Predarea Legii la conferința NTDTV

(Li Hongzhi ~ 6 iunie 2009)

Bună ziua tuturor! (Discipolii: Bună ziua, Maestre!)

Ați muncit într-adevăr din greu. A trecut mult timp de când am predat Fa și de când ne-am văzut în persoană. Dar eu știu că, cu cât vă predau mai mult și vă împing înainte, cu atât vor fi mai serioase și mai numeroase chinurile pe care factorii vechilor forțe le vor crea pentru discipolii Dafa. Dar Fa v-a fost dată. Atâta timp cât vă cultivați conform cu cartea Fa și o studiați, veți putea să rezolvați totul și să obțineți totul. Astfel că, în această perioadă de timp eu, în mod intenționat, nu [v-]am vorbit despre lucruri mai în detaliu. Multe lucruri chiar au fost lăsate pentru voi să le pătrundeți și să le descifrați. De aceea nu am venit să vorbesc cu voi de aproape un an.

Oricare ar fi cazul, progresul rectificării-Fa înaintează foarte rapid și voi toți puteți simți asta, anume că situația noastră și chiar însuși timpul s-au schimbat, pentru că lucrurile se mișcă acum atât de rapid – incredibil de rapid. Iar pentru omenire, ceea ce s-a petrecut în univers, este de asemenea de neînchipuit. Cu toate acestea, cultivarea discipolilor Dafa și tot ce fac eu în rectificarea Fa sunt așa cum sunt și forma este stabilită, astfel încât nu vor fi multe schimbări de care să vorbim. Ritmul rectificării-Fa este foarte rapid. Rectificarea Fa se apropie cu cea mai mare viteză din univers, chiar fără a fi nevoie ca eu să o direcționez. Luând în considerație situația de azi, schimbările în această lume se derulează, de asemenea, rapid, iar prăbușirea societății umane este în special vizibilă. În societatea chineză de astăzi, moralitatea decade cu o viteză uluitoare. Omenirea nu a fost niciodată atât de rea în istoria umană. Niciodată, în nicio perioadă – cum ar fi căderea unei dinastii sau ajunul unei catastrofe – lucrurile nu au ajuns atât de rele cum sunt azi, pentru că înainte de a ajunge la acest punct, omul ar fi fost distrus. Dacă n-ar fi fost rectificarea Fa, zeii ar fi interzis demult oamenilor de astăzi să mai existe. Aceasta este în special așa pentru China. Ea este centrul culturii omenirii dăruită de divinitate, și de mii de ani, influența sa s-a răspândit în întreaga lume. Cultura sa a avut chiar un impact însemnat și asupra altor dimensiuni. În trecut, niciodată nu i-ar fi fost permis să degenereze într-o asemenea măsură în care a ajuns astăzi, din moment ce zeii ar fi distrus-o înainte ca ea să atingă un asemenea stadiu. În prezent acel [rezultat] a fost amânat, pentru că mulți discipoli Dafa încă urmează să-și finalizeze calea cultivării. Eu știu că cultivarea este cu adevărat teribil de dificilă. Iar însuși evenimentul rectificării-Fa este dificil. Faptul că societatea umană este atât de degenerată a avut un impact uriaș asupra oamenilor lumii, inclusiv asupra discipolilor Dafa. Discipolii Dafa cultivă în lumea profană și se confruntă cu împrejurări atât de complicate, iar partea degenerată a societății prezintă o atracție atât de puternică pentru oameni. Atunci ce este de făcut referitor la aceste lucruri? Acum noi nu putem spune că a venit timpul ca acești oameni să fie înlăturați, deoarece vor mai fi șanse pentru a-i salva. Acesta este unul din motivele pentru care lucrurile se amână din nou și din nou.

Niciunul dintre voi nu își dă seama cât au sacrificat odată oamenii din lumea de azi pentru acest lucru. Nici nu vă dați seama ce ființe magnifice au fost ei cândva, aruncându-se impetuos în acest loc primejdios, înfruntând pericolul uriaș. Însuși acest singur fapt îi face demni de salvarea voastră și ca voi să-i scoateți de aici. Pentru ei pericolul constă tocmai în cât de atrăgător este mediul înconjurător. În timpul acestor chinuri îngrozitoare, discipolii Dafa într-adevăr au luat asupra lor suferințe suplimentare pentru ei, pentru ființele simțitoare, dar orice ar fi, pe discipolii Dafa îi așteaptă cele mai bune lucruri. Vorbind din acest punct de vedere, discipolii Dafa ar trebui să conștientizeze mai mult cât de mare este responsabilitatea lor și să o poarte. Deseori voi toți vorbiți despre "a-l ajuta pe Maestru în rectificarea Fa" și oricare ar fi cazul, eu consider că aceste cuvinte au o greutate și sper că veți putea îndeplini aceasta și o veți face cât mai bine. Eu știu că a face asta este într-adevăr greu. Deși spuneți așa, totuși a îndeplini asta bine în totalitate, într-adevăr nu este ușor. Voi salvați ființe simțitoare și îndepliniți această sarcină istorică, dar în același timp vă și cultivați, și uneori, când dați de o problemă, nu o tratați cum trebuie și nu lucrați bine împreună. Am spus că această perioadă a istoriei a fost stabilită și a fost dată discipolilor Dafa cu scopul de a valida Fa și a salva ființele simțitoare. Ținând cont de tot ce ați făcut, orice ar fi, viitorul va fi magnific. Sper doar că veți fi într-adevăr capabili să faceți mai bine, să cooperați mai bine și să lucrați mai bine împreună.

V-ați gândit vreodată: este într-adevăr ceva ce nu puteți abandona? Pe parcursul istoriei, voi ați avut parte de onoare și glorie și, de asemenea, ați suferit chinuri uriașe. În acei lungi, interminabili ani de așteptare, ați trecut prin tot ceea ce a fost posibil, pentru ca să ajungeți în acest moment. Analizând totul, voi deja ar trebui să fiți capabili să treceți bine ultima parte a acestui drum. Dacă validarea Fa merge bine sau nu, deseori depinde pur și simplu de voi înșivă.

Tocmai am menționat că această pagină curentă a istoriei este lăsată anume pentru discipolii Dafa [să o scrie]. Nu vă lăsați înșelați de faptul că diferite etnii și națiuni din lumea întreagă sau oamenii care aparțin diferitelor pături ale societății sunt ocupați cu problemele lor. Acesta este doar modul normal de viață al omenirii și o stare necesară a existenței, iar lucrurile trebuie să fie astfel. Nu ar fi permis ca toți oamenii să înceapă deodată să facă lucruri exclusiv pentru Fa, pentru că aceasta ar însemna distrugerea iluziei. La fel, însăși existența oamenilor este pentru această Fa. Ar putea să pară că nici cine sunt ei și nici ceea ce fac nu este relevant pentru discipolii Dafa, dar în realitate, totul este. Poate să pară totul haotic, dar în realitate totul este foarte bine aranjat. Toate ființele simțitoare așteaptă să fie salvate și vă pot spune ceva sigur. Dacă discipolii Dafa nu vor acționa pentru salvarea lor, acești oameni, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla, nu vor avea nicio șansă dacă nu mergeți să îi salvați. Iar acest lucru este valabil mai ales pentru chinezi. După cum știți, eu am vorbit despre asta înainte. Mulți împărați din Ceruri, împărați de diferite naționalități, împărați din diferite epoci din istorie s-au reîncarnat în China. Ei suferă cele mai mari chinuri și presiuni, pentru că ceea ce ating ei nu este doar propria desăvârșire; mai degrabă, ceea ce realizează, își asumă și pun la contribuție sunt de fapt pentru numeroasele lor ființe simțitoare. De aceea ei trec prin chinuri atât de mari. Ceea ce aleg reprezintă alegerea comună a ființelor simțitoare din sistemele gigante ale universului, și aceasta este cauza pentru care chinurile lor sunt atât de uriașe. Același lucru este valabil și pentru voi, pentru că deși, ca discipoli Dafa, v-ați asumat o astfel de responsabilitate magnifică ca urmare a relațiilor predestinate, sacrificiile pe care le-ați făcut în istorie nu sunt mai puține.

Acum vreau să vorbesc despre unele lucruri specifice. Întrucât discipolii Dafa sunt angajați în validarea Fa și salvarea ființelor simțitoare, scopul inițiativelor lor este clar, dar înseși acele eforturi, precum și modul cum îndepliniți lucrurile, trebuie să fie pe înțelesul oamenilor. Adică acestea trebuie să fie înțelese și de către ființele umane, nu numai de zei. Oamenii privesc numai la suprafața lucrurilor și ei pot să înțeleagă numai lucrurile de la suprafață, așa că forma superficială pe care o adoptă acțiunile și activitățile voastre trebuie să se conformeze societății oamenilor obișnuiți. Voi nu ar trebui să exagerați, altfel oamenii nu vă vor înțelege. Dar în același timp, dacă nu faceți suficient, atunci nu veți putea salva oamenii. A eșua în echilibrarea acestor două lucruri bine, este problema principală care se manifestă printre discipolii noștri Dafa. Dacă nu sunteți atenți la propriile cuvinte și fapte, aceasta va conduce la faptul că oamenii obișnuiți nu ne vor putea înțelege, gândind greșit că voi faceți politică, sau bănuind că aveți unele motive ascunse – toate acestea ar cauza inutil neîmplinirea misiunii mărețe de validare a Fa și salvare a ființelor simțitoare de către discipolii Dafa. Când vorbesc despre acest lucru, voi ca discipoli Dafa înțelegeți asta toți foarte clar, însă când încercați să acționați, aveți tendința să neglijați sau deveniți confuzi. Trebuie să acordați atenție acestui fapt și în niciun caz nu ar trebui să vă creați vouă înșivă dificultăți.

Dezintegrarea maleficului PCC nu trebuie să fie scopul vostru. PCC este nimic, și niciodată nu l-am văzut ca pe ceva pentru care ar trebui să ne facem griji. Este pur și simplu un lucru care a fost creat intenționat pentru rectificarea-Fa. Prin natura sa, el este direct opus universului, de aceea forțele din întegul univers doreau să-l distrugă. Aceasta a condus la existența unei vechi forțe care este dedicată menținerii lui. L-a protejat pentru mai mult de o sută de ani și a avut grijă să capete experiență care să îi permită ca în etapa finală să se opună efortului discipolilor Dafa de a salva ființele simțitoare; să acționeze ca o probă brutală în perioada în care cultivarea discipolilor Dafa trebuie să fie finalizată cu succes; și să fie folosit ca un demon care aduce haosul în lume când ar fi să salvați ființe simțitoare. Aceasta este tot ceea ce este, de aceea nu-i acordați așa o mare importanță, și nu vă centrați scopurile în jurul lui. Nu este demn de asta. Ceea ce faceți este pentru salvarea ființelor simțitoare. Ticălosul PCC nu este de fapt capabil să facă singur tot ceea ce a făcut. În realitate, acesta a fost un caz al factorilor forțelor din vechiul cosmos, care l-au folosit ca să facă lucruri. Apare o întrebare evidentă: de ce folosesc [PCC] și nu o altă viață. El a fost ales pentru că este tocmai atâta de rău și a fost creat exact așa. Dacă discipolii Dafa într-adevăr și-ar fi concentrat forțele asupra lui, el s-ar fi prăbușit, după care factorii forțelor vechiului cosmos ar fi folosit altceva pentru a crea probleme. Ticălosul PCC există numai pentru acest singur scop și indiferent dacă îl urmăriți sau nu, el se va prăbuși. De îndată ce discipolii noștri Dafa vor fi terminat ceea ce trebuie să facă, el cu siguranță se va prăbuși. Dar între timp, în timp ce binele și răul se ciocnesc, alegerea fiecărei ființe unde să se poziționeze, calea pe care o alege fiecare și comportamentul ființelor simțitoare va determina ce se va întâmpla cu ele în viitor. Acesta este modul în care funcționează totul.

Voi puteți demasca maleficul PCC în eforturile voastre media, dar asta ar trebui făcut doar cu scopul de a clarifica lucrurile ființelor simțitoare, pentru ca ele să poată fi salvate. Întâlnirea de astăzi este destinată discipolilor Dafa din întreaga lume care lucrează în companiile de televiziune NTDTV. Majoritatea celor prezenți aici sunt implicați în munca mass media și în unele cazuri voi vă asumați sarcini multiple. Ca discipoli Dafa care conduc organizațiile mass media, gândirea voastră trebuie să fie clară în legătură cu ceea ce faceți. Desigur, eu nu trebuie să spun nimic ca voi să aveți o înțelegere clară [asupra ceea ce faceți], dar nu trebuie să acționați pripit atunci când aveți de a face cu chestiuni reale. În momentul în care vă pierdeți calmul sunteți predispuși să deviați. În momentele critice trebuie să vă amintiți că faceți aceste lucruri pentru a salva ființe simțitoare.

Nu a fost ușor pentru această televiziune ca în câțiva ani să se dezvolte până la acest nivel la care a ajuns acum. Ori de câte ori privesc emisiunile televiziunii NTDTV, simt o admirație față de discipolii Dafa. Discipolii Dafa sunt într-adevăr extraordinari. Voi ați evoluat de la a nu ști nimic, la a conduce un post TV și a face asta chiar bine, cu programe atât de interesante. Toți ar urmări acest post TV și l-ar considera deosebit, o întreprindere remarcabilă, dacă nu ar fi fost faptul că ei au fost înșelați de malefic înainte. Deși se află chiar în fața ochilor lor, mulți oameni nu își dau seama cât de important este acest post în acest moment, din cauza existenței interferențelor și a factorilor malefici care îi controlează. Totuși, este în regulă. Lucrurile se schimbă repede deoarece rectificarea-Fa înaintează și gândurile drepte ale discipolilor Dafa devin tot mai puternice. Energia radiată de televiziunea NTDTV este foarte puternică și televizoarele setate pe acest post primesc o energie puternică, care distruge factorii malefici. Astfel, din acest punct de vedere, activitatea televiziunii nu trebuie să fie doar bine organizată, dar, de asemenea, trebuie să fie condusă într-un mod corespunzător și la standard. Când voi, ca discipoli Dafa, veți atinge Desăvârșirea, veți transmite această companie de televiziune oamenilor din perioada de rectificare Fa a lumii umane, și ea va deveni o parte din cultura viitoarei omeniri. De aceea voi trebuie să îndepliniți bine această sarcină.

Să vorbim despre aceasta mai concret. Dacă voi doriți ca mass media să funcționeze bine, trebuie să fiți bine ancorați în societate. Lucrurile obișnuite nu vor deveni magice și factorii vechilor forțe vor continua să interfereze cu salvarea oamenilor. Desigur, munca la televiziune, în sine, nu reprezintă cultivarea în Dafa și nu are o legătură directă cu Dafa. Stația [de televiziune] este condusă de către discipolii Dafa cu scopul validării Fa și salvării ființelor simțitoare. Aceasta este relația. Stația nu este o parte din însăși Dafa, ci mai degrabă este o unealtă care este folosită de către discipolii Dafa pentru a salva ființe simțitoare. Întrucât ea are nevoie să se consolideze în societate și să devină la fel ca o televiziune din societatea oamenilor obișnuiți, voi trebuie ca din punct de vedere al managementului, să folosiți o abordare obișnuită, care este folosită și în societatea umană. Companiile din societatea umană obișnuită au o experiență bogată în domeniu. Sistemul de management utilizat de ei este în concordanță cu forma folosită de societate, și de aceea ea a putut să se consolideze și să se formeze în societatea umană. Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut omul în această privință corespunde principiilor acestui nivel, așa că voi, de asemenea, ar trebui să folosiți căi obișnuite ca acestea când munciți la televiziunea voastră. Dacă vreți să o conduceți bine, trebuie într-adevăr să găsiți metode cum să puneți în aplicare practicile de management standard, obținând recuperarea investiției și trebuie să gândiți bine modul de funcționare al afacerii.

Practic, principalul scop al televiziunilor societății oamenilor obișnuiți este de a câștiga bani. La voi există un alt punct de pornire. Acesta este de a salva ființe simțitoare. Acesta este un lucru pur și simplu măreț și nicio ființă umană nu ar putea să-l facă. Din moment ce acesta este cazul, dacă stația este condusă nesatisfăcător și nu poate continua să funcționeze din cauza lipsei de resurse, [atunci] voi veți pierde un mediu puternic pentru clarificarea adevărului. În ultimii ani, voi toți ați observat eficiența ei și puterea ei de influență, atunci de ce să nu o conduceți bine?

Voi știți că PCC este un regim care este susținut prin minciuni și se bazează pe mass media ca să inducă oamenii în eroare. Chiar de la început el a înșelat poporul chinez, și până în prezent el a folosit mass media pentru a-i minți pe chinezi. El a ascuns faptele reale, și de atât de mulți ani se ascunde după minciuni. Oamenii au crescut și au trăit înconjurați de minciunile lui. Atunci, nu ați putea spune că sunt demni de milă chinezii care și-au petrecut toată viața obișnuindu-se cu această abordare a lucrurilor? Mulți chinezi nu înțeleg lumea din afara granițelor Chinei nici chiar după ce pleacă din China, întrucât ei au crescut pe fondul culturii ticălosului PCC și ei chiar consideră că oamenii din alte țări sunt anormali și proști. Aceasta nu înseamnă că lumea în afara Chinei este anormală. Mai degrabă, aceea este o societate normală, iar cea care a deviat este societatea chineză condusă de ticălosul PCC. De-a lungul multor decenii ticălosul PCC a fost foarte mulțumit de el însuși, considerând că propaganda sa mincinoasă a avut succes. A ținut media sub un control strâns, asigurându-se că aceasta îi transmite propaganda pentru a se putea menține la putere. Spun asta ca să înțelegeți că propaganda poate incita oamenii către acțiune, și ea într-adevăr poate avea un efect atunci când oamenii se bazează pe ea pentru a obține informații. Unii oameni nu sunt capabili să analizeze singuri și cred în orice li se spune.

Gândirea umană are o slăbiciune, și voi ați descoperit asta de-a lungul anilor în care ați clarificat adevărul. Anume, prima idee care este acceptată tinde să rămână fixată. (Râsete) Odată ce o persoană acceptă o anumită idee, ea va evalua totul prin prisma acestei idei. Acesta este un defect în crearea omului, deși în acest mediu al principiilor inversate, aceasta în realitate ajută oamenii să elimine karma în procesul testelor aspre și să ajungă la adevăr. Dacă nu ar fi fost astfel, oamenilor le-ar fi fost prea ușor să obțină Fa și să se întoarcă în ceruri. Dacă ar fi fost cazul în care oamenii foloseau principii corecte în căutarea și evaluarea lucrurilor, indiferent ce ar fi putut spune ceilalți, atunci acest mediu omenesc nu ar fi fost niciodată rău, și aceasta nu ar fi fost o societate umană. (Râsete) Dar până în prezent, aici în lumea umană nu s-au putut găsi principii corecte. Împăratul conducea țara, trimițând trupe pentru a cuceri teritorii în lume; câștigătorul devenea împărat, punându-i în afara legii pe cei învinși. Acestea sunt principiile care guvernează acest nivel al oamenilor. De ce Fa a Buddhas și a Zeilor a întâmpinat obstacole atât de mari, atacuri și respingeri, de îndată ce a început să se răspândească aici? Deoarece acelea erau principiile corecte care erau răspândite, ceva ce nu a mai existat în trecut în acest loc.

În orice caz, aceasta este istoria și orientarea pe care cultura umană a luat-o de la crearea acestei lumi. Dar lucrurile sunt diferite astăzi. Astăzi este finalul, marele apogeu a tot ceea ce a avut loc de la crearea lumii. Întrucât Dafa a fost larg răspândită aici, va fi foarte posibil ca acest loc să fie păstrat pentru totdeauna pentru umanitate. Aceasta este binecuvântarea pe care Dafa a adus-o omenirii datorită grandioasei răspândiri a Dafa și rectificării-Fa, mai exact, faptul că nivelul acestei dimensiuni poate fi păstrat pentru totdeauna.

Nu vreau să vorbesc prea mult. Cred că vă aflați aici pentru o întâlnire, și cu siguranță aveți multe de discutat. Nu vreau să vă rețin prea mult, dar aș dori să vă ofer puțin mai mult timp. Dacă aveți unele întrebări esențiale și importante, puteți să mi le adresați și eu vă voi răspunde. Apoi, timpul rămas îl puteți folosi pentru discuții. (Aplauze)

Discipolul: Având în vedere că suntem reporteri, știrile noastre trebuie să fie exacte. Dar câteodată exagerăm lucrurile pentru a-i convinge pe oameni despre adevăr. Simt că ar trebui să urmăm standardul stabilit de mass-media occidentală și [că ar trebui] să raportăm știrile cu acuratețe.

Maestrul: Sunt de acord cu această perspectivă. Acesta este modul în care ar trebui să fie făcute lucrurile. Nu fiți ca uneltele de propagandă ale partidului ticălos. Nu este corect să deviați de la adevăr când descrieți evenimentele, cu speranța că veți obține vreun efect. Doar lăsați raportul să obțină efectul pe care îl va obține, oricare ar fi el. Nu deformați cu bună știință adevărul. Veți pierde din credibilitate.

Discipolul: Sunt un reporter care acoperă evenimentele din comunitate. Din cultivare știu să fac totul potrivit cu Zhen Shan Ren, și știu că raportările noastre sunt pentru a spune oamenilor despre lucruri care sunt adevărate, binevoitoare și bune. Dar sunt unele lucruri pe care nu suntem capabili să le descifrăm complet. De exemplu, lucrurile sunt complicate în Chinatown. Unii oameni sunt foarte pro-PCC, astfel că noi încercăm să nu raportăm despre activitățile pe care le sponsorizează sau [măcar] încercăm să raportăm cât mai puțin posibil. Iar când promovează ceva ce nu este corect, noi știm că în mod absolut nu putem raporta. Dar uneori contactele pe care le au sunt foarte subtile, iar noi suntem îngrijorați că, dacă nu abordăm bine rapoartele, noi îi ajutăm pe oamenii răi cu publicitate.

Maestrul: Îmi aduc aminte că după ce a început persecuția, o persoană din China continentală mi-a scris o scrisoare prefăcându-se că este un student. Scrisoarea a vorbit despre cum ar putea fi făcut mai bine un anumit lucru și așa mai departe, dar am știut că această persoană era un agent special. Așa că pentru a se deghiza, lucrurile, pe care le spunea, erau benefice pentru noi. Astfel că i-am adoptat ideea. Atunci, din ce motiv ridic această problemă? Tot ceea ce fac este pentru a salva ființele simțitoare și, indiferent cine ești, atâta timp cât poți contribui la salvarea ființelor simțitoare, eu voi folosi [ceea ce ai de oferit]. Atâta timp cât o persoană obișnuită trăiește astăzi, indiferent cât de inadecvat se comportă — cu excepția celor care sunt cei mai răi — încă mai există speranță pentru ei. Când cineva, care a făcut lucruri rele în mod pasiv în timpul persecuției, devine lucid, dacă după aceasta va juca un rol pozitiv, va avea șansa să răsplătească lucrurile pe care le-a făcut. Dacă asemenea oameni spun câteva lucruri pozitive, voi puteți, de exemplu, să îi citați, dar categoric nu folosiți nimic rău din ceea ce ar putea spune. Totuși, dacă cineva este rău și ceea ce spune nu are prea multă greutate în salvarea ființelor simțitoare, atunci este mai bine să nu raportăm [despre evenimentul sau remarcile lui], chiar dacă oamenii s-ar putea să le găsească interesante. Asta deoarece orice raport media va dezvolta [reputația] unei persoane și îi va ridica nivelul de recunoaștere. Nu este nevoie să ridicăm profilul unei persoane rele. Dacă ceea ce spune ajută la salvarea ființelor simțitoare, atunci raportând despre asta, îl va ajuta să acumuleze virtute.

Discipolul: Ce ar trebui să facem dacă dorim să conducem bine stația de televiziune NTDTV? În zona noastră, studenții care participă în vânzări spun că este nevoie să facem bine cu The Epoch Times înainte de a ne ocupa de NTDTV.

Maestrul: Nu trebuie să mă întrebați despre astfel de lucruri. Dacă o persoană spune că lucrează în principal pentru The Epoch Times, atunci desigur trebuie să se focalizeze pe The Epoch Times și după aceea să ajute NTDTV. Dacă cineva spune că lucrează în principal pentru NTDTV, atunci ar trebui să se concentreze pe NTDTV și să ajute alte entități mass media numai după ce își termină munca. Toate acestea cad în domeniul responsabilităților discipolilor Dafa, astfel că faceți cât mai mult puteți. Toate entitățile media pe care le conduceți au efectul de a salva ființele simțitoare, iar vocile care vin din aceste entități poartă cu siguranță virtutea măreață a fiecăruia dintre voi care participați.

Discipolul: NTDTV are foarte puțini bani, și pentru a-și face rost de reclamă — unele dintre ele sunt într-adevăr greu de obținut — departamentul de marketing trimite reporteri să filmeze o mulțime de reclame gratuite, care uneori sunt exagerate. Este aceasta o abordare corectă?

Maestrul: Dacă se exagerează, atunci nu este corect. La început lucrurile probabil nu erau tratate bine, deoarece toată lumea este în procesul de a trece de la a nu ști cum să facă, la a ști. Sper că, treptat, veți ajunge să faceți bine, să obțineți mai multă experiență și să tratați problemele din ce în ce mai rațional, astfel încât să tratați lucrurile în întregime pe cont propriu.

Discipolul: Au trecut câteva luni de la prima difuzare a NTDTV în Canada în 2008. Totuși, în timp ce încercam să ne lărgim baza de abonați, am aflat că rating-ul NTDTV în comunități era destul de slab.

Maestrul: Istoria care se desfășoară acum este destinată discipolilor Dafa, dar nimeni nu vă va invita în mod proactiv să faceți ceva, din moment ce oamenii se află sub vraja iluziei. Toate acestea au fost aranjate pentru voi — inclusiv toate lucrurile care sunt corecte și greșite, sau bune și rele — toate acestea sunt amestecate împreună. Astfel că este într-adevăr greu pentru voi să faceți lucruri. Chiar dacă acesta este cazul, nicio ființă din cosmos nu se poate compara cu voi. Zei desemnați special pentru această sarcină fac ceea ce tocmai am descris, însă doar când faceți bine se vor schimba lucrurile în această lume. Depinde într-adevăr de voi înșivă să faceți bine, să lucrați bine împreună și să fiți eficienți. Ați putea întreba: "Există vreun tip de armă secretă pe care am putea să îl folosim? Putem inventa vreo metodă specială?" Ceea ce v-a fost dat este cea mai dreaptă cale, dar este una îngustă. Când intenția voastră este greșită sau când există probleme cu modul în care tratați lucrurile, calea va fi dificilă. Calea este foarte îngustă și poate părea că nu poate fi parcursă. Dar de fapt puteți să o faceți.

Discipolul: Regulile pentru cele nouă competiții găzduite de NTDTV s-au tot schimbat. Personal, simt că nu este foarte bine în ceea ce privește modul în care ne vor percepe cei care s-au înregistrat pentru competiții, și în mod evident nu este foarte profesionist. Aș vrea să îl întreb pe Maestru dacă aceasta este doar propria mea noțiune sau dacă este ceva cu care putem face mai bine decât atât?

Maestrul: Știu că au fost schimbări, iar acestea au fost în principal din cauza lipsei de experiență și din încercarea de a se potrivi mai bine nevoilor concursurilor. Într-adevăr, nu este atât de bine să fie multe schimbări. Dar, de fapt, pentru participanții din concursuri, cu cât regulile sunt mai clare cu atât mai bine. Coordonatorilor le-a lipsit experiența, deci ei câștigă experiență cu fiecare pas pe care îl parcurg. Când se descoperă că lucrurile sunt incorecte, ele ar trebui corectate. Cred că lucrurile vor fi mai bune în viitor din moment ce veți avea mai multă experiență atunci.

Discipolul: Sunt un jurnalist din Taiwan. Discipolii Dafa din Taiwan fac multe știri pentru a expune lucrurile rele pe care le face PCC, dar constată că adunarea dovezilor de primă mână la fața locului este o provocare. Pot să întreb cum ar putea fi rezolvată această problemă? Cea de-a doua întrebare a mea este, guvernul actual și unii oameni de afaceri din Taiwan devin tot mai mult pro-comuniști. Dacă evidențiem greșelile lor în reportajele noastre, îi vom întoarce împotriva noastră?

Maestrul: Sunt mai mult decât suficiente lucruri publicate de către însuși ticălosul partid și alte mass media online majore pe care le puteți folosi. Puteți republica oricare din acele lucruri. Ar fi chiar mai bine dacă ați putea găsi știri de primă mână direct de pe continent, dar numai dacă aveți acolo conexiuni care sunt complet sigure și care rămân în siguranță.

Cât despre cum face cutărescu sau un anumit guvern, un cultivator nu trebuie să îi acorde niciun fel de gând. Nu îi acordați niciun gând și nu vă îngrijorați. Doar gândiți: "Am venit să salvez ființe simțitoare și asta e." Cineva ar putea să fie astăzi la conducere și mâine ar putea să fie altcineva, dar oricine vrea să fie la conducere, așa să fie. Este aranjat de zei, așa că este ceea ce este. Dacă vă focalizați atenția pe asta, înseamnă că gândirea voastră a deviat. În momentul în care gândești astfel, este o deviere. Nu vă preocupați cu astfel de lucruri, doar faceți ceea ce ar trebui să faceți. Ceea ce se întâmplă de obicei este că, cu cât devii mai atașat de ceva, cu atât este mai probabil că problemele vor urma și vor forma un fel de test de xinxing. Cu cât ignori mai mult aceste lucruri cu atât mai bine. Aveți propria voastră cale, în timp ce ființele umane au propriile lor afaceri. Voi aveți lucruri pe care trebuie să le faceți. Nu acordați nicio grijă sau atenție lucrurilor politice sau la ceea ce se întâmplă între partide. Desigur, media noastră nu prea are de ales cu adevărat decât să raporteze despre ele, din moment ce acelea sunt probabil lucruri de care oamenii obișnuiți sunt interesați. În acest caz puteți raporta cum fac și ceilalți, și nu scrieți articole de opinie. Puteți doar transmite raportările altora. Iar noi nu scriem articole de opinie despre certurile dintre partide. În felul acesta puteți aborda știrile care sunt de interes pentru oameni, până când persecuția se sfârșește, iar media condusă de discipolii Dafa devine pe deplin o parte obișnuită a societății.

Discipolul: Îl rog pe Maestru să explice discipolilor ce impact va avea Han Couture Design Competition în modul în care se îmbracă oamenii lumii, și de ce vestimentația Han a fost pierdută atât de mult timp după dinastia Ming.

Maestrul: (Zâmbind) Întâlnirea de astăzi este ca să discutăm munca NTDTV și nu vestimentația Han. Să lăsăm această întrebare pe altă dată.

Discipolul: Am o întrebare despre management. Când toată lumea este talentată și încăpățânată, am descoperit că atunci când eu, ca și coordonator, dau instrucțiuni sau încerc să reconciliez cumva diferitele opinii, este mereu cineva care îmi spune mie să mă uit în interior. Bineînțeles, în contextul cultivării mă pot uita în interior când ajung acasă. Dar când este vorba de a mă ocupa de o anumită problemă și de a decide cum trebuie să fac ceva, cum ar trebui să tratez chestiunea în calitate de coordonator?

Maestrul: Știu ce vrei să spui. (Audiența râde) De obicei discipolii Dafa vor renunța ușor la hrană și somn pentru a valida Fa — "Oricât de obosiți am fi, o vom face." Dar în ce privește gestionarea lucrurilor și realizarea lor într-un mod standard, supervizarea unuia de către altul sau încercarea de a stabili anumite reguli și proceduri, voi imediat refuzați să vă conformați. (Audiența râde) Ați luat în considerare că numai în acel mod ceea ce faceți va fi mai puternic și sistematic, și numai atunci veți obține o poziție bună în societatea umană și veți juca un rol chiar mai puternic? Ați înființat o stație de televiziune pentru a valida Fa. Gândul vostru inițial a fost ca ea să expună răul și acela a fost domeniul ei. Dar Maestrul tocmai v-a spus că orice faceți, ar trebui să faceți bine. Chiar mai mult, ceea ce faceți acum este vrednic să fie lăsat culturii viitorului. Totuși, dacă nu există nici măcar reguli sau reglementări, atunci cum ar putea să fie lăsat viitorului? Atunci, ce ar putea oamenii să învețe din asta în viitor? Fără niciun etalon, ce ar putea ei să învețe?— doar zelul discipolilor Dafa? (Maestrul râde) (Audiența râde) De aceea vă spun că indiferent de regatul pe care l-ați condus odată sau în ce proiect sunteți implicați, oricine este cel care trebuie să vă supervizeze, lăsați-l [să o facă]. Nu vă gândiți că oamenii nu vă pot superviza. Nu uitați că ființele umane sunt în iluzie și că forma cultivării voastre este de a practica printre oamenii obișnuiți. Poate că discipolul Dafa care vă supervizează vine de la un nivel care nu este la fel de înalt ca al vostru sau poate este chiar cazul în care el nu a cultivat la fel de înalt ca voi. Dar asta nu contează. Este vorba despre cooperarea care este fondată pe gânduri drepte și care este menită să salveze ființe simțitoare. Fiți siguri că lucrați bine împreună. M-am făcut clar? (Aplauze) De fapt mulți studenți mi-au menționat asta. Astăzi am avut ocazia să v-o explic clar. (Audiența râde, aplauze)

Discipolul: Am două întrebări. Prima întrebare este, din moment ce mulți dintre studenții care fac muncă în media își asumă roluri multiple — și acesta este în special cazul când este timpul să se promoveze spectacolele Shen Yun — nimeni nu lucrează la reclamele pe care le aduc agenții noștri de vânzări, sau cei din departamentul de vânzări se duc să vândă bilete. Cum ar trebui să echilibrăm aceste lucruri?

Maestrul: Aceasta este o problemă. Acesta este motivul pentru care de fiecare dată când începe turneul Shen Yun, vreau să permit lumii să afle cât mai repede posibil de Shen Yun. Le cer companiilor în turneu să nu stea prea mult timp într-un singur loc, deoarece dacă ar sta, ar fi într-adevăr foarte greu pentru practicanții locali și ar afecta alte proiecte. M-am gândit la problema [asta] de fapt cu mult timp în urmă. În trecut când Shen Yun Performing Arts era în procesul de formare, eu m-am hotărât și am decis să implic discipoli Dafa tineri în aceasta, pentru ca astfel să nu afecteze celelalte proiecte ale discipolilor Dafa. Dar au mai fost încă atât de mulți discipoli Dafa implicați în vânzarea biletelor și a fost multă muncă grea pentru ei, astfel încât celelalte proiecte tot au ajuns să fie afectate. Astfel că m-am gândit la următorul aspect: odată ce obținem un anumit grad de recunoaștere sau dacă Shen Yun devine rapid faimos, noi putem permite oamenilor obișnuiți să rezerve întregul spectacol, și atunci nu ar mai fi nicio nevoie ca voi să lucrați la vânzarea de bilete. După cum s-a dovedit, Shen Yun are deja cel mai bun spectacol din întreaga lume. Nimeni nu este mai bun. (Aplauze) Dar chiar acum, ticălosul PCC interferează cu salvarea oamenilor lumii. Shen Yun este extrem de influent acum, deși nu s-a dezvoltat atât de rapid precum a fost planificat. Odată ce popularitatea sa se răspândește peste tot, nu va mai fi nevoie ca voi să investiți atât de mult efort în vânzarea de bilete. La acea vreme, noi va trebui doar să punem o reclamă spunând că Shen Yun este aici și va ține spectacolul în locul cutare, iar asta va fi suficient — oamenii vor veni. Cred că discipolii Dafa nu vor trebui să cheltuiască atât de mult timp și atât de multă energie pe acest proiect, iar celelalte proiecte nu vor fi afectate. Așa că aceasta este direcția în care m-am îndreptat. Făcând asta, am specificat că asigurăm calitatea programului și că spectacolul este perfect, că asigurăm cele mai bune rezultate și că nu sunt scăpări sau probleme pe parcursul traseului. Când reușim aceasta cu adevărat, influența spectacolului se va extinde cu siguranță. Nu voi garanta nimic, dar simt că acea zi nu este prea departe. (Aplauze) La acea vreme, tot ce veți avea de făcut este să publicați o reclamă. (Audiența râde) Sau poate că media voastră va câștiga același fel de influență, deci chiar nu va fi nevoie de reclame. Va fi suficient doar să faceți un articol despre asta. (Maestrul râde)

Discipolul: Aș putea să îl rog pe Maestru să vorbească despre importanța și responsabilitatea programelor NTDTV multi-lingvistice în relație cu salvarea ființelor simțitoare?

Maestrul: Cu siguranță ar fi mai bine dacă ar putea exista programe în mai multe limbi. Și dacă stația ar putea cu adevărat să câștige o stabilitate bună în societatea obișnuită, să intre într-un ciclu pozitiv, să înflorească și să prospere, asta ar fi minunat. Totuși, nu vă opriți la a avea programe în alte limbi. Veți face cu adevărat bine când veți reuși să produceți programe în fiecare limbă, cu nicio etnie lăsată pe dinafară. Asta deoarece cine este în fața voastră și pe cine trebuie voi să salvați sunt toți oamenii din lume. Dar știu că, în ceea ce privește resursele umane și materiale sau ceea ce putem suporta în prezent, suntem cu adevărat departe de a face asta. Dar indiferent de caz, pentru moment să începem de la bază. Dacă vom face bine, nu numai că va avea un mare impact, dar de asemenea oameni talentați și capabili vor obține Fa unul după altul; și din moment ce cele două sunt conectate, ei vor veni la bord și vor îndeplini [lucrurile] de care aveți nevoie. Este chiar posibil ca fiecare aspect al companiei voastre să se îmbunătățească, inclusiv mijloacele voastre materiale. Dar dacă în starea voastră prezentă nu vă schimbați fundamental, niciuna din acele schimbări nu va avea loc. Deci, voi ar trebui cu adevărat să vă gândiți mult la cum să câștigați o stabilitate în societatea obișnuită și să intrați într-un ciclu pozitiv. Haideți să muncim din greu la asta.

Discipolul: Chiar acum a fost un student canadian care a pus o întrebare despre Canada. De fapt, și eu sunt destul de confuz. A trecut mai mult de o jumătate de an din septembrie anul trecut, când NTDTV a început să opereze în Toronto, și încă nu avem suficienți telespectatori. Mă gândesc cum să reușim să învingem provocările pe care le confruntăm. Nu este succesul unei afaceri o responsabilitate majoră pe care o are conducerea?

Maestrul: Dacă cooperați sau nu bine nu ține de doar una sau două persoane. De data aceasta haideți să ne gândim cu toții la asta și să vedem dacă există o soluție bună. Cel puțin, făcând asta puteți învăța cum să faceți lucrurile în viitor și cum să faceți lucrurile într-o manieră solidă și constantă. Dacă totuși încă nu funcționează, atunci probabil înseamnă că nu sunt încă prielnice condițiile. Totuși, dacă eforturile voastre merg bine și lucrurile dau rezultate, atunci înseamnă că voi ați cooperat bine.

Discipolul: Scuzați întreruperea, dar am observat că sunt oameni care iau notițe. Luarea de notițe este strict interzisă și nici înregistrarea nu este permisă.

Maestrul: Nu este vorba că ne e teamă că oamenii iau notițe. Mai degrabă, odată ce ieșiți de aici cu ceea ce ați scris, nu va fi la fel cu ceea ce am intenționat original. Și pe lângă asta, nu veți fi capabili să scrieți totul, deci ceea ce ați notat ar echivala cu a cita în afara contextului. Ceea ce faceți este să culegeți și să alegeți ce vă place și ce gândiți că este folositor să spuneți altora. Voi nu vă cultivați pe voi înșivă, ci în schimb vreți să folosiți cuvintele mele ca să îi reparați pe ceilalți. (Audiența râde) Deci ar fi mai bine dacă nu ați lua notițe. V-am spus demult că nu este permis, sperând să vă văd mergând corect pe calea voastră. Trebuie să distrugeți notițele pe care le-ați luat.

Discipolul: Shen Yun a dat spectacole peste tot în lume, dar nu și în Hong Kong.

Maestrul: Știu. Tot mai mult, ticălosul PCC pare să exercite cu nerușinare un control deplin asupra Hong Kong-ului. Ce s-a întâmplat cu "o țară, două sisteme"? Mi se pare că [PCC este] cu totul fără rușine, iar acum se potrivește cu zicala aceea: "Unui porc mort nu îi este frică de apa care fierbe." (Audiența râde) Nu se va opri de la nimic, iar dezgustul lumii se va adânci pe zi ce trece. Din ce în ce mai mult îi face pe oamenii lumii să vadă mai clar ceea ce este. Manipulează și controlează direct guvernul din Hong Kong, iar teatrele de acolo sunt toate proprietatea guvernului. Dar nimic din toate acestea nu contează și nici nu este un motiv de îngrijorare. Știți ce gândesc? Pregătesc Shen Yun să susțină spectacole în China continentală. (Aplauze entuziaste) Nu doar gândesc cu voce tare. Poate că răul gândește că este puternic, dar să vedem ce ne rezervă istoria. (Maestrul râde) Nu este după ei. Fiecare dinastie a fost odată plină de gălăgie, doar ca până la urmă să fie redusă la un scâncet. (Maestrul râde) (Audiența aplaudă)

Discipolul: Sunt de la departamentul de marketing din sediul central al NTDTV din New York. Aș dori să întreb despre colaborarea dintre echipele de știri și echipele de producție. Noi am ieșit să raportăm despre evenimente și am venit înapoi cu foarte multe cărți de vizită în fiecare zi. Mulți oameni sunt interesați de noi. Unul din lucrurile care mă preocupă este cum timpul trece mai repede și mai repede în fiecare zi, și sunt îngrijorat. Deși nu fac acest lucru cu normă întreagă, sper să pot să păstrez legatura cu fiecare din acele contacte. Doar că din lipsa timpului, în fiecare zi pot face doar foarte puțin.

Maestrul: Adevărat, cei care fac într-adevăr lucruri vor simți că nu este destul timp. De aceea sper că veți reuși să implicați mai mulți oameni în marketing și astfel nu vă veți simți atât de ocupați și veți fi capabili să vă croiți o cale și să intrați într-un ciclu pozitiv. (Aplauze) Cu marketing-ul, voi trebuie să clarificați faptele și să interacționați cu oamenii, iar asta va fi de asemenea o cale de a salva ființele simțitoare. Iar voi faceți [marketing] pentru a ajuta stația în ansamblu să facă bine, este remarcabil. Nu vă gândiți că doar făcând mai multă muncă în linia întâi, cum ar fi scrierea de articole, contează ca fiind salvarea oamenilor. Asta nu este adevărat. Toată lumea folosește rapoartele de la stație ca să salveze oamenii.

Discipolul: Am două întrebări. Una este că NTDTV există de șapte sau opt ani. Totuși mulți studenți nu și-au îmbunătățit aptitudinile la un nivel satisfăcător. Ei înșiși spun că acesta este cazul. A doua întrebare este: mulți studenți sunt mai entuziaști în a da pliante decât în a lucra pentru știrile NTDTV.

Maestrul: (Maestrul râde) Există diferențe între voi, dar fiecare verigă din lanț este importantă. Dacă consideri situația acelora care sunt un pic mai în vârstă și care nu au multă școală, sau care nu știu cum să facă altceva, cel mai eficient lucru pe care pot să îl facă este să înmâneze pliante. Însă, pentru aceia care aveți o educație bună și sunteți talentați la scris, voi puteți să vă folosiți talentul și puteți scrie. Adevărul este desigur că toate acestea sunt în final la fel. Indiferent ce formă ia, dacă ceea ce faceți salvează oameni, este magnific. (Aplauze) (Maestrul râde)

Discipolul: NTDTV s-a dezvoltat foarte repede, iar programele sale devin din ce în ce mai numeroase, dar încă avem puțini oameni în fiecare regiune. Când suntem copleșiți de muncă, unii colegi cultivatori spun că trebuie să asigurăm o anumită cantitate și să încercăm să facem mai mult. În schimb alții spun că din moment ce suntem atât de ocupați, dacă nu poate fi asigurată calitatea, [atunci] ar trebui să facem mai puțin. Așa că în timp ce suntem pe cale să devenim mai profesioniști, cum ar trebui să ne ocupăm de acest lucru?

Maestrul: Eu văd că lucrați într-adevăr din greu și că fiecare încearcă tot ce poate ca să facă mai mult și mai bine. Desigur, cu cât este calitatea mai bună și cu cât sunt mai multe programe, cu atât mai bine. Asta este ceea ce cred. Dar când văd că voi toți lucrați din greu, nu vreau să spun nimic mai mult. (Maestrul râde) (Audiența râde) Totuși, fiecare dorește asta. Dacă puteți lucra împreună mai bine și puteți adăuga mai mulți oameni care să lucreze, poate că situația se va schimba dramatic. Eu văd care sunt încercările pe care le înfruntați acum. Nu există nicio soluție specială. (Maestrul râde) Maestrul nu poate să vă dea nicio metodă specială, din moment ce voi trebuie să vă urmați propria cale.

Discipolul: Unele talk-show-uri au nevoie să aibă invitați. O perspectivă este că noi putem să îi invităm la programele noastre atâta timp cât ei au puncte de vedere care ajută să expună PCC. Dar uneori nu ne-am uitat atât de bine în trecutul lor. O altă perspectivă este că ar trebui să facem cât mai bine în a invita propriii noștri comentatori.

Maestrul: Cât despre a invita comentatori, desigur este cel mai bine să îi invitați pe aceia care au statutul cel mai adecvat. Dar dacă aveți propriii voștri comentatori care apar în mod frecvent, care sunt bine pregătiți și au priză la public, aceasta este de asemenea bine, dar asta înseamnă că stația voastră ar trebui să aibă propriii ei experți. Acestea fiind spuse, uneori este nevoie să invitați oameni adecvați din afară pentru un program. Ei vorbesc dintr-o perspectivă exterioară, ca un expert sau într-o capacitate specială, iar asta este de asemenea necesar. Dar este greu de apreciat ce fel de perspective are cineva, așa că ar trebui să investigați un pic înainte. Tema programului este de obicei clară, astfel că [atunci când alegeți comentatorul] voi puteți avea o mică conversație care se învârte în jurul acelui subiect. Spuneți-i persoanei propriile voastre idei, iar dacă persoana este de acord cu voi atunci puteți continua, dacă nu este de acord atunci nu [continuați]. Dacă persoana este într-adevăr cineva de la PCC, atunci nu este bine dacă expune ticălosul PCC prin comentariile pe care le face? (Audiența râde) (Maestrul râde) Ar trebui să aveți o perspectivă largă și să fiți toleranți. (Maestrul râde) (Aplauze) Lucrurile vor merge bine dacă sunteți generoși.

Discipolul: În timpul interviurilor, unii oameni de pe continent care înțeleg lucrurile m-au rugat să vă transmit respectele lor când vă văd. (Maestrul: Atunci le mulțumesc.) (Audiența aplaudă) Unii susținători ai drepturilor [omului] de acolo întreabă dacă pot lucra în China ca și reporteri NTDTV.

Maestrul: Este prea periculos pentru ei. Voi trebuie să aveți grijă de siguranța lor pe cât de mult posibil. Dacă reușesc să vă dea informații, nu trebuie să divulgați identitatea sursei; și ar trebui să aveți în mod special grijă de siguranța lor. Dezvăluirea identităților lor ar fi cu adevărat dăunătoare pentru ei. Ar trebui să luați aceste lucruri în considerare.

Permiteți-mi să vorbesc despre un alt lucru. Pe continent, unii studenți au devenit confuzi în timpul persecuției. Totuși, odată ce devin clari asupra lucrurilor, sau odată ce ajung într-un mediu nou, ei sunt capabili să distingă ce este corect de ce este greșit. Ei categoric nu aleg să stea de partea maleficului cu bună știință, asta este sigur. Când evaluați pe cineva, voi spuneți deseori: "Cutare și cutare a fost 'transformat' pe continent." Dar, a nu reuși să treci un test, este pur și simplu parte a procesului de cultivare. Cultivarea nu se termină după acel eveniment, iar persoana încă mai cultivă. Așa că nu ar trebui să o priviți ca și cum într-adevăr nu ar mai fi bună. Desigur, unii oameni au făcut într-adevăr lucruri rele în timpul acelei faze când se presupunea că "sunt transformați", dar dacă ei mai sunt capabili încă să recupereze mai târziu în timp ce cultivă, ar trebui să li se mai dea șanse. Totuși, sper că aceste persoane vor avea atitudinea de a vrea să facă un nou început; când aveți atitudinea că nu vă pasă de ceea ce s-a întâmplat, [atunci] veți fi desconsiderați. Desigur, discipolii Dafa care nu au fost "transformați" și au reușit în pofida maleficului sunt într-adevăr magnifici și merită respect. (Aplauze)

Ce vreau să spun este că nu ar trebui să respingeți colegii cultivatori. Ei sunt colegii voștri cultivatori și voi ar trebui să încercați cât mai mult să îi faceți să simtă căldura cu care discipolii Dafa interacționează unul cu celălalt. Dacă sunteți îngrijorați că nu îi cunoașteți suficient de bine, atunci puteți încerca să aflați mai multe despre ei de la discipolii Dafa care sunt contacte în China. Dacă persoana este într-adevăr un discipol Dafa, atunci aduceți-l [în proiectul vostru]. Sau dacă nimeni nu știe nimic sigur despre el, atunci așteptați un pic. Dacă nu vi se pare în regulă, atunci spuneți-i să meargă să dea pliante mai întâi. Dar dacă vă lămuriți că el a fost într-adevăr un discipol Dafa în China, atunci nu cred că va fi o problemă. Chiar dacă este un agent special, luați în considerare faptul că toată lumea poate vedea faptul că PCC este pe punctul de a pica. Oficialii de rang înalt din China mută capital în cantități mari în străinătate, își pregătesc o cale de ieșire și cumpără pașapoarte străine, gândindu-se cum să scape. În realitate, cine se dedică acelui regim? Da, există într-adevăr unii oameni proști (toată lumea râde), unii fără creier. Acei oameni au fost îndoctrinați până în punctul în care ei nu pot deloc să facă diferența între corect și greșit. Veți recunoaște asemenea oameni în momentul în care îi întâlniți, dar, în definitiv, aceștia sunt în minoritate. Oamenii lumii așteaptă ca voi să îi salvați. Voi ar trebui să vă deschideți inima și nu ar trebui să îi excludeți pe colegii voștri cultivatori. Dacă eșuați să faceți asta, vă puneți piedică și vă opriți voi înșivă.

Discipolul: Fac interviuri cu comunitatea din Flushing. Unii oameni sunt, după cum spun oamenii obișnuiți, pur și simplu porniți contra Falun Gong. Ar trebui să le permit să fie în fața camerei? Sunt alții pe care de obicei nu îi filmăm și poate le apare în scenă doar o mână sau ceva. Dar telespectatorii obișnuiți s-au plâns de asta. De asemenea, ar trebui să raportăm despre activitățile ținute de oamenii religioși?

Maestrul: Ar trebui să decideți voi înșivă aceste lucruri. Dacă simțiți că vreți să mai acordați o șansă persoanei, atunci faceți astfel. Dar dacă este cazul cuiva putred până în măduvă, și din cauza lui multe ființe simțitoare ar putea să fie eliminate mai târziu sau să își piardă șansa, atunci haideți să nu îi permitem să apară în filmare. Depinde de voi să decideți. Dacă în schimb cineva prezintă cuvinte care sunt bune pentru a salva ființele simțitoare, atunci indiferent cine ar fi, acestea pot fi folosite. Și dacă nu este nimic benefic, atunci nu o folosiți. Unele știri nu sunt importante și nu au legătură cu eforturile voastre de a salva oamenii, așa că nu atrageți atenția asupra acelora.

Discipolul: Programele de călătorie sunt o modalitate bună de a intra și dezvolta o piață nouă, deci mi-ar plăcea să creez un astfel de program. Cele pe care le difuzăm în prezent, sunt toate casete pe care le-am obținut din exterior, pe când dacă le-am putea produce noi, am putea să le comercializăm ulterior. (Maestrul: Asta ar fi bine.) Dar când am adus în discuție la management lucrurile de care ar fi nevoie pentru asta, ei au simțit că chiar acum nu suntem suficient de buni și nu am putea produce ceva de aceeași calitate ca alții. (Maestrul: Ei bine, s-ar putea să aibă dreptate.) (Toată lumea râde) Când studiam Fa mi-a trecut prin minte că s-ar putea să fiu prea insistent și, din moment ce sunt până la urmă un cultivator, am renunțat la idee. (Toată lumea râde) Totuși unii colegi cultivatori cred că ideea mea era destul de bună și mă încurajează să o duc la bun sfârșit. Chiar acum nu pot să îmi dau seama dacă este cu adevărat doar un atașament pe care îl am, sau se dovedește că am putea produce în prezent un program la fel de bun ca acela făcut de oamenii obișnuiți. Personal simt că am putea să o facem.

Maestrul: Atunci puteți explica mai detaliat conducerii stației, ce pași credeți că ați face și cum ați duce lucrurile la bun sfârșit. Dacă puteți să le insuflați încredere când discutați asta, atunci nu cred că vor mai fi probleme. (Toată lumea râde, aplauze)

Discipolul: În prezent sunt implicat în producerea de programe muzicale pentru stație. Am descoperit că abilitățile tehnice necesare pentru producția de sunet sunt foarte înalte și nu sunt sigur cât timp ar trebui să aloc pentru ceva de genul acesta. Ar trebui să fac un efort special doar pentru a învăța asta și, probabil, să aprofundez? Întreb deoarece ar fi ceva care consumă foarte mult timp.

Maestrul: Lucrurile la stație trebuie să fie făcute bine și asta înseamnă că trebuie să existe standarde și profesionalism. Dacă nu poți face ceva, atunci va trebui să înveți. (Râsete) Cât despre particularitățile modului în care să faci asta, depind de tine.

Discipolul: De fiecare dată când îl auzim pe Maestru predând Fa, sunt mereu studenți de acasă care vor cu adevărat să le spunem despre asta cât mai repede posibil după ce ne-am întors. Ce se întâmplă apoi, este că această persoană își amintește un pic și o altă persoană își amintește puțin. Asta nu mi se pare corect.

Maestrul: După ce vă întoarceți, când discutați, trebuie să adăugați: "Ce vă împărtășesc este doar ideea generală și nu cuvintele originale ale Maestrului." Dacă oamenii doar încearcă să învețe, atunci este bine. Dar dacă, totuși, cineva ia notițe și citește de pe ele, atunci este un caz de denaturare [a cuvintelor] Maestrului.

Discipolul: Am întrebat anterior persoana responsabilă de planificarea per ansamblu despre planificarea generală a programelor. A spus că în multe cazuri au constatat că, atunci când postul a ordonat ca un program să treacă mai departe și, de exemplu, i s-a spus în ce direcție să meargă, [atunci] s-a dovedit a fi foarte greu pentru practicanți să țină pasul. În schimb, atunci când cei implicați doreau din proprie inițiativă să producă un program, în general reușeau să îl implementeze. Un rezultat direct este că postul este într-adevăr lipsit de programe care să aibă atracție la public. Astfel că aș vrea să întreb cum am putea echilibra mai bine raportul dintre programele populare și cele de clarificare a adevărului.

Maestrul: Dacă ați fi lucrat la o companie obișnuită și șeful vostru v-ar fi spus să faceți ceva, i-ați fi spus că veți face doar ce aveți chef să faceți? Atunci, de ce nu puteți coopera bine când validați Fa? De ce nu puteți trata asta bine? De ce puteți face ceva bine numai dacă prezintă interes pentru voi? Acestea sunt exact probleme de coordonare și cooperare. A fost o aspirație comună care v-a reunit pentru această inițiativă, dar când fiecare insistă asupra propriilor opinii și faceți doar ce vă place, cum ar putea asta să se considere cooperare? Dacă fiecare din cele cinci degete ale mele ar vrea să fie întinse, nu s-ar mai putea forma un pumn și nu ar exista un pumn care să lovească (râde). În modul acesta este firav. Așadar trebuie să lucrați bine împreună.

Discipolul: În prezent există multe angajamente între Taiwan și China. Dacă am raporta despre asta cum face mass-media obișnuită, va fi greu să evităm să facem ca ticălosul PCC să pară mai bun decât este.

Maestrul: Asta este într-adevăr ceva la care [trebuie] să fim atenți. Cât despre specificul lucrurilor, asta este ceva de care să vă dați seama voi. Dar ar trebui să modificați conținutul rapoartelor făcute de mass-media obișnuită dacă conțin intenționat lucruri care ar face ca partidul ticălos să arate bine.

Discipolul: Dacă vrem să evităm să scriem comentarii, atunci putem să găsim oameni obișnuiți care să o facă?

Maestrul: Chiar dacă aveți oameni obișnuiți care să o facă, tot ziarul vostru va rula comentariile. Cititorii nu vor face distincție dacă scriitorul face parte din personalul vostru sau nu. Nu vă implicați în afacerile obișnuite și nu fiți părtași la politica oamenilor obișnuiți. Am clarificat asta.

Discipolul: Aș dori să mai pun o întrebare. În prezent există multe angajamente între Taiwan și China, iar PCC a folosit multe mass-media, afaceri și mijloace economice pentru a face incursiuni în Taiwan. Ar trebui să căutăm câte un aspect din acesta, să îl redactăm și să îl dezvăluim?

Maestrul: Trebuie să considerați dacă aceste lucruri ajută la salvarea ființelor simțitoare sau nu. Dacă nu, atunci nu o faceți. Dacă da, atunci dezvăluiți adevărul. Dar nu acordați nicio atenție dacă [PCC] a făcut sau nu incursiuni. Cu cât mai mult vă gândiți la asta, cu atât mai mult va face incursiuni, cu scopul de a vedea ce faceți. Nu-i acordați nicio atenție. Când salvați ființele simțitoare, vreți să vă direcționați eforturile către oameni - nu către modul în care sunt aranjate lucrurile în societate. Focalizați-vă pe mințile și inimile oamenilor și nu pe o anumită clasă socială sau o organizație sau instituție.

Discipolul: Când raportăm despre evenimentele din exteriorul Chinei, am constatat că uneori ceea ce este raportat de știrile din China continentală sunt știri deja publicate în străinătate, iar ceea ce raportăm poate oferi o puternică contraofensivă la ceea ce raportează PCC; de exemplu, putem compara modul cum tratează un anumit lucru guvernele democratice din lumea liberă, cu modul în care o face PCC. Aș vrea să întreb dacă, [atunci] când difuzăm știrile despre evenimente din afara Chinei, este important să ne uităm la știrile raportate de China ca referință și să expunem PCC prin descrierea reversului.

Maestrul: Nu, nu este. Nu este nicio tactică stabilită. Doar faceți lucrurile rațional. Indiferent cum încearcă PCC să sigileze lucrurile, indiferent cum încearcă să controleze informațiile despre persecuția sa împotriva Falun Gong, ceea ce face va fi oricum dezvăluit societății; în cele din urmă oamenii vor afla, iar acea informație va fi raportată internațional. Voi puteți republica raportările de altundeva și, simultan, descoperiți prin metodele voastre ce s-a întâmplat exact și raportați ulterior. Așa că nu este necesar să luați materialele [maleficului PCC] și să raportați opusul. Bineînțeles, lucrurile sunt diferite pentru mass-media care face raportări din anumite puncte de vedere; ei se specializează în disecarea partidului ticălos. (Toată lumea râde)

Discipolul: Sunt un discipol din Los Angeles și aș vrea să întreb despre strategiile pentru promovarea Shen Yun. Am avut opt spectacole în acest an în ianuarie, dar, deoarece planul nostru de marketing nu a fost prea eficient, nu am făcut o treabă bună la început pentru a pune biletele în mișcare. Speram să valorificăm sărbătoarea Ziua Recunoștinței pentru a recupera timpul pierdut și să stabilim un plan, doar ca să îl vedem eșuând când practicanții nu s-au putut pune de acord asupra lucrurilor, și au urmat discuții puternice. Apoi, la final, s-a petrecut cel mai rău scenariu: când spectacolele erau pe cale să înceapă, am dat vouchere cu reduceri.

Maestrul: Problemele prin care treceți în timpul vânzării biletelor Shen Yun sunt de fapt o reflexie a stării de cultivare a studenților din acea zonă. Asta îmi este extrem de clar. Indiferent ce student este sau ce loc este, oricum este starea voastră, va fi cu siguranță oglindită în modul cum vă merge vânzarea biletelor. Nu spun că nu ați cultivat bine, ci, mai degrabă, că este o manifestare a cât de bine cooperați. Asta iese în evidență din modul în care vă merge vânzarea biletelor la Shen Yun. În unele locuri studenții au lucrat extrem de bine împreună, iar în unele locuri doar o mână de studenți s-au ocupat de lucruri, dar ce au făcut ei a fost foarte eficient, în ciuda faptului că erau puțini oameni.

Am observat că în San Francisco sunt câțiva studenți care, de ceva vreme, nu au pășit înainte. Nu vreau să îi pierd. Mi-ar plăcea să văd acest grup ieșind și făcând unele lucruri simple la început, să facă în primul rând un pas înainte, și, în al doilea rând, să aibă o șansă să își stabilească o anumită cantitate de virtute măreață. Altfel, ce li se va întâmpla în viitor? Alți discipoli Dafa sunt extrem de ocupați și nu mai au energie în plus ca să facă mai multe lucruri. Este adevărat că unii studenți, care nu au ieșit până acum, au reușit să iasă, și asta este minunat.

Discipolul: NTDTV Europa a stabilit un program numit "Traversând Europa", care rulează odată la două săptămâni. Este greu chiar să umplem cele cincisprezece minute. Sunt cu adevărat îngrijorat să văd NTDTV Europa astfel. De ce este nevoie ca NTDTV Europa să facă mai bine? Par să fie implicați acolo, în NTDTV, un număr considerabil de oameni.

Maestrul: (Oftând) În esență, voi mă întrebați cum să cultivați mai bine (toată lumea râde) și cum să cooperați mai bine. Când lucrurile nu merg bine, toată lumea poartă o parte din responsabilitate, cu siguranță. Ați vrut să mergeți pe această cale, să veniți la bord și să faceți parte din acest proiect ca să îl ajutați pe Maestru să rectifice Fa. Atunci ar trebui să întrebăm, l-ați ajutat pe Maestru să rectifice Fa? Sau de fapt voi doar vă satisfaceți atașamentele voastre pe parcurs? Aceasta este problema după cum văd eu. Nu mă refer doar la dificultatea producerii celor cincisprezece minute de care ați vorbit. Dacă voi nu puteți lucra bine împreună, cum vor fi făcute toate acele programe pe care postul trebuie să le producă? Trebuie să înțelegeți care este responsabilitatea voastră. Ceea ce poartă discipolii Dafa este o măreață responsabilitate istorică. Au trecut zeci sau sute de milioane de ani, două Pământuri, toate au fost tocmai pentru această acțiune de la sfârșit. Cum ați putea să nu faceți bine tocmai la final? Da, aici este un loc înșelător, dar cum se face că unii oameni reușesc să facă bine? Cum se face că alții reușesc să coopereze bine? În cultivare, suferința nu este cea mai mare încercare. Suferința trece după o perioadă scurtă și, dacă nu este tratată bine, persoana va fi totuși clară asupra lucrurilor mai târziu. Cel mai greu este să rămâneți disciplinați constant când pare să nu fie nicio speranță – asta este cel mai dificil. Discipoli Dafa, după mii – sau zeci de mii – de ani, ceea ce ați vrut să faceți a sosit. Dacă nu faceți bine, cum vă veți înfățișa înaintea tuturor acestora într-o zi?

Ați auzit despre Marea Judecată? La un moment dat, zeul (zeii) de la un nivel foarte înalt au aranjat ca să fie o judecată majoră la finalul rectificării-Fa. Planul a fost de a-i include pe toți cei care au murit, precum și pe cei care s-au dus în iad, căci ar fi readuși la viață pentru judecată; cei vii ar fi supuși judecății de asemenea; la fel și toți zeii din întregul univers. Toți ar fi judecați unul după altul. De fapt, în Occident ideea Marii Judecăți a fost transmisă [din strămoși]. Nu doar cei care au făcut lucruri rele ar fi judecați, dar și acei oameni și zei care au jucat un rol pozitiv, inclusiv discipolii Dafa – și ei ar fi supuși judecății. Fiecare viață ar fi făcută să poarte responsabilitatea pentru absolut fiecare dintre acțiunile sale din istorie. Și asta ar fi în special adevărat în timpul rectificării Fa a universului, unde o persoană ar fi trasă la răspundere pentru totul – fie pentru motivele ei, pentru ce a făcut sau chiar și pentru lucrurile mici; și a fost stabilit că zeii, aceia care au jucat atât un rol negativ cât și unul pozitiv în rectificarea Fa, precum și demonii și chiar formele de viață minuscule, ar fi toate supuse judecății. Chiar și cei care au avut un efect pozitiv ar fi judecați întocmai, caz în care se va întreba cât de multe ființe simțitoare nu au putut fi salvate din motiv că ați eșuat să faceți bine pe parcursul a ceea ce făceați? Și în cazul unui discipol Dafa, se va întreba cât de multe din jurămintele voastre au rămas neîndeplinite? Eșuând să faceți bine cu acestea ar fi doar un singur aspect, deoarece când nu faci ceva sau nu îl faci bine, sunt consecințe de proporții diferite și voi ați fi considerați responsabili pentru toate acestea. Ar funcționa dacă nu ați fi trași la răspundere pentru rușinea că acțiunile voastre ar fi afectat Dafa sau pentru că l-ați fi înșelat pe Dumnezeu? Nu am vorbit niciodată înainte despre asta. Nu am vrut să menționez aceste lucruri. Dar voi ar trebui, cu adevărat, să vă treziți. Nu știți încă în ce fază ne aflăm?

Discipolul: Shen Yun va merge într-o zi pe continent să dea reprezentații. Care sunt planurile de viitor pentru NTDTV pe continent?

Maestrul: (Râde) (Toată lumea râde) Ei bine, nu este de glumit. După cum ați văzut aici, în timpul acestui moment critic din istorie, NTDTV a reușit să joace un rol extrem de pozitiv în a-l ajuta pe Maestru să rectifice Fa și să salveze ființe simțitoare. Acel purtător de cuvânt al ticălosului PCC, acel dezastru de post de televiziune (râsete), este de fapt o vizuină cu demoni. Este o bandă de huligani care inventează minciuni și calomnii, este doar un instrument al viciosului partid care lucrează ca să înșele oamenii. În viitor, va mai exista un loc în care să mai scoată chiar și un singur sunet? Nu va fi, puteți fi siguri. Acum, bineînțeles, NTDTV este responsabilă față de societate, dă voce oamenilor și ar fi ceva greșit dacă ar fi mutată într-un alt loc? (Toată lumea râde, aplauze) Astea fiind spuse, Falun Gong nu caută să câștige ceva din ceea ce aparține oamenilor obișnuiți, dar realitatea este că NTDTV este o companie înființată în societatea umană obișnuită. Țineți minte ce vă spun: măreția salvării de către voi a ființelor simțitoare va face ca oamenii din viitor să vă țină cu adevărat la mare cinste și ei vor duce mai departe tot ceea ce discipolii noștri Dafa au întreprins. (Aplauze)

Discipolul: [Organizarea] unui spectacol Shen Yun necesită într-adevăr mulți studenți, ceea ce afectează multe proiecte. Dar, discipolii din Taiwan știu foarte bine că Shen Yun este o treabă a Maestrului pentru rectificarea-Fa, astfel că toată lumea face eforturi în aceeași direcție. Cât despre competițiile NTDTV, totuși, oamenii au înțelegeri diferite.

Maestrul: Seria de competiții NTDTV are deja un impact destul de mare și a impresionat oamenii. Competițiile servesc la restaurarea culturii umane. Pe de o parte, ele au crescut renumele postului și au ca efect remarcarea NTDTV-ului. Dacă programele sunt pline de viață, pot atrage spectatori din diverse segmente ale societății. Cel puțin așa este dacă se privește de la suprafață. Totuși, în realitate, este o chestiune de salvare a oamenilor prin activitatea televiziunii. Dar astea fiind spuse, după încheierea competițiilor, așteptați până anul viitor înainte de a face lucruri din nou; nu continuați să le promovați excesiv între timp. Dacă le promovați mai mult, va însemna doar promovarea lucrurilor oamenilor obișnuiți. Prioritatea discipolilor Dafa este să salveze oameni, așa că trebuie să mențineți lucrurile într-o perspectivă corectă. Competițiile pot ajuta la scoaterea în evidență a stației și ajută la recuperarea adevăratei moșteniri culturale a omului. Dar când s-au terminat, s-au terminat, și nu puteți să promovați excesiv cultura umană în detrimentul salvării ființelor simțitoare, care este responsabilitatea voastră principală. Cea mai înaltă prioritate în prezent este să salvați ființele simțitoare.

Discipolul: Avem unele dificultăți în timp ce lucrăm la operațiunile de afaceri ale NTDTV. Una este că printre studenții noștri nu sunt atât de mulți care să facă vânzări. Alta este că oamenii simt că este relativ ușor să facă vânzări pentru The Epoch Times, pe când cu NTDTV este greu, și le lipsește încrederea. Sunt într-adevăr probleme cu care ne confruntăm când facem reclame, deoarece cerințele sunt ridicate. Cum ar trebui să privim aceste dificultăți?

Maestrul: Ce cred eu este că, [aceste două mass-media] interacționează cu tipuri diferite de afaceri. Dacă o afacere este destul de mare, va fi cu siguranță interesată să își facă publicitate televizată. Dar dacă este mai mică, este posibil să fie interesată să își facă publicitate doar în ziare. Asta ar trebui să fie destul de clar. Dacă un restaurant ar folosi publicitatea televizată, de exemplu, ar putea considera că este ca și cum scoți artileria grea ca să omori un țânțar. (Toată lumea râde) Pe când întreprinderile mai mari au un domeniu de afaceri mai larg, iar efectul pe care îl are publicitatea televizată li se potrivește. Deci, când faceți publicitate, trebuie să vă gândiți un pic la tipul de entitate comercială care este mai potrivită pentru mass-media voastră.

Discipolul: Coordonez reportajele despre Shen Yun pentru mai multe limbi. Am observat că uneori când oamenii pregătesc reportajele în limba chineză, sunt un pic neglijenți când tratează numele persoanelor occidentale intervievate, totuși numele unei persoane este foarte important în jurnalism. Un alt lucru este că, era o reclamă televizată pentru Shen Yun care trebuia tradusă în câteva limbi, dar calitatea editării nu era așa de bună. Am crezut că ar lua doar o jumătate de zi pentru a o perfecționa, dar unul dintre supervizorii mei a spus că ar lua prea mult și ar trebui doar să mergem repede mai departe. Am simțit că acea abordare nu este corectă. Aș putea să am o discuție cu el despre asta?

Maestrul: Cu siguranță că poți, dar asta nu înseamnă că ar trebui să o schimbați după cum doriți și să tărăgănați pentru mai multe zile sau chiar mai mult. Calitatea este importantă în jurnalism. Dacă sunt într-adevăr problemele pe care le-ați menționat cu numele persoanelor scrise greșit sau cu greșeli de tipar, atunci ar trebui cu toții să acordați mai multă atenție la astfel de lucruri în timp ce mergeți mai departe.

Să vă spun în trecere câteva cuvinte despre clipurile video promoționale. Sunt o mulțime de opinii aruncate de colo colo despre clipurile video promoționale ale Shen Yun. Voi vorbi despre asta din două puncte de vedere. Pe de o parte, este posibil ca într-adevăr filmul și aspectele creative să nu vă satisfacă așteptările. Cu toții încă mai învață, și cu siguranță vor fi neajunsuri în munca oamenilor. Dar fiecare dă ce-i mai bun din el sau ea. Și cu timpul fiecare va face din ce în ce mai bine. Asta este ceva ce cer de la ei, iar cei implicați vor munci temeinic la asta. Totuși, mai este un alt element. Precum știți, oamenii obișnuiți nu sunt la fel ca și cultivatorii, iar când măsoară dacă ceva este frumos sau bun, ceea ce este după placul lor nu se va potrivi cu adevăratele standarde tradiționale pentru aceste lucruri așa cum au fost stabilite de cultura împărtășită de divin, deoarece ei au pierdut acel standard. Gama largă de noțiuni pe care o formează oamenii în lume după naștere determină gândurile și acțiunile lor, și de aceea sunt unii oameni care spun că un lucru este bun, iar alții spun că altceva este [bun], sau o persoană spune despre ceva ce ai făcut că are o problemă, în timp ce următorul consideră că este bine.

Multe producții din societatea occidentală, așa cum poate știți, nu folosesc multe reclame – unele din ele nefolosind deloc publicitatea televizată. Ei nu dau o explicație clară în copia reclamei lor despre ce implică spectacolul și chiar scriu doar câteva cuvinte, poate adaugă câteva imagini vagi și este eficace chiar dacă este acest gen de reclamă. Când se compară cu asta, reclamele Shen Yun de fapt destăinuie prea mult, nu-i așa? Așa este, după cum bine știți. Niciun alt spectacol nu folosește reprezentații atât de detaliate și precise, și totuși, unii dintre studenții noștri încă mai cred că nu este suficient; unii chiar cred că este nevoie să descrieți în reclamă întreaga producție ca să funcționeze. Totuși, asta nu este posibil. Asta este adevărat și pentru reclamele filmelor. Dacă o faceți prea detaliată, oamenii nu vor veni să îl vadă, deoarece ei vor crede că știu deja întregul film. În cazul multor oameni, ei vor avea o experiență nouă și proaspătă doar dacă intră neștiind nimic despre el, și doar atunci este interesant, și doar atunci sunt fascinați. Așa că dacă reclamele voastre sunt prea detaliate vor avea de fapt un efect negativ. Este opusul a ceea ce gândiți – că oamenii vor veni să îl vadă numai dacă îl înfățișați în toată splendoarea lui. Dacă oamenii știu totul deja, de fapt nu vor mai veni să îl vadă.

Atunci cum se explică toate dificultățile pe care le aveți cu vânzarea biletelor? Nu este doar o chestiune a materialelor voastre promoționale. Atunci despre ce este vorba? Are de a face cu fundațiile culturale de lungă durată pe care le au oamenii, precum și cu gradul lor de familiarizare cu o altă cultură. Luați orice companie de balet din S.U.A., sau orice companie de balet de oriunde din vest sau orice companie de spectacole, și majoritatea americanilor o vor cunoaște, iar mulți vor ști chiar care sunt interpreții principali. Ei chiar știu cine va interpreta la o anumită ocazie. Tot ce au de făcut este să își afișeze o reclamă simplă și oamenii vor veni – doar o reclamă simplă. Asta nu este ceva ce Shen Yun poate face în prezent, deoarece mulți oameni nu știu încă cine este Shen Yun. Noi știm că spectacolele noastre sunt cele mai bune, dar oamenii obișnuiți nu știu. Pe deasupra, ticălosul PCC distruge sistematic de mult timp cultura chineză, și aproape fiecare companie care s-a dus în vest din China continentală pentru a interpreta a făcut un mare talmeș-balmeș. Cei de pe continent, cu cultura lor stricată, cred eronat că occidentalii vor vrea să vă vadă interpretând doar dacă vă servesc o mare amestecătură din toate. Ce nu înțeleg chinezii este că, după ce au fost înecați în cultura PCC, spectrul malefic al PCC controlează în mod intenționat chinezii și îi face să își distrugă propria cultură, folosind chinezii ca să ruineze imaginea chinezilor la nivel internațional. Ceea ce prezintă este prin urmare cu adevărat deficitar. De exemplu, în dansul lor ei amestecă împreună tot felul de lucruri, precum balet, dans chinezesc, dans modern și dans contemporan, făcând o mare amestecătură. În societatea occidentală, oamenii au cu adevărat puțină toleranță pentru astfel de lucruri. Și apoi este faptul că ei învață câteva tehnici expresive moderne care au fost produse de gândirea modernistă din Occident și, cu toate acestea, ei nu se pot ridica la nivelul interpretărilor sau subiectelor pe care le au acei artiști anormali din vest. Și acești artiști care încearcă să fie în vogă devenind "moderni", ei nu știu că acele lucruri moderniste nu sunt predominante în societatea occidentală. Asta a cauzat ca occidentalii să nu aibă niciodată o impresie bună despre reprezentațiile chinezești și asta creează un obstacol pentru Shen Yun.

Așa că, nu este vorba că nu ați dat sau nu ați scos suficiente materiale promoționale. Aveți în vedere că anul trecut în zona metropolitană a orașului New York, oamenii, inclusiv cei din apropiere de New Jersey și Connecticut, au văzut reclamele și materialele voastre de cel puțin cinci ori fiecare. Atunci, cum de nu au venit mai mulți oameni să urmărească spectacolele? Oamenii nu au știut ce interpretați. Știau că compania voastră venea și știau despre spectacol, dar nu știau ce veți interpreta sau ce calitate avea. Atunci, este doar o singură soluție, și anume, ca noi să pătrundem pe piață oferind un spectacol care are calitate înaltă și conținut care doar se îmbunătățește în fiecare an. De fapt, spectacolele au avut deja un impact asupra societății și interesul crește constant; după ce cineva îl vede și îi place, va spune peste tot oamenilor despre ele. În acești câțiva ani, spectacolele Shen Yun au reușit deja să facă asta. Dar, deoarece Shen Yun abia a apărut recent și deoarece ceea ce este în fața noastră este o lume cu miliarde de oameni, dacă vrem să mărim aria impactului, atunci e necesar un proces. Totuși, puterea spectacolelor splendide ale Shen Yun este deja substanțială, iar impactul este uriaș. Într-o zi lucrurile vor fi mai ușoare și într-o zi nu va trebui să mai depunem atât efort în publicitate sau în producerea clipurilor video. La acel moment va fi nevoie doar de câteva cuvinte – "Vine Shen Yun" – și oamenii vor veni. (Toată lumea râde, aplauze) Va fi cu siguranță așa. Dar, în timp ce noi suntem încă în procesul de a ajunge la acel punct, voi nu puteți neglija calitatea materialelor și reclamelor voastre. Nu le neglijați – fie că este un video promoțional, ce scrieți etc. O acțiune nouă este întotdeauna grea. Indiferent ce este, primii pași sunt întotdeauna grei. Fiți siguri că îi parcurgeți bine împreună.

Discipolul: Cât privește raportările mass-mediei noastre despre lucruri de larg interes, ceea ce aveți în minte este genul de lucruri care se aliniază cu atașamentele oamenilor obișnuiți și fac apel la oamenii ale căror valori morale au alunecat în jos? Sau vă referiți la genul de lucruri de care ar trebui să se bucure cu adevărat…?

Maestrul: Nu este un standard stabilit pentru ceea ce le place oamenilor. Când totul este făcut bine, oamenilor le place. Se rezumă la calitate. Unor oameni le plac lucrurile picante, unora amare, unora dulci și unora acre, deoarece au gusturi diferite. Când oamenii trăiesc în societate o perioadă îndelungată, ei își dezvoltă gusturile și propriile puncte de vedere asupra lucrurilor și toată lumea are gusturi diferite. Dar nu lăsați acest fapt să vă afecteze. Voi știți că ceea ce cuprinde un spectacol Shen Yun este cu adevărat crucial, așa că oamenii îmi spun: "De ce nu includeți xiaopin [satire]?" "De ce nu aveți xiangsheng [dialog comic]?" "De ce nu includeți cântece populare?" "De ce nu aveți acrobații?" "De ce nu aveți asta, de ce nu aveți aia...?" Este un lucru asupra căruia sunt extrem de clar, anume că, indiferent ce faceți, dacă îl faceți bine, oamenii îl vor plăcea. Când alegeți ce să folosiți, luați în considerare audiența voastră și întrebați dacă o anumită formă artistică este elegantă sau dacă este nerafinată. De ce am ales cântecul și dansul? Deoarece cântecul și dansul nu au barieră de limbă și nici bariere culturale sau etnice, și toată lumea le poate urmări. Atunci să presupunem că am face o satiră xiaopin, ce ar auzi toate acele grupuri de acolo care nu înțeleg chineza? Multe forme de artă sunt prin natură limitate în atractivitatea lor. Numai cântecul și dansul pot fi acceptate și considerate accesibile de toată lumea.

Câteodată nu pot să nu observ cum, în fiecare zi, sunt persoane care își exprimă părerile, spunând asta, apoi cealaltă, apoi asta… În acele momente gândesc: Sunt probabil singurul care s-ar putea descurca cu toate astea, știu ce fac, precum și ce rezervă viitorul (toată lumea râde) și dacă cineva ar fi să îmi ia locul ar fi un dezastru, deoarece nu s-ar putea descurca cu toate acestea. (Toată lumea râde, aplauze)

Asta îmi aduce aminte de mass-media pe care o conduc discipolii Dafa. Când discipolii Dafa fac ceva, cu siguranță sunt întotdeauna mai mulți oameni în apropiere care își expun părerile, descărcând o sumedenie de sugestii – fă asta în felul acesta și acela, fă aia în felul acela și acesta…" (Maestrul râde, toată lumea râde) Cei care sunt implicați în proiectele [mass-media] cred întotdeauna că conducerea are probleme, în timp ce cei implicați în conducere cred întotdeauna că ceilalți nu cooperează prea bine. Dar de fapt, discipolii Dafa ar trebui întâi să fie atenți cu ceilalți indiferent de ocazie și ar trebui să se pună în papucii celeilalte persoane și să privească imaginea de ansamblu. Atunci veți ști ce să faceți. Gândiți-vă care este motivația celeilalte persoane, vedeți dacă puteți privi întreaga imagine și atunci veți ști ce să faceți.

Discipolul: Ar putea fi rulat spectacolul Shen Yun în Hong Kong ca și când ar fi un film? De asemenea, ar putea lucra NTDTV din Taiwan să devină o stație de televiziune publică?

Maestrul: Nu, spectacolele Shen Yun nu pot fi rulate ca și filmele. Nu ar fi la fel de impresionante ca și pe scenă, și nici nu ar fi la fel de eficiente în salvarea oamenilor. Cât despre întrebarea despre ce ar trebui să facă stația, asta este încă lăsat pentru voi să hotărâți. Am fost foarte fericit să aud că discipolii Dafa din Taiwan au pornit o stație și că resursele sunt mai bune decât aici în S.U.A. Dar apoi, mai târziu, am auzit că nu mai doriți să continuați. Deoarece sunteți voi cei care validați Fa, la urma urmei, este lăsat pentru voi să o faceți dacă doriți, și dacă nu doriți nu trebuie să o faceți. Totuși, este ceva ce ați dorit să faceți inițial. Dar cred că nu ar trebui să vă lipsească hotărârea. Ce vă face să credeți că nu puteți face bine sau că nu puteți coopera bine? De ce nu puteți să lucrați din greu ca să vă asigurați că stația este destul de puternică financiar ca să continue? În societatea occidentală discipolii noștri Dafa chinezi sunt în dezavantaj cultural [și totuși reușesc să facă lucrurile], atunci cum se face că voi nu puteți face bine în propria voastră țară? Oamenii obișnuiți pot conduce o stație bine, dar voi credeți că nu puteți? Lucrurile pe care le difuzați sunt atractive pentru oamenii obișnuiți, sunt ceva ce ceilalți nu sunt destul de curajoși să raporteze și sunt plăcute de cei care le privesc, atunci ce nu este bun la ele? Nu deviați de pe cărare atunci când căutați soluții. Când ați gândit lucrurile în profunzime și ați concluzionat că vreți să faceți ceva, atunci dați-i drumul și faceți. Și dacă într-adevăr nu puteți reuși, atunci încercați o altă abordare. Este în regulă. Cred că atunci când discipolii Dafa fac ceva, ar trebui să îl ducă la bun sfârșit. Dacă vă consumați jumătate de putere sau mergeți jumătate din calea voastră de cultivare, iar apoi vă întoarceți și o luați din nou de la început, atunci a fost cu adevărat în zadar. Timpul este limitat.

Discipolul: Sunt mulți discipoli tineri printre cei care lucrează în mass-media. Deoarece ei nu și-au dat încă seama care este gradul adecvat de intimitate între bărbați și femei, și-au făcut extrem de instabile propria lor cultivare și lucrurile din jurul lor.

Maestrul: Asta este într-adevăr ceva la care trebuie să fiți atenți. Dacă discipolii Dafa nu fac bine în această privință, dacă nu pot trece acest test sau dacă nu au mers bine pe propria lor cale, atunci au adus rușine atât asupra lor cât și asupra discipolilor Dafa ca întreg. Nu vreau să spun multe despre asta; am spus mai mult decât suficient înainte. Acordați-i atenție. Mass-mediei din China continentală îi place să publice astfel de lucruri scandaloase, deoarece răul dorește să corupă chinezii și să îi facă de nesalvat. Scopul răului este foarte clar: să vadă dacă zeii se vor mai obosi să salveze astfel de oameni. Atunci cum puteți voi, ca discipoli Dafa, să îi determinați pe alți oameni să facă bine când voi înșivă nu reușiți să faceți bine? Cum îi veți salva?

Discipolul: Mulți dintre noi care sunt implicați în munca de mass-media trebuie să aibă și un serviciu obișnuit, ceea ce face să fie greu pentru noi să depunem tot efortul în activitățile mass-mediei.

Maestrul: Aceasta este situația pentru aproape toți cei care stau aici. Toată lumea face astfel. Este doar o problemă de a vă folosi timpul bine, de a-l gestiona bine. Aceasta este situația în prezent, doar dacă nu aveți o modalitate prin care să rezolvați problema de a vă câștiga existența, sau prin care să angajați oameni cu normă întreagă. Am spus de fapt stației că aceia care lucrează cu normă întreagă la vânzarea de publicitate pot avea un salariu normal. Adică, noi o tratăm ca pe un serviciu oficial, permițând oamenilor să facă această muncă fără acele griji – trebuie să transformăm această cale într-o realitate. Alte inițiative pot face la fel dacă condițiile o permit. Dar dacă ele nu o permit, atunci nu puteți face asta.

Știți cu toții efectul pe care Shen Yun Performing Arts îl are acum, și l-ați văzut; chiar dacă sunt mii de participanți, aceștia pleacă schimbați. Acest gen de rezultat instant nu este ceva pe care celelalte eforturi ale noastre de a clarifica adevărul le pot atinge în circumstanțe normale; cel puțin în prezent nu au atins acest gen de nivel, fără să mai vorbim de o audiență de mărimea celei de la Shen Yun. Dar un spectacol dat de o companie de arte interpretative o poate face. O companie de arte interpretative poate avea un impact atât de mare, dar, bineînțeles, ca asta să se întâmple, trebuie mai întâi ca multe lucruri să fie făcute bine. Asta a determinat ca unii oameni să ajungă la concluzia că, atunci, ar trebui să ne focalizăm doar pe înființarea de mai multe companii noi – "să lucrăm cu toții la asta." Dar nu va funcționa. După cum vă imaginați, asta ar cauza probleme financiare, materiale și de resurse umane. Artiștii [Shen Yun] pe care îi vedeți, acești tineri adulți, au condiții mai mult decât suficiente pentru asta, iar abilitățile lor artistice se îmbunătățesc într-un ritm incredibil. Studenții de la Fei Tian au făcut de asemenea foarte bine în studiile lor academice – scorurile lor la testele standardizate sunt printre cele mai bune din zona nordică a New York-ului. (Aplauze) Și nu au excelat doar în studiile lor academice. S-au antrenat din greu în arta lor și abilitățile lor s-au îmbunătățit foarte repede; în prezent fiind mai bune decât cele ale profesioniștilor obișnuiți. Și au reușit asta într-o perioadă scurtă de timp. Deci, cât contează asta? În primul rând, ei sunt discipoli Dafa. În al doilea rând, ei au profesori excelenți – fie că sunt profesori academici, profesori de dans sau profesori de muzică. Acești profesori s-au retras complet de la celelalte slujbe ale lor doar ca să lucreze aici și ei predau în fiecare zi cât e ziua de lungă. Dacă acești discipoli Dafa continuă astfel pentru o perioadă lungă de timp, nu va funcționa, deoarece au familii și cariere. Alte proiecte, precum știți, sunt făcute în timpul liber, cineva fiind capabil să își îndeplinească îndatoririle de acasă și în același timp să facă activități Dafa, și nimic nu este afectat. Dar acesta nu este cazul pentru acești oameni. Prin urmare, au nevoie să primească un salariu oficial. Dacă includem în imagine și artiștii adulți, cheltuielile sunt uriașe. Costurile fiecărui spectacol sunt cele care sunt, și oamenii implicați acum însumează câteva sute, dacă ar fi să încercăm să plătim salariile, nu am avea mijloacele necesare. De aceea ne-am dori să primim ajutor din afară și pentru asta am aranjat un Birou Shen Yun care să poată ajunge în special la instituțiile și corporațiile guvernamentale pentru sprijin, din moment ce și alte companii de arte interpretative o fac. Nu este ușor de realizat. Să nu gândiți că acești oameni văd vreun pic de profit. Este încă foarte departe de a fi suficient.

Discipolul: A fost o persoană obișnuită care, după ce a văzut un spectacol Shen Yun, a dus materialele promoționale ale companiei înapoi cu el în China continentală. Acum câteva zile el s-a reîntors din China și a spus că a dat mai departe mai mult de 40 de materiale despre Falun Gong. M-a rugat să transmit salutări Maestrului.

Maestrul: Pe măsură ce factorii malefici sunt curățați tot mai mult, oamenii devin din ce în ce mai liberi. Oamenii vor analiza ei însiși lucrurile după ce se vor trezi, și vor înțelege exact ce sunt persecuția și nemernicul PCC. Vor putea spune imediat ce este bun și ce este rău. Oricât de rău s-au scufundat valorile morale ale oamenilor, cu toate acestea ei încă mai au puterea rațiunii și încă vor putea să discearnă binele de rău. Treptat oamenii se vor trezi.

Discipolul: A fost deja stabilit că The Epoch Times trebuie să răzbată chiar și financiar. Atunci, în ceea ce privește partea de afacere a NTDTV, cum ar trebui discipolii Dafa de la stație să elaboreze țelurile?

Maestrul: Detaliile sunt totuși lucruri pe care trebuie să le rezolvați voi înșivă. Nu îl întrebați pe Maestru lucruri care sunt atât de specifice. Cooperați bine împreună. Am vorbit deja cu coordonatorii, așa că ei știu deja ce ar trebui făcut.

Cred că nu voi spune nimic mai mult. Aș vrea să vă las timp pentru discuții. În definitiv, astăzi nu este o conferință Fa. (Toată lumea râde) Sunt aici doar ca să rezolv câteva dintre problemele presante pe care le-ați putea avea. Asta este tot ce voi spune. Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze entuziaste)

[Nota traducatorului: Se poate citi și în limba engleză la adresa:
http://en.minghui.org/html/articles/2009/8/20/110204.html
Data ultimei actualizări este: 2015-09-16]