Predarea Legii la Conferința din Greater New York 2013

(Li Hongzhi ~ 19 Mai 2013)

(Toată lumea stă în picioare și aplaudă entuziastă) Bună dimineața! (Discipolii răspund: "Bună dimineață, Maestre!" Aplauzele continuă) Vai, aceasta este probabil cea mai mare conferință Fa pe care am avut-o de-a lungul anilor. (Aplauze) Un număr mare de oameni a venit. Am auzit că au venit câțiva și din China continentală. Aceasta fiind o conferință Fa a discipolilor Dafa, este cel mai bun mediu pentru ca discipolii Dafa să se inspire unul pe celălalt în timp ce cultivă. Prin ceea ce se împărtășește în conferință, puteți să ajungeți să vedeți unde aveți lipsuri, cât și să vedeți punctele tari ale celorlalți și să construiți pe baza acestora.

Pentru cultivatori nu există modele concrete de urmat. Fiecare persoană se cultivă ea însăși, și fiecare trebuie să meargă pe propria cale; nu există referințe pe care să vă bazați sau exemple de urmat. Există doar un singur lucru: cum urmezi Legea în acțiunile tale. Fiecare persoană are propriile înțelegeri și trăiri despre lucruri. Așa că este prea puțin probabil, când se întâmpină greutăți, ca toată lumea să le înțeleagă în același fel, să le abordeze la fel, sau să le trateze în același mod. Este foarte puțin probabil. Asta pentru că oamenii au moduri diferite de gândire și originile gândirii cuiva sunt complexe. Toate noțiunile variate pe care fiecare persoană le-a format de-a lungul timpului, împreună cu înțelegerile diferite ale lucrurilor, percepțiile ei și sentimentele ei -- toate aceste aspecte ale lucrurilor care intervin în înțelegerile și concepțiile unei persoane, sau caracteristici ale înțelegerii ei -- toate acestea sunt destul de complexe, și de aceea este greu să găsești doi oameni cu aceeași personalitate. Imitând pur și simplu ceea ce altcineva face este doar o copiere superficială, și esența este foarte puțin probabil să fie aceeași.

Mai mult decât atât, mă aștept ca fiecare persoană să atingă Desăvârșirea prin propriul său efort. Toți cei care stau aici sunt cultivatori, pentru că aceasta este o conferință a Legii. Sunt și o mulțime de studenți mai noi. Maestrul nu va vorbi despre nimic care este prea exagerat. În niciun caz o ființă nu poate pur și simplu doar să coboare și să devină un discipol Dafa. Ființele din acest cosmos sunt pur și simplu nenumărate. Cu ceva atât de important ca ceea ce se întâmplă aici, este foarte posibil că toți cei care au venit aici sunt regi. De aceea, pentru a merge pe propria lor cale, și să valideze propria lor virtute măreață prin iluminarea lor, trebuie să treacă prin propriul proces de înțelegere a lucrurilor, și să aibă propriul proces de cultivare, și cu proprii lor factori și trăsături. Deci fiecare persoană trebuie să-și urmeze propria cale. Și asta explică parțial, de fapt, de ce de-a lungul anilor au apărut tot felul de situații printre discipolii Dafa, diferite înțelegeri în cultivare, și neînțelegeri atunci când au lucrat împreună.

Bineînțeles, când ceva trebuie să fie făcut într-un proiect Dafa, ar trebui să lăsați de-o parte propriile lucruri cât mai mult pentru a putea să faceți ceea ce e nevoie pentru proiect. Aceasta este principala prioritate. Așa că trebuie să cooperați. Cu toate acestea, când veți încheia acea sarcină, veți fi contribuit la ea cu propriul mod de a face lucrurile, ceea ce este o reflectare a felului în care voi mergeți pe propria voastră cale de cultivare. Maestrul recunoaște acest lucru, și nu este nimic greșit în asta. Este inevitabil ca fiecare persoană să facă lucrurile în acest fel. Nu este posibil ca toți să fiți la fel, de parcă ați fi toți croiți după același tipar. Astfel, încercările și testele pe care le întâlniți, obstacolele întâlnite pe drumul de cultivare pe care fiecare îl simțiți -- indiferent ce fel de drum ar fi, că e dificil sau accidentat sau cum o fi -- toate sunt pentru stabilirea și validarea rangului vostru ceresc, și pentru a dovedi calea către Desăvârșirea voastră finală și tot ce veți obține.

În timpul procesului vostru de cultivare, ați trecut prin multe greutăți și teste, și ați făcut-o trecând prin ceea ce eu aș numi o persecuție fără precedent. După cum știți, creștinii au fost persecutați timp de trei sute de ani și budiștii au trecut prin cinci încercări, cu ciocnirea dintre Buddha Shakyamuni și brahmanismul original fiind destul de intensă la acel timp. Cu toate acestea, acele lucruri nu au fost atât de vicioase precum maleficul PCC. Acest lucru fiind direcționat de către vechi forțe de la niveluri mai înalte. În societatea umană, cei buni și cei răi ar trebui să coexiste, și binele și răul, și binele și maleficul coexistă. Ei formează un echilibru. Dacă nu ar fi bunătate, oamenii nu ar cunoaște ce este răul; dacă nu ar exista răul, oamenii nu ar cunoaște ce este bunătatea. În cultivare, bunătatea oferă oamenilor un standard, în timp ce răul ce există permite cultivatorilor să înțeleagă modalitatea de a atinge standardul. Asta permite cultivatorilor să se perfecționeze ei înșiși în cultivarea lor, și acestea sunt circumstanțe importante și condiții oferite cultivatorilor în lumea umană, care le permit să își eleveze ființa. Acest lucru a fost stabilit din momentul creării societății umane: dacă vrei să cultivi, așa trebuie făcut. Dar vechile forțe au profitat de această caracteristică a lumii umane și au transformat-o în ceva absolut.

Această caracteristică a lumii umane este un fenomen ce nu mai există în nici una din celelalte dimensiuni ale cosmosului. Numai în acest cadru al societății umane, unde binele și răul coexistă, lucrurile se prezintă atât de dramatic. Și numai astfel pot oamenii cultiva. Desigur, acolo e mai mult decât aceste lucruri. Există de asemenea elemente precum iluzia, suferința și emoția. Vechile forțe au profitat exact de aceste fenomene și au creat această persecuție extensivă a discipolilor Dafa, ca un "test". Așa cum ei o descriu, este pentru că se presupune, că permite discipolilor Dafa care sunt capabili să atingă Desăvârșirea, să o facă. Acum, desigur, așa cum Maestrul v-a spus deseori, am stabilit că nu sunt de acord și nu am acceptat setul de lucruri aranjate de vechile forțe. Aveam propriile mele căi de a salva ființele simțitoare, și am adus cu mine ceea ce am dorit să fac. Dar vechile forțe au acționat pe ascuns și au făcut o mulțime de lucruri diferite din proprie inițiativă. Așa că lucruri precum persecuția creștinilor sau a budiștilor, pe care tocmai am menționat-o -- ei cred că aceea este o experiență necesară pe care trebuie să o aibă o persoană pentru a atinge Desăvârșirea, sau să devină o ființă iluminată. Ele cred că trebuie să fie făcut exact în acel mod, și urmând orice altă cale nu ar funcționa. Când am folosit principiile mai înalte ale Legii pentru a le semnala că folosirea metodei lor asupra discipolilor Dafa ar fi interferență malefică, ei au răspuns: "Acesta este singura cale pe care o cunoaștem pentru a face acest lucru".

Dar nu este Legea Buddha atotputernică? Nimeni nu s-a așteptat că aș putea să folosesc spectacolul artistic pentru a salva oamenii. Asta este ceva la care nu s-au așteptat nici ele.

Legea Buddha este atotputernică. Având oameni ce cultivă în mijlocul societății obișnuite -- asta este de asemenea ceva la care ele nu s-au așteptat.

Atunci care este abordarea pe care am vrut să o folosesc?

Întregul cosmos a ajuns rău, și toate viețile au cantități imense de karma acum. Isus a spus că omul a păcătuit, și într-adevăr, așa cum budiștii o spun, oamenii continuă să creeze karma în timpul vieților lor, rezultând în păcat; sau cu alte cuvinte, de-a lungul a nenumărate reîncarnări, oamenii au acumulat multe datorii karmice, viață după viață. O persoană se poate să fi fost un soldat care a omorât oameni într-o viață trecută, sau poate a fost un măcelar, sau a profitat de oameni, sau a făcut ceva teribil. Adevărul este că toată lumea a ajuns deja în acest stadiu, cu karma pe tot corpul lor. Acum toată societatea este în esență astfel. Viețile din planuri mai înalte nu mai ating nici ele standardul, și chiar și standardul în sine s-a schimbat. Cu lucrurile ajungând până în acest punct astăzi, dacă cineva ar fi să salveze acele ființe, gândiți-vă la asta, nu ar fi posibil să fie îndeplinită folosind abordarea [vechilor forțe]. Realitatea a demonstrat că nu ar funcționa deloc. Și ele știu asta, așa că ele nu intenționează cu adevărat să aibă cu adevărat atât de mulți oameni care să fie salvați. Ați auzit că în profețiile din trecut se spunea "că numai o mie din zece mii vor rămâne", sau "numai o gospodărie din zece", corect? O arie vastă de profeții au vorbit despre un astfel de lucru. Asta arată că ele nu au vrut de fapt ca oamenii să fie salvați, ci doar au planificat să îi păstreze pe acei pe care ei îi consideră că sunt suficient de buni.

Dar în realitate, toate ființele simțitoare sunt egale. De-a lungul multor și nenumărați ani, viețile au ajuns să nu mai atingă standardul, au devenit corupte și totul a devenit inacceptabil. Asta deoarece cosmosul însuși a fost limitat în propria înțelepciune la ceea ce se cunoaște ca "formare, stagnare, degenerare, distrugere". Apoi, dacă nu sunt schimbate formarea, stagnarea, degenerarea și distrugerea, [atunci] ființele simțitoare vor degenera în mod natural în perioada de formare, stagnare, degenerare, distrugere. În momentul de formare a cosmosului, ființele simțitoare erau identice ca și natură cu Dao și cu Legea cosmosului; faza de stagnare a fost o perioadă relativ bună, cu normele morale la fiecare nivel de existență, fiind în acord cu standardul cosmosului; apoi, în timpul perioadei de degenerare, lucrurile au început să decadă, iar principiile morale ale lumii erau în cădere zi de zi; și în timpul perioadei de distrugere, lucrurile nu mai sunt potrivite, și odată ce ele au ajuns la final, nu poți să le lași să se strice și mai mult, nu-i așa? Deci ce e de făcut? Dizolvi totul. După ce lucrurile sunt dizolvate, nimic nu mai rămâne -- ființele și materia din cosmos încetează să mai existe. Dacă le vrei după aceea, atunci va trebui să le recreezi. Acum aveți imaginea de ansamblu. Deci, fără ca acest lucru fundamental să fie schimbat, ființele simțitoare ar suferi inevitabil schimbări în cursul formării, stagnării, degenerării, distrugerii.

Atunci ale cui sunt aceste păcate, cu adevărat? Dacă mă întrebați pe mine, acele păcate nu se pot atribui nimănui. E vorba doar de modul în care se comportă ființele, ținând cont de natura cosmosului de formare, stagnare, degenerare, distrugere. Asta pentru că înțelepciunea cosmosului avea lipsuri. Deci, eu am considerat că cea mai bună abordare ar fi ca lucrurile să fie rezolvate în mod benevolent pentru toate ființele! Nu ar mai conta cine și cui a datorat ceva, toți ar înceta să mai colecteze datoriile, din moment ce toată lumea are păcate. Dacă toți ar înceta să-și mai colecteze datoriile, dacă toate lucrurile între oameni ar fi rezolvate într-o manieră pozitivă în timpul rectificării Legii, și dacă toți s-ar îndrepta spre viitor, ce minunat ar fi toate acestea! (Aplauze răsunătoare) Ființelor simțitoare cu siguranță le-ar plăcea acest lucru și toată lumea ar fi fericită. Asta este ceea ce am vrut să fac la început.

Însă, vechile forțe au schimbat toate aceste lucruri și au creat o așa mare nenorocire -- ceva atât de malefic încât nu are precedent. Gândiți-vă la recoltarea forțată de organe, de exemplu. Înainte, în Roma antică chiar și în culmea persecuției creștinilor, nu a existat ceva atât de malefic. Cel mai crud lucru pe care l-au făcut a fost să omoare oamenii. Cel mai cumplit malefic comis pe această planetă este acela la care discipolii Dafa au fost supuși, sau ceea ce au avut de înfruntat în această persecuție. Vechile forțe au susținut că din moment ce voi ați venit din planuri atât de înalte pentru a obține ranguri cerești așa mărețe și să deveniți regi așa măreți, dacă ați fi fost supuși numai la mici încercări și dacă metodele folosite asupra voastră nu ar fi fost destul de rele, ați fi putut cultiva sus la acea înălțime? Astfel este logica lor.

După cum știți, Legea pe care Maestrul o predă este, deși extraordinar de bogată și profundă în semnificații, foarte simplă și directă la suprafață. Când am spus că vorbind în niște principii și într-un limbaj atât de simplu, a indus în eroare ființele simțitoare, de fapt mă refeream la ființele de pe planuri înalte. De-a lungul istoriei, oamenii și-au imaginat că, într-o bună zi când lumea ar fi să fie salvată, probabil ar fi fost greu să obțină Legea, că oportunitatea ar fi fost greu de întâlnit. Și în trecut, nu erau doar vorbele oamenilor cele care spuneau astfel despre acest lucru, chiar și ființele divine gândeau că la sfârșit, când Legea ar fi fost predată, când la final ar fi fost timpul pentru a salva ființe simțitoare, oportunitatea ar fi fost cu siguranță extrem de greu de întâlnit, ar fi fost cu siguranță foarte greu de realizat [atunci când într-adevăr a venit] -- numai cei care erau extrem de inteligenți ar fi fost capabili să realizeze acest lucru -- și o persoană ar fi trebuit să treacă prin mari greutăți pentru a o găsi. Gândiți-vă la asta: dacă ar fi fost așa, ar fi fost drept? Nu, nu ar fi fost. Multe dintre ființele înalt iluminate care au venit pe pământ poate s-au reîncarnat în persoane handicapate, sau poate le-ar fi fost greu să audă sau să vadă datorită vârstei înaintate. Ar fi fost corect față de ele? Nu, nu ar fi fost. Așa că, Legea pe care Maestrul o predă este cât mai simplă posibil. Dar asta a cauzat de fapt să nu fie crezută [de către ființele de nivel înalt]. În această privință, ele au făcut mai rău decât oamenii din această lume.

Principiile transmise sunt simple, așa cum sunt și cuvintele. Aproape că nu există niciun mister în ele. Am spus că de această dată Legea va fi predată ființelor simțitoare într-un mod care este complet drept. Am spus că marea poartă a fost deschisă -- atât de larg încât nu mai este deloc o poartă. Și, de fapt, asta e ideea din spatele ei. Dar vechile forțe tot au insistat să facă ce vor. Desigur, acum ele sunt lămurite în privința lucrurilor. Ele știu acum că tot ceea ce fac este de fapt să se auto-distrugă. În același timp, tot ceea ce ele fac este determinat de vechile forțe de la niveluri și mai înalte care se folosesc de această [situație] pentru a elimina ființele de pe nivelurile de sub ele, ale căror păcate sunt grave, deoarece acele ființe au comis cel mai mare păcat -- acela de a schimba ceea ce eu am vrut să fac. Dar indiferent de caz, tot ceea ce persecuția a produs treptat se apropie de final, și nu poate fi întors. Nu este posibil ca ei să plătească pentru ceea ce au făcut. Ei au interferat cu rectificarea Legii cosmosului, și păcatul este pur și simplu enorm.

Majoritatea oamenilor care se află aici astăzi sunt discipoli Dafa din afara Chinei. Dar discipolii Dafa din China continentală sunt de fapt corpul principal. Asta pentru că regii fiecărui grup etnic din fiecare perioadă istorică s-au reîncarnat în China, cât și ființe de pe planuri înalte și chiar și mai înalte.

Înfățișarea exterioară a unei persoane poate fi alterată de noțiunile sale. Maleficul PCC a distrus cultura tradițională chineză, și era o cultură semi-divină -- cultura cea mai apropiată de divinitate. Puteți să o simțiți când priviți Shen Yun, corect? Și odată cu asta, partidul malefic a insuflat oamenilor o doctrină extrem de malefică de "luptă", făcând oamenii doar să se lupte și să concureze unul cu celălalt. Chinezii înșiși sunt conștienți acum că oricând sunt chinezi împreună, oriunde ar fi, ei se vor lupta unii cu ceilalți. Mulți oameni de alte naționalități se miră de faptul că poporul chinez nu are un sentiment de "unitate". Există de fapt motive profunde în spatele acestui lucru. Vechile forțe au vrut să strice lucrurile în mod intenționat, să le strice într-un asemenea grad. Și încurcând lucrurile, atunci ei vor vedea cum veți cultiva. Cu originile voastre atât de înalte, reprezentând așa de multe vieți, și cu rangul vostru ceresc în momentul Desăvârșirii așa de măreț, ei au decis să aducă China în mizeria în care este astăzi. [Gândirea lor a fost:] "Vă vom recunoaște numai dacă puteți să cultivați trecând printr-o situație ca aceasta. Dacă nu puteți reuși cultivând astfel, atunci înseamnă că sunt lipsuri în caracterul vostru. Noi recunoaștem numai pe aceia care reușesc în cultivare într-un mediu atât de malefic". Și asta este ce au făcut ele. Făcând comparație, lucrurile nu sunt așa atroce în afara granițelor Chinei. În China, unde nu există un alt cadru de referință, oamenii nu pot simți ceea ce au devenit. Printre discipolii Dafa, similar, sunt mulți care nu au fost suficient de conștiincioși, sau nu au fost stricți cu felul în care au acționat, și care au cauzat tulburări în grup datorită influențelor culturii partidului.

Dar, oricare ar fi cazul, totul a ajuns acum la final. Maleficul nu mai are puterea să pună la cale o altă rundă de persecuție la fel de sinistră ca aceasta. Asta pentru că factorii malefici care au lucrat au fost adunați din multe dimensiuni de către vechile forțe, și acei factori malefici erau puși laolaltă tocmai pentru această persecuție, incluzând și lucruri îngrozitoare de toate felurile. Acum, majoritatea dintre ei au fost eliminați, așa că circumstanțele par să se diminueze din ce în ce mai mult. Dar, atâta timp cât nu s-a terminat, maleficul va fi malefic exact la fel. Este exact așa cum otrava este constrânsă să fie otrăvitoare, și chiar dacă îi ceri să nu fie otrăvitoare, nu ar putea să facă asta. Așa că nu ar trebui să lăsați garda jos. Încercați să nu lăsați ca vechile forțe să exploateze nicio lacună în cultivarea voastră. Cât despre lucrurile de la final, Maestrul va urmări și va decide cum să facă lucrurile.

Ca și cultivatori, oricare ar fi cazul, sunteți cineva pe drumul către divinitate, și după cum știți, o persoană pe calea spre divinitate este bineînțeles diferită de o persoană obișnuită, sau o persoană medie. Dar voi cultivați printre oamenii obișnuiți, așa că în materie de cum vă comportați, sau chiar cum vă îmbrăcați, sau vorbiți, nu vor fi diferențe față de oamenii obișnuiți. Există doar o diferență majoră: când treceți prin conflicte sau tensiuni, sau orice situație, sunteți capabili să vă uitați în interior pentru a găsi cauza, [gândind:] "Este pentru că am făcut ceva greșit? Există o problemă din partea mea care a cauzat această dizarmonie?" Aceasta este singura diferență majoră dintre voi și o persoană obișnuită. Bineînțeles, această diferență se va manifesta de asemenea în comportamentul vostru. Oamenii obișnuiți vor simți că dispoziția voastră este diferită de a celorlalți, sau vor gândi că discipolii Dafa sunt buni și lor le va place să interacționeze cu discipolii Dafa. Din moment ce sunteți cultivatori, la urma urmei, câmpul din jurul vostru este unul de bunătate pură -- ceva ce oamenii obișnuiți nu au. Așa că sunteți diferiți în această privință, și oamenii vor simți acest lucru.

Atunci, cu alte cuvinte, deși discipolii Dafa sunt cultivatori, aparent ei sunt greu de deosebit de oamenii obișnuiți. Acest lucru este în mod special astfel atunci când cineva cultivă printre oamenii obișnuiți, sau chiar mai mult de atât, atunci când cineva cultivă într-un mediu așa de complicat ca acesta. Așa că este greu pentru cultivatori. Îmi amintesc înainte, când ați obținut prima dată Legea, imediat cum ați văzut această Lege -- mai ales aceia din primele două din cele trei categorii pe care le-am descris înainte -- inimile voastre erau cu adevărat fericite! [Voi gândeați:] "Acest lucru este minunat! În sfârșit am găsit-o!" Nu erau acei mii de ani de reîncarnări și așteptarea exact pentru asta? La acel moment, ghidați de ce ați simțit din adâncul ființei voastre, ați fost capabili să renunțați la orice atașament uman și să fiți determinați să vă cultivați bine. Acel entuziasm vă putea stimula să fiți sârguincioși. Dar odată cu trecerea timpului, acel sentiment treptat s-a pierdut. Lenea umană, tot felul de noțiuni umane, și multitudinea de lucruri haotice din jurul vostru în societate, toate s-au combinat pentru a vă tenta și pentru a interfera cu voi. De aici zicala "Cultivați cu inima pe care ați avut-o cândva, și desăvârșirea este sigură". Deseori, oamenii îmi spun lucruri precum: "În trecut, când citeam Legea, nivelul meu creștea așa de repede. Și în timp ce citeam cartea, lucrurile care mi-ar fi îmbunătățit înțelegerea îmi erau în mod constant afișate. Cum de nu mai simt asta deloc?" Atunci gândiți-vă la asta: "cultivați [voi acum] cu inima pe care ați avut-o cândva"?

Am spus ceva în acest sens mai devreme. Am spus că discipolii Dafa, inclusiv studenții noi, ar fi fost la acel moment împinși de mine rapid la pozițiile lor, atâta timp cât ei au cultivat. Și ce poziție era aceea? Către locul de unde ați venit, indiferent de la ce înălțime a fost; ați fi fost împinși la poziția voastră într-un timp scurt. Corpul uman la suprafață nu trece prin schimbări dramatice. Pentru ca voi să manifestați puteri așa mărețe, trebuie să aveți gânduri drepte de acea forță, și numai atunci veți putea avea un asemenea impact; gândurile voastre drepte trebuie să fie pure până la acel grad, înainte să aveți un asemenea impact.

Voi știți, pentru o ființă divină a muta un munte este nimic; a muta munții este ușor. Totuși, acea ființă nu are gândire umană. Noțiunile ei sunt toate dumnezeiești, și starea ei este una potrivită pentru o ființă divină. Atunci ar putea [munții să fie mutați] dacă cineva are gândire umană? Absolut nu. Unii cultivatori pot face asta, pe când alții nu pot. Depinde dacă gândurile voastre sunt destul de puternice. Va fi posibil numai atunci când gândurile voastre puternice sunt cu adevărat pure la nivelul cerut.

Unii oameni declară că ei cred că sunt chiar puri, când de fapt nu este acesta cazul; ei au tot felul de gânduri externe, gânduri care îi distrag și multe alte lucruri care s-au format postnatal. Chiar și ceea ce tu consideri a fi un gând foarte simplu ar putea -- de la punctul lui de plecare până la cauza lui, sau [în ceea ce privește] lucrurile care îl însoțesc -- să fie impur. Dacă un cultivator poate menține gânduri drepte puternice în mod constant pe termen lung în cultivare, și păstrează starea de spirit pe care a avut-o când a obținut pentru prima dată Legea, acea stare de spirit pură, atunci acest lucru este cu adevărat remarcabil și ființele divine vă vor considera remarcabili când vor vedea. Dar nu este ușor. Am știut de la început când am împărtășit Legea că gândirea umană ar putea interfera în cultivarea voastră. Dacă nu ar fi fost acesta cazul, nu aș fi scris toate acele articole în cărțile "Esențiale pentru avansarea ulterioară" cu scopul de a corecta lucrurile în cultivarea voastră, să vă protejez și să vă împing pe toți înainte, și să scot în evidență problemele pe care le-ați întâlnit în cultivarea voastră. Am știut că vor apărea aceste probleme. A fost la fel și cu alți cultivatori din trecut care nu erau discipoli Dafa. Aceleași probleme au existat întotdeauna. Oricine dintre voi care poate "cultiva cu inima pe care a avut-o cândva" cu siguranță va atinge Desăvârșirea.

Firește, pentru că voi sunteți discipoli care cultivă Dafa în mediul societății oamenilor obișnuiți, există foarte multă interferență. Maestrul vede asta. Deși cultivarea voastră are un format care nu a mai fost adoptat niciodată înainte, standardul pe care trebuie să îl atingeți este cu toate acestea strict. Voi știți asta din Zhuan Falun. În cultivare trebuie să fiți cu adevărat ca și un cultivator. Cel puțin trebuie să vă mențineți constant conștiente gândurile voastre drepte și să fiți capabili, în tot felul de circumstanțe complicate și când dați peste conflicte diferite sau când problemele apar dintr-o dată, să le tratați așa cum ar face-o un cultivator. Numai acest lucru este acceptabil.

Bineînțeles, acestea sunt greu de atins, nu-i așa? Și de aceea discipolii Dafa au avut situații complicate în cultivarea lor. Există cei care au cultivat bine și cei care nu au cultivat bine, cu unii acționând în acest mod și alții în acel mod. Și, după cum știți, au fost și discipoli Dafa care au murit. Desigur, pentru ființele umane este pur și simplu natural să existe moarte, corect? În orice oraș mare o mulțime de oameni mor în fiecare zi. Nașterea, bătrânețea, boala și moartea este ciclul standard pentru omenire. Atunci cu un corp așa de mare de oameni, cu zeci de milioane de discipoli Dafa, ar fi un miracol dacă nimeni nu ar muri și fiecare ar fi un cultivator sârguincios, adevărat, care niciodată nu devine leneș. Asta ar distruge vraja iluziei. Tocmai pentru că există oameni care nu sunt sârguincioși, apar acele probleme. Dar pentru că până la urmă este vorba de un corp de cultivatori, rata mortalității este chiar scăzută. Un alt lucru este că vechile forțe au căutat să facă acest mediu confuz și aparent să "testeze" oamenii. Ei au vrut să vadă dacă înțelegerea voastră a Legii este reală și dacă voi credeți. Așa că ei în mod intenționat au amestecat adevărul cu falsul și asta a îngreunat ca oamenii să vadă lucrurile clar.

Și cât de confuze ajung să fie aici? Aici este o ilustrare. Unii discipoli Dafa, împreună cu familiile lor, sunt foarte sârguincioși. Și alții văd că sunt buni, și unii oameni chiar încearcă să învețe de la ei. Indiferent de cum merg ei în cultivare, ceilalți îi imită. Dar am spus că pentru cultivatori, nu există modele de urmat. Dacă iei pe cineva ca exemplu în loc să încerci să înțelegi singur Legea, acest lucru va aduce necazuri. Vechile forțe vor gândi că tu doar îl privești pe el cultivând, în loc să încerci să capeți o înțelegere personală a Legii. Atunci este probabil că ele să o facă pe cealaltă persoană să moară. Desigur, pentru un discipol Dafa, moartea de asemenea înseamnă Desăvârșirea, cu siguranță. Chiar și cu o persoană obișnuită, când reușiți să o salvați prin clarificarea faptelor, ea s-ar putea să se întoarcă la poziția ei. Deci, cu atât mai mult pentru un cultivator Dafa. Și mai mult decât atât, plecarea lui a fost un eveniment anormal creat de vechile forțe. Așa că normal că el merită să atingă Desăvârșirea.

Asta au făcut vechile forțe în această chestiune. Ei folosesc această abordare malefică pentru a-i testa pe alții, pentru a testa oamenii prin acest lucru care se întâmplă. "Și acum ce facem? Aici e cineva care tu crezi că a cultivat bine. El a murit. Încă mai crezi?" Au fost multe situații de acest fel. Mulți discipoli Dafa au avut această experiență, și acum sunt conștienți de tacticile vechilor forțe. Dar în privința cerințelor Maestrului, cultivarea este serioasă; o ființă umană nu se poate transforma într-o ființă divină doar stând și sorbind ceai și recitind cartea. Numai când cineva este capabil să cultive cu adevărat pe cale va funcționa.

Totuși, în timpul procesului de cultivare, tocmai pentru că un cultivator nu poate menține întotdeauna aceeași stare de spirit de la început până la final -- țintind în sus ca o rachetă în timp ce completează fiecare nivel la care a ajuns prin sârguință -- cu siguranță vor apare diferite situații. Și vechile forțe vor arunca mediul vostru în dezordine pentru a testa mințile oamenilor, și lucruri de acest fel. Și asta nu e tot. Mai sunt multe alte exemple. Inutil să mai spun, [că ceea] ce s-a întâmplat în China este chiar mai grav. Manifestările maleficului în persecuție au fost aranjate de vechile forțe ca fiind parte a unui asemenea aranjament. Scopul lor este succesul lucrurilor pe care ele le-au planificat, și să permită acelor discipoli Dafa despre care ei gândesc că sunt acceptabili să cultive până la Desăvârșire. Dar ei nu acordă nicio atenție întrebării cine poate sau nu să atingă Desăvârșirea. Lor doar le pasă ca aceia care sunt capabili să atingă standardul în timpul persecuției, să ajungă la Desăvârșire, și să îndeplinească lucrurile pe care ele și le-au propus.

În timp ce persecuția a avut loc, am urmărit de aproape. Unii practicanți chiar nu își învață lecția. Curând după ce persoana este eliberată dintr-un lagăr de muncă, atașamentul ei de a ieși în evidență și gândirea ei umană au revenit. Chiar și atunci când o persoană obișnuită trece prin ceva, ea va învăța o lecție din asta, și se va gândi la ea. Deci, cu atât mai mult ar trebui ca un cultivator să își dea seama de ce vechile forțe au exploatat lacunele sale. Trebuie să vă dați seama care este problema voastră. Nu voi mai vorbi în continuare despre aceste lucruri în această conferință a Legii. Situația în China este complicată. Există tot felul de mentalități umane și tot felul de conflicte, și se schimbă în atât de multe feluri în acel aranjament complicat. Chiar aveți nevoie să vă uitați cu seriozitate în interior și să minimizați șansele ca vechile forțe să profite de lacunele voastre.

În continuare voi vorbi despre alte lucruri.

După cum poate știți, recent, NTDTV, care este un proiect început de discipolii Dafa menit să clarifice adevărul, a trecut prin niște schimbări. Cred că este perfect normal. Mulți studenți vorbesc despre asta. Când sunt abordări bune și idei pentru a ajuta la obținerea de rezultate bune în lucrurile pe care discipolii Dafa au nevoie să le facă și în proiectele de clarificare a adevărului, haideți să le urmăm. Toate acestea sunt perfect normale. Dar unii practicanți nu au făcut așa de bine în sarcinile lor zilnice, sau chiar au avut opinii negative despre fostul coordonator de proiect, dar [când au avut loc schimbările] ei au încercat să intre în grațiile lui. Inițial, fostul coordonator a fost chiar calm și împăcat cu [schimbările făcute]; eu l-am avertizat și am vorbit cu el despre acest lucru. Dar apoi unele persoane au fost la el și au început să se plângă, spunând lucruri precum: "Nu eram chiar așa de răi, nu-i așa? Cum au putut să te înlocuiască așa?" (Maestrul râde) Bineînțeles, un cultivator tratează lucrurile în mod diferit, până la urmă: imediat cum am vorbit cu fostul coordonator despre asta, el a înțeles numai decât.

Pentru cultivatori se pune întrebarea despre felul în care răspunzi la lucrurile pe care Maestrul dorește ca tu să le faci. Dacă Maestrul cere ca ceva să fie făcut într-un anumit fel, există cu siguranță un motiv întemeiat. Nu sunteți voi aici pentru a-l ajuta pe Maestru să rectifice Legea? Atunci de ce nu cooperați cu ceea ce Maestrul vrea să fie făcut, și de ce nu vă armonizați cu acest lucru, decât să mergeți și să faceți în schimb lucruri pe care nu ar trebui să le faceți? Și spuneți lucruri care nu ar trebui spuse? Sunteți voi cultivatori? Sunteți voi discipolii mei? Încă mă numiți Maestru?

Ați luat în considerare următoarele? Tocmai vorbeați despre Shen Yun și despre succesul lui. Am mai spus înainte că istoria omenirii trebuia să se termine în anul 1999. Când oamenii sărbătoreau trecerea în anul 2000, am observat că părțile trezite ale oamenilor sărbătoreau. Să ajungă până la acel timp, să aibă speranța supraviețuirii, era într-adevăr ceva ce merita sărbătorit. Dar poate timpul să fie extins astfel la infinit? Dacă un măr a putrezit în interior și voi doar îl lăsați acolo, funcționează acest lucru? Când sunt viermi care mișună peste tot, și emite un miros de putrezit, mai puteți să îl lăsați acolo? Cât timp mai este de fapt? Oamenii au vorbit despre acest lucru în istoria recentă. Cu alte cuvinte, oamenii sunt îngrijorați. Dacă mă întrebați pe mine, cu mult timp înainte le-am spus discipolilor Dafa asta, tocmai deoarece cosmosul trece prin rectificarea Legii, acest loc a devenit centrul rectificării Legii, și aici nenumărați discipoli Dafa validează Legea -- și tocmai din acest motiv timpul a fost prelungit. Apoi, cu alte cuvinte, Dafa este cea care l-a păstrat. Cu ce scop? Pentru a da oamenilor încă o șansă. A fost păstrată așa pentru ca discipolii Dafa să poată salva oameni aici. Nu priviți doar la felul în care continuăm să îndurăm greutăți aici.

Unii studenți pretind că ei vor îndura, și vor mai îndura și mai mult. Ajunge cu "înduratul"! Indiferent de cât de grea ar fi situația, tot trebuie să faceți cele trei lucruri bine. Salvarea ființelor simțitoare -- aceasta este responsabilitatea discipolilor Dafa! Desăvârșirea unui discipol Dafa în mod absolut nu este doar Desăvârșirea individuală. Mai degrabă, trebuie ca prin salvarea ființelor simțitoare voi să conduceți nenumărate ființe la Desăvârșire. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre voi! (Aplauze) Atunci dacă acesta este cazul, gândiți-vă la asta, de-a lungul acestei perioade istorice nu ar trebui ca noi să jucăm rolul principal?

Conducându-vă pe voi toți în a face Shen Yun, Maestrul vă oferă de fapt un model. Am făcut Shen Yun cel mai bun spectacol din lume. Cel puțin, în spectacolele artistice, în domeniul artelor, joacă rolul principal. Dar cum rămâne atunci cu celelalte proiecte ale noastre? Când ceea ce faceți are doar un succes mărunt, voi sunteți atât de mulțumiți de voi înșivă. Dar jucați rolul principal [în domeniul vostru]? Nu ați reușit nici măcar să jucați un rol de sprijin și unii joacă rolul unui clovn! Asta ar trebui să facă discipolii Dafa? Asta v-a rugat Maestrul să faceți? Unii dintre noi spun: "Nu avem suficiente fonduri, așa că nu putem face proiectul să meargă". Dar asta este pentru că nu ați făcut o treabă bună. Nu ați tratat-o ca pe ceva ce discipolii Dafa trebuie să facă cu adevărat, ca o adevărată companie de condus. O companie media internațională nu este considerată o corporație importantă dacă nu are câteva sute de milioane de dolari capital de lucru. Bineînțeles, când o spun astfel, unii oameni cu siguranță vor simți presiune. Nu spun că este inacceptabil dacă nu reușiți asta. Eu doar vorbesc despre asta în termeni de principii, și că trebuie să abordăm lucrurile în acest mod.

Cum se face că unii oameni au o minte așa de limitată? Cum se poate ca gândirea lor să fie atât de limitată? Dacă compania mass-media pe care o conduceți ar putea fi cu adevărat stabilă în curentul principal al societății și ar putea deveni cu adevărat o companie mass-media globală, atunci gândiți-vă puțin, nu ar avea acest lucru un imens impact în expunerea maleficului și ghidarea omenirii într-o direcție pozitivă? Și cât de puternică ar fi în salvarea ființelor simțitoare? Nu ați obținut asta și, în schimb, deseori sperați că mass-media obișnuită va face ceva pentru noi! Mass-mediile oamenilor obișnuiți nu vor face asta pentru voi, pentru că ele nu sunt conduse de către discipoli Dafa. Voi sunteți cei care validați Legea, nu oamenii obișnuiți. Așa că aceasta este problema. Uneori doriți ca mass-mediile oamenilor obișnuiți să facă ceva pentru voi, și ele fac exact opusul, corect?

Voi spune ceva mai mult despre subiectul Shen Yun. Mulți studenți au această idee că Maestrul este cel care ghidează efortul. Adevărul este că, Maestrul stabilește un exemplu pentru voi, pe când mult mai multe lucruri trebuie să fie făcute de voi. Dar am un plan pentru dezvoltarea Shen Yun pe tot parcursul.

La început, nu e un pas mic pentru ca o companie de spectacole artistice să devină bine stabilită și bine recunoscută în societate. Și era așa mai ales pentru noi, pentru că suntem chinezi, o minoritate etnică în S.U.A. Chiar și companiile americane de spectacole artistice au nevoie de zeci de ani pentru a obține recunoașterea din partea publicului și să iasă din faza de provocare. Atunci ce urma noi să facem? Maestrul a cerut multor discipoli Dafa din fiecare domeniu să se implice, să muncească proactiv împreună și să facă Shen Yun un mare succes. Ei bine, acesta este unul din motive [pentru succesul lui].

Un alt lucru este că a trebuit să asigurăm calitatea programului. De aceea am supravegheat de aproape efectul direct pe care îl avem asupra audienței. Un coregraf tinde să se uite la efectul în termeni de dans, și este greu pentru el să își dea seama cum vede acest lucru audiența. Un dirijor tinde să se focalizeze pe a scoate în evidență orchestra. Și cei care se ocupă de lumini și sunet, de asemenea, tind să aibă propria, parțială abordare a lucrurilor. Eu sunt diferit. Eu privesc direct la ce efect are totul asupra audienței, și dacă puterea folosită în diferite puncte pentru fiecare componentă este în măsura potrivită, astfel încât să asigure ca performanța generală să aibă efectul dorit asupra audienței.

Deci, cu calitatea programului fiind elevată și cu efortul comun al practicanților de pretutindeni, și practicanții fiind cei care fac acele lucruri, tot ceea ce este afișat este pură bunătate și frumusețe, și în plus, poartă energia pozitivă puternică a cultivatorilor. Discipolii Dafa au venit aici, până la urmă, pentru a salva ființe simțitoare, așa că orice lucruri fac discipolii Dafa, este important să nu fie făcute în van și trebuie să fim responsabili pentru salvarea oamenilor. Bineînțeles, acele lucruri reies foarte proeminent în spectacol. Mulți din audiență pot simți sau vedea că ființe divine participă pe scenă. Cu celelalte proiecte la care lucrează discipolii Dafa, aceleași lucruri ar trebui să fie de fapt adevărate: ar trebui să lucrați cu seriozitate și să faceți o treabă bună. Priviți cum Shen Yun în doar câțiva oameni a devenit o senzație.

De fapt, Shen Yun a ieșit cu un bum din primii ani, oamenii la acel moment numindu-l o minune. La început am plănuit să avem două producții diferite în fiecare an. Una era Minunile de Sărbători, care trebuia să fie spectacolul din perioada Crăciunului. Și apoi ar mai fi fost una pentru Noul An Chinezesc. Astfel ar fi fost două producții diferite în fiecare an. Dar pentru că timpul nostru era prea scurt și acest lucru nu putea fi făcut, acum avem doar un singur spectacol. În doar câțiva ani, a avut un impact notabil. Asta datorită cooperării discipolilor Dafa, precum și a multor altor factori.

Am spus coordonatorului principal al stației TV că dacă o companie media nu ia în serios dezvoltarea profesională a angajaților, nu va fi capabilă să își îmbunătățească calitatea produsului său, și nivelul profesionalismului nu ar fi la standard, ceea ce este inacceptabil. Pentru orice operațiune media pe scară largă, acest lucru este ceva ce trebuie să fie accentuat.

Când am început Shen Yun m-am gândit că dacă Shen Yun ar fi devenit cel mai bun, primul lucru pe care l-am avea de făcut este să îi dezvoltăm artiștii. Așa că am deschis o școală, și a abordat în totalitate problema artiștilor. Am fost rapizi, și doar într-un timp scurt ne-am antrenat dansatorii. La acel moment tehnica lor nu era așa avansată ca cea de azi; acum devine din ce în ce mai superbă. Mulți dintre artiștii noștri au devenit dansatori de talie mondială. (Aplauze) De aceea performanțele noastre pot avea un asemenea efect. Noi devenim de asemenea chiar și mai profesioniști în alte privințe. Bineînțeles, orchestrele Shen Yun se îmbunătățesc de asemenea semnificativ. Le voi face orchestre de primă clasă, de asemenea. (Aplauze) Și voi fi la înălțimea cuvântului meu. (Maestrul râde, audiența aplaudă) Noi muncim din greu la asta. Anul trecut cele trei orchestre ale noastre s-au reunit pentru un spectacol de orchestră simfonică, care a fost la Carnegie Hall în New York. Concertul a fost grozav, și membrii orchestrei au câștigat încrederea. Orchestrele vor avea cu siguranță de asemenea succes.

Implicarea mea în Shen Yun este, de fapt, menită să arate fiecărui proiect cum procedează Maestrul. De asemenea, mai am o altă idee în minte. Din moment ce prea mulți practicați din fiecare domeniu sunt implicați în promovarea Shen Yun, asta afectează alte proiecte. Această situație trebuie să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat deja foarte mult. În timpul sezonului care s-a desfășurat de anul trecut până în acest an, nu erau implicați atât de mulți oameni. Multe zone sunt acum capabile să folosească foarte puțini oameni. Am spus zonei din New York să minimizeze numărul oamenilor pe care îi folosesc. Când ai mii de oameni lucrând la vânzarea biletelor, în final nu mai e nicio virtute măreață, pentru că sunt doar atât de mulți oameni în audiență. În unele zone doar trei sau patru oameni au fost capabili să pună în scenă câteva spectacole, toate cu sala plină. Gândiți-vă ce virtute măreață este aceasta! Așa că, de-acum înainte, din ce în ce mai puțini oameni vor fi utilizați. În plus, s-au făcut unele calcule, și în multe locuri este același scenariu: peste 80% din audiență vine după ce vizionează reclama. Deci, avem nevoie să folosim doar un număr mic de oameni și să facem bine în publicitate, și suntem gata. În direcția aceasta ne îndreptăm.

Despre ceea ce am vorbit erau două lucruri specifice. Am auzit că o parte din oamenii prezenți aici sunt din China continentală. Unii studenți m-au mai auzit predând Legea înainte, dar marea majoritate a studenților din China continentală nu m-au mai auzit niciodată predând Legea, și știu că este greu de întâlnit pentru ei o șansă ca să îl vadă pe Maestru. Așa că voi vorbi puțin mai mult. (Aplauze entuziaste)

Haideți să folosim aceeași abordare, unde Maestrul răspunde la întrebări. (Aplauze) Acum puteți să începeți să predați bilețelele cu întrebări.

Dacă mă voi așeza, nu veți putea să mă vedeți așa de bine, deci cred că voi rămâne în picioare. (Aplauze)

Ok, haideți să avem întrebările predate.

Încercați să puneți doar întrebări legate de cultivare. Cât despre faptul că voi personal nu vă simțiți bine aici sau acolo... (audiența râde) Vedeți, toată lumea râde. Acelea sunt teste pentru voi de trecut.

Discipolul: Ce ar trebui să facă discipolii Dafa în viața de zi cu zi în privința alimentelor din lumea de azi, care au fost contaminate prin procesele industriale? (Toată lumea râde) (Maestrul râde înfundat)

Maestrul: Asta este cu adevărat o problemă în zilele acestea. Știința omenirii este chiar superficială. La suprafață pare că modificarea genetică poate reduce deteriorarea culturilor de către dăunători, și poate să pară că sporește recolta culturilor. Dar această lume a fost de fapt creată de ființe divine, și mâncarea oamenilor a fost făcută de ei. Era menit să fie o circulație normală între lucrurile din lumea naturală și corpul omenesc, în care fiecare face uz de celălalt. Și în cursul circulației, lucrurile se pot ridica la niveluri mai ridicate. Întregul univers este un sistem circular. Dacă aici lucrurile devin denaturate și impure, acestea nu afectează doar societatea umană, ci și societăți la niveluri mai înalte. Și în plus, lucrurile denaturate pot determina și deformarea corpului uman.

V-am mai spus că omenirea de fapt a trăit pe o perioadă de timp a două pământuri. Când omenirea a atins ultima perioadă a celuilalt pământ, oamenii arătau grotesc. Unii aveau capetele mari, unii picioarele scurte, unii aveau un braț mai lung decât celălalt, și unii aveau trăsături ale feței deformate. Au devenit urâți prin otrăvire și s-au deformat. Asta a fost cauzată de modificarea genetică și de poluarea industrială.

Discipolii Dafa sunt cultivatori. Suprafața corpului omului modern este în mod inerent contaminată. Și în plus, există o mulțime de karmă la suprafață. În procesul de cultivare, voi îndepărtați acele lucruri rele și vă purificați mintea și corpul. Orice deficiență sau orice este stricat poate fi chiar compensat. Când vă întoarceți la poziția voastră, trebuie să atingeți standardul unui corp divin. Astfel că nu ar trebui să fie o problemă. Atâta timp cât cultivați, aceasta nu este o problemă. Corpurile adulților nu se vor deforma imediat, dar [acele alimente] pot determina căderea părului. Impactul este minor. [Dar] impactul asupra generațiilor viitoare este totuși uriaș. Dar atâta timp cât cineva este cultivator, fie copil sau adult, problema este de fapt în curs de rezolvare; corpul vostru, contaminat sau nu, este transformat.

Discipolul: Noi suntem discipoli taiwanezi care am obținut Fa acum câțiva ani. Împreună cu soțul meu ca și coleg practicant, am crezut în Maestru și în Fa și am încercat să facem cele trei lucruri bine. Știu că Dafa nu este pentru vindecarea bolilor, și știu că celulele unui cultivator sunt transformate de materia de energie înaltă. Totuși, încă sufăr de gută. A început înainte să obțin Fa. Recent, articulațiile mele m-au durut puțin. (Oamenii râd)

Maestrul: (Râde înfundat) Cultivatorii știu că atâta timp cât sunt sârguincioși, schimbările apar în corpurile lor, și Maestrul va ajusta lucrurile pentru ei. Nu sunt făcute de către corpul uman de aici al Maestrului. Sunt făcute de către corpurile legii Maestrului. Dacă problema nu a fost vindecată de la începuturile cultivării, chiar ar trebui să încerci să găsești problemele de xinxing din partea ta, să vezi dacă ai vreun fel de atașament, și să descoperi în ce moduri ar trebui să cultivi mai bine. Aceasta este într-adevăr o problemă a cultivării tale personale. (Aplauze)

Discipolul: Salutări din partea discipolilor din muntele Pingding din zona provinciei Henan.

Maestrul: (Râde înfundat) Haideți să ne oprim în a trimite urări. Maestrul știe ce simțiți.

Discipolul: Suntem discipoli Dafa în vârstă, și am ajuns în S.U.A. de puțină vreme. Ne-am dorit atât de mult să vă vedem și să vă auzim predând Fa, dar din multe motive nu am reușit să ne îndeplinim dorința. Astfel că am rugat un practicant care participă la conferința Fa să vă transmită urările noastre. Discipolii Dafa din orașul Changsha.

Maestrul: Nu este nevoie să le trimiteți. Maestrul știe. (Maestrul zâmbește)

Discipolul: Maestre, vă rugăm să luați loc în timp ce predați Fa. Stați în picioare de o oră...

Maestrul: Este în regulă.

Discipolul: În Taipei nu am fost capabili să rezervăm locul cel mai prestigios, Teatrul Național, pentru spectacolele Shen Yun. S-a întâmplat asta pentru că noi discipolii nu am încercat suficient de mult?

Maestrul: Există câteva teatre bune în Taiwan care nu sunt în Taipei. Dar se pare că niciunul dintre teatrele din Taipei nu sunt foarte bune. Chiar și Teatrul Național poate găzdui doar nouă sute de persoane, deci nu prea contează dacă l-am închiriat sau nu. Astfel că nu am cerut oamenilor să insiste în a-l închiria.

Discipolul: Felul în care ediția din Taiwan a ziarului Epoch Times expune partidul malefic nu pare să fie plăcut. Acum nu este acceptat pe scară largă de către oamenii din Taiwan. Îmi puteți spune ce ar trebui să fac?

Maestrul: Ai putea să le dai câteva sugestii. Asta e probabil tot ce poți face. (Maestrul râde înfundat)

Discipolul: Câte ființe simțitoare am salvat mai exact? Care este procentul?

Maestrul: Câte persoane au demisionat din Partid? Aproape toți oamenii cărora le-ați clarificat faptele se numără printre cei care au demisionat din Partid. Dar nu există nicio garanție că fiecare persoană care a demisionat din Partid nu va mai fi implicată în persecutarea discipolilor Dafa. Totuși unii oameni au demisionat din inimă. Dar, indiferent de caz, când cineva își exprimă intenția [de a demisiona], ființele divine vor avea grijă de problemele implicate. O sută treizeci de milioane de chinezi au demisionat acum, dar ticălosul PCC nu are atât de mulți membri. Numărul include oamenii care au demisionat din Partid, Liga [Tinerilor Comuniști], și Tinerii Pionieri, cât și pensionarii.

Discipolul: Înainte, în China, nu am făcut bine în clarificarea faptelor sau în cultivarea personală. În acești ani de când trăiesc în afara Chinei, deseori mă gândesc la oamenii cărora am pierdut șansa de a le clarifica adevărul, dar ar fi trebuit să o fac. Sper că pot recupera pentru regretele mele mergând înapoi și clarificându-le adevărul. Dar în mintea mea există întotdeauna cuvântul "frică".

Maestrul: În cultivare, dacă o persoană poate fi constantă, încrezătoare și cinstită, cu siguranță există puțină interferență. Nu gândi că: "Ei bine, dacă Maestrul spune astfel, voi merge înainte." Dacă vei fi arestat după ce te întorci? Doar vorbind despre lucruri în termeni de cultivare, ar trebui cu adevărat să nu ai frică în mintea ta, să fii încrezător și cinstit, să faci ce ar trebui să faci, să continui pe calea spre divinitate într-o manieră nobilă și demnă, și să nu îți fie teamă. Polițiștii, sunt și ei ființe ce așteaptă să fie salvate. "Dacă vin, atunci le voi da adevărul" -- există cu adevărat unii discipoli Dafa care s-au purtat astfel. Au câștigat admirația poliției, care chiar le-au spus la plecare: "Rămâneți în siguranță!" Este pur și simplu extraordinar! (Aplauze) Dar acum că ești în afara Chinei, doar fă bine ceea ce ar trebui să faci și este la fel.

Discipolul: Bună ziua, Maestre! Am înțeles că principiul Fa al "cooperării necondiționate" înseamnă că ar trebui să facem orice spune coordonatorul. Întrebarea mea este, dacă într-un moment crucial pentru un proiect, coordonatorul nu spune ce ar trebui să se facă, cum am putea să cooperăm? (Audiența râde)

Maestrul: Uneori coordonatorul va asculta mai întâi ideile celorlalți, înainte de a decide care [idee] este bună pentru a fi adoptată. Asta se întâmplă. Dar, există unii oameni coordonatori care nu au niciodată nicio opinie asupra lucrurilor. Ei niciodată nu au nicio idee, și nu au pus niciodată inima în acea chestiune. Atunci asta chiar nu funcționează. Maestrul v-a încredințat atât de mulți discipoli, și se așteaptă să îi îndrumați bine. Deci este ceva ce trebuie să faceți, și este responsabilitatea voastră. Dacă nu o faceți bine, este direct legat de cultivarea voastră.

Discipolul: Principiul Fa al "cooperării necondiționate" include de asemenea ca într-un moment crucial pentru un proiect, coordonatorul ar trebui să aibă curajul să decidă direcția proiectului?

Maestrul: Bineînțeles că acesta este cazul, altfel cum ar putea vreuna din ideile voastre bune să fie folosită?

Când am început pentru prima dată Shen Yun, era un număr relativ mare de discipoli Dafa implicați în arte. Unul îmi spunea: "Maestre, ar trebui să facem în acest fel", în timp ce altă persoană ar fi pretins același lucru despre ideea sa. O persoană ar fi spus că un lucru este în acest fel, în timp ce o altă persoană mi-ar fi spus ceva diferit. Toate acestea păreau rezonabile, și chiar au oferit multe exemple. Aproape zilnic aveam oameni care îmi prezentau ideile lor. Ce gândeam eu era: "Eu sunt cel care fac acest lucru, așa că nimeni și niciun cuvânt nu poate interfera, și știu foarte bine ce ar trebui să fac. Dacă acesta ar fi fost coordonatorul oricărui proiect obișnuit, el cu siguranță nu ar fi fost capabil să reziste." Uau, unii erau foarte insistenți și într-adevăr foarte greu de îndepărtat. Dar, ca și coordonator, dacă nu ești stabil pe direcția ta, atunci nu ai fi capabil să duci nimic până la capăt.

Discipolul: În prezent, există unele țări care încă nu au urmat cerințele Shen Yun în gestionarea finanțelor. Ar putea Maestrul să vorbească din nou despre acest lucru?

Maestrul: O întâlnire Shen Yun va fi ținută, și acestea sunt lucruri ce ar trebui să fie tratate bine. Discipolii Dafa trebuie să ia ușor acest tip de lucruri [bănești], deoarece cultivarea este principala prioritate. Dar dacă au loc astfel de probleme, atunci este greu să cultivi. Vechile forțe cu siguranță vă vor face să plătiți pentru asta, și va fi un test pe care nu îl veți putea trece. Asigurați-vă că nu faceți această greșeală.

În cazul în care condițiile nu sunt adecvate, dacă anumiți studenți se lasă duși de val, sau dacă alte proiecte întâmpină dificultăți și voi deturnați fondurile [pentru Shen Yun], atunci aceasta este o problemă teribilă. Motivul este faptul că în timp ce, voi discipoli Dafa, validați Fa sau lucrați la un proiect, sunteți în procesul de a vă Desăvârși și mergeți pe drumul cultivării, așa că voi trebuie să rezolvați de unii singuri orice provocare întâlniți pentru că asta înseamnă că treceți teste, corect? Când îl treceți, asta este virtute măreață. Dacă folosești banii altor oameni, sau delapidezi banii altora sau fondurile pentru Shen Yun, atunci este diferit: indiferent ce faci pentru proiect, acolo nu va fi nicio virtute măreață. Și vechile forțe se vor folosi de problema ta: "Îl ajuți pe Maestrul tău să rectifice Fa sau Maestrul este cel care te ajută pe tine?" Mai mult decât atât, deturnarea fondurilor fără ca alți oameni să știe, sau considerând că banii îți aparțin, este un tabu major în cultivare, o problemă extrem de serioasă. Astfel că, uneori mă gândesc: fiți siguri să nu faceți astfel de greșeli. Maestrul nu va sublinia în mod exagerat aceste lucruri, și nu este atât de important pentru mine personal. Dar sunt într-adevăr îngrijorat că oricine va face astfel de greșeli, va fi irosit în van toți acei ani de cultivare. Vechilor forțe nu le pasă dacă ești un student veteran, un student nou sau un coordonator -- vă vor distruge exact la fel.

Bineînțeles, cu toții de fapt ați făcut foarte bine, și toată lumea este încântată să vadă succesul Shen Yun, care este puternic în salvarea oamenilor. Gândurile voastre sunt toate pentru sprijinirea Shen Yun. Știu că voi toți gândiți în acest fel.

Discipolul: Discipolii Dafa din Xi'an trimit salutări Maestrului.

Maestrul: Vă mulțumesc tuturor. Nu e nevoie să trimiteți mai multe urări.

Discipolul: Sunt un reporter pentru ediția din Taiwan a Epoch Times. În acest an, noi am întâlnit mulți oameni din toate categoriile sociale din China continentală care au venit în Taiwan special pentru a vedea spectacolul Shen Yun. Nu numai că au fost mișcați, dar de asemenea și-au dorit să transmită omagiile lor Învățătorului Li Hongzhi, plin de compasiune și magnific, și să îi transmită marea lor admirație. Ei speră cu sinceritate că Maestrul va putea să se întoarcă în China, și că Shen Yun Performing Arts se va întoarce curând în casa culturii înființate de divin.

Maestrul: Le mulțumesc! Chiar vreau ca Shen Yun să aibă loc în China continentală. (Aplauze) Să vedem dacă mai este suficient timp rămas. Dacă vom merge în China continentală, atunci trei sau chiar patru companii nu ar fi de-ajuns. Cineva din companie făcea socoteala zilele trecute, că dacă am pune cele trei companii să țină spectacole în China, ar lua șaizeci de ani doar pentru ca discipolii Dafa să vadă spectacolul (toți râd), pentru ca ei toți să îl vadă. (Aplauze) Deci, acea audiență ar fi enormă. Bineînțeles, deoarece vrem să salvăm ființe simțitoare, trebuie să vină să îl vadă mai mulți oameni obișnuiți.

Discipolul: În numele discipolilor din Beijing și Tianjin, din China, transmit urări Maestrului și mă plec în fața sa.

Maestrul: Vă mulțumesc tuturor! Nu este nevoie să continuați să trimiteți urări.

Discipolul: (Maestrul: nu vă voi citi urările trimise pentru mine la început.) Sunt un discipol Dafa din Changchun. Nu ne deranjează frigul aspru sau căldura extremă, nici vântul sau ploile. Noi insistăm în a trimite gânduri drepte. Atâta timp cât persecuția nu s-a încheiat, gândurile noastre drepte nu se vor opri și vom face cele trei lucruri bine. Maestre, puteți fi convins de acest lucru.

Maestrul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze) Discipolii din orașul meu natal au făcut foarte bine. (Aplauze)

Discipolul: (Maestrul: Hmmm, ce să fac aici? Mai multe urări. Să le citesc?) Discipolii Dafa din comuna Yongling a districtului Xinbin din orașul Fushung, provincia Liaoning, transmit urări Maestrului magnific și plin de compasiune.

Maestrul: Vă mulțumesc tuturor!

Discipolul: Cum ar trebui să clarificăm mai bine adevărul despre persecuție mass-mediei din vest și organizațiilor de drepturile omului?

Maestrul: Clarificarea adevărului, asta e ceva ce poate fi făcut oriunde sau oricui. Nu țintiți în mod specific guverne, organizații, etc. Nu aveți acea gândire. Deseori exact datorită acestui gen de gândire calea voastră devine blocată. După cum știți, noi salvăm oameni. Și ce anume salvăm atunci când salvăm oameni? Mintea lor. Deci, îndreptați-vă spre minte, orientați-o spre individ. Nu o îndreptați către o organizație sau o entitate. Dacă vreți cu adevărat să țintiți unele organizații și să le clarificați adevărul, puteți să mergeți să faceți asta. Dar, pentru ca voi să obțineți rezultate reale când salvați oamenii, ar trebui să fiți deschiși să clarificați adevărul oricui. Puteți clarifica adevărul oamenilor indiferent de statutul social. Toate ființele simțitoare așteaptă.

Discipolul: Nu știu sigur cum să expun și totuși să abordez cu compasiune oamenii care se prefac de mult timp că sunt practicanți în timp ce sunt împreună cu discipolii Dafa și provoacă necazuri în mod intenționat printre noi.

Maestrul: Într-adevăr, unii oameni cred că Dafa este bună și nu vor să renunțe la ea, dar ei nu cultivă și au efectul de a stârni necazuri. Ei nu sunt conștienți de asta. Și unora dintre studenți care au gândire umană puternică chiar le place să asculte ce spun aceștia. Ei atrag un grup de oameni pentru a vorbi în fața lor, iar tot ceea ce ei spun sunt înțelegeri umane și nu sunt din Fa. Asta chiar înseamnă a provoca probleme. Acelor persoane care nu sunt sârguincioase, dar simt că Dafa este bună și că nu pot trăi fără ea: sper că nu veți renunța la această oportunitate de nenumărați ani; sper că voi puteți să cultivați cu adevărat și solid și să câștigați de pe urma ei; și numai atunci nu veți fi irosit timpul pe care l-ați petrecut printre discipolii Dafa.

Discipolul: Dacă un discipol Dafa nu s-a cultivat bine, înseamnă că indiferent de cât de multe face, nu va atinge scopul de a salva ființe simțitoare?

Maestrul: Nu, nu este acesta cazul. Acest lucru îmi amintește de un principiu, de fapt. Unii oameni -- și în particular mulți oameni din China continentală -- ar spune: "Pentru că tu nu ai făcut bine, nu ai nicio treabă în a-mi găsi defecte mie." Acele vorbe s-ar putea să vi se pară corecte. "Corect, odată ce ai făcut bine, mă poți critica." De fapt, acest lucru nu este corect. Nimeni nu este perfect. Poate că persoana are lipsuri într-o anumită privință, dar poate în alte privințe este ceva mai bine. Indiferent de cine poate fi persoana, atâta timp cât ceea ce spune ea este corect, ar trebui să o ascultați. Nu contează dacă gândiți că este o persoană bună sau rea. Numai în acest fel este corect. Deci, indiferent dacă simțiți că ați făcut sau nu bine în cultivare, tot ar trebui să mergeți să clarificați adevărul. (Aplauze)

Discipolul: Toți discipolii Dafa din orașul Tangshan, provincia Hebei, îi transmit urări Maestrului. Din 20 iulie 1999, aici a fost mereu una dintre zonele cele mai sever persecutate din întreaga țară. Și anul trecut au fost două episoade de persecuție pe scară largă care a adus pierderi masive pentru ființele simțitoare. Ar putea Maestrul să facă lumină în acest sens?

Maestrul: Dacă e să vorbesc despre asta, pur și simplu sunt prea multe lucruri de acest fel. Lucrurile sunt de fapt astfel prin toată China continentală. Așa cum Maestrul tocmai a spus, totuși, dacă discipolii noștri Dafa au gânduri drepte mai puternice, sunt capabili să se poarte astfel cum un cultivator ar face-o în timpul persecuției, și ar avea mai puține atașamente umane, atunci va fi mai puțină persecuție.

Cu cât sunt mai multe atașamente umane, cu atât sunt mai multe necazuri. Unii oameni tot nu-și învață lecțiile. Curând după ce ies din lagărele de muncă, tot felul de gânduri umane încep iar să le apară, inclusiv atașamentul de a ieși în evidență. Atunci asta va aduce necazuri, nu-i așa? Nu numai că persoana va suferi pentru acest lucru, dar va afecta de asemenea tot mediul. De aceea, dacă fiecare discipol Dafa s-ar descurca să facă bine, vă voi spune, persecuția nu ar persista, și s-ar fi terminat cu mult timp în urmă. (Aplauze)

Discipolul: În unele zone, persoana responsabilă de Asociația Dafa, este responsabilă de multe alte lucruri în același timp, cum ar fi Epoch Times, NTDTV, Asociația Dafa, și grupuri de proiecte de clarificare a adevărului. Trebuie să o consultăm pentru tot.

Maestrul: Într-adevăr, așa sunt unele zone. Dacă se datorează cu adevărat lipsei de forță de muncă, atunci nu este nimic de criticat. Cu unele zone, este totuși, într-adevăr problematic. Chiar și eu mă gândesc: dacă cineva ar putea să îmi ia locul, nu aș lucra la Shen Yun. În validarea Fa, trebuie să lăsați fiecare discipol Dafa să meargă pe propria cale și să le dați [șanse pentru] o virtute măreață. Dacă adunați prea multe lucruri pentru voi înșivă, s-ar putea, de fapt, să nu le faceți bine. Privind la asta din alt unghi, nu cumva atașamentele sunt cele care v-au determinat să faceți lucrurile în acest mod? Atunci aceasta este de fapt o problemă în cultivare pe care nu ați depășit-o. În cazul meu, doresc să renunț la lucruri. Pot să renunț la orice. Oricum, acele lucruri sunt menite să tempereze oamenii, atunci de ce nu renunțați la acele lucruri? Voi sunteți toți cultivatori, și cu Fa aici, de ce vă este teamă? Eu sunt dispus să predau orice altora, atunci voi de ce nu puteți? Scopul meu este să temperez oamenii, atunci voi de ce nu îi lăsați pe ceilalți oameni să le facă? (Aplauze)

Discipolul: Discipolilor Dafa din provincia Heilongjiang le lipsește Maestrul. Vom depăși orice dificultate și vom face cele trei lucruri bine. Sub ghidarea personală a Maestrului, Shen Yun a devenit cel mai bun spectacol din lume. Înțelegerea noastră este că, acum, noi trebuie să îl tratăm cu standardele noastre cele mai înalte.

Maestrul: Ah, voi vorbiți despre DVD-urile Shen Yun. Discipolii Dafa din China continentală vor să facă ambalaje elegante pentru ele. Faceți-le conform abilităților și mijloacelor voastre. Deoarece încă mulți practicanți se confruntă cu multe dificultăți, dacă toți ar fi făcut în acel mod, ar fi afectat viețile voastre zilnice normale. Unii practicanți ar accepta să sufere de foame și de sete pentru a ajuta financiar. Haideți să nu creăm dificultăți practicanților noștri. După cum probabil știți, Shen Yun și Muntele nu a acceptat niciodată donații de la practicanții obișnuiți. Dar, există întotdeauna unii care donează, și noi întotdeauna trebuie să le returnăm. Acceptăm donații doar de la cei care sunt oameni de afaceri sau destul de bogați. Nu le acceptăm de la ceilalți care au locuri de muncă obișnuite.

Discipolul: În condițiile din China, cum ne putem da seama de diferența dintre a fi raționali și a avea frică?

Maestrul: În condițiile din China continentală, dacă ai fi cu adevărat lipsit de orice frică, aș spune că este chiar remarcabil. Acea atmosferă de teroare a fost de fapt pusă la cale de către vechile forțe, și a fost făcută bazându-se pe circumstanțele prezente ale discipolilor Dafa. Să presupunem că nu ați avea frică, atunci ele vor gândi că [mediul] nu este capabil să testeze suficient oamenii. Dacă nu aveți frică, ele vor fi făcut totul în van, nu-i așa? Ele vor doar să vă sperie, și să vadă dacă, în acest climat groaznic, îndrăzniți să lucrați la a salva oamenii. Asta este ceea ce au făcut ele.

Gândurile drepte ale unor studenți sunt mai puternice, astfel că ei au mai puțină frică și se comportă într-un mod mai încrezător, drept și demn. Unii oameni sunt mai temători, așa că ei nu fac atât de bine. Există un număr foarte mic de oameni care sunt complet fără frică. În zonele în care lucrurile nu sunt atât de intense, sunt mai mulți astfel de oameni. Dar în locurile unde există o mulțime de malefic și presiune, sunt foarte puțini. Nu înseamnă că dacă vă este frică, nu sunteți buni. Este vorba despre a depăși temerile și a încerca să faceți bine cele trei lucruri cu gânduri drepte mai puternice, și asta este uimitor. (Aplauze) Privit în perspectivă, indiferent de cât de frică vă este, dacă atunci când vă confruntați cu responsabilitatea de a salva ființe simțitoare, vă simțiți obligați să luați măsuri, să mergeți să salvați oameni, atunci acest lucru este remarcabil.

Discipolul: Acum sunt mulți oameni care nu au fost încă salvați. Aș putea să îl deranjez pe Maestru să vorbească mai mult despre importanța de a folosi cât mai bine timpul pentru clarificarea adevărului și promovarea celor "trei retrageri"?

Maestrul: Nu cred că mai sunt multe de spus despre importanța acesteia, nu-i așa? Este responsabilitatea voastră de a salva oamenii, și ceva ce trebuie să facă fiecare discipol Dafa. Ați putea spune: "Am cultivat destul de bine. Citesc cartea în fiecare zi, și fac exercițiile mult timp." Dar aș spune că aceea nu este cultivarea discipolilor Dafa din perioada de rectificare Fa; nu ați cultivat. Și cum de este astfel? Pentru că discipolii Dafa nu sunt călugării din trecut, care căutau numai Desăvârșirea personală. Discipolii Dafa au o misiune, și de aceea sunteți numiți "discipoli Dafa." Scopul vostru nu este Desăvârșirea voastră personală. Este de a conduce un grup mare de vieți către Desăvârșire. Deci trebuie să mergeți și să faceți asta. (Aplauze)

Discipolul: Starea de spirit a colegilor practicanți care au trecut prin persecuția malefică și a celora care au trăit în afara Chinei pentru un timp, sunt diferite.

Maestrul: Într-adevăr. Am observat că oamenii care au venit din China continentală în America, atunci când merg pe stradă și văd ofițeri de poliție vestici, încă pare să le fie teamă. Și când spun vorbele "Falun Gong", se tem despre ce vor gândi ceilalți. Există încă multă teamă înăuntrul lor. Pentru că ei au fost în acele circumstanțe [în China] pentru un timp îndelungat, au interacționat unii cu alții într-un mod anormal, și pentru că gândirea și comportamentul oamenilor de acolo provine din cultura Partidului malefic, există o diferență în felul în care se comportă acești oameni.

Discipolii Dafa care trăiesc în afara Chinei uită acum, trăind aici de multă vreme, ce este diferit în privința oamenilor din China. Și în special în acești ani, diferența este chiar mai mare. Așa că ei se miră: "Cum de oamenii care vin din China continentală sunt atât de ciudați?" În particular, când ai frica în tine, studenții din afara Chinei simt că te învârți în jurul cozii când vorbești. Îi face să se întrebe dacă persoana este spion. Ei chiar simt astfel. Deseori, eu le spun cum în China continentală, după un timp îndelungat de persecuție și un timp îndelungat în mediul culturii Partidului, oamenii devin astfel, și nu îndrăznesc să împărtășească gândurile lor nimănui. Asta nu e normal. Se întâmplă astfel pentru că în societatea chineză, defectele sau greșelile oamenilor vor fi exploatate, veți fi etichetați și atacați. În afara Chinei nu este nimic de acest gen, și nici nu a fost vreodată în istoria omenirii. Numai în societatea malefică a PCC este astfel. În afara Chinei, când două persoane care nici măcar nu se cunosc sunt împreună, își vor spune totul despre familiile lor, totul fiind foarte deschis și natural.

Uneori, cei din China continentală cred că oamenii de peste hotare sunt atât de naivi, spunând oamenilor totul despre treburile familiilor lor. Dar acesta este un comportament uman normal, nu-i așa? [Astfel de lucruri] se întâmplă pentru că oamenii din China au fost bulversați de cultura Partidului ticălos, de către acea societate; și este rezultatul faptului că au trecut prin mișcările politice de acolo. Ei își ascund în mod constant gândurile, și le este teamă de orice. Acel PCC sinistru este într-adevăr prea malefic! (Aplauze)

Discipolul: Discipolii din Marea Britanie au continuat să protesteze pașnic în fața Consulatului Chinez timp de mai mult de un deceniu. În prezent, discipolii au păreri diferite despre acest lucru.

Maestrul: Ceea ce eu cred este că, indiferent de caz, fiecare lucru pe care discipolii Dafa îl fac pentru a valida Fa, Maestrul îl aprobă. Și asta include și a sta în liniște în afara consulatului, a ajuta oamenii lumii să devină conștienți și să înțeleagă, și a-i face pe trecători să vadă că acei oameni sunt persecutați. Este expunerea răului. Cred că ați făcut un lucru măreț, și ar trebui să fie făcut. (Aplauze) Am aprobat această abordare tot timpul. Și oamenii vor observa că nu se întâmplă asta în fața consulatului niciunei alte țări. Se întâmplă doar regimului ticălos al PCC. Mereu am aprobat această abordare.

Discipolul: În China continentală, când corpul unui coleg practicant nu se simte bine, în cele mai multe cazuri se datorează faptului că vechile forțe persecută persoana, și noi lucrăm cu toții împotrivă cu gânduri drepte și privind în interior. După ce am plecat din China, când corpul unui coleg practicant nu se simte bine, ei o atribuie eliminării de karma. Nu am o înțelegere bună a acestui lucru din principiile Fa.

Maestrul: Într-un mediu malefic, mai ales în China, există foarte mult malefic în alte dimensiuni și vă persecută. În afara Chinei, nu sunt atât de mulți factori malefici, și presiunea nu mai există. În prezent, indiferent dacă este eliminare de karma sau interferență din partea vechilor factori, aceea este în totalitate munca vechilor forțe. Este la fel -- ei doar îi spun altfel. Eu sunt împotriva a tot ce fac vechile forțe. Nu accept nimic din acestea. Cu atât mai puțin ar trebui să fie puși discipolii Dafa să îndure o asemenea suferință. (Aplauze)

Discipolul: Am obținut Fa în 2010. Astăzi este pentru prima dată când sunt la o conferință Fa, și acum am privilegiul de a-l vedea pe Maestru în persoană. Vă rog să îmi permiteți să îmi reprezint sora și fiica în a transmite urări Maestrului.

Maestrul: Mulțumesc, mulțumesc! Maestrul știe.

Discipolul: Maestre, aș vrea să întreb de ce unora dintre discipolii Dafa de pe continent care au fost sever persecutați și au venit în S.U.A. le-au fost refuzate aplicațiile pentru azil politic.

Maestrul: Există două motive. Primul este că poate mai există încă unele lucruri în China pe care ar trebui să le faceți, dar nu le-ați făcut încă. Poate că există oameni pe care ar trebui să îi salvați, dar nu i-ați salvat încă? Vorbesc doar în termeni de principii Fa. Nu spun că aceasta este neapărat situația voastră. Un alt motiv este, după cum știți, ofițerii de emigrare din S.U.A. sunt foarte direcți atunci când pun întrebări. Dar atunci când noi, chinezii, vorbim, nu suntem direcți. În China continentală, odată ce ideea este transmisă, toți oamenii o prind -- "Ah, despre asta este vorba." Dar oamenii din societatea vestică nu gândesc în acel mod. Așa că, deseori lucrurile nu merg așa de lin, și uneori îi supără pe ofițerii de emigrare: "De ce nu îmi dai un răspuns direct?" Ei cred că eviți și mormăi pentru că minți. Dar nu minți. Provine din felul vostru de a exprima lucrurile, sau modul vostru de gândire, înțelegerile voastre sau conceptele voastre. Există într-adevăr diferențe. Încercați să răspundeți direct. Bineînțeles, mai există un motiv crucial: starea de cultivare a persoanei.

Discipolul: Dacă companiile mass-media recrutează oameni obișnuiți pentru unele sarcini, atunci vor scăpa ideile bune, care vin din combinarea resurselor discipolilor noștri Dafa, la societatea oamenilor obișnuiți?

Maestrul: Dacă abilitățile voastre de publicitate sunt slabe și angajați unii oameni obișnuiți pentru a lucra în publicitate sau marketing, atunci s-ar putea să nu fie o problemă mare. Dar, în legătură cu alte lucruri, dacă persoana [care nu practică] este în același birou, atunci s-ar putea să fie o problemă mare. Este foarte posibil ca mulți oameni să creadă că ea este un discipol Dafa, și să nu fie atent cu ceea ce spune. Cu siguranță ar fi o diferență în felul cum sunt înțelese lucrurile. Și dacă ar fi probleme cu trecutul acelei persoane, atunci ar aduce probleme și mai mari. Partidul malefic consideră orice informație despre Falun Gong ca fiind "informare." Așa că astfel de lucruri sunt delicate. Dacă angajați oameni din societatea obișnuită, nu stați împreună cu ei. Țineți-i într-un loc separat. În acest mod, discipolii Dafa vor ști că aceia nu sunt practicanți și aceștia sunt discipoli Dafa. Altfel se vor amesteca împreună.

Discipolul: Sunt un discipol Dafa din nord-estul Chinei. Mulți discipoli Dafa sunt încă persecutați în închisorile din China și în lagărele de muncă. Ce ar trebui să facem ca să fim mai eficienți în a ne salva colegii cultivatori?

Maestrul: Fiecare persoană are propria sa cale de cultivare. Ca și discipoli Dafa, este potrivit să vă gândiți la a-i ajuta pe colegii voștri cultivatori să sufere mai puțină persecuție. Dar cât despre cum să o faceți în mod specific, în cultivare, starea de cultivare a persoanei intră în joc. Dacă starea sa de cultivare este bună, va fi ușor să fie ajutat; dacă starea sa nu este bună, nu va fi ușor să fie ajutat. Pot doar să spun că ar trebui să încercați cât mai bine, în cadrul posibilităților voastre, să faceți ceea ce trebuie să faceți. De fapt, discipolii Dafa din întreaga lume lucrează la asta. Ei expun maleficul și îl restrâng.

Discipolul: Cum ar trebui discipolii Dafa să se folosească cel mai bine de mass-media societății?

Maestrul: Să vă folosiți cel mai bine de mass-media oamenilor obișnuiți? Lăsați-mă să o spun astfel: treburile discipolilor Dafa sunt pentru ca noi să ne ocupăm de ele -- trebuie să le facem noi înșine. Dacă vă bazați pe mass-media obișnuită să le facă, virtutea măreață a acelei mass-media ar fi prea mare. După cum știți, unele ziare au o influență uriașă. Dacă unele ziare ar expune adevărul despre persecuția Falun Gong, și ar prezenta totul de la A la Z, cu mare claritate, ați crede că acesta ar fi în mod sigur un lucru bun. Mulți oameni s-ar gândi că asta a fost grozav. Dar vechile forțe în mod absolut nu ar accepta, pentru că ar distruge mediul pe care ele l-au aranjat. Ele absolut ar obiecta la ceva ce ar strica așa zisul "mediu" care ei cred că testează discipolii Dafa. De aceea mass-media oamenilor obișnuiți nu a raportat despre asta în toți acești ani. Am știut despre aceste lucruri cu mult timp în urmă, așa că nu v-am rugat niciodată să lucrați asupra acestui lucru. Dacă veți merge și veți face asta, reportajul va ieși negativ.

Bineînțeles, unii reporteri au urmărit Shen Yun sau au aflat adevărul în timp ce au interacționat cu discipolii Dafa, în acel caz ei sunt diferiți. Așa că uneori va exista un raport ocazional despre anumite lucruri, și asta este bineînțeles grozav, excelent. Poate fi spus doar că acea persoană este uimitoare, și că a ales un viitor pentru ea însăși. Acesta este singurul mod în care putem privi. Dar dacă vreți ca astfel de lucruri să se întâmple pe o scară mai largă, sau ca oamenii să raporteze situația noastră pe scară largă, asta nu s-a întâmplat încă în acești ani. Nu înseamnă că nu sunteți capabili să faceți ca acest lucru să se întâmple, și nici că Maestrul nu vă permite. Acest lucru se întâmplă pentru că vechile forțe constrâng societatea obișnuită.

Discipolul: A existat ceva interferență malefică recent în Hong Kong. A fost aceasta declanșată de atașamentele din partea majorității discipolilor Dafa din Hong Kong? Sau există alte motive?

Maestrul: Când dați de probleme nu arătați cu degetul unul către celălalt. Toată lumea ar trebui să se gândească foarte calm. Hong Kong este în prima linie pentru Partidul malefic, și acum este chiar în fața fălcilor lui. Când expui maleficul acolo, acesta este de atât plin de ură încât dinții îl dor de la rădăcină [din cauza scrâșnelii din dinți]. Ar fi fost anormal dacă [PCC] nu ar fi făcut acele lucruri rele. Dar discipolii Dafa sunt uimitori. În toți acești ani ați făcut o treabă remarcabilă, și v-ați descurcat să expuneți maleficul cu o mare putere în acele circumstanțe. Deși este atât de plin de ură încât îl dor dinții, nu poate să facă nimic. Și cu ultimele sale crize de nebunie, nici măcar nu îi mai pasă despre așa zisa lui "o singură țară, două sisteme" sau despre imagine. Lumea oamenilor a văzut că Partidul malefic și-a pierdut rațiunea, și a înnebunit din nou cu trucurile sale murdare.

În acest moment voi trebuie să acționați cu calm și rațiune. Acesta este locul aranjat în prealabil pentru ca discipolii Dafa să clarifice adevărul. Așa că ar putea o asemenea nebunie să dureze mult? Nu va dura. Și vechile forțe o fac ca să țintească anumite atașamente umane. Dacă o persoană are o problemă, este o chestiune de cultivare personală. Dar dacă multe persoane au probleme în cultivare, problemele vor apărea pe o scară mai largă. Deci, atunci când vă confruntați cu lucruri, ar trebui să rămâneți calmi. Maestrul a observat această problemă, și observă starea de spirit a discipolilor Dafa și cum se descurcă fiecare persoană cu astfel de lucruri.

Discipolul: Unii oameni au răspândit învățături false ale Legii peste tot. Cum ar trebui să ne ocupăm de astfel de lucruri când dăm de ele?

Maestrul: Ca și individ: nu le ascultați, nu le priviți și acela este sfârșitul lor. De ce sunt încă oamenii influențați de acele lucruri, când știu că sunt false și știu că site-ul Minghui a anunțat în numeroase rânduri acest lucru și a vorbit despre această problemă?

Haideți să ne gândim: care este motivul pentru care astfel de lucruri se întâmplă printre studenții noștri? Nu se întâmplă pentru că unora le place să audă informații din bârfe? Este un atașament născut din gândirea umană. Așa că, vizând acea gândire umană, vechile forțe gândesc: "Dacă nu îl facem să ia o căzătură urâtă, el nu se va schimba, și nu va scăpa de acea mentalitate. Trebuie să îl facem să pice din cauza acestui lucru." Și astfel, ele îi fac pe acei oameni să meargă și să răspândească zvonuri. Oamenii care răspândesc zvonuri sunt interesați ei înșiși de zvonuri, și de aceea fac asta.

Nu au căzut unii oameni? Au fost jos ani în șir și nu s-au putut ridica. În final ei și-au dat seama și au fost îndurerați de regrete. Maestrul nu recunoaște astfel de lucruri, dar s-au întâmplat pentru că ați permis maleficului să profite de un principiu, și atunci a îndrăznit să facă asta. Dacă ați fi putut renunța la atașament mai devreme, nu ar fi existat astfel de pierderi. Acest lucru este [important] mai ales atunci când cultivați într-un grup atât de mare. Când oamenii cultivau în trecut, pentru a permite cuiva să reușească în cultivare, ar fi fost folosite altfel de abordări pentru a ținti și elimina diferite atașamente umane. Apoi, când discipolii Dafa au scăpări, maleficul le vizează atașamentele și stârnește probleme. Uneori, maleficul vizează orice lucru de care îți este teamă și face ca acela să se întâmple, sau creează aproape orice lucru de care mintea ta îți este ocupată.

Discipolul: Cum putem să îi ajutăm pe discipolii care nu au fost suficient de sârguincioși sau care au căzut să se întoarcă pe drumul cel bun?

Maestrul: Clarificați-le lucrurile exact așa cum faceți cu cineva care nu a învățat Fa. Pentru că odată ce a căzut, nici măcar nu va mai fi capabil să recite Lunyu, și nu va fi capabil să își amintească niciun pasaj din cărțile Dafa. Dacă vrea într-adevăr să se întoarcă, trebuie să înceapă să studieze din nou. El trebuie să înceapă din nou de la început.

Discipolul: Unii discipoli nu acordă prea multă atenție schimbărilor caracterelor chinezești făcute în carte. Cum vor putea fi transmise astfel de cărți generațiilor de mai târziu?

Maestrul: Maestrul se va ocupa de lucruri pentru generațiile viitoare. Dar, discipolii Dafa ar trebui să facă bine cu ceea ce ar trebui să facă.

Discipolul: Sunt câțiva studenți din China care lucrează foarte sârguincios, dar care sunt foarte atașați de propriile înțelegeri.

Maestrul: Într-adevăr! Atunci de ce este persecuția atât de severă în China continentală? Un motiv este că mentalitatea unor oameni este atât de intensă. Am spus că atunci când lucrați împreună ca un grup, ideea nimănui nu poate fi complet perfectă. Societatea este în continuă schimbare, și așa sunt și stările lucrurilor. Și nu este adevărat că oamenii privesc un lucru ca fiind la modă astăzi, dar mâine este altceva? Este o societate în continuă schimbare. Așa că nu fiți insistenți că ideile voastre sunt așa de bune. Atâta timp cât ceva este pentru finalizarea sarcinii, mergeți și lucrați împreună la ea. Dacă simțiți că ceva nu este ideal în anumite privințe, și faci tot posibilul să fie mai bine, atunci acest lucru este remarcabil, asta e ceea ce vor să vadă ființele divine, și asta ar trebui să facă un cultivator. (Aplauze) Nu are legătură cu ce idee sau a cui idee este perfectă sau uimitoare. Poate că ai câștigat disputa, dar asta este exact la ceea ce ființele divine se opun, și nici Maestrul nu vrea să vadă asta. Și în plus, vechile forțe gândesc că cu cât [o idee] este mai puțin completă, cu atât mai bine. Pentru că în acel mod, când acționați și tot felul de defecte devin evidente, dacă sunteți capabili să compensați pentru acele lucruri, atunci asta este remarcabil. Situația a oferit tuturor o oportunitate de a cultiva împreună. Ele o privesc în acest mod.

Discipolul: Unii colegi cultivatori lucrează cu normă întreagă pentru mai multe companii mass-media, și nu au niciun venit pentru a se întreține în viața de zi cu zi. Unele companii mass-media acoperă cheltuielile de întreținere; banii sunt donați de către practicanți. Unii cultivatori au ajuns la înțelegerea că a accepta subvențiile nu e în conformitate cu învățăturile Fa ale Maestrului în privința plății salariilor, și așa că au părăsit companiile și și-au găsit un loc de muncă obișnuit. Acum au ales să lucreze la alte proiecte de clarificare a adevărului. Și eu mă confrunt cu această întrebare despre primirea unei subvenții. Cum ar trebui să înțeleg acest lucru?

Maestrul: Unele companii mass-media au oferit subvenții cu acordul meu. Dacă vrei să faci o companie mass-media de succes cât mai rapid posibil, dar cu toate acestea nu ai salarii, cum ar putea să meargă? Și dacă oamenii nu muncesc cu normă întreagă, este acest lucru realizabil? Așa că este în regulă să faceți așa la început. De exemplu, dacă NTDTV ar trebui să o ia de la capăt și să facă bine, este în regulă să facă asta în această perioadă de timp, datorită circumstanțelor date. Dar nu va merge mult timp. Noua persoană responsabilă nu va lăsa lucrurile să decurgă așa pentru mult timp.

Discipolul: Pentru că a trecut atât de mult timp, unii studenți veterani din China nu au fost sârguincioși, și chiar au renunțat la cultivare. Ce ar trebui să facem?

Maestrul: În privința cultivării, nu-i așa -- vechile forțe vor să îi cearnă tocmai pe cei care nu sunt sârguincioși sau nu se ridică la standard. S-a mai spus înainte, cultivarea este la fel ca spălarea nisipului aurifer, corect? Nisipul este tot cernut, până rămâne numai aurul. Nu se spune că: "Valurile mari cern nisipul"? Prin vânturi și valuri mari, ceea ce se cerne este nisip și ceea ce rămâne este aur.

De fapt, eu cred că toate ființele simțitoare ar trebui, în acestă perioadă istorică, să ia o decizie decisivă în ceea ce privește existența lor. Dacă cineva nu mai vrea să cultive deloc, acest lucru depinde în întregime de persoana însăși. Într-o cale de cultivare dreaptă, nimeni nu este forțat să cultive. Dacă inima persoanei nu este pentru cultivare, atunci prezența acestuia printre cultivatori este falsă. Așa că tot timpul abordarea mea a fost că dacă voi cultivați, eu, ca și Maestrul vostru, voi avea grijă de voi; și dacă nu cultivați, sunteți liberi să plecați. Dacă inima persoanei nu este pentru asta, nu va funcționa.

Discipolul: Partitul ticălos a început să reducă folosirea lagărelor de muncă asupra discipolilor Dafa, dar a crescut pedepsele cu închisoarea și pedepsele cu închisoarea grea. A început răul să se ridice din nou?

Maestrul: Este cazul unui vin vechi într-o sticlă nouă. Maleficul nu mai are trucuri [noi]. A arătat oamenilor toate tacticile sale malefice, și acestea au fost făcute pentru a testa atașamentele umane.

Discipolul: Acum câțiva ani, Maestrul a spus în învățăturile sale ale Legii că discipolii Dafa din afara Chinei nu ar trebui să se întoarcă acolo. Pot discipolii Dafa de peste hotare să se întoarcă în China acum?

Maestrul: Dacă vă aflați pe lista neagră a maleficului și vă întoarceți în China, ei vă vor căuta cu siguranță. Dacă vă lasă să vă întoarceți, o fac din două motive: unul este pentru a obține așa zise "informații" de la voi; celălalt este pentru a vă face spioni. Altfel ei nu v-ar lăsa să vă întoarceți. De aceea, când mulți oameni se întorc în China dintr-o excursie, colegii lor cultivatori nu mai au încredere în ei. Ei gândesc: "Este greu să spui ce ai făcut când te-ai întors în China." Oamenii vor gândi astfel. Vreți într-adevăr să invitați astfel de probleme?

Discipolul: Recent, un lagăr de muncă extrem de malefic a fost expus. De asemenea, o persoană obișnuită a publicat o carte ce expune răul din lagăr. Și există oameni obișnuiți și mass-media obișnuită care vor să ia interviu studenților din China continentală care au fost persecutați în lagărele de muncă. Unii studenți chinezi sunt dispuși să iasă în față și să expună răul. Aș dori să îl întreb pe Maestru, este potrivit în acest moment?

Maestrul: Bineînțeles că este potrivit. De ce nu l-am expune? (Aplauze) Studenții din afara Chinei continentale pot să depună mult efort în acest lucru. Studenții din interior ar trebui să aibă grijă de siguranța lor. Întotdeauna am refuzat să accept această persecuție, și nu accept lucrurile aranjate de vechile forțe. Și nici nu le voi accepta niciodată. (Aplauze)

Discipolul: Minghui a publicat continuu articole rugând oamenii să înceteze să submineze Legea, dar unii studenți din China încă nu s-au lămurit asupra acestui lucru.

Maestrul: Într-adevăr. Ei sunt controlați de malefic, și ei se opun chiar și site-ului Minghui. Știți de ce public informații pe Minghui? Pentru a vă spune că este de încredere, că este o platformă prin care discipolii Dafa pot comunica. Vorbind din alt punct de vedere, Maestrul este de asemenea cu ochii pe el, și nu va avea probleme majore.

Discipolul: Unii colegi practicanți din China continentală fac exercițiile împreună în public. Asta a dus la arestări. Și ei nu clarifică în mod activ adevărul.

Maestrul: A nu clarifica adevărul și a nu rezolva acele probleme nu este corect. Când condițiile sunt bune, studenții din anumite zone nu sunt deranjați atunci când ei ies să practice. Dar alte zone nu ar trebui să imite asta orbește. Când situația este încă destul de rea, nu faceți asta, pentru că va aduce pierderi.

Discipolul: Doar în jur de jumătate de milion de discipoli Dafa au publicat declarații solemne pe Minghui. Motivul este acela că sunt mulți cei care au făcut lucruri greșite, și încă nu au pășit înainte? Cum putem să îi ajutăm mai bine?

Maestrul: Doar faceți bine ceea ce discipolii Dafa ar trebui să facă. Odată ce un coleg cultivator de dinainte a căzut cu adevărat, atunci abordați-l la fel cum ați face-o cu un om obișnuit când îi clarificați adevărul. Nu îl tratați ca și cum ar mai fi un cultivator. Dacă voi credeți că înțelegerile lui sunt la fel cu ale voastre, atunci vă înșelați. Imediat cum cineva cade, este exact la fel ca un om obișnuit. Astfel că trebuie să îi clarificați adevărul la fel cum ați face-o pentru un om obișnuit. V-am mai spus înainte că dacă o persoană se oprește din cultivare, memoria lui va fi ștearsă de toate urmele de Fa. Astfel că nu își va mai aminti nimic. Dacă intenționează să cultive, atunci trebuie să cultive din nou și să înceapă de la zero.

Discipolul: În plus la întrebările ridicate, personalul conferinței a primit plicuri de la studenți din multe regiuni. Le vom da Maestrului mai târziu.

Maestrul: Personalul conferinței mi-a dat asta. Era o grămadă mare de felicitări pentru Maestru pe care ei au combinat-o. Vi le voi citi. Întregul corp al discipolilor Dafa din Taiyuan, Shanxi; Beijing; Zhuzhou, Hunan; Chengdu, Sichuan; Jinzhou; Jixi orașul provinciei Heilongjiang; Nanyang; districtul Fushan; Baoding, Hubei; Shanxi; Yushan; Shenzhen; Liuzhou, Guangxi; Shijiazhuang; Panjin; Macau; Jinan; Tangshan, Hebei; Liaocheng, Shandong; Shenyang; Anhui; Shaanxi; Yunnan; Suzhou; Changchun; Heilongjiang; Lingyuan; Weifang; Mudanjiang; Chifeng, Mongolia Interioară; Shandong; Yunnan; Pingjiang, Hunan; Pingshan, Hebei; Chengde; Wuhan, Hubei; Shanghai; Jinzhong, Shanxi; Yuci; Guangzhou; Hunan; Ministerul Aerospațial, Beijing; districtul Hongshan, Wuhan; orașul Huanggang, Hubei; orașul Wuxue; orașul Macheng; orașul Huangshi; orașul Xishui; Xinjiang; Langfang, Hebei; Zhejiang; orașul Panzhihua; Leshan, Sichuan; universitățile și colegiile din Beijing; Jiangsu; Liaoning; Fujian; Dalian; Tianjin; Henan; Datong; Deyang, Sichuan; Zhangjiakou și Gansu îi transmit omagiile lor Maestrului.

Maestrul: Vă mulțumesc tuturor! (Aplauze) Mai sunt. Personalul conferinței au combinat felicitările. Următoarea este o altă parte. Toți discipolii Dafa din Japonia; Los Angeles, S.U.A.; Australia; România; Olanda; Norvegia; Hawai; Vancouver; Iran; Dubai; Noua Zeelandă; Vietnam; Coreea, Italia; Franța; Anglia; Spania; Malaiezia; Sydney; Taiwan; San Francisco, California, S.U.A., și New York îi trimit omagiile lor Maestrului. (Aplauze)

Asta-i tot ce voi spune pentru moment. Sunt mai mult de opt mii de participanți astăzi. Dacă fiecare dintre voi a trimis un plic, cu siguranță nu aș putea să le citesc pe toate. Dar cu toate acestea, întrebările la care tocmai am răspuns erau probabil reprezentative. Sper că toată lumea a beneficiat. De fiecare dată când avem o conferință Fa, Maestrul va proceda în acest mod dacă timpul permite și voi încerca să răspund mai mult întrebărilor voastre. Dar indiferent de caz, oricât de multe spun, tot voi trebuie să fiți cei care cultivați. Maestrul poate doar ajuta pentru a oferi ghidare. Bineînțeles, în cultivare este încă adevărat faptul că: "cultivarea ține de tine, gong-ul ține de Maestru." Asta cu siguranță. Dar când întâlniți probleme, când dați peste toate tipurile de scenarii diferite acolo printre oamenii obișnuiți, voi trebuie să fiți cei care vă descurcați cu ele.

Asta-i tot pentru azi. Sper că pășiți bine pe ultima parte a călătoriei. Într-adevăr nu a mai rămas mult timp. Ar putea să se termine oricând, și următoarea fază ar putea începe oricând. Vă mulțumesc tuturor. (Toți discipolii se ridică. Aplauze lungi, entuziaste)

Conferința se poate citi și în limba engleză la adresele: //en.minghui.org/html/articles/2013/6/9/140349.html, //en.minghui.org/html/articles/2013/6/19/140548.html. Data ultimei actualizări a traducerii este de 2019-01-02.