Falundafa.org

Curățare

Există două motive pentru care nu am spus nimic până acum despre aceste lucruri. Primul este că am vrut ca studenții să devină singuri maturi în cultivare, în procesul de a deveni maturi să vadă aceste probleme singuri și să le depășească singuri. Al doilea motiv este [că am dorit] să văd până în ce punct puteau să devieze aceia care au orchestrat lucrurile. Urma să spun ceva numai când atașamentele umane au fost complet dezvăluite. Acum că ați văzut problema voi spune unele cuvinte.

Obiectivul unor activități și proiecte desfășurate de studenți este salvarea oamenilor și ajutarea Maestrului în validarea Fa, dar din nou și din nou singurii oameni la care se ajunge sunt studenții noștri, generând aceste lucruri interne. Nu putem merge mai departe așa. Pe de o parte acele eforturi nu pot salva oameni și în al doilea rând, ele interferează cu cultivarea studenților și cu salvarea ființelor simțitoare. Cel puțin asemenea eforturi consumă multe resurse umane. Discipolii Dafa ajută Maestrul la rectificarea-Fa și nu le puteți consuma resursele umane în acest mod. Dacă unele site-uri web gestionate de studenți pot avea un efect pozitiv în salvarea ființelor simțitoare, atunci ar trebui să continuați să le păstrați și ar trebui să le gestionați într-un mod sănătos. Dacă totuși nu pot face aceasta, atunci nu sfârșiți prin a provoca o interferență. V-aș sugera în mod special să închideți toate acele website-uri care antrenează participarea unui număr mare de studenți noi, precum și a celor care nu au studiat în profunzime Fa sau care au atașamente puternice umane de a participa la ele. Site-urile web ale oamenilor obișnuiți, sau lucrurile făcute de aceia care gândesc să promoveze anumite activități în numele Dafa, și activitățile pe internet organizate de persoanele autoproclamate practicanți, nu au nimic de-a face cu validarea Fa a discipolilor Dafa. De acum înainte discipolii Dafa nu mai trebuie să participe la ele, în special în ceea ce privește activitățile care sunt orientate politic. Răsturnarea ticălosului PCC nu este obiectivul cultivării. Mai degrabă, pentru discipolii Dafa, obiectivul final al cultivării este atingerea Desăvârșirii. Noi expunem persecuția pentru a ajuta oamenii să vadă răul așa cum este și în consecință să fie salvați. Dezintegrarea ticălosului PCC este un ordin ceresc și este o inevitabilitate istorică; nu merită ca discipolii Dafa să acționeze doar pentru asta. Există unele persoane printre studenții noștri, care, pentru că la început, când s-au apropiat de Dafa, au crezut unele absurdități ale oamenilor obișnuiți și nu au înțeles că erau ființe divine care le sondau mințile, au păstrat mult timp dubii privind cultivarea discipolilor Dafa. Au trecut atât de mulți ani, însă ei totuși continuă să privească Dafa cu o mentalitate umană și nu își pot abandona atașamentele față de politică și putere și față de câștigurile pe care le-ar obține în viitor din asta. Timpul v-a așteptat prea mult. Nu faceți lucrurile pentru Dafa cu atașamente umane impure. Cultivarea discipolilor Dafa este solemnă. Nu are importanță cât de conștienți credeți că sunteți, în realitate, judecata voastră a fost întunecată de atașamentul urmăririi pe care l-ați avut încă din primele momente. Cu toate că ați ajuns unde sunteți acum, ați fost mereu subiectul ridicolului abordat de ființele divine. Cât de trist este că ați ajuns aproape de Dafa, dar nu puteți intra.

Voi vorbi despre un alt subiect. Mintea umană este instabilă, așa că nu vă gândiți că oamenii obișnuiți vor avea gânduri drepte. Există persoane obișnuite care se identifică cu principiile Dafa, dar de fapt nu au cultivat concret bazându-se pe Fa. Au vorbit favorabil despre discipolii Dafa prin intermediul presei și s-au împotrivit persecuției, și asta i-a făcut pe unii practicanți să îi considere persoane extraordinare, și să îi trateze chiar ca pe discipolii Dafa, fără să facă distincție între cele două lucruri. Și mai există și alții, chiar mai confuzi, care iau drept Fa ceea ce spun aceste persoane. Cu toate aceste adulări, acestor persoane nu poate decât să le crească stima pentru ele însele, uitând cine sunt, ceea ce face să apară în ei tot felul de atașamente. Astfel au devenit atât de îndrăzneți încât [își permit] să spună sau să facă orice lucru, până în punctul în care interferează cu cultivarea normală a discipolilor Dafa și cu validarea Fa. În realitate, acest fenomen nu este în totalitate din vina oamenilor obișnuiți. Aceste persoane, care au simpatizat cu Dafa, au fost ruinate de către unii studenți, lipsiți de gânduri drepte, iraționali și care nu fac lucruri bazate pe Fa. Dat fiind faptul că salvăm ființe simțitoare pe scară largă, salvăm toate tipurile de persoane, oricare ar fi structura gândurilor lor, și astfel, gânduri umane de toate tipurile se manifestă printre studenții noștri. Știam despre toate acestea chiar înainte să încep să împărtășesc Fa. Cheia pentru voi este să studiați Fa mult. Studiind mai mult Fa, veți avea în mod firesc gânduri drepte și în timp ce validați Fa, veți face în mod natural lucruri bazate pe Fa. Și doar atunci veți urma drumul cel drept. Maestrul nu vrea să luați mereu calea greșită, și chiar și mai puțin poate suporta să vă vadă persecutați. Foarte des adversitățile pe care le suportați sunt cu adevărat provocate de atașamentele umane. Când nu vă dați seama că atașamentele voastre umane sunt puternice, factorii vechilor forțe vor folosi răul pentru a vă captura și a vă trimite în lagăre de muncă pentru a fi persecutați.

După ce am citit articolul studentului, am vrut să spun câteva cuvinte pentru a vă ajuta să curățați lucrurile. Depinde încă de voi să parcurgeți bine drumul vostru în viitor. Când veți deveni toți maturi, va începe noua etapă.

Li Hongzhi
6 August 2009

Articolul de mai sus [este un comentariu] în legătură cu articolul de pe 8 august 2009, publicat de Minghui, cu titlul Nu fiți autoindulgenți și nu atrageți demoni asupra voastră înșivă.