Pe întregul parcurs al prelegerilor mele despre Lege6 și al sesiunilor de predare a exercițiilor practice,
sunt responsabil atât față de societate,
cât și față de practicanții mei,
astfel încât obținem rezultate bune și avem un efect bun asupra întregii societăți.
Acum câțiva ani apăruseră mulți maeștri de qigong7 cu scopul de a preda qigong,
dar vorbeau numai despre lucruri care aparțineau de nivelul vindecării bolilor și păstrării condiției fizice.
Bineînțeles,
nu spun că practicile lor de qigong nu erau bune,
ci doar că n-au dezvăluit nimic de nivel mai înalt.
Cunosc bine situația qigong-ului din întreaga țară.
În prezent sunt singurul care predă cu adevărat gong-ul în dimensiuni înalte,
atât în țară cât și în străinătate.
De ce nu este altcineva care s-o poată face?
Pentru că a face asta presupune rezolvarea multor probleme mari și controversate,
care implică originea îndepărtată a qigong-ului și care sunt de scară largă.
Mai mult,
predarea gong-ului la un nivel înalt nu poate fi făcută de o persoană obișnuită,
deoarece implică tratarea lucrurilor provenite din multe sisteme de qigong.
În particular,
avem o serie de practicanți care și-au adus corpul în dezordine practicând un sistem de qigong azi,
altul mâine,
devenind astfel incapabili de a mai ascede în cultivare.
Spre deosebire de cei care urcă în cultivare urmând o singură cale principală de cultivare,
ei o apucă pe cele lăturalnice.
În timp ce o practică pe aceasta,
cealaltă vine și interferează,
dacă o practică pe cealaltă,
interferează aceasta.
Cum toate se amestecă,
au devenit incapabili de a mai continua în cultivare.
Vom îndrepta toate aceste lucruri,
păstrând lucrurile bune și eliminându-le pe cele rele,
permițându-vă să practicați cultivare în viitor.
Însă am să o fac numai pentru cei care au venit să învețe Marea Lege8 cu adevărat și din toată inima;
n-am s-o fac pentru cei care sunt atașați de diverse dorințe,
pentru cei care au venit să caute capacități supranormale,
să-și vindece bolile,
să asculte niște teorii,
sau cei care au scopuri rele.
După cum v-am spus,
sunt singurul care face asta.
Nu vor fi multe ocazii,
pentru că nu pot preda mereu lecții în acest fel.
Cred că cei care pot lua parte personal la lecțiile mele sunt într-adevăr...
Veți înțelege despre ce vorbesc mai târziu,
când veți realiza că această perioadă este extraordinar de prețioasă.
Bineînțeles,
credem în relația predestinată.
Ce ne-a adus pe toți aici împreună este tocmai această relație predestinată.
Haideți să ne gândim,
de ce predau eu gong către nivelurile înalte?
Ce înseamnă aceasta?
Nu oferim noi salvare oamenilor?
Salvarea oamenilor presupune cultivarea proprie într-un sens veritabil,
nu numai vindecarea bolilor și păstrarea condiției fizice.
Astfel,
cultivarea adevărată cere studenților mei un xinxing9 înalt.
Din moment ce toți cei care stați aici ați venit să învățați Marea Lege,
ar trebui să vă considerați practicanți adevărați și să vă abandonați atașamentele.
Nu veți câștiga nimic dacă veniți aici să învățați gong-ul și Legea în scopul urmăririi diverselor interese personale.
Să vă spun un adevăr:
întregul curs al cultivării este abandonarea neîncetată a atașamentelor.
În societatea umană,
omul rivalizează cu celălalt,
încearcă să-l înșele sau să-l păcălească pe celălalt și-l lovește pentru interese personale mărunte.
Toate aceste atașamente trebuiesc eliminate.
În special pentru cei care învață gong-ul aici astăzi,
ele trebuiesc eliminate chiar mai temeinic.
Nu voi vorbi aici despre vindecarea bolilor și nici nu voi vindeca boli.
Totuși,
un cultivator adevărat nu se poate cultiva fără un corp sănătos.
Așa că am să vă purific corpul,
dar numai pentru cei care au venit aici să învețe gong-ul și Legea cu adevărat.
Aici aș dori să accentuez că nu vă putem ajuta dacă nu puteți scăpa singuri de atașamentele voastre
și nu putem face nimic pentru voi dacă nu vă puteți abandona grija față de boli.
De ce?
Pentru că în univers există o astfel de Lege:
conform budismului,
totul în societatea umană este guvernat de o relație cauzală.
Nașterea,
bătrânețea,
bolile și moartea însoțesc o persoană obișnuită în felul în care o fac
pentru că greșelile pe care le-a făcut în viețile sale anterioare au indus datorii karmice,
care o fac să sufere de boli și încercări.
A suferi este pentru a-ți plăti datoriile karmice;
astfel că nimănui nu-i este permis s-o schimbe după bunul plac.
A o schimba înseamnă că datoria pe care o are nu va fi plătită și nimănui nu-i este permis să facă asta după bunul său plac,
fiind echivalent cu comiterea de fapte rele.
Unii oameni cred că fac bine atunci când tratează bolile sau le îmbunătățesc sănătatea altora.
După mine n-au tratat cu adevărat bolile,
ci doar le-au amânat sau le-au transformat,
în loc să le scoată afară din rădăcină,
cu adevărat.
Numai prin dizolvarea karmei cuiva îi poți elimina încercarea.
Dacă cineva atinge un astfel de nivel încât poate vindeca boli și dizolva într-adevăr karma,
trebuie să fie într-o dimensiune destul de înaltă.
Va fi văzut deja adevărul,
și anume că Legea societății umane nu poate fi încălcată după dorință.
În cursul cultivării,
practicanților li se permite să facă unele lucruri bune din compasiune,
de exemplu să ajute oamenii să-și vindece bolile și să-și păstreze sănătatea,
dar nu pot să vindece complet pacienți.
Dacă ai fi capabil să vindeci complet bolile unei persoane obișnuite,
un non-practicant ar pleca fără nici o boală.
Când ar ieși pe ușă,
ar rămâne o persoană obișnuită.
S-ar întrece mai departe pentru interes personal,
asemenea oamenilor obișnuiți.
De ce ar trebui el curățat de karma sa?
Este absolut nepermis.
De ce putem atunci face acest lucru pentru cultivatori?
Deoarece cultivatorul este cel mai prețios.
Vrea să se cultive și acest gând emanat de el este cel mai prețios.
În budism se vorbește despre natura de Buddha.
O dată ce această natură iese la iveală,
ființele iluminate îl pot ajuta.
Ce înseamnă aceasta?
În opinia mea,
din moment ce predau gong în dimensiunea înaltă,
implică principiile nivelurilor înalte și chestiuni de mare importanță.
Noi vedem că în acest univers,
crearea adevărată a vieții unei ființe umane nu se face în această lume umană,
ci în spațiul cosmic.
În univers există destul de multe substanțe creatoare de viață,
de o varietate destul de mare,
care prin interacțiune pot da naștere la viață.
Cu alte cuvinte,
viața reală vine din univers.
Chiar spațiul cosmic este bun și plin de compasiune,
având de fapt calitățile Zhen - Shan - Ren10,
cu care au fost născute ființele umane.
Totuși,
o dată ce au luat ființă tot mai multe vieți,
au apărut relații sociale între grupuri de oameni.
Unii dintre ei poate că au dezvoltat egoism și în acest fel treptat nivelul lor a coborât;
n-au mai putut sta unde erau și astfel au trebuit să cadă la un nivel mai coborât.
Totuși la acest nou nivel au devenit răi din nou și n-au mai putut sta nici acolo,
așa că au continuat să cadă până au atins nivelul ființelor umane.
Întreaga societate umană se află la același nivel.
Ființele vii care au căzut până în acest stadiu ar fi trebuit distruse,
din punctul de vedere al capacităților supranormale,
sau conform marilor iluminați.
Totuși,
marii iluminați le-au acordat din compasiune benevolentă încă o șansă și au creat un astfel de mediu și spațiu,
în care ființele vii sunt destul de diferite de cele din toate celelalte spații ale universului.
Ele nu pot vedea ființele vii din celelalte spații,
nici adevărul celorlalte spații și nici adevărul universului;
prin urmare sunt ca și pierdute în labirint.
Pentru a-și vindeca bolile,
a-și opri suferința și a scăpa de karma,
acești oameni trebuie să cultive pentru a se întoarce la origine și a merge înapoi către adevăr.
Acesta este punctul de vedere al tuturor școlilor de cultivare.
Adevăratul scop al existenței ca ființă umană este întoarcerea la origine,
mersul înapoi către adevăr.
Așa că o dată ce un om vrea să se cultive,
se spune că și-a dezvăluit natura de Buddha.
Acest gând este cel mai valoros,
pentru că vrea să se întoarcă la origine și să meargă înapoi către adevăr,
urcând deasupra nivelului oamenilor obișnuiți.
Poate ați auzit o zicală din budism:
când apare natura de Buddha,
scutură cele Zece Direcții ale universului.
Oricine vede va veni să dea o mână de ajutor necondiționat.
Iluminații salvează oamenii fără să pună nici o condiție,
fără să ceară nimic în schimb.
Pot ajuta oamenii necondiționat.
Astfel,
putem face multe lucruri pentru studenții noștri.
Dar nu vom ajuta o persoană obișnuită,
pentru că aceasta vrea numai să rămână o persoană obișnuită și să-și vindece bolile.
Unii pot gândi:
"voi începe cultivarea când voi scăpa de boli".
Nu se poate pune nici o condiție pentru cultivare.
Dacă vrea să cultive,
poate să înceapă s-o facă.
Totuși unii oameni au venit aici cu corpuri nesănătoase.
Unii poartă mesaje dezordonate în corp;
alții n-au practicat niciodată qigong;
mai mult,
alții practică de zeci de ani rătăcind încă la nivelul stării de qi,
fără să urce în cultivare.
Ce este de făcut deci?
Le vom purifica corpurile pentru a le permite să urce la un nivel înalt de cultivare.
În timpul cultivării,
la cel mai coborât nivel există un proces notabil de purificare a corpului în amănunțime și complet,
golind creierul de gânduri rele,
curățând câmpul karmic din jurul corpului și conducând afară factorii ce cauzează boli.
Altfel,
cu un corp atât de impur,
înnegrit și o minte murdară,
cum poți atinge cultivarea în dimensiunile înalte?
Aici nu exersăm qi,
așa că nu trebuie să practici lucruri de nivel coborât,
pentru că te vom împinge deasupra lor,
pentru a-ți elibera corpul de boli.
Între timp vom planta un sistem de lucruri gata formate,
în scopul așezării fundațiilor la nivelurile mai coborâte.
În acest fel poți începe să practici la un nivel foarte ridicat.
Conform convenției practicii de cultivare,
aceasta consistă în trei faze,
incluzând practica qi-ului.
Însă cultivarea adevărată are numai două mari etape (excluzând practica de qi):
una este cultivarea Shi-Jian-Fa11;
cealaltă este cultivarea Chu-Shi-Jian-Fa12.
Acestea sunt complet diferite de termenii "În-Lume" și "În-Afara-Lumii" folosiți de călugării și călugărițele din temple,
care sunt ceva teoretic.
Cele două mari etape ale noastre reprezintă transformarea adevărată a corpului uman.
Pe parcursul cultivării în Legea-În-Lumea-Triplă,
corpul uman este purificat constant și neîncetat și când se ajunge la cea mai înaltă formă a Legii-În-Lumea-Triplă,
corpul este înlocuit cu substanțe de energie înaltă.
Cultivarea în Legea-Deasupra-Lumii-Triple este de fapt cultivarea corpului de Buddha,
un corp alcătuit din substanțe de energie înaltă,
toate puterile supranaturale fiind dezvoltate încă o dată.
Ne referim la aceste două etape.
Credem în relația predestinată.
Din moment ce stăm toți aici,
pot face asta pentru voi toți.
Acum avem aici numai două mii de oameni,
dar o pot face pentru mai multe mii,
sau chiar mai mult,
sau zece mii.
Asta însemnând că nu trebuie să mai practicați la un nivel coborât de acum înainte.
După ce am să vă purific corpul vă voi împinge peste acest nivel
și apoi vă voi echipa cu un set de sisteme integrate pentru a vă începe cultivarea direct în dimensiunea înaltă.
Însă voi face asta numai pentru cei care au venit aici pentru cultivare,
neînsemnând neapărat că ești cultivator numai pentru că stai aici.
Îți putem da toate acestea numai o dată cu schimbarea fundamentală a mentalității tale,
iar ceea ce îți dau nu se limitează la asta.
Veți înțelege mai târziu ce am dat tuturor.
Nu intenționăm să vindecăm boli aici,
dar vă purificăm întregul corp pentru a vă permite să practicați.
Cu un corp atât de nesănătos nu veți putea dezvolta energie de cultivare.
Așa că nu-mi cereți să vă tratez bolile,
eu n-am să fac asta.
Scopul principal al ieșirii mele în public este de a îndruma oamenii spre ierarhia înaltă,
a îndruma oamenii spre ierarhia înaltă cu adevărat.
În trecut,
mulți maeștri de qigong afirmau că qigong-ul este împărțit în nivel elementar,
intermediar și avansat.
Acestea toate aparțineau de qi,
ceva aflat în faza exersării qi-ului și care mai era încă împărțit în elementar,
intermediar și avansat.
Cât despre ceea ce este cu adevărat avansat,
marea masă a practicanților de qigong erau destul de ignoranți,
sau nu știau deloc.
De acum înainte am să lecturez numai despre ceea ce se referă la Legea dimensiunii înalte.
În afară de asta,
am să reabilitez reputația practicii cultivării.
În lecțiile mele am să vorbesc despre unele fenomene nesănătoase din lumea cultivării și felul în care trebuie ele privite și rezolvate.
Intenționez de asemenea să clarific aceste lucruri,
ca și problemele mari și chiar foarte serioase implicate în predarea Legii și predarea practicii exercițiilor ordinii înalte.
Vreau de asemenea să dezvălui interferența venită din alte spații în societatea noastră umană,
în special interferența în lumea cultivării.
În același timp vom rezolva problemele pentru studenții noștri.
Altfel nu veți putea practica.
Pentru a rezolva problemele o dată pentru totdeauna,
trebuie să vă considerăm cultivatori;
o putem face pentru fiecare dintre voi.
Bineînțeles,
nu vă va fi ușor să vă schimbați gândirea dintr-o dată,
dar în lecțiile ce vor urma o veți schimba treptat și sper că veți asculta atent.
Metoda mea de predare a gong-ului este deosebită de a celorlalți.
Când fac asta,
unii oameni pur și simplu spun ceva despre principiile lor de qigong,
apoi cer studenților să primească mesajele și sfârșesc prin a preda setul mișcărilor din mâini.
Oamenii sunt deja obișnuiți cu o asemenea cale de predare a qigong-ului.
Pentru a preda un sistem de cultivare adevărat trebuie predată Legea și expusă Calea13.
În cele zece prelegeri ale mele am să expun toate principiile cultivării de nivel înalt,
încât să te poți cultiva;
altfel pur și simplu n-o vei putea face.
Ceea ce predau alții ține numai de stadiul vindecării bolilor și păstrării condiției fizice;
nu vei putea atinge cultivarea dimensiunilor înalte fără îndrumarea Legii dimensiunii înalte chiar dacă ai vrea.
Este asemenea mersului la școală.
Ești și rămâi un școlar dacă te duci la universitate dar înveți după manuale de școală elementară.
Unii cred că au învățat multe feluri de qigong,
de la care au primit o grămadă de certificate,
dar cultivarea lor nu s-a ridicat încă.
Confundă aceste lucruri cu esența adevărată și cred că despre asta este vorba în qigong.
Se înșală,
pentru că aceasta este numai partea superficială a qigong-ului și ceva la nivelul cel mai coborât.
Qigong-ul nu este limitat la lucrurile acestea.
Este practică a cultivării și ceva foarte larg și profund.
În plus Legea variază de la o dimensiune la alta.
Așa că nu este ceva ce practică qi,
după cum am ajuns să credem.
Va fi la fel,
indiferent cât de mult ai învățat.
De exemplu,
ai studiat manuale de școală elementară englezești,
manuale de școală elementară americane,
manuale de școală elementară japoneze și manuale de școală elementară chinezești.
Rămâi totuși un școlar.
Cu cât ai luat mai multe lecții de qigong de nivel coborât și cu cât ai absorbit mai mult din ele,
cu atât îți fac mai mult rău.
În corpurile tale deja totul este de-a valma.
Trebuie să accentuez încă o problemă și anume că practica noastră a cultivării predă împreună gong-ul și Legea.
Unii călugări din temple,
în special cei din budismul zen,
vor avea probabil păreri diferite.
O dată ce aud despre predarea Legii,
nu mai sunt interesați să asculte.
De ce?
Budismul zen crede că Legea nu trebuie predată,
că Legea care se predă nu mai este Lege,
și că nu este Lege care să poată fi predată pentru că ea nu se poate înțelege decât prin minte și suflet.
Drept urmare budismul zen n-a putut preda nici o Lege până astăzi.
Patriarhul Boddhidarma al budismului zen a predat aceste lucruri bazându-se pe o propoziție a lui Sakyamuni14,
care a spus "Nici o Dharma15 nu este definitivă".
Apoi el a fondat calea de cultivare a budismului zen bazându-se pe ceea ce a spus Sakyamuni.
Noi considerăm că această cale de cultivare este asemenea "săpatului în cornul unui taur"16.
De ce spunem asta?
Când Boddhidarma a început să sape,
a părut destul de spațios.
Când Patriarhul al II-lea a săpat,
nu i s-a părut prea spațios.
Încă n-a fost prea rău pentru Patriarhul al III-lea și a devenit destul de îngust pentru Patriarhul al IV-lea.
N-a mai fost aproape deloc spațiu de înaintare pentru Patriarhul al V-lea.
În timpul lui Huineng,
Patriarhul al VI-lea,
a atins capătul și n-a mai putut înainta.
Dacă astăzi te duci la un budist zen pentru a studia Legea,
ar trebui să nu întrebi nimic.
Dacă îi pui vreo întrebare,
se va întoarce și te va lovi în cap cu un băț,
ceea ce se cheamă "avertisment cu bățul"17.
Aceasta înseamnă că ar trebui să nu întrebi și să devii iluminat singur.
Vei spune:
"Am venit să studiez pentru că nu știu nimic.
Asupra cărui lucru ar trebui să mă iluminez?
De ce mă lovești cu bățul?"
Aceasta arată că budismul zen a ajuns într-o fundătură și nu mai poate preda nimic.
Însuși Boddhidarma a afirmat că învățătura sa nu se va putea transmite decât la șase generații și nu va mai fi de nici un folos după aceea.
Au trecut mai multe sute de ani,
totuși,
astăzi există oameni care țin ferm la principiile budismului zen.
Care este înțelesul adevărat al propoziției "Nici o Dharma nu este definitivă" pronunțată de Sakyamuni?
Nivelul lui Sakyamuni a fost acela de Tathagata18.
Mai târziu mulți călugări nu s-au iluminat la nivelul lui Sakyamuni,
la mentalitatea tărâmului său,
la înțelesul adevărat al Dharmei sale pronunțate,
cât și la înțelesul adevărat al spuselor sale.
Așa că oamenii le-au interpretat mai târziu într-un fel sau altul,
cu explicații foarte confuze.
Au crezut că "Nici o Dharma nu este definitivă" înseamnă că nu trebuie predată și că nu va mai fi Dharma dacă va fi predată.
De fapt n-a avut un asemenea înțeles.
Când Sakyamuni și-a terminat cultivarea și a devenit iluminat sub un copac Boddhi,
n-a ajuns imediat la nivelul de Tathagata.
S-a ridicat în mod constant la niveluri mai înalte în cei patruzeci și nouă de ani cât a predat Dharma.
De fiecare dată când s-a ridicat la un nivel mai înalt,
a privit înapoi și a realizat că Dharma pe care tocmai o predase nu mai corespundea.
Când s-a ridicat din nou,
a descoperit că ceea ce tocmai predase nu mai corespundea.
După ce s-a ridicat mai mult,
a observat iarăși că ceea ce tocmai predase nu mai corespundea din nou.
A făcut asemenea progrese constant în timpul celor patruzeci și nouă de ani.
De fiecare dată când atingea un nivel mai ridicat,
descoperea că Dharma pe care o predase în trecut era destul de superficială din punctul de vedere al înțelegerii sale.
A descoperit de asemenea că Dharma fiecărui nivel era întotdeauna manifestarea Dharmei la acel nivel
și că există Dharma pentru fiecare nivel.
Dar nici una nu era adevărul absolut al universului.
Dharma nivelurilor mai înalte este mai aproape de caracteristica universului decât cea a nivelurilor mai coborâte.
Astfel că a spus "Nici o Dharma nu este definitivă".
În final,
Sakyamuni a mai spus "Nu am predat nici o Dharma în viața mea".
Ceea ce a fost iarăși înțeles greșit de budismul zen:
cum că n-ar fi Dharma de predat.
Sakyamuni atinsese deja nivelul de Tathagata în ultimii săi ani.
De ce a spus că n-a predat nici o Dharma?
Ce fel de problemă a ridicat?
Ceea ce a vrut să spună este "Chiar și la nivelul meu de Tathagata,
n-am văzut adevărul suprem al universului și nici care este suprema Dharma".
Astfel,
i-a atenționat pe cei de după el să nu ia ceea ce a spus el drept adevărul absolut sau imuabil pentru că i-ar fi limitat la,
sau mai jos de nivelul de Tathagata și i-ar fi făcut incapabili să pătrundă spre niveluri mai ridicate.
Mai târziu,
oamenii n-au putut înțelege sensul real al acestei propoziții și au crezut că Dharma nu este Dharma dacă este predată.
Au înțeles-o așa.
De fapt,
Sakyamuni a vrut să spună că există Dharma diferită la niveluri diferite
și că Dharma la oricare nivel nu este adevărul absolut al universului.
Totuși,
Dharma la un nivel anume joacă rolul de îndrumare la nivelul respectiv.
În trecut,
mulți oameni,
în special cei din budismul zen,
au ținut la o astfel de prejudecată și la un punct de vedere extrem de greșit.
Cum să poți practica și cultiva dacă nu ești învățat și îndrumat?
În budism există multe povești.
Probabil că unii au citit despre o persoană care s-a ridicat la cer.
Când a ajuns acolo a descoperit că Sutra de Diamant19 de acolo era diferită de cea de jos,
și că înțelesul era și el altul.
Cum este posibil ca Sutra de Diamant să fie diferită de cea din lumea oamenilor obișnuiți?
Există oameni care spun "scriptura în Paradisul Fericirii Absolute este total diferită de cea de aici,
de jos,
nu este deloc același lucru.
Nu numai cuvintele sunt diferite,
dar și implicațiile și de asemenea înțelesul sunt diferite și schimbate."
De fapt aceasta este din cauză că aceeași Lege are transformări diferite și forme de manifestare diferite în diferitele dimensiuni
și îi poate îndruma pe practicanți la niveluri diferite.
Se știe că în budism există o cărțulie numită "Un tur al Paradisului Fericirii Absolute",
care spune că în timp ce un călugăr stătea în meditație,
yuanshen-ul20 său s-a dus în Paradisul Fericirii Absolute și a văzut cum arată.
A petrecut o zi acolo și când s-a întors în lumea umană,
se scurseseră șase ani.
L-a văzut el oare?
L-a văzut.
Totuși ceea ce a văzut nu era adevărul real.
De ce?
Pentru că nivelul său nu era suficient de înalt și ceea ce a văzut era numai manifestarea Fo Fa la nivelul său.
Deoarece un astfel de Paradis este o anume manifestare a compoziției Legii,
el n-a putut vedea adevărul adevărat.
La asta mă refer eu când spun "Nici o Dharma nu este definitivă".
În budism oamenii se întreabă ce este Fo Fa.
Există de asemenea oameni care cred că Dharma menționată în budism este toată Fo Fa.
De fapt nu este.
Dharma predată de Sakyamuni a fost furnizată oamenilor obișnuiți,
de nivel extrem de coborât de acum 2.500 de ani,
care tocmai evoluaseră din societatea primitivă și care gândeau simplu.
Perioada de sfârșit a Dharmei la care s-a referit el este acum.
Acum,
oamenii nu mai pot să practice cultivarea cu acea Dharma.
În perioada de sfârșit a Dharmei cu greu se mai salvează călugării din temple,
să nu mai vorbim de oferirea salvării celorlalți.
Dharma predată de Sakyamuni a fost bazată pe situația existentă atunci.
De asemenea el n-a făcut publică toată Fo Fa pe care a înțeles-o la nivelul său.
Așa că este imposibil ca Dharma sa să rămână la fel pentru totdeauna,
fără să se schimbe.
Societatea se dezvoltă și gândirea oamenilor devine din ce în ce mai sofisticată,
ceea ce nu va permite ușor oamenilor să cultive într-o astfel de cale.
Dharma din budism nu poate rezuma toată Fo Fa și este numai o mică porțiune a acesteia.
Există de asemenea multe alte căi mari de cultivare ale școlii budiste,
care sunt predate în societatea laică.
De-a lungul istoriei au fost predate unui singur discipol.
Legea variază de la un nivel la altul și dimensiuni diferite au Legi diferite,
reprezentând diversele manifestări ale Fo Fa în dimensiuni diferite și la niveluri diferite.
Sakyamuni a menționat de asemenea că există 84.000 de căi de a cultiva Buddha.
Însă budismul include numai ceva mai mult de zece căi de cultivare:
budismul zen,
Calea Cultivării Tărâmului Pur21,
calea de cultivare Tian-tai,
calea de cultivare Hua-yan,
tantrism,
etc.
care nu pot rezuma toată Fo Fa.
Sakyamuni însuși n-a făcut publică toată Dharma sa,
ci a predat numai o porțiune,
conform capacității de înțelegere a oamenilor acelui timp.
Ce este atunci Fo Fa?
Caracteristica fundamentală a acestui univers - Zhen - Shan - Ren - este cea mai înaltă manifestare a Fo Fa.
Este cea mai fundamentală Fo Fa.
Fo Fa are forme diferite de manifestare la niveluri diferite și are diferite roluri de îndrumare la niveluri diferite.
Cu cât nivelul este mai coborât,
cu atât este mai complicată.
Există caracteristica de Zhen - Shan - Ren în particulele extrem de mici din aer,
piatră,
lemn,
pământ,
fier și oțel,
corpul uman,
ca de altfel în toată materia.
În timpuri străvechi se spunea că cele Cinci Elemente22 constituie toate lucrurile,
cele zece mii de lucruri ale creației universului;
și ele conțin caracteristica Zhen - Shan - Ren.
Un practicant poate înțelege numai manifestarea specifică a Fo Fa la nivelul pe care l-a atins,
care este nivelul său de cultivare și Fructul Statusului său.
Într-un sens larg,
Legea este imensă.
Este foarte simplă din punctul de vedere al celui mai înalt nivel,
pentru că Legea este ca forma unei piramide.
La cel mai înalt punct,
poate fi rezumată în trei cuvinte,
și anume Zhen - Shan - Ren.
Este extrem de complicată când este manifestată la niveluri diferite.
Să luăm de exemplu o ființă umană.
Școala taoistă consideră corpul uman drept un mic univers.
O persoană are corp fizic,
dar nimeni nu este complet numai cu corp fizic.
Trebuie să aibă temperament,
personalitate,
caracter și yuanshen pentru a constitui o persoană completă,
independentă și o anume individualitate.
La fel este cu universul.
Acesta conține Calea Lactee,
galaxii,
viață și apă,
cele zece mii de lucruri ale creației acestui univers.
Toate lucrurile și materia din univers sunt aspecte ale existenței materiale,
dar există în același timp și această caracteristică fundamentală Zhen - Shan - Ren.
Orice particulă minusculă de materie poartă o asemenea caracteristică,
chiar și particulele extrem de microscopice.
Această caracteristică Zhen - Shan - Ren este criteriul universului,
cu care se poate măsura binele și răul.
Ce este bine sau rău?
Este judecat în funcție de asta.
"De"23 menționate în trecut sunt la fel.
Cu siguranță,
standardul moral al societății umane este deja schimbat și distorsionat.
În prezent,
dacă cineva încearcă să învețe din Lei Feng24,
se va spune că are probleme la cap.
Totuși,
cine ar fi spus așa ceva în 1950 sau 1960?
Standardul moral uman este într-un declin formidabil și valorile morale umane se deteriorează zilnic.
Oamenii umblă numai după interes și le fac rău celorlalți pentru cât de puțin interes personal.
Se întrec și se luptă unii cu alții apelând la toate mijloacele.
Vă rog gândiți-vă:
poate fi acest lucru lăsat să continue?
Când cineva comite ceva rău,
nu va crede nici dacă i se va spune.
Într-adevăr nu va crede că face ceva rău.
Unii oameni se evaluează după acest standard moral decăzut.
Deoarece criteriul de judecată s-a schimbat,
ei cred că sunt mai buni decât alții.
Indiferent cum se schimbă standardul moral al omenirii,
această caracteristică a universului nu se schimbă și acesta este singurul criteriu de diferențiere a oamenilor buni de cei răi.
Ca practicant,
în conduită trebuie să urmezi această caracteristică a universului,
nu standardul oamenilor obișnuiți.
Dacă vrei să te întorci la sinele tău original și să termini cultivarea cu succes,
trebuie să urmezi un astfel de standard.
Ca ființă umană,
dacă poți urma caracteristica universului,
Zhen - Shan - Ren,
ești o ființă bună.
O persoană care deviază de la această caracteristică este cu adevărat o persoană rea.
La lucru sau în societate,
unii oameni pot spune că ești o persoană rea,
și totuși poți să nu fii neapărat rău.
Unii oameni pot spune că ești bun și totuși poți să nu fii bun cu adevărat.
Ca practicant,
dacă te asimilezi acestei caracteristici,
înseamnă că ai obținut Calea.
Atât de simplu este principiul.
În practica Zhen - Shan - Ren,
școala taoistă pune accent pe cultivarea Zhen.
De aceea,
școala taoistă crede în cultivarea Zhen pentru a împlini natura persoanei și crede că trebuie să spună adevărul,
să înfăptuiască lucruri adevărate,
să devină o persoană adevărată,
să meargă înapoi la sinele original adevărat și să ajungă în final o persoană reală.
Totuși,
include de asemenea Shan și Ren,
cu accent însă pe cultivarea Zhen.
Școala budistă pune accent pe cultivarea Shan,
din caracteristica Zhen - Shan - Ren.
Deoarece cultivarea Shan poate genera o mare compasiune,
o dată ce aceasta se dezvoltă,
observă că toate ființele suferă.
De aceea,
școala budistă dezvoltă aspirația de a oferi salvare tuturor ființelor.
Totuși are Zhen și Ren,
dar pune accent pe cultivarea Shan.
Falun Dafa a noastră se bazează pe standardul cel mai înalt al universului
- cultivarea simultană a Zhen - Shan - Ren.
Gong-ul pe care îl cultivăm este enorm.
Ce este qigong-ul?
Mulți maeștri de qigong vorbesc despre aceasta.
Ce spun eu este diferit de ce spun ei.
Mulți maeștri de qigong vorbesc despre asta de la nivelul lor,
în timp ce eu vorbesc despre înțelegerea qigong-ului de la un nivel mai înalt.
Este complet diferit de cum înțeleg ei.
Unii maeștri de qigong au spus că qigong-ul are o istorie de două mii de ani în țara noastră.
De asemenea există oameni care au afirmat că qigong-ul are o istorie de trei mii de ani.
Unii oameni au menționat că qigong-ul are o istorie de cinci mii de ani,
ceea ce este aproape de cea a civilizației chineze.
Mai mult,
unii au spus,
bazându-se pe descoperirile arheologice,
că are o istorie de șapte mii de ani,
mult mai lungă decât istoria civilizației chineze.
Totuși,
indiferent cum înțeleg ei,
qigong-ul n-ar fi existat mult înainte de istoria acestei civilizații umane.
Conform teoriei evoluționiste a lui Darwin,
ființele umane provin din plante acvatice care au evoluat în animale acvatice.
Apoi s-au mutat pe pământ și mai apoi în copaci.
Apoi au devenit maimuțe,
trăind pe pământ,
și apoi au devenit omul modern,
având cultură și gânduri.
Conform acestui calcul,
de la apariția civilizației umane n-au trecut mai mult de zece mii de ani.
Uitându-ne mai mult înapoi,
n-ar fi existat nici măcar legatul nodurilor pentru memorare.
Ar fi trebuit să existe oameni care se acopereau cu frunze și mâncau carne crudă.
Mai înapoi ar fi trebuit să găsim oameni complet sălbatici sau primitivi,
care probabil nici măcar n-ar fi știut să folosească focul.
Dar noi am găsit o problemă.
În multe locuri din lume au fost lăsate multe rămășițe culturale,
datate mult înainte de istoria civilizației noastre umane.
Aceste rămășițe antice au un nivel tehnologic avansat.
În ceea ce privește valoarea artistică,
sunt la un nivel avansat.
Omenirea modernă imită pur și simplu artele oamenilor antici,
care au o mare valoare artistică.
Totuși,
acestea sunt relicve de zeci de mii de ani,
sute de mii de ani,
câteva milioane de ani,
sau chiar peste o sută de milioane de ani.
Vă rog să vă gândiți.
Nu fac ele de râs istoria de astăzi?
De fapt nu este glumă,
pentru că omenirea s-a perfecționat și s-a redescoperit pe sine constant.
Aceasta este exact calea de dezvoltare a societății.
Ceea ce a fost înțeles inițial poate să nu fie absolut corect.
Mulți oameni au auzit probabil de "cultura preistorică",
care se mai numește și "civilizație preistorică".
Vom vorbi despre civilizația preistorică.
Pe acest pământ există continente:
Asia,
Europa,
America de Sud,
America de Nord,
Oceania,
Africa și Antarctica.
Geologii le numesc plăci continentale.
De la formarea plăcilor continentale până în prezent s-au scurs mai multe zeci de milioane de ani.
Adică de pe fundul oceanului a apărut mult pământ.
Există de asemenea multe continente care s-au scufundat pe fundul oceanului.
Această stare prezentă a fost stabilă în acest mod de zeci de milioane de ani.
Totuși,
sub apa multor oceane au fost descoperite unele construcții arhitectonice înalte și mari.
Aceste clădiri au fost construite foarte frumos și nu sunt moștenirea culturală a omenirii moderne.
Atunci,
trebuie să fi fost construite înainte de a se scufunda pe fundul oceanului.
Cine a creat aceste civilizații acum zeci de milioane de ani?
Pe vremea aceea,
rasa noastră umană n-ar fi trebuit să fie nici măcar maimuțe.
Cum puteam noi crea niște lucruri cu atâta înțelepciune?
Arheologii au descoperit în lume un organism numit trilobit,
care a existat între 600 și 260 de milioane de ani în urmă.
Acest organism a dispărut cu 260 de milioane de ani în urmă.
Un om de știință american a descoperit o fosilă de trilobit cu o urmă de picior uman pe el.
O persoană în pantofi a lăsat acea urmă,
care s-a întipărit clar pe fosilă.
Nu râd lucrurile acestea de istorici?
Cum puteau exista ființe umane acum 260 de milioane de ani,
conform teoriei lui Darwin?
În muzeul universității naționale din Peru există o piatră pe care este gravată o figură umană.
După ce a fost studiată,
s-a determinat că acea figură umană a fost gravată acum 30 de mii de ani.
Însă această figură este îmbrăcată în haine,
are pălărie și pantofi și în mână ține un telescop,
observând cerul.
Cum puteau oamenii de acum 30 de mii de ani să țeasă și să poarte haine?
Și mai incredibil este că observă cerul cu un telescop,
având unele cunoștințe astronomice.
Noi aveam credința că cel care a inventat telescopul a fost Galileo,
un european,
cu numai peste trei sute de ani în urmă.
Atunci cine a inventat telescopul acum 30 de mii de ani?
Există încă multe enigme nerezolvate.
De exemplu,
în multe peșteri din Franța,
Africa de Sud și în Alpi există fresce gravate foarte realist și foarte natural.
Gravurile siluetelor arată foarte rafinat și sunt colorate cu pigmenți minerali.
Totuși acești oameni poartă toți haine contemporane,
care aduc puțin cu costumele vestice și poartă pantaloni strâmți.
Unii dintre ei țin ceva asemănător pipelor de tutun și alții poartă bastoane și pălării.
Cum puteau maimuțele în urmă cu mai multe de sute de mii de ani să fi atins un nivel artistic atât de avansat?
Un alt exemplu dintr-o epocă și mai îndepărtată:
Republica Gabon din Africa are zăcăminte de uraniu.
Această țară este relativ înapoiată.
N-a putut extrage uraniu singură,
așa că a exportat zăcământul în țările mai dezvoltate.
În 1972,
l-a importat o fabrică franceză.
După examinări a reieșit că zăcământul de uraniu fusese deja extras și folosit.
Li s-a părut foarte neobișnuit și au trimis specialiști pentru a cerceta.
La fața locului s-au dus să studieze oameni de știință din multe alte țări.
În final s-a stabilit că această mină de uraniu fusese un mare reactor nuclear,
cu o așezare extrem de rațională,
așa cum oamenii moderni nici n-ar putea crea.
Atunci cine l-a construit?
A fost construit acum 2 miliarde de ani și a fost folosit timp de cinci sute de mii de ani.
Acest număr este pur și simplu astronomic și nu poate fi explicat nicidecum cu ajutorul teoriei evoluționiste a lui Darwin.
Există multe asemenea exemple.
Ceea ce au descoperit cercurile științifice și tehnologice astăzi este suficient pentru a schimba manualele.
O dată ce vechile convenții ale omenirii au format un sistem de lucru și de gândire,
ideile noi devin foarte greu de acceptat.
Când adevărul iese la iveală,
oamenilor le va fi frică să-l accepte și-l vor respinge instinctiv.
Datorită influenței concepțiilor tradiționale,
în ziua de astăzi nimeni n-a organizat sistematic asemenea informații.
Astfel,
concepțiile umane sunt întotdeauna în urma dezvoltărilor.
O dată ce se vorbește despre asemenea lucruri,
deși au fost deja recunoscute dar n-au fost larg publicate,
unii oameni vor spune că sunt superstiții și nu le vor accepta.
Mulți oameni de știință curajoși din străinătate deja le-au recunoscut public ca făcând parte dintr-o cultură preistorică
și civilizație care a existat înaintea celei de astăzi.
Cu alte cuvinte înaintea civilizației noastre a existat o altă perioadă de civilizație.
De fapt au existat mai multe.
După examinare s-a dovedit că nu toate relicvele descoperite aparțin aceleiași perioade de civilizație.
Astfel,
se crede că după ce civilizațiile umane au fost anihilate de mai multe ori,
numai foarte puțini oameni au supraviețuit și au trăit o viață primitivă.
Apoi s-au înmulțit treptat,
au format o nouă rasă umană și au început o nouă civilizație.
După aceea au fost din nou exterminați și din nou s-au înmulțit pentru a forma o nouă rasă.
Există o astfel de trecere prin diferite schimbări periodice.
Fizicienii sunt de părere că mișcarea materiei urmează anumite legi.
Schimbările întregului nostru univers urmează de asemenea legi.
Este imposibil ca planeta noastră să fi navigat mereu liniștit în universul acesta imens și în rotația Căii Lactee.
Poate că pământul s-a ciocnit de vreo planetă,
sau a avut alte probleme care au dat naștere la mari dezastre.
Din perspectiva capacităților supranormale,
a fost planificat astfel.
Odată am investigat cu grijă și am aflat că omenirea a trecut prin stadiul anihilării complete de 81 de ori.
Numai puțini dintre oameni au supraviețuit,
cu puține rămășițe ale civilizației precedente.
Ei au început noua perioadă și au trăit o viață primitivă.
Când omul s-a înmulțit într-un număr mare,
a apărut din nou o civilizație.
Omul a trăit asemenea schimbări de 81 de ori și încă n-am investigat până la capăt.
Chinezii vorbesc despre conjuncturi cosmice,
condiții favorabile ale pământului și despre armonie umană.
Schimbări cosmice diferite și diferite timpuri cosmice pot aduce condiții diferite societății umane obișnuite.
În fizică se spune că mișcarea materiei urmează anumite legi.
Același lucru este valabil pentru mișcarea universului.
Scopul principal al menționării culturii preistorice este de a vă spune că nici qigong-ul n-a fost inventat de această omenire a noastră.
A fost și el moștenit dintr-o epocă destul de îndepărtată și a fost de asemenea cultură preistorică.
În scripturile budiste putem găsi unele comentarii legate de aceasta.
Sakyamuni a spus odată că a obținut Calea în urmă cu mai multe sute de milioane de jie25.
Câți ani are un jie?
Un jie numără sute de milioane de ani.
Un astfel de număr enorm este pur și simplu de neconceput.
Dacă este adevărat,
nu corespunde cu istoria umană și cu schimbările întregului pământ?
În plus,
Sakyamuni a mai menționat că înaintea sa au existat șase Buddha primordiali și că a avut maeștri,
etc.
care își terminaseră toți cultivarea cu mai multe sute de milioane de jie înainte.
Dacă toate aceste evenimente sunt adevărate,
atunci există astăzi asemenea metode de cultivare printre căile de cultivare cu adevărat ortodoxe răspândite în societate
și căile de cultivare transmise cu adevărat?
Dacă mă întrebați pe mine,
cu siguranță.
Totuși sunt rar întâlnite.
În zilele noastre,
qigong-ul fals,
qigong-ul înșelător și acei oameni cu futi26 au alcătuit toți ceva menit să înșele oamenii,
iar numărul acestora este de multe ori mai mare decât cel al practicilor adevărate de qigong.
Este dificil să deosebești qigong-ul adevărat de cel fals.
Qigong-ul adevărat nu se identifică ușor și nici nu se găsește cu ușurință.
De fapt,
nu numai qigong-ul este transmis dintr-o epocă îndepărtată.
Taiji,
Hetu,
Luoshu,
Zhouyi27,
Bagua,
etc.
sunt toate rămășițe preistorice.
Astfel,
dacă le studiem și le înțelegem din perspectiva oamenilor obișnuiți,
de astăzi,
nu le putem înțelege în nici un chip.
Din punctul de vedere,
perspectiva și orizontul spiritual al minții oamenilor obișnuiți nu se pot înțelege lucrurile autentice.
Din moment ce qigong-ul are o istorie atât de lungă,
la ce se folosește?
Vă spun tuturor că fiind din marea cale de cultivare a școlii budiste vom practica bineînțeles cultivarea Buddha.
Iar în școala taoistă se va cultiva Calea,
pentru a obține Calea.
Vă spun tuturor că "Buddha" nu este o superstiție.
Este un cuvânt din sanskrită,
o limbă indiană veche.
Când a fost introdus în China,
s-a numit "Fo Tuo".
Unii oameni l-au tradus "Fu Tu".
O dată cu transmiterea cuvântului,
chinezii noștri au omis un caracter și l-au numit "Fo".
Ce înseamnă,
când este tradus în chineză?
Înseamnă "iluminatul",
cel care a devenit iluminat prin practicarea cultivării.
Ce superstiție este în asta?
Vă rog să vă gândiți:
practicarea cultivării poate dezvolta capacități supranormale.
Astăzi sunt recunoscute șase capacități supranormale,
dar ele nu se limitează numai la acestea.
Aș spune că există peste zece mii de capacități supranormale adevărate.
Când cineva stă acolo fără să-și miște mâinile și picioarele,
poate face ceea ce alții nu pot face nici măcar dacă-și folosesc mâinile și picioarele,
și poate vedea adevărul real al fiecărei dimensiuni din univers.
Poate vedea adevărul universului și ceea ce o persoană obișnuită nu poate vedea.
Nu este aceasta o persoană care a obținut Calea prin practicarea cultivării?
Nu este un mare iluminat?
Cum poate fi considerat o persoană obișnuită?
Nu este o persoană iluminată prin practicarea cultivării?
Nu este corect să-l numim iluminat?
Tradus în limba indiană veche,
este un Buddha.
Așa este de fapt,
iar qigong-ul are un astfel de scop.
Vorbind despre qigong,
unii oameni pot spune:
"Cine va practica qigong fără să aibă o boală?"
Aceste cuvinte implică faptul că qigong-ul folosește la vindecarea bolilor,
ceea ce este o înțelegere foarte puțin adâncă și chiar superficială.
Nu este vina nimănui că mulți maeștri de qigong fac într-adevăr lucruri ca vindecarea de boli și păstrarea condiției fizice.
Ei vorbesc despre vindecarea bolilor și păstrarea condiției fizice și nimeni n-a predat nimic către dimensiunile înalte.
Aceasta nu înseamnă că practicile lor nu sunt bune.
Misiunile lor sunt să predea ceva la nivelul vindecării bolilor și păstrării condiției fizice și să promoveze qigong-ul.
Există mulți oameni care ar vrea să practice cultivarea spre nivelurile mai înalte.
Au astfel de gânduri și astfel de dorințe,
însă n-au obținut metodele potrivite de cultivare,
ceea ce a avut drept rezultat multe dificultăți.
Au ieșit la suprafață multe probleme.
Bineînțeles,
predarea cu adevărat a practicii spre niveluri mai înalte implică probleme foarte profunde.
Noi suntem responsabili față de societate și față de oameni și rezultatul predării practicii a fost în general bun.
Unele lucruri sunt cu adevărat destul de profunde și pot părea superstiții când sunt discutate.
Totuși,
vom încerca pe cât posibil să le explicăm cu ajutorul științei moderne.
O dată ce vom vorbi despre anumite lucruri,
vor exista oameni care le vor numi superstiții.
De ce?
După standardul lor,
ceea ce știința n-a înțeles,
sau ceea ce ei înșiși n-au experimentat,
sau ceea ce nu cred că poate exista,
sunt toate superstiții și idealisme.
Aceasta este concepția lor.
Este această concepție corectă?
Ar trebui ca tot ceea ce știința n-a înțeles,
sau ceea ce este deasupra nivelului dezvoltării sale să fie etichetat drept superstițios și idealist?
Nu este o asemenea persoană ea însăși superstițioasă și idealistă?
Conform unui astfel de concept,
cum poate evolua știința și cum se poate progresa?
De asemenea,
nici societatea umană nu va fi capabilă să meargă înainte.
În trecut oamenii nu aveau nici unul dintre lucrurile care au fost inventate de comunitatea științifică și tehnologie.
Dacă toate acestea sunt privite ca superstiții,
bineînțeles că nu era nevoie să le dezvoltăm.
Qigong-ul nu este ceva idealist.
Există mulți oameni care nu înțeleg qigong-ul și care,
din acest motiv,
îl cred întotdeauna ceva idealist.
În zilele noastre,
cu ajutorul aparatelor științifice,
în corpul maeștrilor de qigong s-au descoperit infrasunete,
ultrasunete,
unde electromagnetice,
infraroșii,
ultraviolete,
raze gamma,
neutroni,
atomi și microelemente metalice.
Nu sunt aceste lucruri existente material?
Sunt de asemenea materie.
Nu este totul făcut din materie?
Nu sunt celelalte spații temporale făcute de asemenea din materie?
Cum poate fi qigong-ul etichetat ca superstiție?
Din moment ce qigong-ul este folosit pentru cultivarea Buddha,
vor fi implicate cu siguranță multe probleme profunde,
despre care vom vorbi.
Dacă qigong-ul este folosit într-un astfel de scop,
de ce este denumit qigong?
De fapt nu este denumit qigong.
Cum este denumit?
Este denumit "cultivare și practică"28,
și este chiar cultivare și practică.
Bineînțeles că are și alte nume specifice,
dar numele său generic este practică de cultivare.
De ce este atunci denumit qigong?
Se știe că qigong-ul a fost promovat în societate de peste douăzeci de ani și a apărut prima oară în mijlocul "Marii Revoluții Culturale".
Mai târziu a atins popularitatea maximă.
Vă rog să vă gândiți.
În acele timpuri ideologia de stânga era foarte răspândită.
Nu vom menționa ce nume avea qigong-ul în timpul civilizațiilor preistorice.
În timpul dezvoltării sale civilizația noastră umană a trecut prin feudalism.
Drept urmare,
este normal să fi avut nume cu elemente feudale.
Practicile legate de religii aveau în mod uzual nume cu puternică tentă religioasă.
De exemplu existau așa-numita:
"Mare Cale de Cultivare a Căii",
"Dhyana a lui Vajra",
"Calea Arhat-ului",
"Marea Cale de Cultivare a Buddha Dharma" și
"Alchimia Internă Înnoită",
etc.
Toate erau de acest gen.
Dacă aceste nume ar fi fost folosite în timpul "Marii Revoluții Culturale",
n-ai fi fost criticat?
Deși dorințele maeștrilor de qigong de a-l promova erau bune
și în ciuda faptului că aveau drept țel vindecarea bolilor marelui public
și păstrarea sănătății acestuia și îmbunătățirea condiției fizice
- cât de bine ar fi fost -
totuși nu a fost permis.
Oamenii pur și simplu n-au îndrăznit să folosească numele în acest fel.
De aceea,
pentru a promova qigong-ul,
mulți maeștri de qigong au luat două cuvinte din textele Dan Jing și Tao Tsang și l-au numit qigong.
Există chiar oameni care s-au specializat în studiul terminologiei de qigong.
Nu-i nimic de studiat acolo.
În trecut era pur și simplu numit practică de cultivare.
"Qigong" este numai un termen nou creat,
pentru a se conforma ideologiei oamenilor contemporani.
De ce nu-ți crește gong-ul29 cu toate că practici?
Mulți oameni gândesc în felul următor:
"N-am primit învățătură adevărată.
Dacă un maestru mă învață niște tehnici speciale și niște metode avansate,
gong-ul meu va crește".
În zilele noastre,
95% dintre oameni gândesc așa.
Găsesc asta destul de ridicol.
De ce este ridicol?
Pentru că qigong-ul nu este o tehnică a oamenilor obișnuiți.
Este ceva complet supranatural.
În mod corespunzător,
trebuie aplicate principiile nivelurilor superioare pentru a-l examina.
Vă spun tuturor că motivul fundamental pentru care gong-ul nu progresează sunt cele două cuvinte
"cultivare"30 și "practică"31,
iar oamenii nu dau atenție decât practicii,
nu și cultivării.
Dacă vei căuta ceva în afară,
nu vei găsi cu nici un chip.
Cu corpul unui om obișnuit,
mâinile unui om obișnuit și mintea unui om obișnuit,
crezi că poți transforma materia de energie înaltă în gong?
Cum poate crește energia ta de cultivare?
Cât de ușor sună!
În opinia mea este o glumă.
Este ca și cum ai cere ceva din afară și ai căuta ceva în afară.
Nu vei găsi niciodată.
Nu este asemenea unei tehnici a oamenilor noștri obișnuiți,
pe care o poți învăța plătind niște bani.
Nu este așa ceva.
Este ceva deasupra nivelului oamenilor obișnuiți.
Din această cauză,
de la tine se va aștepta să urmezi principiile supranaturale.
Ce se așteaptă de la tine?
Va trebui să-ți cultivi sinele interior și să nu cauți în afara sinelui tău.
Există atâția oameni care caută ceva extern.
Aleargă după ceva astăzi,
după altceva mâine.
În plus,
sunt obsedați de atașamentul căutării capacităților supranormale și au tot felul de intenții.
Există chiar oameni care vor să devină maeștri de qigong și să facă averi prin vindecarea bolilor!
Adevărata practică a cultivării îți va cultiva inima,
ceea ce se numește cultivarea xinxing-ului.
De exemplu,
într-un conflict interpersonal,
trebuie să iei ușor cele șapte sentimente omenești și șase dorințe.
Când te lupți pentru interesul personal,
vrei în același timp să-ți îmbunătățești gong-ul.
Cât de imposibil este!
Nu ești asemenea unei persoane obișnuite?
Cum îți poate crește gong-ul?
De aceea,
numai prin accentuarea cultivării xinxing-ului îți poate crește gong-ul și ți se ridica nivelul.
Ce este xinxing-ul?
Include "De",
toleranță,
calitate de iluminare,
pierdere,
abandonarea diferitelor dorințe și atașamente ale oamenilor obișnuiți și de asemenea a fi capabil să suferi greutăți,
etc.
Include lucruri din multe aspecte.
Fiecare aspect al xinxing-ului trebuie să-ți fie îmbunătățit pentru a te putea înălța cu adevărat,
acesta fiind unul dintre factorii cruciali în îmbunătățirea gongli32.
Unii oameni pot gândi:
"Menționați problema xinxing-ului.
Este ceva ideologic și ține de tărâmul spiritual,
neavând nimic de a face cu ce practicăm noi".
Cum să nu fie aceeași problemă?
De-a lungul istoriei lumea academică a discutat și dezbătut dacă materia determină spiritul sau invers.
De fapt vă spun tuturor că spiritul și materia sunt unul și același lucru.
În cercetarea științifică a corpului uman,
oamenii de știință de astăzi cred că gândul generat de creierul uman este o substanță.
Dacă este ceva existent material,
nu aparține și spiritului uman?
Nu sunt ele același lucru?
Universul este așa cum l-am descris.
Nu are numai o existență materială,
ci și o caracteristică.
O persoană obișnuită nu poate detecta caracteristica Zhen - Shan - Ren în univers,
deoarece toți oamenii obișnuiți sunt la același nivel.
Când atingi nivelul de deasupra oamenilor obișnuiți,
îi vei putea detecta existența.
Cum o detectezi?
Toată materia universului,
incluzând toate substanțele care saturează universul sunt ființe vii,
care gândesc,
și sunt toate forme de existență a Legii la niveluri diferite.
Ele nu te vor lăsa să te ridici.
Deși vrei să te ridici,
n-o poți face.
Nu te vor lăsa.
De ce nu te vor lăsa?
Pentru că xinxing-ul tău n-a fost îmbunătățit.
Există criterii diferite pentru fiecare nivel.
Dacă vrei să atingi un nivel mai înalt,
trebuie să-ți abandonezi gândurile bolnave și să-ți cureți murdăria,
pentru a te asimila standardului cerințelor nivelului respectiv.
Numai așa te poți ridica.
O dată ce xinxing-ul tău este îmbunătățit,
în corpul tău va avea loc o mare schimbare.
Dacă xinxing-ul îți va fi îmbunătățit,
este garantat că materia corpului tău se va schimba.
Ce fel de schimbări vor apare?
Vei abandona acele lucruri rele după care umblai și de care erai obsedat.
De exemplu,
dacă o sticlă umplută cu mizerie este închisă și aruncată în apă,
se va scufunda până la fund.
Scoți o parte din mizerie.
Cu cât scoți mai multă,
cu atât sticla se va ridica mai mult în apă.
Dacă este complet golită,
va pluti complet la suprafața apei.
În timpul practicii cultivării țintim spre curățirea diverselor lucruri rele din corpul uman,
pentru a te putea ridica.
Caracteristica universului joacă exact acest rol.
Dacă nu-ți cultivi xinxing-ul,
sau dacă standardul tău moral nu se ridică,
sau dacă gândurile bolnave și materia rea nu sunt curățate,
ea nu te va lăsa să te ridici.
Cum poți spune că materia și spiritul nu sunt același lucru?
Să glumim:
vă rog să vă gândiți,
poate fi posibil ca o persoană care are tot felul de sentimentalisme umane
și dorințe între oamenii obișnuiți
să se ridice și să ajungă Buddha?
Probabil că va gândi ceva necurat dacă va găsi o Bodhisattva33 atât de frumoasă.
Poate începe un conflict cu Buddha pentru că invidia nu i-a fost îndepărtată.
Pot fi permise asemenea lucruri?
Ce ar trebui făcut atunci?
Trebuie să-ți elimini toate gândurile bolnave printre oamenii obișnuiți și apoi te vei putea ridica.
Cu alte cuvinte,
trebuie să acorzi atenție cultivării xinxing-ului și să practici cultivarea conform caracteristicii universului,
Zhen - Shan - Ren.
Dorințele oamenilor obișnuiți,
mintea imorală și gândurile de a face lucruri rele trebuie toate înlăturate.
Atâta timp cât orizontul tău spiritual se îmbunătățește puțin,
unele dintre lucrurile rele vor fi eliminate din corpul tău.
În același timp,
ar trebui de asemenea să suferi puțin și să înduri ceva dureri pentru a-ți reduce puțin din karma.
După aceea te vei putea ridica puțin.
Cu alte cuvinte,
caracteristica universului nu te va mai constrânge atât de mult.
Practicarea cultivării depinde de individul însuși,
în timp ce transformarea gong-ului depinde de maestru.
Maestrul tău ți-a dat gong-ul care va contribui la dezvoltarea gong-ului tău.
Poate transforma substanța "De" din afara corpului tău în gong.
O dată cu îmbunătățirea ta constantă și ridicarea în cultivare,
gongzhu34-ul tău va străpunge constant către niveluri mai înalte.
Ca practicant,
trebuie să te cultivi și să treci prin încercări și greutăți în mediul oamenilor obișnuiți
pentru a-ți abandona treptat atașamentele și diferitele dorințe.
Ceea ce este deseori considerat bun de omenirea noastră,
este de obicei rău din perspectiva nivelurilor mai înalte.
Astfel,
oamenii consideră bun dacă cineva poate obține mai mult interes personal între oamenii obișnuiți,
și dacă duce o viață mai bună.
Pentru înalt iluminați,
această persoană va fi mai rău.
Ce este atât de rău în asta?
Cu cât câștigă mai mult,
cu atât îi va răni pe ceilalți mai mult.
Va obține lucruri pe care nu le merită.
Va ține la faimă și interes și astfel își va pierde "De"-ul.
Dacă vrei să-ți îmbunătățești gong-ul,
aceasta nu se face fără a da atenție cultivării xinxing-ului.
În comunitatea cultivatorilor se spune că yuanshen-ul nu moare.
Dacă în trecut se discuta despre yuanshen,
oamenii îl considerau probabil o superstiție.
Se știe că cercetările din fizică au găsit molecule,
protoni,
electroni,
quarci și,
de asemenea,
neutrino în corpurile noastre umane.
Dar nu pot fi văzute cu microscopul.
Totuși,
sunt foarte departe de sursa primară a vieții și de sursa inițială a materiei.
Oricine știe că pentru a permite ruperea atomilor
și a determina fisiunea nucleară este necesară o energie de coliziune considerabilă și o temperatură mare.
Cum pot muri nucleele din corpul unei persoane,
atunci când aceasta moare?
De aceea,
am observat că atunci când moare cineva,
numai moleculele,
cele mai mari elemente din această dimensiune a noastră,
se desprind,
în timp ce corpurile din celelalte dimensiuni nu sunt distruse.
Vă rog să vă gândiți.
Cum arată corpul unei persoane la microscop?
Întregul său corp este în mișcare.
În timp ce stai aici liniștit,
întregul tău corp este de fapt în mișcare.
Celulele moleculare sunt în mișcare și întreg corpul este afânat,
ca și cum ar fi făcut din nisip.
Corpul uman arată exact așa atunci când este pus sub microscop,
fiind destul de diferit de corpul uman pe care-l vedem cu ochii noștri.
Deoarece această pereche de ochi umani îți creează o impresie falsă și nu te lasă să vezi astfel de lucruri.
Când tianmu35-ul se deschide,
va putea vedea obiectul mărind.
Este de fapt o capacitate umană înnăscută,
care acum se numește capacitate supranormală.
Dacă vrei să dezvolți capacități supranormale,
trebuie să te întorci la sinele tău original adevărat și să practici cultivarea înapoi.
Să vorbim despre "De".
Care este relația specifică dintre ele?
O vom analiza în detaliu.
Ca ființe umane,
avem un corp în fiecare dintre numeroasele dimensiuni.
Cel mai mare element al corpului uman pe care-l vedem astăzi este celula,
care alcătuiește corpul nostru uman de carne.
Dacă poți intra în spațiul dintre celulă și moleculă,
sau în spațiul dintre o moleculă și alta,
te vei găsi în altă dimensiune.
Cum arată forma existentă a acelui corp?
Bineînțeles,
nu putem folosi conceptele acestei dimensiuni pentru a înțelege,
iar corpul tău trebuie să îndeplinească cerințele formelor existente în acea dimensiune.
Corpul din altă dimensiune poate deveni mare sau mic și ți se va părea și ție că este o dimensiune extrem de largă.
Aceasta este o formă simplă a altor dimensiuni,
care există în același timp și în același loc.
O persoană are un corp anumit în fiecare din multe alte dimensiuni.
În plus,
într-o dimensiune specifică există un câmp care înconjoară corpul uman.
Ce fel de câmp este acesta?
Acest câmp este "De"-ul,
pe care l-am menționat.
"De" este o substanță albă și nu ceva spiritual sau ce ține de ideologia umană așa cum se credea în trecut.
Are o existență complet materială.
Astfel,
vârstnicii vorbeau în trecut despre acumularea de virtuți36 sau pierderea de virtuți,
ceea ce era foarte bine spus.
Acest "De" formează un câmp care înconjoară corpul uman.
În trecut școala taoistă cerea ca maestrul să-și aleagă discipolul,
în loc ca discipolii să-și aleagă maestrul.
Ce însemna asta?
Maestrul verifica dacă corpul discipolului respectiv purta o mare cantitate de "De".
Dacă discipolul avea o mare cantitate de "De",
putea să practice cultivarea ușor.
Altfel,
n-o putea face ușor și avea mari dificultăți în dezvoltarea de gong la niveluri înalte.
În același timp există o altă substanță,
neagră,
numită karma de noi,
sau karma păcătoasă în budism.
Aceste substanțe,
neagră și albă,
există simultan.
Ce fel de relație există între aceste două substanțe?
"De" este obținută când suferim dureri,
îndurăm piedici,
sau facem lucruri bune,
în timp ce substanța neagră este colectată când cineva comite păcate,
lucruri greșite,
sau ceartă pe cineva.
În zilele noastre,
unii oameni nu numai că umblă numai după profit,
dar comit tot felul de nelegiuiri.
Vor comite tot felul de nelegiuiri pentru bani,
omoruri,
cumpărarea cu bani a vieții unei persoane,
homosexualitate,
abuz de droguri,
etc.
Fac tot felul de lucruri.
Dacă se va face o faptă greșită,
se va pierde "De".
Cum se pierde "De"?
Când cineva înjură pe altcineva,
simte că a câștigat avantaj,
așa că se simte bine.
Există un principiu în acest univers care spune că nimeni nu poate câștiga nimic fără să piardă ceva.
Pentru a câștiga,
trebuie să pierzi.
Dacă nu vrei să pierzi,
vei fi forțat să pierzi.
Cine joacă un astfel de rol?
Caracteristica universului este cea care joacă un astfel de rol.
Așa că nu este permis să te gândești numai la câștig.
Ce se va întâmpla atunci?
Când îl înjură și îl șicanează pe celălalt,
își va arunca "De"-ul către el.
Cum celălalt simte că i s-a făcut rău și a pierdut ceva și a suferit dureri,
va fi astfel recompensat.
În timp ce această persoană înjură aici,
o bucată de "De" din propria sa dimensiune pleacă și cade pe corpul celuilalt o dată cu înjurătura.
Cu cât înjură mai tare,
cu atât îi va da mai mult "De".
Același lucru este valabil și pentru bătutul și bruscarea celorlalți.
Când cineva lovește sau dă în altcineva,
"De"-ul său va fi dat după cât de tare este bătut celălalt.
Un om obișnuit nu poate vedea acest principiu la un astfel de nivel.
Va crede că se profită de el,
nu poate suporta și gândește:
"Dacă mă lovești,
am să dau înapoi".
"Poc",
va da înapoi pumnul persoanei și îi va înapoia "De"-ul.
Nimeni n-a câștigat sau pierdut nimic.
Probabil că va gândi:
"Dacă mă lovești o dată,
ar trebui să dau înapoi de două ori.
Altfel nu mă simt răzbunat".
Atunci îl va lovi pe celălalt încă o dată și o altă bucată din "De"-ul său va fi dată celuilalt.
De ce este acest "De" atât de valoros?
Ce fel de relație există în transformarea "De"-ului?
Religiile spun:
"Cu 'De',
se pot obține lucruri în viața următoare,
dacă nu în aceasta".
Ce se va obține?
Având mult "De" se poate deveni un înalt demnitar sau face o mare avere.
Se va obține tot ceea ce se vrea,
fiind schimbat pe acest "De".
Religiile mai menționează că dacă cineva n-are deloc "De",
corpul și sufletul său vor muri.
Yuanshen-ul său va fi exterminat și la moarte va fi complet pierdut,
fără să-i mai rămână nimic.
Însă în comunitatea cultivatorilor susținem că "De"-ul poate fi transformat direct în gong.
Vom vorbi despre cum se transformă "De" în gong.
În comunitatea cultivatorilor există o zicală,
și anume:
"Cultivarea depinde de individ,
în timp ce transformarea gong-ului depinde de maestru".
Cu toate acestea unii oameni vorbesc despre
așezarea unui creuzet în cuptor pentru a face dan37 cu plante medicinale
și activități mentale,
lucruri pe care le consideră foarte importante.
Vă spun că nu sunt deloc importante și vor deveni un atașament dacă vă gândiți prea mult.
Nu ești atașat căutării,
dacă le dai atâta greutate?
Cultivarea depinde de tine,
în timp ce transformarea gong-ului depinde de maestru.
Va fi suficient să ai o asemenea dorință.
Maestrul este cel care face de fapt un asemenea lucru,
deoarece tu n-o poți face nicicum.
Cum îți poți transforma corpul tău de om obișnuit în corpul unei vieți mai înalte,
făcut din substanțe de energie înaltă?
Este absolut imposibil și sună a glumă.
Procesul transformării corpului uman în alte dimensiuni este foarte subtil și complicat.
Nu poți face deloc așa ceva.
Ce-ți va da maestrul?
Îți va da gong-ul care dezvoltă energie de cultivare.
Deoarece "De"-ul există în afara corpului,
energia de cultivare adevărată este generată din "De".
Atât înălțimea nivelului cuiva cât și gongli sunt toate generate din "De".
Maestrul îi transformă "De"-ul în gong,
care crește în spirală.
Gong-ul care îi determină cu adevărat nivelul crește în afara corpului său,
într-o formă spiralată,
pentru a forma până la urmă,
după ce trece de capul persoanei,
un gongzhu.
Cât de înalt este nivelul gong-ului său?
Cu o singură privire la înălțimea coloanei se va putea spune cât de înalt este gongzhu-ul său.
Acesta va fi nivelul său și Fructul Statusului38 său.
În timp ce unii stau în meditație,
yuanshen-ul lor poate părăsi corpul și atinge un anumit nivel.
Nu poate merge mai sus chiar dacă încearcă,
și nici nu îndrăznește.
Din moment ce se ridică stând pe gongzhu,
poate atinge numai acel nivel.
Pentru că gongzhu-ul are o înălțime anumită,
nu se poate ridica mai mult.
Acesta este Fructul Statusului menționat în budism.
Mai există și un etalon care măsoară nivelul xinxing-ului.
Etalonul și gongzhu-ul nu există în aceeași dimensiune,
dar există simultan.
Cultivarea xinxing-ului tău a făcut deja progrese dacă,
de exemplu,
atunci când ești între oameni obișnuiți nu spui nimic și ești foarte calm atunci când cineva te înjură.
Nu spui nimic și zâmbești atunci când cineva te lovește.
Xinxing-ul unei astfel de persoane este deja foarte înalt.
Atunci,
ce vei obține,
ca practicant?
Nu vei obține gong?
Când xinxing-ul tău a fost îmbunătățit,
gong-ul va crește și el.
Nivelul xinxing-ului cuiva este la fel de înalt ca cel al gong-ului,
iar acesta este un adevăr absolut.
În trecut,
când oamenii practicau qigong în parcuri sau acasă,
o făceau cu mult efort și destul de sincer și practicau destul de bine.
O dată ce ieșeau afară pe ușă,
erau diferiți și mergeau pe căile lor.
Se întreceau și se luptau pentru faimă și interes cu ceilalți oameni obișnuiți.
Cum își puteau ei îmbunătăți energia de cultivare?
Nu și-o puteau îmbunătăți deloc.
Nici bolile lor nu puteau fi vindecate,
din același motiv.
De ce nu-și pot vindeca unii bolile după o lungă perioadă de practică a qigong-ului?
Qigong-ul este practicarea cultivării,
ceva supranatural,
nu un exercițiu fizic al oamenilor obișnuiți.
Pentru a putea fi vindecate bolile și crescută energia de cultivare trebuie acordată atenție xinxing-ului.
Unii oameni cred în așezarea unui creuzet și a unui cuptor
pentru a face dan din plante medicinale culese39
și cred că acest dan este energie de cultivare.
Nu este.
Acest dan poate acumula numai o parte a energiei,
nu pe toată.
Ce fel de materie este dan?
Este cunoscut tuturor că și noi avem lucruri pentru cultivarea vieții
și corpurile noastre vor dezvolta de asemenea capacități supranormale și multe alte abilități,
majoritatea lor fiind încuiate,
nefiind permisă aplicarea lor.
Există multe capacități supranormale,
peste zece mii.
Îndată ce una dintre ele este dezvoltată,
ea va fi încuiată.
De ce nu li se permite să iasă afară?
Scopul este de a nu-ți permite să le aplici în societatea umană obișnuită pentru a face ceva la întâmplare.
Nu-ți este permis să perturbi la întâmplare societatea umană obișnuită
și nici să-ți demonstrezi la întâmplare capacitățile supranormale în societatea umană obișnuită,
pentru că aceasta ar perturba starea societății umane obișnuite.
Există mulți oameni care practică cultivare prin iluminare.
Dacă îți demonstrezi toate abilitățile în fața lor și sunt martori la asta și văd că sunt reale,
vor veni toți să practice cultivarea.
Vor veni să practice cultivarea și oameni cu păcate de neiertat,
ceea ce nu este permis.
Nu-ți este permis să te lauzi în felul acesta.
De asemenea,
poți comite greșeli foarte ușor,
din moment ce nu poți vedea relația predestinată și natura sa.
Crezi că faci o faptă bună,
dar poate fi una rea.
De aceea,
nu-ți este permis să le aplici,
deoarece o dată ce comiți fapta greșită,
îți vei coborî nivelul și cultivarea ta va fi în van.
Drept rezultat,
multe dintre capacitățile tale supranormale vor fi încuiate.
Ce se va întâmpla?
Atunci când cineva devine kaigong40 și iluminat,
dan-ul său va fi o bombă care explodează pentru a deschide toate capacitățile supranormale,
toate încuietorile corpului și sute de pasaje energetice,
"Pa",
toate vor fi zguduite și deschise.
La asta folosește dan-ul.
Când un călugăr este ars după moarte,
vor rămâne sarira41.
Unii oameni spun că sunt oase și dinți.
De ce oamenii obișnuiți nu le au?
Acesta este dan-ul care a explodat și energia sa a fost eliberată.
Conține multe substanțe din alte dimensiuni.
La urma urmei,
este ceva material și totuși n-are o utilitate prea mare.
În zilele noastre oamenii îl consideră ceva foarte prețios.
Conține energie,
are lustru și este foarte tare.
Este un astfel de lucru.
Mai este un alt motiv pentru care nu-ți crește energia de cultivare:
când nu cunoști Legea dimensiunilor înalte,
nu poți progresa în cultivare.
Ce înseamnă aceasta?
Am menționat că unii oameni au practicat multe exerciții de qigong.
Îți spun că oricât de multe ai studiat,
este fără nici un folos.
Rămâi un elev de școală elementară,
un elev de școală elementară în practicarea cultivării.
Sunt toate principii de nivel coborât.
Astfel de principii de nivel coborât nu pot juca vreun rol în îndrumarea practicii cultivării tale spre niveluri mai înalte.
Dacă citești manuale de școală elementară la colegiu,
rămâi un elev de școală elementară.
Nu va avea nici o importanță oricâte vei fi citit.
De fapt,
vei fi mai rău.
Dimensiuni diferite au Legi diferite.
Legea are roluri diferite de îndrumare la dimensiuni diferite.
Astfel,
principiile de nivel coborât nu te pot îndruma în practicarea cultivării către dimensiuni mai înalte.
Lucrurile despre care vom vorbi mai târziu sunt toate principii pentru practicarea cultivării la niveluri mai înalte.
Vorbesc despre ceva ce transcende niveluri diferite.
Astfel,
va avea întotdeauna un rol în îndrumarea practicii cultivării tale viitoare.
Am mai multe cărți,
casete audio și video.
Îți vei da seama că deși le-ai văzut sau ascultat o dată,
ele vor juca un rol de îndrumare din nou,
când le vei viziona sau asculta din nou.
Te vei îmbunătăți constant,
de asemenea,
și ele vor avea constant acest rol pentru tine.
Aceasta este Legea.
Ceea ce am menționat mai devreme sunt cele două motive pentru care nu-ți poți crește energia de cultivare.
Fără a cunoaște Legea dimensiunilor mai înalte nu este posibil să practici cultivarea.
Fără cultivarea sinelui interior și a xinxing-ului nu se poate crește energia de cultivare.
Acestea sunt cele două motive.
Falun Dafa a noastră este una din cele 84.000 de căi de cultivare ale școlii budiste,
ce n-a fost făcută publică în timpul perioadei istorice actuale a civilizației noastre umane.
Însă a fost odată larg utilizată pentru a asigura salvarea într-o anumită perioadă preistorică.
O fac din nou publică acum,
în această perioadă finală a Ultimului Dezastru.
Așa că este extrem de prețioasă.
Am vorbit despre o asemenea formă de transformare a virtuților în energie de cultivare.
Energia de cultivare nu este de fapt obținută prin practică.
Este obținută prin cultivare.
Mulți oameni caută să-și îmbunătățească energia de cultivare și dau atenție numai practicii,
fără să le pese de felul în care cultivă.
De fapt,
energia de cultivare este obținută numai prin cultivarea xinxing-ului.
Atunci de ce predăm noi aici exerciții?
Pentru început voi spune de ce un călugăr nu practică nici un exercițiu.
El stă de fapt în transă,
recită scripturi,
își cultivă xinxing-ul și apoi energia de cultivare va crește.
Energia de cultivare care îi determină nivelul va crește.
Deoarece Sakyamuni a învățat oamenii să abandoneze totul în lume,
incluzând corpurile lor,
nu este nevoie de nici o formă de mișcare.
Cât despre școala taoistă,
aceasta nu oferă salvare tuturor ființelor.
Unii oameni sunt mai egoiști în timp ce alții sunt mai puțin egoiști.
În fața sa nu stau oameni cu tot felul de mentalități și niveluri.
Își selectează discipolii.
Dacă trei discipoli sunt selectați,
numai unul dintre ei este învățat cu adevărat.
Va trebui să fie sigur că acest discipol este foarte virtuos,
foarte bun și că nu va greși.
De aceea,
va accentua predarea mișcărilor din mâini pentru a cultiva viața și a cultiva puteri supranormale sau abilități,
etc.
Sunt necesare câteva mișcări.
Falun Dafa este și ea o cale de cultivare a xinxing-ului și a vieții,
care cere exerciții pentru cultivare.
Pe de o parte exercițiile sunt folosite pentru a întări puterile supranormale.
Ce este întărirea?
Este folosirea puternicei energii de cultivare pentru a întări capacitățile supranormale,
făcându-le să devină din ce în ce mai puternice.
Pe de altă parte,
în corpurile voastre vor fi dezvoltate multe ființe vii.
În practicarea cultivării de nivel înalt,
școala taoistă vorbește despre nașterea yuanying42,
în timp ce școala budistă se referă la corpul indestructibil Vajra.
De asemenea,
vor fi dezvoltate multe abilități supranaturale.
Aceste lucruri vor fi dezvoltate prin exercițiile practice și exercițiile practice cultivă aceste lucruri.
O cale completă de cultivare a xinxing-ului și a vieții cere atât cultivare cât și practică.
Cred că toată lumea a înțeles cum ia naștere energia de cultivare.
Gong-ul ce-ți determină nivelul realizărilor nu este defel obținut prin practică,
ci prin cultivare.
Prin traiul între oamenii obișnuiți și în cursul cultivării îți vei îmbunătăți xinxing-ul și te vei asimila caracteristicii universului.
Apoi,
caracteristica universului nu te va mai restrânge.
Te vei putea ridica,
iar "De"-ul va putea fi transformat în energie de cultivare.
O dată cu ridicarea standardului xinxing-ului tău,
energia ta de cultivare va crește.
Există o astfel de relație între ele.
Calea noastră este cu adevărat o practică de cultivare simultană a xinxing-ului și a vieții.
Gong-ul pe care îl cultivăm se păstrează în fiecare celulă din corp.
Gong-ul,
alcătuit din materie de energie înaltă,
este păstrat chiar în particulele microscopice primare ale materiei,
în starea microscopică extremă.
O dată cu creșterea potenței energetice,
densitatea energiei de cultivare devine mai mare și din ce în ce mai puternică.
O asemenea materie de energie înaltă are inteligență.
Deoarece este păstrată în fiecare celulă a corpului uman până la originea vieții,
ea va lua treptat forma celulelor corpului tău și va avea aceleași combinații ale moleculelor și aceeași formă a nucleelor.
Totuși natura sa se va schimba și nu va mai fi un corp alcătuit din celulele de carne originale.
Nu vei fi în afara celor Cinci Elemente43?
Bineînțeles,
practica ta nu se va fi sfârșit,
trebuind încă să practici cultivarea între oamenii obișnuiți.
De aceea,
la suprafață vei arăta ca o persoană obișnuită.
Singura diferență va fi că vei părea mai tânăr decât cei de vârsta ta.
Cu siguranță,
lucrurile rele din corpul tău vor trebui mai întâi eliminate,
incluzând bolile.
Dar noi nu vindecăm boli aici.
Noi îți curățăm corpurile,
și termenul nici nu este "vindecarea bolilor".
Îl numim pur și simplu "curățarea corpului" și curățăm corpurile practicanților adevărați.
Unii oameni vin aici doar pentru tratarea bolilor.
Nu lăsăm pacienții foarte bolnavi să ia parte la clasă,
pentru că nu pot abandona atașamentul vindecării bolilor și ideea de boală.
Dacă cineva este foarte bolnav și suferă,
o poate abandona?
Nu poate să practice cultivarea.
Am accentuat în mai multe rânduri că nu admitem pacienții foarte bolnavi.
Aici este pentru practicarea cultivării,
ceea ce este foarte departe de ce gândesc ei.
Ei pot găsi alți maeștri de qigong pentru asta.
Bineînțeles,
mulți dintre practicanți au boli.
Pentru că sunt practicanți adevărați,
vom avea grijă de aceste lucruri pentru ei.
După o perioadă de practică a cultivării,
practicanții Falun Dafa vor arăta destul de diferit la înfățișare.
Pielea le va deveni delicată și roză.
Ridurile oamenilor mai în vârstă se vor împuțina sau chiar vor deveni foarte puține,
ceea ce este un fenomen comun.
Nu exagerez aici și mulți dintre practicanții noștri veterani o știu.
În plus,
femeile în vârstă vor avea din nou ciclu menstrual,
pentru că o cale de cultivare a xinxing-ului și a vieții cere menstre pentru a cultiva corpul.
Ciclul va veni,
dar fluxul menstrual nu va fi mare.
În prezent acel puțin va fi suficient,
ceea ce este alt fenomen curent.
Altfel,
cum își pot ele cultiva corpul?
Același lucru este valabil pentru bărbați:
cel tânăr și cel în vârstă își vor simți tot corpul ușor.
Cei ce se cultivă cu adevărat vor simți o astfel de schimbare.
Această cale de cultivare a noastră cultivă ceva extraordinar de imens,
spre deosebire de multe căi care imită animalele în practicarea cultivării.
Această cale de cultivare cultivă ceva pur și simplu prea imens.
Principiile de care au vorbit Sakyamuni și Laotse44 la timpul lor
erau toate limitate la principiile dinăuntrul Căii noastre Lactee.
Ce cultivă Falun Dafa?
Practicăm cultivarea bazându-ne pe principiile de evoluție ale universului
și ne ghidăm cultivarea bazându-ne pe cea mai înaltă caracteristică a universului:
Zhen - Shan - Ren.
Cultivăm ceva atât de imens încât este ca și cum am cultiva întreg universul.
Falun Dafa a noastră mai are o altă caracteristică unică și distinctă,
diferită de toate celelalte practici.
În prezent,
toate practicile de qigong răspândite în societate țin de cultivarea dan-ului și practică dan-ul.
Este foarte dificil pentru practicile de qigong care cultivă dan-ul să obțină kaigong și iluminarea între oamenii obișnuiți.
Falun Dafa a noastră nu cultivă dan-ul.
Calea noastră de cultivare cultivă un Falun în partea de jos a abdomenului.
Îl voi instala personal pentru practicanții din clasă.
În timp ce vorbesc despre Falun Dafa,
îl voi instala succesiv.
Unii oameni îl pot simți,
în timp ce alții nu.
Majoritatea oamenilor îl pot simți.
Aceasta deoarece oamenii au diferite condiții fizice.
Noi cultivăm Falun în loc de dan.
Falun-ul este miniatura universului și are toate capacitățile universului.
Se poate roti automat.
Se va roti mereu în partea de jos a abdomenului tău.
O dată instalat în corpul tău,
nu se va mai opri și se va roti astfel pentru totdeauna,
an după an.
Când se rotește în sensul acelor de ceas,
poate absorbi automat energie de la univers și poate de asemenea transforma energia,
pentru a asigura energia necesară transformării fiecărei părți a corpului tău.
În același timp,
atunci când se rotește împotriva acelor de ceas poate emite energie și materie utilizată,
care se va dispersa în jurul corpului tău.
Când emite energie,
aceasta poate fi eliberată la o distanță destul de mare și va aduce din nou energie înăuntru.
Oamenii din jur pot beneficia de energia emisă în jurul tău.
Școala budistă crede în salvarea proprie și salvarea celorlalți.
Nu se cultivă numai pe ei,
ci oferă și salvare celorlalți.
Ceilalți vor beneficia de asemenea și vei putea să le rectifici corpurile și să le vindeci bolile neintenționat,
etc.
Bineînțeles,
energia nu se va pierde.
Când Falun-ul se rotește în sensul acelor de ceas,
poate colecta energia înapoi,
pentru că se rotește continuu.
Unii oameni se pot întreba:
"De ce se rotește Falun-ul continuu?"
Unii oameni m-au întrebat:
"Cum se poate roti?
Care este principiul?"
Este ușor să înțelegi că dan-ul se poate forma când se acumulează energie,
dar este de neconceput ca Falun-ul să se rotească.
Să vă dau un exemplu.
Universul,
toate Căile Lactee și de asemenea toate galaxiile se află în mișcare.
Cele nouă planete se mișcă în jurul soarelui și pământul însuși se mișcă în jurul axei sale.
Vă rog să vă gândiți.
Cine le-a împins?
Cine a asigurat forța?
Nu puteți înțelege asta cu concepțiile umane și este pur și simplu un astfel de mecanism de rotație.
Falun-ul nostru este la fel și este pur și simplu în rotație.
A rezolvat problema practicii cultivării în condițiile normale de viață pentru oamenii obișnuiți prin acumularea timpului practicii.
Cum acumulează timpul?
Pentru că se rotește în permanență și absoarbe și transformă constant energie din univers.
Când te duci la lucru,
te cultivă.
Bineînțeles,
în afară de Falun,
voi instala multe alte mecanisme energetice și sisteme în corpul tău,
care se vor roti automat și te vor transforma împreună cu Falun-ul.
Așadar acest gong transformă oamenii complet automat.
În felul acesta se ajunge ca "Gong-ul să cultive practicanții",
ceea ce se mai numește și "Legea îi cultivă pe practicanți".
Gong-ul te cultivă atunci când nu practici și te cultivă și atunci când practici.
Când iei masa,
dormi,
sau lucrezi,
ești în permanență transformat de gong.
Ce rol are practica ta?
Scopul practicii tale este de a întări Falun-ul,
toate aceste mecanisme energetice și sisteme pe care ți le-am asigurat.
Când cultivarea se practică la niveluri înalte,
trebuie să fie făcută cu totul în starea de non-atașament45,
iar mișcările trebuie să urmeze mecanismele fără să existe nici o ghidare a intenției,
și nu trebuie folosite metode de respirat,
etc.
Nu dăm nici o importanță momentului sau locului practicii.
Unii oameni m-au întrebat:
"Care este cel mai bun moment al zilei pentru practică?
Miezul nopții?
În zori?
La prânz?"
Nu avem nici o cerință pentru momentul practicii.
Dacă n-ai practicat la miezul nopții,
gong-ul te-a cultivat.
Dacă n-ai practicat în zori,
gong-ul te-a cultivat de asemenea.
Dacă dormi,
gong-ul te cultivă de asemenea.
Când mergi,
gong-ul te cultivă.
Gong-ul te cultivă și atunci când lucrezi.
Nu reduce drastic timpul practicii tale?
Mulți dintre voi au inimă pentru obținerea Căii cu adevărat,
ceea ce este țelul practicii cultivării.
Obiectivul final al practicii cultivării este obținerea Căii și terminarea cultivării.
Totuși,
timpul de viață care le-a mai rămas unora dintre oameni este limitat.
Anii lor sunt numărați și pot să nu fie suficienți pentru practicarea cultivării.
Falun Dafa a noastră poate rezolva o astfel de problemă și scurta timpul practicii.
În plus este o practică simultană a xinxing-ului și a vieții.
O dată cu practicarea constantă,
viața îți va fi constant prelungită.
Practicând constant,
îți vei prelungi constant viața.
Cei în vârstă care au calitate înnăscută bună vor avea timp suficient pentru practică.
Totuși,
există un principiu,
și anume că viața prelungită după aceea este în afara timpului predestinat vieții tale și este complet rezervată practicii tale.
Dacă gândirea ta se abate numai un pic de la căile drepte,
îți va primejdui viața,
pentru că timpul vieții tale ar fi trebuit terminat de mult.
Numai dacă practici cultivarea în afara Shi-Jian-Fa va fi o altă stare și nu vei mai avea o astfel de restricție.
Nu dăm însemnătate practicii spre anumite direcții cardinale,
sau felului de încheiere al acesteia.
Deoarece Falun-ul se rotește pentru totdeauna,
nu poate fi oprit.
Dacă sună telefonul sau bate cineva la ușă,
te poți duce să răspunzi imediat,
fără să trebuiască să închei practica.
Dacă te oprești și îți continui treaba,
Falun-ul se va roti o dată în sensul acelor de ceas și va lua înapoi energia emisă în jurul corpului tău.
Indiferent cât de mult efort depui pentru a ține qi cu mâinile și a-l turna prin vârful capului,
qi-ul va fi pierdut.
Falun-ul este ceva inteligent,
care știe singur să facă astfel de lucruri.
Nu dăm considerație direcțiilor,
pentru că întregul univers este în rotație.
Calea Lactee este în mișcare și cele nouă planete se rotesc în jurul soarelui.
Pământul se rotește și în jurul axei sale.
Practicăm conform unui principiu atât de mare al universului.
Unde sunt est,
sud,
vest sau nord?
Nu există.
A practica spre orice direcție înseamnă a practica spre toate direcțiile
și a practica spre orice direcție e la fel de bine cu a practica spre est,
sud,
vest,
nord.
Falun Dafa a noastră va proteja practicanții de deviație.
Cum te protejează?
Dacă ești un practicant adevărat,
Falun-ul nostru te va păzi.
Sunt înrădăcinat în univers.
Dacă cineva ar putea să-ți facă rău ție,
ar putea să-mi facă mie.
Mai simplu,
ar putea să facă rău acestui univers.
Ceea ce am spus poate părea miraculos.
Vei înțelege mai târziu,
pe măsură ce înaintezi în studiu.
Mai sunt și alte lucruri prea profunde pentru a le putea face cunoscute.
Vom expune sistematic Legea care guvernează dimensiunile înalte,
de la suprafață în profunzime.
Nu va fi permis dacă xinxing-ul tău nu este drept.
Dacă vei căuta ceva,
poți avea probleme.
Am găsit că Falun-ul multor practicanți veterani s-a deformat.
De ce?
Au amestecat alte lucruri în practica lor și au acceptat lucrurile altor oameni.
Atunci de ce nu i-a protejat Falun-ul?
Dacă îți este dat,
atunci este al tău și este controlat de gândirea ta.
Nimeni nu va interfera cu ceea ce urmărești,
acesta fiind un principiu al universului.
Dacă nu vrei să mai practici cultivarea,
nimeni nu te poate forța s-o faci.
Ar echivala cu o faptă rea.
Cine te poate forța să-ți schimbi inima?
Trebuie să te disciplinezi singur.
A lua tot ce este mai bun de la fiecare școală va accepta lucruri de la toată lumea.
Practicarea unei școli de qigong astăzi și a alteia mâine are ca scop vindecarea bolilor.
Ți-ai vindecat bolile?
Nu.
Asta le poate numai amâna.
Practicarea cultivării în dimensiuni mai înalte cere ca persoana să se specializeze într-o singură școală
și să stea cu acea școală în cultivare.
Dacă practică într-o cale de cultivare,
trebuie s-o facă din toată inima și să se concentreze până devine iluminat în acea școală.
Apoi poți să practici cultivare într-o altă școală,
ceea ce va fi un alt sistem.
Deoarece un sistem care a fost transmis cu adevărat a supraviețuit o epocă destul de îndepărtată,
a trecut printr-un proces complicat de transformare.
Unii oameni practică după cum simt.
Ce semnifică senzația lor?
Este nimic.
Procesul veritabil de transformare are loc în alte dimensiuni și este extrem de complicat și misterios.
Nu poate avea loc nici cea mai mică eroare.
Este exact ca un instrument de precizie,
care va fi scos din funcție dacă i se adaugă o parte străină.
Corpul tău în fiecare dimensiune se schimbă.
Este extraordinar de subtil și nu poate devia nici un pic.
V-am spus deja că practicarea cultivării depinde de individul însuși,
în timp ce transformarea energiei de cultivare depinde de maestru.
Dacă iei la întâmplare lucrurile altora și le adaugi practicii tale,
mesajele străine vor interfera cu lucrurile acestei căi de cultivare.
O vei lua razna.
În plus,
se va reflecta în societatea umană obișnuită și va aduce probleme ale oamenilor obișnuiți.
Asta este ceea ce cauți,
iar ceilalți nu te pot opri.
Este o problemă a calității tale de iluminare.
În același timp,
ceea ce ai adăugat îți va face gong-ul haotic și nu vei mai putea să practici cultivarea.
Poate apare o astfel de problemă.
Eu nu cer nimănui să cultive Falun Dafa.
Dacă nu studiezi Falun Dafa și ai primit învățătură adevărată de la alte practici de qigong,
sunt de asemenea de acord.
Totuși,
vă spun că pentru a cultiva spre dimensiunile înalte persoana trebuie să se specializeze într-o singură practică.
Mai este un alt lucru pe care aș vrea să-l subliniez,
și anume că în prezent nu există altcineva care să îndrume oamenii către dimensiuni mai înalte,
ca mine.
Vei realiza ce am făcut pentru tine în viitor.
Astfel,
sper că n-ai o calitate de iluminare prea proastă.
O mulțime de oameni vor să practice cultivare către niveluri înalte.
Un astfel de lucru ți se aduce în față și tu probabil n-ai realizat încă.
Ai fost peste tot,
căutând maeștri,
cheltuind o grămadă de bani și n-ai putut găsi nimic.
Astăzi îți este oferit la ușă și poate că n-ai realizat.
În acest caz întrebarea este dacă te poți ilumina în această privință și dacă poți fi salvat sau nu.