu există nicio cale de a descrie cât este de vast. În plus, trei mii de universuri ca acesta locuit de noi, formează un strat de univers mai mare, care are un înveliș exterior, și este o particulă a unui univers al unui strat chiar mai mare. Totuși, particulele despre care tocmai am vorbit se extind doar dintr-un singur punct. De fapt, particule ale fiecărui strat sunt răspândite prin întregul cosmos. Totuși, chiar ceea ce tocmai am descris, sunt numai două straturi de universuri și deja vi se pare uluitor. De fapt, nici știința viitoarei specii umane nu va fi capabilă să cunoască asta – specia umană nu va fi niciodată capabilă să cunoască lucruri de nivel atât de înalt. Chiar și în cazul întinderii despre care am vorbit, acel strat de particule nu este decât un fir de praf – un mic grăunte de praf – în acest cosmos vast. Gândiți-vă cât de enorm este acest cosmos! Acesta este tipul de dimensiune despre care v-am tot vorbit.
Data trecută am discutat din nou componența dimensiunilor. Pe lângă tipul de dimensiuni dintre atomi și molecule și dintre planete și molecule, particulele atomice din fiecare strat compun, de asemenea, particule de diferite mărimi. Atunci, între straturile acestor particule de diferite mărimi, sunt din nou dimensiuni. Să luăm moleculele drept exemplu: În mod normal, știm că există o dimensiune între molecule și atomi. În cazul în care atomii formează molecule, mulți atomi trebuie să fie aranjați împreună pentru a forma o moleculă. Atunci, între un strat de particule mai mari compuse din particule atomice mai puține, și [un alt strat de] particule mai mari compuse din mai multe particule atomice, mai este încă un alt nivel de dimensiune. După cum am spus, moleculele pot forma orice lucru de la suprafața cea mai exterioară – lucruri ca acelea pe care noi, oamenii, le putem vedea, cum ar fi oțel, fier, apă, lemn și corpurile noastre umane. Acesta este stratul de materie de la suprafață pe care oamenii pot să îl vadă, și el este compus din stratul celor mai mari particule care sunt compuse din molecule. Totuși, moleculele formează și un al doilea strat de particule, numărând în jos, care sunt puțin mai mici decât aceste particule moleculare care sunt cele mai mari. Ele pot, de asemenea, să alcătuiască un al treilea, numărând în jos, strat de particule – toate acestea sunt compuse din molecule, deoarece moleculele pot forma particule de diferite mărimi. Atunci, între ele, există de asemenea dimensiuni, așadar, acest cosmos este extrem de complex. Mai este ceva pe lângă asta, deoarece în cadrul fiecărui nivel de dimensiune există și unele verticale, adică dimensiuni de diferite niveluri. Cu alte cuvinte, există dimensiuni care sunt ca numeroasele straturi de ceruri înțelese de religii. În plus, în dimensiunile de la diferite niveluri, există, de asemenea, diverse paradisuri unitare. Este extrem de complex. V-am vorbit doar despre un fenomen obișnuit.
De fapt, pe lângă acest tip de dimensiune, mai există un tip de dimensiune grosieră, adică dimensiunea la suprafața cea mai exterioară. Vă spun deseori … desigur, cineva m-a și întrebat ultima dată, ce am vrut să spun în unul din articolele mele din Principiile Esențiale pentru o avansare ulterioară prin, "societatea umană este exact în mijloc, în stratul cel mai exterior, și la suprafața cea mai exterioară." Cât despre ce înseamnă "suprafața cea mai exterioară", conform principiului cosmosului nu există nici afară nici înăuntru, nici nu există conceptul de mare sau mic așa cum e înțeles de specia umană. Conceptele sunt complet diferite de acelea pe care le avem noi, oamenii. Astăzi voi discuta despre acest "exterior." De ce spun că specia umană este la suprafața cea mai periferică și e cea mai exterioară? Ce se înțelege prin asta? Spus altfel, în plus față de genul de dimensiune despre care am vorbit înainte, mai există un alt gen de dimensiune, care, la fel cu cea în care trăim astăzi noi, oamenii, este complet diferită de acelea unde sunt Zeii. Dimensiunile despre care am vorbit înainte, sunt toate compuse din materie microscopică de energie-înaltă, pe când dimensiunea despre care vorbesc astăzi, este compusă din materie de suprafață. Înăuntrul acestei materii de suprafață, există, de asemenea, multe, multe elemente diferite și particule diferite. Această dimensiune foarte specială, este chiar ca noi, oamenii: În corpul vostru sunt celule de diferite mărimi, care pot fi denumite, de asemenea, particule. La suprafața fiecărei celule se află un strat de piele. Atunci tot drumul până la pieile care alcătuiesc particulele pielii de la suprafața corpului nostru uman, pieile particulelor de la suprafața corpului uman alcătuiesc pielea trupului omenesc la suprafață. La un nivel extrem de microscopic, această piele este, de asemenea, o dimensiune extrem de vastă. Țesutul corpului format de pieile particulelor din interiorul corpului este complet diferit de structura de la suprafață. Cosmosul este la fel. Desigur, e foarte complex. Cum este dimensiunea în care locuim noi, oamenii? Hai să spunem că toată este compusă din particule. Indiferent cât de mari sau mici sunt particulele, fiecare particulă are un strat exterior.
Azi vă vorbesc de fapt despre această coajă exterioară. Dar, deși cu aceste învelișuri exterioare particulele acoperă particule, particule acoperă particule iar unele particule pot părea că sunt înăuntru – Pământul este la poziția centrală – ele, de fapt, aparțin exteriorului. De aceea spun că oamenii sunt cel mai la exterior. Ei toți aparțin părții celei mai exterioare, pentru că ei toți sunt asociați cu învelișul suprafeței celei mai exterioare. Învelișul-piele este un sistem independent. Cosmosul are un înveliș exterior [care este] cel mai mare, și toți sunt asociați cu acest cel mai mare înveliș exterior. Această dimensiune în care există corpurile de carne ale speciei noastre umane, este, de asemenea, în această formă. Această dimensiune are propriile sale caracteristici; este total diferită de paradisurile Zeilor sau de dimensiunile despre care am discutat anterior. Cu toate acestea, originile întregii materii din cosmos vin din aceste dimensiuni.
Cineva m-a întrebat azi despre arderea de tămâie. Am spus că, după ce substanța de pe partea aceasta dispare, obiectul pe partea cealaltă este decuplat și eliberat. În același timp, obiectul de pe această parte poate să treacă pe cealaltă parte. Așadar, substanța de pe această parte este foarte prețioasă pentru acea parte. Este astfel pentru că, prin ardere, substanța de pe această parte deja s-a transformat și este diferită de substanța de când era pe această parte. Am mai spus: Dacă ai putea să aduci înapoi sus un pumn de țărână după ce ai cultivat pe pământ, aceia care sunt acolo sus ar gândi că ești remarcabil. Aceasta este ideea. Se spune că există aur peste tot în Paradisul Fericirii Absolute. Așa că dacă ai merge în Paradisul Fericirii Absolute și ai afla că acolo nu există nicio fărâmă de rocă sau vreun fir de praf, atunci poate că acea fărâmă pe care ai luat-o acolo din această lume materială ar fi cea mai prețioasă. Noi, oamenii, avem o zicală: ceea ce e greu de găsit e prețios și ceea ce e rar e remarcabil. Desigur, în realitate, nu este neapărat așa. Doar ilustram un punct. Asta deoarece toată materia pe partea aceea de fapt își are originea de aici. Desigur, nu este vorba că este necesar ca noi, oamenii, să facem asta în mod special. Mecanismele din cosmos își joacă rolul.
Am să vă spun mai mult despre această lume de la suprafață, anume despre planetele pe care le vedem cu ochii. Totuși, fiecare planetă are și alte dimensiuni – numeroase dimensiuni formate din particule de diferite mărimi. Dar dimensiunea de suprafață, care este compusă din particulele cele mai mari, este învelișul ei, sau suprafața cea mai exterioară a ei. Tocmai am folosit corpul uman pentru a face o analogie. Folosind cosmosul pentru a face o analogie, universul în care noi, oamenii, trăim, este învelișul cel mai exterior al cosmosului.
Cosmosul este incredibil de imens, și de fapt noi suntem, totodată, și în mijlocul cosmosului. Totuși, tocmai am spus că, deși particulele par să fie cuprinse de diferite particule, ești, de fapt, încă în exterior, deoarece structura, materia, și asocierile acestei dimensiuni în care exiști, sunt ca sistemele de dimensiuni de la exterior, și sunt restricționate de dimensiunile de la exterior – aceasta este situația. În plus, după cum am menționat, Buddha Sakyamuni a spus că un grăunte de nisip conține trei mii de lumi. De fapt, Buddha Sakyamuni zicea că dimensiunile microscopice formate la suprafața particulelor de nisip conțin multe, multe lumi diferite. Dar să vă spun mai explicit astăzi: Învelișul exterior al nisipului – pielea – și învelișurile exterioare ale particulelor la fiecare strat, care alcătuiesc granulele de nisip, sunt în același sistem ca dimensiunea noastră materială pe partea aceasta. Multe, multe vieți dinăuntrul particulelor de diferite mărimi, compuse din molecule, au exact aceeași configurare și formă ca specia noastră umană. Cu alte cuvinte, oamenii din interiorul grăunțelor de nisip, sunt exact la fel ca noi, oamenii – există oameni cu pielea neagră, oameni cu pielea albă și oameni cu pielea galbenă. Iar în viitor veți găsi ciudat faptul că îmbrăcămintea lor nu este atât de diferită de cea a anticilor. Mai mult, la un nivel mai microscopic al lumii lor, are loc un alt gen de schimbare generală, și acest gen de schimbare nu a mai fost discutat până acum. Adică, diferite lumi microscopice au și ele un anumit domeniu cosmic. Ceea ce tocmai am discutat se referă la domenii cosmice compuse din particule de nisip.
Acele vieți care există în lumile microscopice despre care am vorbit, aparțin unui alt sistem – un sistem de vieți în alt corp cosmic, unde au, de asemenea, Buddhas ai lor, Daos, Zei, oameni, animale, substanțe, munți, apă, cer, pământ, aer, și toată materia care există în universurile lor microscopice. Și acolo există, de asemenea, mai multe astfel de lumi microscopice, și încă și mai microscopice. De aceea, în trecut, mulți dintre cultivatorii noștri au văzut Buddhas apărând din lumi microscopice – din lumile microscopice ale unui micuț grăunte de nisip, lut sau piatră. Acei Buddhas pot de asemenea să se mărească. În sistemul mai mic decât acela, există, de asemenea, Buddhas, Daos, Zei, și oameni, și acei Buddhas pot, de asemenea, să se transforme și să vină în lumea noastră întrucât sunt Buddhas. Cât de mari se pot face? Cel mult, pot deveni atât de mari cât galaxia Căii Lactee. Când se fac mici, pur și simplu dispar din vedere. Fiindcă sunt Buddhas ale acelor lumi microscopice, ei sunt total diferiți de Buddhas ai corpurilor noastre cosmice. Dar ei au aceleași înfățișări, iar cerințele pentru cultivare sunt și ele aceleași. Sunt la fel de măreți. Sunt și ei subiectul Legii Zhen-Shan-Ren care se manifestă de sus până jos la fel.
Acest cosmos este incredibil de minunat. Iar în lumi mult, mult, mult mai mici ca acestea există mai multe corpuri cosmice în care există Buddhas, Daos, Zei, oameni și materie [care sunt] mai mici. Dar ființele nu există numai într-un singur grăunte de nisip; mai degrabă ele sunt răspândite prin toată materia, particule de diferite mărimi – înăuntru sau la exterior – și învelișurile tuturor particulelor din cosmos. Tocmai am discutat despre lucrurile referitoare la nivelurile microscopice. Când acest imens corp cosmic ajunge la un anumit punct, merge dincolo de domeniul acestui corp cosmic al nostru. Domeniul acestui corp cosmic nu poate fi cuprins de termenul "univers, " fiindcă este total diferit de acel concept. Când cosmosul ajunge la o anumită limită, dintr-o dată atinge o goliciune unde nu mai există nimic. Mergând mai departe, se poate constata existența unui corp cosmic mai mare, care este total diferit față de acest corp cosmic al nostru. Corpul cosmic despre care vorbesc, merge complet dincolo de conceptul acestui univers. Astfel că Buddhas, Daos și Zeii în acel mare corp cosmic sunt extrem de uriași. Ei ne văd tot așa cum vedem noi Buddhas, Daos, Zei, oameni și lucruri într-o lume microscopică sau într-un corp cosmic microscopic. Așadar, ei aparțin unui alt sistem, care este incredibil de uriaș. Nu mai menționez cum ne văd ei pe noi, oamenii, ei privesc acest corp cosmic al nostru în modul în care privim noi relicvele dezgropate. Îl consideră straniu, minunat, foarte bun, și interesant. Gândesc de asemenea că aceste ființe sunt nesfârșit de minunate. Acest micuț corp cosmic este, de asemena, plin de viață – ei îl văd și în acest fel. Dar ei nu au conceptele din cadrul domeniului acestui corp cosmic care sunt menținute de ființe ca noi – deloc. În ochii lor ești un microorganism și nu ai nimic de a face cu ei. De aceea, mulți dintre cultivatorii noștri percep în același mod când văd scene în roci, nisip, sau chiar particule microscopice mai mici.
Când al Treilea Ochi[31] (tianmu) al unora dintre studenții noștri se deschide, ei văd munți și râuri în al Treilea Ochi al lor, și că ei aleargă spre afară – aleargă spre exterior cu mare viteză. Ei trec alergând peste mulți, mulți munți și râuri, și chiar multe, multe orașe – ei continuă să alerge spre afară dinăuntrul celui de al Treilea Ochi. Scenele pe care le vedeți – pot să vă spun – nu vin din exterior: Sunt cu adevărat forme de existență în lumea compusă de celulele dinăuntrul capului vostru și multele particule microscopice. Spun adesea, că dacă puteți vedea, ați putea găsi multe orașe într-un singur fir de păr, și trenuri și mașini ar putea alerga înăuntrul lor. Asta sună chiar de neconceput. Această lume este chiar atât de extrem de imensă și complexă, și este total diferită de înțelegerea științei noastre moderne. Spun adesea că știința actuală s-a dezvoltat pe o înțelegere incorectă și o bază greșită încă de la instituirea ei. Așa că este limitată numai la acel singur cadru. Cât despre adevărata știință, din ceea ce am aflat cu adevărat despre univers, viață și materie, știința actuală nu poate fi considerată o știință, deoarece minunăția universului nu poate fi niciodată descoperită urmând calea acestei științe. Oamenii cred că numai oamenii sunt singurele ființe din univers – sunt chiar demni de milă, jalnici într-o asemenea măsură. Extratereștrii au vizitat, de fapt, pământul nostru iar vizitele lor au fost chiar captate în fotografii, totuși oamenii încă nu cred în existența lor. Asta pentru că oamenii au fost limitați de această știință. Acei oameni conduși de emoții nu fac cercetare și nu sunt rezonabili. Ei vor doar să creadă lucruri care au fost deja acceptate, ei desconsideră dacă ceva este cu adevărat corect, și vor să creadă doar lucrurile pe care le-au aflat din cărți. Aceasta este forma dimensiunilor despre care am discutat. Dat fiind că limbajul uman este foarte limitat mi-a fost greu să explic. Mă întreb, ați înțeles cu toții? (Aplauze)
Buddhas, Daos și Zeii pe care îi știm noi, oamenii, și toată materia pe care o vedem, există în dimensiuni care conțin nenumărate universuri – miriade de universuri – care nu pot fi numărate nici cu unitatea zhao. Acest domeniu cosmic este atât de imens. Acesta este un sistem independent. Apoi dincolo de acest domeniu există un corp cosmic mai mare, care este un alt sistem independent. Apoi dincolo de acel sistem există sisteme mai mari, chiar mai mari și chiar și mai mari, și mai mari – atât de imens este cosmosul. Iar în lumea microscopică este extrem, extrem, extrem de microscopic. Unde trăim noi, oamenii, este chiar pe la poziția centrală – fie că este văzut din perspectiva macroscopică fie din cea microscopică, lumea umană este aproape în mijloc. Totuși, diferite particule formează dimensiuni diferite. În plus, mai există și lumi de suprafață compuse din diferite particule speciale. Știți, când eram în China, unii studenți au întrebat de ce atunci când Spiritul Primordial (yuanshen) al unor discipoli le părăsea corpul și călătorea în spațiul acestei dimensiuni materiale a noastre, ei nu au văzut paradisuri ale Buddhas sau ale Zeilor. Tot ceea ce au văzut erau scene reale ale acestei dimensiuni materiale a noastre. De ce nu au văzut Zei? Deoarece ei au intrat în acest gen de dimensiune piele-înveliș, care este o dimensiune unde trăiesc oamenii; este în forma unei dimensiuni materiale ca a noastră – asta este situația pe care au văzut-o. Aceasta este forma de existență a tipului de dimensiune despre care am vorbit.
Avem și niște studenți care m-au întrebat: "Cum a apărut viața umană?" Fiindcă am menționat anterior originea materiei, voi vorbi și despre această chestiune. Nu gândiți că vorbesc despre știință – Buddha Fa cuprinde totul. Am vorbit anterior despre originea materiei. Care este originea? Nu v-am spus care este originea materiei. Deși nu pot să vă spun despre originea tuturor diferitelor corpuri cosmice, tocmai am spus despre cât sunt de imense, pot, totuși, să vă spun care este originea materiei și ființelor care există în diferite tărâmuri în cadrul acestui corp cosmic al nostru. De fapt, originea materiei este apa. Apa care este originea cosmosului nu este apa de zi cu zi a oamenilor de pe Pământ. De ce spun că apa este originea materiei? Atunci când materia cea mai microscopică a diferitelor niveluri atinge un anumit punct, acolo nu mai există materie. Odată ce nu mai există materie, particulele de materie încetează să existe. Privind mai departe, se constată o situație: Se găsește ceva fără particule materiale și care este netulburată – de obicei o numesc apă nemișcată. Mai este numită origine – apă fără viață. Dacă arunci ceva în ea nu vor fi valuri. Nici vibrațiile sunetelor nu vor provoca valuri - este complet lipsită de mișcare. Totuși, cea mai fundamentală compoziție a materiei vine din acest tip de apă.
Cum funcționează această compoziție? Există Fa în acest cosmos. Această Fa este Zhen-Shan-Ren despre care am vorbit. Această natură a cosmosului combină acea apă în cele mai elementare, cele mai microscopice, și cele mai primare particule unitare de materie, care pot fi numite și cele mai primordiale particule. Totuși, fiecare este unitară; nu este nimic, întocmai ca o bulă de apă. Apoi două particule primordiale sunt combinate pentru a forma o particulă primordială mai mare. Iar apoi, cele două grupuri de particule două-în-una sunt combinate pentru a forma o particulă și mai mare. Aceste combinații continuă până când particulele de la diferite niveluri formează diversele forme exterioare, ființe, materie, aer, și lumină, apă, și timp care sunt necesare pentru existență, și așa mai departe. Particulele pot avea diferite moduri de combinare, ceea ce numim azi secvențe de ordonare.
Secvențele de ordonare a particulelor sunt diferite, ceea ce determină diferențe în materia de suprafață a acelui tărâm. Combinând continuu în particule mai mari și mai mari în acest mod, din microcosmos în macrocosmos, ele se combină în cele din urmă în ceea ce noi, oamenii, cunoaștem azi ca neutroni, quarci, electroni, protoni, nuclei atomici, atomi, și molecule, combinându-se în materia de suprafață pe care o știm, până la corpuri cosmice chiar mai mari. La punctul când această materie de suprafață este compusă, fiindcă secvențele de ordonare sunt diverse, diferențele în materia de suprafață sunt foarte mari. Dar noi știm cu toții că lemnul este compus din molecule, fierul este compus din molecule, și plasticul este, de asemenea, compus din molecule. Chiar și apa din dimensiunea noastră este formată din apă microscopică combinându-se în particule mai mari, iar aceste particule mai mari, la rândul lor, formând molecule de apă. Așa că spunem că, întrucât materia de suprafață este formată din ceea ce e mai microscopic, vă pot spune, întregul cosmos pe care suntem capabili să îl înțelegem este compus din apă – și această apă este de densitate extrem de înaltă și este total nemișcată. Din aceasta este compus.
Poate că ați auzit de miturile antice despre unii Daoiști care puteau extrage apă din pietre. Vă pot spune că, deși asta pare inexplicabil cu conceptele din gândirea noastră umană modernă sau cu știința modernă – ei cred că povestești un mit sau vreo poveste incredibilă – vă voi spune că este cât se poate de adevărat, pentru că toată materia este compusă din apă. Apa poate fi extrasă chiar și din oțel sau fier, iar acestea pot chiar să fie dizolvate în apă. Indiferent cât de solidă e materia, particulele ei fundamentale sunt compuse din apă. Dacă cineva înțelege puterile divine ale Buddha Fa din această perspectivă, cred că nu va fi dificil de înțeles. Are acea mare putere – O poate reîntoarce la materia primordială. Forma despre care tocmai am vorbit este ierarhică – în diferite niveluri majore există diferite tipuri de apă ca aceasta.
Noi am mai găsit o altă situație. Cum tocmai am spus, această apă a noastră vine din acea apă foarte microscopică ce formează particule de straturi mai mari, în cele din urmă formând molecule de apă și apa din lumea noastră. Atunci, nu ar putea apa care este originea diferitelor niveluri să formeze straturi de particule mai mari decât acelea din lumea materială umană? Și apoi să continue să formeze apă la acel nivel? De fapt, cum tocmai am spus, nu vă pot spune ce este acest cosmos în esență. Dar vă pot spune că la niveluri diferite există diferite origini ale materiei – cu alte cuvinte, ape diferite ca origini ale materiei. Cu cât este nivelul mai înalt, cu atât este mai înaltă densitatea apei care poate forma diferite particule, diferite ape și diferite ființe în diferite dimensiuni. După cum știți, corpul uman, oțelul, fierul și totul sunt ființe și lucruri în această dimensiune a noastră. Cu alte cuvinte, ființele pe care le înțelegem și cu care oamenii pot veni în contact, și ființele pe care oamenii le pot vedea cu ochii lor, de fapt vin, de asemenea, din apă. Numai că este apa lumii umane, adică, această apă umană cea mai de la suprafață, compusă din acea apă originară nemișcată. Acea distanță este deja foarte mare. Iar ființele și substanțele pe care ochii noștri umani le pot vedea sunt și ele compuse din această apă. După cum știți, dacă strivești și tot strivești o bucată de legumă în mâini, nimic altceva decât apă nu va rămâne până la urmă. Același lucru e adevărat pentru fruct. Acum oamenii de știință afirmă că 70% din corpul uman este apă. Dar ei nu știu că și oasele și părul sunt compuse din molecule de apă, numai că sunt făcute din particule compuse din apă mai microscopică. De fapt, ele toate sunt apă; numai că ele sunt compuse din particule mai microscopice. Totul în această dimensiune materială a noastră este făcut din apă.
Materia microscopică poate crea substanțe cu diferite înfățișări, datorită secvențelor de ordonare diferite ale particulelor. Dacă poți face magie… Desigur, în trecut mulți oameni făceau magie, transformând apa în gheață, sau un lucru în altceva. Pare de necrezut, dar nu este deloc de necrezut. Când ești capabil să schimbi secvențele de ordonare moleculară ale unui lucru, el va deveni altceva. Și atunci cum schimbi înfățișarea unui lucru? Desigur înfățișarea este chiar mai ușor de schimbat, iar odată ce acea înfățișare se schimbă devine altceva. Cu cât este mai înalt nivelul unui Buddha, al unui Dao sau al unui Zeu cu atât are o mai mare putere de acest gen. După cum știți, oamenii sunt foarte deficitari. Cât de deficitari? Dacă oamenii vor să realizeze ceva sau să facă ceva, ei trebuie să-și folosească mâinile și picioarele – ei trebuie să folosească munca fizică pentru a o face. Dar Buddhas nu au nevoie. Buddhas trebuie doar să gândească – numai gândul este suficient, fiindcă Buddhas au o mulțime de puteri divine, multe capacități supranormale, și mai au propriul lor gong puternic. Fiecare particulă microscopică a acelui gong are imaginea acelui Buddha, iar acele particule microscopice sunt făcute din mai multe particule și mai microscopice, toate purtând imaginea sa. Gândiți-vă la asta, gongul lor iese în momentul în care apare gândul lor. Pornind de la nivelul extrem de microscopic, schimbă structurile particulelor diferitelor niveluri. Iar timpul pe care îl folosesc este acela al dimensiunii celei mai rapide, așa că este făcut instantaneu. Buddhas fac lucruri foarte rapid, și nu sunt restricționați de această dimensiune și timpul nostru. Ei schimbă instantaneu un obiect, chiar de la fundamentul său, în altceva. Iată cum se manifestă puterea divină a Buddha Fa. De ce se schimbă un obiect în momentul în care Buddha gândește? Când un Buddha gândește, atât nenumăratele particule cât și înțelepciunea nemăsurată a gong-ului său fac simultan schimbări la fiecare nivel, gong-ul în ansamblu face, de asemenea, schimbări pentru tot ce vrea să facă, iar granulele mai mari ale gong-ului său schimbă și ele suprafața obiectului. De la particulele cele mai fundamentale ale obiectului până la particulele de la suprafața sa, gong-ul său îl schimbă simultan de la microscopic către suprafață. Atunci el face ca acel lucru să se întâmple în doar o clipă – o face instantaneu. Nimicul se transformă în ceva, iar el e capabil să combine moleculele și particulele din aer într-un obiect pe care îl puteți vedea – aceasta este a transforma nimicul în ceva. De ce este puterea divină a Buddha Fa atât de măreață? Știința speciei umane și tehnologia nu ar putea să atingă niciodată acest punct.
Puterea Buddha Fa nu poate fi obținută de specia umană prin mijloace științifice și tehnologice, deoarece este imposibil pentru oameni să își ridice moralitatea în pas cu avansul științei și tehnologiei – este imposibil. În plus, în dezvoltarea acestei științe și tehnologii, oamenii au întotdeauna atașamente foarte puternice de a realiza ceva, ceea ce încalcă principiile Fa ale cosmosului. Așa că este imposibil pentru xinxing-ul lor să ajungă atât de înalt. Mai mult, oamenii au diverse emoții și dorințe, și tot felul de atașamente: nevoia competiției, gelozia, exaltarea, lăcomia, etc. Dacă știința și tehnologia ar putea cu adevărat să devină atât de avansate, ar izbucni războaie ale stelelor în univers – ar putea cu adevărat să fie războaie cosmice. Dar Buddhas, Daos și Zeii nu o vor permite – ei categoric nu pot permite oamenilor să aducă dezordine în cosmos, așa că Zeii restricționează specia umană. Științei și tehnologiei speciei umane nu li se permite să atingă un nivel atât de înalt fără o îmbunătățire în moralitate – este absolut imposibil.
Spun adesea că specia umană a trecut prin diferite perioade istorice înainte de a ajunge în ziua de azi. Cu alte cuvinte, de multe, multe ori specia umană a fost eliminată după ce s-a confruntat cu catastrofe la diferite momente în istorie. Și apoi o nouă specie umană apărea. Am ajuns până azi după diferite astfel de cicluri. De ce? Cercurile de cultivare au constatat următoarea situație: De fiecare dată când specia umană era într-un stadiu periculos sau era eliminată de istorie, erau vremuri când moralitatea speciei umane era extrem de degenerată. Unii oameni vorbesc despre cât de măreață era cultura Greciei, dar unde s-au dus acei oameni? Astăzi, din cultura greacă, se poate afla ceva: Elementele culturii grecești care au fost lăsate sunt cu siguranță din perioada finală a dezvoltării civilizației grecești, și am descoperit că exista homosexualitate în ea, precum și promiscuitate sexuală, și în plus, viața era cu adevărat extravagantă și risipitoare, coruptă și teribil de degenerată; putem vedea că specia umană se deteriorase deja teribil. De ce a dispărut? Pentru că moralitatea nu mai era destul de bună. Oamenii nu pot fi numiți oameni doar pentru că au aparență umană. De ce nu sunt fantomele numite oameni? La urma urmei, ele au doar cu un strat de particule mai puțin decât voi. Și de ce nu pot fi maimuțele și gorilele numite oameni? Pentru că oamenii nu au numai membre și trunchi uman, ci au și un standard moral și valori morale. Dacă oamenii își pierd valorile morale, standardele morale, și codul de comportament, ei nu mai sunt oameni. Așa că societatea umană de azi… sincer, pot să vă spun că Zeii nu-i mai consideră oameni pe oameni. Gândiți-vă la asta: Nu sunt oamenii într-o stare periculoasă? Guvernul vostru permite ceva, țara voastră o permite, națiunea o permite, și chiar voi o aprobați în gândirea voastră, dar nu este neapărat bun. De aceea, dacă te uiți la societatea de azi, poți vedea că folosirea drogurilor, traficul de droguri, producerea drogurilor, schimbările de sex, homosexualitatea, libertatea sexuală, crima organizată, etc., apar într-un flux nesfârșit. Egoismul și dorințele au făcut oamenii să se dușmănească și să nu mai aibă gânduri drepte. Tot felul de fenomene ale unei societăți umane degenerate abundă. Așa numita artă modernă, așa numitul rock and roll, natura-demonică care izbucnește pe terenul de fotbal, și astfel de lucruri sunt în toate meseriile și profesiile. Aceste lucruri pătrund în fiecare aspect al societății. Deteriorarea minții umane a inversat valorile oamenilor: Ei consideră că binele e rău și că răul este bun – valorile oamenilor au fost inversate. Obținerea banilor cu forța, renumele, interesul propriu, promovarea filozofiei luptei [între oameni], glorificarea liderilor crimei organizate... Ați spune că aceștia mai sunt încă oameni?
Văd modul în care elevii de liceu din zilele noastre își poartă pantalonii, căzuți în vine, cu o grămadă de lucruri atârnând ca intestinele în jos pe picioare până la tălpi, și cu o parte din curele atârnate. Capetele lor sunt rase pe ambele părți, lăsând vârful precum creasta unui acoperiș. Încă alții își lasă numai o șuviță de păr în mijloc, precum monștrii, și ei cred că arată bine. Dar arată ei bine cu adevărat? Dacă evaluați cu atenție, veți descoperi că ei nu au niciun concept despre ce este estetic. Femeile se îmbracă în negru, poartă coafuri ca demonii, și au fețele împietrite ca fantomele din lumea subpământeană. Asta este deoarece valorile oamenilor s-au inversat. Cu demonii stârnind dezordine, specia umană consideră frumoase lucrurile întunecate și lugubre.
După cum am spus ieri, cu cât sunt mai urâte jucăriile care arată ca monștrii, ca demonii și ca fantomele, cu atât se vând mai repede, și nimeni nu cumpără păpuși drăguțe. Valorile oamenilor s-au schimbat complet. Gândiți-vă la asta cu toții: Nu este înspăimântător? Dezvoltarea speciei umane este cu adevărat ciclică. Nu există decât o cale de a preveni ca astfel de lucruri să se întâmple: Mențineți moralitatea umană. După cum ați văzut, în zilele acestea, problemele sociale răsar una după alta și nici un guvern nu este capabil să le rezolve. Problemele etnice, problemele dintre țări, conflictele între naționalități, conflictele din cadrul naționalităților, numeroase cauze ale crimelor în societate... toate guvernele le consideră o durere de cap și nimeni nu le poate rezolva. De ce nu le pot rezolva? Deoarece toate metodele lor caută să rezolve numai fenomenele din cadrul fenomenelor. Dar când un fenomen este restricționat, apare un fenomen mai rău. Apoi când îl restricționezi pe acela, un fenomen chiar mai rău apare. Legile pe care le-a făcut specia umană constituie de fapt restricționarea mecanică a oamenilor și sigilarea lor, incluzându-i pe legiuitorii înșiși. Oamenii se sigilează pe ei înșiși neîncetat. Ei tot sigilează până când rămân fără nicio cale în final. Când prea multe legi sunt făcute, oamenii sunt controlați ca animalele și nu au nicio cale de ieșire; atunci nimeni nu mai poate veni cu nicio soluție.
Dar pot să vă spun că rădăcina cauzei tuturor bolilor speciei umane este de fapt degenerarea moralității umane. Fără a începe de acolo, niciuna din problemele speciei umane nu poate fi rezolvată. Pornind de acolo, toate problemele speciei umane pot fi rezolvate. Nu este asta adevărat? Gândiți-vă la asta, cu toții: Dacă fiecare individ, profund în interior, își cere să fie o persoană bună, este capabil să exercite stăpânire de sine, și îi ia în considerație pe ceilalți în tot ceea ce face, fără să îi rănească pe ceilalți, iar în schimb se gândește dacă ceilalți pot suporta, imaginați-vă cum ar fi atunci societatea. Ar fi nevoie de legi? Ar fi nevoie de poliție? Toată lumea s-ar stăpâni și s-ar disciplina pe sine. Dar nici propaganda politică și stăpânirea prin forță nu pot face moralitatea să se întoarcă – ele obțin doar contrariul. Lumea s-a dezvoltat până în această zi, când toată lumea consideră sistemul juridic ca fiind bun. De fapt, este ultima resursă când nu mai este nicio cale de ieșire. Specia umană s-a dezvoltat timp de câteva mii de ani. Nu au existat niciodată atât de multe legi în trecut, exista numai simpla "Legea Regelui", iar virtutea (de) era criteriul pentru a judeca binele și răul. Totuși, moralitatea anticilor era mult mai înaltă decât cea de azi. Oamenii de azi cred că în trecut oamenii nu erau buni. De fapt, asta este deoarece îi priviți pe antici cu noțiunile degenerate ale oamenilor moderni. Oamenii din trecut nu erau mai puțin inteligenți decât cei de azi. Partea creierului uman care poate fi folosită nu s-a extins; doar că oamenii de azi se consideră pe ei înșiși atât de grozavi și se consideră atât de deștepți.
Dezvoltarea societății a fost, de asemenea, aranjată de Zei. Ei vă permit să aveți mașinării moderne, echipament modern, și comodități moderne când vă dezvoltați până la acest stadiu. Nu s-au gândit anticii să facă astea? Numai că Zeii nu au aranjat să se întâmple asta la acel stadiu. Oamenii moderni nu sunt mai inteligenți decât anticii. Totuși, adesea, cu cât sunt mai dezvoltate lucrurile materiale, cu atât sunt mai prinși oamenii în această realitate materială. Ei cred că astea sunt realizări remarcabile, că anticii nu le puteau face și că noi oamenii suntem aproape ca și nemuritorii – te-ai urcat în avion ieri în Europa și iată-te aici în America – întocmai ca nemuritorii. Am să vă spun că toate acestea există de mult în vastul cosmos – există de multă vreme în alte lumi. Oamenii au devenit răi și au căzut aici unde există specia umană – pe acest pământ. Toate mințile umane au conștiință de dinainte de naștere – doar că ei nu își dau seama. Acea "prin mijloace științifice și tehnologice", acea "cât de avansate sunt știința și tehnologia noastră", acele "avioane și mașini care au fost dezvoltate", acele "lucruri moderne"… De fapt, am să vă spun că totul este deoarece acele lucruri ale trecutului au fost înmagazinate în conștiința voastră, și că, în această grămadă de gunoi, voi ați făcut lucruri din gunoi – din materialul grosier de la suprafața cea mai exterioară. Iar oamenii cred că acestea sunt foarte bune. Desigur, specia umană a căzut în acest fel. Fiindcă au devenit răi, au căzut la acest stadiu și trebuie să îndure greutăți. Așa că dezvoltarea speciei umane nu poate decurge oricum vor oamenii, iar oamenilor nu li se permite să facă orice vor și nu li se permite să facă orice îi face să se simtă confortabil – asta este absolut inacceptabil. De aceea oamenii sunt într-o situație dificilă. În timp ce această persoană vă vorbește despre catastrofe și acea persoană vă vorbește despre catastrofe, eu nu vorbesc niciodată de acele lucruri, și nu are niciun rost. Eu nu discut dacă ele există. Chiar dacă ele există, ele nu au nimic de a face cu practicanții noștri sau cu oamenii buni. Dar noi am văzut într-adevăr că oamenii au ajuns în stadiul actual, când ei nu sunt capabili să își rezolve problemele și dau de necaz – ceea ce cauzează ca specia umană să nu aibă nicio cale de ieșire – ceea ce este într-adevăr cauzat de degenerarea morală a speciei umane. Fiindcă am vorbit despre formarea ființelor și despre dimensiuni, noi am discutat și despre specia umană, la rândul ei. Materia poate forma oameni, deoarece, când particulele se combină în diferite substanțe, ele se combină în diferitele substanțe de la suprafața oamenilor. Când secvența de ordonare a moleculelor este aceea a particulelor oaselor, substanța de la suprafață este osul. Când secvența lor de ordonare este aceea a moleculelor de carne, ele sunt carne. Ele sunt oricare secvență de ordonare pe care și-o asumă. Iar aceasta constituie ființa ta – este simplu când este dezvăluit.
Tocmai am vorbit despre un alt subiect. Mulți, mulți oameni spun că zeii au creat oamenii. Unii au vorbit despre cum oamenii au fost creați din lut. Noi nu vom vorbi în mod special despre cum au fost creați oamenii – de fapt, există tot felul de căi. Un singur gând al unui Zeu mai mare vă poate crea. Totul este viu. După crearea aparenței exterioare, sunt create organele interne. Oamenii consideră corpul uman ca fiind extrem de complex, dar pentru Zeii cu mare înțelepciune și mare iluminare, este o chestiune neînsemnată. Cu manifestarea unui singur gând, un Buddha poate să îți creeze organele interne cu materie de la nivel extrem de microscopic, poate să le facă instantaneu. Oricând ceva este format, se infuzează și o viață în ea. Desigur, oamenii au și Spirit Primordial Asistent (fu yuanshen); multe, multe vieți vin împreună pentru a forma o ființă umană. Asta este ceea ce se întâmplă.
În trecut, oamenilor din cercurile științifice le plăcea să se chinuie desfăcând firul în patru, pe tema cine a apărut mai întâi, găina sau oul. Aș spune că nici găina, nici oul. E pur și simplu că materia microscopică alcătuiește materie macroscopică, particulele mici alcătuiesc unele mai mari, iar lucrurile care nici măcar nu pot fi numite materie, alcătuiesc materie. Deși, ca volum, particulele care compun corpurile ființelor mai mari sunt diferite de acelea ale noastre, și de aceea, mărimile formelor exterioare sunt diferite, secvențele de aranjare a particulelor de la suprafața materiei care constituie existența ființelor – indiferent cât de mari sau mici sunt ele – sunt aceleași. De exemplu, dacă fiecare particulă a corpului omenesc dintr-un strat mai mare este compusă din stratul particulelor care sunt planete, carnea sa are același aranjament ca aranjamentul molecular al corpului nostru uman. Cu alte cuvinte, secvența de aranjare a planetelor este aceeași ca secvența de aranjare a moleculelor noastre care alcătuiesc carnea. Așadar oamenii unui strat mai mic - sau chiar mai mic – sunt formați în același fel. Asta este tot ceea ce voi spune despre asta.
Până în această zi, structura cosmosului a fost explicată pe larg. Desigur, detaliile nu pot fi spuse. Unii oameni m-au întrebat, "Învățătorule, [32] vrem să știm cum trăiesc Buddhas." Am răspuns, "Atunci cultivă tu însuți într-un Buddha." Asta deoarece oamenii nu au voie să știe cum trăiesc Buddhas. Oamenii categoric nu au conceptul. Dacă v-aș spune, i-ați trata cu entuziasm uman și gânduri și logică umane, ceea ce ar fi același lucru cu a-i insulta și a nu arăta respect față de ei. Așa că nu putem să vă spunem mai precis. Vă pot spune numai în termeni generali cu limbajul uman limitat. De fapt, nici nu putea fi mai potrivit pentru noi să alegem chineza ca limbă de predare în această zi, deoarece chineza este cea mai expresivă și are înțelesurile cele mai profunde dintre toate limbile lumii. Nimic nu ar fi putut fi exprimat dacă ar fi fost folosită engleza sau orice altă limbă. Am folosit un dialect local pentru a o explica. Întrucât chineza modernă standardizată este de asemenea incapabilă să explice lucrurile cu claritate, poate că ați auzit în cuvintele mele expresii locale, care pot descrie lucrurile exact, și că am ales cuvintele într-un mod neconvențional; noul stil de bagu[33] nu conține înțelesuri interioare mai profunde. Dacă nu ar fi fost făcut astfel, nu ar fi existat nicio cale de a exprima lucrurile.
Voi vorbi despre un alt subiect despre care toată lumea este foarte preocupată. Unii oameni au spus, "Învățătorule, am practicat dar nu pot să văd nimic." Hai să discutăm această chestiune, de ce oamenii sunt sau nu sunt capabili să vadă. De fapt, deja am explicat asta atunci când am vorbit despre Al Treilea Ochi. Cerințele pentru oameni sunt înalte, iar principiile se înalță continuu. Dacă explic mai mult, va depăși acea înțelegere. Dar voi încerca să o conectez cu ceea ce am spus ultima oară. Vă voi explica asta mai în detaliu.
Cei mai mulți dintre voi din auditoriu au calitate înnăscută cu adevărat bună. De fapt, de la momentul când ați început practica de cultivare până astăzi, chiar dacă a trecut doar puțin timp, ar fi trebuit să fiți capabili să vedeți unele lucruri. Deoarece în cartea Zhuan Falun noi am accentuat cerința strictă de a înlătura atașamentele umane, mulți oameni nu îndrăznesc să vadă. Mulți oameni au văzut ceva neclar, dar nu îndrăznesc să creadă. Faptul că nu puteți vedea este cauzat de câteva motive. Primul este acela că unii oameni gândesc: "Dacă văd ceva trebuie să fie la fel de clar cum văd în această lume materială. Numai atunci se ia în considerare." Acesta este un obstacol cu adevărat puternic. Ei înțeleg mereu acest subiect cu o gândire și cu noțiuni umane. Nu este în felul acesta. Când puteți vedea cu adevărat atât de clar, veți fi obținut Iluminarea – veți fi sută la sută iluminați. Și atunci îi veți vedea pe Zei mai clar decât îi vedeți pe oameni. Veți fi capabili să vedeți mai clar fiindcă în acele lumi percepția stereoscopică este mai puternică decât într-a noastră, aerul este mai clar decât al nostru, iar materia este mai reală decât a noastră. [Unii dintre noi nu pot vedea] exact din cauză că avem această noțiune, că numai atunci când vezi clar, vezi cu adevărat – dar nu este în acest fel. De-a lungul cultivării voastre, când vedeți lucruri, nu vi se permite să le vedeți atât de clar, așa că puteți vedea numai neclar. Mai este, de asemenea, un număr mic de oameni care pot vedea relativ clar, dar ceea ce văd ei este numai o porțiune – câmpul lor de vizualizare este îngust. Ei pot vedea clar numai o porțiune. Dacă este larg câmpul de vizualizare al unei persoane, lucrurile pe care le vede vor fi cu siguranță relativ neclare – nu poate vedea atât de clar – sau poate să vadă numai puține dimensiuni foarte joase. De aceea nu ar trebui să ne împiedicăm cu așa-numitele valori materiale realiste. Acesta este un motiv. Dar există excepții. Oamenii care pot vedea de la naștere foarte clar sunt puțini, așa că nu voi vorbi despre asta.
Un alt motiv este acela că mulți dintre voi nu sunteți în situația de a nu putea vedea – puteți vedea – dar gândiți mereu că este o iluzie și credeți mereu că este imaginat. Acesta este uneori cazul în faza inițială. Deoarece am menționat în mod special în Zhuan Falun și v-am spus că nu ar trebui să folosiți intenția mentală – fiindcă ceea ce vedeți se va schimba cu gândurile voastre, cu gândirea voastră – unii dintre noi nu pot echilibra bine această relație. Pe lângă factorii creați de atașamentele și exaltarea voastră, mai există un obstacol. Ce obstacol? Anume, ce gândește mintea voastră și imaginea obiectului pe care îl vedeți sunt reflectate în aceeași zonă din creierul vostru – efectul este produs în aceeași parte a creierului. Imaginile lucrurilor pe care le văd oamenii nu sunt înregistrate în ochii lor, ci sunt transmise prin nervul optic și apoi sunt văzute în zona glandei pineale a creierului. Totuși, când o imagine apare în mintea voastră atunci când vă gândiți la lucruri, efectul este, de asemenea, produs în acea zonă. Așa că asta crează o impresie falsă: Când vedeți cu adevărat ceva – în primul rând fiindcă este neclar – credeți că este imaginația voastră. De fapt, nu este imaginația voastră – ați văzut-o cu adevărat.
În trecut, multe căi de cultivare minore, cereau în mod special discipolilor lor să vizualizeze când îi instruiau. Dacă nu puteai vedea, încercai să vizualizezi; În cele din urmă, vizualizai mai mult și devenea mai real, vizualizai și mai mult, și devenea și mai real – îi instruia în felul acesta. Este dificil să atingi Dreapta Realizare urmând o cale de cultivare minoră, exact pentru că au omisiuni – această [vizualizare] este ea însăși un atașament. Ți se cere să vezi ceva, dar nu poți vedea; vizualizezi, încerci din răsputeri să vezi cu atenție, și vizualizezi mai mult cu ochii închiși; cu cât te gândești mai mult, cu atât devine mai real; și treptat apare că vizualizarea ta o face reală. Îi antrena astfel în căile de cultivare minore. Fiindcă acelea erau căi de cultivare minore, nu și-au dat seama că acela este un atașament. La urma urmei, nu vorbeau despre Desăvârșire.
Noi considerăm că aceste chestiuni sunt foarte serioase. Orice atașament va afecta atingerea Desăvârșirii de către voi. Vă spun ca să fiți clari cu privire la această chestiune. Probabil că ați luat ceea ce ați văzut drept imaginație, dar nu puteți practica astfel. De exemplu, dacă cineva a văzut Falun[34] neclar dar a gândit că este imaginația sa, dacă l-ați văzut mișcându-se sau învârtindu-se, vă pot spune că l-ați văzut. Puteți încerca urmând ceea ce v-am spus, și vedeți ce se întâmplă. Vorbesc doar despre acei discipoli care pot deja să vadă, dar care au crezut că era imaginat. Pentru cei dintre voi care nu au această experiență, nu insistați să vizualizați – ar fi un atașament. V-am spus asta acum numai ca să vă înlătur barierele mentale. Fiți siguri că nu deveniți atașați – asigurați-vă că nu vă atașați de asta.
[28] Tang Monk — călugărul Xuan Zhuang din Dinastia Tang (618 A.D. – 907 A.D.).
[29] Zhen-Shan-Ren (jhun-shahn-ren) — Zhen (adevăr, adevărat); Shan (benevolență, gentilețe, bunătate, compasiune); Ren (îngăduință, toleranță, anduranță, stăpânire de sine).
[30] Zhuan Falun (jwahn fah-luhn) — "Învârtind Roata Legii"; textul principal al Falun Dafa.
[31] Al Treilea Ochi — câteodată tradus ca "Ochiul celest, " acest termen este folosit flexibil și se poate referi la sistemul celui de Al Treilea Ochi sau al unei anumite componente a acelui sistem.
[32] Teacher — (sau "Master") un titlu de respect în adresare folosit în China. Scris cu literă mare, se referă la Învățătorul Li.
[33] bagu (bah-goo) — un anumit stil de scris, restricționat.
[34] Falun (fah-luhn) — "Roata Legii"
[Nota traducătorului: Articolul se poate citi și în limba engleză la adresa: //en.falundafa.org/eng/lectures/1997L.html#_Toc511984050. Data ultimei actualizări a traducerii este de 2014-10-11]